ICCJ. Decizia nr. 2329/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2329/2010
Dosar nr. 163/59/2009
Şedinţa publică din 14 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată sub nr. 163/59/2010 la Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, petiţionarului A.l., la data de 12 februarie 2010, a solicitat desfiinţarea rezoluţiilor nr. 9/11/2/2010 şi nr. 698/P/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, susţinând că rezoluţiile au fost date cu încălcarea prevederilor art. 277 C. proc. pen., că plângerea sa a fost soluţionată după 2 luni, deşi trebuia soluţionată în termen de 20 de zile, respectiv că procurorul a refuzat să cerceteze tentativa de omor.
În cuprinsul plângerii sale, petiţionarul a mai arătat că nu s-a identificat persoana care avea obligaţia publicării în M. Of. a sentinţei penale nr. 791/2001 a Tribunalului Arad, procurorul refuzând cercetarea pentru infracţiunea prevăzută de art. 271 C. pen.
A mai susţinut că după primul ciclu procesual, cu ocazia rejudecării cauzei privind sentinţa penală nr. 841/2009 a Judecătoriei Arad, judecătorul M.C. şi procurorul T.OG nu au respectat hotărârea judecătorească definitivă şi executorie, „respingând cererea de rejudecare a cauzei".
De asemenea, petiţionarul a mai menţionat că au fost emise acte false şi abuzive de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, excluzând de la cercetare actele probatorii şi adoptând sluţiile cu încălcarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi executorii.
Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 107/PI din 26 aprilie 2010, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată petiţionarul A.l. împotriva rezoluţiilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara nr. 9/11/2/2010 şi nr. 698/P/2009, obligându-l, totodată la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că la data de 03 noiembrie 2009, petiţionarul A.l. a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, o plângere penală prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a judecătorului M.C. şi a procurorului T.OG de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului, fals intelectual, nerespectarea hotărârilor judecătoreşti şi complicitate la infracţiunea de tentativă de omor prev. de art. 246, art. 264, art. 289, art. 271 C. pen. şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) cu referire la art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen., susţinând că magistratul judecător M.C., cu ocazia soluţionării Dosarului nr. 12363/55/2009 al Judecătoriei Arad, a respins ca nefondată plângerea sa împotriva rezoluţiei din 06 mai 2008 şi ordonanţei din 17 februarie 2009, ambele date în Dosarele nr. 643/P/2007 şi nr. 145/11/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, iar procurorul de şedinţă T.OG a pus concluzii de respingere ca nelegală a plângerii.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin rezoluţia nr. 698/P/2009 din 21 decembrie 2009, a dispus, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de cei doi magistraţi, apreciind că faptele imputate de petiţionar în plângerea iniţială nu există în realitate obiectivă.
S-a mai relevat că persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie nu pot fi subiecţi ai infracţiunilor de abuz în serviciu şi de neglijenţă în serviciu,în soluţiile pe care le pronunţă, aceeaşi motivare fiind valabilă, pentru identitate de raţiune şi în cazul procurorului de şedinţă.
Împotriva acestei rezoluţii, petiţionarul a formulat plângere în temeiul prev. art. 275 - 278 C. proc. pen., care prin rezoluţia nr. 9/11/2/2010 din 25 ianuarie 2010, a fost respinsă ca nefondată, de către Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, confirmând astfel prima rezoluţie dată de procuror, în Dosarul nr. 698/P/2009.
Prima instanţă, examinând cele două rezoluţii, a constatat că sunt legale şi temeinice şi, întrucât nu a identificat motive care să conducă la desfiinţarea acestora, Ie-a menţinut ca atare, respingând, ca nefondată, plângerea formulată potrivit dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen. de petiţionar împotriva acestora.
În urma examinării actelor si lucrărilor dosarului, dar si a actelor premergătoare efectuate în cauză, cercetărilor efectuate în cauză, prima instanţă a stabilit că magistratul judecător M.C., având de soluţionat Dosarul penal nr. 12363/55/2009, înregistrat la Judecătoria Arad, a pronunţat sentinţa penală nr. 1720/2009, prin care a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul A.l. împotriva rezoluţiei din 6 mai 2008 şi a ordonanţei din 17 februarie 2009 pronunţate în Dosarele nr. 643/P/2007 şi respectiv, nr. 145/11/2/2009, ambele date de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad.
S-a mai relevat că, în cauza mai sus menţionată, a participat, ca reprezentant al M.P., magistratul procuror de şedinţă - intimata T.OG - care a pus de concluzii de respingere a plângerii formulate.
Din actele premergătoare efectuate, dar şi din verificările întreprinse, prima instanţă a reţinut că nu s-au identificat indicii sau alte elemente din care să rezulte că cei doi magistraţi au săvârşit infracţiunile reclamate de petiţionar, iar simpla împrejurarea că petiţionarul nu este mulţumit de soluţia pronunţată, s-a apreciat că nu poate constitui un indiciu de săvârşire a unei infracţiuni, fiind stabilit că hotărârile judecătoreşti nu pot fi criticate şi cenzurate decât prin căile legale de atac.
În considerentele hotărârii primei instanţe s-a mai menţionat că în motivarea plângerii sale, petiţionarul nu a explicat în detaliu în ce a constat activitatea presupus infracţională a celor doi magistraţi, acesta făcând mai mult o expunere a situaţiei sale personale, a condiţiilor şi a împrejurărilor în care a considerat că se impune atacarea soluţiilor procurorului, date în Dosarele nr. 643/P/2007 şi nr. 145/11/2/2009, astfel încât, prima instanţă a considerat nefondată plângerea formulată de petiţionar, respingând-o ca atare.
Fiind nemulţumit de sentinţa penală mai sus-menţionată, în termen legal, petiţionarul a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru aceleaşi motive invocate şi în faţa primei instanţe.
Pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat Dosarul nr. 163/59/2009, fixându-se termen de judecată la 14 iunie 2010, termen la care, deşi a fost legal citat, recurentul petiţionar nu s-a prezentat, dar a depus la dosar, prin registratură, un memoriu însoţit de înscrisuri, în susţinerea recursului formulat (filele 12-15 dosar recurs). La termenul din 14 iunie 2010, recurentul petiţionar nu s-a mai prezentat şi nici nu a depus vreo cerere pentru a-şi justifica absenţa în faţa instanţei de recurs, însă prin memoriul depus la dosar a solicitat, admiterea recursului astfel cum au fost formulat şi motivat, casarea sentinţei penale atacate şi, pe fond, în rejudecare, admiterea plângerii formulată şi, pe cale de consecinţă, infirmarea rezoluţiilor dispuse în cauză şi trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, pentru efectuarea de cercetări faţă de intimaţii M.C. şi T.OG, apreciind că aceştia sunt vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor pentru care a formulat iniţial plângere.
Examinând recursul declarat de petiţionar, sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) coroborat cu art. 38514 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora.
În concepţia legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare.
În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în baza ansamblului materialului probator administrat în cauză, a respins în mod justificat plângerea formulată de petiţionarul A.l., apreciind ca fiind legală şi temeinică rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale nr. 698/P/2009 din 21 decembrie 2009, prin care, urmare actelor premergătoare efectuate, s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale împotriva intimatului-magistrat judecător M.C. şi intimatului magistrat procuror T.OG, pentru săvârşirea faptelor prevăzute de art. 246, art. 264, art. 289, art. 271 C. pen. şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) cu referire la art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen., întrucât, corect, s-a apreciat că faptele nu există.
De altfel, Înalta Curte constată că prin rezoluţia nr. 9/11/2/2010 dată la 25 ianuarie 2010, în Dosarul nr. 698/P/2009, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a confirmat soluţia dispusă de procuror, faţă de numiţii M.C. şi intimatului magistrat procuror T.OG, cercetaţi sub aspectul presupusei săvârşiri a infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 264, art. 289, art. 271 C. pen. şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) cu referire la art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen., apreciindu-se, în mod corect şi justificat, că faptele nu au existat în realitatea obiectivă.
De asemenea, din actele existente la dosar, se constată că nu a rezultat că vreunul dintre intimaţi, atunci când şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu specifice, ar fi săvârşit vreo faptă cu conotaţie penală, respectiv că, pe de o parte, magistratul judecător M.C., la momentul când a soluţionat Dosarul penal nr. 12363/55/2009, înregistrat pe rolul Judecătoriei Arad, prin pronunţarea sentinţei penale nr. 1720/2009, prin care a respins, ca nefondată, plângerea formulată de acelaşi petiţionar A.l. împotriva rezoluţiei nr. 643/P/2007 din 6 mai 2008 şi a ordonanţei nr. 145/11/2/2009 din 17 februarie 2009, ambele date de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, ori că, pe de altă parte, magistratul procuror de şedinţă T.OG, atunci când a formulat concluzii în cauza penală mai sus menţionată, ar fi încălcat vreo dispoziţie legală în vigoare, întrucât aceştia nu au făcut altceva decât să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, hotărârea pronunţată fiind fundamentată pe actele premergătoare efectuate în respectivul dosar penal.
De altfel, simplul fapt al deliberării într-o cauză penală, civilă ori de altă natură, ce îmbracă forma finală a unei sentinţe, nu poate constitui un temei suficient şi serios pentru a antrena răspunderea penală a magistratului judecător care, prin raportare la concluziile relevate de probatoriile administrate în respectiva cauză şi la prevederile legale în vigoare la acel moment, a transpus în hotărârea pronunţată, propria sa convingere.
În aceeaşi ordine de idei, nici simpla împrejurare a formulării unor concluzii în sala de şedinţă, de către procurorul anume desemnat să participe la respectiva cauză penală, potrivit convingerii proprii, fundamentată pe actele şi probatoriile existente în dosar, dar şi prin raportare la prevederile legale aplicabile în cauza penală dedusă judecăţii, nu poate fi apreciată drept un temei serios şi suficient pentru a atrage răspunderea penală a magistratului procuror de şedinţă.
Înalta Curte mai constată că, în speţă, nu s-au identificat indicii sau alte elemente din care să rezulte că, în timpul efectuării actelor specifice de cercetare judecătorească în Dosarul penal nr. 12363/55/2009 al Judecătoriei Arad, intimaţii M.C. şi T.OG ar fi avut intenţia să producă vreo vătămare intereselor petiţionarului şi ar fi săvârşit vreo faptă de natură a antrena răspunderea lor penală, astfel că, în mod justificat, s-a relevat că aceştia şi-au îndeplinit şi exercitat corespunzător atribuţiile de serviciu cu prilejul soluţionării cauzei mai sus menţionată, având ca obiect plângerea penală formulată, în baza art. 2781 C. proc. pen., de acelaşi petiţionar A.l. împotriva rezoluţiilor procurorului de neîncepere a urmării penale, pronunţând o hotărâre întemeiată pe declaraţiile părţilor şi documentele existente la dosar.
Prin urmare, corect şi justificat s-a apreciat că faptele presupuse a fi comise de intimaţi, nu există în materialitatea lor, susţinerile petiţionarului fiind lipsite de orice suport probator, constituind simple afirmaţii de ordin subiectiv, izvorâte din nemulţumirea fată de modul în care s-au soluţionat anterior alte plângeri similare formulate de acesta.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefundat, recursul declarat de petiţionarul A.l. împotriva sentinţei penale nr. 107/PI din 26 aprilie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar urmează a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul A.l. împotriva sentinţei penale nr. 107/PI din 26 aprilie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4245/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2491/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
