ICCJ. Decizia nr. 276/2010. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.276/2010

Dosar nr. 37076/3/2007

Şedinţa publică din 27 ianuarie 2010

Asupra recursului penal de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. din 26 octombrie 2007 a fost trimis în judecată inculpatul I.V., în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

S-au reţinut următoarele:

Din anul 2001 inculpatul I.V. ocupă funcţia de director executiv adjunct al Direcţiei transporturi, drumuri, sistematizarea circulaţiei (D.T.D.S.C.) din cadrul aparatului de specialitate al Primarului General al municipiului Bucureşti. Conform fişei postului înregistrată la Primăria municipiului Bucureşti cu nr. 24/42 şi semnată de către învinuit la data de 20 august 2006, funcţia ocupată de acesta este corespunzătoare categoriei funcţionarilor publici de conducere (volumul urmărire penală, filele nr. 46-48).

La data de 06 iulie 2006, Consiliul General al municipiului Bucureşti a emis Hotărârea nr. 161 prin care a declarat de utilitate publică lucrarea de interes local „Regularizarea traseului bulevardul T.V., între strada C. şi C.R.". Prin aceeaşi hotărâre s-a stabilit că expropriatorul este Primăria municipiului Bucureşti iar ducerea la îndeplinire se realizează prin Direcţiile de specialitate (volumul II, filele nr. 52-53).

Hotărârea de declarare ca utilitate publică a lucrării în cauză s-a întemeiat pe concluziile raportului de specialitate al Direcţiei transporturi, drumuri, sistematizarea circulaţiei înregistrat cu nr. 3459 din 08 iunie 2006 semnat de către directorul executiv G.U. (volumul II, fila nr. 58) şi pe rezultatul cercetării prealabile consemnate de Comisia specială desemnată prin Dispoziţia Primarului General nr. 683 din 14 februarie 2005, rezultat atestat prin procesul verbal din 25 martie 2005, (volumul II, fila nr. 51). Deşi în conţinutul acestui proces verbal se precizează că, în cadrul cercetării prealabile direcţia de specialitate ar fi fost Direcţia de utilităţi publice, este evident ca menţiunea reprezintă o eroare de dactilografiere, în condiţiile în care raportul de specialitate este întocmit chiar de către Direcţia a cărei conducere este asigurată şi de inculpatul I.V., iar toate activităţile de coordonare ale proiectului au fosi realizate în mod prevalent de către acesta, aşa cum va rezulta din expunerea următoare.

Pentru realizarea acestor lucrări de modernizare intitulate generic „Proiectul privind infrastructura în Bucureşti" municipalitatea, în calitate de beneficiar, a încheiat cu Consorţiul S.I.E.S. un contract pentru prestări servicii de consultanţă cu nr. 543/2001 contract al cărui obiect a fost suplimentat prin actul adiţional nr. 2/2006, încheiat la data de 04 octombrie 2007.

Pentru realizarea acestor obligaţii contractuale, consorţiul S.P.E.A. a încheiat cu SC P.C.C.A. SRL, reprezentată de T.C. - director adjunct, un contract având ca obiect «prestarea de servicii juridice de asistenţă şi reprezentare în faţa instanţelor dejudecată sau a altor autorităţi în vederea dobândirii, prin expropriere în numele Statului Român, a imobilelor proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice, necesare obiectivului de investiţii „Regularizarea traseului bulevardul T.V., intre strada C. şi C.R." conform planurilor de identificare a proprietarilor de terenuri din proiectele tehnice puse la dispoziţie de către Primăria Municipiului Bucureşti».

Din toamna anului 2006 s-au început lucrările de modernizare a bufevardului T.V. în paralel cu procedurile de expropriere a imobilelor afectate de către aceste lucrări. Având în vedere că realizarea lucrărilor necesita aportul şi colaborarea mai multor organisme şi societăţi (consultanţi, proiectanţi, constructor, etc.) din partea Primăriei Municipiului Bucureşti prin direcţia coordonatoare - Direcţia Transporturi, Drumuri, Sistematizarea Circulaţiei s-a delegat de către şeful Direcţiei, martorul G.U., ca centralizarea tuturor datelor şi soluţionarea problemelor să fie realizate de către inculpatul I.V.

La data de 03 noiembrie 2005 între I.A. domiciliat în mun. Bucureşti, sector 2, în calitate de vânzător şi D.A. domiciliată în municipiul Bucureşti, sector 1, în calitate de cumpărător, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 1.788 de către Biroul Notarului Public B.S.L., contract în baza căruia cumpărătoarea a devenit proprietara terenului intravilan în suprafaţă de 138 m.p., situat în mun. Bucureşti, (volumul II, filele nr. 70-71).

Dreptul de proprietate al numitei D.A. asupra acestui teren, a fost înscris în cartea funciară la data de 22 noiembrie 2005 (dosar urmărire penală volumul II, filele nr. 74-76).

Conform susţinerilor martorei denunţătoare D.A., aceasta achiziţionase terenul cu intenţia de a edifica o construcţie destinată închirierii de birouri, astfel că prin toamna anului 2006, susnumîta s-a deplasat la Primăria Sectorului 5 pentru a obţine informaţii referitoare la procedura ce trebuie urmată în vederea luării tuturor avizelor şi autorizaţiilor necesare. Fiind atenţionată de către un funcţionar că zona în care este amplasat terenul este afectată de lucrările de modernizare ale bulevardului T.V., iar pentru obţinerea autorizaţiilor este necesar în prealabil luarea unor avize, D.A. a mers la faţa locului pentru a verifica situaţia imobilului ei.

Cu această ocazie, D.A. a constatat că pe terenul ei se aflau mai multe utilaje ce executau lucrări de construcţie, iar de la muncitorii din zonă a aflat că pentru informaţii competente în acest sens trebuie să se adreseze „domnului director I." din cadrul Primăriei municipiului Bucureşti.

După ce în prealabil a obţinut mai multe date despre inculpatul I.V., D.A. l-a contactat pe acesta la biroul său, împrejurare în care i-a solicitat relaţii despre situaţia terenului, mai precis dacă este afectat de lucrările de modernizare ale bulevardului şi dacă este supus exproprierii. La această primă întrevedere, inculpatul a verificat o mapă în care se aflau mai multe notificări către persoanele afectate de expropriere constatând că susnumita nu figura printre acele persoane, însă pentru a-i clarifica situaţia i-a sugerat să formuleze în scris o cerere.

Conformându-se sugestiei inculpatului, D.A. a formulat o cerere adresată „Primăriei Capitalei - Direcţia Transporturi, Drumuri, Sistematizarea Circulaţiei - în atenţia D-nului Director Adjunct I.", prin care solicita să i se comunice dacă terenul proprietatea sa „este afectat de modernizarea Bld. T.V. şi care sunt reglementările în vigoare privind regimul de construire în zonă". Această solicitare a fost înregistrată de către Primăria municipiului Bucureşti - Direcţia Transporturi, Drumuri, Sistematizarea circulaţiei din 13 octombrie 2006, iar în baza rezoluţiei directorului general G.U. a fost repartizată spre soluţionare învinuitului (dosar urmărire penală, volumul II, fila nr. 64).

La rândul său, inculpatul I.V. a solicitat Centrului de consultanţă în Afaceri SRL clarificarea situaţiei semnalate de către D.A. În urma verificării planurilor şi situaţiilor existente la acel moment, societatea condusă de către T.C. a redactat un răspuns în locul Direcţiei transporturi, drumuri, sistematizarea circulaţiei prin care i s-a comunicat lui D.A. faptul că „terenul situat în Bucureşti, sector 5. Nu este afectat până în prezent." însă „în funcţie de necesităţile urbanistice şi proiectele PMB, instituţia noastră îşi rezervă dreptul de a dispune în consecinţă" (dosar urmărire penală, volumul II, fila nr. 98).

Materialul probator administrat în cauza nu a relevat faptul dacă acest răspuns a fost remis oficial lui D.A., deoarece nu s-a identificat un document înregistrat şi semnat de către inculpat, nici în actele existente la Centrul de consultanţă în Afaceri SRL şi nici la Direcţia Transporturi, Drumuri, Sistematizarea circulaţiei (dosar urmărire penală, volumul II, filele nr. 97-98). Cu certitudine însă conţinutul acestei adrese a fost adus la cunoştinţa susnumitei chiar în biroul inculpatului, de către acesta, în prezenţa lui T.C. care şi-a menţinut punctul de vedere ca urmare a rezultatului verificărilor pe care le făcuseră colaboratorii ei.

Nemulţumită de acest răspuns, D.A. a solicitat sprijinul inculpatului, întrucât adresa în cauză nu clarifica situaţia terenului ei în vederea obţinerii autorizaţiilor de construire. În acest context, inculpatul i-a intermediat o întâlnire cu martora B.E. - şef secţie circulaţie, infrastructură municipală şi metropolitană din cadrul Centrului de Planificare Urbană şi Metropolitană Bucureşti. Ca urmare a unei solicitări scrise şi depuse de către D.A. la această instituţie, E.B. a emis avizul tehnic de consultanţă preliminară din 22 noiembrie 2006 (dosar urmărire penală, volumul I, fila nr. 204, volumul II, filele 91-93). Acest aviz a fost emis spre ştiinţa Primăriei municipiului Bucureşti - Comisia tehnică de circulaţie şi Primăria sectomlui 5 - Direcţia de urbanism şi amenajarea teritoriului iar concluziile precizau că „prevederile de sistematizare şi modernizare a circulaţiei afectează în totalitate terenul din Bucureşti, sector 5".

Ulterior, concluziile acestui aviz tehnic au fost discutate de către martorele B.E., T.C. şi inc. I.V. în biroul acestuia din urmă prilej cu care s-a constatat că planurile deţinute de către consultant nu ar corespunde cu planurile existente la Centrului de Planificare Urbană şi Metropolitană Bucureşti. Practic, această confruntare dintre cele două verificări referitoare la terenul denunţătoarei s-a finalizat fîră un rezultat cert, rămânând să fie efectuate şi alte verificări.

Referitor la contradicţiile conţinute în cele două documente, denunţătoarea D.A. a purtat mai multe discuţii cu inculpatul I.V. pentru clarificarea situaţiei terenului său. La una din aceste discuţii, denunţătoarea, fiind determinată de dorinţa rezolvării urgente a situaţiei terenului său (fie prin vânzarea ca urmare a exproprierii, fie prin obţinerea autorizaţiilor de construire) şi ca urmare a implicării active a inculpatului care-i crease convingerea ca trebuie să-l stimuleze (sesizând o conduită din partea acestuia care sugera disponibilitatea de a primi foloase în schimbul serviciilor efectuate), a formulat o propunere, în sensul că dacă acesta va urgenta efectuarea formalităţilor de expropriere va fi recompensat cu suma de 10.000 euro.

La acest moment inculpatul îi spusese denunţătoarei că formalităţile ce trebuiesc întocmite durează destul de mult, în sensul că trebuie refăcute nişte planuri.

Conform probaţiunii administrate, oferta de mituire a martorei denunţătoare D.A. a fost făcută la începutul anului 2007, în momentul declanşării formalităţilor de expropriere de către societatea condusă de către martora T.C., deoarece din această fază denunţătoarea a avut posibilitatea de a lua la cunoştinţă care este valoarea aproximativă a despăgubirilor acordate în urma exproprierii. Mai precis, momentul promisiunii mitei care nu a fost respinsă de către inculpat, se situează între momentul demarării formalităţilor şi momentul emiterii notificării exproprierii, respectiv data de 21 februarie 2007 (vezi dosar urmărire penală vol. I, filele 1-5 şi 9-14, volumul II, filele 11-14).

De menţionat că legătura dintre D.A. (beneficiar) şi Centrul de Consultanţă în Afaceri SRL s-a făcut tot ca urmare a implicării inculpatului. Astfel, într-o primă fază, consultantul Primăriei municipiului Bucureşti, pentru a clarifica neconcordanţa din răspunsurile iniţiale date denunţătoarei, a solicitat prin intermediul Direcţiei conduse de inculpat relaţii de la proiectantul SC V.P. SRL care, prin adresa din 18 ianuarie 2007, a comunicat faptul că proprietăţile situate pe b-dul T.V. sunt afectate de lucrările de modernizare (volumul II, fila 65.). Acest răspuns a fost înregistrat la Direcţia transporturi, drumuri, sistematizarea circulaţiei la data de 30 ianuarie 2007.

După clarificarea acestui aspect, Centrul de Consultanţă în Afaceri SRL a procedat la centralizarea documentelor aferente acelei suprafeţe de teren, proprietatea denunţătoarei, şi confruntarea datelor rezultate din acestea cu datele din teren şi cele din proiectul de modernizare a bulevardului. Ca urmare a acestor verificări, s-a stabilit că terenul denunţătoarei nu este afectat în totalitate de lucrările declarate ca fiind de interes public, ci doar pentru aproximativ 50% din suprafaţă, astfel că într-o primă etapă s-a redactat un proiect de notificare în care s-a trecut ca valoare a despăgubirilor o sumă care a nemulţumit-o pe D.A. Această nemulţumire mai avea la bază şi faptul că terenul ce-i rămânea în urma exproprierii era impropriu edificării unei construcţii.

Această nemulţumire a fost manifestată de către D.A. şi faţă de inculpatul I.V., care a asigurat-o că se va implica în clarificarea situaţiei. În acest context a fost întocmită de către Consultantul „Centrul de Consultanţă în Afaceri", notificarea către D.A. şi D.A.G. prin care se aducea la cunoştinţă faptul că terenul în suprafaţă de 138 m.p. situat în mun. Bucureşti, urmează a fi expropriat şi trecut în proprietatea municipiului Bucureşti care oferă cu titlu de despăgubiri suma de 461.303 RON (volumul II, filele nr. 66-69). Pentru stabilirea valorii terenului, Centrul de Consultanţă în Afaceri a apelat la expertul evaluator N.E. care a redactat raportul la data de 15 februarie 2007, (dosar urmărire penală, volumul I, filele nr. 209-213).

Această notificare a fost predată de către consultant inculpatului, la data de 20 februarie 2007, ocazie cu care s-a întocmit procesul-verbal, iar după semnarea ei de către Primarul General aceasta a fost înregistrată din data de 21 februarie 2007 (doasr urmărire penală, volumul II, filele nr. 66-68).

Dând curs notificării denunţătoarea împreună cu soţul ei au semnat actul translativ al dreptului de proprietate pentru teren la data de 09 martie 2007, contractul de vânzare cumpărare fiind autentificat prin încheierea nr. 439 (dosar urmărire penală, volumul II, filele nr. 86-89). În aceeaşi zi, cu adresa, Centrul de Consultanţă în Afaceri SRL a predat inculpatului I.V. atât contractul cât şi actele de proprietate (dosar urmărire penală, volumul II, fila 82). Conform procedurilor din cadrul Primăriei municipiului Bucureşti, înainte de semnarea contractului de către Primarul General, documentaţia trebuia vizată de către reprezentanţii mai multor direcţii. În cazul de faţă, contractul prin care soţii D. transmiteau dreptul de proprietate către municipiul Bucureşti a fost vizat de către inculpatul I.V. din partea Direcţiei transporturi, drumuri, sistematizarea circulaţiei (prima viză), după care a fost vizat de către Direcţia Juridic - contencios şi Legislaţie. Apoi întreaga documentaţie a fost înaintată la data de 14 martie 2007 de către Direcţia transporturi, drumuri, sistematizarea circulaţiei la Direcţia Financiar Contabilitate. În cadrul acestei direcţii s-a acordat viza de control financiar preventiv şi avizul directorului după care, la data de 16 martie 2007, întreaga documentaţie a fost restituită direcţiei iniţiatoare de proiect (D.T.D.S.C.), în vederea prezentării spre semnare Primarului General (dosar urmărire penală, volumul II, filele nr. 83-84).

După finalizarea acestei proceduri aferente contractului de vânzare cumpărare, mai precis la data de 20 martie 2007, D.T.D.S.C. prin inculpatul I.V. a iniţiat ordonanţarea la plată către D.A. şi D.A.G., act finalizat prin vizarea de către compartimentul financiar contabilitate şi semnarea de către ordonatorul principal de credite (dosar urmărire penală, volumul II, fila 85).

Deşi, din acest moment, îndeplinirea de către inculpat a sarcinilor de serviciu „promise", într-o manieră ilicită, denunţătoarei ar fi trebuit să se încheie, acesta şi-a depăşit limitele de competenţă şi s-a implicat în decontarea ordinului de plată din 22 martie 2007 emis de către Primăria municipiului Bucureşti.

Astfel, în aceeaşi zi a emiterii ordinului de plată, inculpatul I.V. a contactat-o telefonic pe denunţătoarea D.A., comunicându-i că dacă doreşte îi poate transmite o copie după „ordin" (dosarul urmărire penală volumul I, filele nr. 21 - 29). Transmiterea acestui document a fost realizată de către inculpat în ziua următoare, iar din discuţiile purtate cu denunţătoarea rezultă că aceasta era în posesia ordinului de plată, deşi, conform procedurilor din cadrul Primăriei municipiului Bucureşti, acest lucru nu este posibil, calitatea pe care o avea inculpatul nepermiţîndu-i să deţină documentul în cauză.

Acest aspect dovedeşte încă o dată faptul că între inculpat şi denunţătoare exista o înţelegere ilicită, în sensul că în schimbul sumei de bani promise, I.V. trebuia să se folosească de atributele funcţiei sale pentru a urgenta procedura de expropriere şi implicit a acordării despăgubirilor. Modul în care a acţionat inculpatul, referitor la procedura decontării, mai relevă, indubitabil, şi dorinţa acestuia de a obţine cât mai urgent suma de 10.000 euro.

În continuare, din suma de 461.303 RON virată de municipalitate, martora denunţătoare D.A. a făcut o retragere în numerar de 100.000 RON la data de 23 martie 2007 de la Agenţia B.R.D. J.V., însă, fiind o zi de vineri, a stabilit cu inculpatul, telefonic, să se întâlnească cu acesta abia luni (dosarul urmărire penală, volumul II, filele nr. 102 -109).

Conform înţelegerii, la data de 26 martie 2007, D.A. a luat de la domiciliu suma de 40.000 RON, iar pe traseul către biroul ei de avocatură l-a contactat telefonic pe inculpat, convenind să se vadă la restaurantul V. de pe str. B., unde anterior mai avusese o întâlnire cuacesta.

Ajungând la locul stabilit, D.A. a coborât din autoturismul condus de martorul O.I.L., dar înainte de aceasta i-a lăsat în grijă respectivului o sacoşă de culoare albastră despre care i-a atras atenţia că ar conţine o sumă mare de bani şi trebuie să aibă grijă de ea. întrucât localul la care stabilise întâlnirea cu inculpatul era închis, denunţătoarea i-a comunicat telefonic acest lucru, însă, după ce s-a întâlnit cu inculpatul I.V., cei doi au mers la cafeneua S.C. din apropiere.

În local, denunţătoarea i-a precizat inculpatului faptul că are în autoturism suma de bani promisă şi l-a întrebat cum trebuie să procedeze pentru a-i remite banii. Inculpatul i-a cerut denunţătoarei să aducă banii la cafenea, întrucât îi va prelua fără probleme. Precizându-i inculpatului că este vorba despre suma de 40.000 RON, acesta, în replică, i-a spus că o parte din aceşti bani îi va da lui „N. şi C.", tară a detalia.

Martora denunţătoare l-a contactat telefonic pe martorul O.I.L., şoferul său, căruia i-a solicitat aducerea sacoşei cu bani din maşină. Martorul s-a conformat şi a adus sacoşa în cafenea, predându-i sacoşa denunţătoarei în prezenţa inculpatului.

După părăsirea localului de către martor, D.A. a remis inculpatului I.V. sacoşa în care se aflau cei 40.000 RON, iar la scurt timp s-au despărţit, inculpatul deplasându-se la sediul Primăriei Minicipiului Bucureşti (dosarul urmărire penală, volumul I, filele nr. l14-123).

Deoarece până la momentul remiterii acestor bani, inculpatul nu făcuse referire niciodată la faptul că din suma promisă de către denunţătoare trebuie să dea o parte şi altor persoane, D.A. a interpretat faptul că prin această afirmaţie inculpatul ar justifica primirea sumei, arătând câtă implicare a fost din partea sa, iar din alt punct de vedere ar fi nemulţumit de faptul că lui urma să-i revină o sumă relativ mică în raport cu activitatea prestată.

În aceeaşi zi, la orele 1359, inculpatul I.V. o contactează telefonic pe D.A. purtând următorul dialog (dosarul urmărire penală, volumul I, filele nr. 21 - 29):

D.A.: "Da?

Interlocutor: Sărut mâna! Să trăiţi!

D.A.: Buna ziua! Să trăiţi!

Interlocutor: Sunt cu colega.

D.A.: Aşa!

Interlocutor: Cât ai zis tu pentru N.? O sută cincizeci sau două sute cincizeci?

D.A.: Deci, două sute cincizeci sunt toţi: o sută.

Interlocutor: A!

D.A.: pentru doamna.

Interlocutor: O sută lu.

D.A.: care vroia trei mii.

Interlocutor O sută lu C.

D.A.: Nu! O sută cincizeci.

Interlocutor O suta cinci zeci lu C.

D.A.: Şi o sută lu N.

Interlocutor: O sută lu N. Bine! Şi o sută cincizeci.

D.A.: În partea cealaltă. Da!

Interlocutor: Bine! Patru sute. Te pupăm! Pa!

D.A.: Şi eu! Şi eu!"

Referitor la acest dialog, denunţătoarea D.A. a precizat, cu ocazia audierilor, faptul că ea a intrat în discuţie pe această temă a banilor promişi şi remişi ulterior, întrucât inculpatul i-a creat convingerea că dialogul mai este ascultat de către o altă persoană căreia trebuia să-i fie confirmată suma pe care a dat-o.

De altminteri, denunţătoarea, cu prilejul audierii sale, a arătat că, sesizând o uşoară nemulţumire a învinuitului I.V. cu privire la suma de bani primită (40.000 RON), aceasta s-a simţit obligată faţă de mituit iar, la câteva zile, s-a deplasat la biroul acestuia şi i-a mai dat, în considerarea îndeplinirii atribuţiunilor sale de serviciu, încă 2.500 RON. Susţinerea denunţătoarei, cu privire la acest aspect (al suplimentării sumei remise cu încă 2.500 RON), nu se coroborează cu alte probe, astfel încât parchetul nu a reţinut şi suma mai sus-menţionată în cadrul obiectului mitei. în ceea ce priveşte împărţirea banilor primiţi de către inculpatul I.V. cu „N. şi C.", în cursul urmăririi penale, din probaţiunea administrată nu au rezultat probe care să confirme această situaţie de fapt, rezultând astfel că întreaga sumă de 40.000 RON, necuvenită, a fost primită în exclusivitate de către învinuit.

Cu ocazia unui dialog ambiental purtat de către inculpat cu martora T.C. la data de 17 septembrie 2007, dialog înregistrat în baza autorizaţiei din 28 august 2007, I.V. neagă implicarea sa în relaţia pe care a avut-o cu denuntătoarea şi, într-o modalitate lipsită de consistenţă, dar plină de injurii şi invective la adresa acesteia, contestă primirea vreunei sume de bani de la A.D., reacţia inculpatului fiind însă contrazisă de probatiunea administrată în cauză, care este de natură să contureze, în mod indubitabil, faptul că învinuitul a primit o mită în valoare de 40.000 RON (dosarul urmărire penală, volumul I, filele nr. 21 -29, 111-123).

Situaţia de fapt expusă prin rechizitoriu a fost probată cu declaraţiile martorei denunţătoare D.A., procese verbale încheiate ca urmare a interceptării înregistrării şi stocării convorbirilor telefonice efectuate de D.A. în perioada 14 martie 2007 - 07 mai 2007 şi proces verbal de redare a conţinutului convorbirilor telefonice încheiat la 23 mai 2007, proces verbal de redare în formă scrisă a dialogului ambiental purtat de martora T.C. şi inculpatul I.V., înregistrat la data de 17 septembrie 2007,declaraţii ale martorilor O.L.I., T.C., N.E., B.E., U.G., B.S.C., documentele predate de reprezentanţii S.P. Centrul de Consultanţă în afaceri SRL referitoare la procedura de expropriere şi documentele predate de către Primăria Municipiului Bucureşti, aferente exproprierii denunţătoarei D.A. În timpul urmăririi penale inculpatul a uzat de dreptul la tăcere.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti a fost audiat inculpatul care nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, martorii din acte, O.L.I., T.C., N.E., B.E., U.G., B.S.C. şi s-au depus de către inculpat caracterizări de la Primarul General al municipiului Bucureşti, viceprimarul Municipiului Bucureşti, directorul Direcţiei de Investiţii şi Achiziţii Publice din cadrul Primăriei municipiului Bucureşti precum şi o adresă din care rezultă contribuţia inculpatului I.V. la realizările instituţiei pe anul 2006.

La termenul de judecată din 03 iunie 2008 a fost solicitată de către inculpat prin apărătorul ales, şi pusă în discuţia părţilor, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea, reţinută prin rechizitoriu, prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Prin încheierea de şedinţă din 3 iunie 2008 Tribunalul a respins cererea de schimbare a încadrării juridice, ca nefondată, pe motivul că atribuţiile de control ale inculpatului rezultă din fişa postului depusă la dosarul cauzei, unde sunt prezentate atribuţii din care rezultă implicit activităţi de control al personalului din subordine şi care ţin de natura şi esenţa postului de conducere ocupat şi care reprezintă activităţi permanente de verificare şi analiză cu consecinţa obligatorie a luării măsurilor de remediere ce se impun.

În apărarea sa inculpatul, prin apărătorul ales, a invocat şi nelegalitatea unora dintre probele administrate în cauză, şi anume, denunţul numitei A.D., cât şi interceptările şi înregistrările convorbirilor telefonice purtate între aceasta şi inculpat. În mod corect s-a arătat că denunţul nu se regăseşte în normele procesuale penale în categoria probelor şi a mijloacelor de probă, fiind un mod de sesizare a organelor de urmărire penală, însă, în cauză, au fost date de către denunţătoare declaraţii în calitate de martor, atât în faza urmăririi penale, cât şi la instanţă, declaraţii ale căror conţinut nu diferă substanţial de cel al denunţului, mai mult îl completează informaţional cu date concludente ce conduc, în coroborare cu alte probe, la demonstrarea vinovăţiei inculpatului I.V.

Analizând probele administrate în faza cercetării judecătoreşti, prima instanţă a constatat următoarele:

Inculpatul în singura declaraţie dată în faţa instanţei arată că nu a primit niciodată bani de la denunţătoarea D.A., iar în ceea ce priveşte discuţiile telefonic purtate cu aceasta, ce aveau ca obiect sume de bani, inculpatul recunoaşte autenticitatea lor, dar precizează că sumele de 150 - 200, 400, priveau preţuri estimative pe care denunţătoarea le-ar fi avut de plătit arhitectului N. şi soţului martorei T.C., care având firmă de construcţii putea să contracteze cu denunţătoarea o lucrare de prestări servicii. în apărarea inculpatului se susţine că declaraţiile sale se coroborează cu cele ale martorei T.C., dar şi cu celelalte interceptări din care rezultă mai multe discuţii ce au ca obiect reparaţiile locuinţelor martorei denunţătoare.

Din analiza probelor administrate în cauză rezultă fără îndoială că denunţătoarea D.A. a purtat cu inculpatul, dar în special cu martora T.C. discuţii privind intenţia de efectuare a unor lucrări de reparaţii la imobilele deţinute şi de identificare a unei firme specializate în renovări de locuinţe, lucru care s-a întâmplat ulterior prin faptul că a şi aplelat la firma soţului martorei T.C. Dar, atât martora T.C. cât şi denunţătoarea nu au confirmat faptul că ar fi purtat vreo discuţie cu inculpatul privind stabilirea vreunui preţ pentru serviciile vreunui arhitect sau ale firmei soţului martorei T.C. Din declaraţiile acesteia din urmă rezultă că nu l-a împuternicit pe inculpat să poarte astfel de discuţii cu martora denunţătoare, că deşi cunoaşte o persoană pe nume N., aceasta este designer şi nu a recomandat-o inculpatului. Astfel vinovăţia inculpatului nu poate fi înlăturată prin aceste elemente de conjunctură care,deşi privesc aspecte colaterale, nu pot fi suprapuse peste starea de fapt rezultată din discuţiile telefonice avînd ca obiect predarea unor sume de bani de către denunţătoare inculpatului, precum şi celelalte probe analizate anterior, şi nu o pot înlocui dând naştere unei realităţi virtuale.

Referitor la conţinutul probator al declaraţiilor martorei denunţătoare acesta nu poate fi tăgăduit întrucât de fiecare dată martora şi-a menţinut cele declarate. Faptul că martora D.A. susţine că la momentul realizării denunţului efectua un tratament psihiatric nu are relevanţă asupra veridicităţii celor afirmate de ea, afirmând în faţa instanţei că nu a fost vorba de nici o presiune din partea organelor de urmărire penală şi nici nu a urmărit beneficiul vreunei situaţii de impunitate.

Referitor la declaraţiile martorilor O.L.I., T.C., N.E., B.E., U.G., B.S.C. acestea nu incriminează în mod direct inculpatul, ci cuprind date şi informaţii care atestă procedura exproprierii, calitatea inculpatului şi atribuţiile acestuia şi dovedesc situaţia premisă săvârşirii infracţiunii. Din declaraţiile martorei E.B. rezultă că inculpatul, după semnarea avizului şi înaintarea contractului spre semnare de către Primarul General, nu mai avea nici o atribuţie legată de lucrarea privind transmiterea proprietăţii denunţătoarei către Primăria Municipiului Bucureşti, cu atât mai mult nu avea vreo obligaţie să urmărească efectuarea plăţii şi emiterea ordinului de plată. Este adevărat că martora precizează că ordinele de plată emise nu au un caracter secret, ele fiind chiar publicate pe site-ul instituţiei, dar cu precizarea că acest lucru se face după efectuarea plăţii, iar inculpatul, aşa cum rezultă din propria declaraţie şi din probele dosarului s-a implicat în transmiterea pe fax către denunţătoare a ordinului de plată înainte de efectuarea plăţii. Deşi acest act luat separat nu constituie o faptă penală, acţiunea inculpatului prin depăşirea şi chiar încălcarea atribuţiilor de serviciu constituie un indiciu în plus venit să consolideze acuzaţia adusă acestuia. Aceeaşi implicare în rezolvarea cu rapiditate şi în totalitate a cererilor denunţătoarei se remarcă în întregul proces de soluţionare a lucrării, iar această promptitudine rezultă şi din declaraţiile martorelor T.C. şi B.E., care erau des contactate de inculpat în vederea rezolvării lucrării privind pe martora D.A., dar şi din declaraţiile inculpatului. întreaga atitudine a inculpatului în ceea ce priveşte soluţionarea lucrării privind pe D.A. nu poate fi considerată ca fiind doar din dorinţa evitării tergiversărilor sau a rezolvării ei calitative, în condiţile existenţei celorlalte probe care dovedesc săvârşirea infracţiunii. Coroborate cu acestea, celelalte probe directe trasează în mod neechivoc un itinerariu premediatat, îngrijit de către inculpat, care conduce la un final cu caracter ilicit penal descris în rechizitoriul parchetului. Intervenţiile binevoitoare, mijlocirile între persoanele abilitate în soluţionarea lucrării respective, desele întrevederi între inculpat şi petenta denunţătoare, atât la serviciu cît şi în afara programului, transformarea acestei relaţii dintr-una oficială într-una de amiciţie pe parcursul derulării contractului, toate acestea încheiate cu obţinerea şi transmiterea fără drept către denunţătoare a ordinului de plată anterior efectuării plătii, constituie probe indirecte care coroborate cu declaraţiile martorei denunţătoare şi cu interceptările convorbirilor telefonice dovedesc comiterea infracţiunii de luare de mită de către inculpat.

Aşa fiind, prin hotărârea pronunţată la 25 iunie 2008 tribunalul l-a condamnat pe inculpatul I.V. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 74 şi art. 76 lit. c) C. pen. a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. cu referire la art. 82 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.

A atras atenţia inculpatului asupra prevederilor disp. art. 83 C. pen.

În baza art. 76 alin. (3) C. pen. a înlăturat pedeapsa complementară privativă de drepturi prevăzută de lege pentru infracţiunea de luare de mită săvârşită de inculpat.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei.

A ridicat măsura asiguratorie şi a dispus restituirea sumei de 2500 lei inculpatului I.V.

În baza art. 255 alin. (5) C. pen. cu referire la alin. (3) al aceluiaşi articol a dispus restituirea sumei de 40.000 lei numitei D.A.

Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi neteminicie.

În motivarea în scris şi orală a apelului, M.P. a arătat că instanţa de fond, pe de o parte, a efectuat o greşită individualizare atât a cuantumului şi modalităţii de executare a pedepsei închisorii, întrucât a avut în vedere doar cauzele de atenuare, nu şi de agravare, precum calitatea de director executiv adjunct al Direcţiei de transporturi, drumuri şi sistematizarea circulaţiei din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, în baza căreia i-au fost delegate atribuţiile de sistematizare şi de soluţionare a problemelor privind modernizarea B-dului T.V., sectorul 5, Bucureşti, care conferă faptei penale un grad ridicat de pericol social concret, astfel că nu trebuie coborâtă sub minimul special prevăzut de legea penală pedeapsa închisorii, care să fie executată în regim de detenţie, cât şi a pedepsei accesorii, prin omisiunea interzicerii dreptului prevăzut de art. 64, alin. (1), lit. c), C. pen., deoarece infracţiunea de luare de mită este legată, în mod direct, de exercitarea atribuţiilor de serviciu, iar, pe de altă parte, a înlăturat, în mod greşit şi nemotivat, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

A solicitat admiterea apelului, desfiinţarea, în parte, a sentinţei penale şi, pe fond, înlăturându-se dispoziţiile art. 74 C. pen., raportate la art. 76 C. pen., să se majoreze cuantumul pedepsei închisorii, care să fie executată în regim de detenţie, şi să se aplice inclusiv pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64, alin. (1), lit. c), C. pen., precum şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor.

În motivarea în scris şi orală a apelului, apelantul-intimat-inculpat a susţinut că instanţa de fond, pe de o parte, în mod netemeinic şi nemotivat, i-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei penale, prin înlăturarea variantei agravate prevăzută de art. 254 alin. (2), C. pen., întrucât nu avea atribuţii de control, aşa cum rezultă din actele normative, din fişa postului, dar şi din declaraţia martorului U.G., directorul general al Direcţiei de transporturi, drumuri şi sistematizarea circulaţiei din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, iar, pe de altă parte, în mod nelegal, a dispus condamnarea sa, în baza unor probe obţinute în mod nelegal, care, în temeiul art. 64, alin. (2), C. proc. pen., trebuiau înlăturate, precum interceptările convorbirilor telefonice şi din mediul ambiental, obţinute în faza actelor premergătoare, încălcându-se, astfel, dispoziţiile art. 200 C. proc. pen. şi ale art. 911, alin. (1), C. proc. pen., potrivit cărora probele se obţin după începerea urmăririi penale, precizând că au fost folosite inclusiv interceptări audio din dosarul penal în care martorul-denunţător D.A. a fost judecat şi condamnat definitiv, astfel că, pe fond, nu există nici o probă clară de vinovăţie, ci doar declaraţiile martorului-denunţător, aflat în stare de arest în altă cauză, cu tulburări de natură psihică, căruia organele judiciare i-au prezentat interceptările telefonice, formulând, astfel, denunţul, şi care, de altfel, nu a negat faptul că au purtat discuţii referitor la sume de bani, împrejurare confirmată de declaraţiile martorului T.C., al cărei soţ, prin societatea comercială de construcţii, a executat lucrări la imobilele denunţătorului, fără a se face dovada remiterii sumei de bani, cu titlu de mită, ori, în aceste condiţii, principiul „in dubio pro reo" nu a fost răsturnat. De asemenea, instanţa de fond, în mod greşit, a dispus restituirea către martorul-denunţător a sumei de 40.000 lei, întrucât, pe de o parte, infracţiunile de corupţie sunt infracţiuni de pericol, şi nu de prejudiciu iar, pe de altă parte, potrivit art. 19 din Legea nr. 78/2000, bunurile se restituite persoanei vătămate, în măsura în care servesc la despăgubirea acesteia, de unde rezultă faptul că martorul-denunţător primeşte calitatea de parte vătămată sau de parte civilă, ori martorul-denunţător D.A. nu a fost citat în calitate de parte vătămată, cu atât mai mult cu cât, la urmărirea penală, a arătat că va face precizări în faza de judecată, însă instanţa de fond, dovedind lipsă de rol activ, nu a mai solicitat lămuriri.

A solicitat admiterea apelului, desfiinţarea, în totalitate, a sentinţei penale, iar pe fond, rejudecând, să se dispună achitarea sa, în temeiul art. 11, pct. 2, lit. a), C. proc. pen., raportat la art. 10, alin. (1), lit. d), C. proc. pen., pentru infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 254, alin. (1), C. pen., cu restituirea întregii sume de 42.500 lei.

La termenul de judecată din data de 14 noiembrie 2008, Curtea a procedat la audierea apelantului-intimat-inculpat, a cărui declaraţie a fost consemnată şi ataşată la dosar (fila 17, dosar instanţă de apel).

Analizând actele şi lucrările dosarelor, precum şi sentinţa penală apelată, atât din punctde vedere al motivelor de nelegalitate şi de neteminicie invocate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a apreciat că apelul formulat de M.P. este fondat, în timp ce apelul declarat de apelantul-intimat-inculpat nu este fondat.

În consecinţă, prin Decizia penală nr. 291/ A din 28 noiembrie 2008, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi a desfiinţat, în parte, sentinţa. Rejudecând, în temeiul art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 l-a condamnat pe inculpatul I.V. la pedeapsa de 4 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

În temeiul art. 379 pct. 1 lit. c) C. pen. a respins ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Curtea, analizând situaţia generală, în cadrul căreia a avut loc acceptarea de către inculpat a primirii şi apoi primirea efectivă a sumei de 40.000 lei, mită, a motivat că deşi nu există dovezi directe privind inacţiunea inculpatului în sensul de a nu respinge promisiunea, probele administrate privind întreaga activitate desfăşurată de inculpat pentru cazul particular al martorului denunţător dovedesc indubitabil, aspectul implicit al acestuia de a primi un folos nejust. Cât priveşte primirea efectivă a banilor, denunţătoarea a arătat în mod constant că după ce i-a propus inculpatului remiterea sumei de 1000 euro, pentru a-i facilita obţinerea de despăgubiri pentru terenul său afectat de procesul de utilitate publică, s-a întâlnit cu inculpatul unde i-a înmânat, din suma de 100.000 lei pe care o retrăsese de la B.R.D., suma de 40.000 lei, adusă de martorul O.L.I. - şoferul său, împrejurări confirmate de extrasul de cont, pe perioada 20 martie 2007 - 18 mai 2007, de declaraţiile martorului O.L., potrivit cărora i-a dus punga cu bani denunţătoarei, care stătea la masă cu inculpatul, de conţinutul procesului verbal de redare a interceptării convorbirilor telefonice din 26 martie 2007 purtate de martorul denunţător cu martorul O.I. şi cu inculpatul, care face referire la suma de 40.000 lei, însoţit de planşe fotografice din care se observă că inculpatul a ieşit din cafenea, având asupra sa punga cu bani. S-a arătat că din conţinutul procesului verbal de transcriere a interceptărilor în mediu ambiental, respectiv a discuţiilor purtate în ziua de 17 septembrie 2007 între martorul T.C. şi inculpat, se poate constata vădita iritare necontrolată a inculpatului în momentul în care martora i-a spus că martorul denunţător a apreciat că i-a dat inculpatului bani pe careacesta trebuia să-i împartă cu celelalte persoane care şi-au dat concursul pentru întocmirea şi avizarea întregului dosar de expropiere (f. 270 – 301 vol. I dosar urmărire penală).

Referitor la interceptările telefonice şi din mediul ambiental, Curtea apreciat că au fost obţinute în mod legal, mai precis cu respectarea dispoziţiilor art. 911, alin. (1), C. proc. pen., potrivit cărora pentru interceptarea convorbirilor telefonice este necesară existenţa unor date sau indicii temeinice privind pregătirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, în vederea identificării imediate a participanţilor, astfel că nu sunt condiţionate de începerea urmăririi penale, după cum a susţinut apelantul-inculpat, ci pot fi efectuate inclusiv în faza actelor premergătoare, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 912, alin. (5), C. proc. pen., pot fi folosite într-o altă cauză penală convorbirile interceptate care conţin date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea sau săvârşirea unei alte infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei penale, Curtea a avut în vedere fişa postului din data de 20 august 2006 (filele 46 - 48, vol. II, dosar de urmărire penală), precum şi declaraţiile martorului de la urmărire penală U.G., director general al D.T.D.S.C. din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti (filele 32 - 35, vol. II, dosar de urmărire penală), din care rezultă, în mod limpede că inculpatul, în calitatea sa de director executiv adjunct, avea atribuţii de contra!, care justifică reţinerea variantei agravate.

Cât priveşte individualizarea pedepsei având în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), aceasta a motivat că fapta inculpatului, director executiv adjunct în cadrul primăriei, care gestionează fonduri publice prin modalitatea concretă de săvârşire prezintă un pericol social adevărat. Ţinând seama de suma importantă de 40.000 lei primită cu titlu de mită, persoana inculpatului în vârstă de 57 de ani care potrivit declaraţiei de avere are în proprietate 4 terenuri (3 în intravilan), 3 case şi un autoturism marca V.P., de refuzul acestuia de a da orice explicaţii personale cu toate caracterizările făcute de primarul general, de viceprimar şi de directorul Direcţiei de achiziţii publice din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, Curtea a apreciat că nu poate reţine circumstanţa atenuantă juridică a unei bune conduite anterioare în societate prev. de art. 74 lit. a) C. pen. Atitudinea procesuală nesinceră a inculpatului, care a refuzat să dea declaraţii în faţa procurorului, a arătat Curtea, exclude reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs inculpatul invocând cazurile de casare:

- prev. de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., constând în aceea că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia;

- prev. de art. 3859 pct. 17, constând în greşita încadrare juridică a faptei comise de inculpatul Ilie Valeriu în sensul că acesta a săvârşit fapta în calitate de persoană având atribuţii de control ori din actele depuse şi declaraţiile inculpatului rezultă tocmai lipsa atributelor de control, astfel că reţinerea agravantei prev. de alin. (2) al art. 254 este greşită;

- prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. constând în eroarea gravă de fapt săvârşită de ambele instanţe prin condamnarea inculpatului.

S-a susţinut în esenţă că în ambele instanţe s-a cerut înlăturarea mai multor mijloace de probă pe motivul obţinerii lor nelegale.

Astfel, la dosar există mai multe interceptări audio efectuate în lipsa autorizaţiilor emise în temeiul încheierii de şedinţă nr. 145/AI/2007 din 13 martie 2007 a Tribunalului Bucureşti (în Dosarul penal privind-o pe D.A. nr. 579/AI/2007 a Tribunalului Bucureşti) în acest dosar.

Motivul pentru care s-a cerut înlăturarea lor este acela al obţinerii lor în afara actelor premergătoare, fază în care nu pot fi administrate probe.

Astfel, din interpretarea lit. a) din art. 200 C. proc. pen. rezultă că probele nu pot fi administrate decât în faza de urmărire penală şi nu în faza actelor premergătoare acesteia, iar potrivit disp. art. 224 alin. (1) „în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare".

În consecinţă, în faza actelor premergătoare nu se pot autoriza interceptări audio aşa cum este în speţa de faţă întrucât:

- instanţa care le autorizează nu este un organ de urmărire penală, acesta din urmă fiind singurul care poate efectua acte premergătoare - aşa cum prevede limitativ art. 224 alin. (2) C. proc. pen. iar între aceste organe nu se regăseşte şi judecătorul;

- înregistrarea audio este o probă, astfel cum este enumerată în art. 64 alin. (1) C. proc. pen. şi nu un act premergător;

- din economia art. 911 C. proc. pen., rezultă că interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice se realizeazp cu autorizaţia motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, ceea ce înseamnă că în cauză trebuie începută urmărirea penală.

În cauză, urmărirea penală a început la 21 septembrie 2007, iar înregistrările au fost realizate în baza autorizaţiei judecătorului din 28 august 2007, deci în faza actelor premergătoare. De asemenea înregistrările audio în dosarul privind-o pe D.A. au fost făcute înainte de data începerii urmăririi penale, şi anume 04 mai 2007 ora 9, mai precis în luna martie a anului 2007.

În subsidiar a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc pen. constând în greşita individualizare de către instanţa de apel a pedepsei aplicate inculpatului I.V.

În motivarea deciziei, instanţa de apel a înlăturat circumstanţele atenuante avute în vedere dee tribunal atunci când a hotărât suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi a stabilit că scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin privarea de libertate a inculpatului, principalul argument fiind acela că inculpatul a refuzat să dea declaraţii în faza de urmărire penală.

Se susţine în recurs că acesta este un precedent periculos în jurisprudenţă, căci refuzul de a declara este un drept de care învinuitul sau inculpatul se poate prevala sau nu, şi nu o obligaţie. Fiind prevăzut ca atare în legislaţia penală, instanţele nu-l pot considera ca pe un argument în favoarea privării de libertate.

Instanţa de apel a apreciat că multitudinea de bunuri aparţinând inculpatului este un alt argument pentru executarea pedepsei în regim de detenţie. Sub acest aspect terenurile şi casele au fost dobândite legal, unele de părinţi, respectiv socri, altele prin moştenire, iar autoturismul V.P. a fost dobândit în anul 1997 cu bani obţinuţi din despăgubirile în valoare de 70.900.500 lei pentru imobilul situat în Râmnicu Sărat.

Aşa fiind, a cerut casarea deciziei şi menţinerea sub acest aspect a sentinţei.

Recursul este întemeiat numai în ceea ce priveşte cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Instanţa de apel examinând probele administrate în cursul urmăririi penale şi nemijlocit în cursul judecăţii a ajuns la concluzia că starea de fapt reţinută de prima instanţă este corectă. A motivat că deşi nu există dovezi directe privind inacţiunea inculpatului, în sensul de a nu respinge promisiunea de a primi bani, care presupune un probatoriu destul de dificil de obţinut, probele privind întreaga activitate desfîşurată de inculpat pentru cazul particular al martorului denunţător dovedesc, indubitabil, asăpectul implicit al acestuia în primirea unui folos injust. Astfel martorul denunţător D.A. a descris procedura greoaie şi ajutorul dat de inculpat pe tot parcursul avizării dosarului de expropriere, împrejurări confirmate de martorul T.C., director adjunct în cadrul societăţii profesionale „Centru de Consultanţă Afaceri" SRL, martoră care a relevat relaţiile apropiate dintre inculpat şi martorul denunţător, pe care acesta l-a sprijinit în mod deosebit pe tot parcursul procedurii de avizare.

Cu privire la predarea efectivă a sumei de bani promisă inculpatului, Curtea a reţinut că martorul denunţător a arătat constant că după ce i-a propus inculpatului remiterea sumei de 10.000 euro pentru a-i facilita obţinerea de despăgubiri pentru terenul său, afectat de procesul de utilitate public, s-a întâlnit cu inculpatul într-o cafenea, unde i-a înmânat din suma de 100.000 lei, pe care o ridicase de la B.R.D., suma de 40.000 lei adusă de martorul O.L., şoferul său.

Aceste susţineri, se arată în motivarea deciziei, sunt confirmate de extrasul de cont pe perioada 20 martie 2007 - 18 mai 2007 de la B.R.D. G.S.G. şi de declaraţiile martorului, şoferul personal, O.L. care a declarat că i-a dus martorei punga cu bani în cafenea, unde martorul denunţător stătea la masă cu inculpatul, şi de convorbirea telefonică dintre martorul denunţător şi martorul O., aflat în autoturism, căruia i s-a cerut să aducă punga.

A mai reţinut şi motivat, instanţa de apel, că primirea banilor rezultă pe de o parte din procesul verbal de filaj din 17 aprilie 2007, însoţit de planşe foto din care rezultă că la 26 martie 2007 inculpatul a ieşit din cafenea având asupra sa punga cu bani, iar pe de altă parte din vădita iritare necontrolată a inculpatului în momentul în care martora T.C. i-a spus că denunţătoarea a afirmat că i-a înmânat inculpatului banii pe care acesta trebuia să-i împartă cu celelalte persoane care şi-au dat concursul pentru întocmirea şi avizarea întregului dosar de expropiere.

Aşa fiind, Înalta Curte nu poate primi motivul de recurs invocat, precizat în art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.

Nici cel de-al doilea motiv de recurs privind greşita încadrare juridică nu este fondat. Aşa cum au reţinut ambele instanţe, iar instanţa de apel a motivat pe baza actelor şi a declaraţiilor martorului U.G., director general al DT.D.S.C. din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, inculpatul avea atribuţii de control, astfel că în mod corect s-a reţinut agravanta prev. în alin. (2) al art. 254 C. pen. Din fişa postului din 42 din 20 august 2006 şi aşa cum a arătat şi martorul audiat, rezultă că în calitatea sa de director executiv adjunct al Direcţiei de transporturi urbane şi sistematizarea circulaţiei rezultă evident că inculpatul avea atribuţii de control.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. în cadrul căruia s-a solicitat înlăturarea unor probe obţinute nelegal se impun a fi făcute următoarele consideraţiuni:

Procesul penal are ca scop constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel că orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea normelor de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor, precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul legii.

În realizarea acestui scop, procesul penal se realizează atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege. În desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului. Normele procesual penale obligă organele de urmărire penală şi instanţele de judecată că aibă un rol activ şi pe întreg parcursul procesului penal să respecte dreptul la apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi.

Orice persoană bucurându-se de prezumţia de nevinovăţie, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală.

În legătură cu acest principiu prevăzut în art. 52 C. proc. pen., în jurisprudenţa C.E.D.O. s-a statuat că „prezumţia de nevinovăţie reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării şi ca dubiul să fie profitabil inculpatului.

Acuzării îi revine obligaţia de a arăta învinuitului care sunt aspectele cărora le va face obiectul şi a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declaraţie de vinovăţie.

Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el însuşi sau cu asistenţa unui avocat) şi să-i permită să interogheze sau să pună să fie audiaţi martorii acuzării.

Acest drept nu implică numai un echilibru între acuzare şi apărare ci impune ca audierea martorilor să fie în general în contradictoriu (Plenul Hotărârii nr. 5 din 6 decembrie 1988, cauza Barhesa, Messegue şi Jahordo contra Spaniei).

Vinovăţia nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală şi instanţei de judecată. Probele trebuie să fie concludente şi utile, ceea ce presupune necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.

Referitor la unele probe administrate, înregistrările telefonice şi înregistrările ambientale, apărătorul a susţinut că acestea au fost obţinute în mod ilegal, înainte de începerea urmăririi penale, fiind aplicabile dispoziţiile art. 64 alin. (2) C. pen., urmând a fi înlăturate ca nelegale.

Interpretând dispoziţiile legale cuprinse în Secţiunea V1 a Titlului III „Interceptările şi înregistrările audio sau video" din Partea generală a C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu poate fi primit punctul de vedere exprimat de apărare, întrucât ar echivala cu o golire de conţinut a textelor de lege ce reglementează această materie.

Astfel, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 911 alin. (1) C. proc. pen. modificat prin art. 1 pct. 47 din Legea nr. 356/2006, interceptările şi înregistrările pe bandă magnetică sau pe orice alt tip de suport ale unor convorbiri ori comunicări se vor efectua cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impun pentru aflarea adevărului, atunci când stabilirea situaţiei de fapt sau identificarea inculpaţilor, nu poate fi realizată în baza altor probe.

În alin. (2) al aceluiaşi articol sunt enumerate infracţiunile pentru care s-a permis acest mijloc de probă, printre care se numără şi infracţiunile cuprinse în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Din textele de lege sus-arătate rezultă că interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor sunt subordonate unor condiţii strict determinate, şi anume:

1. Să existe date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni;

Prin urmare, trebuie să existe date şi indicii temeinice care să conducă la reţinerea unei suspiciuni rezonabile cu privire la pregătirea unei infracţiuni sau la săvârşirea acesteia.

Este evident faptul că ori de câte ori există o astfel de suspiciune rezonabilă, este posibilă autorizarea unei ingerinţe în viaţa privată a oricărei persoane, indiferent dacă este implicată sau nu într-o procedură penală.

2. Să privească o infracţiune dintre cele pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu;

În reglementarea condiţiilor necesare pentru a se autoriza interceptările şi înregistrările audio sau video, legiuitorul român a precizat numai infracţiunile pentru care se poate permite ingerinţa în viaţa privată, fără a se preocupa de persoana care trebuie să suporte intruziunea.

3. Să fie utile pentru aflarea adevărului, atunci când stabilirea situaţiei de fapt sau identificarea făptuitorului nu poate fi realizată în baza altor probe;

Caracterul subsidiar al ingerinţei în dreptul la viaţa privată a oricărei persoane îl obligă pe judecătorul competent să autorizeze măsura, să facă o analiză şi să aprecieze dacă alte procedee probatorii nu sunt de natură să contribuie eficient la stabilirea situaţiei de fapt sau la identificarea făptuitorului.

După cum se observă, în textul art. 911 C. proc. pen. legiuitorul a folosit termenul de participanţi, adică făptuitori şi nu de învinuit sau inculpat. Făptuitor este persoana care săvârşeşte o acţiune. Participanţi sunt persoanele care se implică într-o acţiune (conform Dicţionarului Academic 2003), deci autorizaţia de interceptare emisă de Tribunalul Bucureşti a fost dată în condiţiile legii, neputând fi contestat caracterul probator al interceptărilor realizate.

4. Să existe o autorizaţie din partea judecătorului competent;

Potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 913 C. proc. pen., convorbirile înregistrate sunt redate integral într-un proces-verbal ce constituie mijloc de probă.

Din cele ce preced, rezultă că legalitatea interceptărilor şi înregistrărilor audio sau video nu este condiţionată de începerea urmăririi penale.

Nici o dispoziţie legală nu interzice ca autorizarea de interceptare şi de înregistrare audio sau video să se poată da ca act premergător începerii urmăririi penale.

Atunci când legiuitorul a dorit ca autorizarea unei ingerinţe în dreptul la viaţa privată să se facă doar după începerea urmăririi penale a făcut-o în mod expres. Mărturie stau dispoziţiile art. 100 C. proc. pen. care reglementează percheziţia şi care prin Legea nr. 281/2003 au fost completate cu alin. 6 în care se prevede că „percheziţia domiciliară nu poate fi dispusă înainte de începerea urmăririi penale."

În cazul înregistrărilor audio sau video nu există un text prohibitiv. De altfel, nici nu putea să existe, atâta vreme cât autorizarea poate fi dispusă atunci când sunt date despre pregătirea săvârşirii unor infracţiuni grave şi pentru identificarea sau localizarea infractorilor, ceea ce implică şi o muncă de informare.

Cu privire la dispoziţiile cuprinse în art. 911, art. 912 şi art. 915 C. proc. pen., în faţa instanţelor au fost invocate mai multe excepţii de neconstitutionalitate, iar atunci când Curtea Constitutiuonală a fost sesizată, le-a respins, constatând că textele de lege respective nu contravin normelor constituţionale (a se vedea Decizia nr. 962 din 25 iunie 2009, Decizia nr. 410 din 10 aprilie 2008, precum şi Decizia nr. 1556 din 17 noiembrie 2009).

Înalta Curte constată că însăşi C.E.D.O. a validat dispoziţiile legale contestate în faţa Curţii Constituţionale, prin cauza D.P. II versus România, din 26 aprilie 2007. Astfel, după ce a reţinut existenţa unei încălcări a art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, motivat de împrejurarea că la data comiterii faptelor, legislaţia în materie era alta, a afirmat că în noul cadru legislativ (prin modificările aduse de Legea nr. 281/2003 şi Legea nr. 356/2006), există numeroase garanţii în materie de interceptare şi de transcriere a comunicaţiilor, de arhivare a datelor pertinente şi de distrugere a celor nepertinente, precum şi în materie de control al fiabilităţii înregistrărilor.

În plus, înalta Curte constată că dispoziţiile art. 911-916 C. proc. pen., sunt în deplin acord cu art. 4 din Recomandarea (2005)10 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind „tehnicile speciale de anchetă" care prevede că: „tehnicile speciale nu trebuie utilizate decât dacă există motive serioase de a crede că o infracţiune gravă a fost săvârşită ori este pregătită sau în curs de pregătire, de una sau mai multe persoane anume identificate, ori de o persoană sau un grup de persoane care nu a fost încă identificat."

De reţinut este faptul că legea nu prevede, ca o garanţie distinctă, obligativitatea înştiinţării persoanei interesate despre faptul înregistrării. Această omisiune este firească, având în vedere scopurile pentru care s-a luat asemenea măsură şi caracterul secret al acesteia şi nu este incompatibilă cu drepturile garantate de art. 6 sau art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Ulterior însă, aşa cum prevede art. 913 alin. (4) C. proc. pen., la prezentarea materialului de urmărire penală, procurorul este obligat să prezinte învinuitului sau inculpatului procesele verbale în care sunt redate convorbirile înregistrate şi să asigure, la cerere, ascultarea acestora.

Revenind la speţă, se impune a fi analizate condiţiile în care au fost realizate interceptările convorbirilor sau convorbirilor prin telefon şi a altor interceptări.

D.N.A. - Secţia de combatere a corupţiei, efectuând cercetări în Dosarul nr. 13/P/2007 având obiect o presupusă infracţiune de trafic de influenţă săvârşită de avocata D.A. a obţinut de la judecător autorizaţia din 8 februarie 2007, autorizaţie prelungită prin încheierea de şedinţă din 07 martie 2007 pronunţată în Dosarul nr. 132/AI/2007 al Tribunalului Bucureşti. După punerea în aplicare a autorizaţiei, din materialele rezultate, a reieşit că există date concludente şi utile privind săvârşirea unei alte infracţiuni de corupţie decât cea cercetată în cauza nr. 13/P/2007 (fil. 111 - 112 vol. I dosar urmărire penală).

Aşa fiind, în interesul actelor premergătoare ce se efectuau cu privire la această infracţiune la 28 august 2007 prin adresa a solicitat judecătorului de la Tribunalul Bucureşti autorizarea, în temeiul art. 911 C. proc. pen. şi art. 944 C. proc. pen. coroborat cu art. 61 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 43/2002 şi a art. 27 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 78/2000, interceptarea şi înregistrarea:

- convorbirilor şi comunicărilor (SMS-uri) telefonice purtate de la posturile, aparţinând numitului I.V. şi utilizat de numita T.C.;

- interceptarea şi înregistrarea audio şi video ale convorbirilor concludente purtate de către I.V. şi T.C., celelalte persoane implicate în fapta de corupţie cercetată în cauză.

Prin încheierea nr. 579/AI/2007 din 28 august 2007 a Tribunalului Bucureşti a fost admisă cererea şi prin autorizaţia cu acelaşi număr şi dată a fost autorizată interceptarea.

Probele administrate în cauza nr. 13/P/2007 printre care şi interceptările convorbirilor telefonice dintre D.A. şi martorul denunţător din acea cauză au stat la baza rechizitoriului prin care inculpata D.A. a fost trimisă în judecată pentru infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. (1) C. pen.

Prin sentinţa penală nr. 195 din 8 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de apel Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 102 din 15 ianuarie 2008 a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, inculpata a fost condamnată.

În speţă, la stabilirea vinovăţiei au fost avute în vedere şi probele constând în interceptarea convorbirilor telefonice purtate de inculpată cu martorul denunţător.

Prin urmare, critica privind obţinerea ilegală a probelor în cauză nu poate fi primită.

Având în vedere declaraţiile martorului denunţător, procesele verbale de transcriere a interceptărilor telefonice, care potrivit art. 90 alin. (1) C. proc. pen. constituie mijloace de probă, declaraţiile martorilor T.C., B.E. şi ale martorilor O.L.I., N.E., U.G. şi B.S.C., în mod corect instanţele au reţinut că inculpatul a săvârşit infracţiunea de luare de mită.

Referitor la cel de al patrulea motiv de recurs prin care s-a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., constând în greşita individulizare a pedepsei, Înalta Curte apreciază că prin Decizia pronunţată în apel nu s-a făcut o justă individualizare a pedepsei.

Astfel, motivarea în legătură cu ceea ce priveşte înlăturarea circumstanţelor atenuante, stabilirea cuantumului pedepsei şi a modalităţii de executare este greşită şi contrazisă de actele dosarului şi situaţia personală a inculpatului.

S-a arătat că nu se poate reţine circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen., conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii însă nu s-a motivat de ce curtea urmează să o înlăture din sentinţă. Inculpatul nu are antecedente penale, până la săvârşirea faptei a ocupat o funcţie importantă în cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, iar din caracterizarea făcută de primarul general A.V., viceprimarul R.M. şi directorul Ş.B. rezultă că a avut o conduită bună.

Un alt argument în înlăturarea circumstanţelor atenuante este acela al refuzului inculpatului de a da declaraţie în faza de urmărire penală.

Instanţa de apel a considerat, printre altele, că refuzul de a da declaraţii în faţa procurorului şi bunurile pe care acesta le are în proprietate, care a înţeles în acest fel să-şi sporească considerabil averea, profitând de calitatea de funcţionar public, constituie motive de înlăturare a circumstanţelor atenuante, majorarea pedepsei şi executarea ei prin privare de libertate.

Este de observat că bunurile, terenurile, clădirile şi autoturismul menţionate în declaraţia de avere au intrat în proprietatea inculpatului şi a soţiei I.A. prin moştenire ori retrocedare potrivit legii, iar autoturismul a fost înmatriculat în anul 1998 şi a fost cumpărat cu banii proveniţi de la soacra inculpata V.C., bani reprezentând despăgubirile pentru un imobil situat în Râmnicu Sărat, conform Hotărârii nr. 391 din 19 mai 1997 a Consiliului Judeţean Buzău.

Având în vedere aceste aspecte, ţinând seama de caracterizarea făcută de fostul primar general (dosar instanţă fil. 51) cum inculpatul în vârstă de 58 de ani nu mai ocupă o funcţie publică, este pensionar şi nu există motive de a presupune că ar mai săvârşi sau putea săvârşi infracţiuni de felul celei pentru care este judecat, Înalta Curte apreciază că pedeapsa stabilită de instanţa de apel este prea aspră şi, pe de altă parte, aşa cum a hotărât prima instanţă scopul pedepsei poate fi atins şi fără privare de libertate.

Aşa fiind, recursul urmează a fi admis, Decizia casată în parte şi în rejudecare Înalta Curte va reduce pedeapsa aplicată de la 4 ani la 3 ani închisoare şi în baza art. 81 C. proc. pen. va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

De asemenea, va fi redusă durata pedepsei complementare de la 5 ani la 2 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. proc. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei va fi suspendată executarea pedepsei accesorii aplicate.

Se va face aplicarea dispoziţiilor art. 359 C. proc. pen., punându-i-se în vedere inculpatului disp. art. 83 C. pen. - revocarea măsurii.

Cheltuielile judiciare urmează a fi suportate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul I.V. împotriva Deciziei penale nr. 291/ A din 28 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Casează în parte Decizia recurată şi, rejudecând:

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.

Reduce cuantumul pedepsei complementare privind interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi c) C. pen. de la 5 ani la 2 ani.

În baza art. 81 - 82 C. pen., suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani.

Conform art. 359 C. proc. pen., pune în vedere inculpatului disp. art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 27 ianuarie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 2701/2010. Penal  ICCJ. Decizia nr. 2769/2010. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 276/2010. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs