ICCJ. Decizia nr. 239/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 239/2010
Dosar nr.8923/2/2009
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la 21 septembrie 2009 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, sub nr. 8923/2/2009, petiţionarul Biroul Notarilor Publici Asociaţia E., prin reprezentantul legal R.D.O. a solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., admiterea plângerii iniţiale şi desfiinţarea rezoluţiei nr. 255/P/2009 din 11 august 2009, precum şi a rezoluţiei nr. 1371/11/2/2009 din 31 august 2009, ambele date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea cercetărilor împotriva intimaţilor făptuitori R.L.A. şi B.D. - lucrători de poliţie - pentru faptele sesizate în plângerea iniţială.
În motivarea plângerii, petiţionarul, prin reprezentant legal, a arătat, în esenţă, că soluţia de neîncepere a urmăririi penale este netemeinică deoarece pătrunderea celor doi făptuitori în sediul biroului notarial nu s-a realizat în limitele impuse de art. 27 alin. (2) lit. b) din Constituţie, respectiv nu a avut ca scop protejarea bunurilor altei persoane, în condiţiile în care o asemenea protecţie ar fi putut fi realizată prin alte măsuri, cum era, cu titlu de exemplu, indisponibilizarea bunului.
Totodată, s-a mai susţinut, în cuprinsul plângerii că cei doi făptuitori - lucrători de poliţie, alături de alte persoane, colegi ai lor, au pătruns şi rămas în sediul biroului notarial în afara orelor de program cu publicul, că ridicarea sumelor încasate de notari cu titlu de onorariu este lipsită de temei legal, iar restituirea acestor sume către părţile vătămate nu se justifică.
Petiţionarul a mai invocat şi neconsemnarea, în cuprinsul procesului verbal, a obiecţiunilor făcute cu privire la pătrunderea făptuitorilor în sediu şi la ridicarea onorariilor, precum şi la audierea notarilor sau a salariaţilor biroului, cu încălcarea dispoziţiilor art. 79 C. proc. pen.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin sentinţa penală nr. 298 din 2 noiembrie 2009, a respins, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul Biroul Notarilor Publici Asociaţia E., prin reprezentantul legal R.D.O. împotriva rezoluţiei nr. 255/P/2009 din 11 august 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, precum şi a rezoluţiei nr. 1371/11/2/2009 din 31 august 2009 a Procurorului General Adjunct al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, menţinând rezoluţiile atacate.
Prin aceeaşi sentinţă instanţa de fond l-a obligat pe petiţionar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că la data de 23 aprilie 2008, petiţionarul Biroul Notarilor Publici Asociaţi E. a formulat plângere penală împotriva subinspectorului R.A. şi a agentului şef B.D., solicitând efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi violare de domiciliu, anularea procesului verbal încheiat la data de 13 decembrie 2007, restituirea actelor originale ridicate abuziv, a onorariilor şi a impozitelor cuvenite statului român.
Petiţionarul a arătat, în esenţă, că la data de 13 decembrie 2007 în jurul orelor 15.00, un număr de aproximativ 30 de persoane îmbrăcate în civil s-au postat în afara şi în interiorul biroului notarial, pe care au refuzat să îl părăsească la solicitarea secretarei, sub pretextul că au acte de întocmit. La orele 17.00, după semnarea de către notarul R.D.O. a mai multor acte, în biroul acestuia din urmă, a pătruns o persoană care s-a legitimat a fi poliţist, a ridicat de la vânzătoare preţul vânzării şi de la biroul notarial onorariile şi impozitele încasate şi a solicitat notarului să dea declaraţie ca martor, lucru pe care acesta l-a refuzat conform art. 79 C. proc. pen.
În cuprinsul aceleiaşi plângeri s-a mai menţionat că, încălcând dispoziţiile art. 36 şi art. 97 alin. (3) C. proc. pen. din Legea nr. 36/1995 şi ale art. 29 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare a acestei legi, organele de poliţie au luat o declaraţie secretarei biroului şi au procedat la ridicarea nejustificată a actelor notariale originale.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin rezoluţia nr. 255/P/2009 din data de 11 august 2009 a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de subinspectorul R.L.A. şi agentul şef B.D., cercetaţi sub aspectul săvârşii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 192 C. pen., apreciindu-se că nu erau întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni.
În esenţă, procurorul a reţinut că cei doi lucrători de poliţie au acţionat în îndeplinirea atribuţiilor lor profesionale şi în scopul de a efectua cercetări în cauzele pe care le instrumentau, iar pătrunderea acestora în sediul biroului notarial nu constituie infracţiunea de violare de domiciliu câtă vreme biroul! notarului este, prin destinaţie, un spaţiu public şi se afla în program de funcţionare.
Împotriva acestei rezoluţii, petiţionara Biroul Notarilor Publici Asociaţi E. a formulat plângere în condiţiile prevăzute de art. 275-278 C. proc. pen., iar prin rezoluţia nr. 1371/11-2/2009 Procurorul General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a confirmat rezoluţia procurorului din Cadrul parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a dispus respingerea plângerii, ca neîntemeiată.
Petiţionarul, prin reprezentant legal, a formulat, în termen legal, conform art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., plângere, însă din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, prima instanţă a constatat că este nefondată, reţinând că urmare actelor premergătoare efectuate s-a relevat faptul că, la data de 13 decembrie 2007, cu ocazia cercetărilor ce se efectuau în Dosarul nr. 17284/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, intimaţii făptuitori R.L.A. (subinspector) şi B.D. (agent şef), împreună cu mai muţi lucrători ai Serviciului de Investigaţii Criminale Sector 1 au desfăşurat o misiune operativă privind constatarea săvârşirii unei infracţiuni flagrante.
În acest sens, în vederea constatării faptelor ce ar fi putut constitui infracţiunile de înşelăciune şi fals, s-au deplasat la Biroul Notarilor Publici Asociaţi E., unde au procedat la interceptarea şi supravegherea grupului infracţional presupus compus din numiţii R.I., O.V. şi M.V., iar după încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 13 decembrie 2007, în jurul orelor 17.45, cei doi intimaţi făptuitori s-au prezentat în biroul notarului public R.D.O., unde s-au legitimat şi au comunicat scopul prezenţei lor, solicitând, totodată, să fie predate toate înscrisurile şi sumele de bani aferente vânzării respective.
S-a mai reţinut că, în aceste împrejurări, notarul public a remis lucrătorilor de poliţie toate înscrisurile ce au stat la bază autentificării contractului de vânzare-cumpărare, precum şi sumele de 8943 euro, 1000 euro şi 12.215 lei reprezentând impozite, onorariu şi taxă notare privilegiu, aspecte consemnate în cuprinsul procesului verbal din data de 13 decembrie 2007, semnat fără obiectiuni de notarul R.D.O.
Prima instanţă, în raport de situaţia de fapt astfel reţinută, a apreciat, pe de o parte, legală şi temeinică soluţia de netrimitere în judecată dispusă de procuror şi, pe de altă parte, nefondate criticile petiţionarului.
De asemenea, cu privire la legalitatea pătrunderii lucrătorilor de poliţie în sediul biroului notarial, prima instanţă a reţinut, sub un prim aspect, că un astfel de sediu nu se circumscrie noţiunii de locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea, astfel încât pătrunderea unei persoane într-un astfel de sediu nu constituie infracţiunea de violare de domiciliu.
Incriminând în prevederile art. 192 C. pen. fapta de violare de domiciliu, legiuitorul a avut în vedere numai pătrunderea sau refuzul de a părăsi acele locuri strâns legate de viaţa privată a unei persoane şi în care aceasta îşi desfăşoară activităţi intrinseci vieţii sale personale, ferite de ochii publicului.
S-a apreciat că sediul biroului notarial nu satisface aceste exigenţe, acesta fiind locul de desfăşurare a unei profesii, loc destinat aşadar desfăşurării unei activităţi publice şi deschis publicului în timpul programului de funcţionare.
Drept urmare, s-a constatat că prezenţa celor doi intimaţi în interiorul spaţiului public menţionat nu întrunea elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu, iar considerentele avute în vedere de către procuror sub acest aspect au fost întemeiate.
Pe de altă parte, prima instanţă a mai constatat că dispoziţiile Legii nr. 36/1995 şi ale Regulamentului de aplicare a acesteia nu cuprind prevederi cu caracter special, care să disciplineze în mod aparte condiţiile de pătrundere a persoanelor interesate în interiorul biroului notarial.
Pe cale de consecinţă, prezenţa celor doi intimaţi-făptuitori în interiorul biroului notarial, în timpul orelor de program şi în exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei deţinute (respectiv constatarea unei infracţiuni flagrante şi strângerea probelor necesare) nu se circumscrie vreunei alte fapte ilicite, astfel încât plângerea petiţionarului, sub acest aspect, s-a considerat a fi neîntemeiată.
S-a apreciat că susţinerea referitoare la posibilitatea intimaţilor de a împiedica săvârşirea infracţiunii prin indisponibilizarea imobilului a fost lipsită de orice suport, în condiţiile în care numai după constatarea infracţiunii aceştia ar fi putut dispune asemenea măsuri.
Prima instanţă a considerat a fi neîntemeiate şi susţinerile petiţionarului referitoare la exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu de către intimaţi, în sensul ridicării nejustificate a înscrisurilor notariale, a sumelor de bani reprezentând onorarii încasate şi a ascultării salariaţilor biroului cu încălcarea prevederilor art. 79 C. proc. pen.
S-a constatat că atât actele întocmite de către notar sau depuse la biroul acestuia, în vederea autentificării contractului de vânzare-cumpărare presupus falsificat, cât şi sumele de bani încasate constituiau mijloace de probă de natură a fi valorificate în procesul penal, fiind de natură a servi la lămurirea completă a cauzei şi la restabilirea situaţiei anterioare, iar legătura lor cu o cauză penală în care se constatase săvârşirea unei infracţiuni flagrante a justificat ridicarea de către organele de poliţie în condiţiile prevăzute de art. 467 C. proc. pen. coroborat cu art. 96 şi art. 97 din C. proc. pen.
De asemenea, s-a relevat că din examinarea procesului verbal întocmit la data de 13 decembrie 2007 a rezultat că notarul public a procedat la predarea înscrisurilor menţionate şi a sumelor de bani în mod voluntar, semnând şi ştampilând fără obiectiuni procesul - verbal întocmit, ceea ce atestă însuşirea conţinutului său. Afirmaţia referitoare la neconsemnarea de către intimaţi a obiectiunilor formulate este singulară şi relativ necredibilă, în condiţiile în care, dată fiind calitatea şi pregătirea specifică notarului public, acesta avea cunoştinţă de posibilitatea de a solicita, consemnarea unor atare obiectiuni sau de a refuza semnarea procesului verbal.
Pe de altă parte, s-a mai menţionat că împrejurarea că lucrătorii de poliţie au solicitat salariaţilor biroului să dea declaraţii cu acea ocazie, nu relevă încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la păstrarea secretului profesional, cât timp informaţiile date de către salariaţi cu ocazia constatării infracţiunii flagrante nu echivalează cu ascultarea lor ca martori în formele şi în condiţiile prevăzute de art. 78 şi urm. C. proc. pen.
Totodată, dispoziţiile art. 29 din Ordinul nr. 710/C/2005 privind Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, invocate în cuprinsul plângerii, prevăd că obligaţia notarilor publici, dar şi a personalului angajat, de a păstra secretul profesional, le impune interdicţia de a da informaţii, precum şi de a permite accesul la actele notariale ale altor persoane în afara părţilor, succesorilor şi reprezentanţilor acestora, precum şi acelora care justifică un drept sau un interes legitim, iar din această din urmă categorie fac parte în mod evident şi lucrătorii de poliţie aflaţi în exercitarea, atribuţiilor de serviciu, prima instanţă constatând că nu se poate reţine încălcarea, de către intimaţi, a acestor dispoziţii legale.
De altfel, examinând plângerea, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a conchis că plângerea formulată de petiţionar este nefondată, respingând-o ca atare şi menţinând rezoluţiile atacate, reţinând că principala activitate care a determinat nemulţumirea petiţionarului a fost aceea de restituire a sumelor ridicate la data de 13 decembrie 2007 persoanelor presupus vătămate prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi nu biroului notarial. Or, s-a apreciat că această măsură nu se încadrează în categoria celor care, conform art. 2781 C. proc. pen., pot face obiectul plângerii împotriva rezoluţiei, petiţionarul având posibilitatea de a uza de procedura reglementată de dispoziţiile art. 275 - art. 278 C. proc. pen.
Împotriva sentinţei penale nr. 298 din 2 noiembrie 2009, în termen legal, petiţionarul, prin reprezentant legal R.D.O., a formulat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, depunând, la data de 19 ianuarie 2010, prin registratură, un memoriu cuprinzând motivele de recurs. În motivarea plângerii petiţionarul, prin reprezentant a susţinut, în esenţă aceleaşi critici relevate şi în faţa primei instanţe, solicitând admiterea rercursului, casarea hotărârii recurate şi, pe fond, admiterea plângerii astfel cum a fost formulată şi motivată şi trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea cercetărilor împotriva intimaţilor sub aspectul celor sesizate în plângerea iniţială.
Pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat la data de 25 noiembrie 2009, Dosarul nr. 8923/2/2009, fixându-se prim termen de judecată la data de 25 ianuarie 2010, când deşi a fost legal citat, recurentul petiţionar nu s-a prezentat, însă a depus la dosar un memoriu în care invocă, în principal, acelaşi critici formulate şi în faţa primei instanţe.
Examinând recursul declarat de petiţionar, sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) coroborat cu art. 38514 C. proc. pen. şi prin raportare la dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora, ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal.
Poate face o astfel de plângere, în concepţia legiuitorului, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare.
În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în baza ansamblului materialului probator administrat în cauză, a respins în mod justificat plângerea formulată de petiţionarul Biroul Notarilor Publici Asociaţia E., prin reprezentantul legal R.D.O., reţinând în mod corect situaţia de fapt şi apreciind ca fiind legală şi temeinică rezoluţia nr. 255/P/2009 din data de 11 august 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin care s-a dispus, în baza art. 228 alin. (1) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. cu referire la art. 209 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 27 alin. (3) lit. a) şi b) din Legea nr. 281/2003 neînceperea urmăririi penale împotriva intimaţilor: R.L.A., subinspector şi B.D., agent şef, ambii desfăşurându-şi activitatea în cadrul Poliţiei Judiciare Sector 1 Bucureşti, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), constatându-se că, în speţă, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni.
De asemenea, Înalta Curte constată că prin rezoluţia nr. 1371/11-2/2009 din 31 august 2009, dată în Dosarul nr. 255/P/2009 procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, verificând actele premergătoare efectuate în cauză, a confirmat soluţia dispusă de procuror faţă de numiţii R.L.A. şi B.D., cercetaţi sub aspectul infracţiunilor mai sus-menţionate, apreciindu-se, în mod corect, că faptele, presupuse a fi săvârşite de intimaţi, nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor sesizate în plângere.
De altfel, din actele şi lucrările dosarului se constată că intimaţii, exercitându-şi atribuţiile de serviciu, în cadrul verificărilor specifice vizând un dosar penal ce-l aveau spre cercetare (Dosar nr. 17284/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti), s-au deplasat la data de 13 decembrie 2007, la sediul Biroului Notarilor Publici Asociaţi E., unde, după ce s-au legitimat au solicitat notarului public R.D.O. să le predea înscrisurile care au stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 13 decembrie 2007, precum şi alte înscrisuri şi obiecte care au legătură cu respectiva convenţie, documente puse la dispoziţie şi predate de către notarul mai sus menţionat, încheind în acest sens, în aceeaşi zi, un proces-verbal în care au menţionat descrierea înscrierilor şi sumele de bani prezentate şi ridicate de la respectivul birou notarial, proces verbal ce a fost semnat, fără obiecţiuni, pe fiecare pagină, de către notarul public R.O.D.
Se mai constată că, în mod corect, s-a reţinut de către procuror, dar şi de către prima instanţă că, potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 281/2003 şi art. 202 C. proc. pen. cu referire şi la art. 96 şi 97 din acelaşi cod, organele de cercetare penală desfăşoară, potrivit competenţei, activităţi pentru constatarea faptelor penale şi efectuează cercetări în legătură cu acestea, având .printre altele, obligaţia să strângă probele necesare pentru aflarea adevărului şi lămurirea cauzei sub toate aspectele, dar şi să ridice înscrisurile ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal, iar persoanele fizice sau persoanele juridice în posesia cărora se află aceste obiecte şi înscrisuri au obligaţia, de asemenea, să le prezinte şi să le predea.
De asemenea, urmare actelor premergătoare efectuate în cauză, se mai reţine că intimaţii, îndeplinindu-şi atribuţiile de serviciu specifice nu au făcut altceva decât să respecte prevederile legale în vigoare, iar susţinerile petiţionarului, prin reprezentant, în sensul că aceştia ar pătruns în sediul biroului notarial în afara orelor de program şi ar fi comis mai multe abuzuri prin ridicarea, o dată cu înscrisurile vizate şi a unor sume de bani ce reprezentau obligaţii fiscale faţă de bugetul de stat, precum şi onorariul încasat din respectiva tranzacţie, justificat s-a constatat ca fiind lipsite de orice suport probator.
Totodată, Înalta Curte mai constată că, în mod corect s-a relevat de către procuror şi apoi de către prima instanţă că, din nici un act existent la dosarul cauzei nu reiese că intimaţii ar fi încălcat dispoziţiile legale în vigoare şi ar fi săvârşit vreo faptă cu conotaţie penală, iar împrejurarea că lucrătorii de poliţie au solicitat salariaţilor biroului notarial să dea declaraţii, nu relevă încălcarea prevederilor legale referitoare la păstrarea secretului profesional, respectiv a disp. art. 29 din ordinul 710/C/2005 privind Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, invocate în plângere, câtă vreme informaţiile furnizate de aceştia, cu ocazia constatării infracţiunii flagrante, justificat s-a considerat că nu echivalează cu ascultarea lor ca martori, în formele şi condiţiile prevăzute de art. 78 şi următoarele C. proc. pen.
Aşadar, întreaga activitate de cercetare desfăşurată de intimaţii R.L.A. şi B.D. nu poate fi apreciată că s-ar circumscrie unei fapte din sfera ilicitului penal şi, cu atât mai puţin, unor infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor sau de violare de domiciliu, aşa cum, neîntemeiat şi fără niciun suport real, s-a tins a se acredita ideea de către reprezentantul petiţionarului.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 385 alin. (1) pct. b C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionarul Biroul Notarilor Publici Asociaţia E., prin reprezentantul legal R.D.O., împotriva sentinţei penale nr. 298 din 2 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar urmează a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul Biroul Notarilor Publici Asociaţia E., prin reprezentantul legal R.D.O., împotriva sentinţei penale nr. 298 din 2 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4579/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2467/2010. Penal → |
|---|
