ICCJ. Decizia nr. 3041/2010. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3041/2010
Dosar nr. 9230/111/2003
Şedinţa publică din 7 septembrie 2010
Deliberând asupra recursului de faţă pe baza lucrărilor şi materialului aflate în dosarul cauzei constată următoarele:
1. Tribunalul Bihor, secţia penală, prin Sentinţa penală nr. 29/A din 21 ianuarie 2008 - pronunţată în cel de-al doilea ciclu procesual cu ocazia rejudecării cauzei în primă instanţă după desfiinţarea cu trimitere în apel a hotărârii iniţiale - a condamnării pe baza cercetării judecătoreşti efectuată în lipsa acesteia pe inculpata T.M. (administrator la SC “C.I.I.” SRL Oradea, cetăţenie română, studii 12 clase, necăsătorită, 1 copil minor, fără antecedente penale) la pedepsele:
- câte 4 ani închisoare (25 pedepse) pentru fiecare din cele 25 de infracţiuni de complicitate la trafic de influenţă prevăzute de art. 26 rap. la art. 257 C. pen. şi art. 258 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (25 cumpărători de influenţă, cetăţeni români care s-au autodenunţat (fapte ilicite comise în perioada ianuarie 2000 - 20 septembrie 2000);
- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii continuate de tentativă la înşelăciune prevăzută de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (25 acte materiale corespunzătoare infracţiunilor consumate de trafic de influenţă sus-menţionate);
- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. (parte vătămată fiind numitul T.F.Ş./obiect material circumscris la suma de 2.500 DM/fapta ilicită în luna octombrie 2000) şi;
- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii continuate de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (5 acte materiale cu referire la adeverinţele eliberate numiţilor S.R.O., C.A., C.V., P.I. şi T.M. în perioada ianuarie 2000 - 20 septembrie 2000) aplicându-i-se în final ca pedeapsă rezultantă, conform art. 33 lit. a), 34 alin. (1) lit. b) C. pen., pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare sporită la 4 ani şi 6 luni închisoare.
S-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă aplicată într-un loc de detenţie potrivit art. 57 alin. (1) C. pen., în condiţiile art. 71, 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b C. pen.
În temeiul art. 257 alin. (2) rap. la art. 256 alin. (2) C. pen. şi art. 14, 346 C. proc. pen. şi art. 998/999 C. civ. a fost obligată inculpata T.M. la restituirea prin echivalent a sumelor în valută pretinse/date pentru traficarea/cumpărarea influenţei ori a celei ce a format obiectul material al infracţiunii de înşelăciune - la cererea autodenunţătorilor ori a părţii civile T.F.Ş. - respectiv:
- 12.943.800 lei, echivalentul a 900 DM către numitul S.R.O.;
- 14.000.000 lei către numitul P.l.;
- 15.820.200 lei, echivalentul a 1100 DM către numitul M.M.;
- 15.820.200 lei, echivalentul a 1100 DM către numitul C.V.;
- 14.000.000 lei către numitul L.C.;
- 7.000.000 lei către numitul T.E.;
- 7.191.000 lei echivalentul a 500 DM către numitul M.C.;
- 7.000.000 către numitul Ş.N.;
- 750 euro sau echivalentul în lei la data plăţii către numitul G.I.;
- 500 euro sau echivalentul în lei la data plăţii către numitul C.O.;
- 150 euro sau echivalentul în lei la data plăţii către numitul F.T.;
- 7.191.000 lei, echivalentul a 500 DM către numitul C.A.;
- 35.955.000 lei, echivalentul a 2.500 DM în favoarea părţii civile T.F.Ş.;
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 1003 C. civ. dispune obligarea inculpatului B.l. la:
- 7.191.000 lei, echivalentul a 500 DM către numitul M.C.;
- 300 euro sau echivalentul în lei la data plăţii către numitul T.L.
A constatat că părţile vătămate N.Ş., F.A.M., L.M. (dosar urmărire penală), V.A. (dosar urmărire penală), C.A. (dosar urmărire penală), C.V. (dosar urmărire penală), H.F. (dosar urmărire penală), L.V. (dosar urmărire penală), P.I. (dosar urmărire penală), P.A. (dosar urmărire penală), P.V. (dosar urmărire penală), T.C. (dosar urmărire penală), G.I. (dosar urmărire penală), M.D. (dosar urmărire penală) nu au formulat pretenţii civile în cauză.
În baza art. 445 C. proc. pen. a dispus anularea ca fiind false a înscrisurilor sub semnătură privată, respectiv a adeverinţelor şi confiscarea lor în favoarea statului.
În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpata la 1.000 RON cheltuieli judiciare, iar pe inculpatul B.l. la 300 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul reînregistrat la această instanţă, în urma desfiinţării Sentinţei penale nr. 151/P/2004 a Tribunalului Bihor cu trimitere spre rejudecare dispusă prin Decizia penală nr. 139/A/2005 a Curţii de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a solicitat trimiterea în judecată a inculpaţilor R.F., pentru comiterea a 30 de infracţiuni prevăzute de art. 257 cu referire la art. 258 C. pen., art. 20 rap. la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 26 rap. la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), cu aplicarea art. 33 C. pen., constând în aceea că în cursul anului 2000 a primit de la mai multe persoane sume de bani în valută în vederea obţinerii vizei pentru Spaţiul Schengen, lăsând să se înţeleagă că are relaţii la funcţionarii din cadrul Consulatului Austriac din Republica Ungară şi a acceptat eliberarea unui număr de 4 adeverinţe prin care s-a atestat în mod nereal calitatea de angajat al SC C.I.I. SRL Oradea unde este asociat; T.M., sub aspectul săvârşirii a 25 de infracţiuni prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 257 C. pen. cu referire la art. 258 C. pen., art. 20 raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 33 C. pen., constând în aceea că, în cursul anului 2000 a primit de la mai multe persoane sume de bani în valută în vederea obţinerii vizei pentru Spaţiul Schengen prin intermediul coinculpatului R.F. (cetăţean austriac) şi a eliberat un număr de 5 adeverinţe, prin care s-a atestat în mod nereal calitatea de angajat la SC C.I.I. SRL Oradea; B.I. sub aspectul săvârşirii a 5 infracţiuni prev. de art. 26 rap. la art. 257 C. pen., cu referire la art. 258 C. pen., art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu art. 33 C. pen., constând în aceea că, în primăvara anului 2000 a intermediat obţinerea de vize turistice în spaţiul Schengen, în schimbul unor sume de bani oferite coinculpatului, cetăţean austriac R.F. din partea unui număr de 5 persoane în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de foloase materiale.
Prin Sentinţa penală nr. 151/P/2004 a Tribunalului Bihor, inculpatul R.F. a fost condamnat la 5 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen., pentru comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina lui, inculpata T.M. a fost condamnată la 4 ani şi 6 luni închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen., iar inculpatul B.I. a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen., prin încheierea de şedinţă din 15 decembrie 2003 fiind disjunsă latura civilă a cauzei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel doar inculpaţii R.F. şi T.M., faţă de inculpatul B.I. sentinţa rămânând definitivă sub aspectul soluţionării laturii penale.
Prin Decizia penală nr. 139/A/2005 a Curţii de Apel Oradea, au fost admise apelurile penale declarate de inculpaţi împotriva Sentinţei penale nr. 151/P/2004 a Tribunalului Bihor, faţă de inculpatul R.F. s-a încetat procesul penal ca urmare a intervenirii decesului acestuia pe parcursul judecării apelului, iar faţă de inculpata T.M. cauza a fost trimisă cu rejudecare la Tribunalul Bihor pe motiv că aceasta nu a fost legal citată. Astfel, deşi a figurat cu domiciliul în H., jud. Bihor şi cu reşedinţa în Oradea, str. T., jud. Bihor, de asemenea cu adresa de la locul de muncă SC „C.I.I.” SRL, cu sediul în B., aceasta a fost citată în străinătate, şi constatându-se lipsa de procedură cu aceasta din străinătate, a fost citată la sediul Consiliului Local şi prin afişare la sediul instanţei.
Ca urmare a trimiterii cauzei cu rejudecare pe latură penală, acest dosar a fost conexat la dosarul unde a rămas să se judece în continuare latura civilă a aceleiaşi cauze disjunse prin încheierea din 15 decembrie 2003.
Prin încheierea penală din 24 octombrie 2005 Tribunalul Bihor a dispus citarea inculpatei de la adresele cunoscute. Din procesul-verbal privind îndeplinirea mandatului de aducere pe numele acesteia, întocmit la 2 ianuarie 2006 reiese din spusele mamei acesteia că inculpata este plecată din ţară în Austria de circa 1 an şi nu se cunoaşte când se întoarce în ţară, acelaşi lucru reieşind şi din procesul-verbal întocmit de poliţie cu ocazia citării ei la reşedinţa de pe str. T. La fel reiese şi din procesul-verbal întocmit în 4 aprilie 2006 aflat la dosar. Din procesul-verbal din 3 noiembrie 2006 de la dosar rezultă din spusele unui prieten al inculpatei că aceasta şi-a stabilit domiciliul în Austria unde locuieşte de 3 - 4 ani şi că vine în ţară doar de 2 - 3 ori pe an. Din lipsa adresei la care inculpata locuieşte în Austria, citarea acesteia s-a îndeplinit şi prin afişare la uşa instanţei conform art. 177 alin. (3) C. proc. pen.
Inculpata nu s-a prezentat deloc în instanţă.
Faţă de decesul inculpatului R.F., în cauză s-au făcut demersuri în vederea identificării eventualilor moştenitori, care să fie introduşi în cauză pe latură civilă. În cauză a fost citată curatorul succesiunii desemnată prin hotărâre judecătorească de autorităţile austriece, iar din răspunsul acesteia de la dosar, rezultă că procedura succesorală nu s-a putut efectua datorită lipsei activului succesoral. Pe de altă parte, în acelaşi răspuns se învederează faptul că toate persoanele cu vocaţie succesorală au renunţat la moştenire, astfel că nu există niciun moştenitor care să răspundă de datoriile decedatului şi nici văduva nu poate răspunde de aceste datorii, „cota-parte din proprietatea locuinţei nu intră în moştenire, ci trece legal în proprietatea văduvei moştenitoare.”
Din coroborarea întregului material probatoriu existent la dosarul cauzei, respectiv declaraţiile părţilor vătămate, adresa Camerei de Comerţ şi Industrie Bihor, actul adiţional al SC „C.I.I.” SRL Oradea, adresa Ambasadei Austriei, înscrisurile falsificate, adresa Inspectoratului Teritorial de Muncă a Judeţului Bihor, procesele-verbale de confruntare, declaraţiile martorilor, declaraţiile inculpaţilor, acte din faza de urmărire penală, instanţa reţine în fapt următoarele:
I. Inculpaţii R.F. şi T.M. au fost asociaţi la SC „C.I.I.” SRL Oradea din 3 decembrie 1997 şi au locuit împreună în Oradea, str. T., jud. Bihor.
Începând cu 1995, inculpatul R.F. a intermediat obţinerea unui număr de circa 100 vize de intrare în Spaţiul Schengen pentru cetăţeni români, cărora le-a făcut invitaţie în nume propriu.
În cursul anului 2000, inculpatul a intermediat obţinerea vizei Schengen pentru un număr de circa 50 persoane, împrejurare care coroborată cu declaraţiile inculpaţilor T.M. şi B.l. dovedeşte existenţa unei relaţii privilegiate pe care acesta a avut-o cu consulul austriac de la Consulatul Austriei din Republica Ungară, care a avut atribuţiuni legate de eliberarea vizelor respective.
Conform înscrisurilor existente, rezultă că procedura obişnuită pentru obţinerea vizelor de intrare în spaţiul Schengen prin intermediul autorităţilor austriece, constă în depunerea documentelor de către cetăţenii români la Ambasada Austriei din Bucureşti şi numai în cazuri excepţionale acestea pot fi acceptate şi de Consulatul Austriei din Republica Ungară - Budapesta. Această precizare vine să confirme că inculpatul R.F. l-a cunoscut pe consulul austriac.
La începutul anului 2000, s-a răspândit vestea în rândul celor interesaţi că inculpatul R.F. obţine vize de intrare în spaţiul Schengen, care a devenit de notorietate, motiv pentru care persoanele care au apelat la serviciile acestuia nu s-au mai interesat în mod expres despre existenţa vreunei relaţii dintre acesta şi consulul austriac sau alţi funcţionari de la Consulatul Austriac din Budapesta.
Deşi inculpatul R.F. a negat că ar fi avut asemenea relaţii privilegiate, apare în mod evident că acesta a lăsat să se înţeleagă că ar avea influenţă faţă de consulul austriac sau faţă de alţi funcţionari ai consulatului.
Procedura de intermediere de vize a fost următoarea:
Inculpatul R.F. a fost contactat prin intermediul inculpatei T.M. care primea de la cetăţenii români documentele necesare depunerii acestora la Consulatul Austriac împreună cu suma de 500 DM, care reprezenta avansul din suma totală de 1000 DM.
După ce a primit documentele şi banii în avans, inculpata T.M. îl înştiinţa pe inculpatul R.F. care formula cererea de chemare în Austria.
Inculpatul R.F. s-a întâlnit cu fiecare persoană solicitantă în municipiul Oradea fie la domiciliul de pe str. T., fie la localul din localitatea B. aparţinând societăţii şi promitea obţinerea vizei în termen de 1 - 2 săptămâni.
Inculpatul R.F. s-a deplasat împreună cu persoana solicitantă la Budapesta în vederea depunerii documentelor. După ce a obţinut viza, persoana solicitantă preda inculpatului R.F. diferenţa de bani, respectiv suma de 500 DM.
Începând cu 20 septembrie 2000, un număr de 25 persoane au reclamat că au fost înşelaţi de inculpatul R.F. cu participarea inculpaţilor T.M. şi B.l., solicitând recuperarea sumelor achitate ca avans pentru obţinerea vizei Schengen.
Din declaraţiile părţilor reclamante rezultă că un număr de 25 persoane (dintre care 5 nu au depus plângeri penale) au predat documentele şi suma de 500 DM ca avans inculpatei T.M., iar un număr de 5 persoane a predat inculpatului B.I.
La data indicată de inculpatul R.F., documentele au fost depuse la Consulatul Austriac din Republica Ungară de către persoanele solicitante de vize, iar acestea au fost respinse.
Un număr de 5 persoane au predat documentele şi valuta în avans inculpatului B.l., care a ştiut că inculpatul R.F. are influenţă la Consulatul Austriac din Budapesta şi că poate să obţină vize Schengen în acest scop, inculpatul a solicitat câte 1300 DM de la fiecare, din care şi-a reţinut în scop personal următoarele sume: 300 DM de la G.I., 500 DM de la M.D., 500 DM de la M.C. şi 500 DM de la T.L. (în total 1800 DM), iar suma totală de 4700 DM a predat-o inculpatului R.F. Acesta a restituit sumele primite prin intermediul inculpatului B.I., mai puţin suma de 300 DM faţă de T.L., cu privire la care aceasta se constituie parte civilă în cauză cu 300 euro. Parte civilă în cauză se constituie şi M.C. cu suma de 500 DM faţă de inculpatul B.l.
Din declaraţiile părţilor vătămate V.A., P.I., P.V. rezultă că un număr de 5 persoane nu au formulat plângere împotriva inculpaţilor, respectiv B.C., Ş.N.A., D.R., P.S., G.N. De asemenea, din declaraţiile inculpatului R.F. care susţine că a restituit în jur de 20 - 30.000 DM persoanelor care i-au solicitat viză, rezultă că numărul persoanelor care a apelat la serviciile sale este mai mare de cifra 30, cât a fost reţinută.
Totodată, rezultă că unele dintre părţile reclamante au achitat ca avans suma de 1000 DM, fie că au plătit ambilor inculpaţi R.F. şi T.M., fie că au mai depus încă o dată cererile pentru vize la Consulatul Austriac din Budapesta.
Părţile vătămate nu au mai achitat diferenţa de preţ întrucât nu au obţinut viza pentru Spaţiul Schengen.
II. Prin plângerea penală, partea civilă T.F.Ş. a reclamat că în octombrie 2000 a achitat suma de 2.500 DM cu titlu de avans inculpatului T.M. pentru a intermedia obţinerea vizei de intrare în Spaţiul Schengen prin Ambasada Spaniei la Bucureşti.
Întrucât viza nu a fost obţinută iar prejudiciul nu a fost recuperat, partea civilă a reclamat că a fost înşelat de către inculpată, în sensul că a fost indusă în eroare cu privire la asigurările şi demersurile acesteia că-i va obţine viza solicitată.
Coroborând datele prezentate de partea civilă cu aspectele descrise la pct. 1R s-a desprins concluzia că suma primită de către inculpată a fost folosită la restituirea sumelor plătite ca avans de către celelalte părţi vătămate.
III. În scopul obţinerii vizelor pentru Spaţiul Schengen, pentru un număr de 4 persoane, inculpata T.M. a completat adeverinţe prin care a atestat în mod nereal că acestea sunt angajate la SC C.I.I. SRL Oradea şi au fost depuse de inculpaţii S.R.O., C.A., C.V. şi P.l. la Consulatul Austriac din Budapesta, împreună cu celelalte documente necesare obţinerii vizei. Adeverinţa eliberată pe numele învinuitului L.M.C. poartă semnătura inculpatei T.M., deşi aceasta nu a recunoscut că ea ar fi scris acest act.
Faptele reţinute în sarcina inculpatei T.M. întrunesc elementele constitutive a 25 de infracţiuni de complicitate la trafic de influenţă, prevăzute şi pedepsite de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 257 C. pen. cu referire la art. 258 C. pen., a unei infracţiuni de tentativă la înşelăciune în formă continuată, prevăzute şi pedepsite de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a unei infracţiuni de înşelăciune, prevăzute şi pedepsite de art. 215 alin. 1 şi 3 C. pen. şi a unei infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzute şi pedepsite de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi 42 C. pen.
S-a reţinut săvârşirea de către inculpată, atât a infracţiunilor de trafic de influenţă, cât şi a infracţiunii de înşelăciune în formă continuată pe motivul că, faţă de unele părţi vătămate s-au comis ambele infracţiuni, atâta vreme cât, din declaraţia acestora rezultă că iniţial inculpata a solicitat 500 DM în vederea obţinerii vizei Schengen, după care, odată ce aceasta a fost obţinută, inculpata a mai solicitat bani, fără ca aceştia să fi fost solicitaţi anterior, susţinând că aceştia sunt necesari tot pentru obţinerea vizei, încadrarea corectă pentru această ultimă faptă fiind înşelăciune pentru că actul ce intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului faţă de care s-a traficat influenţa a fost îndeplinit, iar inculpata Ie-a indus în eroare pe părţile vătămate. Faţă de aceste menţiuni nu se poate reţine apărarea formulată cum că în cauză trebuie schimbată încadrarea juridică a faptei în dispoziţiile art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), în cauză săvârşindu-se şi infracţiunea de trafic de influenţă.
S-a susţinut în apărare că funcţionarul cu privire la care s-a traficat influenţa nu era cunoscut, însă art. 57 C. pen. nu prevede o asemenea condiţie, este suficient să fie indicată funcţia celui faţă de care se va trafica influenţa, iar acest funcţionar să fie competent să îndeplinească actul solicitat.
În baza art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) instanţa a trecut la individualizarea judiciară a pedepselor şi ţinând seama de dispoziţiile din Partea generală a Codului penal de limitele de pedeapsă prevăzute în Partea specială, de faptele comise, numărul lor mare, împrejurările în care s-au comis acestea, persoana inculpatei, faptul că nu are antecedente penale, a condamna inculpata potrivit dispozitivului sentinţei atacate.
În cauză s-a solicitat restituirea cauzei la Parchet în vederea refacerii urmăririi penale, dat fiind faptul că urmărirea penală a fost efectuată de organul de cercetare penală, iar în cauză aceasta trebuia făcută personal de procuror, în conformitate cu dispoziţiile procedurale aplicabile la data respectivă. Această solicitare a fost respinsă de instanţa de judecată în şedinţă publică pe motiv că o astfel de cerere nu poate fi formulată în rejudecare. Art. 332 C. proc. pen. prevede un termen imperativ cu până la care se poate face această cerere, respectiv până la începerea dezbaterilor. După acest moment o astfel de solicitare nu se mai poate face, în cauză efectuându-se cercetare judecătorească, superioară urmăririi penale şi s-a făcut cu respectarea garanţiilor prevăzute de lege vizând un proces echitabil. în acest sens s-a pronunţat şi doctrina românească, nicăieri nu se specifică faptul că această cerere se poate formula şi cu ocazia rejudecării cauzei în primă instanţă.
Pe de altă parte, instanţa este ţinută de limitele deciziei de rejudecare, care în cauză sunt legate de nelegala citare a inculpatei, nefăcându-se referire în decizia de trimitere a cauzei la faptul că urmărirea penală este nulă pentru necompetenţă materială.
În al treilea rând, în cauză, inculpatul B.l. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 151/P/2004 a Tribunalului Bihor şi nu a declarat apel, astfel că faţă de el hotărârea a rămas definitivă şi a şi executat pedeapsa, faţă de el urmărirea penală făcându-se tot de organul de cercetare penală, ca şi faţă de ceilalţi, astfel că, ar fi inechitabil, ca, în aceeaşi cauză, vizând fapte între care există legătură de conexitate, faţă de un inculpat urmărirea penală să se facă de organul de cercetare penală, iar faţă de un alt inculpat, ca urmare a restituirii cauzei la procuror în rejudecare, aceeaşi urmărire să se facă de procuror, atâta vreme cât cauza nu a fost disjunsă în raport cu fiecare dintre inculpaţi.
Nu în ultimul rând, se pot invoca raţiuni legate de oportunitatea unei asemenea restituiri, atâta vreme cât unul dintre inculpaţi a decedat, un altul a executat pedeapsa în baza hotărârii care a fost desfiinţată, ca urmare a faptului că nu a declarat apel.
Pe de altă parte, s-a solicitat de către apărătorul inculpatei T.M. audierea martorilor cuprinşi în rechizitoriu dat fiind faptul că aceştia nu au fost audiaţi în primă instanţă, solicitare de asemenea respinsă de instanţă care a arătat că audierea lor s-a făcut, declaraţiile acestora fiind consemnate la dosarul cauzei. Instanţa apreciază că probele sunt legal administrate în cauză, procedura cu inculpata fiind legal îndeplinită pe tot parcursul procesului penal, atâta vreme cât, din procesele-verbale întocmite cu ocazia îndeplinirii mandatului de aducere cu privire la inculpata T.M. rezultă că aceasta se afla în Austria la un domiciliu necunoscut pe toată durata judecării procesului penal, stabilindu-şi domiciliul în străinătate, astfel încât în mod legal citarea acesteia s-a făcut prin afişare la uşa instanţei.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 1003 C. civ. a dispus obligarea inculpatei T.M. la despăgubiri civile potrivit dispozitivului sentinţei apelate.
La calculul sumelor solicitate în DM, s-a avut în vedere ultimul curs valutar comunicat de B.N.R. pentru marca germană, care la data de 28 februarie 2002 era de 14.382,00 ROL, astfel cum reiese din Adresa din 18 ianuarie 2008 a B.N.R. aflată la dosarul cauzei.
Ca urmare a faptului că, faţă de decesul inculpatului R.F., în cauză nu au existat moştenitori care să fie introduşi pe latură civilă, la plata despăgubirilor solicitate a fost obligată doar inculpata T.M., pe de o parte, faţă de părţile vătămate cu privire la care a săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina sa la pct. 1R, şi inculpatul B.l. pe de altă parte, faţă de infracţiunile săvârşite la pct. 1R, separat de cele săvârşite de inculpată, aceştia nefiind coinculpaţi, fiecare acţionând separat alături de inculpatul R.F.
A constatat că părţile vătămate N.Ş., F.A.M., L.M., V.A., C.A., C.V., H.F., L.V., P.I., P.A., P.V., T.C., G.I., M.D. nu au formulat pretenţii civile în cauză.
În baza art. 445 C. proc. pen. a dispus anularea ca fiind false a înscrisurilor sub semnătură privată, respectiv a adeverinţelor şi confiscarea lor în favoarea statului.
2. Împotriva Sentinţei penale nr. 29/P din 21 ianuarie 2008 a Tribunalului Bihor, secţia penală, au declarat apeluri inculpata T.M. (dar şi coinculpatul B.l. condamnat definitiv în primul ciclu procesual numai în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei cale de atac nemotivată).
Inculpata T.M. a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând următoarele:
(i) - în principal: restituirea cauzei la refacerea urmăririi întrucât cercetarea penală a fost efectuată de un alt organ decât cel competent (organe de cercetare ale poliţiei judiciare în loc de procuror) motiv de nulitate absolută prevăzut de art. 197 alin. (2) raportat la art. 209 alin. (3) şi art. 332 alin. (1) teza I C. proc. pen.;
(ii) - în primul subsidiar desfiinţarea sentinţei şi rejudecarea cauzei de către instanţa de fond în conformitate cu dispoziţiile art. 379 pct. 2 lit. b) teza I C. proc. pen. pentru motivul că judecarea cauzei la prima instanţă a avut loc în lipsa inculpatei nelegal citate (separat de adresele cunoscute în România nu a fost citată şi la domiciliul indicat din Austria).
(iii) - în cel de al II-lea subsidiar - desfiinţarea sentinţei şi pronunţarea unei hotărâri noi de instanţa de apel - în conformitate cu dispoziţiile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. - după refacerea cercetării judecătoreşti cu respectarea garanţiilor procedurale arătate la pct. (ii) - în sensul schimbării parţiale a încadrării juridice a faptelor din art. 26 raportat la art. 257 C. pen. în art. 215 alin. (1) C. pen./din art. 20 raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) în art. 20 raportat la art. 215 alin. (1) C. pen./iar din art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. în art. 215 alin. (1) C. pen. şi pronunţarea unei soluţii de achitare în temeiul art. 345 alin. (3) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. dată fiind lipsa elementului material ori subiectiv ale infracţiunilor amintite (lipsa unui contract încheiat cu pretinsele părţi civile şi a intenţiei de a le prejudicia).
(iv) - în ultimul subsidiar: achitarea în baza art. 345 alin. (3) rap. la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. cu aplicarea art. 181 C. pen. (lipsa de pericol infracţional a activităţii ilicite comise) ori reducerea cuantumului pedepselor şi aplicarea unei modalităţi de individualizare neprivative de libertate în conformitate cu dispoziţiile art. 81 sau 861 C. pen. prin reţinerea în favoarea sa de circumstanţe atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1), lit. a) şi b) C. pen. (nu a mai fost condamnată anterior; a restituit sumele primite de la cumpărători de influenţă; are în îngrijire un copil minor).
Curtea, a examinat admisibilitatea şi temeinicia pretinselor vicii de procedură şi erori de judecată susţinute de inculpata - apelantă T.M., stabilind următoarele:
ad.(i) - într-adevăr cercetarea penală cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă iar prin conexitate şi celelalte infracţiuni a fost efectuată în majoritate cu încălcarea dispoziţiilor art. 209 alin. (3) C. proc. pen. ce atribuie această activitate procedurală sub sancţiunea nulităţii absolute prevăzute de art. 912 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. în competenţa exclusivă a procurorului; actele de cercetare respective sunt însă reale iar restituirea devine obligatorie numai atunci când excepţia de necompetenţă amintită este invocată de procuror, de către părţi ori chiar din oficiu - în conformitate cu dispoziţiile art. 332 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen. - înainte ori în cursul cercetării judecătoreşti/în cazul în care cercetarea judecătorească a fost epuizată şi s-a trecut la dezbateri judiciare deoarece actele de cercetare penală au fost verificate prin actele de cercetare judecătoreşti, vătămarea procesuală existentă a fost acoperită iar restituirea fiind lipsită de utilitate judiciară nu mai poate avea loc; în speţă, invocarea excepţie de necompetenţă a organului de cercetare penală are loc în cel de-al doilea ciclu procesual în apel inculpata fiind, decăzută din dreptul de a beneficia de remediul procesual al arestării cauzei la procuror;
ad.(ii) - susţinerile inculpatei în sensul că prima instanţă în rejudecare nu s-a conformat indicaţiilor Curţii de apel de a efectua procedura de citare cu aceasta şi la adresa din străinătate sunt neîntemeiate; astfel din procesul-verbal întocmit de organele de poliţie a rezultat că inculpata locuieşte pe raza municipiului Oradea, fiind plecată însă în străinătate fără a i se cunoaşte adresa (Dosar nr. 9230/P/2003); ca atare, întrucât inculpata nu s-a conformat obligaţiei procedurale prevăzute de art. 177 alin. (3) C. proc. pen. de a indica adresa din străinătate pe parcursul judecării cauzei în primă instanţă a fost citată la domiciliile cunoscute din Oradea str. T./în H./şi prin afişare la Consiliul Local Oradea şi uşa instanţei; la judecata actuală în apel - avându-se în vedere caracterul devolutiv total al căii de atac amintite - inculpata prin apărătorul său a indicat adresa din străinătate, respectiv Austria, str. B. unde a fost citată cu scrisoare recomandată însă, deşi procedura a fost îndeplinită, aceasta a refuzat să se prezinte în faţa instanţei de apel; de menţionat de asemenea că la termenul de judecată din apel din 12 ianuarie 2010 citaţia inculpatei a fost restituită cu indicaţia că este mutată de la domiciliul indicat în Austria/în aceste împrejurări avocatul ales al inculpatei a învederat instanţei „că va încerca să indice noua adresă a inculpatei” obligaţie procedurală ce nu a fost îndeplinită astfel că aceasta a continuat să fie citată în condiţiile anterior arătate în plus, citarea inculpatei/prin/în prezenţa apărătorului ales al acesteia, instanţa de apel a admis cererile în probaţiune de audiere a părţilor civile şi a martorilor propuşi în apărare T.O. şi P.D.D.;
ad.(iii) - din analiza probelor dosarului (declaraţiile părţilor vătămate, martorilor, inculpaţilor din faza de urmărire penală, procesul-verbal de confruntare dintre inculpaţi) rezultă fără dubiu că inculpata T.M. se face vinovată de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, de tentativă la infracţiunea de înşelăciune în formă continuată, de infracţiunea de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, constând în aceea că, în cursul anului 2000, a primit de la mai multe persoane sume de bani în valută în vederea obţinerii vizei pentru Spaţiul Schengen prin intermediul coinculpatului R.F. (cetăţean austriac) lăsând să se înţeleagă că acesta are relaţii la funcţionarii din cadrul consulatului austriac din Republica Ungară. Inculpata a solicitat sumele de bani în vederea obţinerii vizei Schengen, după care, odată ce aceasta a fost obţinută, inculpata a mai solicitat bani, fără ca aceştia să fi fost solicitaţi anterior, susţinând că aceştia sunt necesari tot pentru obţinerea vizei. În scopul obţinerii vizelor pentru Spaţiul Schengen, pentru un număr de patru persoane, inculpata T.M. a completat adeverinţe prin care a atestat în mod nereal că aceştia sunt angajaţi la SC C.I.I. SRL Oradea, adeverinţe care au fost depuse împreună cu celelalte documente necesare obţinerii vizei la consulatul austriac.
În speţă, se reţine existenţa elementelor constitutive ale laturii obiective a complicităţii la infracţiunea de trafic de influenţă câtă vreme inculpata a susţinut ca persoană intermediară că inculpatul R.F. ar avea influenţă fată de funcţionarii de la consulatul austriac. Referirea la calitatea persoanei pe lângă care a promis influenţa pentru a determina părţile vătămate să îi înmâneze sumele de bani convenite, este suficientă pentru reţinerea infracţiunii de trafic de influenţă, din moment ce calitatea indicată dădea posibilitatea, prin atribuţiile de serviciu, să fie adus la îndeplinire actul solicitat.
Sub aspect subiectiv, inculpata a ştiut că foloasele, respectiv banii primiţi reprezintă preţul influenţei asupra funcţionarului, neexistând niciun dubiu asupra atitudinii sale de conştiinţă şi voinţă.
Referitor la încadrarea juridică a infracţiunii de înşelăciune, curtea apreciază că, în speţă, în mod corect s-a reţinut forma agravantă a acesteia, inculpata, în baza unei convenţii, a unui acord de voinţă dintre ea şi părţile vătămate, a solicitat şi obţinut bani sub pretextul că aceştia ar fi necesari tot pentru obţinerea vizei, deşi aceasta a fost obţinută, inducând astfel în eroare părţile vătămate, prejudiciindu-le.
ad.(iv) - reţinând corect activitatea infracţională şi vinovăţia inculpatei, în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză şi atribuind faptelor o încadrare juridică legală, instanţa de fond a individualizat în mod just pedeapsa aplicată inculpatei, care atât ca cuantum cât şi ca modalitate de executare, corespunde atât gravităţii faptelor, cât şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real, persoana inculpatei, cât şi aptitudinii acesteia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii.
Având în vedere ansamblul datelor, stărilor şi situaţiilor referitoare la faptele săvârşite de inculpată, evidenţiate de probe şi care demonstrează un grad ridicat de pericol social, considerăm că scopul pedepsei nu se poate realiza decât prin privarea de libertate a inculpatei.
Astfel, faţă de natura infracţiunilor săvârşite, de relaţiile sociale afectate, de circumstanţele reale în care inculpata a săvârşit faptele, de persoana şi conduita acesteia, de pluralitatea de infracţiuni sub forma concursului, apreciem că pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare cu privare de libertate este corespunzătoare faptelor comise şi periculozităţii sociale ale inculpatei şi în măsură să atingă scopul preventiv, educativ atribuit de lege, neimpunându-se a fi redusă şi schimbată modalitatea de executare a acesteia, aşa cum în apărare a solicitat inculpata.
În cauză nu se justifică reţinerea circumstanţelor atenuante, întrucât inculpata pe parcursul soluţionării cauzei nu s-a prezentat în faţa instanţei şi nu a depus stăruinţe pentru repararea prejudiciului, conduita bună a inculpatei înainte de săvârşirea faptei neîndreptăţind instanţa să coboare pedeapsa aplicată sub minimul special prevăzut de lege.
De fapt, împrejurările invocate de inculpată şi-au produs efectul în mecanismul individualizării pedepsei aplicate.
Nu se poate reţine nici că există argumente ce ar atrage aplicarea prevederilor art. 181 C. pen., aşa cum în apărare s-a solicitat, ci dimpotrivă există suficiente temeiuri, aşa cum s-a arătat mai sus, pentru a se menţine în totalitate hotărârea instanţei de fond în ce priveşte individualizarea pedepsei aplicată acesteia.
Din oficiu, în aplicarea dispoziţiilor art. 121 alin. (1), art. 122 alin. (1) lit. d) şi art. 124 C. pen. privind prescripţia specială a răspunderii penale cu privire la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) - pedepsită de legiuitor până la 5 ani închisoare/durata prescripţiei speciale a răspunderii penale de 7 ani şi 6 luni fiind împlinită în cursul anului 2008 - Curtea, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul inculpatei T.M. şi a desfiinţat parţial sentinţa numai cu privire la infracţiunea sus-menţionată pentru care a decis încetarea procesului penal în baza art. 345 alin. (3) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. (fiind menţinute nemodificate celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate).
Apelul coinculpatului B.I. a fost respins ca tardiv declarat în conformitate cu dispoziţiile art. 379 pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen. fiind obligat acesta potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare statului.
În acest sens s-a reţinut şi motivat că în conformitate cu dispoziţiile alin. (1) al art. 363 C. proc. pen. termenul de apel este de 10 zile, şi curge potrivit alin. (3) de la pronunţare pentru partea prezentă a dezbaterii astfel cum a fost situaţia inculpatului B.I. prezent la termenul de judecată din 10 decembrie 2007 când a avut loc dezbaterea în fond a cauzei; în continuare a fost amânată succesiv pronunţarea până la 21 ianuarie 2008 când, în lipsa părţilor, a fost pronunţată sentinţa atacată; în raport cu data amintită termenul legal de apel s-a împlinit la 1 februarie 2008, declaraţia de apel a inculpatului fiind înregistrată ulterior la 4 februarie 2008, împrejurare ce atrage sancţiunea decăderii şi nulitatea actului procesual/procedural amintit potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. pen.
3. Recursul în termen declarat împotriva deciziei amintite de către inculpata T.M., cale de atac judecată în lipsă/nemotivată potrivit art. 38510 C. proc. pen. susţinută oral cu ocazia dezbaterilor de către apărătorul din oficiu pentru motivele de netemeinicie privind reducerea pedepselor şi aplicarea art. 81 sau 861 C. pen. este nefondat urmând a fi respins ca atare în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru considerentele arătate în hotărârea atacată, preluate în totalitate şi de instanţa actuală de control judiciar.
Este recunoscut de inculpată în declaraţiile repetate date în prezenţa apărătorului ales şi a interpretului autorizat, la organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare şi procurorului întrucât ulterior a refuzat să participe nemijlocit la desfiinţarea procesului penal stabilindu-se în străinătate, persoanelor vătămate/părţi civile şi ale martorilor, că:
a) în perioada ianuarie - 20 februarie 2000 a pretins câte 500 DM de la fiecare din cele 25 părţi vătămate indicate în rechizitoriu, pentru a le obţine vize de intrare în Spaţiul Schengen prin intermediul coinculpatului R.F. cetăţean austriac/asociatul acesteia în SC „C.I.I.” SRL Oradea/şi concubin, referitor la care a pretins că are relaţii privilegiate cu consulul austriac de la Consulatul Austriei din Republica Ungaria;
b) cu aceiaşi ocazie s-a înţeles cu părţile vătămate să-i mai remită fiecare ulterior după obţinerea vizei câte 500 DM sub pretextul că ar reprezenta o prestaţie legală a operaţiunii administrative iniţial arătate;
c) în luna octombrie 2000 a pretins de la partea vătămată T.F.Ş., afirmând că ar avea relaţii la Ambasada Spaniei din Bucureşti pentru a-i obţine o viză de intrare în Spaţiul Schengen;
d) în scopul declarat al obţinerii vizelor de intrare în Spaţiul Schengen pentru 5 persoane vătămate arătate la lit. a) respectiv S.R.O., C.A., C.V., P.I. şi L.M.C. a completat adeverinţe prin care atesta fictiv că acestea sunt angajate la SC „C.I.I.” SRL Oradea, fapte ilicite ce realizează elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de influenţă, tentativă la înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 26 rap. la art. 257 şi 258 C. pen. (25 infracţiuni), art. 20 rap. la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. şi art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) pentru care în mod corect i-a fost reţinută/confirmată vinovăţia penală de instanţele anterioare.
Gravitatea infracţiunilor amintite şi conduita procesuală manifestată de inculpată justifică pedepsele cu închisoare aplicate şi modalitatea de executare într-un loc de detenţie în condiţiile art. 71, 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
Din oficiu, în limitele caracterului devolutiv al căii de atac de faţă - pentru considerentele arătate în decizia atacată - se reţine legalitatea/temeinicia celorlalte rezolvări în cauză adoptate de instanţele anterioare.
În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurenta inculpată la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata T.M. împotriva Deciziei penale nr. 26/A din 27 aprilie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 septembrie 2010.
Procesat de GGC - CT
← ICCJ. Decizia nr. 655/2010. Penal. Denunţarea calomnioasă... | ICCJ. Decizia nr. 658/2010. Penal. Trafic internaţional de... → |
---|