ICCJ. Decizia nr. 2266/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2266/2010
Dosar nr. 27408/3/2009
Şedinţa publică din 09 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 814 din 15 octombrie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de petentul A.M.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a apreciat că actele şi împrejurările noi la care se referă revizuientul nu tind să modifice situaţia de fapt stabilită de instanţa de condamnare, ci la o prelungire a probatoriului, ceea ce s-ar fi putut realiza numai în cadrul unei căi ordinare de atac şi nu ulterior soluţionării definitive a cauzei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel revizuientul. Acesta a susţinut că instanţa deşi nu a pronunţat explicit admiterea în principiu, în mod greşit a purces la analiza pe fond a motivului de revizuire invocat în loc să stabilească un termen special pentru aceste discuţii.
În altă ordine de idei, cu privire la motivul pe care s-a întemeiat cererea de revizuire, critica vizează temeinicia soluţiei adoptate de instanţa de fond în sensul că actele prin care s-a susţinut cererea, respectiv factura fiscală din 21 februarie 2005 şi din 25 februarie 2005 precum şi mandatul autentificat sub nr. 43 din 13 ianuarie 2005, probează împrejurările noi în accepţiunea prevederilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. care ar fi de natură să schimbe situaţia de fapt şi în final, să demonstreze nevinovăţia revizuienlului.
Examinând sentinţa atacată din perspectiva criticilor formulate, cat şi din oficiu, Curtea a constatat că apelul rcvizuentului este nefondat, şi a reţinut în acest sens următoarele:
I. Revizuientul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1643/ F din 3 decembrie 2007 (Dosarul nr. 27480/3/2007) a Tribunalul Bucureşti, secţia penală (rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3463/R/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală) pentru trei infracţiuni, respectiv o infracţiune de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (4), (5) cu aplicarea art. 74 lit. b) C. pen. o infracţiune prevăzută de art. 84 alin. (2) din Legea nr. 59/1934 şi o infracţiune prevăzută de art. 84 alin. (3) din aceeaşi lege la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.
În speţă, cererea de revizuire având ca obiect numai infracţiunea de înşelăciune comisă de inculpat la 22 martie 2005 în dauna SC L.C. SRL.
2. Revizuirea fiind o cale de reformare a hotărârilor judecătoreşti destinată înlăturării erorilor judiciare poate fi antamată numai pentru cazurile limitativ şi expres prevăzute. între acestea, cazul circumscris prevederilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. se referă la „fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei", de natură a demonstra eroarea judiciară conţinută în hotărârea judecătorească atacată şi a determina o soluţie radicală şi diametral opusă.
Or, în cauză, Curtea a constatat că împrejurările atestate prin actele depuse de revizuient (procura autentificată sub nr. 43 din 13 ianuarie 2005 şi cele două facturi fiscale), chiar dacă nu au fost cunoscute de instanţă, această împrejurare nu a fost de natură să influenţeze soluţia, nu numai pentru că nu conturează o nouă şi diferită situaţie de fapt, dar pune în relevanţă şi mai mult poziţia duplicitară şi nesinceră a revizuientului nu numai faţă de partenerul comercial SC L. SRL dar şi faţă de cesionarul B.M.
Astfel, revizuientul a cedat succesiv către B.M., O.M. şi O.E. părţile sociale ce le deţinea, în SC P.I.G. SRL şi SC P.I. SRL, la 24 decembrie 2004 şi respectiv 30 iunie 2005, precizând că nu are datorii (f. 74 verso vol. I d.u.p.) şi fără să remită cesionarilor arhiva şi toate ştampilele societăţilor comerciale.
La data cedării SC P.I.G., respectiv 24 decembrie 2004, această societate datora către SC L. SRL 3 miliarde lei rest necompensat dintr-o tranzacţie în valoare de 9 miliarde lei cu păcură.
Or, revizuientul, n-a mai putut plăti integral această sumă întrucât în contul SC P.I.G. SRL (la care nu mai era acţionar) nu mai existau decât 1.161.595 lei, iar SC P.I. SRL nu dispunea de fonduri şi a fost ulterior declarat sub interdicţie bancară.
În acest context, înscrisurile depuse de revizuient nu pot determina o schimbare de situaţie şi mai mult, sunt îndoielnice sub aspectul veridicităţii operaţiunii comerciale.
În acest sens s-a reţinut că la 21 februarie 2005, P.I.G. SRL (în care revizuientul nu mai avea nici o calitate) a emis factura către SC P.I. SRL la care revizuientul deţinea părţi sociale, pentru 120.000 tone motorină în valoare de 2.521.009.200 lei, plătibil tocmai cu CEC-ul încredinţat SC L. dar care avea valoarea de 3.000.000.000 lei.
Distinct de faptul că datoria către partea civilă provenea dintr-o tranzacţie dovedită cu păcură, înregistrată ca atare în contabilitatea acesteia (f. 26 vol. I d.u.p.) - cele două facturi sunt în afara unui circuit comercial real, fiind emise numai pentru a construi apărarea în calea revizuirii.
În ceea ce priveşte procura autentificată sub nr. 43 din 13 ianuarie 2005, distinct de împrejurarea că ştampila mandantei SC P.I.G. SRL (cu margine punctată) este aceea păstrată de revizuient (nepredată cesionarului B.M.) este ulterioară momentului în care s-a stabilit raportul obligational între partea civilă şi SC P.I.G. SRL.
3. Cu privire la critica referitoare la modul de soluţionare a cererii de revizuire, Curtea a constatat că nu există discordanţă între considerente şi dispozitivul sentinţei, hotărârea fiind dată în condiţiile art. 403 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, Curtea a constatat că sentinţa atacată este temeinică şi legală şi în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul revizuientului A.M.
Împotriva acestei decizii, în temrmen legal, a declarat recurs, revizuentul, condamnat,criticând-o prin prizma dispoziţiilor, art. 407 rap. la art. 3859 pct. 171 şi pct. 18 C. proc. pen.
La termenul de astăzi, 9 iunie 2010, apărătorul ales a susţinut recursul astfel cum a fost depus şi în scris la dosarul cauzei, solicitând admiterea recursului, casarea Deciziei penale nr. 31/ A din 08 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti şi, pe cale de consecinţă, desfiinţarea sentinţei penale nr. 814 din 15 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, urmând a trimite cauza la prima instanţă în vederea rejudecării.
Examinând recursul declarat de revizuientul condamnat, Înalta Curte, apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor urma.
Astfel, cazurile de revizuire sunt prevăzute strict şi limitativ de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., acestea vizând descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, în cauza a cărei revizuire se cere, de către un martor, un expert sau un interpret; declararea ca fiind fals a unui înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, sau un membru al completului de judecată, procurorul şi persoana care a efectuat acte de cercetare penală să fi comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
În cauză, solicitările revizuentului condamnat de a se proceda la reaprecierea materialului probator administrat în cauză cât şi a modului şi a condiţiilor în care a fost săvârşită fapta, considerând că împrejurările atestate prin actele depuse de revizuient (procura autentificată sub nr. 43 din 13 ianuarie 2005 şi cele două facturi fiscale), pot conduce la înfrângerea principiul autorităţii de lucru judecat fără a se tinde la prelungirea probatoriului, nu pot fi primite.
Înalta Curte, a apreciat că, şi în situaţia în care aceste împrejurări nu au fost cunoscute de instanţă, acestea nu sunt de natură să influenţeze soluţia, nu numai pentru că nu conturează o nouă şi diferită situaţie de fapt, dar pune în relevanţă şi mai mult poziţia nesinceră a revizuientului nu numai faţă de partenerul comercial SC L. SRL dar şi faţă de cesionarul B.M.
Din actele şi lucrările dosarului a rezultat că, revizuientul a cedat succesiv către B.M., O.M. şi O.E. părţile sociale ce le deţinea, în SC P.I.G. SRL şi SC P.I. SRL, la 24 decembrie 2004 şi respectiv 30 iunie 2005, precizând că nu are datorii (f. 74 verso vol. I d.u.p.) şi fără să remită cesionarilor arhiva şi toate ştampilele societăţilor comerciale.
La data cedării SC P.I.G., respectiv 24 decembrie 2004, această societate datora către SC L. SRL 3 miliarde lei rest necompensat dintr-o tranzacţie în valoare de 9 miliarde lei cu păcură.
Or, revizuientul, n-a mai putut plăti integral această sumă întrucât în contul SC P.I.G. SRL (la care nu mai era acţionar) nu mai existau decât 1.161.595 lei, iar SC P.I. SRL nu dispunea de fonduri şi a fost ulterior declarat sub interdicţie bancară.
În acest context, înscrisurile depuse de revizuient nu pot determina o schimbare de situaţie iar acoperirea prejudiciului nu-l poate exonera pe revizuent de răspunderea penală.
În atenţia: acest sens s-a reţinut că la 21 februarie 2005, P.I.G. SRL (în care revizuientul nu mai avea nici o calitate) a emis factura către SC P.I. SRL la care revizuientul deţinea părţi sociale, pentru 120.000 tone motorină în valoare de 2.521.009.200 lei, plătibil tocmai cu CEC-ul încredinţat SC L. dar care avea valoarea de 3.000.000.000 lei.
Distinct de faptul că datoria către partea civilă provenea dintr-o tranzacţie dovedită cu păcură, înregistrată ca atare în contabilitatea acesteia (f. 26 vol. I d.u.p.) - cele două facturi fiind în afara unui circuit comercial real, fiind emise numai pentru a construi apărarea în calea revizuirii.
În ceea ce priveşte procura autentificată sub nr. 43 din 13 ianuarie 2005, distinct de împrejurarea că ştampila mandantei SC P.I.G. SRL este aceea păstrată de revizuient (nepredată cesionarului B.M.) este ulterioară momentului în care s-a stabilit raportul obligational între partea civilă şi SC P.I.G. SRL.
Cu privire la critica referitoare la modul de soluţionare a cererii de revizuire, Înalta Curte, a constatat că motivarea acesteia respectă cerinţele dispoziţiilor art. 403 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, cum aspectele invocate nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen., văzând şi prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge ca nefondat recursul revizuentului condamnat.
În baza prev. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul revizuent condamnat la cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat A.M. împotriva Deciziei penale nr. 31/ A din 08 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parţial apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 09 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2264/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4212/2010. Penal. Mandat european de arestare.... → |
|---|
