ICCJ. Decizia nr. 2269/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2269/2010
Dosar nr. 4873/1/2010
Şedinţa publică din 9 iunie 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 17 mai 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor C.L., M.L., M.C. şi D.I.D., pe care a menţinut-o apreciind că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă (art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen.), iar lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol pentru ordinea publică.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs, în termen legal, inculpaţii C.L., M.L., M.C. şi D.I.D., solicitând admiterea recursurilor, casarea încheierii recurate şi judecarea inculpaţilor în stare de libertate, întrucât în ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.L. nu există probe de vinovăţie, iar în privinţa celorlalţi inculpaţi lăsarea în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând recursurile declarate de recurenţii inculpaţi C.L., M.L., M.C. şi D.I.D., în raport de motivele invocate şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., le consideră nefondate pentru următoarele considerente:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: C.L., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), M.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată, în stare de recidivă post-condamnatorie şi deţinere, fără drept, de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, în stare de recidivă post-condamnatorie, în concurs, prev. şi ped. de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., totul cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen., M.L., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de marc risc, în formă continuată şi deţinere, fără drept, de droguri de mare risc în vederea consumului propriu în stare de concurs, prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., D.I.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată, prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), S.B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă agravantă, prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen., B.Ş.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată, în formă agravantă prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen., G.E.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă agravantă, prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen., M.F.R., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă agravantă, prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen., M.Ş.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată şi deţinere, fără drept, de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu, prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. D.N. zis N. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată şi agravantă, prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen., şi G.I. zis S., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere, fără drept, de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu, în stare de recidivă postexecutorie, prev. şi ped. de 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În fapt, în cuprinsul actului de sesizare au fost reţinute următoarele:
Inculpatul C.L., în cursul anului 2008, a vândut prin intermediul membrilor reţelei de narcotraficanţi pe care coordonează, mai multe cantităţi de heroină, respectiv prin inc. M.L.D.I.D., D.M.B. şi numit P.M. zis M., către diverse persoane, inclusiv colaboratorilor acoperiţi I.V. - nume de cod, I.D. - nume de cod şi F.S. - nume de cod, martorului cu identitate protejată M.P. - nume de cod, dar şi inc. B.Ş.M., G.E.C. şi numitului I.C.C.
Inculpata M.C., după executarea pedepsei pentru săvârşirea altei infracţiuni, în cursul anului 2008, a vândut mai multe cantităţi de heroină, la doză, către diverse persoane, împrejurare în care la data de 10 aprilie 2008 a vândut o doză de heroină colaboratorului acoperit I.V. – V. - nume de cod la preţul de 150 Iei, iar la data de 18 septembrie 2008, cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la adresa unde locuieşte inculpata din Bucureşti, sector 5 a fost depistată în timp ce deţinea, fără drept, pentru consumul propriu, o seringă hipodermică, o fiolă spartă şi o folie din plastic de culoare albastră, toate cu urme de heroină, substanţă care constituie drog de mare risc.
Inculpatul M.L., în cursul anului 2008, a vândut mai multe cantităţi de heroină, către diverse persoane, împrejurare în care, la data de 18 septembrie 2008, cu ocazia percheziţiei domiciliare de la locuinţa sa din com. Găneasa, sat. Pitească, jud. Ilfov, a fost depistat în timp ce deţinea asupra sa 139 doze heroină în vederea vânzării, precum şi 6 (şase) seringi cu urme de heroină în vederea consumului propriu.
Inculpatul D.I.D., în cursul anului 2008, a vândut mai multe cantităţi de heroină, la doză, către diverse persoane, împrejurare în care, la data de 22 aprilie 2008 a vândut o doză de heroină colaboratorului acoperit F.S. - nume de cod în schimbul sumei de 50 lei, iar la data de 23 aprilie 2008 a vândut împreună cu numitul P.M. zis M. o doză mare de heroină aceluiaşi colaborator acoperit F.S. - nume de cod, în schimbul sumei de 200 lei.
Prin sentinţa penală nr. 257 din 30 martie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpaţii au fost condamnaţi astfel:
1. În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul C.L. la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare cu aplic, art. 350 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)
2. În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul M.L. la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, cu aplic. art. 350 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)
3. În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/200 cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 76 lit. d) C. pen. a condamnat pe inculpata M.C. la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, cu aplic. art. 350 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)
4. În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul D.I. la pedeapsa de 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 350 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)
Împotriva acestei sentinţe inculpaţii au declarat apel, instanţa de prim control judiciar, verificând legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea inculpaţilor se menţin, şi impun în continuare privarea de libertate.
La luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor s-a reţinut ca temei de drept prevederile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. respectiv, „inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsaînchisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică".
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că măsura arestului preventiv a fost legal dispusă, iar temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestului preventiv nu s-a schimbat.
Din probatoriul administrat în cauză, rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care au fost trimişi în judecată şi condamnaţi de instanţa de fond.
Relevante în acest sens sunt declaraţiile inculpatelor G.E.C. şi B.Ş.M., ale martorului N.C., înregistrarea audio – video în mediul ambiental efectuat în data de 22 aprilie 2008, declaraţiile colaboratorilor cu identitate protejată F.S., I.V., înregistrarea audio – video din 10 aprilie 2008, înregistrări convorbiri telefonice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care au fost trimişi în judecată şi condamnaţi.
În cauză sunt îndeplinite .şi condiţiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., temei avut în vedere şi la luarea măsurii arestării preventive împotriva recurenţilor inculpaţi.
Luarea şi menţinerea măsurii arestului preventiv se face ţinându-se seama de scopul acestei măsuri, de gradul de pericol social al infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc.
În raport de gravitatea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată recurenţii – inculpaţi (Hotărârea din 24 octombrie 2006, K. contra Poloniei), participarea acestora la presupusa săvârşire a acestor infracţiuni, aşa cum rezultă cu deosebire din transcrierea convorbirilor telefonice înregistrate cu respectarea dispoziţiilor art. 911 C. proc. pen., de frecvenţa infracţiunilor de acelaşi gen săvârşite şi de necesitatea unei prevenţii generale, Înalta Curte constată că temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestului preventiv pentru aceşti inculpaţi subzistă, astfel că se impune menţinerea măsurii arestului preventiv (Hotărârea din 25 ianuarie 2007, H. contra Austriei).
În aprecierea persistenţei pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a recurenţilor inculpaţi trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub acest aspect prin jurisprudenţa C.E.D.O. care, în câteva cauze împotriva Franţei (Cauza L., hotărârea din 26 iunie 2001), prin care a statuat că în măsura în care dreptul naţional o recunoaşte – prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, anumite infracţiuni pot suscita o „tulburare a societăţii" de natură să justifice o detenţie preventivă.
Este adevărat că privarea de libertate este o măsură gravă şi că menţinerea acesteia nu se justifică decât atunci când alte măsuri, mai puţin severe au fost luate în considerare şi apreciate ca fiind insuficient pentru protejarea interesului public care ar impune detenţia preventivă (Hotărârea din data de 23 august 2008, V. contra Serbiei, Hotărârea din 29 ianuarie 2008, S. contra Regatul Unit, Hotărârea din 4 aprilie 2000 W. contra Poloniei, Hotărârea din 8 iunie 2004 H.H. contra Islandei).
Apărarea ordinii publice, este pertinent şi suficient dacă se bazează pe fapte capabile să demonstreze că punerea în libertate a inculpatului ar tulbura în mod real ordinea publică.
Menţinerea stării de arest a inculpaţilor poate fi justificată dacă există indicii precise în sensul unei necesităţi reale şi de interes public, care în pofida prezumţiei de nevinovăţiei, să prevaleze asupra regulilor privind libertate individuală.
În cauza dedusă judecăţii, în raport de gravitatea infracţiunilor pentru care sunt judecaţi recurenţii inculpaţi împrejurările concrete în care se presupune că au fost comise, de modul de operare reţinut în actul de sesizare, Înalta Curte constată că recurenţii inculpaţi prezintă pericol concret şi actual pentru ordinea publică din România, că lăsarea în libertate a inculpaţilor în prezent ar genera creşterea sentimentului de nesiguranţă al populaţiei în capacitatea de protecţie a organelor statului, acesta având obligaţia pozitivă nu numai de a adopta o legislaţie penală, dar şi de a avea un mecanism care să asigure aplicarea sa, capabilă să descurajeze comiterea de fapte care pun în pericol sănătatea cetăţenilor europeni.
Lăsarea în libertate a inculpaţilor ar avea ca efect încurajarea celorlalţi infractori care săvârşesc fapte similare, care nu se vor teme de măsurile preventive care pot fi luate faţă de ei, oricând de grave ar fi faptele comise, deoarece nu după mult timp vor fi puşi în libertate.
Într-o societate democratică dreptul oricărei persoane la viaţă, integritate corporală, libertate şi demnitate sunt valori fundamentale care trebuie protejate.
În acest context, neluarea sau nemenţinerea unor măsuri preventive faţă de anumite persoane, în condiţiile în care există indicii cu privire la presupusa implicare a acestora în încălcarea gravă a acestor drepturi, ar justifica o sporirea neîncrederii opiniei publice în realizarea actului de justiţie, consecinţa incompatibilă cu principiile unei societăţi democratice.
În jurisprudenţa sa C.E.D.O. a expus patru motive fundamentale acceptabile pentru arestarea şi desigur menţinerea acestei măsuri a unui inculpat suspectat că a comis o infracţiune: pericolul ca acuzatul să fugă (S. împotriva Austriei Hotărârea din 10 noiembrie 1969), riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice aplicarea justiţiei (W. împotriva Germaniei, Hotărârea din 27 iunie 1968), riscul să comită noi infracţiuni (M. împotriva Austriei), sau să tulbure ordinea publică (L. împotriva Franţei, Hotărârea din 26 iunie 1991 şi H. împotriva Olandei. Hotărârea nr. 43701 din 05 iulie 2007).
Înalta Curte constată că în raport de aspectele mai sus arătate, în cauză este îndeplinită una dintre aceste condiţii, respectiv, pericolul ca „acuzaţii" să tulbure ordinea publică.
Potrivit practicii C.E.D.O. (cauza L. contra Italiei sau N. contra Austria) detenţia preventivă poate fi justificată atâta timp cât există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumţiei de nevinovăţie şi are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a cercetării în stare de libertate.
Ori, în această cauză, un asemenea interes este evident.
Cu privire la persoana inculpaţilor se constată că există suficiente suspiciuni legate de implicarea lor în comiterea unor fapte grave.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 5 din C.E.D.O. privitoare la necesitatea „stabilirii unei durate rezonabile a arestării prin apreciere şi în raport de fapte ce formează obiectul judecăţii" se impune a arăta că potrivit art. 5 pct. 3 din C.E.D.O., art. 5 parag. 3 din Convenţie modificat prin Protocolul nr. 11, „orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul judecăţii.
Referindu-se la „criteriile după care se apreciază termenul rezonabil al unei proceduri penale", C.E.D.O. a statut că acestea sunt similare cu cele referitoare şi la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului şi comportamentul autorităţilor competente (Decizia C.E.D.O. din 31 martie 1998).
Referitor la determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanţa europeană a statuat că acest moment este „data la care o persoană este acuzată", adică data sesizării instanţei competente, potrivit dispoziţiilor legii naţionale sau „o dată anterioară" (data deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau orice altă dată, potrivit normelor procesuale ale statelor contractante).
În această privinţă, Curtea Europeană face precizarea că noţiunea de „acuzaţie penală" în sensul art. 6 alin. (1) din Convenţie, semnifică notificarea oficială care emană de la autoritatea competentă; adică a învinuirii de a fi comis o faptă penală, idee ce este corelativă şi noţiunii de „urmări importante" privitoare la situaţia învinuitului (Decizia C.E.D.O. din 25 mai 1998 cauza H. c. Olandei).
Cât priveşte data finalizării procedurii în materie penală luată în considerare pentru calculul termenului rezonabil curtea a statuat că aceasta este data pronunţării instanţei cu privire la acuzaţiile aduse inculpatului (Decizia din 27 iunie 1968 în cauza E. contra Germaniei).
Curtea Europeană a avut în vedere şi comportamentul acuzatului cerând ca acesta să coopereze activ cu autorităţile judiciare (Decizia din 25 februarie 1993 în cauza D. contra Franţei).
Aplicând aceste principii în speţa de faţă, durata arestării preventive a inculpaţilor, nu poate fi apreciată că a depăşit un termen rezonabil aşa cum este prev. în art. 5 parag. 3 din C.E.D.O.
Autorităţile judiciare au luat toate măsurile, desigur în raport şi de complexitatea cauzei, pentru soluţionarea cu celeritate a cauzei.
De altfel, aşa cum se arăta, data finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare pentru calculul termenului rezonabil, C.E.D.O. a statuat că aceasta este data pronunţării cu privire la acuzaţiile aduse inculpatului.
Ori, în cauză s-a pronunţat de instanţa de fond o hotărâre de condamnare a inculpaţilor.
Circumstanţele de ordin personal nu au relevanţă în acest moment procesual şi vor fi avute în vedere la eventuala individualizare a pedepselor, în cazul în care acestea vor fi găsiţi vinovaţi şi li se vor aplica pedepse.
Pentru toate aceste considerente Înalta Curte, evaluând gradul de pericol social al infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată şi condamnaţi de instanţa de fond, modul şi circumstanţele în care se presupune că au fost săvârşite, reacţia publică deosebită declanşată datorită faptelor presupus a fi comise de aceştia, starea de nesiguranţă care ar putea fi generată de punerea în libertate a inculpaţilor constatată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv subzistă, astfel că privarea lor de libertate, în această fază a procesului penal, este necesară, punerea în libertate, prezentând pentru aspectele mai sus prezentate, un pericol concret, actual şi real pentru ordinea publică.
Conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate recursurile inculpaţilor.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga inculpaţii la cheltuieli judiciare către stat conform dispozitivului hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.L., M.L., M.C. şi D.I.D. împotriva încheierii de şedinţă din data de 17 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 15928/3/2009 (1152/2010).
Obligă recurentul inculpat C.L., la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.
Obligă recurenţii inculpaţi M.L., M.C. şi D.I.D. la plata sumelor de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 09 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2256/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4569/2010. Penal → |
|---|
