ICCJ. Decizia nr. 2200/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2200/2010

Dosar nr. 6455/2/2008

Şedinţa publică din 4 iunie 2010

Asupra recursului de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 105 din 22 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins, ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul B.M. împotriva rezoluţiei nr. 1677/II/2008 din 20 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Pentru a pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

La data de 3 aprilie 2008 petentul B.M. a formulat plângere penală împotriva intimatului T.M., solicitând a se efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246, art. 263 şi art. 264 C. pen., reţinând că acesta nu a instrumentat corespunzător Dosarul nr. 839/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu,respectiv nu a efectuat o expertiză criminalistică grafoscopică prin care să se stabilească veridicitatea unor înscrisuri.

Ulterior petentul a solicitat a se efectua cercetări şi faţă de faptul că prin ordonanţa de conexare nr. 31077/2007 din data de 1 februarie 2007 intimatul, T.M. a dispus în mod nelegal conexarea mai multor dosare inclusiv a Dosarului nr. 839/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu la Dosarul nr. 1327/P/2006. De asemenea la acest dosar a fost anexat şi un dosar civil şi anume Dosarul nr. 2273/2004 al Tribunalului Giurgiu.

Petentul susţine,de asemenea, că referatul cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale este în totalitate fals cuprinzând afirmaţii necorespunzătoare realităţii.

Din actele existente la dosar se reţine că în cursul lunii iunie 2006 intimatului comisar T.M. i-a fost repartizat Dosarul nr. 839/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu având ca obiect plângerea penală formulată de numitul B.M. prin care solicită efectuarea de cercetări cu privire la legalitatea punerii în posesie pe diferite suprafeţe de teren a mai multor persoane de pe raza oraşului Mihăileşti.

Ulterior, petentul B.M. a formulat o serie de plângeri pe care le-a adresat unor instituţii ale statului,plângeri ce au fost repartizate spre soluţionare intimatului T.M.

Întrucât aceste plângeri aveau acelaşi obiect, respectiv modul în care le-au fost atribuite diferite suprafeţe de teren situate pe amplasamentul terenului deţinut anterior de bunicul petentului, comisarul T.M. a dispus conexarea acestora.

În baza actelor premergătoare efectuate în cauză la data de 1 februarie 2008, comisarul T.M. a înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale.

Prin rezoluţia nr. 746/P/2008 din 29 septembrie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de comisarul T.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 263 C. pen., art. 264 C. pen. şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)

Din considerentele rezoluţiei rezultă că la adoptarea acestei soluţii s-a avut în vedere faptul că activitatea lucrătorului de poliţie s-a desfăşurat potrivit normelor de procedură penală.

Se reţine împrejurarea că intimatul nu a dispus efectuarea unei constatări ştiinţifice criminalistice, opţiunea organului de poliţie neconstituind latura obiectivă a unei infracţiuni.

Cu privire la întocmirea referatului cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale se reţine că soluţia propusă de organul de cercetare penală nu poate constitui latura obiectivă a infracţiunii de fals intelectual.

Nici soluţia de conexare a dosarelor nu poate constitui latura obiectivă a vreunei infracţiuni, motiv pentru care se reţine că în cauză sunt incidente disp. art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petentul la Procurorul General al Curţii de Apel Bucureşti.

Prin rezoluţia nr. 1677/II/2/2008 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiţionatul B.M. împotriva soluţiei emise la data de 29 septembrie 2008 în Dosarul nr. 746/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Împotriva acestei rezoluţii,în termen legal, în baza disp. art. 2781 C. proc. pen., a formulat plângere petentul B., solicitând admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiilor atacate şi trimiterea cauzei la parchet pentru începerea urmăririi penale faţă de intimatul T.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), omisiunea sesizării organelor judiciare prev. de art. 263 C. pen. şi favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen.

În plângerea adresată instanţei, petentul nu a indicat motivele pe care se întemeiază cererea sa,enumerând doar înscrisurile ataşate plângerii.

Analizând actele depuse la dosar şi probele administrate în cauză, Curtea a apreciat că plângerea formulată de petentul B.M. nu este întemeiată.

Curtea a reţinut că soluţiile adoptate prin rezoluţiile dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti sunt legale şi temeinice.

Toate actele procedurale şi măsurile dispuse de intimatul T.M. în cadrul Dosarului nr. 839/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu s-au efectuat cu respectarea dispoziţiilor legale neexistând la dosar elementele care să justifice acuzaţiile aduse acestuia de către petentul B.M.

Faptul că intimatul T.M., cu ocazia instrumentării Dosarului penal nr. 839/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, a conexat toate cererile formulate de petent şi nu a dispus efectuarea unei expertize tehnico-ştiinţifice criminalistice, probe care de altfel se dispun de către procurorul care supraveghează cercetarea penală, nu poate fi identificat cu elementul material al laturii obiective al vreunei infracţiuni care să facă posibilă tragerea la răspundere penală a lucrătorului de poliţie.

De asemenea,faptul că intimatul T.M. a întocmit referatul cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale nu poate conduce la concluzia că lucrătorul de poliţie a săvârşit infracţiunea de fals intelectual cât timp soluţia se bazează pe probele administrate în cauză,iar soluţia propusă de lucrătorul de poliţie este supusă cenzurii,procurorului care supraveghează urmărirea penală.

De altfel, în plângerea adresată Curţii,petentul nu mai invocă aceleaşi motive menţionate în plângerea penală adresată parchetului, susţinând mai multe aspecte de natură civilă, depunând şi o serie de înscrisuri fără nici o legătură cu presupusa activitate infracţională a lucrătorului de poliţie.

Nemulţumirea petentului este legată de faptul că atât Comisia judeţeană de fond funciar Giurgiu cât şi Consiliul local al oraşului Mihăileşti au împroprietărit cu diferite suprafeţe de teren mai multe persoane, amplasate pe fosta proprietate a autorului petentului, astfel încât acesta a formulat acţiuni civile şi penale, aspecte care nu au însă nici o legătură cu obiectul cauzei dedusă judecăţii.

Împotriva sentinţei penale nr. 105 din 22 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în termen legal a declarat recurs petentul B.M., invocând mai multe motive de nelegalitate şi netemeinicie.

Astfel, instanţa nu a fost legal sesizată, competenţa efectuării cercetărilor în cauză revenind D.N.A., întrucât s-a cauzat o pagubă materială de peste 1 milion de euro şi perturbarea gravă a activităţii autorităţii publice locale, petentul arătând că în activitatea infracţională au fost implicaţi pe lângă intimat şi judecători din cadrul Judecătoriei Bolintin Vale, precum şi numitul S.D. - fostul primar al Primăriei Oraşului Mihăileşti, jud. Giurgiu.

Instanţa nu s-a pronunţat asupra înscrisurilor false referitoare la proprietatea numiţilor N.Ş., R.A.H., F.N., G.E.C., N.E., F.E. şi nici nu a restituit cauza la procuror pentru anularea acestora.

O altă critică vizează împrejurarea că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra unor fapte reclamate ca fiind săvârşite de intimat, aceasta favorizând pe numiţii N.E., N.Ş., S.D., I.O.F. şi I.S.

În opinia petentului, instanţa trebuia să facă aplicarea art. 334 - 335 C. proc. pen. şi să extindă procesul penal şi cu privire la aceste acte, urmând a trimite cauza la D.N.A.

De asemenea, instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la existenţa unei hotărâri civile prin care moştenitorilor B. li se reconstituie dreptul de proprietate pe vechiul amplasament şi nici cu privire la sentinţa penală nr. 539/2004 a Judecătoriei Bolintin Vale privind proprietatea lui N.Ş.

Prima instanţă a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite, nu a dispus citarea în cauză a persoanelor cuprinse în plângere, în referatul de neîncepere a urmăririi penale, în referatul organului de control al M.I.R.A., în rezoluţia dată de procuror.

Petentul, prin apărătorul său, cu ocazia dezbaterii recursului a arătat că în cauză nu s-au efectuat cercetări legate de modul în care au fost atribuite unele terenuri, suprafaţa de teren deţinută de petent suprapunându-se cu terenurile altor persoane, iar intimatul T.M. cu rea credinţă nu a constatat abuzurile săvârşite cu privire la restituirea de terenuri.

Faţă de toate motivele expuse, petentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, pe fond, admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimat.

Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă indicii în sensul comiterii vreunei infracţiuni de către intimatul T.M. cu prilejul instrumentării cauzei ce a format obiectul Dosarului nr. 1327/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu.

Intimatul a dispus conexarea Dosarului cu nr. 839/P/2006 cu alte lucrări penale ce aveau ca obiect plângeri ale petentului împotriva numitului S.D., constatând că acestea au legătură, întrucât privesc acelaşi petent, aceeaşi persoană reclamată şi aceleaşi infracţiuni pretins săvârşite de S.D., formându-se Dosarul nr. 1327/P/2006.

În vederea soluţionării cauzei, petentul a procedat la ridicarea de documente şi înscrisuri, a audiat mai multe persoane şi a propus motivat prin referatul din 1 februarie 2007, neînceperea urmăririi penale faţă de S.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246, art. 248, art. 289 şi art. 291 C. pen.

Referatul cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală este supus cenzurii procurorului care procedează potrivit art. 228 alin. (5) sau (6) C. proc. pen., iar soluţia de neîncepere a urmăririi penale adoptată de procuror este supusă controlului instanţei conform art. 2781 C. proc. pen.

Împrejurarea că intimatul nu a apreciat necesară efectuarea unei constatări tehnico – ştiinţifice criminalistice privind stabilirea autenticităţii mai multor înscrisuri nu poate duce la concluzia că a comis vreo infracţiune, aşa cum susţine petentul.

Din actele dosarului se poate observa că petentul nu a reclamat falsificarea vreunui act printr-una dintre modalităţile arătate în art. 288 C. pen., ci a arătat că acestea sunt false pentru că au fost emise abuziv de către Comisia judeţeană de fond funciar Giurgiu şi de Consiliul local al oraşului Mihăileşti.

Intimatul şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu cu respectarea dispoziţiilor legale şi nu a cauzat nici o vătămare intereselor legale ale petentului şi nici nu a favorizat în orice mod un infractor, astfel că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale este temeinică şi legală.

În cauză, competenţa de a efectua cercetări nu revenea D.N.A., aşa cum susţine petentul ci Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, nefiind în nici una dintre ipotezele prev. de art. 13 din OUG nr. 43/2002 care reglementează competenţa D.N.A.

Intimatul are calitatea de comisar în cadrul I.P.J. – Giurgiu – Serviciul de Combatere a Fraudelor, face parte din structurile poliţiei judiciare, petentul solicitând cercetarea acestuia sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 246, art. 263 şi art. 264 C. pen.

De asemenea, nu se reţine producea vreunei pagube în patrimoniul petentului, iar plângerea sa nu a fost formulată şi împotriva unor judecători sau a numitului S.D. sub aspectul comiterii unor infracţiuni de corupţie.

Cu privire la înscrisurile pretins a fi falsificate instanţa nici nu avea obligaţia de a se pronunţa asupra acestora, având în vedere că a fost investită cu soluţionarea unei plângeri împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimat.

Referitor la omisiunea aplicării disp. art. 334-335 C. proc. pen. şi extinderea procesului penal cu privire la alte fapte comise de intimat, respectiv acelea de favorizare a anumitor persoane, Înalta Curte constată că în cauză nu a fost începută urmărirea penală, nu s-a pus în mişcare acţiunea penală şi nu s-a dispus trimiterea în judecată a intimatului pentru săvârşirea vreunei fapte penale pentru a fi aplicabile disp. art. 334-335 C. proc. pen.

Totodată, instanţa nu are obligaţia în procedura prev. de disp. art. 2781 C. proc. pen. să se pronunţe asupra altor aspecte invocate de petiţionar referitoare la modul în care i-a fost reconstituit dreptul de proprietate şi modalitatea în care s-au eliberat titlurile de proprietate altor persoane.

În speţă, nu s-a comis nici o eroare gravă de fapt, aşa cum susţine petentul invocând disp. art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., ce sunt aplicabile numai în situaţia în care o astfel de eroare a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal.

Or, aşa cum s-a arătat, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale, instanţa soluţionând plângerea împotriva acestei rezoluţii, conform art. 2781 C. proc. pen.

Petentul a mai arătat că prima instanţă nu a dispus citarea mai multor persoane, însă nici această critică nu este întemeiată.

Potrivit art. 2781 alin. (4) C. proc. pen. la judecarea plângerii se citează persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum şi persoana care a făcut plângerea.

Intimatul T.M. a fost citat în cauză, judecarea realizându-se cu procedura legal îndeplinită.

 Pe de altă parte, petentul nici nu poate invoca în calea de atac nelegala citare a intimatului la judecarea cauzei în fond, încălcarea dispoziţiilor legale privind citarea părţilor fiind sancţionată cu o nulitate relativă, nulitate ce trebuia invocată de partea care, lipsind la judecată a fost vătămată în interesele sale legitime.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, urmând să-l respingă conform disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul B.M. împotriva sentinţei penale nr. 105 din 22 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 iunie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2200/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs