ICCJ. Decizia nr. 2325/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2325/2010
Dosar nr. 1303/35/2009
Şedinţa publică din 14 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, petiţionara SC I.O. SA a solicitat admiterea acesteia şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de numitul N.M., executor judecătoresc, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanei şi fals intelectual, prevăzute şi pedepsite de art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Prima instanţă, prin sentinţa penală nr. 43/PI din 31 martie 2010, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara SC I.O. SA, cu sediul în Oradea, reprezentată legal prin dl. B.A., împotriva rezoluţiei din 08 octombrie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în Dosarul nr. 476/P/2009, precum şi a rezoluţiei din 02 noiembrie 2009, dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea în Dosar nr. 485/II/2/2009, pe care Ie-a menţinut ca fiind legale şi temeinice.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petiţionara la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin rezoluţia din 08 octombrie 2009, dată în Dosarul nr. 476/P/2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a dispus, în baza art. 228 C. proc. pen. şi art. art. 10 lit. g) C. proc. pen. cu referire la art. 121 şi art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de numitul N.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constatând că s-a împlinit termenului de prescripţie a răspunderii penale.
S-a reţinut că prin plângerea penală depusă la 9 iulie 2003, SC I.O. şi SC V.C. Ploieşti au solicitat cercetarea executorului judecătoresc N.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi a infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Prin rezoluţia nr. 1814/P/2003 din 19 ianuarie 2004, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc, iar prin rezoluţia prim-procurorului aceleiaşi unităţi de parchet s-a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarelor împotriva rezoluţiei mai sus menţionată.
S-a mai reţinut că prin sentinţa penală nr. 2256/2006, Judecătoria Oradea a admis plângerea petiţionarelor şi a dispus trimiterea cauzei la procuror, în vederea începerii urmăririi penale împotriva făptuitorului N.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constând în neîndeplinirea unor acte de executare silită.
Tribunalul Bihor, prin Decizia penală nr. 557/R/2007, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a recursului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dat fiind art. unic din Legea nr. 78/2007, iar ulterior, cauza a fost retrimisă la Tribunalul Bihor spre competentă soluţionare, instanţă care prin Decizia penală nr. 151/R/2009 din 7 aprilie 2009 a respins, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.
S-a mai relevat că, faţă de momentul presupusei săvârşiri a faptelor de către executorul judecătoresc, respectiv anterior datei de 9 iulie 2003 (data depunerii plângerii penale), precum şi raportat la prevederile art. 121 C. pen. cu referire la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., nu se poate dispune începerea urmăririi penale faţă de numitul N.M., întrucât, în speţă, s-a împlinit termenul de prescripţie al răspunderii penale. Astfel, s-a constatat că dispoziţiile art. 273 alin. (1)1 teza a ll-a C. proc. pen. fac trimitere la condiţiile prevăzute de lege pentru începerea urmăririi penale, respectiv la prev. art. 228 C. proc. pen. ori, existând un caz de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prev. de art. 10 lit. g) C. proc. pen., nu se poate dispune începerea urmăririi penale.
S-a mai constatat, din materialul probator administrat în cauză, că faţă de numitul N.M. nu s-a efectuat nici un act de urmărire penală, nefiind niciodată începută urmărirea penală împotriva acestuia pentru vreo infracţiune săvârşită în prezenta cauză.
Prin urmare, nefiind efectuat nici un act care, potrivit legii trebuia comunicat învinuitului sau inculpatului, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea a considerat că, în speţă, cursul prescripţiei penale faţă de sus-numitul făptuitor nu a fost întrerupt niciodată şi, având în vedere data la care se presupune că au fost comise faptele, a constatat că termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit în cursul anului 2008 şi a apreciat ca fiind inutilă constatarea altor fapte sau împrejurări indicate de instanţa de judecată precum şi administrarea altor probe, astfel că prin rezoluţia nr. 476/P/2009 din 8 octombrie 2009, a dispus, în baza art. 228 raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. cu referire la art. 121 şi art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul N.M., sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Prin rezoluţia din 02 noiembrie 2009 dată în Dosar nr. 485/ll/2/2009, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de SC I.O. SA, apreciind că nu poate fi acceptată critica petiţionarei în sensul că în cauză termenul prescripţiei este suspendat deoarece a formulat plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, constatând că plângerea împotriva rezoluţiei procurorului nu putea fi echivalată cu o dispoziţie legală sau o împrejurare de neprevăzut sau de neînlăturat, care împiedica punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal, o asemenea situaţie neexistând în speţă.
Prima instanţă, verificând rezoluţiile date în cauză de procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, respectiv de procurorul general al aceleiaşi unităţi de parchet, Ie-a considerat legale şi temeinice şi a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petiţionară.
Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a reţinut că, în fapt, la data de 9 iulie 2003, petiţionara a formulat plângere penală la parchet împotriva executorului judecătoresc N.M., pentru săvârşirea de către acesta a infracţiunii de abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu în cursul anului 2003.
La data de 19 ianuarie 2004, prin rezoluţia dată în Dosar nr. 1814/P/2003 s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale faţă de numitul N.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), dispusă în baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar prin rezoluţia din 5 aprilie 2004, dată în Dosar 449/VIII.1/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea petiţionarei.
Prin sentinţa penală nr. 2256 din 30 noiembrie 2006 pronunţată de Judecătoria Oradea, a fost admisă plângerea petiţionarei, dispunându-se trimiterea cauzei la parchet, în vederea începerii urmăririi penale faţă de făptuitorul N.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), soluţie rămasă definitivă în urma respingerii recursului declarat în cauză, prin Decizia penală nr. 151/R/2009 din 7 aprilie 2009.
În acest context, s-a mai reţinut că, prin ordonanţa din 24 iulie 2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea şi-a declinat competenţa de soluţionare a plângerii privind pe executorul judecătoresc N.M. în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care aşa cum anterior s-a menţionat, prin rezoluţia nr. 476/P/2009 din 8 octombrie 2009 a dispus neînceperea urmăririi penale constatând incidenţa în cauză a dispoziţiilor privind prescripţia răspunderii penale.
Prima instanţă, analizând actele şi lucrările dosarului, a mai reţinut că, referitor la infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), presupusă a fi săvârşită anterior date de 9 iulie 2003, limitele pedepsei sunt de la 6 luni la 3 ani închisoare, iar potrivit art. 122 lit. d) C. pen., termenul de prescripţie în acest caz este de 5 ani, termen care a apreciat că s-a împlinit în cursul anului 2008 şi, pe cale de consecinţă, a constatat că soluţia neînceperii urmăririi penale pentru acest motiv, a fost legală şi temeinică.
Totodată, prima instanţă a mai considerat că dispoziţiile art. 123 C. pen., privind întreruperea cursului prescripţiei prevăzute la art. 122 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 154 NCP), (care stipulează faptul că „se întrerupe cursul prescripţiei prev. în art. 122 prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal"), nu sunt aplicabile în speţă, întrucât, în cauză nu a fost începută urmărirea penală fată de făptuitorul N.M., care să presupună îndeplinirea unui act care, potrivit legii trebuia comunicat învinuitului sau inculpatului.
A conchis în sensul că, soluţiile date în speţă, privind plângerile împotriva actelor procurorului, formulate în cauză, nu pot fi considerate ca fiind „acte care, potrivit legii trebuie comunicate învinuitului sau inculpatului", înseşi noţiunile de învinuit sau inculpat presupunând existenţa unui proces în curs, ceea ce a constatat că nu este aplicabil în cauza ce face obiectul analizei de faţă şi a dispus, drept urmare, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respingerea ca nefondată a plângerii formulată de peţionara SC I.O. SA, împotriva rezoluţiei din 08 octombrie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în Dosar nr. 476/P/2009, precum şi a rezoluţiei din 02 noiembrie 2009 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea în Dosar nr. 485/ll.2/2009, pe care Ie-a menţinut ca fiind legale şi temeinice. împotriva sentinţei penale mai sus menţionată, în termen legal, petiţionara a formulat recurs, criticând-o, prin intermediul reprezentantului legal, pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând motivele arătate în faţa primei instanţe şi suplimentar, susţinând că nu s-ar fi împlinit termenul prescripţiei răspunderii penale şi pentru fapta prevăzută de art. 249 alin. (2) C. pen.
Pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat Dosarul nr. 1303/35/2009, cu termen de judecată fixat la 14 iunie 2010, termen la care interesele recurentei petiţionare au fost susţinute de administratorul acesteia numitul G.G., care a depus delegaţie de reprezentare la dosar, anexând şi un memoriu cu motivele de recurs, pe care Înalta Curte să-l aibă în vedere la deliberare.
Examinând recursul declarat de petiţionară, sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) coroborat cu art. 38514 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora.
Poate face o astfel de plângere, în concepţia legiuitorului, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare
În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în baza ansamblului materialului probator administrat în cauză, a respins în mod justificat plângerea formulată de petiţionară, apreciind ca fiind legală şi temeinică ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale nr. 476/P/2009 din 8 octombrie 2009, prin care s-a dispus, printre altele, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. cu referire şi la art. 121 şi art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., neînceperea urmăririi penale împotriva intimatului N.M. - executor judecătoresc - sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) (fiind incidente dispoziţiile privind prescripţia răspunderii penale, prevăzută de art. 121 C. pen., întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie prev. de art. 122 lit. d) C. pen., în ceea ce priveşte fapta presupus a fi săvârşită de executorul judecătoresc în cursul anului 2008).
De altfel, analizând rezoluţia criticată se constată că petiţionara a formulat iniţial plângere împotriva intimatului executor judecătoresc, solicitând cercetare acestuia şi sub aspectul săvârşirii faptei de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) pedeapsă) şi nu sub aspectul infracţiunii de neglijenţă în serviciu cu urmări deosebit de grave, prevăzută de art. 249 alin. (2) C. pen., aşa cum, în mod eronat, a tins să acrediteze ideea petiţionara prin reprezentant, pentru prima oară în recurs, fapte pentru care legiuitorul a prevăzut un regim sancţionator diferit, şi,prin urmare şi termene de prescripţie diferite.
Totodată, prin rezoluţia nr. 485/II/2/2009 din 2 noiembrie 2009 dată în Dosarul nr. 476/P/200908, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea a confirmat soluţia dispusă de procuror, faţă de intimatul N.M., pentru infracţiunea prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), apreciindu-se, în mod corect, că, urmare actelor premergătoare efectuate şi faţă de data presupusei comiteri a faptei imputate executorului judecătoresc - anterior datei de 9 iulie 2003, s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale în cursul anului 2008 şi că, în cauză, nu s-au efectuat alte acte de urmărire penale care să fi întrerupt cursul prescripţiei penale.
De altfel, în cauză se constată că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale şi pentru fapta prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), pedeapsa prevăzută de legiuitor fiind de la 6 luni la 5 ani închisoare, iar termenul de prescripţie este, potrivit dispoziţiilor art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. tot de 5 ani, astfel că s-a împlinit tot în cursul aceluiaşi an 2008, chiar dacă acest fapt nu s-a menţionat în rezoluţia procurorului.
În acelaşi sens, Înalta Curte constată că, în mod corect, s-a mai reţinut de către prima instanţă şi împrejurarea că faţă de intimatul executor judecătoresc N.M. nu a fost începută urmărirea penală şi nici nu s-a efectuat vreun act care, potrivit legii trebuia să fie comunicat învinuitului sau inculpatului, nefiind deci relevată, în ceea ce îl priveşte, existenţa vreunui proces în curs, iar eventualele nemulţumiri ale petiţionarei faţă de modul în care s-a desfăşurat executarea silită nu pot constitui, prin ele însele, temei pentru a trage la răspundere penală pe intimatul executor judecătoresc.
De altfel, se mai constată că, petiţionara, avea deschisă la momentul respectiv şi calea formulării unei eventuale contestaţii la executare, potrivit dispoziţiilor art. 399 C. proc. civ., fără să precizeze, prin intermediul reprezentantului acesteia, dacă a uzat sau nu de acest drept, însă din actele dosarului rezultă că petiţionara a obţinut o hotărâre de întoarcere a executării silite şi de repunere în drepturi prin restituirea imobilului în litigiu.
Totodată, Înalta Curte constată că aspectele sesizate de petiţionara SC I.O., prin reprezentant îşi au originea în nemulţumirea faţă de faptul că, potrivit susţinerilor sale, la momentul când intimatul executor judecătoresc N.M. a procedat la executare silită a sentinţei civile nr. 1908/2003 al Judecătoriei Oradea, acesta a tergiversat punerea în executare silită şi a comis mai multe abuzuri, ce nu au fost cercetate de parchet şi nici sancţionate de instanţe, care în mod greşit şi nejustificat au considerat, faţă de momentul săvârşirii presupuselor fapte sesizate în plângerea iniţială, că s-ar fi împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, pentru ambele infracţiuni sesizate în plângerea iniţială.
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi urmare actelor premergătoare efectuate în cauză, Înalta Curte constată că instanţa de fond a procedat corect atunci când a apreciat ca fiind nefondată plângerea formulată de petiţionară,prin reprezentant, reţinând, justificat, că în cauză se impune neînceperea urmăririi penale faţă de persoana care a pus în executare titlul executoriu - sentinţa civilă nr. 1908/2003 - intimatul executor judecătoresc N.M. - cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi fals intelectual, fapte prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), întrucât din actele premergătoare efectuate a rezultat fără echivoc concluzia că fată de vara anului 2003, în cursul căreia se presupune că intimatul ar fi săvârşit faptele imputate, s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale în cursul anului 2008.
De asemenea, Înalta Curte mai constată că plângerea penală împotriva executorului judecătoresc, referitor la modalitatea in care a efectuat executarea silită, pe de o parte, nu poate face obiectul unei analize la acest moment, câtă vreme există o cauză de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, aşa cum corect s-a apreciat anterior şi, pe de altă parte, nici nu poate constitui automat temei pentru a se ajunge la concluzia săvârşirii de către acesta a infracţiunii de abuz în serviciu sau fals intelectual serviciu, deoarece legiuitorul, având în vedere importanţa punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti ori altui titlu executoriu, stabileşte în cazul executării silite o procedură specială, în care partea a căror interese au fost lezate cu ocazia executării silite, are la dispoziţie căi legale, prevăzute de C. proc. civ. pentru a le îndrepta, ceea ce, petiţionara, în fapt, a şi făcut.
Aşadar, cele susţinute de recurenta petiţionară rămân doar simple afirmaţii, fără niciun suport real, în lipsa unor argumente temeinice şi a unor probe, care să conducă la concluzia că intimatul N.M. (executor judecătoresc) ar fi săvârşit vreun abuz ori vreo altă faptă cu conotaţie penală, atunci când a procedat la punerea în executare a titlurilor executorii cu care fusese învestit la momentul 2003, corect apreciindu-se că răspunderea penală pentru faptele prev. de art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), presupus a fi comise de acesta, s-a prescris prin împlinirea temenului de 5 ani, prevăzut de lege.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionara SC I. SA Oradea împotriva sentinţei penale nr. 43/PI din 31 martie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petiţionară va fi obligată la plata cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara SC I. SA Oradea împotriva sentinţei penale nr. 43/PI din 31 martie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4233/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2328/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
