ICCJ. Decizia nr. 2105/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2105/2010
Dosar nr. 138/59/2010
Şedinţa publică din 27 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 60/PI de la 4 martie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 138/59/2010, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) teza a-II-a C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.P.G. împotriva rezoluţiei nr. 1399/VIII/1/2009 din 8 ianuarie 2010 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul la plata sumei de 80 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara sub numărul 138/59/2010 din 08 februarie 2010, petentul A.P.G. a solicitat desfiinţarea rezoluţiei nr. 1399/VIII/1/2009 din 08 ianuarie 2010 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că soluţia dată este netemeinică şi nelegală, întrucât procurorul adjunct I.L. s-a aflat în cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 48 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., iar procurorul P.M., având cerere de abţinere de la soluţionarea unor cereri de recuzare, admise de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, a trimis ilegal cauza spre Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, comiţând astfel infracţiunea de abuz în serviciu şi infracţiunea de favorizare a făptuitorilor.
Analizând plângerea formulată în raport cu actele depuse, respectiv Dosarul nr. 1399/VIII/1/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara Dosarul nr. 607/II/2/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, instanţa a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin sub nr. 607/II/2/2009, petentul A.P.G. a solicitat revizuirea ordonanţei 227/VIII/1/2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin soluţionată de domnul I.T. în calitate de prim procuror.
Prin rezoluţia dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin în Dosarul nr. 607/II/2/2009 a fost respinsă cererea petentului A.P.G.
S-a reţinut că prin ordonanţa nr. 227/VIII/1/2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin s-a soluţionat cererea petentului privind recuzarea doamnei I.L. prim procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.
Avându-se în vedere dispoziţiile art. 52 alin. (6) C. proc. pen., apreciindu-se că dispoziţiile legii nu prevăd nici o cale de atac împotriva actelor procurorului prin care sunt soluţionate cereri de abţinere sau recuzare şi că, de altfel, revizuirea solicitată de petent este permisă de lege doar în cazul unor hotărâri definitive, situaţie în care s-a apreciat că nu se găseşte petentul, cererea acestuia a fost respinsă.
Împotriva acestei soluţii a formulat plângere petentul A.P.G., arătând în motivarea plângerii că soluţia este nelegală, întrucât în mod abuziv i s-a respins cererea de recuzare şi în mod greşit s-a respins cererea de revizuire a unei ordonanţe anterioare cu nr. 227/VIII/1/2009 prin care s-a soluţionat cererea formulată de petent privitoare la recuzarea doamnei I.L. prim procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.
Prin rezoluţia din 08 ianuarie 2010 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 1399/VIII/1/2009 a fost respinsă plângerea formulată de petentul A.P.G.
S-a apreciat că nu sunt incidente dispoziţiile legale prevăzute de art. 56 alin. (2) C. proc. pen., plângerea fiind inadmisibilă.
Examinând plângerea prin raportare la dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., curtea de apel a constatat următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.: „După respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orie alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi art. 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă." În interpretarea acestor prevederi legale, prin Decizia nr. 57/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, s-a stabilit că plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispoziţiilor date de acesta, altele decât rezoluţiile sau ordonanţele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., este inadmisibilă. În acest sens, s-a reţinut că prin dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. este instituit, limitativ, controlul judiciar numai asupra temeiniciei soluţiilor de netrimitere în judecată, în raport cu cercetările efectuate în cadrul actelor premergătoare sau al urmăririi penale, iar în cazul celorlalte acte sau măsuri ale procurorului sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de el, un asemenea control din partea judecătorului nu mai poate avea loc. Prin urmare, o asemenea procedură nu este aplicabilă rezoluţiei prin care procurorul ierarhic superior a respins plângerea împotriva soluţiei de respingere a plângerii prin care petentul a contestat modul de soluţionare a cererii de recuzare a unui procuror, acest act nefiind menţionat între rezoluţiile şi ordonanţele procurorului de netrimitere în judecată supuse dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen.
Astfel fiind, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) teza a-II-a C. proc. pen., instanţa a respins, ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul A.P.G. împotriva rezoluţiei nr. 1399/VIII/1/2009 din 8 ianuarie 2010 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. constatând culpa procesuală a petentului în declararea unei căi de atac inadmisibile, l-a obligat la plata sumei de 80 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionarul A.P.G., criticând-o, arătând în scris că sentinţa penală nr. 60/PI de la 4 martie 2010 ce i-a fost comunicată în data de 19 martie 2010 pe care a atacat-o cu recurs în 10 zile de la comunicare, aducându-i-se o lezare a drepturilor şi intereselor sale legitime, deoarece i s-a respins ilegal plângerea împotriva actului şi măsurilor procurorului V.B., fiind incompatibil conform art. 48 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., drept pentru care a menţionat în plângere de a nu fi soluţionată nici de V.B., nici de V.M., dar ei au un scop şi un interes ascuns de a-i favoriza pe făptuitori, solicitând admiterea recursului, infirmarea sentinţei penale fiind ilegală şi nu a da drept cu trimitere spre soluţionare de-un parchet compatibil.
Prezentului recurs i-a fost ataşată comunicarea copiei minutei sentinţei penale nr. 60/PI de la 4 martie 2010, făcută petiţionarului A.P.G., pe a cărei ştampilă a poştei figurează data de 19 martie 2010, aflată la fila 3 dosarul Înaltei Curţi.
La termenul de astăzi, în recurs la apelul nominal făcut în şedinţă publică a lipsit recurentul petiţionar A.P.G., procedura de citare fiind legal îndeplinită.
Înalta Curte, în temeiul art. 302 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 38513 şi la art. 38515 pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen. a invocat din oficiu şi a pus în discuţia părţilor, excepţia tardivităţii recursului declarat de petiţionarul A.P.G., avându-se în vedere faptul că hotărârea fondului a fost comunicată petiţionarului la 19 martie 2010, recursul fiind depus la data de 1 aprilie 2010, cu încălcarea termenului legal prevăzut de art. 3853 C. proc. pen.
Reprezentantul M.P. a pus concluzii de admitere a excepţiei tardivităţii invocată de instanţă din oficiu şi a solicitat respingerea, ca tardiv a recursului declarat de petiţionarul A.P.G., în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., arătând faptul că declaraţia de recurs a fost depusă după expirarea termenului legal de declarare a recursului.
Examinând recursul declarat de petiţionarul A.P.G. împotriva sentinţei pronunţată de prima instanţă, în raport cu excepţia tardivităţii căii de atac exercitate, invocată din oficiu, de către această instanţă, Înalta Curte constată recursul petiţionarului ca fiind tardiv declarat pentru considerentele ce se vor arăta.
În conformitate cu art. 3853 C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel.
Dispoziţiile art. 363-365 privind data de la curge termenul, repunerea în termen şi declararea peste termen a căii de atac se aplică în mod corespunzător.
Potrivit art. 363 alin. (3) din acelaşi cod pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare, termenul curge de la pronunţare. Pentru părţile care au lipsit atât la dezbateri, cât şi la pronunţare, precum şi pentru inculpatul deţinut ori pentru inculpatul militar în termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat, elev al unei instituţii militare de învăţământ, ori pentru inculpatul internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ, care au lipsit de la pronunţare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.
Termenul de recurs fiind un termen procedural pe zile se calculează în condiţiile art. 186 alin. (1), (2), (4) C. proc. pen.
Astfel, legiuitorul a statuat că „(1) La calcularea termenelor procedurale se porneşte de la ora, ziua, luna sau anul menţionat în actul care a provocat curgerea termenului, afară de cazul când legea dispune altfel.
(2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteşte ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlineşte.
(4) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârşitul primei zile lucrătoare care urmează."
Din analiza cauzei rezultă că la data de 4 martie 2010 la Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, petiţionarul A.P.G. a lipsit la apelul nominal făcut în şedinţă publică şi respectiv la dezbateri potrivit menţiunii în acest sens, din partea introductivă a sentinţei penale nr. 60/PI din 4 martie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. 138/59/2010), fila 39, la aceeaşi dată fiind şi soluţionată cauza.
Faţă de lipsa petiţionarului A.P.G., i-a fost comunicată acestuia copia de pe minuta sentinţei penale nr. 60/PI din 4 martie 2010 la adresa din Moldova Nouă, judeţul Caraş-Severin, comunicare pe care există ştampila poştei cu data de 19 martie 2010, aflată la fila 3 dosarul Înaltei Curţi.
Declaraţia de recurs cu motivele invocate a petiţionarului A.P.G. a fost înregistrată prin Registratura Curţii de Apel Timişoara, la data de 1 aprilie 2010 sub nr. 138/59/2010, aşa cum rezultă din ştampila instanţei, precum şi dispoziţia de a se înainta împreună cu dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, menţiune datată 2 aprilie 2010, aflate la fila 2 dosarul Înaltei Curţi.
Astfel, în contextul cauzei, din compararea datelor de 19 martie 2010 şi 1 aprilie 2010 rezultă că termenul de recurs de 10 zile, fiind un termen procedural al cărui calcul se face potrivit art. 186 alin. (1), (2) şi (4) C. proc. pen., ce începea să curgă de la data de 19 martie 2010, data dovezii de comunicare a copiei minutei sentinţei penale nr. 60/PI de la 4 martie 2010, expira la data de 30 martie 2010, (zi lucrătoare), iar calea de atac a fost exercitată de petiţionar la data de 1 aprilie 2010, conform ştampilei registraturii instanţei, respectiv după data până la care ar fi putut declara recurs, depăşind termenul legal, aşa încât recursul declarat de petiţionar este tardiv.
Înalta Curte nu poate examina criticile recurentului petiţionar formulate în motivele scrise de recurs, deoarece excepţia tardivităţii căii ordinare de atac exercitată de către petiţionar prevalează analizei pe fond a recursului.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurentul petiţionar A.P.G. împotriva sentinţei penale nr. 60/PI din 4 martie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurentul petiţionar A.P.G. împotriva sentinţei penale nr. 60/PI din 4 martie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 27 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 454/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2118/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
