ICCJ. Decizia nr. 2340/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2340/2010
Dosar nr. 4868/1/2010
Şedinţa publică din 15 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 26 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 5542/3/2009 s-a dispus - printre altele - menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului Z.S., în conformitate cu dispoziţiile art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că, verificând legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, a constatat că aceasta a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale, impunându-se menţinerea, în continuare, a stării de arest.
Împotriva încheierii pronunţată la data de 26 mai 2010 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat recurs inculpatul Z.S., solicitând casarea acesteia şi, în cadrul rejudecării, să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa penală nr. 110/ F din 2 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 5542/3/2009 s-a dispus, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), b), c) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., condamnarea inculpatului Z.S., la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că inculpatul Z.S., împreună cu coinculpatul Z.Y. au aplicat, în data de 30 septembrie 2008, multiple lovituri victimei Z.W., cu cuţitul şi toporul, cauzându-i leziuni grave care i-au pus în primejdie viaţa.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii Z.S. şi Z.Y.
La termenul din 26 mai 2010, fixat pentru judecarea apelului, instanţa de control judiciar, verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive,a menţinut starea de arest a inculpatului, pronunţând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.
Cu privire la această dispoziţie a instanţei, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în executarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea măsurii arestării preventive".
În cauză, instanţa de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea penală şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept - art. 148 lit. f) C. proc. pen. - care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete în care se reţine că a fost săvârşită infracţiunea - inculpatul lovind victima cu cuţitul şi cu toporul în zone vitale, cauzându-i leziuni în zona capului, a toracelui şi abdomenului - natura relaţiile sociale lezate, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă, în continuare, un pericol concret pentru ordinea publică.
Pe de altă parte, se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului, hotărârea de condamnare - chiar nedefinitivă - constituind un temei suficient de puternic pentru a se constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se astfel, atât dispoziţiile cuprinse în legea internă cât şi prevederile C.E.D.O.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează nici prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestuia încadrându-se în dispoziţiile legii.
Toate aceste aspecte justifică dispoziţia instanţei de apel în sensul menţinerii arestării preventive, astfel că, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.S.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.S. împotriva încheierii de şedinţă din data de 26 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 5542/3/2009 (839/2010).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.
Onorariul interpretului de limbă chineză se va suporta din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2307/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2938/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
