ICCJ. Decizia nr. 244/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 244/2010
Dosar nr. 559/1/2010
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, având pe rol soluţionarea cauzei penale ce face obiectul dosarului nr. 1006/64/F/P/2009, privind pe inculpatul K.A. trimis în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov pentru infracţiunea de luare de mită, în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (2 acte materiale), la termenul din 18 ianuarie 2010 a fost sesizată cu o cerere formulată de apărătorul ales al inculpatului, în baza art. 136 alin. (1) şi art. 145 C. proc. pen. raportat la art. 135 alin. ultim C. proc. pen., prin care a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de nu părăsi localitatea.
Prin încheierea din aceeaşi dată, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 67 C. proc. pen., printre altele, a încuviinţat în probaţiune cererea formulată de inculpatul K.A. privind întocmirea unui Referat de evaluare de către Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Covasna, a amânat judecarea cauzei pentru termenul din 8 februarie 2010.
De asemenea, prima instanţă, în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen., a respins cererea formulată de inculpatul K.A. privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă, asupra cererii formulată de inculpat privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, a constatat că inculpatul K.A. a fost arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 11 din 19 decembrie 2009, emis de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. 963/64/2009, pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 19 decembrie 2009 şi până la data de 17 ianuarie 2010, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (două acte materiale), reţinându-se cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., ca temei al luării măsurii arestării preventive faţă de inculpat.
S-a mai reţinut că prin încheierea de şedinţă pronunţată în cameră de consiliu din data de 4 ianuarie 2010, în temeiul art. 3001 alin. (3) C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului K.A., constatându-se faptul că temeiul care a determinat arestarea, respectiv cel prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., impunea în continuare privarea de libertate a acestuia.
De asemenea, s-a mai relevat în considerentele încheierii recurate că, potrivit art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura preventivă luată se înlocuieşte cu altă măsură preventivă atunci când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii, or, lăsarea în libertate a inculpatului, s-a apreciat că prezenta, şi la acel moment, pericol concret pentru ordinea publică, dată fiind natura şi modalitatea săvârşirii faptelor de către inculpat, împrejurările în care a acţionat acesta şi gravitatea faptelor pentru care a fost arestat preventiv (2 fapte de corupţie), întrucât inculpatul a uzat de calitatea sa de magistrat procuror într-o cauză pe care o instrumentase şi a primit, în două rânduri, câte 2000 lei de la martorul denunţător, pentru a-i restitui acestuia trei săbii tip samurai şi un cuţit militar, ce făceau obiectul unui alt dosar penal, în care denunţătorul era trimis în judecată pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care şi cea prevăzută de art. 279 alin. (3) C. pen.
S-a mai menţionat că infracţiunea de care era acuzat inculpatul, chiar dacă beneficia în continuare de prezumţia de nevinovăţie, tulbura şi la acel moment ordinea juridică, mediul social ocrotit prin normele dreptului penal şi procesual penal, având în vedere impactul săvârşirii acestui gen de fapte în comunitate şi în general în societate, precum şi timpul scurs de la data luării măsurii preventive (o lună).
S-a mai apreciat că aspectele invocate de inculpat în motivarea cererii sale de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea (starea de sănătate care s-a înrăutăţit în timpul arestului său preventiv, atitudinea sa procesuală, de cooperare cu organele judiciare, precum şi faptul că măsura preventivă nu trebuie să constituie o antepronunţare a pedepsei ce s-ar putea aplica în cauză) nu au fost de natură a schimba la momentul analizei lor, temeiul reţinut la data luării măsurii arestării preventive, pentru considerentele expuse mai sus.
În aceeaşi ordine de idei, s-a mai relevat de către prima instanţă că motivele referitoare la starea de sănătate şi atitudinea procesuală a inculpatului au fost avute în vedere şi la data verificării legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a inculpatului din data de 04 ianuarie 2010, neintervenind modificări cu privire la acestea, întrucât, în cauză, durata arestării preventive era de numai o lună, iar judecata s-a amânat pentru întocmirea unui referat de evaluare pentru inculpat, deci pentru administrarea unei probe în apărare, care ar urma a fi avută în vedere, la individualizarea pedepsei şi a executării acesteia, în cazul condamnării acestuia.
Prima instanţă a constatat că temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., ce a fost avut în vedere la data luării arestării preventive, nu s-a modificat până la acel moment, şi în temeiul art. 139 alin. (1) C. proc. pen., a apreciat ca neîntemeiată cererea formulată de către inculpat privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură mai blândă, restrictivă de libertate, respectiv aceea obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respingând-o ca atare.
Împotriva încheierii din 18 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs inculpatul K.A., prin apărător ales, fără însă a o motiva în scris (fila 2 dosar recurs).
Pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat dosarul nr. 559/1/2010, fixându-se prim termen de judecată la 25 ianuarie 2010, când susţinerile părţilor au fost consemnate în cuprinsul părţii introductive a prezentei decizii.
La termenul fixat, Înalta Curte, din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 302 alin. (2) C. proc. pen. raportat la dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a ll-a cu referire la art. 141 alin. (1) teza finală din acelaşi cod, a pus în discuţia părţilor excepţia admisibilităţii recursului formulat de inculpat.
Înalta Curte, examinând actele şi lucrările dosarului a apreciat, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a Il-a C. proc. pen. raportat şi la dispoziţiile legale mai sus menţionate, că recursul declarat de inculpat este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Prin rechizitoriul nr. 26/P/2009, emis la data de 29 decembrie 2009 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului K.A. pentru infracţiunea de luare de mită, în formă continuată, (2 fapte) prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, având pe rol în curs de soluţionare cauza penală ce face obiectul dosarului nr. 1006/64/F/P/2009, privind pe inculpatul K.A., prin încheierea din 18 ianuarie 2010, printre altele, a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, formulată şi susţinută oral de apărătorul ales al inculpatului, încheiere împotriva căreia inculpatul a formulat prezentul recurs.
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. enumera strict şi limitativ hotărârile care pot fi atacate o singură dată cu recurs, menţionând la alin. (2) că încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau Decizia rec urată cu excepţia cazurilor când, potrivit legii pot fi atacate separat cu recurs.
De asemenea, în dispoziţiile art. 141 alin. (1) C. proc. pen. legiuitorul menţionează care este calea de atac împotriva încheierii pronunţate de instanţă în cursul judecăţii privind măsurile preventive: „încheierea dată în primă instanţă şi în apel, prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive, precum şi împotriva încheierii prin care se dispune menţinerea arestării preventive, poate fi atacată separat, cu recurs, de procuror sau de inculpat, în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă. încheierea prin care prima instanţă sau instanţa de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac."
Ori, în speţa, dedusă judecăţii se constată că încheierea pronunţată la 18 ianuarie 2010 de către Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, este una interlocutorie, prin care instanţa de fond a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de nu părăsi localitatea, ce nu poate fi atacată separat cu recurs, cu atât mai mult cu cât cauza penală ce face obiectul judecăţii dosarului nr. 1006/64/F/P/2009 este, încă, în curs de soluţionare, nepronunţându-se încă o hotărâre în primă instanţă.
Sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii acestei căi de atac, dreptul la recurs exercitându-se numai în condiţiile expres prevăzute de lege, aşa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de cele mai sus menţionate, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II a C. proc. pen. cu referire la art. 141 alin. (1) ultima teză C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul K.A. împotriva încheierii din 18 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 1006/64/F/P/2009.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul K.A. împotriva încheierii din 18 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 1006/64/F/P/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2320/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 247/2010. Penal → |
|---|
