ICCJ. Decizia nr. 2277/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2277/2010
Dosar nr. 4824/83/2009
Şedinţa publică din 10 iunie 2010
Asupra recursurilor de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 29/D din 8 februarie 2010, Tribunalul Satu-Mare a condamnat pe inculpatul K.Z. (fiul lui M. şi l.) la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 74 lit. a) - art. 76 lit. a) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. a fost interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive, de la 7 august 2009 la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
În baza art. 346 şi art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3000 lei, reprezentând despăgubiri civile şi a sumei de 25.000 lei, reprezentând daune morale către partea civilă S.I., soţie supravieţuitoare şi 25.000 lei către partea civilă M.B., fiică.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea în vederea distrugerii a bunurilor corp delict depuse la Camera Delicte a Tribunalului Satu Mare.
În esenţă, s-au reţinut următoarele:
În cursul anului 2009, între inculpatul K.Z. şi victima S.Ş. a existat o înţelegere, conform căreia inculpatul s-a obligat să-i confecţioneze acestuia din urmă mai multe rame pentru plasele de ţânţari cu materialul lemnos dat de către victimă. Pe fondul unor neînţelegeri cu privire la cantitatea de material, pe care victima a considerat că îl sustrage inculpatul, la data de 7 august 209, victima s-a deplasat la domiciliul inculpatului, încercând să-şi exprime nemulţumirea, unde nu a fost lăsată de inculpat să pătrundă în curtea imobilului său, motiv pentru care a început să strige din stradă, reproşând inculpatului că i-a furat lemnul. Pe fondul consumului de alcool al ambilor, inculpatul, care avea în mână un cuţit pe care îl folosea în gospodărie, a deschis poarta şi a aplicat victimei, care a rămas pe trotuar, o lovitură cu cuţitul, cauzându-i o plagă tăiată înţepată. După ce a aplicat lovitura, inculpatul a închis poarta şi a încuiat-o, victima fiind găsită pe trotuar de către un trecător.
Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 14/ A din 25 martie 2010, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă S.I. şi inculpatul K.Z.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs partea civilă S.I. şi inculpatul.
Prin recursul declarat, motivat la filele 18-22 din dosarul instanţei de recurs, susţinut oral de apărătorul ales, inculpatul a solicitat în principal, achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. cu referire la art. 44 alin. (2)1 C. pen. În subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat în omor simplu, ca urmare a înlăturării circumstanţei agravante a săvârşirii faptei în public şi reducerea pedepsei aplicate inculpatului la minimul special de 3 ani şi 4 luni.
Prin recursul declarat de recurenta parte civilă, aceasta a solicitat casarea hotărârilor cu trimitere spre rejudecare la prima instanţă, sens în care a motivat că nu au putut să-şi facă apărarea în raport cu circumstanţa provocării reţinută în favoarea inculpatului. în subsidiar, a solicitat acordarea despăgubirilor civile în cuantumul cerut şi acordarea daunelor morale, arătând că nu s-a motivat neacordarea acestora. Totodată, a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
Recursurile nu sunt fondate.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţele au reţinut corect fapta şi vinovăţia inculpatului, i-au dat o încadrare juridică corespunzătoare dispoziţiilor legale şi au individualizat în mod just pedeapsa aplicată.
Critica privind achitarea inculpatului, prin reţinerea legitimei apărări, în ipoteza prevăzută de art. 44 alin. (2)1 C. pen. nu este întemeiată.
Din coroborarea probelor administrate în cauză, constând în procesul-verbal de cercetare la locul faptei, planşa fotografică efectuată cu ocazia investigării tehnico-ştiinţifice a locului faptei, precum şi declaraţia martorului N.C., care a observat primul pe victima căzută la pământ, rezultă că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile expres prevăzute de lege pentru reţinerea legitimei apărări, invocată de apărare.
Astfel, pentru a opera prezumţia legitimei apărări în ipoteza prevăzută de art. 44 alin. (2)1 C. pen., este necesar să se facă dovada îndeplinirii următoarelor condiţii:
- să existe un atac, constând în pătrunderea sau încercarea de pătrundere, fără drept, a unei persoane, prin violenţă, viclenie, efracţie sau alte asemenea mijloace frauduloase;
- pătrunderea fără drept să aibă loc într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ori delimitat prin semne de marcare;
- să se comită o faptă prevăzută de legea penală;
- fapta să fie comisă pentru a respinge pătrunderea fără drept în locurile sus-arătate.
Or, în cauză, aşa cum rezultă din planşa fotografică a portiţei de acces în imobil (fila 21, dosar urmărire penală), sistemul de închidere al acesteia nu prezintă semne de forţare, astfel că nu a existat un atac din partea părţii vătămate, concretizat în acţiuni violente sau frauduloase de pătrundere în curtea locuinţei inculpatului. În lipsa acestei prime condiţii, nu pot fi analizate nici celelalte, fiind exclusă o ripostă legitimă în lipsa atacului.
Drept urmare, susţinerea apărării, nedovedită prin probe, că victima, aflată sub influenţa băuturilor alcoolice a pătruns agresiv, pe timp de noapte în curtea locuinţei inculpatului, nu poate avea semnificaţia unei apărări legitime.
În ce priveşte neînţelegerile repetate dintre inculpat şi victimă şi calomnierea inculpatului în cadrul comunităţii, acestora Ie-a fost atribuită corect de către instanţe valoarea circumstanţei legale atenuante a provocării.
Nici critica privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat în omor simplu, ca urmare a înlăturării circumstanţei agravante a săvârşirii faptei în public, nu poate fi. primită.
Din materialul probator existent în cauză, rezultă că săvârşirea faptei de omor a avut loc pe trotuarul din faţa casei inculpatului, unde au fost identificate cele mai multe pete de sânge, cu ocazia cercetării la locul faptei şi unde a fost găsită victima, „ţinându-se de piept", de către martorul N.C. împrejurarea că pe partea interioară a portiţei au fost găsite urme de sânge poate fi explicată prin contaminarea efectuată de inculpat, în momentul în care s-a întors în curtea locuinţei, astfel că nu înlătură constatările tehnico-ştiinţifice, confirmate de declaraţiile martorului N.C. şi soţia victimei.
Drept urmare, instanţele au ţinut seama de toate împrejurările concrete în contextul cărora inculpatul a săvârşit fapta şi au constatat, în mod corect, că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, săvârşit în stare de provocare.
Nici critica privind individualizarea pedepsei nu este întemeiată.
În raport de gradul ridicat de pericol social al faptei săvârşite, reflectat de modul în care inculpatul a conceput şi realizat omorul calificat, precum şi de datele ce caracterizează persoana acestuia (nu este cunoscut ca o persoană violentă în comunitate, nu are antecedente penale), rezultă că instanţele au individualizat în mod just cuantumul pedepsei aplicate, acordând eficienţă criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pe care Ie-a valorificat în mod corect ca circumstanţe atenuante.
În ce priveşte recursul părţii civile, se constată că primul motiv, referitor la faptul că nu au putut să-şi facă apărarea în raport cu circumstanţa atenuantă a provocării reţinută în favoarea inculpatului, nu este întemeiat.
Din actele dosarului de la Tribunalul Satu Mare, rezultă că partea civilă a avut posibilitatea efectuării unei apărări efective, atât cu ocazia dezbaterilor din data de 25 ianuarie 2010, dar şi ulterior, prin concluziile scrise, pentru care s-a dispus amânarea pronunţării la data de 8 februarie 2010, acestea fiind depuse de apărătorul părţii civile prin registratura instanţei, la 1 februarie 2010. De asemenea, aceste apărări puteau fi reiterate în faza procesuală a apelului, conform efectului devolutiv al acestei căi de atac.
Sub aspectul laturii civile, se constată că instanţele au făcut o justă evaluare a despăgubirilor acordate, apreciind, în mod corect, că suma de 3.000 lei este necesară părţii civile pentru a acoperi cheltuielile generate de înmormântare şi suma de 25.000 lei, către fiica victimei, M.B.
În ce priveşte celelalte pretenţii ale părţii civile, s-a constatat în mod corect că acestea nu sunt dovedite, iar acordarea unei rente lunare soţiei supravieţuitoare nu se justifică, în raport cu veniturile obţinute de aceasta şi cu împrejurarea că nu s-a făcut dovada obligaţiei legale de întreţinere de către victimă şi starea de nevoie în care se află.
Totodată, justificat este şi cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul către partea civilă S.I., care nu se impune a fi majorat, în raport cu propria culpă a victimei, concurentă la producerea rezultatului.
Neexistând nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursurile declarate de recurenta parte civilă S.I. şi de recurentul inculpat K.Z. împotriva Deciziei penale nr. 14/ A din 25 martie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenta parte civilă S.I. şi de recurentul inculpat K.Z. împotriva Deciziei penale nr. 14/ A din 25 martie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 7 august 2009 la 10 iunie 2010.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4217/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2281/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
