ICCJ. Decizia nr. 2564/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2564/2010
Dosar nr. 2751/32/2008
Şedinţa publică din 28 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 593/D din 21 decembrie 2005 pronunţată în Dosarul nr. 4628/2004 al Tribunalului Bacău s-a dispus, în temeiul prevederilor art. 208 alin. (1) cu referire la art. 209 alin. (1) lit. a), g), i), cu art. 37 lit. a), art. 74 lit. c), art. 76 alin. (1) lit. c) şi art. 80 C. pen. condamnarea apelantului inculpat S.O.M. la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare.
În baza art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea condiţionată pentru pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 1352 din 8 decembrie 2000 a Judecătoriei Oneşti pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 217 alin. (3) C. pen., iar în baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a revocat graţierea pentru aceiaşi pedeapsă. S-a dispus adăugarea la pedeapsa aplicată a acestei pedepse, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 10 luni închisoare.
Prin aceiaşi sentinţă penală s-a dispus condamnarea şi a altor inculpaţi.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut faptul că în luna februarie 2004, inculpatul S.O. împreună cu numiţii R.S., B.C., G.P. şi I.G. au pătruns prin escaladarea gardului în incinta Sucursalei „E. Borzeşti” de unde au sustras cca. 360 kg ţeavă de alamă pe care au vândut-o numitului S.I. pentru suma de 700 RON RON, bani pe are i-au împărţit în mod egal.
Atât inculpatul S.O.M., cât şi ceilalţi inculpaţi au declarat apel împotriva sentinţei penale de mai sus. Curtea de Apel Bacău, prin Decizia penală nr. 194 din 13 iunie 2006 pronunţată în Dosarul nr. 707/2006 a respins, ca nefundat apelul declarat de inculpatul S.O.M. şi de ceilalţi inculpaţi.
Împotriva acestei soluţii inculpatul S.O.M. a declarat recurs, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 900 din 12 martie 2008 pronunţată de secţia penală în Dosarul nr. 9991/1/2007 a admis recursul peste termen declarat de inculpat, a casat numai în ce îl priveşte pe acesta decizia Curţii de Apel Bacău şi a dispus trimiterea cauzei la aceiaşi instanţă pentru rejudecarea apelului.
Prin decizia de casare s-a reţinut că judecata în apel a avut loc fără citarea legală a recurentului inculpat, întrucât pe citaţie este trecut în mod greşit infracţiunea de luare de mită în loc de infracţiunea de furt.
Totodată, Înalta Curte a constatat că decizia Curţii de Apel Bacău este nemotivată în ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.O.M., acesta nefiind individualizat în decizie sub aspectul motivelor de apel invocate. Simpla motivare a deciziei printr-o frază pentru toţi inculpaţii, fără o argumentare bazată pe dispoziţii legale, menţionându-se doar că „la individualizarea judiciară a pedepselor, au fost avute în vedere criteriile stabilite prin art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se seama de gravitatea infracţiunilor comise, împrejurările concrete în care s-au săvârşit, dar şi faţă de persoana inculpaţilor - respectiv datele ce-i caracterizează - vârstă, antecedenţă penală, comportare anterioară şi ulterioară şi poziţia procesuală” nu este suficientă pentru ca instanţa să se pronunţe asupra apelului inculpatului. Astfel, decizia instanţei de apel nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 383 C. proc. pen. care se referă la conţinutul deciziei şi prevăd că expunerea trebuie să cuprindă temeiurile de fapt şi de drept care au condus după caz la respingerea sau admiterea apelului.
Cauza a fost înregistrată din nou pe rolul acestei instanţe sub nr. 275/32/2008, în care a fost pronunţată Decizia penală nr. 128 din 28 octombrie 2008 prin care s-a respins din nou apelul inculpatului, ca nefondat.
În considerente s-a arătat că la solicitarea apărătorului ales al apelantului inculpat s-a admis proba cu 3 martori în apărare şi circumstanţiere: G.P., B.C. şi T.C.
Din conţinutul declaraţiilor acestora, coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, declaraţii inculpaţi şi martori, instanţa de apel a constatat că în mod corect s-a reţinut vinovăţia apelantului inculpat.
Martorii audiaţi au confirmat participarea apelantului la unul din actele de sustragere a ţevii de alamă. Afirmaţia că apelantul a avut reprezentarea că ţeava aparţine unuia dintre paznici, nu a fost probată şi a fost infirmată de modul în care a fost săvârşită infracţiunea pe timp de noapte, prin escaladarea gardului şi prin sustragerea ţevii dintr-un depozit aparţinând părţii civile Sucursala „E. Borzeşti”. De altfel martorii audiaţi au confirmat că ştiau cui aparţine ţeava şi că apelantul a escaladat şi el gardul şi a cărat ţeava cu spatele. Pe de altă parte suma de bani obţinută din valorificarea ţevii sustrase a fost împărţită în mod egal între toţi autorii faptei.
Cu privire la cuantumul pedepsei aplicate, instanţa de apel a constatat că s-a dat eficienţă prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) prin aplicarea de circumstanţe atenuante şi scăderea pedepsei aplicate sub minimul prevăzut de lege.
În cauză, din declaraţiile martorilor a rezultat că apelantul este plecat în străinătate şi în temeiul prevederilor art. 177 alin. (1) şi (4) C. proc. pen. acesta a fost citat la toate adresele cunoscute şi prin afişare la uşa consiliului local al localităţii unde a fost săvârşită infracţiunea.
Inculpatul a formulat iarăşi recurs, soluţionat prin Decizia penală nr. 1298 din 08 aprilie 2009 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cauza fiind trimisă pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Bacău.
S-a motivat în decizia de casare cu trimitere că în ciclul procesual anterior a rezultat faptul că în rejudecarea în apel inculpatul S.O.M. nu a fost citat şi la adresa din Italia, adresă indicată în înscrisurile aflate la filele 38, 53, precum şi la filele 78 şi 108 din care a rezultat fără dubiu că inculpatul apelant S.O.M. avea rezidenţa la adresa din Italia, astfel cum a rezultat şi din Certificatul de Rezidenţă emis de Primăria Comuna Fonte Nuova (Provincia Roma).
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 177 şi 181 C. proc. pen., instanţa trebuia să dispună citarea inculpatului apelant S.O.M. la noul domiciliu care a fost precizat de către acesta prin actele depuse la Dosarul nr. 9992/1/2007, respectiv Via M., Fonte Nuova, Provincia Roma, Italia.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. a admis recursul declarat de inculpatul S.O.M. împotriva Deciziei penale nr. 128 din 28 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Procedând la o nouă rejudecare a apelului, a fost citat inculpatul la adresa de rezidenţă din Italia, cu scrisoare recomandată, primită în două rânduri de apelant care a şi semnat-o, la o dată anterioară de la care s-au scurs mai mult de 40 de zile până la termenul de judecată.
Apărătorul inculpatului nu a formulat cereri noi de probatorii pentru soluţionarea prezentului apel.
De asemenea, având în vedere lipsa inculpatului de la judecata dosarului pe parcursul mai multor ani, că acesta a primit citaţiile trimise de instanţa de apel, prima la data de 13 iunie 2009, având suficient timp pentru a-şi planifica prezenţa în faţa Curţii de Apel Bacău în măsura în care ar fi intenţionat să dea o declaraţie, s-a apreciat că o nouă amânare pe acest motiv, fără a fi justificată obiectiv şi probator, nu este întemeiată, având drept rezultat tergiversarea inutilă a soluţionării cauzei.
Prin Decizia penală nr. 129 de la 10 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, pronunţată în Dosarul nr. 275.1/32/2008, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins apelul declarat de apelantul inculpat S.O.M., împotriva Sentinţei penale nr. 593/D din 21 decembrie 2005 pronunţată în Dosarul nr. 4628/2004 al Tribunalului Bacău, ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul la plata a 200 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a apreciat în mod corect probele administrate legal în cauză, în baza cărora s-a reţinut situaţia de fapt redată în considerentele sentinţei penale apelate şi vinovăţia inculpatului.
A rezultat din declaraţiile coinculpaţilor R.S. (Dosar nr. 4628/2004 al Tribunalului Bacău), G.L. (Dosar nr. 4628/2004), părţilor vătămate S.M. (Dosar nr. 4628/2004 ) şi S.I., coinculpatului I.G.C., că în cursul lunii februarie 2004, împreună cu B.C., R.S., G.P. şi I.G. a sustras aproximativ 360 kg ţeavă de alamă de la partea vătămată SC T. SA Bucureşti, din incinta Sucursalei „E.” Borzeşti, cantitate vândută părţii vătămate S.I., primind suma de 700 RON, pe care au împărţit-o egal.
De altfel, inculpatul a recunoscut că în cursul urmăririi penale activitatea infracţională de sustragere de material feros, sub formă de ţeavă, prin escaladarea gardului cu ceilalţi inculpaţi, după ce anterior aşteptaseră ca inculpatul B.C. să se înţeleagă cu gardienii care păzeau incinta părţii vătămate, sustragerea acestor bunuri mobile fiind comisă în mod evident cu intenţie directă de către apelant.
Şi cu ocazia reconstituirii efectuate la data de 6 aprilie 2004 apelantul a indicat modalitatea efectivă prin care s-a realizat furtul şi a semnat fără obiecţii procesul-verbal întocmit cu această ocazie.
Prin urmare, prima instanţă a dispus condamnarea acestuia în mod corect, în raport cu actul material de sustragere la care a participat.
De asemenea, instanţa a făcut o justă individualizare a pedepsei, aceasta fiind proporţională cu gradul de pericol social al faptelor şi consecinţele produse, dar şi cu datele ce caracterizează persoana inculpatului, care este recidivist, fapta comisă atrăgând revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1352/2000 a Judecătoriei Oneşti, dar şi revocarea graţierii condiţionate a executării aceleiaşi pedepse.
Hotărârea pronunţată de instanţa de fond a fost apreciată ca fiind legală şi temeinică şi sub aspectul rezolvării laturii civile a cauzei în raport de apelant.
Părţii vătămate Poliţia Primăriei mun. Bacău i-au fost acordate despăgubiri sub forma daunelor materiale în cuantum de 7343 RON, valoarea materialului feros la care a fost obligat în solidar cu ceilalţi coinculpaţi, participanţi la fapta comisă de apelant.
În aprecierea cuantumului acestora au fost avute în vedere împrejurările în care a fost comisă infracţiunea, cantitatea de alamă sustrasă la data faptei şi preţul pe kilogram de ţeavă de alamă, în sumă de 20,4 RON.
Pentru aceste considerente, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S.O.M.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul S.O.M., criticând în scris, atât hotărârea instanţei de fond, cât şi a instanţei de apel pentru netemeinicie şi nelegalitate, fiind date în contradicţie flagrantă cu probele administrate în dosar.
De asemenea, recurentul inculpat, prin apărător a arătat că acest dosar s-a judecat cu lipsă de procedură, motiv pentru care s-a admis recursul de două ori de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi cauza s-a trimis spre rejudecare la Curtea de Apel Bacău.
În decizia dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a menţionat că se admite recursul, în principal pe viciul de procedură, însă Curtea de Apel Bacău va avea în vedere şi celelalte motive de apel arătate de recurent, respectiv că acesta a arătat că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii care i se pune în sarcină. Dacă sunt probe evidente de vinovăţie.
La Curtea de Apel Bacău, avocatul său a solicitat: termen pentru pregătirea apărării; termen pentru viciul de procedură cu, Consiliul Local al com. Gura Văii (şi nu cu, Consiliul Local Oneşti); termen pentru a se dispune ascultarea sa (nu a fost audiat nici la Tribunalul Bacău, nici la Curtea de Apel Bacău).
De asemenea, a mai menţionat că parchetul a solicitat termen pentru viciu de procedură cu, Consiliul Local Gura Văii, iar Curtea de Apel Bacău i-a respins probatoriul cu precizarea „dosarul este foarte vechi şi se impune judecarea (...)”, precizând că în mod flagrant i s-a încălcat în acest mod dreptul la o judecată dreaptă.
În ceea ce privesc împrejurările săvârşirii infracţiunii: s-a pretins prin rechizitoriu că la începutul lunii martie 2004 împreună cu numiţii G.P., I.G. şi B.C. au sustras prin escaladarea gardului în incinta Sucursalei Borzeşti, 360 kg ţeavă alamă cu un prejudiciu de 700 RON.
Realitatea nu este asta. La dosarul de urmărire penală a arătat că a fost rugat de aceste persoane să-i ajute să ducă la o căruţă, ţeava respectivă, iar pentru acest ajutor a primit 8 RON (80 mii RON vechi ) de la numitul T.G.
Recurentul-inculpat, prin apărător a mai menţionat că a crezut aceste persoane, întrucât a văzut pe cei doi gardieni (care ulterior au aflat că au fost condamnaţi pentru luare de mită), care erau de faţă când a fost rugat să ajute la transportul ţevilor. În anul 2005 a plecat în Italia, iar din anul 2006 are loc de muncă şi acte. Nu a fost audiat niciodată la tribunal sau la curte. În dosar nu mai există alte probe, tribunalul i-a dat circumstanţe atenuante (tocmai pentru că nu erau probe în dosar) şi i s-a dat 1 an şi 10 luni, pentru o faptă pe care nu a comis-o, arătând că tocmai pentru că nu există nicio probă, tribunalul, aplicând circumstanţe atenuante ar fi avut posibilitatea să aplice o pedeapsă sub minimul special, dar nu mai jos de 3 luni.
Faţă de toate aceste considerente, recurentul inculpat, prin apărător a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat, casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare.
La dosarul cauzei, în recurs a fost depusă o cerere primită prin fax, formulată de către recurentul-inculpat în care solicită un termen de judecată pentru a-şi angaja apărător, cerere aflată la dosarul Înaltei Curţi.
De asemenea a fost întocmit un referat de către magistratul asistent, aflat la dosarul Înaltei Curţi, în care se menţionează că urmare luării legăturii telefonice cu grefier I.M. din cadrul Judecătoriei Oneşti - Biroul Executări Penale, verificând datele existente în registru, acesta a relatat următoarele: inculpatul S.O.M. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 217 alin. (3) C. pen., prin Sentinţa penală nr. 1352 din 8 decembrie 2000 a Judecătoriei Oneşti, rămasă definitivă la data de 20 decembrie 2000, prin neapelare; cu privire la acelaşi inculpat, d-na grefier a mai precizat că în acelaşi registru se află înscrisă menţiunea privind Sentinţa penală nr. 593 din 21 decembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Bacău, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 194 din 13 iunie 2006 a Curţii de Apel Bacău, prin care s-a revocat suspendarea executării pedepsei şi s-a stabilit ca acesta să execute 3 ani şi 10 luni închisoare.
La termenul de judecată de judecată de la 25 ianuarie 2010, au fost consemnate concluziile părţilor, în raport cu cele învederate de către magistratul asistent, iar după deliberare, Înalta Curte, conform art. 302 alin. (2) raportat la art. 6 alin. (1), (3) şi (4) C. proc. pen., constatând întemeiată cererea formulată de recurentul inculpat, pentru a-i da posibilitatea să-şi angajeze apărător, cauza fiind la primul termen, precum şi conform art. 302 alin. (2) raportat la art. 177 alin. (8) C. proc. pen., constatând lipsă de procedură cu recurentul-inculpat, a amânat cauza la 22 martie 2010, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată, aflată la dosarul Înaltei Curţi.
La dosarul cauzei au fost depuse două cereri, primite prin fax (dosarul Înaltei Curţi), formulate de recurentul-inculpat prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru lipsă de apărare la termenul din 22 martie 2010, întrucât doreşte să fie asistat de un apărător ales.
La termenul de judecată de la 22 martie 2010, procedura de citare nu a fost îndeplinită cu recurentul-inculpat, nefiind restituită la dosar dovada de citare de la adresa din Roma, Italia.
Magistratul asistent a învederat Înaltei Curţi că recurentul-inculpat a depus la dosar, prin fax, o cerere de amânare, în vederea angajării unui apărător, insistând în sensul că doreşte să fie asistat de un apărător ales.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat a arătat că, la acest termen, a încheiat contractul de asistenţă juridică cu mătuşa recurentului-inculpat şi, faţă de această împrejurare, a solicitat amânarea judecării cauzei în vederea pregătirii apărării şi pentru a depune acte în circumstanţiere pentru recurentul-inculpat, înscrisuri pe care nu este în măsură să le depună la acest termen.
Înalta Curte a pus în discuţia părţilor împrejurarea dacă nu s-ar impune în cauză realizarea procedurii de citare cu recurentul-inculpat, potrivit art. 177 alin. (2) C. proc. pen. la sediul Cabinetului de Avocatură pentru a evita acordarea unui termen mai lung, în vederea realizării procedurii cu străinătatea.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat a arătat că va face demersuri în vederea depunerii la dosar, în termen util, a acordului dat în scris, de către recurentul-inculpat, în sensul de a-şi alege domiciliul procedural, fie la cabinetul său, fie la cabinetul unui alt avocat din Baroul Bacău, fiind consemnată şi poziţia reprezentantului parchetului, iar după deliberare, Înalta Curte, conform art. 302 alin. (2) raportat la art. 6 alin. (1), (3) şi (4) C. proc. pen., constatând întemeiată cererea formulată de apărătorul ales al recurentului-inculpat, pentru a-i da posibilitatea să-şi pregătească apărarea, împuternicirea avocaţială fiind datată la 22 martie 2010, precum şi conform art. 302 alin. (2) raportat la art. 177 alin. 8 C. proc. pen., constatând lipsă de procedură cu recurentul-inculpat şi faţă de necesitatea efectuării cuvenitelor demersuri în vederea depunerii la dosar a unor înscrisuri din care să rezulte acordul de voinţă dat, în scris, de inculpat pentru a fi citat la un domiciliu procedural ales în ţară, potrivit art. 177 alin. (2) C. proc. pen. a amânat cauza la 3 mai 2010, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată, aflată la dosarul Înaltei Curţi.
La dosarul cauzei a fost depusă, fiind primită prin fax, aflată la dosarul Înaltei Curţi, o cerere formulată de către apărătorul ales al recurentului-inculpat S.O.M., în care a comunicat adresa sediului Cabinetului de Avocat L.Ş., respectiv Bd. U., sector 5 Bucureşti, adresă la care urmează a se dispune citarea recurentului-inculpat doar în faza procesuală a recursului, împuternicirea de reprezentare fiind valabilă doar pentru recurs, în realitate, domiciliul actual al acestuia fiind în Comune Fonte Nuova, prov. Roma, în v. M.
De asemenea, la dosarul cauzei au fost depuse, fiind primite prin fax, două cereri, aflate la dosarul Înaltei Curţi, prin care recurentul-inculpat a solicitat trimiterea citaţiei la adresa sa de reşedinţă în Italia, unde are un loc de muncă stabil, dorind să fie audiat în faţa instanţei, iar citaţia îi este necesară pentru a se putea învoi de la angajator şi pentru se putea deplasa în România, precizând că are concediu în luna iunie 2010.
La termenul de judecată de la 3 mai 2010, procedura de citare nu a fost îndeplinită cu recurentul-inculpat, nefiind restituită la dosar dovada de citare de la adresa din Roma, Italia, fiind consemnate aspectele de către magistratul asistent, precum şi poziţiile părţilor, iar după deliberare, Înalta Curte, conform art. 302 alin. (2) raportat la art. 177 alin. (8) C. proc. pen., constatând lipsă de procedură cu recurentul-inculpat, neîntorcându-se dovada de citare a acestuia de la adresa din Italia, a amânat cauza la 28 iunie 2010, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile lipsă, ca în precedent, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată, aflată la dosarul Înaltei Curţi.
La termenul de judecată de astăzi, procedura de citare a fost legal îndeplinită cu toate părţile, acestea însă lipsind, iar la solicitarea Înaltei Curţi, apărătorul ales la recurentului-inculpat a depus în şedinţă publică înscrisuri în circumstanţiere pentru acesta (contractul său de muncă încheiat cu angajatorul italian pe o perioadă nedeterminată) şi a precizat că inculpatul nu se poate prezenta în faţa instanţei de recurs, întrucât, deşi a primit citaţie, patronul din Italia nu i-a permis să părăsească ţara, şi faţă de perspectiva pierderii unui loc de muncă bine plătit, inculpatul a ales să nu revină în România, urmând ca Înalta Curte să aprecieze şi acest aspect, atunci când va delibera asupra soluţiei în cauză. De asemenea, a depus şi note de concluzii scrise în susţinerea recursului promovat de inculpat, solicitând Înaltei Curţi să le aibă în vedere la deliberare.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat a precizat, în dezbateri, că dosarul este în al doilea ciclu procesual, a susţinut oral motivele de recurs detaliate în memoriile existente la dosar şi, în esenţă, a invocat dispoziţiile art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea dosarului spre rejudecare aceleiaşi instanţe, întrucât în faza apelului, dosarul s-a soluţionat cu evidentă lipsă de procedură cu inculpatul care lucrează din 2004 în Italia şi care a fost greşit citat prin afişare la Consiliul Local Oneşti şi nu prin afişare la Consiliul Local Gura Văii, localitate în care s-a reţinut că s-au săvârşit infracţiunile pentru care inculpatul a fost cercetat şi dedus judecăţii.
A mai susţinut că în cauză urmează a fi avut în vedere şi motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., întrucât din actele şi lucrările dosarului nu a rezultat cu certitudine că inculpatul se face vinovat de comiterea faptelor reţinute în sarcină, cu atât mai mult cu cât probele administrate au fost insuficiente, iar inculpatul nu a fost niciodată audiat nici de prima instanţă şi nici de instanţa de prim control judiciar, singura sa declaraţie fiind dată în faza când era în cercetări penale şi nu se începuse de fapt urmărirea penală împotriva sa.
De altfel, consideră că instanţa de prim control judiciar trebuia să constate că inculpatul a negat săvârşirea faptei reţinută în sarcină, arătând că el, la rugămintea celorlalţi, doar a asigurat transportul de două ţevi de metal, în prezenţa unor jandarmi, neavând niciun moment reprezentarea faptului că săvârşeşte astfel o infracţiune, necunoscând că ţevile respective au fost sustrase din incinta unei societăţi comerciale.
Înalta Curte a solicitat apărătorului ales să precizeze care ar fi, în opinia sa, acte probatorii pe care instanţa de apel să le administreze suplimentar, faţă de propriile susţineri privind nevinovăţia inculpatului.
Apărătorul recurentului-inculpat a arătat că instanţa de apel trebuie să observe că între declaraţiile martorilor deja audiaţi existau anumite neconcordanţe, iar unele afirmaţii din actul de inculpare au fost evident contrazise de susţinerile coinculpaţilor, nelămurindu-se nici aspectul privind prezenţa sau absenţa gardienilor publici la momentul când se reţine că inculpatul ar fi săvârşit fapta, întrucât, logic, consecinţele juridice ar fi diferite.
A mai susţinut că din probele administrate nu a rezultat dacă inculpatul a săvârşit fapta de furt prin escaladarea zidului, dacă a participat o dată sau de mai multe ori la sustragerile de ţevi, dacă a existat sau nu o înţelegere prealabilă între el şi ceilalţi coinculpaţi, aşa cum nefondat s-a reţinut în rechizitoriu, impunându-se a fi reanalizate declaraţiile martorilor B., I., G. şi R., dar şi a cumpărătorilor de bună-credinţă S.I. şi S.M., declaraţii care trebuie să se coroboreze cu celelalte probe existente la dosar pentru a se dovedi, fără echivoc, că inculpatul S.O. este vinovat de comiterea infracţiunii pentru care a fost cercetat şi condamnat.
A mai relevat că are convingerea că Înalta Curte va reţine ca fondat primul motiv de recurs, privind nelegala citare a inculpatului, dispunând, pe cale de consecinţă, trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bacău şi, în subsidiar, celelalte motive de critică menţionate în scris le menţine, însă înţelege să nu le mai susţină oral, urmând a fi avute în vedere dacă se va trece peste primul motiv de casare invocat, pronunţându-se o soluţie de achitare a inculpatului.
Înalta Curte a solicitat, atât apărătorului ales al recurentului-inculpat, cât şi reprezentantului parchetului punctul de vedere relativ la starea de recidivă postcondamnatorie dacă a fost corect reţinută în sarcina inculpatului şi dacă revocarea suspendarea condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare a fost sau nu legal dispusă, faţă şi de dispoziţiile deciziei în interesul legii nr. XIV pronunţată în Secţiile Unite.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat a arătat că recunoaşte că acest aspect invocat, din oficiu, de instanţă nu l-a analizat, însă îşi aminteşte că, din actele dosarului a rezultat că schimbarea de încadrare juridică dată faptei reţinută în sarcina acestui inculpat s-a realizat după ce dosarul a parcurs primul ciclu procesual, Tribunalul Bacău, abia în anul 2009, dispunând condamnarea inculpatului S.O. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 208 - 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. c) şi art. 80 C. pen. A mai susţinut că atâta vreme cât dosarul a plecat de la procuror fără a se fi reţinut dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen. consideră că ulterior s-a procedat în mod greşit. A lăsat la aprecierea Înaltei Curţi soluţionarea acestui aspect.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul cu privire la recursul formulat de recurentul inculpat a precizat că, faţă de ultimul aspect invocat de Înalta Curte nu poate afirma că ar fi identificat vreun aspect de nelegalitate a hotărârii, referitor la reţinerea recidivei postcondamnatorii pentru acest inculpat.
A mai arătat că prin Sentinţa anterioară nr. 1352 din 8 decembrie 2000 aplicată inculpatului de Judecătoria Oneşti, se dispusese condamnarea acestuia la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare, aplicându-se dispoziţiile art. 81 C. pen., iar termenul de încercare era de 4 ani. Ulterior în octombrie 2002 a intrat în vigoare Legea nr. 543/2002 prin care se reducea termenul de încercare cu durata pedepsei. Inculpatul a săvârşit fapta pentru care a fost cercetat şi dedus judecăţii în prezenta cauză în februarie 2004, prin urmare, starea de recidivă a fost greşit reţinută, întrucât în cauză intervenea reabilitarea de drept a acestuia.
Faţă numai de acest aspect, a apreciat că recursul declarat de inculpat s-ar impune a fi admis, urmând ca celelalte critici formulate de inculpat, prin apărător, să fie respinse, ca nefondate. Astfel a mai susţinut că în cauză nu se impune trimiterea dosarului spre rejudecare la instanţa de apel, întrucât la termenul când cauza a fost luată în pronunţare (10 noiembrie 2009), inculpatul a fost legal citat, atât la adresa indicată din Italia, cât şi prin afişare la Consiliul Local Gura Văii, dar şi la Consiliul Local Oneşti, aşa cum, de altfel, s-a şi solicitat prin adresa existentă la dosar în apel. A mai susţinut că şi la celelalte termene de judecată, inculpatul a semnat dovezile de citare expediate din Italia, aşa încât procedura de citare cu acest inculpat a fost deci legal îndeplinită.
Cu privire la susţinerile apărării în sensul că în cauză s-ar impune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru suplimentarea probatoriilor în vederea dovedirii fără dubii a vinovăţiei sale, întrucât inculpatul a negat săvârşirea faptei, dând decât o singură declaraţie în faza în care era numai cercetat penal, a solicitat Înaltei Curţi să le înlăture, deoarece inculpatul a fost audiat în faza de urmărire penală prilej cu care i s-a adus la cunoştinţă faptele pentru care este acuzat, precum şi probele ce au stat la baza reţinerii acestor fapte în sarcina sa.
A mai susţinut că nu pot fi primite nici susţinerile apărării potrivit cărora inculpatul nu a avut reprezentarea faptelor sale ilicite, crezând că ajută nişte persoane să încarce şi să transporte nişte ţevi metalice a căror provenienţă nu o cunoştea, câtă vreme din actul de inculpare, dar şi din propria declaraţie rezultă că inculpatul a sărit gardul pe timp de noapte, luând ţevile din incinta unităţii respective.
A conchis, solicitând respingerea recursului declarat de inculpat sub toate aspectele invocate de apărare, urmând a fi admis recursul inculpatului numai cu privire la aspectul invocat de instanţă din oficiu vizând nelegala reţinere a dispoziţiilor privind recidiva postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., cu consecinţa greşitei revocări a beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată prin sentinţa penală anterioară.
În replică, apărătorul ales al recurentului-inculpat a precizat că fapta care i se impută inculpatului pe care îl reprezintă se presupune a fi fost săvârşită în februarie sau martie 2004, fără să se fi menţionat cu exactitate data, însă chiar şi în aceste condiţii reţinerea recidivei postcondamnatorii nu este legală, urmând a fi înlăturată prin decizia de casare ce urmează a se pronunţa de Înalta Curte.
În notele de concluzii scrise depuse la dosarul cauzei, aflate la dosarul Înaltei Curţi, recurentul-inculpat prin apărător a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi dispunerea rejudecării de către instanţa Curţii de Apel Bacău, constatând cazul prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen., dar şi că soluţionarea cauzei este imposibilă fără administrarea de probe.
S-a menţionat că în faţa Curţii de Apel Bacău, la termenul din data de 10 noiembrie 2009, reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de constatare a neîndeplinirii procedurii de citare, ordonată de instanţă prin afişare la sediul Consiliului Local Gura Văii. Având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 177 alin. (4) C. proc. pen., afişarea citaţiei urma să fie făcută la sediul Consiliului Local în a cărui rază teritorială s-a săvârşit infracţiunea, faptul că la dosar există dovezi de afişare la sediul Consiliului Local Oneşti nu acoperă citarea legală în această modalitate ordonată de instanţă, prin afişare. În mod corect reprezentantul Ministerului Public a sesizat lipsa de procedură pentru termenul din 10 noiembrie 2009, când procesul a rămas în pronunţare, iar în ceea ce priveşte necesitatea administrării de probatorii, va dezvolta concluziile în cele ce urmează la critica privind stabilirea corectă a situaţiei de fapt.
De asemenea, recurentul inculpat prin apărător a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi a se dispune rejudecarea cauzei, constatând existenţa situaţiilor prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi pct. 18 C. proc. pen.
Astfel, a arătat că instanţa Curţii de Apel Bacău a fost sesizată cu rejudecarea apelului formulat de inculpat împotriva Sentinţei penale nr. 593/D din 21 decembrie 2005, ca urmare a pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a Deciziei penale nr. 1298 din 8 aprilie 2009. Prin această hotărâre, instanţa supremă a dispus să fie analizate, în rejudecare toate criticile exprimate de inculpat în faza recursului şi a apelului, cu excepţia cazului prevăzut la pct. 21 din art. 3859 alin. (1) C. proc. pen.
Prin recursul său, promovat împotriva Deciziei penale nr. 128 din 28 octombrie 2008, inculpatul a cerut instanţei să constate că nu se face vinovat de săvârşirea faptei pentru care a fost condamnat, că a participat la transportarea bunurilor furate doar pentru că a fost rugat să dea un ajutor, fără să cunoască provenienţa bunurilor, cu atât mai mult cu cât la locul faptei se aflau şi cei doi jandarmi, inculpaţi în aceeaşi cauză. De asemenea, la ultimul termen de judecată, în recurs, avocatul desemnat din oficiu pentru inculpat a cerut instanţei să se pronunţe asupra schimbării de încadrare juridică a faptei, din autorat în complicitate.
Aceste critici nu au fost analizate de instanţa Curţii de Apel Bacău, care a omis cu desăvârşire să analizeze cererea inculpatului referitoare la încadrarea juridică a faptei. Potrivit art. 38518 C. proc. pen. instanţa de rejudecare trebuia să se conformeze hotărârii instanţei de recurs.
Probele invocate de instanţa de fond, dar şi de instanţa de apel, în reţinerea situaţiei de fapt incriminatoare pentru inculpat, nu au fost de natură să combată prezumţia de nevinovăţie a inculpatului, existând neconcordanţe între declaraţiile coinculpaţilor, cu care recurentul se presupune că a acţionat. Multe dintre afirmaţiile din rechizitoriu au fost contrazise de declaraţiile coinculpaţilor.
S-a reţinut că recurentul, alături de alţi patru inculpaţi, după 7 zile de la prima faptă de furt, a sustras fără ajutorul gardienilor şi prin escaladarea gardului societăţii T. o cantitate de 360 kg de ţevi, valorificată la suma de 7 milioane lei vechi, împărţită în mod egal. Rechizitoriul a reţinut că aceasta a fost a treia faptă de furt, urmată de cea de-a patra - 17 martie 2004, când inculpaţii s-au decis să sustragă ţevi după o discuţie purtată la barul din localitate.
S-a considerat că este foarte important faptul că, din declaraţiile celorlalţi patru inculpaţi a reieşit că S.O.M. ar fi mers împreună cu ei în seara în care s-au întâlnit cu toţii la barul din localitate. Această menţiune este determinată în reţinerea corectă şi fără dubiu a datei săvârşirii infracţiunii, imputată inculpatului. De asemenea, se poate observa că şi prezenţa sau lipsa celor doi gardieni de la locul faptei au determinat situaţii diferite, ceea ce ar putea susţine concluzia că inculpatul recurent spune adevărul. Este important şi faptul că probele nu au demonstrat fără echivoc săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de furt prin escaladare. În scopul afirmaţiilor de mai sus, a solicitat a se urmări declaraţiile inculpaţilor B.C., I.G., G.P., R.S., dar şi celor doi cumpărători ai bunurilor furate - S.M. şi S.I.
În prezenta cale de atac, inculpatul a criticat decizia Curţii de Apel Bacău şi prin prisma faptului că nu i-a fost respectat dreptul la apărare. Prin încheierea de şedinţă de la ultimul termen de judecată în apel s-a consemnat cererea avocatului ales de a se acorda un nou termen, având în vedere că a fost angajat cu o zi înainte de proces, neavând posibilitatea efectivă de studiere a dosarului.
Din acest punct de vedere a criticat soluţia instanţei şi afirmă că în cauză au fost neglijate criterii cum ar fi: complexitatea în fapt şi în drept a cauzei, importanţa activităţii pentru care timpul era necesar (spre exemplu, studierea antecedentelor penale), importanţa fazei procesului pentru care trebuia pregătită apărarea, volumul de muncă al avocatului şi faptul că apărarea urma să fie asigurată prin schimbarea avocatului din oficiu, inculpatul luând decizia să îşi exercite apărarea prin avocat ales.
Referitor la individualizarea pedepsei criticată de inculpat în toate fazele procesului a subliniat circumstanţele sale personale, care au demonstrat o atitudine orientată spre reintegrarea socială, în special prin eforturile depuse de a-şi găsi un loc de muncă în condiţii de legalitate. Din faza judecăţii la fond a dosarului a rezultat că acesta este plecat în străinătate (proces-verbal întocmit ca urmare a executării mandatului de aducere). Din vara anului 2004 inculpatul munceşte în Italia pentru a se putea întreţine şi pentru a-şi putea sprijini material familia rămasă în România. A anexat în acest scop ultimul contract de muncă încheiat la data de 03 februarie 2009, în traducere legalizată, din care a rezultat că inculpatul este angajat cu calificarea de muncitor nivelul 6 CCNL Comerţ, cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată.
Examinând recursul declarat de recurentul-inculpat S.O.M. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport, atât cu motivele invocate de acesta, cât şi din oficiu, de către Înalta Curte, ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 21, 18, 17, 171, 14 C. proc. pen., cât şi prin acela invocat, din oficiu, respectiv art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., în condiţiile art. 3859 alin. (3) şi (4) din acelaşi cod şi ca urmare a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 783/2009 (publicată în M. Of. nr. 404/15.06.2009), Înalta Curte constată că recursul inculpatului este fondat numai sub aspectului cazului de casare invocat din oficiu de către instanţa de recurs pentru considerentele ce se vor arăta.
Legiuitorul român a reglementat în conţinutul prevederilor art. 177 C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006 referitoare la locul de citare, modalităţile concrete în care învinuitul sau inculpatul se citează în funcţie de mai multe situaţii, precum şi citarea altor persoane, a unităţilor juridice şi a altor persoane juridice care se citează în condiţiile din articolul menţionat.
Astfel, potrivit art. 177 alin. (1), (2), (3), (4), (8) şi (81) C. proc. pen.: „(1) Învinuitul sau inculpatul se citează la adresa unde locuieşte, iar dacă aceasta nu este cunoscută, la adresa locului său de muncă, prin serviciul de personal al unităţii la care lucrează.
(2) Dacă printr-o declaraţia dată în cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul a indicat un alt loc pentru a fi citat, el este citat la locul indicat.
(3) În caz de schimbare a adresei arătată în declaraţia învinuitului sau inculpatului, acesta este citat la noua sa adresă, numai dacă a încunoştinţat organul de urmărire penală ori instanţa de judecată de schimbarea intervenită, sau dacă organul judiciar apreciază pe baza datelor obţinute potrivit art. 180 că s-a produs o schimbare de adresă.
(4) Dacă nu se cunoaşte adresa unde locuieşte învinuitul sau inculpatul şi nici locul său de muncă, citaţia se afişează la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială s-a săvârşit infracţiunea. Când activitatea infracţională s-a desfăşurat în mai multe locuri, citaţia se afişează la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială se află organul care efectuează urmărirea penală.
(8) Dacă învinuitul sau inculpatul locuieşte în străinătate, citarea se face potrivit normelor de drept internaţional penal aplicabile în relaţia cu statul solicitat, în condiţiile legii. În absenţa unei asemenea norme sau în cazul în care instrumentul juridic internaţional aplicabil o permite, citarea se face prin scrisoare recomandată. În acest caz, avizul de primire a scrisorii recomandate, semnat de destinatar, sau refuzul de primire a acesteia ţine loc de dovadă a îndeplinirii procedurii de citare.
(81) La stabilirea termenului pentru înfăţişarea învinuitului sau inculpatului aflat în străinătate, se ţine seama de normele internaţionale aplicabile în relaţia cu statul pe teritoriul căruia se află învinuitul sau inculpatul, iar în lipsa unor asemenea norme, de necesitatea ca citaţia în vederea înfăţişării să fie primită cel mai târziu cu 40 de zile înainte de ziua stabilită pentru înfăţişare.”
Din analiza cauzei, rezultă că în apel, la termenul de judecată de la 9 iunie 2009, instanţa de apel, având în vedere motivarea deciziei penale pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că se impune citarea apelantului inculpat cu scrisoare recomandată la adresa indicată din Italia şi pentru un alt motiv arătat, a amânat judecarea apelului la data de 15 septembrie 2009, dispunând citarea apelantului inculpat cu scrisoare recomandată la adresa indicată din Italia, respectiv Provincia Roma, Fonte Nuova, Via M., Italia, precum şi în com. Gura Văii, sat Gura Văii, judeţul Bacău, Gura Văii, prin afişare la uşa Consiliului Local Gura Văii, judeţ Bacău, Oneşti, prin afişare la uşa Consiliului Local Oneşti, judeţ Bacău, la Fam. V.M., comuna Gura Văii, sat Gura Văii, judeţ Bacău, precum şi intimatele părţi civile, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată, aflată la dosarul Înaltei Curţi.
Pentru termenul de judecată de la 10 noiembrie 2009, dată când a şi fost pronunţată decizia instanţei de apel, la dosarul curţii de apel se află dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu apelantul inculpat S.O.M. la adresa din comuna Gura Văii, sat Gura Văii, aceasta fiind primită şi semnată de V.M., mătuşa destinatarului, dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu apelantul inculpat S.O.M., la familia V.M., la adresa din comuna Văii, sat Gura Văii, judeţul Bacău, aceasta fiind primită şi semnată de mătuşa destinatarului, confirmarea de primire a citării apelantului inculpat, la adresa din Italia, aceasta fiind semnată chiar de inculpat, procesul-verbal de afişare a citaţiei privind pe apelantul inculpat în afişierul Consiliului Local Oneşti.
În partea introductivă a Deciziei nr. 129 de la 10 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, s-a consemnat că procedura este legal îndeplinită, apărătorul apelantului inculpat arătând că a mai fost angajat în acest dosar în urmă cu doi ani şi cu o zi înaintea prezentei şedinţe de judecată, la ora 13:30 a fost reangajat, de către un membru al familiei, a dorit să studieze dosarul dar era ora 14 şi nu mai era program la arhiva instanţei, precizând că a luat legătura cu inculpatul şi acesta a solicitat să fie audiat. De asemenea a susţinut că inculpatul lucrează în străinătate din 2006 şi va primi concediu pe data de 10 decembrie, afirmând că dacă ar pleca mai devreme, ar fi dat afară de la serviciu, solicitând amânarea cauzei pentru a studia dosarul şi pentru a fi audiat inculpatul.
Reprezentantul Ministerului Public a arătat că, având în vedere lipsa procedurii de citare prin afişare la Consiliul Local Gura Văii şi cererea de amânare a apărătorului apelantului inculpat a fost de acord cu o ultimă amânare a cauzei.
Curtea, având în vedere faptul că prezentul dosar este unul vechi, fiind vorba despre apelul declarat împotriva unei sentinţe pronunţate în anul 2005, dat fiind că procedura de citare a apelantului inculpat este completă la adresa din Italia, faţă de faptul că la termenul anterior apărătorul apelantului inculpat a fost prezent în sala de şedinţă şi a spus că va fi angajat, a respins cererea de amânare, urmând a lăsa cauze, dacă se doreşte, la a doua strigare pentru a fi studiat dosarul de apărătorul apelantului inculpat.
Apărătorul apelantului inculpat a arătat că nu doreşte lăsarea cauzei la a doua strigare.
În raport cu cele mai sus menţionate, Înalta Curte nu poate avea în vedere critica referitoare la lipsa de procedură cu apelantul inculpat la data judecării apelului, ca urmare a lipsei dovezii de îndeplinire a procedurii de citare prin afişare la Consiliul Local Gura Văii, întrucât în cauză în mod corect instanţa de apel a constatat ca fiind procedura de citare legal îndeplinită.
Astfel, instanţa de recurs constată că la judecarea apelului declarat de apelantul inculpat S.O.M. la data de 10 noiembrie 2009, au fost respectate dispoziţiile art. 375 alin. (2) cu referire la art. 177 alin. (1) şi (8), art. 291 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că apelantul inculpat a fost citat, atât la adresele cunoscute din România, cât aceea din Italia, dovezile de îndeplinire a procedurii de citare a apelantului inculpat din ţară au fost semnate de o rudă cu acesta, iar scrisoarea recomandată de la adresa din Italia a fost semnată de către apelantul inculpat, aşa încât acesta a cunoscut termenul de judecată, fiind citat în mod legal, iar dovezile de îndeplinire a procedurii de citare au fost semnate în condiţiile menţionate.
Împrejurarea că la dosarul cauzei nu se afla şi dovada de îndeplinire a procedurii de citare a apelantului inculpat prin afişare la Consiliul Local Gura Văii, nu are nicio relevanţă juridică în raport cu modul în care a fost realizată procedura de citare a apelantului inculpat, întrucât aşa cum rezultă din dispoziţiile legale, în primul rând citarea are loc la adresa unde locuieşte, iar în ipoteza necunoaşterii nici a adresei unde locuieşte şi nici locul de muncă, citaţia se afişează la sediul consiliului local în raza căruia s-a săvârşit infracţiunea, aşa cum stipulează art. 177 alin. (4) C. proc. pen.
Or, în condiţiile concrete ale cauzei, apelantul inculpat a fost citat la toate adresele unde se cunoştea că locuieşte, mai mult la cea din Italia, apelantul inculpat a şi semnat-o personal, astfel că procedura de citare în apel cu acesta a fost legal îndeplinită, nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 21 C. proc. pen.
De asemenea, Înalta Curte nu poate reţine nici critica cu privire la lipsa de apărare a apelantului inculpat, aşa cum a fost susţinută în concluziile scrise depuse în recurs la dosarul cauzei, critică ce se va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., întrucât cel de la art. 3859 pct. 6 din acelaşi cod, nu şi-ar avea aplicabilitatea, faţă de împrejurarea că asistenţa obligatorie a fost asigurată apelantului inculpat S.O.M., la termenul de judecată a apelului de la 10 noiembrie 2009 de către apărătorul ales al acestuia, avocat L.V., aşa cum rezultă din partea introductivă a deciziei recurate.
Instanţa de recurs consideră că la judecarea apelului, apelantului inculpat i-a fost asigurat dreptul la apărare, în mod complet şi efectiv, de către apărătorul ales, cu împuternicirea avocaţială, aflată la dosarul curţii de apel, acesta beneficiind de o apărare calificată, în condiţiile în care acelaşi apărător a mai pledat, chiar cu doi ani în urmă în aceeaşi cauză, iar acesta la data de 10 noiembrie 2009 a pus concluzii ample cu privire la criticile aduse hotărârii primei instanţe, în raport cu aspectele privind împrejurările faptice reţinute în actul de sesizare, actele de la urmărire penală, făcând referiri la declaraţiile inculpatului din cursul urmăririi penale şi formulând instanţei mai multe cereri privind soluţionarea apelului, aşa cum rezultă din partea introductivă a deciziei, aşa încât nu este incident nici cazul de casare prevăzut la art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
Totodată, Înalta Curte nu poate avea în vedere nici motivul de recurs referitor la nevinovăţia recurentului inculpat, S.O.M., întrucât în contextul cauzei, instanţele au dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilind judicios şi motivat că fapta inculpatului care în luna februarie 2004 împreună cu numiţii R.S., B.C., G.P. şi I.G. au pătruns prin escaladarea gardului în incinta Sucursalei „E. Borzeşti” de unde au sustras cca.360 kg ţeavă de alamă pe care au vândut-o numitului S.I. pentru suma de 700 RON, bani pe care i-au împărţit în mod egal, întruneşte, atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) cu referire la art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) C. pen.
Înalta Curte constată că în considerentele deciziei penale pronunţate, instanţa de apel a făcut referiri la mijloacele de probă administrate în cauză, atât la cele din cursul cercetării judecătoreşti în primă instanţă, cât şi la cele din faza urmăririi penale pe care le-a evaluat, în condiţiile arătate, aşa încât motivat a fost stabilită vinovăţia inculpatului S.O.M., în săvârşirea infracţiunii reţinută în sarcina sa.
De asemenea, instanţa de recurs în baza propriului examen asupra mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal consideră că actul concret de executare comis, de către inculpatul S.O.M., aşa cum l-a arătat în conţinutul declaraţiilor date olograf, în calitate de făptuitor şi în calitate de învinuit, la poliţie şi la procuror se coroborează cu procesul-verbal de reconstituire, în care acesta a indicat modul în care a comis furtul împreună cu coinculpaţii cu declaraţiile date de învinuiţii B.C., I.G.C., G.P., R.S., precum şi cu declaraţiile coinculpaţilor, date în cursul cercetării judecătoreşti G.P. (Dosarul cu nr. 4628/2004 al Tribunalului Bacău ), I.G.C., R.S., cu declaraţiile părţilor vătămate S.M., S.I., aşa încât acesta a avut reprezentarea urmărilor faptei pe care o comite, urmărind producerea rezultatelor acesteia, vinovăţia sa fiind dovedită.
Astfel, în declaraţia dată în calitate de învinuit, la procuror, S.O.M. a arătat că „(...) La începutul lunii martie 2004 pe timp de noapte, împreună cu alte persoane (R.S., I.G., G.P. şi B.C.) prin escaladarea gardului am intrat în incinta SC T. Bucureşti - Sucursala Borzeşti, de unde am sustras cantitatea de aprox. 140 kg ţeavă alamă. Ulterior ţeava a fost vândută de numitul R.S., unei persoane pe care nu o cunosc, cu suma totală de 4.000.000 lei. Din această sumă de bani, eu am obţinut suma de 800.000 lei, bani pe care i-am cheltuit în interes personal (...)”
Inculpatul G.P. în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, în primă instanţă a menţionat că „(...) În cursul lunii februarie m-am întâlnit cu R.S. şi B.S. în satul Gura Văii şi precizez că mă aflam însoţit de I.G şi S.O. şi în urma discuţiilor purtate R. şi B. mi-au propus să mergem la SC E. Borzeşti şi să sustragem ţeavă de alamă. Pentru a mai obţine bani am fost de acord şi împreună toţi cei cinci, respectiv R., B., I., S. şi cu mine ne-am deplasat la Suc. Borzeşti, am escaladat gardul şi am sustras 4 legături de ţeavă de aluminiu, respectiv cantitatea de 365 kg de ţeavă. Am transportat ţeava sustrasă până în apropierea canalului Trotuş, iar aici a venit T. pe care l-am abordat la locuinţa acestuia, ne-a ajutat să transportăm ţeava la locuinţa lui S.I., în schimbul sumei de 7.000.000 lei, suma pe care am primit-o de la S. am împărţit-o în mod egal (...)”.
Inculpatul I.G.C. în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, în primă instanţă a precizat că „(...) În cursul lunii februarie 2004 nu pot preciza cu exactitate data şi ora mă aflam în barul T. SRL Gura Văii însoţit de G.P. şi S.O., iar la un moment a venit la masa noastră R.S. şi B.C. care ne-au spus că există posibilitatea de a face rost de material feros pentru a-l vinde în incinta soc. T. că există o înţelegere între ei şi gardienii care asigurau paza şi că în jurul orelor 19 - 20 ne putem deplasa la incinta societăţii pentru a lua ţevile de alamă. În aceiaşi seară după lăsarea întunericului cu toţii ne-am deplasat la T. Suc. Borzeşti, aici am rămas în afara incintei societăţii, iar B.C. a intrat înăuntru şi a stat aproape 10 minute. S-a întors la noi, ne-a asigurat că a plătit gardienilor 2 mil. lei şi că putem intra motiv pentru care am escaladat gardul, am luat 4 leg. de ţeavă de tablă pe care am aruncat-o peste gard. După ce am sustras ţeava G.P. a mers la locuinţa lui T. şi împreună cu acesta cu atelajul lui au transportat ţeava la locuinţa lui S.C. În schimbul ţevii sustrase am primit suma de 7 milioane de lei pe care am împărţit-o în mod egal (...)”.
Inculpatul R.S., în declaraţia dată, în cursul cercetării judecătoreşti, în primă instanţă a precizat că „(...) La intervale scurte de timp împreună cu T.L. şi I.F., iniţial, ulterior cu B.C., iar după 7 zile în cursul aceleiaşi luni, februarie 2004 împreună cu B.C., G.P., I.G. şi S.O. am sustras 420 kg ţeavă, 115 kg ţeavă şi respectiv 360 kg ţeavă alamă(...)
Partea vătămată S.M., în declaraţia dată în primă instanţă a arătat că „(...) Aşa cum a arătat şi soţul meu nu înţeleg să mă constitui parte civilă pentru suma de 7.000.000 lei pentru care eu şi soţul meu S.I. am achitat-o inculpaţilor I.F. şi V., R.S., T.L., B.C., I.G., S.O. (...)”.
Partea vătămată S.I., în declaraţia dată în primă instanţă a menţionat că „(...) Împreună cu soţia mea S.M. am cumpărat în mai multe rânduri ţevi de alamă pentru care am achitat suma iniţială de 3.500.000 lei inculpaţii I.F., R.S. şi T.L. Ulterior am achitat şi inculpaţilor R.S., B.C., G.P., I.G. şi S.O., achitând în total 7.000.000 lei (...)”.
În raport cu cele mai sus menţionate, Înalta Curte consideră că între percepţia materialului probator administrat, prin care s-a stabilit vinovăţia inculpatului şi soluţia pronunţată, nu există vădite şi esenţiale neconcordanţe, aşa încât nu este aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
De asemenea, Înalta Curte nu poate avea în vedere nici critica cu privire la schimbarea încadrării juridice din forma de participaţie a autoratului în aceea de complicitate la infracţiunea de furt calificat, întrucât actul concret material de executare pe care inculpatul S.O.M. l-a săvârşit nemijlocit, în sensul că împreună cu ceilalţi inculpaţi, pe timpul nopţii şi prin escaladare au sustras bunul menţionat, se circumscrie autoratului şi nicidecum al complicităţii, neînlesnind şi neexistând vreun ajutor, aşa încât nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
Totodată, instanţa de recurs consideră că nu poate fi reţinută nici critica recurentului-inculpat formulată prin apărător referitoare la greşita individualizare a pedepsei, în sensul acordării unei mai mari eficienţe circumstanţelor personale, întrucât evaluarea acestui criteriu trebuie avută în vedere în mod plural, alături de celelalte criterii prevăzute de lege şi nu în mod prioritar, aşa încât nu este aplicabil nici cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte consideră că recursul declarat de recurentul inculpat S.O.M. este fondat, însă numai în raport cu motivul invocat din oficiu, referitor la greşita reţinere a stării de recidivă postcondamnatorie a inculpatului, faţă de condamnarea ce reprezintă primul termen al recidivei.
Astfel, din fişa de cazier a inculpatului S.O.M. şi referatul întocmit în recurs, rezultă că acesta a fost anterior condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendare condiţionată prevăzută de art. 81 C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 217 alin. (3) C. pen., art. 208 alin. (1), 209 lit. a), c) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) din acelaşi cod, prin Sentinţa penală nr. 1352 din 8 decembrie 2000 a Judecătoriei Oneşti, rămasă definitivă la data de 20 decembrie 2000, prin neapelare, iar fapta ulterioară, ce face obiectul prezentei cauze, a fost comisă de inculpat în luna februarie 2004, după împlinirea termenului de încercare aşa cum a fost redus, ca urmare a dispoziţiilor art. 120 alin. (2) C. pen., în condiţiile Legii nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse, incidentă în cauză şi aşa cum a fost interpretat prin Decizia nr. XIV din 21 noiembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, publicată în M. Of., Partea I nr. 284/29.03.2006.
Prin decizia în interesul legii mai sus menţionată dată în aplicarea dispoziţiilor art. 120 alin. (2) C. pen. s-a stabilit că:
„Efectele graţierii condiţionate asupra pedepselor a căror executare este suspendată condiţionat, constând în reducerea termenului de încercare prevăzut în art. 82 C. pen. cu durata pedepsei graţiate, se produc imediat şi nu după împlinirea termenului condiţie prevăzut de legea de graţiere, care se referă exclusiv la pedepsele executabile. La împlinirea termenului de încercare astfel redus cel condamnat este reabilitat de drept dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 86 C. pen.”
Altfel spus, în contextul concret al cauzei, inculpatul S.O.M. a săvârşit fapta ce face obiectul acesteia, în luna februarie 2004, ulterior împlinirii termenului de încercare, redus în condiţiile art. 120 alin. (2) C. pen., cu doi ani, ca urmare a incidenţei dispoziţiilor Legii nr. 543/2002, graţiere ale cărei efecte se produc imediat, ce se împlinea la data de 20 decembrie 2002, aşa încât inculpatul era reabilitat de drept, fiind îndeplinite condiţiile din art. 86 C. pen., aşa încât în mod eronat s-a reţinut starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., instanţele făcând o greşită aplicare a legii, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. pen.
În raport cu cele menţionate, se impune înlăturarea dispoziţiilor art. 37 lit. a), art. 80, 83 C. pen., a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002 reţinute în sarcina inculpatului, urmând ca inculpatul S.O.M. să execute numai pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare, cu executare prin privare de libertate, apreciind că aceasta reflectă în mod efectiv criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în contextul cauzei, în raport cu gradul de pericol social concret al faptei, agravat de circumstanţele reale ale acesteia, împreună cu mai multe persoane, pe timpul nopţii şi prin escaladare, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului, care a recunoscut în cursul urmăririi penale fapta comisă, lucrează în Italia, necăsătorit, fără copii minori, fiind singura în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ şi de exemplaritate ale pedepsei.
Pe cale de consecinţă, se va modifica şi pedeapsa accesorie aplicată inculpatului prin sentinţa recurată, în sensul că se va interzice acestuia, pe durata executării pedepsei, doar drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., întrucât în raport cu gravitatea redusă a faptei comise, natura acesteia, fiind o infracţiune patrimonială, circumstanţele reale, deja arătate şi circumstanţele personale ale inculpatului nu se impune restrângerea dreptului de a alege, având în vedere şi modul de aplicare a dispoziţiilor art. 71 C. pen., ca urmare a Deciziei nr. LXXIV ( 74 )/2007, publicată în M. Of. nr. 545/18.07.2008 („Dispoziţiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) ( teza I ) - c) C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.”
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. se va admite recursul declarat de inculpatul S.O.M. împotriva Deciziei penale nr. 129 din 10 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Se va casa decizia penală mai sus menţionată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 593/D din 21 decembrie 2005 a Tribunalului Bacău, numai în ceea ce îl priveşte pe inculpatul S.O.M. şi numai cu privire la latura penală a cauzei şi, în rejudecare:
Se va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 10 luni închisoare aplicată inculpatului S.O.M. în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.
Se vor înlătura din sentinţa penală recurată dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen., referitoare la recidiva postcondamnatorie şi prevederile art. 80 C. pen. şi se va menţine pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare aplicată inculpatului S.O.M. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.
Se vor înlătura din sentinţa penală recurată dispoziţiile art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului S.O.M. prin Sentinţa penală nr. 1352 din 8 decembrie 2000 a Judecătoriei Oneşti, rămasă definitivă, prin neapelare, la 20 decembrie 2000.
Se vor înlătura din sentinţa penală recurată dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 543/2002 privind revocarea graţierii condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 1352 din 8 decembrie 2000 a Judecătoriei Oneşti, rămasă definitivă, prin neapelare, la 20 decembrie 2000, în final inculpatul S.O.M., urmând să execute pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare.
Se va modifica pedeapsa accesorie aplicată inculpatului prin sentinţa penală recurată, în sensul că se va interzice acestuia, pe durata executării pedepsei, doar drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate, fiind date cu respectarea legii.
Suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul S.O.M. împotriva Deciziei penale nr. 129 din 10 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Casează decizia penală mai sus menţionată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 593/D din 21 decembrie 2005 a Tribunalului Bacău, numai în ceea ce îl priveşte pe inculpatul S.O.M. şi numai cu privire la latura penală a cauzei şi, în rejudecare:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 10 luni închisoare aplicată inculpatului S.O.M. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.
Înlătură din sentinţa penală recurată dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen., referitoare la recidiva postcondamnatorie şi prevederile art. 80 C. pen. şi menţine pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare aplicată inculpatului S.O.M. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.
Înlătură din sentinţa penală recurată dispoziţiile art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului S.O.M. prin Sentinţa penală nr. 1352 din 8 decembrie 2000 a Judecătoriei Oneşti, rămasă definitivă, prin neapelare, la 20 decembrie 2000.
Înlătură din sentinţa penală recurată dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 543/2002 privind revocarea graţierii condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 1352 din 8 decembrie 2000 a Judecătoriei Oneşti, rămasă definitivă, prin neapelare, la 20 decembrie 2000, în final inculpatul S.O.M., urmând să execute pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare.
Modifică pedeapsa accesorie aplicată inculpatului prin sentinţa penală recurată, în sensul că interzice acestuia, pe durata executării pedepsei, doar drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate.
Suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 28 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 20/2010. Penal. Cerere de transfer de... → |
|---|
