ICCJ. Decizia nr. 2643/2010. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2643/2010
Dosar nr. 11263/2/2009
Şedinţa publică din 2 iulie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 55 din 18 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi s-au recunoscut cinci sentinţe penale privindu-l pe numitul T.C., astfel:
- Sentinţa penală din 12 iunie 1997, pronunţată de Tribunalul de Primă Instanţă Bruxelles - Belgia, prin care a fost condamnat T.C. la 21 luni închisoare şi amenda în sumă de 200 franci;
- Sentinţa penală din 6 decembrie 2000, pronunţată de Tribunalul Corecţional din Louvain - Belgia, definitivă prin sentinţa penală a Curţii de Apel din Bruxelles din 21 martie 2001 prin care T.C. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 18 luni, precum şi la pedeapsa amenzii de 200 franci cu 1990 impozit suplimentar, de 10% sau la încă o pedeapsă cu închisoarea de o lună;
- Sentinţa penală din 5 iunie 2001 a Tribunalului de Primă Instanţă din Bruxelles, definitivă prin sentinţa Curţii de Apel din Bruxelles din data de 23 octombrie 2001, prin care numitul T.C. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 56 luni şi la pedeapsa amenzii de 1500 franci, aplicată conform Legii privind impozitul suplimentar de 10% la 300.000 franci, pedeapsă care poate fi înlocuită cu închisoare suplimentară de 3 luni;
- Sentinţa penală din 14 noiembrie 2002 a Tribunalului de Primă Instanţă din Turnhout - Belgia, prin care numitul T.C. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 8 luni, precum şi la o amendă în cuantum de 100 euro.
- Sentinţa penală din 16 septembrie 2003 a Tribunalului de Primă Instanţă din Tongres, prin care numitul T.C. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani închisoare şi la pedeapsa amenzii în cuantum de 1983,15 euro sau trei luni de închisoare.
S-a constatat că totalul pedepsei aplicate persoanei condamnate este de 3340 zile de închisoare şi că persoana condamnată a executat în detenţii anterioare, 70 zile rămânând de executat 3270 zile.
S-a dispus transferarea persoanei condamnate T.C. din Belgia într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepselor, executare care a început la data de 16 septembrie 2000 şi va expira la data de 2 septembrie 2014.
S-a constatat că executarea pedepselor a fost întreruptă de evadarea persoanei condamnate pe o durată de 1829 zile şi că la data de 16 februarie 2010 persoana condamnată executase 1611 zile, rămânând de executat 1659 zile de la data de 16 februarie 2010.
S-a constatat că executarea pedepsei va expira la data de 2 septembrie 2014 şi că persoana condamnată va fi admisibilă la liberarea condiţionată din data de 9 noiembrie 2010.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că numitul T.C. a solicitat transferarea într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepselor cu închisoarea aplicate de către instanţele din statul solicitant.
Ministerul Justiţiei din România a transmis cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti care a sesizat instanţa în vederea recunoaşterii hotărârilor de condamnare pronunţate de instanţele belgiene, hotărâri ce sunt definitive, fiind îndeplinite totodată şi condiţiile prevăzute de art. 116 din Legea nr. 302/2004 privind condiţiile recunoaşterii hotărârilor străine.
Faptele reţinute în sarcina persoanei condamnate au corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor prevăzute de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. i) C. pen., art. 288, art. 290, art. 291, art. 323, art. 215 alin. (1) şi (2), art. 293 C. pen., art. 70 din O.U.G. nr. 105/2001, art. 24 şi art. 27 din Legea nr. 365/2002.
Persoana condamnată T.C. şi-a exprimat acordul privind transferarea sa într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei.
Curtea a constatat că sunt îndeplinite prevederile legale în ceea ce priveşte recunoaşterea hotărârilor penale străine aşa cum sunt reglementate de Legea nr. 302/2004 şi în baza art. 149 din această lege a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul nelămuririi dispoziţiilor ce urmează a fi puse în executare.
Astfel, instanţa de fond a recunoscut sentinţele penale ale căror dispozitive prevăd pedepse cu un conţinut alternativ, fără a stabili pedeapsa ce urmează a fi executată în raport de modificările intervenite în situaţia executării.
De asemenea, dispozitivul hotărârii nu corespunde exigenţelor prevăzute de art. 420 alin. (1) C. proc. pen., nefiind precizat timpul reţinerii şi arestării preventive care s-a dedus din durata pedepsei.
Întrucât din dosarul cauzei nu rezultă cu exactitate situaţia pedepselor pe care persoana condamnată urmează să le execute, se solicită casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, apreciindu-se că sunt necesare relaţii sub acest aspect.
În subsidiar, s-a solicitat casarea hotărârii primei instanţe în ceea ce priveşte pedeapsa amenzii, impunându-se ca persoana condamnată să execute şi această pedeapsă şi să se deducă perioada executată în arest preventiv.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii recurate sub aspectul criticilor formulate, dar şi din oficiu sub toate aspectele conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul este întemeiat pentru considerentele ce urmează:
Prin hotărârea primei instanţe au fost recunoscute cinci sentinţe penale prin care numitul T.C. a fost condamnat la diferite pedepse, fără însă a avea în vedere modificările survenite în timpul executării.
Astfel, prin sentinţa din 12 iunie 1997 a Tribunalului de Primă Instanţă Bruxelles, T.C. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 21 luni şi 200 franci amendă, ce poate fi înlocuită cu pedeapsa suplimentară de o lună.
Din situaţia executării comunicată de statul de condamnare, rezultă că numitul T.C. mai are de executat o lună de închisoare.
Instanţa avea obligaţia să lămurească această împrejurare, mai ales că pedeapsa de 21 luni nici nu se regăseşte în pedeapsa totală.
Referitor la sentinţa penală din 6 decembrie 2000 a Tribunalului Corecţional din Louvain, din fişa de executare rezultă că pedeapsa amenzii a fost înlocuită cu pedeapsa închisorii de o lună, situaţie în care instanţa trebuia să recunoască cuantumul final al pedepsei de 19 luni închisoare şi nu un dispozitiv cu un conţinut alternativ.
În mod similar trebuia să procedeze instanţa şi în cazul pedepsei aplicată prin sentinţa penală din 5 iunie 2001 a Tribunalului de Primă Instanţă din Bruxelles, pedeapsa de 300 franci fiind înlocuită cu pedeapsa închisorii de 3 luni.
De asemenea, în ceea ce priveşte pedeapsa aplicată prin sentinţa penală din 14 noiembrie 2002 a Tribunalului de Primă Instanţă din Turnhout nu s-a lămurit care este situaţia pedepsei de 100 euro, dacă aceasta a fost sau nu înlocuită cu închisoarea suplimentară sau a fost achitată.
Aceeaşi este situaţia şi în cazul pedepsei amenzii în cuantum de 1983,15 euro aplicată prin sentinţa penală nr. 16 septembrie 2003 a Tribunalului de Primă Instanţă din Tongres.
Întrucât actele dosarului nu sunt suficiente pentru justa soluţionare a cauzei, fiind necesare relaţii de la autorităţile belgiene privind situaţia exactă a pedepselor pe care le are de executat condamnatul, se impune casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării, instanţa va solicita relaţii de la statul de condamnare şi va avea în vedere şi critica parchetului vizând omisiunea deducerii din pedeapsa ce urmează a fi executată a timpului reţinerii şi arestării preventive.
Faţă de considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de procuror, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 55/F din 18 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe persoana condamnată T.C.
Casează sentinţa penală atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 2 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1476/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1481/2010. Penal → |
|---|
