ICCJ. Decizia nr. 630/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 630/2010
Dosar nr. 708/64/2009
Şedinţa publică din 18 februarie 2010
Asupra cererii de repunere în termenul de recurs, precum şi a recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 96/F din 2 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 708/64/2009 a fost respinsă plângerea formulată de petentul B.M., împotriva rezoluţiei nr. 1652/P/2009 din data de 27 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, confirmată prin rezoluţia nr. 749/II/2/2009 din data de 17 septembrie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, pe care a menţinut-o.
A fost obligat petentul să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că prin plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sf. Gheorghe, petentul B.M. a solicitat tragerea la răspundere penală a făptuitorului B.K. pentru falsificarea semnăturii lui B.C. în faţa organelor de poliţie din cadrul IPJ Covasna la data de 19 iulie 2005. Întrucât s-a stabilit faptul că declaraţia lui B.C. a fost consemnată de ofiţerul de poliţie P.C. din cadrul IPJ Covasna, care făcea parte din poliţia judiciară, cauza a fost declinată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov. Petentul B.M. a luat la cunoştinţă despre faptul că declaraţia considerată falsificată a fost consemnată de organele de poliţie, împrejurare faţă de care a solicitat cercetarea persoanei care a consemnat declaraţia, retrăgându-şi sesizarea faţă de B.K.
Prin rezoluţia nr. 1652/P/2009 din data de 27 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul P.C.C., relativ la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 290 C. pen., precum şi neînceperea urmăririi penale faţă de numitul B.K. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen.
Pentru a dispune astfel procurorul a constatat în urma actelor premergătoare efectuate că aspectele sesizate în cuprinsul denunţului nu s-au confirmat, făptuitorul P.C.C. neexercitând nicio acţiune de contrafacere a declaraţiei.
Prin rezoluţia nr. 749/II/2/2009 din data de 17 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea petentului împotriva soluţiei anterior indicată şi menţinerea acesteia în integralitatea sa.
Pentru a dispune astfel, procurorul general a reţinut că nu se impune audierea avocaţilor indicaţi de petent, deoarece nu au participat la audierea lui B.C. din data de 19 iulie 2005 şi nu este concludentă, utilă şi pertinentă soluţionării cauzei efectuarea expertizei grafice, declaraţia fiind consemnată de către ofiţerul de poliţie, iar conţinutul acesteia a fost însuşit de B.C.
Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale petentul B.M. a formulat plângere la instanţa de judecată, conform dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., solicitând trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov pentru continuarea cercetărilor, audierea martorilor indicaţi de petent şi efectuarea expertizei grafice.
Examinând actele şi lucrările dosarului, curtea de apel a constatat că plângerea este nefondată.
Petentul B.M. a formulat în cursul anului 2005 plângere penală împotriva numitei B.V. pentru faptul că aceasta l-a supus pe B.C., fratele petentului şi soţul făptuitoarei, unui tratament medicamentos necorespunzător şi i-a îngrădit libertatea.
Prin rezoluţia nr. 1174/P/2005 din data de 11 octombrie 2005, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna a fost confirmată propunerea organelor de urmărire penală de a nu se începe urmărirea penală faţă de numita B.V., arătându-se că cele reclamate de către petent nu s-au confirmat, din declaraţiile vecinilor şi ale soţilor B.C. şi B.V. rezultând că relaţia este una de normală de sprijin reciproc.
Petentul B.M. prin prezenta plângere a reclamat tocmai declaraţi lui B.C., faptul că aceasta nu a fost scrisă de către acesta.
Fiind audiaţi ofiţerul care a instrumentat cauza în anul 2005, făptuitorul P.C. şi B.C., în data de 13 martie 2009, aceştia au arătat că cele consemnate în declaraţia din 19 iulie 2005 corespund adevărului, declaraţia fiind scrisă de ofiţerul de cercetare penală datorită stării de sănătate a lui B.C. Fiul lui B.C., B.K. junior nu a fost prezent cu ocazia consemnării acelei declaraţii.
Astfel, în mod întemeiat au fost respinse cererile petentului B.M. privind audierea a doi avocaţi care nu au participat la consemnarea declaraţiei lui B.C. în data de 19 iulie 2009 şi aceea privind efectuarea unei expertize grafice. În raport de împrejurarea că B.C. nu a putut scrie personal declaraţia, datorită stării de sănătate în care se afla, declaraţia fiind consemnată de către ofiţerul de poliţie P.C.C., nu s-a impus audierea altor persoane şi nici efectuarea unei expertize grafice. Atât persoana audiată, cât şi ofiţerul de poliţie au confirmat că declaraţie în cauză a fost conformă cu aspectele declarate.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., curtea de apel a respins, ca nefondată, plângerea formulată de către petent şi a menţinut rezoluţia atacată ca fiind legală şi temeinică.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionarul B.M., criticând-o, arătând că susţine toate argumentele sale aferente ajunse în datele de 14 iulie 2009, 3 septembrie 2009, 5 octombrie 2009, cere recercetarea prin audierea martorilor săi, datorită lipsirii sale din Lisnău în perioada 24 octombrie 2009-15 noiembrie 2009, dovedeşte întârzierea cu mărturiile vecinilor său B.A. şi A.B., bilete de tren.
La dosarul cauzei a fost depusă o cerere, ce a fost în prealabil înregistrată prin Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 5071 la 15 februarie 2010, aflată la fila 8 dosarul Înaltei Curţi, în care recurentul petiţionar arată că rezultă din declaraţiile conţinute în dosar că îi acuză în final cu falsificarea scrierii, doar pe ofiţerul de poliţie P.C.C. şi nu îl mai acuză pe B.K. junior cu falsificarea scrierii despre care a formulat scuze.
De asemenea la dosarul cauzei, filele 11-14 au fost depuse în dublu exemplar note scrise formulate de către intimatul B.K., în care solicită în principal respingerea recursului ca tardiv introdus, invocând prevederile art. 3853 alin. (1) C. proc. pen., art. 3853 alin. (2) coroborat cu art. 363 alin. (3) C. proc. pen., iar în cauză de faţă petentul recurent a formulat recursul la data de 24 noiembrie 2009 (data poştei), recurs care a fost înregistrat la Curtea de Apel Braşov la 25 noiembrie 2009, în condiţiile în care la data de 6 noiembrie 2009 i-a fost comunicată copia de pe dispozitivul hotărârii, constatându-se că la termenul în care se putea formulat recurs s-a împlinit la data la care petentul recurent a exercitat această cale de atac.
De asemenea, intimatul a mai menţionat că petentul recurent nu poate fi repus nici în termen, chiar dacă a lua în considerare spusele sale, care nu au fost dovedite, din moment ce la data de 15 noiembrie 2009 era în ţară şi deci putea lua la cunoştinţă dispozitivul hotărârii, aşa că se impune respingerea, ca tardiv a recursului formulat în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen. şi menţinerea sentinţei Curţii de Apel Braşov.
În subsidiar, intimatul a arătat că dacă se apreciază că recursul a fost formulat în termen a solicitat respingerea, ca neîntemeiată a acestuia, considerând că nu a săvârşit fapta imputată, chiar petentul recurent în cursul efectuării actelor premergătoare a declarat că îţi retrage sesizarea formulată împotriva sa, nu a luat cunoştinţă de existenţa vreunui fals.
În aceste condiţii, astfel cum, în mod corect s-a reţinut, atât în rezoluţia nr. 1652/P/2009 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, cât şi în sentinţa penală recurată, faţă de el sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 lit. c ) C. proc. pen.
În consecinţă, se impune respingerea recursului formulat ca neîntemeiat în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b ) C. proc. pen. şi menţinerea sentinţei Curţii de Apel Braşov.
La termenul de astăzi, s-a prezentat recurentul petiţionar B.M., lipsind intimaţii B.K. şi P.C.C., procedura de citare fiind legal îndeplinită.
Recurentul petiţionar a depus la dosarul cauzei, un memoriu, în triplu exemplar.
Înalta Curte a pus în discuţie excepţia tardivităţii recursului declarat, în raport cu datele din dosarul cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public a învederat că sentinţa penală a fost comunicată petiţionarului la data de 6 noiembrie 2009 şi a declarat recurs la 24 noiembrie 2009, conform ştampilei poştei, deşi ultima zi până la care se putea declara recurs, fiind 17 noiembrie 2009, aşa încât se impune respingerea, ca tardiv a recursului declarat de către petiţionar.
Recurentul petiţionar a susţinut că a întârziat în declararea recursului, deoarece era în străinătate, aspect dovedit cu martori.
Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere a cererii de repunere în termenul de recurs, întrucât nu vizează niciunul dintre cazurile pentru care se poate dispune şi în consecinţă solicită respingerea recursului, ca tardiv declarat.
În memoriul depus la dosar, în triplu exemplar, aflat la filele 15-17 dosarul Înaltei Curţi, recurentul petiţionar a arătat că a fost incorectă cercetarea cauzei, respectiv dosarul nr. 2373/305/2007 de la Tribunalul Covasna, în care ofiţerul P.C.C. de la Poliţia Municipiului Sf. Gheorghe trebuia să stabilească vinovăţia intimatei B.V., că a propus ca martor pe B.D., că nu i-au fost ascultaţi martorii săi, că a pierdut procesul în anul 2005, solicitând recercetare şi ascultarea martorilor săi B.A. şi P.C. sen.
Examinând cererea petiţionarului B.M. de repunere în termenul de recurs, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată.
Potrivit art. 3853 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., „Termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel. Dispoziţiile art. 363-365 privind data de la care curge termenul, repunerea în termen şi declararea peste termen a căii de atac se aplică în mod corespunzător."
În conţinutul dispoziţiilor art. 364 alin. (1) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut că „Apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen, dacă instanţa de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile."
În conformitate cu prevederile art. 365 alin. (1) C. proc. pen. „Partea care a lipsit atât la judecată, cât şi la pronunţare, poate declara apel şi peste termen, dar nu mai târziu decât 10 zile la data, după caz a începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispoziţiilor privind despăgubirile civile".
Din analiza cauzei rezultă că petiţionarul B.M. a formulat plângere penală întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. împotriva rezoluţiei nr. 1652/P/2009 din data de 27 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov ce a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov sub nr. 708/64/2009 la 5 octombrie 2009.
La primul termen de judecată de la 12 octombrie 2009, curtea de apel faţă de lipsa de procedură cu petentul, nefiind restituită dovada de citare cu acesta şi de asemenea, lipsa de procedură cu făptuitorii care, din motive obiective nu au fost citaţi pentru termenul arătat (în plângerea formulată petentul nu a indicat numele şi adresele acestora, iar dosarul de cercetare a fost ataşat la prezenta cauză în data de 9 octombrie 2009) a acordat un nou termen de judecată, văzând în acest sens şi dispoziţiile art. 291 C. proc. pen., respectiv la data de 2 noiembrie 2009, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă aflată la fila 5 dosarul Înaltei Curţi.
La dosarul primei instanţe a fost depusă ( fila 9 ) o cerere formulată de petiţionarul B.M. ce a fost trimisă prin poştă (plicul aflat la fila 10), înregistrată la instanţă la 26 octombrie 2009, conform ştampilei în acest sens, prin care petiţionarul a comunicat pentru data de 2 noiembrie 2009 că va pleca în străinătate şi nu se poate prezenta la proces, dar poate fi tratat şi în lipsa sa, pentru că a descris tot ce cunoştea în cauză, nu angajează avocat în această cauză.
De asemenea la dosarul cauzei au fost depuse (filele 13-14 ) două cereri formulate de intimatul B.K., înregistrate la instanţă la 28 octombrie 2009 şi respectiv 2 noiembrie 2009, prin care acesta a solicitat respingerea plângerii formulate de petentul B.M.
La termenul de judecată de la 2 noiembrie 2009 au lipsit petentul B.M. şi făptuitorii B.K. şi P.C.C., procedura fiind îndeplinită, după referatul cauzei s-a constatat că la dosarul cauzei, prin serviciul registratură al instanţei, petentul B.M. a depus o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, iar făptuitorul B.K. notă de şedinţă prin care se solicită respingerea plângerii ca nefondată şi menţinerea rezoluţiei atacate, iar prima instanţă a considerat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul asupra plângerii, aşa cum rezultă din partea introductivă a sentinţei penale nr. 96/F de la 2 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori (fila 17 dosarul primei instanţe), sentinţă pronunţată la data arătată.
Dovada de comunicare a copiei hotărârii penale nr. 96/F de la 2 noiembrie 2009, petiţionarului B.M. a fost îndeplinită prin afişare, existând menţiunea că este destinatarul este plecat din ţară, iar ştampila poştei este datată 6 noiembrie 2009 (fila 19 dosarul primei instanţe).
Recursul peste termen exercitat de petiţionarul B.M. la data de 24 noiembrie 2009 conform ştampilei poştei la expedierea plicului, a fost primit şi înregistrat la Curtea de Apel Braşov la data de 25 noiembrie 2009 conform ştampilei registraturii instanţei.
Înalta Curte consideră că în cauză nu a fost îndeplinită una din condiţiile cumulative impuse de legiuitor în conţinutul art. 3853 alin. (2) cu referire la art. 364 C. proc. pen. şi anume întârzierea să fie determinată de o cauză temeinică de împiedicare a declarării recursului.
Astfel, afirmaţia petiţionarului B.M. că în perioada 24 octombrie 2009-15 noiembrie 2009 se afla în străinătate, împrejurare pe care, de altfel a adus-o şi la cunoştinţa primei instanţe căreia i-a solicitat judecarea în lipsă, pentru termenul de la 2 noiembrie 2009, conform cererii aflate la fila 9 dosarul primei instanţe nu este de natură să conducă la îndeplinirea primei condiţii prevăzute la art. 364 C. proc. pen. şi anume întârzierea să fie determinată de o cauză temeinică de împiedicare a declarării recursului, întrucât acesta, pe de-o parte, cunoştea termenul de judecată la care urma să se soluţioneze cauza, iar pe de altă parte, nu a făcut dovada că întârzierea în declararea recursului a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare şi anume de situaţia cazului fortuit sau aceea de forţă majoră ori a unei alte cauze care l-ar fi pus în situaţia de a nu putea acţiona aşa cum îi cereau interesele şi ar fi făcut-o în absenţa lor, având posibilitatea în consecinţă să formuleze o simplă cerere prin care să-şi manifeste voinţa declarării recursului, potrivit art. 3854 alin. (1) cu referire la art. 367 alin. (4) C. proc. pen., situaţie ce nu a fost valorificată în cauză.
Astfel, din compararea datelor la care a fost comunicată sentinţa primei instanţe, 6 noiembrie 2009 şi data expedierii recursului peste termen, 24 noiembrie 2009 rezultă că termenul de declarare a recursului de 10 zile a fost depăşit.
Petiţionarul B.M. ar fi avut posibilitatea în mod obişnuit a declarării recursului până la data de 17 noiembrie 2009, însă acesta a expediat recursul peste termen la 24 noiembrie 2009, aşa cum rezultă din ştampila poştei.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte constată ca fiind tardiv recursul declarat de petiţionarul B.M. împotriva sentinţei primei instanţe, deoarece de la data comunicării hotărârii şi anume 6 noiembrie 2009, petiţionarul avea posibilitatea declarării recursului până la data de 17 noiembrie 2009, termenul de recurs fiind un termen procedural, ce se calculează în condiţiile art. 186 C. proc. pen.
Or, aşa cum s-a mai arătat declararea recursului de către inculpat la data de 24 noiembrie 2009 s-a făcut cu depăşirea termenului legal.
Înalta Curte nu poate examina motivele de recurs formulate de petiţionar, deoarece tardivitatea atrage imposibilitatea examinării fondului criticilor formulate.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurentul petiţionar B.M., iar în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurentul petiţionarul B.M. împotriva sentinţei penale nr. 96/F din 2 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurentul petiţionar B.M.
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurentul petiţionar B.M. împotriva sentinţei penale nr. 96/F din 2 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2975/2010. Penal. Falsul în înscrisuri sub... | ICCJ. Decizia nr. 3018/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
