ICCJ. Decizia nr. 237/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.237/2010
Dosar nr. 340.1/57/2009
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin plângerea formulată de petentul M.I., în baza dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., s-a solicitat desfiinţarea ordonanţei din 28 ianuarie 2009 dispusă în dosar nr. 54/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia, precum şi a rezoluţiei dispusă la data de 23 februarie 2009, în dosarul nr. 175/11/2/2009 de Procurorul General al aceleiaşi unităţi de parchet şi trimiterea cauzei la procuror pentru efectuarea unui nou raport de expertiză.
În motivarea plângerii petiţionarul a arătat că se impune efectuarea unu nou raport de expertiză, având în vedere că la dosar a apărut un al doilea exemplar al procurii deţinut de învinuita V.V.L., care nu a fost expertizat prima dată şi despre care s-a reţinut că ar purta semnătura titularei actului. A mai susţinut că era necesară obţinerea opiniei medicului legist cu privire la împrejurarea dacă autoarea H.E. era sau nu transportabilă la biroul notarului public.
Prin sentinţa penală nr. 58 din 28 aprilie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Alba-lulia în dosar nr. 340/57/2009 a fost respinsă ca nefondată plângerea petiţionarului, iar soluţia pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia a fost casată prin Decizia penală nr. 2592 din 7 iulie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu indicaţia de a se consemna susţinerile procurorului cu ocazia dezbaterilor în fond şi de se analiza şi celelalte critici ale recurentului petiţionar.
Urmare casării, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba lulia sub nr. 340.1/57/2009.
Examinând actele şi lucrările dosarului, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. precum şi în temeiul art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., Curtea de Apel Alba lulia, secţia penală, a constatat că plângerea formulată de petiţionar este nefondată şi, prin sentinţa penală nr. 144 din 29 octombrie 2009, în baza dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.I. împotriva ordonanţei din 28 ianuarie 2009 emisă în dosarul nr. 54/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia, menţinută prin rezoluţia din 23 februarie 2009, emisă în dosarul nr. 175/11/2/2009 de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia şi l-a obligat pe petiţionar să plătească suma de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin plângerea înregistrată la data de 6 februarie 2008 sub nr. 54/P/2008, persoana vătămată M.I. a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. de către intimatele B.V. (notar public) şi V.V.L.
În esenţă, petiţionarul a susţinut că semnătura de pe procura specială autentificată sub nr. 1188 din 20 august 2004 de către notarul public B.V. era contrafăcută, întrucât era cu neputinţă ca autoarea (H.E.) să se fi deplasat în Sibiu la sediul Biroului notarial, deoarece era imobilizată la pat, dovadă fiind actele autentice care au fost încheiate la domiciliul acesteia.
La data de 13 iunie 2008 s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva notarului public pentru comiterea infracţiunilor de fals intelectual şi abuz în serviciu contra intereselor persoanei, fapte prevăzute de art. 289 şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), reţinându-se, în fapt, că a redactat şi autentificat procura specială nr. 1188 din 20 august 2004 în numele mandantei H.E., prin care era împuternicită cu puteri depline numita V.V.L., semnătura celei dintâi susţinându-se a fi falsă.
Prin ordonanţa 54/P/2008 din 29 ianuarie 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei B.V. cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzută de art. 289 şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), ordonanţă care a fost menţinută prin rezoluţia nr. 175/11/2/2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia.
S-a constatat că soluţiile pronunţate de parchet au fost motivate, în esenţă, pe concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de o echipă de trei experţi din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, care au concluzionat că exemplarul procurii speciale ridicate de la mandatară are semnătura executată de titular şi că, din depoziţiile testimoniale, a rezultat că, în ultima parte a vieţii, mandanta se putea deplasa pe distanţe mici, în condiţiile în care era ajutată.
De asemenea, în cadrul cercetărilor efectuate la parchet, examinând materialul probator administrat în cauză s-a apreciat că pentru stabilirea falsului erau necesare cunoştinţele unui expert şi s-a încuviinţat cererea părţii vătămate în acest sens, dispunând efectuarea unei expertize criminalistice grafice.
S-a relevat că în raportul de expertiza criminalistică nr. 233 din 4 iulie 2008 s-a conchis că cele două exemplare ale procurii speciale, precum şi cererea de autentificare nu au fost semnate de către titulara H.E., iar ulterior, la solicitarea învinuitei, s-a încuviinţat o nouă expertiză criminalistică grafică care a fost efectuată de trei specialişti experţi din Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, care au precizat, în concluziile lor, că semnătura de pe cererea de autentificare şi de pe exemplarul de la fila 37 care a fost ridicat de organele de cercetare de la Biroul Notarial B.V. nu au fost executate de numita H.E., iar exemplarul procurii speciale ridicate de la mandatară, are semnătura executată de către titular, însă fără a se putea pronunţa dacă semnătura a fost dată pentru conţinutul actului respectiv.
Pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, au fost audiaţi martori, iar unii dintre aceştia, respectiv V.T., V.I. şi V.E. au afirmat că în ultima parte a vieţii mandanta se putea deplasa pe distanţe mici, în condiţiile în care era ajutată.
S-a mai reţinut că intimata notar public a declarat că nu îşi explică cum doar pe exemplarul pe care l-a predat mandatarei este semnătura mandantei H.E., însă a precizat că era exclus să fi fost semnată o coală albă pe care ulterior să adauge textul. De asemenea, aceasta a mai susţinut că este posibil ca în timpul cât a prezentat mandantei actele spre semnare să fi părăsit încăperea unde erau cele două persoane, respectiv mandanta şi mandatara, iar când a revenit nu a mai verificat semnăturile şi nu îşi poate explica cum doar un exemplar al procurii a fost semnat de către mandanta, iar celălalt exemplar şi cererea, au rămas nesemnate.
Din verificările registrului general al notarului s-a relevat faptul că la nr. 6516 unde era înregistrată cererea de emitere a procurii autentice, nu prezenta nici o urmă de falsificare a înscrierilor, iar în dreptul numelui H.E. era menţionat actul întocmit şi numărul de autentificare.
Faţă de aceste probatorii, prima instanţă a apreciat că parchetul a concluzionat în mod corect că nu se putea reţine în sarcina învinuitei-intimata notar public - săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual şi abuz în serviciu contra intereselor persoanei, câtă vreme procura care a produs efecte juridice, mai exact exemplarul folosit de către mandatară a fost semnat de titulară, potrivit susţinerilor experţilor, iar notarul s-a aflat în eroare, considerând că toate actele au fost semnate de titulară.
S-a apreciat ca fiind nefondată susţinerea petiţionarului în sensul că se impune trimiterea cauzei pentru continuarea cercetărilor penale în sensul administrării unei noi probe cu expertiza de către Institutul Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti, câtă vreme în faza de urmărire penală, la solicitarea aceluiaşi petiţionar M.I., s-au efectuat două rapoarte de expertiză grafică, după cum urmează:
1. raportul de expertiză criminalistică nr. 122 din 4 iulie 2008 întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj - care a concluzionat că: actul „Procură specială" prezentat în două exemplare, autentificat nr. 1188 din 20 august 2004 la biroul notarului public B.V. nu a fost semnat de titulara H.E. (fila 34d.u.p.)
2. raportul de expertiză criminalistică nr. 165 din 18 septembrie 2008, întocmit de o comisie formată din 3 experţi din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti, care a concluzionat că: semnăturile de pe cererea de autentificare poartă menţiunile 402 şi 16, precum şi de pe procura specială aflată la fila 37 nu au fost executate de către numita H.E.; că semnătura de pe procura specială aflată la fila 38 a fost executată de titulară, fără să se poată pronunţa dacă această semnătură a fost dată pentru conţinutul actului respectiv.
S-a mai relevat că, în efectuarea acestui din urmă raport de expertiză experţii au analizat nu numai autenticitatea semnăturii, ci şi caracteristicile hârtiei pe care au fost redactate aceste acte, arătând sub acest aspect, că toate actele în discuţie prezintă o multitudine de puncte negre cu aceeaşi repartiţie, care indică probabilitatea provenienţei lor de la aceeaşi imprimantă şi că semnăturile notarului s-au comportat identic la iluminări cu lungime de undă diferită.
Totodată, s-a mai menţionat că cel de al doilea raport de expertiză cuprindea concluzii parţial diferite faţă de primul, în sensul că, semnătura de pe unul din exemplarele procurii speciale a fost executat de titulară, iar susţinerea petiţionarului în sensul că nu erau motivate concluziile celui de-al doilea raport de expertiză în ceea ce priveşte faptul că semnătura de pe actul de la fila 38 a fost executată de mandant, s-a apreciat a fi nefondată, întrucât la fila 9 din respectivul raport de expertiză s-au dezvoltat argumentele prin care au ajuns experţii la concluzia finală, atât prin consideraţii de ordin general -referitoare la siguranţa, rapiditatea şi spontaneitatea acesteia, cât şi prin exemplificări particulare referitoare la caracteristicile generale şi individuale ale acesteia.
S-a conchis în sensul că cererea petiţionarului M.I. privind efectuarea unui nou raport de expertiză grafică este neîntemeiată, având în vedere competenţa atribuită prin lege Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, întrucât, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 lit. a), art. 11 lit. a) HG nr. 368 din 3 iulie 1998, coroborate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (2) ale Procedurilor interne pentru desfăşurarea activităţii de expertiză criminalistică în cadrul Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice, se pot efectua: o primă expertiză de către un expert din cadrul Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice şi o nouă expertiză de o comisie formată din trei experţi oficiali.
Pe cale consecinţă, s-a apreciat că, în speţă, posibilităţile probatorii cu expertiză grafică au fost epuizate prin efectuarea raportului de expertiză de către trei experţi ai Institutul Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti, în condiţiile în care această din urmă expertiză a fost dispusă şi efectuată în condiţii de legalitate, iar concluziile sale s-au referit la toate aspectele cauzei şi au răspuns motivat tuturor obiectivelor stabilite, legislaţia neprevăzând un alt for pentru efectuarea unei alte expertize.
Prima instanţă a înlăturat şi susţinerea petiţionarului conform căreia cel de al doilea exemplar al procurii nu a fost examinat în cadrul primei expertize, reţinând că, atât din cuprinsul raportului de expertiză criminalistică nr. 122 din 4 iulie 2008 întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj, cât şi din ordonanţa din 16 iunie 2008, a rezultat că actul ce conţine semnătura contestată (procura specială autentificată sub nr. 1188 din 20 august 2004 de Biroul Notarului Public V.B.) i-a fost prezentat expertului, fiindu-i puse la dispoziţie cele două exemplare originale.
Curtea de Apel Alba lulia, examinând actele aflate la dosarul de urmărire penală şi cele originale trimise de parchet la solicitarea instanţei, a constatat existenţa a două exemplare originale ale procurii (filele 19- 20 din dosarul nr. 340/57/2009), exemplare care au fost avute în vedere la efectuarea raportului de expertiză, apreciind ca nedovedită în cauză susţinerea petiţionarului referitoare la existenţa unui al treilea exemplar al acesteia.
Prima instanţă, în considerentele hotărârii pronunţate, a mai apreciat că simpla împrejurare că procurorul nu s-a pronunţat expres, cu privire la cererea petiţionarului în sensul de a se efectua un nou raport de expertiză, nu este de natură a atrage trimiterea cauzei la procuror, având în vedere netemeinicia acestei cereri.
De asemenea, prima instanţă a considerat neîntemeiată şi cererea petiţionarului de a solicita opinia medicului legist cu privire la posibilitatea de a fi transportată la biroul notarial a numitei H.E., în ultima perioadă a vieţii sale (dată fiind starea de sănătate a acesteia), deoarece, pe de o parte, această solicitare nu era de competenţa medicului legist, iar pe de altă parte, această împrejurare a fost anterior stabilită prin alte mijloace de probă.
Faţă de cele mai sus relevate, Curtea de Apel Alba lulia, secţia penală, a apreciat că în cauză cercetările efectuate au fost complete, iar soluţia de scoatere de sub urmărire penală a învinuitei B.V., notar public (cercetată sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)), a fost legală şi temeinică, şi în baza art. 2781 lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul M.I. împotriva ordonanţei din 28 ianuarie 2009, dispusă în dosarul nr. 54/P/2008 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia, menţinută prin rezoluţia din 23 februarie 2009, dată în dosarul nr. 175/11/2/2009 de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia şi, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., l-a obligat pe petiţionar la plata sumei de 60 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva sentinţei penale nr. 144 din 29 octombrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia, secţia penală, în fond după casare, în termen legal, petiţionarul M.I. a formulat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, reiterând, în cuprinsul memoriului de la fila 2 dosar recurs, motivele arătate în faţa primei instanţe.
Astfel acesta, în memoriul depus la dosar, a susţinut că, în speţă, faţă de împrejurarea că cele două expertize criminalistice aveau concluzii contradictorii, se impunea, fie avizarea acestora, fie efectuarea unei a treia expertize, pentru a se clarifica o problemă de natură tehnică, vizând semnătura falsificată, existentă pe procura judiciară autentificată de intimata notar B.V.
A solicitat admiterea recursului, desfiinţarea hotărârii atacate şi, pe fond, în rejudecare, trimiterea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale, considerând că intimata este vinovată de săvârşirea faptelor pentru care a formulat plângerea iniţială.
Pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat dosarul nr. 340.1/57/2009, fixându-se prim termen la 25 ianuarie 2010, când recurentul petiţionar M.I., deşi a fost legal citat, nu s-a prezentat pentru a-şi formula personal apărările şi nici nu a depus la dosar vreun memoriu ori înscrisuri în susţinerea recursului formulat.
Examinând recursul declarat de petiţionar, sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) coroborat cu art. 38514 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora.
În concepţia legiuitorului, poate face o astfel de plângere, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare
În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanţa de fond, rejudecând după casare, în baza actelor premergătoare efectuate, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, în mod justificat, plângerea formulată de petiţionar, ca nefondată, apreciind că, în mod corect s-a dispus, prin ordonanţa nr. 54/P/2008 din 28 ianuarie 2009, pe de o parte, în baza art. 249 C. proc. pen., art. 10 lit. e) raportat la art. 11 Iit. b) C. proc. pen. şi art. 51 C. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei B.V., notar public, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289 şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi, pe de altă parte, în baza art. 38 şi art. 45 C. proc. pen., disjungerea cauzei privind pe numita V.V.L. şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, în vederea efectuării cercetărilor sub aspectul faptelor reclamate de petiţionarul M.I.
De altfel, Înalta Curte constată că aspectele sesizate de petiţionarul M.I. (moştenitor testamentar al defunctei H.E. (conform filei 20 dosar parchet) îşi au originea în nemulţumirea faţă de concluziile nefavorabile ale celor două rapoarte de expertiză criminalistică efectuate deja în cauză, considerând că acestea erau contradictorii şi că se impunea fie avizarea acestora de către un for superior, fie efectuarea unei a treia expertize cu aceleaşi obiective privind procura autentică, ce a fost ridicată de la mandatara V.V.L.
Or, în speţă, în mod corect, s-a constatat că, potrivit reglementărilor în materie, competenţa de efectuare a unei expertize criminalistice grafice este atribuită Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 lit. a), art. 11 lit. a) HG nr. 368 din 3 iulie 1998, coroborate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (2) ale Procedurilor interne pentru desfăşurarea activităţii de expertiză criminalistică în cadrul Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice, întrucât se pot efectua: o primă expertiză de către un expert din cadrul Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice şi o nouă expertiză, de către o comisie formată din trei experţi oficiali, aşa încât nu este prevăzută abilitarea unui for superior care să întocmească o altă expertiză, cu o valoare ştiinţifică superioară celor deja existente la dosar.
Se reţine, cu privire la aspectele criticate de recurentul petiţionar, că prima instanţă a apreciat, în mod justificat, că până la momentul soluţionării pe fond a plângerii au fost deja epuizate toate posibilităţile de administrare de probatorii pe care Ie-a avut la dispoziţie petiţionarul pentru a-şi dovedi susţinerile, inclusiv solicitarea de efectuare a unei a doua expertize criminalistice a respectivului înscris autentic reclamat drept fals (procura specială autentificată sub nr. 1888 din 20 august 2004).
De asemenea, se mai reţine că, urmare cercetărilor efectuate, în mod corect, procurorul de caz a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimatei notar public B.V., considerând, potrivit probatoriului administrat, că originalul procurii autentice (ridicat de la mandatară), care, de altfel, a şi produs efecte juridice, a fost semnat de însăşi mandanta H.E., într-un singur exemplar, astfel încât nu pot fi imputate intimatei notar public faptele prevăzute de art. 289 şi respectiv art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
S-a reţinut ca fiind plauzibilă explicaţia învinuitei B.V. referitoare la faptul dacă celelalte două exemplare ale procurii autentice purtau sau nu semnătura originală a mandantei, întrucât aceasta a susţinut că era foarte posibil să fi ieşit din încăperea unde se aflau mandanta şi mandatara, cărora le înmânase exemplarele procurii spre a fi semnate, iar atunci când a revenit nu a mai verificat autenticitatea semnăturilor pe toate cele trei exemplare, considerând, cu uşurinţă, că toate actele au fost semnate de titulară, fiind în evidentă eroare cu privire la acest fapt.
De altfel, contrar susţinerilor recurentului petiţionar care a afirmat constant că au mai existat încă două exemplare originale ale procurii speciale, pretins falsificată, la dosarul cauzei s-au identificat şi ataşat numai două exemplare ale acesteia, iar petiţionarul nu a dovedit prin nici un alt mijloc de probă existenţa celui de-al treilea exemplar original.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin coroborare şi cu actele premergătoare efectuate în cauză, Înalta Curte constată că instanţa de fond a procedat corect atunci când a apreciat ca fiind nefondată plângerea formulată de petiţionar, reţinând justificat că, intimata notar public B.V. şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu cu respectarea prevederilor legale în vigoare, atunci când a făcut demersurile specifice activităţii de autentificare a procurii speciale sub nr. 1888 din 20 august 2004, prin care numita H.E., în calitate de mandanta a împuternicit cu puteri depline pe numita V.V.L., în calitate de mandatară, să facă demersurile necesare pentru obţinerea titlului de proprietate în baza Legii nr. 1/2000, pentru o suprafaţă de teren în localitatea Şelimbăr.
Pe de altă parte, se constată că notarul a solicitat actele necesare autentificării procurii solicitate de părţi, aceasta fiind întocmită conform dispoziţiilor art. 8 lit. b) din Legea nr. 36/1995, iar împrejurarea dacă celălalt exemplar al respectivei procuri poartă ori nu semnătura mandantei H.E., nu mai prezintă relevanţă, câtă vreme exemplarul original al procurii, de care s-a folosit mandatara V.V.L. şi care a produs efecte juridice, a fost semnat de mandanta personal, astfel cum rezultă din probatoriul amplu administrat în dosar.
Aşadar, cele susţinute de recurentul petiţionar, rămân doar simple afirmaţii fără nici un suport real, în lipsa unor argumente temeinice şi a unor probe, care să conducă la concluzia că intimata notar public B.V. ar fi săvârşit vreo faptă cu conotaţie penală, atunci când a procedat la autentificarea procurii speciale mai sus-menţionată, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, astfel că nu se poate reţine în sarcina acesteia săvârşirea infracţiunii de fals intelectual ori cea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. b C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionarul M.I. împotriva sentinţei penale nr. 144 din 29 octombrie 2009 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia penală.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.I. împotriva sentinţei penale nr. 144 din 29 octombrie 2009 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia penală .
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2360/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 238/2010. Penal → |
|---|
