ICCJ. Decizia nr. 2491/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2491/2010
Dosar nr. 227/64/2010
Şedinţa publică din 23 iunie 2010
Asupra recursului de faţă; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 27/ F din 20 aprilie 2010 Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.N. împotriva rezoluţiei din data de 03 februarie 2010, dată în Dosarul penal nr. 1706/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, pe care a mentinut-o.
A obligat petentul să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare avansate de acesa.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 29 martie 2010, pe rolul acestei instanţe a fost înregistrată plângerea formulată de petentul C.N. împotriva rezoluţiei procurorului din data de 03 februarie 2010, din Dosarul nr. 1706/P/2009 şi împotriva rezoluţiei procurorului general din data de 04 martie 2010, din Dosarul nr. 141/11/2/2010, aparţinând Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, solicitând infirmarea celor două rezoluţii, trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov în vederea începerii urmăririi penale faţă de C.V. şi J.S. pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că procurorul nu a făcut nicio referire la înscrisurile pe care Ie-a depus şi care fac dovada că aceleaşi afirmaţii instigatoare la fals au fost făcute de făptuitorii C.V. şi J.S., atât la prima instanţă, cât şi la a doua, iar în urma acestor afirmaţii, judecătorii fondului şi apelului au săvârşit infracţiunea de fals intelectual: plângerea pe care a formulat-o împotriva judecătorului S.Ş.M. se află în instrumentarea Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov.
În probaţiune, concomitent introducerii prezentei plângeri, petentul a ataşat în copie, Decizia civilă nr. 468/ A din 21 aprilie 2003 a Tribunalului Braşov, Decizia civilă nr. 1030/R din 16 septembrie 2003 a Curţii de Apel Braşov, Decizia penală nr. 352/R din 14 iulie 2009 a Tribunalului Braşov, extrase C.F. din datele de 23 aprilie 1973 şi 23 februarie 2010. Pentru termenul de judecată din data de 12 aprilie 2010, prin registratura instanţei, la dosar au fost depuse de petent mai multe înscrisuri, enumerate în încheierea de şedinţă întocmită la acel termen de judecată.
În vederea soluţionării cauzei, au fost ataşate plângerea petentului împotriva rezoluţiei din data de 03 februarie 2010 dată în Dosarul penal nr. 1706/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, rezoluţia procurorului general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apei Braşov nr. 141/11/2/2010, din data de 04 martie 2010, prin care a fost rezolvată această plângere, dovada de comunicare a soluţiei către petent şi de primire, precum şi Dosarul penal nr. 1706/P/2009 aparţinând Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov.
Făptuitoarea C.V.C. a depus la dosar concluzii scrise însoţite de acte medicale privitoare la aceasta şi la petent.
Examinând plângerea formulată în raport de actele şi lucrările aflate la dosarul cauza Curtea a constatat următoarele:
1. La data de 01 iulie 2009, petentul C.N. a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov cu plângere penală împotriva fostei soţii, C.V.C.L. şi avocatului acesteia, J.S., solicitând tragerea lor la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals intelectual, prev. de art. 25 rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu ocazia depunerii unei întâmpinări în Dosarul civil nr. 8561/197/2006 al Curţii de Apel Braşov.
În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esenţă, faptul că în întâmpinarea menţionată afirmă că prin sentinţa civilă nr. 15128 din 02 decembrie 2002 a Judecătoriei Braşov s-a soluţionat ieşirea din indiviziune dintre el şi ceilalţi coproprietari, că dreptul său asupra imobilului a fost convertit într-un drept la plata unei sulte şi că hotărârea a fost pusă în executare prin înscrierea în Cartea Funciară a drepturilor de proprietate statornicite de aceasta şi care au concretizat efectul împărţelii; în realitate a fost atribuită cota de 1/2 parte din imobil, cu obligarea pârâtei C.V.C. la plata sumei de 491.780.387 lei, fără a se preciza dacă reprezintă sultă sau despăgubire, conform art. 481 C. civ.
2. Prin rezoluţia din data de 03 februarie 2010, emisă de procurorul din cadrul Parchetului de lângă Curtea de Apel Braşov, s-a dispus, faţă de dispoziţiile art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii J.S. şi C.V.C., sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 25 rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. întrucât fapta nu există.
S-a reţinut în motivare că, din actele premergătoare efectuate în cauză nu a putut fi reţinută în sarcina sus-numiţilor infracţiunea de fals intelectual, întrucât fapta nu exista. întâmpinarea depusă în Dosarul nr. 8561/197/2006 al Curţii de Apel Braşov nu a avut nici un efect asupra deciziei pronunţate, recursul formulat fiind respins din considerente de ordin pncedural, respectiv, persoanei vătămate, care nu l-a motivat în termen legal. S-a apreciat că depunerea unei întâmpinări nu realizează conţinutul infracţiunii reclamate.
Împotriva acestei rezoluţii, C.N. a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, iar prin rezoluţia din 04 martie 2010, procurorul general din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov a dispus respingerea acesteia, ca nefondată.
În motivarea acestei rezoluţii s-a arătat că depunerea unei întâmpinări este un act procedural ce este apreciat de instanţă în contextul ansamblului probatoriu administrat în cauză, soluţia de respingere a recursului fiind bazată de o excepţie de procedură dilimantă. Avocatul J.S. şi-a îndeplinit mandatul de reprezentare convenţională încredinţat de parte, iar afirmaţia petentului conform căreia procurorul trebuia să aibă în vedere dispoziţiile art. 29 C. pen. s-a considerat a fi neavenită contextul cadrului la care se referea - desfăşurarea unei şedinţe de judecată în condiţii de contradictorialitate şi publicitate.
3. Curtea a constatat că prin sentinţa civilă nr. 15128 din 2 decembrie 2002, a Judecătoriei Braşov s-a admis în parte, în principiu şi în fond, acţiunea civilă formulată de reclamantul C.N., a constaat că N.C. şi C.V.C.L. au dobândit în timpul căsătoriei dreptul de proprietate asupra cotei de 1/2 din imobilul situat în Braşov, că asupra celeilalte cote de 1/2 parte din imobil sunt coproprietari C.M.l. şi C.F.T.:, imobilul a fost evaluat la 1.973.958.430 lei; a atribuit bunurile menţionate ale reclamantului C.N.; a atribuit pârâtei C.V.C.L. cota de 1/2 parte din acelaşi imobiul înscris în C.F. Braşov, nr. top 5862/1/2/b/l şi bunurile mobile de la punctele 55-59, obligând-o să plătească reclamantului suma de 491.780.387 lei a dispus înscierea în C.F. a dispoziţiilor instanţei.
Ulterior căilor de atac promovate în cauză, hotărârea judecătorească sus-menţionată a devenit irevocabilă prin Decizia civilă nr. 4/R/MF din 20 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Braşov, prin care s-a respins recursul declarat de reclamantul C.N. împotriva Deciziei civile nr. 56/AP din 27 ianuarie 2004 a aceleiaşi instanţe.
Prin sentinţa civilă nr. 2435 din 10 martie 2008, pronunţată de Judecătoria Braşov în Dosar nr. 8561/197/2006, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâţii C.V.C., C.M.l. şi C.F.T., fiind respinsă acţiunea civilă formulată de reclamantul C.N. împotriva acestora.
Împotriva acestei sentinţe reclamantul a declarat apel, care a fost respins prin Decizia penală nr. 18/ A din 30 ianuarie 2009.
C.N. a exercitat şi calea de atac a recursului, la Curtea de Apel Braşov, iar pentru termenul de judecată din data de 26 mai 2009, C.V.C., prin avocatul ales, J.S., a depus la dosarul cauzei întâmpinarea despre al cărei conţinut petentul C.N. a afirmat că ar constitui conţinutul constitutiv al infracţiunii de instigare la fals intelectual, prev. de art. 25 rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Curtea a reţinut că întâmpinarea este actul de procedură prin care pârâtul răspunde la cererea de chemare în judecată, urmărind să se apere faţă de pretenţiile reclamatului. împrejurarea că, prin întâmpinarea depusă în Dosarul civil nr. 8561/197/2006 al Curţii de Apel Braşov, C.V.C., prin intermediul avocatului său, J.S., a făcut referire la sentinţa civilă nr. 15128 din 02 decembrie 2002 a Judecătoriei Braşov - afirmând că prin această hotărâre „s-a soluţionat ieşirea din indiviziune dintre reclamant (C.N., n.n.) şi ceilalţi coproprietari ai aceluiaşi imobil (.), hotărâre pusă în executare prin înscrierea în cartea funciară a drepturilor de proprietate statornicite de aceasta şi care au concretizat efectul împărţelii" - nu reprezintă o activitate specifică instigatorului, de determinare, cu intenţie, a unei alte persoane, în speţă, judecătorii cauzei, să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. Aprecierea părţii asupra cauzei este de natură subiectivă şi nu este determinantă în hotărârea pe care completul învestit ar trebui să o pronunţe. Judecătorii cauzei au obligaţia de a verifica susţinerile părţilor prin raportare la probele administrate în cauză, iar cu ocazia deliberării vor reţine faptele care au fost dovedite, vor analiza dacă ele se încadrează în regula de drept probabilă, stabilită în timpul dezbaterilor şi, în caz afirmativ, vor trage concluzia ce se impune, pronunţându-se asupra pretenţiilor invocate în faţa lor, tranşând astfel litigiul dintre părţi.
Prin urmare, faptele sau împrejurările atestate în cuprinsul hotărârii judecătoreşti sunt urmare a aprecierii făcute de judecător asupra pertinenţei şi concludentei mijloacelor şi raţionamentelor propuse de părţi, iar regula „lucrul judecat se consideră adevărat" a fost interpretată încă din dreptul roman în sensul că „sentinţa judecătorului nu e adevăr, ci ţine loc de adevăr".
Dacă în opinia părţilor, hotărârea judecătorească nu reflectă adevărul, acestea au posibilitatea de a exercita căile de atac prevăzute de lege, fiind astfel posibilă îndreptarea erorilor care ar fi putut fi săvârşite de judecătorii primelor instanţe.
Aşa fiind, în mod corect s-a constatat că susţinerile părţilor din cuprinsul întâmpinării, independent de faptul dacă reflectă sau nu adevărul, nu constituie acte de instigare la infracţiunea de fals pe care, eventual, ar putea-o săvârşi judecătorii cauzei.
În speţă, litigiul în vederea căruia s-a depus întâmpinarea despre care s-a făcut vorbire a fost soluţionat prin Decizia civilă nr. 808/R din 09 iunie 2009, Curtea de Apel Braşov constatând nul recursul promovat de C.N. împotriva Deciziei civile nr. 18 din 30 ianuarie 2009 a Tribunalului Braşov, întrucât nu a fost motivat conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ.
S-a menţionat şi faptul ca, potrivit art. 37 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, avocatul nu răspunde penal pentru susţinerile tăcute oral sau în scris in forma adecvată şi cu respectarea prevederilor alin. (5) al aceluiaşi articol, în faţa instanţelor de judecata, a organelor de urmărire penală sau a altor organe administrative de jurisdicţie şi numai daca aceste susţineri sunt în legătură cu apărarea în acea cauză şi sunt necesare stabilirii adevărului.
Cât priveşte modul în care procurorul care a dispus rezoluţia de neîcepere a urmăririi penale, a instrumentat cauza, Curtea a constatat că pentru verificarea celor susţinute de petent au fost examinate hotărârile judecătoreşti la care acesta a făcut referire, procedându-se totodată şi la audierea persoanei vătămate, precum şi a pesoanelor la care se refera plângerea penala: actele efectuate au permis procurorului să-şi formeze o concluzie.materializată şi motivată în rezoluţia adoptată în data de 03 februarie 2010.
Înscrisurile depuse de petent la dosarul cauzei, în probaţiune, s-a apreciat că sunt în legătură cu litigiile în care au fost implicaţi foştii soţi C., hotărârile judecătoreşti pronunţate în aceste cauze regăsindu-se şi în dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov. Analiza acestora nu a condus însă instanţa de judecată la concluzia săvârşirii vreunei fapte de natură penală de către cei împotriva cărora C.N. a formulat plângere penală.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal a declarat recurs petiţionarul C.N.
La termenul de astăzi 23 iunie 2010, recurentul petiţionar s-a prezentat la instanţă susţinându-şi recursul şi depunând înscrisuri în susţinerea acestuia.
Criticile recurentului au reluat în esenţă motivele invocate în plângerea iniţială.
Examinând recursul declarat de petiţionar sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor urma.
Astfel, instanţa de fond în mod corect, în baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, a constatat că soluţia procurorului dată prin rezoluţia nr. 1706/P/2009 din 03 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, este legală şi temeinică, şi a menţinut rezoluţia atacată.
Înalta Curte, constată că, pe baza probelor legal administrate în faza actelor premergătoare, parchetul a arătat că intimaţii C.V.C.L. şi avocatului acesteia, J.S., nu au săvârşit infracţiunea de instigare la fals intelectual, prev. de art. 25 rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu ocazia depunerii unei întâmpinări în Dosarul civil nr. 8561/197/2006 al Curţii de Apel Braşov.
În mod corect s-a reţinut că întâmpinarea este actul de procedură prin care pârâtul răspunde la cererea de chemare în judecată, urmărind să se apere faţă de pretenţiile reclamatului. împrejurarea că, prin întâmpinarea depusă în Dosarul civil nr. 8561/197/2006 al Curţii de Apel Braşov, C.V.C., prin intermediul avocatului său, J.S., s-a făcut referire la sentinţa civilă nr. 15128 din 02 decembrie 2002 a Judecătoriei Braşov - afirmând că prin această hotărâre „s-a soluţionat ieşirea din indiviziune dintre reclamant (C.N., n.n.) şi ceilalţi coproprietari ai aceluiaşi imobil (.), hotărâre pusă în executare prin înscrierea în cartea funciară a drepturilor de proprietate statornicite de aceasta şi care au concretizat efectul împărţelii." - nu reprezintă o activitate specifică instigatorului, de determinare, cu intenţie, a unei alte persoane, în speţă, judecătorii cauzei, să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. Aprecierea părţii asupra cauzei este de natură subiectivă şi nu este determinantă în hotărârea pe care completul învestit ar trebui să o pronunţe. Judecătorii cauzei au obligaţia de a verifica susţinerile părţilor prin raportare la probele administrate în cauză, iar cu ocazia deliberării s-au reţinut faptele care au fost dovedite, ca urmare a analizării încadrării acestora în regula de drept probabilă.
Prin urmare, faptele sau împrejurările atestate în cuprinsul hotărârii judecătoreşti sunt urmare a aprecierii făcute de judecător asupra pertinenţei şi concludentei mijloacelor şi raţionamentelor propuse de părţi, iar regula „lucrul judecat se consideră adevărat" a fost interpretată încă din dreptul roman în sensul că „sentinţa judecătorului nu e adevăr, ci ţine loc de adevăr".
În consecinţă, s-a apreciat că, din actele premergătoare efectuate în cauză nu a putut fi reţinută în sarcina sus-numiţilor infracţiunea de instigare la fals intelectual, întrucât fapta nu exista.
Materialul probator administrat de procuror fiind concludent, verificându-se toate aspectele, astfel că nu s-a putut stabili că intimaţii C.V.C. şi J.S. au săvârşit infracţiunea de instigare la fals intelectual, prev. de art. 25 rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu ocazia depunerii unei întâmpinări în Dosarul civil nr. 8561/197/2006 al Curţii de Apel Braşov.
De altfel, criticile recurentului petiţionar, reiau în esenţă aspectele invocate în plângerea penală iniţială şi au făcut obiectul analizei primei instanţe, după cum s-a şi demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanţe.
Aşadar, pentru toate aceste considerente, apreciind că soluţia pronunţată în cauză este legală, temeinică şi corect motivată în fapt şi în drept, văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din acelaşi cod va obliga recurentul petiţionar la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul C.N. împotriva sentinţei penale nr. 27/ F din 20 aprilie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2329/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2492/2010. Penal → |
|---|
