ICCJ. Decizia nr. 3018/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3018/2010
Dosar nr. 10512/2/2009
Şedinţa publică din 6 septembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 32 din 5 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, plângerea împotriva Ordonanţei nr. 1148/P/2009 din 6 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a Ordonanţei nr. 1555/II/2/2009 din 6 octombrie 2009 a procurorului general al aceluiaşi parchet, formulată de petenţii persoane vătămate Ş.A., S.M. şi S.T.
În temeiul art. 193 alin. ultim, cererea formulată de petenţii persoane vătămate de obligare a intimaţilor făptuitori la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă, ca neîntemeiată.
În baza aceluiaşi text de lege, petenţii persoane vătămate au fost obligaţi să plătească intimaţilor făptuitori M.C.-V. şi M.L.-C. sume de 2000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., fiecare petent a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 RON.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin rezoluţia nr. 1148/P/2009 din 11 septembrie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus, în temeiul art. 228, alin. (6), C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1), lit. d), C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii M.C.-V., cu privire la infracţiunile de tulburare de posesie, prev. de art. 220, alin. (1), C. pen., şi de lovire sau alte violenţe în varianta simplă, prev. de art. 180, alin. (1), C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive sub aspectul laturii obiective, M.L.-C., pentru infracţiunea de tulburare de posesie, prev. de art. 220, alin. (1), C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive sub aspectul laturii obiective, şi Z.T., pentru infracţiunea de tulburare de posesie, prev. de art. 220, alin. (1), C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive sub aspectul laturii obiective, precum şi cu disjungerea, în temeiul art. 38, C. pen., raportat la art. 45, C. proc. pen., şi declinarea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului III, Bucureşti, în vederea efectuării de cercetări penale faţă de făptuitorul Z.T. şi autorii necunoscuţi, pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, în varianta simplă, prev. de art. 180, alin. (1), C. pen.
Persoanele vătămate Ş.A., S.M. şi S.T. au formulat, în termen legal, plângere la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care a respins-o, ca neîntemeiată, prin rezoluţia din data de 6 octombrie 2009, din Dosarul nr. 1555/II/2/2009.
Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, persoanele vătămate au formulat plângere, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., la instanţă, susţinând că în mod greşit procurorii au stabilit că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tulburare de posesie, prev. de art. 220, alin. (1), C. pen., sub aspectul laturii obiective, motivat de faptul că situaţia juridică a imobilului este neclară, prin existenţa a două titluri de proprietate, astfel că întocmirea formelor de publicitate de către făptuitori creează aparenţa de drept, însă a fost ignorată posesia pe care au exercitat-o continuu, neîntrerupt, netulburat, paşnic, public şi sub nume de proprietar, timp de peste 30 de ani, terenul fiind delimitat.
Au solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiilor, cu trimiterea cauzei procurorului, pentru a începe urmărirea penală împotriva făptuitorilor M.C.-V., M.L.-C. şi Z.T., pentru infracţiunea de tulburare de posesie, prev. de art. 220, alin. (1), C. pen.
Instanţa de fond a apreciat că în cauză nu a existat situaţia premisă necesară întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de tulburare de posesie, şi anume însăşi posesia exercitată de petenţii-persoane vătămate. De asemenea, pe latură obiectivă, acţiunea de pătrundere pe teren a făptuitorilor M.C.-V. şi Z.T. s-a făcut în baza unui titlu legitim, care i-a îndreptăţit să creadă că suprafaţa de teren respectivă le aparţine, astfel că, în egală măsură, pe latură subiectivă, nu există intenţia făptuitorilor M.C.-V. şi Z.T. de a ocupa, fără drept, imobilul. În ceea ce priveşte pe făptuitorul M.L.-C., care nu are calitatea de coproprietar, Curtea a apreciat că lipseşte intenţia, atâta timp cât acesta a avut reprezentarea că pătrunde pe terenul aflat în proprietatea făptuitorului M.C.-V., sora sa.
Referitor la infracţiunea de lovire sau alte violenţe, în varianta simplă, prev. de art. 180, alin. (1), C. pen., pentru care persoanele vătămate au solicitat tragerea la răspundere penală a făptuitorului M.C.-V., Curtea a constatat că nu există nici o probă din care să rezulte că acesta a exercitat acte de violenţă asupra vreuneia dintre persoanele vătămate, astfel că temeiul corect al soluţiei de neîncepere a urmăririi penale pentru această infracţiune erau disp. art. 10, alin. (1), lit. a), C. proc. pen., respectiv fapta nu există în materialitatea sa, şi nu disp. art. 10, alin. (1), lit. d), C. proc. pen., însă nu poate fi uşurată situaţia juridică a făptuitorului în calea de atac exercitată doar de persoana vătămată.
În consecinţă, în temeiul art. 2781, alin. (8), lit. a), C. proc. pen., Curtea a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de persoanele vătămate.
Prin recursul declarat în termen legal, recurentele petiţionare au criticat hotărârea pronunţată pentru nelegalitate, invocându-se cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
S-a susţinut că instanţa a apreciat greşit asupra dovezilor administrate în cauză şi din care rezultă întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii prev. de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP)
Totodată, s-a învederat că petiţionarele nu au formulat plângere penală împotriva lui M.C.-V. şi Z.T. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire prev. de art. 180 alin. (1) C. pen., astfel că pronunţarea de către procuror a unei soluţii cu privire la această faptă, este nelegală.
S-a criticat şi modul de obligare a petiţionarelor la plata cheltuielilor de judecată către intimaţii făptuitori M.C.-V. şi M.L.-C.
S-a solicitat admiterea recursurilor, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar şi din oficiu, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Instanţa de fond a examinat rezoluţia atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a înscrisurilor prezentate de părţi în faţa sa, în conformitate cu disp. art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., constatând în mod just că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror în Dosarul nr. 1148/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este legală şi temeinică.
Instanţa a examinat titlurile de proprietate ale persoanelor vătămate, schiţele amplasamentelor, motivările hotărârilor civile pronunţate în cauză şi a constatat că petentele nu au exercitat posesia asupra terenurilor în litigiu.
Făptuitoarea M.C.-V. (avocat în cadrul Baroului B.) a acţionat în baza aparenţei unui drept asupra porţiunii de teren în litigiu, atâta timp cât la data întreprinderii demersurilor în vederea împrejmuirii suprafeţei nu era stabilit cine este de fapt titularul dreptului de proprietate, niciunul dintre cele două titluri de proprietate nefiind anulat.
Aceleaşi considerente au legitimat şi acţiunile întreprinse de făptuitorii Z.T. şi M.L.-C., astfel că în mod just s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP) şi faţă de aceştia.
Este adevărat că în plângerea penală formulată, petiţionarele îl acuză numai pe Z.T. de recurgerea la acte de agresiune fizică.
Faptul că procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de avocatul M.C.-V. şi pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. (1) C. pen., faptă în legătură cu care nu există plângere prealabilă, se datorează împrejurării că procurorul a examinat conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP) şi în forma sa agravată prevăzută de alin. (2) C. pen. şi care absoarbe şi infracţiunea prev. de art. 180 alin. (1) C. pen.
Persoanele vătămate - petiţionare au fost obligate în mod judicios la plata cheltuielilor judiciare către intimaţii făptuitori, conform dovezilor aflate la dosarul cauzei.
Întrucât hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, neexistând motive de desfiinţare a acesteia, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de petente, în conformitate cu disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentele vor fi obligate la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarele Ş.A., S.M. şi S.T. împotriva Sentinţei penale nr. 32 din 5 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentele petiţionare la plata sumei de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 630/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 633/2010. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
