ICCJ. Decizia nr. 3035/2010. Penal

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3035/2010

Dosar nr. 1021/91/2009

Şedinţa publică din 7 septembrie 2010

Asupra recursului penal de faţă;

Prin Sentinţa penală nr. 326 din 26 noiembrie 2009 a Tribunalului Vrancea a fost condamnat inculpatul B.G. la 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. e) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) şi alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. e) C. pen.

S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii de o zi din 28 noiembrie 2008 şi durata arestării preventive de la 04 decembrie 2008 la zi.

Prin aceeaşi sentinţă a fost condamnat inculpatul N.O. la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)

S-a făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.

În baza art. 110 şi art. 1101 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 3 ani.

În baza art. 863 C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul minor să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vrancea;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Inculpatul minor a fost obligat să participe la un program de consiliere psihologică individuală în cadrul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vrancea.

S-a stabilit ca organ de supraveghere Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vrancea.

S-a atras atenţia inculpatului minor asupra dispoziţiilor art. 1101 alin. (3) C. pen. cu referire la art. 864 alin. (2) C. pen.

S-a constatat că inculpatul minor a fost reţinut preventiv o zi în data de 2 noiembrie 2008 şi arestat preventiv în perioada 04 decembrie 2008 - 02 noiembrie 2009.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul minor N.O. pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi alin. (21) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)

Au fost obligaţi în solidar inculpaţii, iar inculpatul minor în solidar cu partea responsabilă civilmente N.I., la plata sumei de 5.000 RON daune morale către partea civilă G.N.D.-J.

S-a respins restul pretenţiilor civile, ca neîntemeiate.

Au fost obligaţi inculpaţii la câte 3.000 RON, iar pe inculpatul minor în solidar cu partea responsabilă civilmente N.I., cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

În seara zilei de 27 noiembrie 2008, în jurul orelor 1900, inculpatul major B.G. şi inculpatul minor N.O., fiind colegi de serviciu, s-au întâlnit în zona B. din municipiul Focşani.

La un moment dat, inculpatul minor N.O. a sunat-o pe partea vătămată G.N.D.-J. în vârstă de 14 ani, pe care o cunoştea de mai mult timp, propunându-i să facă o plimbare împreună, partea vătămată acceptând propunerea inculpatului.

În aceste condiţii, inculpaţii s-au deplasat cu autoturismul inculpatului B.G. în apropierea locuinţei părţii vătămate. Inculpatul minor N.O. a mers să se întâlnească cu partea vătămată şi după ce s-au plimbat aproximativ o jumătate de oră, au revenit în locul unde inculpatul B.G. se afla cu autoturismul său.

La propunerea inculpatului B.G., toţi trei s-au deplasat în comuna R., judeţul Vrancea, la domiciliul părinţilor inculpatului major, pentru a da de mâncare şi a adăposti animalele din curte.

Ajunşi aici, inculpatul major B.G. a mers să-şi îngrijească animalele, iar inculpatul minor şi partea vătămată au rămas în casă unde au întreţinut raport sexual, fiind surprinşi de către inculpatul major.

Potrivit declaraţiilor inculpatului minor şi părţii vătămate, date în faţa instanţei, în acele împrejurări inculpatul minor a lovit-o pe partea vătămată cu palma peste faţă întrucât aceasta îl învinovăţea pe nedrept că i-ar fi sustras un telefon mobil.

La întoarcere, în drum spre municipiul Focşani, inculpatul minor a continuat să întreţină raport sexual cu partea vătămată, în timp ce inculpatul major conducea autoturismul.

În apropierea localităţii M., inculpatul major a oprit autoturismul, după care a întreţinut şi acesta raport sexual cu partea vătămată, cu acordul acesteia.

Ajunşi în Focşani, inculpaţii au condus-o pe partea vătămată până în apropierea locuinţei, după care inculpatul B.G. a plecat la domiciliul său.

Inculpatul minor N.O. a condus-o pe partea vătămată până în apartamentul acesteia şi, după ce, la solicitarea acestuia, partea vătămată i-a împrumutat suma de 100 RON, inculpatul minor a plecat acasă.

Din probele administrate în cauză nu rezultă, cu certitudine, că inculpaţii au întreţinut raport sexual cu partea vătămată prin constrângerea acesteia, folosind acte de violenţă.

Cu privire la acest aspect, declaraţiile părţii vătămate sunt contradictorii. Astfel, în declaraţiile date în timpul urmăririi penale, partea vătămată susţine că inculpaţii au întreţinut raport sexual folosind violenţa şi că tot prin violenţă inculpatul minor i-a sustras un telefon mobil şi suma de 100 RON.

Cu toate acestea, în timpul cercetării judecătoreşti, în declaraţia dată în faţa instanţei, în prezenţa apărătorului şi a mamei sale, partea vătămată susţine că a întreţinut relaţii sexuale cu inculpatul minor de bună voie, deoarece se cunoşteau de mai mult timp şi îi plăcea de acesta, însă nu recunoaşte că ar fi întreţinut raport sexual şi cu inculpatul major. Partea vătămată mai susţine că l-a acuzat pe nedrept pe inculpatul minor că i-ar fi sustras un telefon mobil, împrejurare în care acesta a lovit-o cu palma peste faţă, că ulterior şi-a găsit telefonul mobil în apartamentul său şi că nu este adevărat că inculpatul minor i-ar fi sustras prin violenţă suma de 100 RON, întrucât în realitate i-a împrumutat inculpatului minor suma respectivă. Partea vătămată îşi motivează inconsecvenţa în declaraţii prin aceea că nu dorea ca mama sa să afle despre acest comportament.

Tendinţa părţii vătămate de a fi nesinceră şi de a-şi ascunde adevăratul comportament ori relaţiile nepotrivite vârstei cu alţi tineri, sunt arătate în mod explicit de către martorele P.A. şi O.G., care la rugămintea mamei părţii vătămate, o supravegheau şi o ajutau pe minora G.N.D.J., cât timp mama acestei minore era plecată din ţară.

Aceste probe se coroborează cu concluziile raportului de constatare medico-legală din 27 noiembrie 2008 al S.J.M.L. Vrancea, din care rezultă că minora G.N.D.J., în vârstă de 14 ani, nu prezintă leziuni de violenţă la nivelul organelor genitale sau anale, că aceasta prezintă un himen a cărui conformaţie şi dilatabilitate pot permite raport sexual fără deflorare, că aceeaşi minoră prezintă leziuni faciale ce necesită pentru vindecare 2 - 3 zile de îngrijiri medicale şi că minora nu prezintă semne de retardare mintală.

Situaţia de fapt reţinută mai sus este susţinută şi de concluziile rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică din 14 ianuarie 2009 şi din 11 martie 2009 întocmită de către Institutul de Criminalistică - Serviciul de biocriminalistică din cadrul I.G.P. Române.

Concluziile primului raport de constatare tehnico-ştiinţifică au infirmat apărarea inculpatului B.G. susţinută în faza cercetării judecătoreşti, în sensul că nu ar fi avut raport sexual cu parte vătămată, cât şi susţinerea acestei părţi vătămate în acelaşi sens. Cert este că şi inculpatul B.G. a avut raport sexual cu minora G.N.D.J., întrucât numai aşa s-ar putea explica prezenţa urmelor biologice ale acestui inculpat împreună cu ale părţii vătămate pe bancheta din spate a autoturismului ce aparţinea inculpatului.

Întrucât analiza întregului material probatoriu conduce la concluzia că există serioase dubii cu privire la săvârşirea actelor de violenţă de către inculpaţi faţă de partea vătămată, instanţa a reţinut doar ceea ce s-a dovedit cu certitudine, aşa cum s-a prezentat mai sus.

În aceste condiţii, instanţa a constatat că nu are suficiente probe pentru a reţine că inculpaţii au exercitat acte de violenţă ori alte forme de constrângere pentru a întreţine raport sexual cu partea vătămată sau pentru a reţine că inculpatul minor i-a sustras prin violenţă, părţii vătămate, vreun bun.

Având în vedere situaţia de fapt reţinută mai sus şi, în mod special, faptul că inculpatul minor o cunoştea pe partea vătămată de mai mult timp şi ştia că este elevă, că acesta a prezentat-o şi inculpatului major şi că dezvoltarea fizică a părţii vătămate nu putea crea impresia că ar avea o vârstă mai mare decât cea reală, instanţa a reţinut că inculpaţii cunoşteau vârsta părţii vătămate. De precizat că nici un moment inculpaţii nu au susţinut că nu ar fi cunoscut vârsta părţii vătămate.

Cum din probele administrate în cauză, nu s-a putut reţine cu certitudine că inculpatul minor a sustras părţii vătămate un telefon mobil şi suma de 100 RON folosind violenţa, instanţa a precizat că va dispune în baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului minor N.O. pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)

S-a constatat că partea vătămată nu a formulat vreo plângere şi nu a solicitat judecarea inculpatului minor pentru vreo infracţiune de lovire sau alte violenţe.

Pe latura civilă, instanţa, având în vedere că inculpaţii au profitat de naivitatea şi lipsa de experienţă a părţii vătămate, şi, drept urmare, au întreţinut cu aceasta acte sexuale care pot avea consecinţe negative în dezvoltarea psihică şi fizică, dar şi un impact negativ în relaţia părţii vătămate minore cu colectivul de elevi în care-şi desfăşoară activitatea şcolară, a reţinut că inculpaţii i-au cauzat părţii vătămate şi un prejudiciu moral care trebuia acoperit prin plata unei sume de bani.

În consecinţă, instanţa, în baza art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., a obligat pe inculpaţi în solidar, la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de daune morale, către partea vătămată G.N.D.J.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea şi inculpatul B.G.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a criticat hotărârea pe motive de nelegalitate şi netemeinicie, sub următoarele aspecte:

1) Greşita schimbare a încadrării juridice a faptelor comise de cei doi inculpaţi - din infracţiunea de viol în raport sexual cu un minor.

Prin raportare la actele şi lucrările dosarului, s-a susţinut că cei doi inculpaţi trebuiau condamnaţi pentru infracţiunea de viol în formă continuată, întrucât au întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată atât în locuinţa tatălui inculpatului B.G., cât şi în autoturism.

Faţă de cele de mai sus s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de viol în infracţiunea de viol în formă continuată.

2) Greşita achitare a inculpatului N.O. pentru infracţiunea de tâlhărie.

S-a susţinut prin motivele de apel împrejurarea că probele administrate în cauză confirmă faptul că inculpatul N.O. a lovit-o pe partea vătămată şi i-a sustras un telefon mobil şi suma de 100 RON.

3) S-a mai susţinut că în mod greşit, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul N.O., a cărui pedeapsă a fost suspendată sub supraveghere - nu s-a dispus conform art. 71 alin. (5) C. pen. şi suspendarea executării pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

4) Cu privire la netemeinicia hotărârii, s-a susţinut că pedepsele aplicate celor doi inculpaţi sunt nejustificat de reduse, solicitându-se majorarea acestora.

5) În ceea ce-l priveşte pe inculpatul N.O., s-a criticat modalitatea de executare a pedepsei, solicitându-se ca pedeapsa aplicată să fie executată efectiv în regim de detenţie.

Inculpatul B.G. a criticat hotărârea pe motive de nelegalitate, solicitând achitarea sa, conform art. 10 lit. c) C. proc. pen. (pentru infracţiunea reţinută de instanţa de fond).

A arătat inculpatul că probatoriile administrate în cauză nu confirmă faptul că a întreţinut vreun raport sexual cu partea vătămată.

Prin Decizia penală nr. 25/A din 5 mai 2010 a Curţii de Apel Galaţi, s-a admis apelul declarat de procuror, s-a desfiinţat în parte sentinţa penală atacată şi, rejudecând:

A fost condamnat inculpatul B.G. la o pedeapsă de 11 (unsprezece) ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. e) C. pen. pe o durată de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. e) C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului B.G.

În baza dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului B.G. durata reţinerii preventive de o zi din data de 28 noiembrie 2008 şi durata arestării preventive de la 04 decembrie 2008 la zi, respectiv la 05 mai 2010.

În baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatului N.O. din infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. a), alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., în infracţiunea de viol în formă continuată prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. a), alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 99 şi urm. C. pen., iar în baza acestei noi încadrări juridice l-a condamnat la o pedeapsă de 6 (şase) ani închisoare.

A fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit cele două pedepse aplicate inculpatului N.O. şi s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, sporită la 7 (şapte) ani închisoare.

În baza dispoziţiilor art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului N.O. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. e) C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului N.O. durata reţinerii de o zi, din data de 28 noiembrie 2008 şi durata arestării preventive de la 04 decembrie 2008 la 02 noiembrie 2009.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.G. împotriva Sentinţei penale nr. 326 din 26 noiembrie 2009 a Tribunalului Vrancea.

Instanţa de prim-control judiciar a reţinut că încadrarea corectă a faptei comise de inculpaţi este cea reţinută în actul de sesizare al instanţei, respectiv de viol (cu precizarea în sensul că în sarcina inculpatului minor N.O. se impune reţinerea formei continuate a infracţiunii de viol reglementată de art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)).

Partea vătămată G.N.D.J. a formulat plângere penală împotriva celor doi inculpaţi, susţinând că a fost forţată să întreţină cu aceştia raporturi sexuale normale şi perversiuni sexuale, că i s-a sustras telefonul mobil, iar în locuinţa ei a fost lovită de inculpatul N.O., care i-a luat şi suma de 100 RON.

A mai arătat partea vătămată că în ziua faptei s-a întâmplat ca inculpatul N.O., care era însoţit de o persoană mai în vârstă, despre care a zis că este tatăl său (inculpatul B.G.) şi a fost invitată ";la un suc";.

În declaraţia dată în faza urmăririi penale, partea vătămată a susţinut că a fost obligată de cei doi inculpaţi să întreţină cu aceştia raporturi sexuale - atât în locuinţa tatălui inculpatului B.G., cât şi în autoturism.

A susţinut partea vătămată că în locuinţa tatălui inculpatului B. a fost lovită de inculpatul N.O. şi obligată să întreţină atât cu el, cât şi cu inculpatul B.G. ";raporturi sexuale şi perversiuni orale şi anale";.

De asemenea, în timp ce se întorcea spre casă, în autoturism a fost din nou lovită de inculpatul N.O. şi a întreţinut cu ambii inculpaţi raporturi sexuale normale, orale şi anale, pe bancheta din spate a autoturismului.

Cu privire la infracţiunea de tâlhărie, partea vătămată a susţinut că inculpatul N.O. i-a luat telefonul în timp ce se afla în locuinţa tatălui inculpatului B.G., apoi după ce a fost condusă acasă, inculpatul minor a lovit-o şi i-a luat suma de 100 RON.

Cu ocazia audierii în faţa instanţei de fond, partea vătămată şi-a schimbat în totalitate declaraţia, susţinând că a întreţinut relaţii sexuale de bună voie cu inculpatul N.O. ";întrucât îl cunoştea de mult timp şi îi plăcea de el";, iar cu celălalt inculpat nu a întreţinut relaţii sexuale.

Cu privire la modificările intervenite în declaraţia sa, partea vătămată a susţinut că ";nu a zis adevărul de la început întrucât îi era frică de mama sa";.

A mai arătat partea vătămată că a fost lovită de inculpatul N.O. pentru că l-a acuzat pe nedrept de sustragerea telefonului, iar ";telefonul l-a găsit acum o lună în domiciliul ei în spetele calculatorului";.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 30.000 RON, din care 10.000 RON daune materiale şi 20.000 RON daune morale, întrucât a fost lovită de inculpatul N.O. şi a avut ";o vânătaie la ochi";.

Inculpaţii N.O. şi B.G. au dat declaraţii contradictorii pe tot parcursul procesului penal.

În primele declaraţii date în faza urmăririi penale, inculpatul N.O. a susţinut că a întreţinut cu partea vătămată raporturi sexuale orale în autoturism şi iniţial a lovit-o pe aceasta, întrucât îi vorbea urât. A mai arătat inculpatul N. că inculpatul B. a întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată pe bancheta din spate a autoturismului.

Cu privire la infracţiunea de tâlhărie, inculpatul N.O. a declarat că nu a luat telefonul părţii vătămate, iar suma de 100 RON i-a fost dată de bună voie de către aceasta.

A mai arătat inculpatul N.O. că a încercat să întreţină cu partea vătămată raporturi sexuale în locuinţa inculpatului B., însă aceasta s-a opus.

Inculpatul B.G., în primele declaraţii date în faza urmăririi penale, a susţinut că în momentul în care a intrat într-o cameră din locuinţa tatălui său a constatat că inculpatul N. o lovea pe partea vătămată şi îi cerea să se dezbrace pentru a întreţine raporturi sexuale. Partea vătămată a refuzat şi atunci inculpatul B. le-a solicitat să iasă din casă şi să plece toţi trei la Focşani.

Pe drum, spre Focşani, inculpatul N.O. a lovit-o pe partea vătămată, solicitându-i din nou să întreţină raport sexual cu el.

";Fiind constrânsă în acest mod - a arătat inculpatul B. - partea vătămată a acceptat să facă sex oral sau anal cu inculpatul N. Ulterior, inculpatul N. a mai întreţinut cu partea vătămată raporturi sexuale orale şi anale";.

Tot inculpatul B. a susţinut că a întreţinut şi el cu partea vătămată raporturi sexuale orale pe bancheta din spate a autoturismului. A mai arătat inculpatul B. că el nu a forţat-o în nici un mod pe partea vătămată.

Ulterior, inculpaţii şi-au schimbat declaraţiile, negând comiterea faptelor.

Cu ocazia soluţionării propunerii de arestare, în faţa judecătorului, inculpatul N.O. a negat comiterea faptelor, susţinând că a declarat iniţial că ar fi lovit-o pe partea vătămată şi a întreţinut cu aceasta atât el, cât şi celălalt inculpat, raporturi sexuale ";întrucât i-a fost teamă";.

Cu ocazia audierii la instanţa de fond, inculpatul N.O. a susţinut că o cunoştea pe partea vătămată de 6 luni, că s-a deplasat la casa tatălui inculpatului B.G., unde a încercat să întreţină raport sexual cu partea vătămată, însă ";nu este sigur că acesta s-a consumat, fiind surprins de inculpatul B. care le-a zis să meargă acasă";.

A mai arătat inculpatul că a lovit-o de două ori pe partea vătămată, întrucât îl învinuia că i-ar fi sustras telefonul, iar pe drum, în autoturismul inculpatului B., a întreţinut cu partea vătămată raport sexual oral.

A mai arătat inculpatul că a primit de la partea vătămată suma de 100 RON, când a condus-o acasă.

Inculpatul B.G. a negat comiterea faptelor şi în faţa instanţei de fond. A susţinut inculpatul că în locuinţa tatălui său i-a surprins pe inculpatul N. şi partea vătămată îmbrăţişaţi şi după puţin timp au plecat la Focşani.

A mai arătat inculpatul B. că el nu a întreţinut raport sexual cu partea vătămată şi a recunoscut acest aspect în faţa procurorului ";probabil ca să nu se facă de ruşine";.

Analizând restul materialului probator, respectiv: raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 14 ianuarie 2009, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 11 martie 2009, declaraţiile martorilor audiaţi pe tot parcursul procesului penal, se constată că acestea se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate din faza urmăririi penale şi cu primele declaraţii ale inculpaţilor, confirmând fără nici un dubiu împrejurarea că inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de viol.

Astfel, în seara de 26 noiembrie 2008 partea vătămată G.N.D.J. a fost constrânsă prin exercitare de violenţe de către inculpatul N.O. să întreţină cu acesta relaţii sexuale normale, orale şi anale atât în locuinţa tatălui inculpatului B.G., cât şi în autoturism.

În drept, fapta inculpatului N.O. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol în formă continuată prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 99 şi urm. C. pen.

De asemenea, este dovedită fapta reţinută în sarcina inculpatului B.G. constând în aceea că în seara de 26 noiembrie 2008, prin constrângere şi exercitare de violenţe, a întreţinut cu partea vătămată raporturi sexuale anale şi orale, pe bancheta din spatele autoturismului.

În drept, fapta comisă de inculpatul B.G. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

Cu privire la ultimele declaraţii ale inculpaţilor date în faza urmăririi penale, la declaraţiile date de aceştia şi de partea vătămată în faţa instanţei de judecată, urmează să fie înlăturate motivat de faptul că nu se coroborează cu restul materialului probator, nu sunt argumentate şi motivate temeinic şi cuprind mai multe contradicţii.

Astfel, există contradicţii între plângerea, declaraţia dată de partea vătămată în faza urmăririi penale şi declaraţia dată în faţa instanţei, între declaraţiile date de inculpaţi pe tot parcursul procesului penal şi între declaraţiile părţii vătămate şi ale inculpaţilor.

Susţinerile părţii vătămate - din faţa instanţei de fond - în sensul că i-a fost teamă de mama ei şi de acea i-a învinuit pe inculpaţi de comiterea infracţiunii de viol nu pot fi primite întrucât la data comiterii faptei şi în perioada în care s-a desfăşurat urmărirea penală mama acesteia nu se afla în ţară.

De asemenea, partea vătămată a susţinut iniţial că a fost violată de un bărbat pe nume ";O.";, cea ce denotă că nu îl cunoştea foarte bine pe inculpatul N.O., după care a revenit în faţa instanţei şi a preciza că ";îl cunoştea de mult timp, îi plăcea de el";.

Susţinerile inculpaţilor în sensul că au recunoscut fapta de viol întrucât au fost influenţaţi sau ameninţaţi de organele de urmărire penală sau că nu a dorit să se facă de ruşine (susţinere făcută de inculpatul B.) nu au fundament probator şi nici logic.

Există contradicţii între declaraţiile părţii vătămate şi declaraţiile inculpaţilor în privinţa raporturilor sexuale (orale, anale) confirmate de raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 11 martie 2009, care confirmă existenţa unor raporturi sexuale normale.

Susţinerile părţilor implicate din faţa instanţei de judecată, în sensul că victima a fost lovită de inculpatul N.O., întrucât îl învinuia pe nedrept de sustragerea telefonului mobil şi nu pentru a o determina să întreţină raporturi sexuale nu pot înlătura existenţa infracţiunii de viol.

Nu trebuie omisă împrejurarea că partea vătămată s-a aflat singură cu cei doi inculpaţi în locuinţa tatălui inculpatului B., fără a avea posibilitatea să solicite imediat ajutorul cuiva. De asemenea, în autoturismul condus de inculpatul B., victima a fost agresată şi constrânsă de inculpatul N. să întreţină raporturi sexuale cu acesta. Ulterior, partea vătămată a fost constrânsă să întreţină raporturi sexuale şi cu inculpatul B., în privinţa căruia - la momentul când a plecat din Focşani - ştia că este tatăl inculpatului N.

Or, în condiţiile în care partea vătămată, în vârstă de doar 14 ani, s-a aflat împreună cu cei doi inculpaţi, fără posibilitatea de a fi ajutată şi salvată de o altă persoană, este clar că în speţă raporturile sexuale s-au realizat şi prin constrângerea acesteia (nu doar prin violenţă, aşa cum s-a arătat mai sus).

Această concluzie este susţinută de împrejurarea că imediat după comiterea actelor sexuale (în locuinţa tatălui inculpatului B.), inculpatul N.O. i-a sustras telefonul părţii vătămate pentru a nu putea anunţa poliţia sau orice altă persoană, care ar fi putut să o ajute.

În speţă este dovedită şi existenţa infracţiunii de tâlhărie, precum şi faptul că aceasta a fost comisă cu vinovăţie de către inculpatul N.O.

Aşa cum s-a arătat mai sus, inculpatul N.O. a sustras telefonul părţii vătămate imediat după întreţinerea prin constrângere şi violenţă a raporturilor sexuale.

Ulterior, după ce a condus-o pe partea vătămată acasă, inculpatul N.O. a luat din domiciliul acesteia şi suma de 100 RON. La solicitările părţii vătămate de a-i restitui telefonul mobil şi suma de 100 RON, inculpatul a lovit-o, aspect ce echivalează cu exercitarea violenţelor pentru păstrarea bunului sustras.

Declaraţia părţii vătămate dată în faţa instanţei de judecată pentru a-l exonera pe inculpat de infracţiunea de tâlhărie nu poate fi primită.

Nu poate fi acceptată susţinerea părţii vătămate cu ocazia audierii în faţa instanţei la data de 31 august 2009, în sensul că a găsit telefonul mobil acum o lună în domiciliul ei, ";undeva în spatele calculatorului";.

Faţă de cele de mai sus, s-a constatat că infracţiunea a fost comisă la data de 26 noiembrie 2008, fiind imposibil de acceptat susţinerea părţii vătămate, în sensul că timp de 9 luni nu a putut observa că în spatele calculatorului s-ar afla telefonul mobil.

Cu privire la suma de 100 RON, partea vătămată a declarat în mod constant că i-a fost luată de către inculpatul N.O.

În cea ce priveşte sustragerea telefonului mobil, inculpatul B.G. a susţinut că partea vătămată îi reproşa inculpatului N. că i-a sustras acest bun.

Având în vedere cele de mai sus arătate, s-a considerat că probatoriile administrate în cauză confirmă împrejurarea că inculpatul N.O. a comis cu vinovăţie infracţiunea de tâlhărie, impunându-se condamnarea acestuia.

Împotriva Deciziei penale nr. 25/A/5 mai 2010 a Curţii de Apel Galaţi, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii B.G. şi N.O.

Inculpatul B.G. critică hotărârea recurată pentru netemeinicie sub aspectul condamnării sale pentru infracţiunea de viol, întrucât din probele administrate nu rezultă că a întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată prin constrângerea acesteia.

În subsidiar, inculpatul critică decizia atacată sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptei, susţinând că aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 198 alin. (1) C. pen.

Inculpatul B.G. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 3859 pct. 17 şi 18 C. proc. pen. şi a solicitat, în principal, achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, menţinerea hotărârii instanţei de fond.

Inculpatul N.O. a solicitat casarea deciziei recurate şi menţinerea hotărârii instanţei de fond, întrucât nu a constrâns-o pe partea vătămată să întreţină relaţii sexuale şi nu a comis infracţiunea de tâlhărie.

Examinând recursurile declarate în cauză prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 18 C. proc. pen., Înalta Curte reţine că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:

Instanţa a încadrat corect faptele inculpaţilor în dispoziţiile art. 197 alin. (1) şi (2) lit. a) şi alin. (3) teza I C. pen., reţinând totodată în sarcina inculpatului N.O. şi comiterea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi alin. (21) lit. c) C. pen.

Declaraţiile părţii vătămate G.N.D.J., date în cursul urmăririi penale, sunt constante şi descriu împrejurările şi modalitatea în care cei doi inculpaţi au comis faptele reţinute de către instanţa de prim-control judiciar.

În cursul cercetării judecătoreşti, partea vătămată a revenit asupra acestor declaraţii, susţinând că în realitate a întreţinut relaţii sexuale de bunăvoie cu inculpatul N.O., pe care-l cunoştea de mult timp, iar inculpatul B.G. nu a întreţinut cu ea relaţii sexuale. Partea vătămată mai arată că inculpatul N.O. a lovit-o pentru că l-a acuzat că i-a luat telefonul, iar acest inculpat i-a luat suma de 100 RON aflată în locuinţa sa, cu acordul ei, urmând a-i fi restituită.

În mod întemeiat, instanţa de apel a înlăturat declaraţia părţii vătămate dată în cursul cercetării judecătoreşti, având în vedere că partea vătămată nu a oferit un motiv plauzibil asupra acestei reveniri, iar pe de altă parte declaraţia dată în acest moment nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate, respectiv declaraţiile date de inculpaţi la urmărirea penală prin care aceştia recunosc parţial faptele ce li se impută, raportul de constatare medico-legală, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică dactiloscopică.

Astfel, inculpatul N.O. recunoaşte că i-a aplicat părţii vătămate lovituri cu palma peste faţă pentru a o determina să întreţină relaţii sexuale, iar în maşină atât el, cât şi inculpatul B.G. au întreţinut cu aceasta acte sexuale orale.

Inculpatul B.G. arată în cursul urmăririi penale că a întreţinut cu partea vătămată un singur act sexual oral cu acordul acestuia, iar inculpatul N.O. i-a aplicat mai multe lovituri cu palmele peste cap şi faţă. Fiind constrânsă în acest mod, partea vătămată a arătat că acceptă să facă doar sex oral sau anal.

În mod corect, instanţa de prim-control judiciar a reţinut că actele sexuale au avut loc fără acordul părţii vătămate, faţă de împrejurările în care s-au analizat acestea.

Astfel, partea vătămată minoră se afla singură cu inculpaţii, în maşina inculpatului B.G., pe un drum de ţară, noaptea, fusese lovită de inculpatul N.O. pentru întreţinerea relaţiilor sexuale, aceasta fiind practic lipsită de orice posibilitate de apărare.

Faţă de condiţiile concrete în care s-a aflat partea vătămată nu se poate reţine, aşa cum susţine inculpatul B.G., că aceasta a consimţit la relaţiile sexuale.

Potrivit raportului de constatare medico-legală al S.M.L. Vrancea din 27 noiembrie 2008, partea vătămată a prezentat leziuni de violenţă faciale - leziuni care ar fi putut fi produse prin lovire cu mijloace contondente (pumni, palme) şi care au necesitat pentru vindecare 2 - 3 zile îngrijiri medicale.

De asemenea, din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 11 martie 2009 rezultă că profilul genetic al inculpatului N.O. a fost identificat în proba de secreţie anală ridicată de la minora G.N.D.J., ceea ce infirmă susţinerea acestui inculpat că nu a întreţinut cu partea vătămată acte sexuale anale.

Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 14 ianuarie 2009 concluzionează că firele de păr identificate şi ridicate de pe bancheta din spate a autoturismului aparţinând inculpatului B.G. sunt constituite din bulbi şi teci epiteliale. Genotiparea acestor urme a pus în evidenţă, corespunzător locilor analizaţi, un amestec de profile genetice ce provin de la minim două persoane. Profilul genetic al probei biologice de referinţă recoltate de la victima G.N.D.J. este inclus, la locii corespunzători, în acest amestec, alături de cel al numitului B.G.

În cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul B.G. a revenit asupra declaraţiilor date la urmărirea penală şi a arătat că de fapt nu a întreţinut cu partea vătămată nici un act sexual.

Această revenire este nejustificată şi infirmată de celelalte probe arătate anterior.

Inculpatul N.O. a reţinut că nu a intrat în apartamentul părţii vătămate, or din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 28 noiembrie 2008 reiese că urma papilară prelevată de pe întrerupătorul de la baie a fost creată de inculpatul N.O.

Concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică se coroborează cu declaraţiile date la urmărirea penală de partea vătămată, potrivit cărora, după ce i-a luat banii de pe masa din sufragerie, inculpatul N.O. a intrat în baie.

În aceeaşi împrejurare, partea vătămată i-a solicitat inculpatului N.O. să-i restituie telefonul pe care i l-a sustras anterior, după consumarea prin violenţă a actelor sexuale, precum şi suma de 100 RON, iar acesta a lovit-o şi a ameninţat-o cu moartea dacă va reclama faptele organelor de poliţie.

Din oficiu, Înalta Curte constată că pedepsele aplicate inculpaţilor au fost just individualizate în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, împrejurările săvârşirii acestora, persoana inculpaţilor care nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, au avut o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal, parţial sinceră în cursul urmăririi penale şi au fost de acord să despăgubească partea civilă cu sumele solicitate.

Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţi.

Conform art. 38516 raportat la art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B.G. perioada executată, reţinerea din 28 noiembrie 2008 şi arestarea preventivă de la 4 decembrie 2008 la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.G. şi N.O. împotriva Deciziei penale nr. 25/A din 5 mai 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B.G., timpul reţinerii din 28 noiembrie 2008 şi arestării preventive de la 4 decembrie 2008 la 7 septembrie 2010.

Obligă recurentul inculpat B.G. la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat N.O. la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 septembrie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 633/2010. Penal. Infracţiuni privind...  ICCJ. Decizia nr. 634/2010. Penal. Menţinere măsură de... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3035/2010. Penal