ICCJ. Decizia nr. 2163/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2163/2010
Dosar nr. 3840.4/103/200.
Şedinţa publică din 2 iunie 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 72/P din 1 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dos. nr. 3840/103/2008 s-a dispus condamnarea inculpatului B.G., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
În baza art. 357 alin. (3) C. proc. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi al arestării preventive, de la 2 octombrie 2008 la 30 martie 2009.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., art. 998 şi urm. C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile L.M. 30.000 lei daune morale, părţii civile L.V. 30.000 lei daune morale, părţii civile S.V. 30.000 lei daune morale, părţii civile D.N. 30.000 lei daune morale, părţii civile T.D. 8.600 lei daune morale, părţii civile P.L. 8.600 lei daune morale, părţii civile S.C. 4300 lei daune materiale şi părţii civile C.P. 4300 lei daune morale.
În baza art. 189 C. proc. pen., s-a dispus ca onorariile avocaţilor din oficiu pentru părţile vătămate şi civile în sumă de 1500 lei, să fie avansate din fondurile Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 4000 lei, cheltuieli judiciare avansate.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut în esenţă, că în cursul anului 2008 inculpatul a desfăşurat constant, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, activităţi de recrutare prin înşelăciune, transportare şi plasare în Republica Grecia, în vederea exploatării prin muncă, a unor victime cetăţeni români, profitând de starea de vulnerabilitate în care acestea se aflau, în special din cauza condiţiilor precare.
Inculpatul racola doar persoane tinere, robuste, cu vârste până în 35 de ani, apte de munci fizice grele, pe care le plasa ulterior administratorilor unor firme din Grecia cu care avea înţelegere prealabilă. Victimele erau înşelate, atât cu privire la locul şi condiţiile de muncă, cât şi cu privire la salariul pe care urmau să-l primească şi chiar dacă nu beneficiau de sumele de bani necesare transportului până în Grecia, inculpatul le asigura că banii respectivi vor fi restituiţi chiar de el şi le cerea să facă împrumuturi.
În realitate, inculpatul se asigura că victimele nu au bani asupra lor şi nici acte de identitate, pentru a le putea ţine sub control.
S-a mai reţinut că, după săvârşirea infracţiunii, inculpatul a avut o atitudine de negare a săvârşirii faptei susţinerile sale nefiind confirmate de celelalte probe administrate.
S-a stabilit că faptele inculpatului aşa cum au fost reţinute şi dovedite, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv dispoziţiile părţii generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptelor săvârşite, persoana inculpatului, dar şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În ceea ce priveşte temeinicia pretenţiilor civile formulate de părţile vătămate, instanţa a constatat că prin faptele sale săvârşite cu vinovăţie, inculpatul a cauzat părţilor civile prejudicii de repararea cărora este răspunzător, în baza art. 998 şi urm. C. civ.
Astfel, pentru suferinţele psihice avute de părţile vătămate L.M., L.V., S.V. şi D.N., ca urmare a traficării lor de către inculpat şi pentru stresul inerent purtării procesului penal, instanţa a apreciat că este justificată suma de 30.000 lei, daune morale pentru fiecare. Pentru suferinţele psihice suferite de părţile vătămate T.D. şi P.L. ca urmare a încercării inculpatului de a le trafica prin înşelăciune şi pentru stresul inerent purtării procesului, instanţa a apreciat ca justificată suma de 8.600 lei daune morale pentru fiecare.
Totodată au fost apreciate ca fiind justificate şi pretenţiile civile ale părţilor vătămate S.C., pentru salariul pe care nu l-a încasat în Grecia ca urmare a muncii prestate şi C.P. pentru suferinţele psihice avute la întoarcerea în colectivitatea în care trăieşte, ca urmare a reproşurilor persoanelor pe care le-a convins să meargă în Grecia alături de el, motiv pentru care inculpatul a fost obligat să plătească acestor părţi civile câte 4.300 lei.
Daunele materiale solicitate de părţile civile L.M. şi S.V. nu au putut fi acordate pentru că nu au făcut nicio dovadă că ar fi împrumutat sume de bani, respectiv că ar fi cheltuit sume de bani în Grecia.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul B.G., fără a-l motiva în scris, ci doar oral în faţa instanţei de apel, invocând netemeinicia sentinţei atacate sub aspectul greşitei soluţii de condamnare adoptată de prima instanţă, iar în subsidiar, a criticat cuantumul excesiv al pedepsei aplicate, apreciindu-l ca excesiv.
Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, prin Decizia penală nr. 133 din 17 noiembrie 2009, în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul B.G. împotriva sentinţei penale de mai sus, cu privire la cuantumul pedepsei principale aplicate acestui inculpat, a desfiinţat sentinţa apelată sub acest aspect şi, rejudecând în fond, a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului B.G. de la 7 ani închisoare la 4 ani închisoare, menţinând totodată celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a stabilit în mod corect şi complet situaţia de fapt, realizând o justă apreciere a probelor administrate în cauză, din care a rezultat atât existenţa faptelor pentru care a fost trimis în judecată, cât şi săvârşirea acestora cu vinovăţia cerută de lege.
S-a apreciat că elementele de fapt ce rezultă din probele în acuzare administrate în cauză, coroborate cu modalitatea identică de săvârşire a tuturor actelor de executare infracţională ce intră în conţinutul infracţiunii continuate, au deplină forţă probantă de a releva vinovăţia inculpatului.
Cu privire la modul de soluţionare a laturii civile, instanţa de apel a constatat că despăgubirile acordate în cauză părţilor civile au fost determinate în mod corect de instanţa de fond, reflectând prejudiciile cauzate prin infracţiunile comise, sens în care s-a reţinut în mod just că răspunderea civilă delictuală impune în speţă repararea integrală a prejudiciilor cauzate din culpa inculpatului.
Pe de altă parte, referitor la operaţiunile de individualizare judiciară a pedepselor criticate în secundar de inculpat, Curtea de Apel Bacău a apreciat că pedeapsa principală aplicată inculpatului este prea severă, reţinându-se că în vederea realizării funcţiilor sale, pedeapsa trebuie să fie adaptată la nevoile de îndreptare ale infractorului, cu luarea în considerare a gravităţii infracţiunii săvârşite.
Astfel, constatând că inculpatul B.G. este infractor primar, fiind sancţionat anterior doar administrativ pentru comiterea unei fapte de natură penală, instanţa de apel a considerat că scopul preventiv-educativ al pedepsei şi restabilirea ordinii e drept se pot realiza şi prin stabilirea unei pedepse mai uşoare, orientată spre minimul special prevăzut de lege, motiv pentru care a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 7 ani închisoare la 4 ani închisoare.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În drept, inculpatul şi-a întemeiat recursul pe disp. art. 3859 pct. 17, pct. 18 şi, în subsidiar pct. 14 C. proc. pen.
Concluziile apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului Parchetului şi ultimul cuvânt al recurentului inculpat au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Examinând hotărârile pronunţate în cauză sub toate aspectele menţionate şi din perspectiva cazurilor de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Referitor la susţinerea conform căreia faptelor reţinute în sarcina inculpatului li s-ar fi dat o greşită încadrare juridică (caz de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.), Curtea constată că o asemenea critică nu poate fi primită întrucât vinovăţia inculpatului a fost dovedită de ansamblul probator administrat în cauză, stabilindu-se în mod corect situaţia de fapt anterior redată, care a fost încadrată corespunzător şi în drept.
Astfel, în cauză s-a stabilit în mod just că faptele inculpatului, aşa cum au fost reţinute şi dovedite, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prin urmare o soluţie de achitare a inculpatului întemeiată pe disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. apărând ca nejustificată.
În legătură cu motivul de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., potrivit căruia judecata cauzei în fond şi în apel ar fi fost fundamentată pe o gravă eroare de fapt, cu consecinţa greşitei condamnări, Curtea constată că nici această critică nu poate fi acceptată, având în vedere faptul că susţinerile recurentului inculpat în sensul că recrutarea celor doritori să plece la muncă în Grecia s-a făcut de bună-credinţă, la cererea patronului grec, el fiind doar cel care le prezenta condiţiile de transport şi angajare oferite de patron, nu pot fi reţinute, câtă vreme există elementele de fapt ce rezultă din declaraţiile victimelor care îl incriminează direct, acestea fiind coroborate şi cu declaraţiile numeroşilor martori audiaţi în cauză, care certifică fapta inculpatului de a recruta prin înşelăciune aceste victime, de a le transporta şi a le plasa în vederea exploatării acestora prin muncă.
Aşadar, nici soluţia de achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. nu-şi găseşte aplicabilitatea în speţă.
În ceea ce priveşte solicitarea subsidiară, de reducere a pedepsei, cu beneficiul aplicării disp. art. 861 C. pen., solicitare circumscrisă cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Curtea constată că instanţa de apel, în scopul realizării eficiente a funcţiilor pedepsei, a operat reindividualizarea acesteia, diminuând-o de la 7 ani închisoare la 4 ani închisoare, în acest mod pedeapsa fiind adoptată la nevoile de îndreptare ale infractorului.
Potrivit disp. art. 72 alin. (1) C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepsei se ţine cont de dispoziţiile părţii generale din Codul penal, de limitele speciale ale pedepselor, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau gravează răspunderea penală.
Se reţine, aşadar, că instanţa Curţii de Apel Bacău, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale anterior menţionate, a stabilit pedeapsa într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunii şi circumstanţelor personale ale inculpatului.
Este neîndoielnic că fapta săvârşită de inculpat prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru aceste infracţiuni cât şi împrejurările în care fapta a fost comisă şi modul de acţionare.
Într-o asemenea situaţie, Înalta Curte apreciază că o nouă reducere a pedepsei aplicate inculpatului nu se impune.
Cât priveşte modalitatea de executare a pedepsei, se reţine că reeducarea inculpatului nu se poate realiza decât prin privarea acestuia de libertate, având în vedere gravitatea infracţiunii comise, natura acesteia şi împrejurările în care a fost săvârşită, împrejurări care demonstrează că simpla aplicare a sancţiunii fără executarea efectivă, nu poate corespunde dublului scop educativ şi coercitiv al pedepsei, astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, referitor la solicitarea de respingere a pretenţiilor civile (daune morale şi materiale), ca o consecinţă a achitării recurentului inculpat, Curtea apreciază că aceasta nu este întemeiată, având în vedere că despăgubirile acordate în cauză părţilor civile au fost corect determinate de instanţa de fond, reflectând prejudiciile produse prin săvârşirea faptei, astfel că în speţă se impune repararea integrală a prejudiciilor cauzate din culpa inculpatului.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.G.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva deciziei penale nr. 133 din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Obligă recurentul inculpat la 1150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, precum şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părţi civile şi intimatele părţi vătămate în sumă de 900 lei se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică, azi 2 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2113/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4651/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
