ICCJ. Decizia nr. 3062/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3062/2010
Dosar nr. 5103/108/2008
Şedinţa publică din 08 septembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Sentinţa penală nr. 277 din 20 octombrie 2009 a Tribunalului Arad s-a hotărât în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. achitarea inculpatului M.I.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (3), (4) C. pen. raportat la art. 215 alin. (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) art. 37 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului M.I.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 84 pct. 3 din Legea nr. 59/1934.
A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC „D."; SRL prin lichidator E. S.P.R.L. cu sediul în Arad, str. D.B., să plătească părţii civile SC „S.M.R.” SRL cu sediul în Buzău, str. S., suma de 439.433 RON, reprezentând contravaloarea CEC-urilor din 25 februarie 2002, din 28 februarie 2002 şi din 01 martie 2002 şi dobânda comercială legală începând cu data scadenţei până la zi dar nu mai mult decât suma datorată cu titlu de preţ.
A fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 650 RON cheltuieli judiciare.
S-a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, întocmit în Dosarul nr. 288/P/2002, ce a fost înregistrat la această instanţă la 18 iunie 2003, a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi trimis în judecată inculpatul M.I.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (3), (4) raportat la alin. (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi de art. 84 pct. 3 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen.
Prin actul de sesizare, în sarcina inculpatului s-a reţinut că: Inculpatul M.I.D. este administrator la SC D. SRL Arad.
La data de 20 februarie 2002 între SC D. SRL şi SC S.M.R. SRL Piteşti, s-a încheiat un contract pentru livrarea de produse agricole, unde printre altele se stipula că plata se va face prin CEC. În baza acestui contract SC S.M.R. SRL a livrat iniţial o cantitate de 517 tone de orz, în valoare de 1.918.752.856 RON. Pentru achitarea acestei facturi SC D. SRL a emis fila CEC din 25 februarie 2002, aceasta fiind doar semnată de numitul T.L., lăsându-se necompletate celelalte date.
Ulterior, în baza aceluiaşi contract s-a mai livrat cantitatea de 608,75 tone de produse agricole, iar pentru plată s-au emis filele CEC (în aceleaşi condiţii ca şi cel emis în 25 februarie 2003), din 28 februarie 2002 (semnată de inculpatul M.I.D.) şi din 01 martie 2002 (semnată de numitul T.L.).
Prezentându-se ulterior cele trei file CEC pentru plată la B.R. SA, acestea au fost refuzate la plată din lipsă totală de disponibil în contul SC D. SRL.
În urma cercetărilor s-a stabilit că pentru emiterea a mai multor CEC-uri fără acoperire, în datele de 25 februarie 2003 şi 26 februarie 2003, s-au trimis somaţii de către B.R., fiind încunoştinţat inculpatul M.I.D., că se află în interdicţie bancară, somaţii primite şi semnate de luare la cunoştinţă. Cu toate acestea, inculpatul M. a continuat să efectueze plăţi pentru produsele achiziţionate prin emiterea unor file CEC, deşi cunoştea că nu există disponibil în cont.
Prin Sentinţa penală nr. 406 din 19 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 2336/2005, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul M.I.D. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (3), (4) C. pen. raportat la art. 215 alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi de art. 84 pct. 3 din Legea nr. 59/1934.
A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile SC S.M.R. SRL, cu sediul în Piteşti, B-dul N.B., judeţul Argeş, suma de 4.394.334.260 RON, reprezentând contravaloarea CEC-urilor din 25 februarie 2.002, din 28 februarie 2002 şi din 01 martie 2002, şi dobânda comercială legală începând cu data scadenţei până la zi dar nu mai mult decât suma datorată cu titlu de preţ.
A fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 300 RON cheltuieli judiciare.
Prin Decizia penală nr. 109/A din 26 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 193/108/2005 a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, împotriva Sentinţei penale nr. 406 din 19 decembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 2336/2005. A fost admis apelul inculpatului. A fost desfiinţată sentinţa penală apelată şi s-a dispus trimiterea dosarului la Tribunalul Municipiului Bucureşti pentru a sesiza instanţa competentă să se pronunţe cu privire la conflictul negativ de competenţă.
Prin Încheierea nr. 1664 din 08 octombrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosar nr. 6674/1/2008 s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul M.I.D. în favoarea Tribunalului Arad.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 08 decembrie 2008.
Din probele administrate în cauză, în cursul urmăririi penale, respectiv : declaraţie parte civilă, contract de vânzare-cumpărare, copii file CEC, declaraţii martori: P.L., M.M., copii somaţii bancă, raport lichidator, declaraţii învinuit M.I.D., declaraţii învinuit T.L. şi raport de expertiză contabilă; în cursul cercetării judecătoreşti (Dosar 2336/2005, 5103/108/2008) respectiv: declaraţie inculpat, declaraţii martori B.C., M.M., T.L., C.M., D.F., M.P.G., P.C.L., tribunalul reţine,
În fapt:
Între SC D. SRL şi SC S.M.R. SRL Piteşti, s-a încheiat la data de 20 februarie 2002 un contract pentru livrare produse agricole, respectiv orz furajer. Părţile contractante au stabilit ca plata să se efectueze cu file CEC.
Astfel, relaţiile comerciale dintre cele două societăţi s-au derulat conform înţelegerii dintre acestea până la contractele încheiate în datele de 20 februarie 2002 şi 26 februarie 2002. Pentru marfa livrată, a fost achitat preţul parţial, rămânând un rest de plată în sumă de 4.394.324.260 RON.
Filele CEC din 25 februarie 2002, din 28 februarie 2002 şi din 01 martie 2002 emise de SC D. SRL au fost refuzate la plată de B.R. SA pentru lipsă disponibil în cont.
Cu privire la aceste file CEC reţinem că acestea au fost predate societăţii SC S.M.R. SRL Piteşti de către reprezentantul cumpărătoarei odată cu ridicarea mărfii, după cântărire, stabilirea exactă a cantităţilor şi emiterea facturilor. La momentul eliberării de către debitoare, filele CEC erau completate parţial la rubricile privind semnătura cumpărătoarei, prin aplicarea semnăturii inculpatului pe una din file şi a martorului T.L. pe celelalte două, şi ştampila societăţii care se afla la dispoziţia celor doi. Conform declaraţiei martorei P., celelalte rubrici ale filelor CEC, inclusiv data emiterii, au fost completate ca de obicei de ea. Filele au fost introduse în bancă la 28 februarie 2002, 25 februarie 2002 şi 01 martie 2002 şi refuzate la plată, prima din cauza lipsei de disponibil, ce a atras şi interdicţia bancară în emiterea de CEC-uri pentru SC D. SRL Arad cu consecinţa predării la bancă a tuturor carnetelor conţinând file CEC, iar celelalte două cu menţiunea interdicţiei bancare incident determinat de primul refuz.
Din declaraţiile inculpatului şi martorului T.L., raportul de expertiză contabilă, actele întocmite de lichidatorul judiciar, reţinem că la data derulării contractelor încheiate cu partea vătămată în datele de 22 februarie 2002, respectiv 26 februarie 2006, SC D. SRL avea un rulaj de creditor mai mare decât cel de debitor.
Astfel, la data de 30 iunie 2002 SC D. SRL mai avea de încasat de la clienţi suma de 20.596.980, 974 RON şi de recuperat TVA în sumă de 18.840.230.249 RON.
Astfel, în momentul emiterii filelor CEC, inculpatul avea în cont disponibilităţile necesare pentru a onora plăţile la care s-a obligat prin contractul încheiat cu partea vătămată. Interdicţia bancară a intervenit ulterior emiterii filelor CEC, acestea fiind datate de partea vătămată căreia i-au fost predate la o dată anterioară. Faptul că diferenţa de 4.394.324.260 RON nu a mai fost achitată părţii vătămate nu se datorează vreunor manopere dolosive din partea inculpatului sau emiterea de CEC-uri fără acoperire, ci faptului că principalul client al SC D. SRL, respectiv T.G. SRL nu a plătit marfa achiziţionată.
În acest sens apreciem că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive, respectiv latura subiectivă, neputând fi reţinută intenţia inculpatului în a induce şi menţine în eroare partea vătămată.
Pentru aceste motive, tribunalul în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. va achita pe inculpatul M.I.D., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (3), (4) C. pen. raportat la art. 215 alin. (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 37 lit. a) şi b) C. pen.
Văzând limitele de pedeapsă a infracţiunii prevăzute de art. 84 pct. 3 din Legea nr. 59/1934 şi data săvârşirii faptei, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului M.I.D.
În latura civilă a cauzei, având în vedere că inculpatul datorează părţii vătămate suma de 4.394.324.260 RON, sumă ce este dovedită cu înscrisurile depuse la dosar, declaraţiile martorilor audiaţi, instanţa în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., va obliga inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D. SRL prin lichidator E. S.P.R.L. Arad să plătească părţii civile SC S.M.R. SRL Buzău, suma de 439.433 RON, reprezentând contravaloarea CEC-urilor din 25 februarie 2002, din 28 februarie 2002 şi din 01 martie 2002 şi dobânda comercială legală începând cu data scadenţei până la zi, dar nu mai mult decât suma datorată cu titlu de preţ.
II. Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 07 decembrie 2009, sub nr. 5103/108/2008.
În motivarea apelului, procurorul a arătat că sentinţa apelată este nelegală, deoarece prima instanţă l-a achitat pe inculpat pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave săvârşită în formă continuată şi în stare de recidivă.
De asemenea procurorul a mai arătat că instanţa de fond nu a interpretat corespunzător materialul probator, deoarece din declaraţiile martorilor şi ale expertului rezultă faptul că inculpatul a acţionat cu intenţia de a induce şi menţine în eroare partenerul de afaceri cu privire la solvabilitatea şi credibilitatea sa financiară.
Analizând sentinţa apelată din prisma motivelor de apel invocate şi analizele din oficiu, în limitele prevăzute de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa constată următoarele:
Critica adusă sentinţei apelate privind greşita achitare a inculpatului pentru infracţiunea de înşelăciune este întemeiată.
Astfel în cauză între SC S.M.R. SRL Piteşti şi societatea administrată de inculpat s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare la data de 20 februarie 2002 prin care furnizorul se obliga să livreze produse agricole, iar beneficiarul să înmâneze vânzătorului un CEC în fiecare zi de livrare, scadent la data livrării.
Din declaraţia martorului M.M. cât şi din raportul lichidatorului, reiese că societatea administrată de inculpat SC D. SRL Arad a vândut toată marfa achiziţionată de la furnizori către SC T.G.I. SRL Bucureşti, care şi-a achitat toate datoriile către societatea administrată de inculpat, astfel încât intrarea în incapacitate de plată a societăţii inculpatului nu s-a datorat neplăţii datoriilor de către SC T.G.I. SRL Bucureşti.
Aşa cum se concluzionează în raportul lichidatorului judiciar, pierderile înregistrate de SC D. SRL Arad sunt rezultatul voinţei debitoarei luând în calcul volumul foarte mare de mărfuri care au fost tranzacţionate.
De asemenea, cu toate că se afla în interdicţie bancară, somaţiile băncii fiind semnate de luare la cunoştinţă, inculpatul a mai emis două CEC-uri în data de 28 februarie 2002 şi 01 martie 2002, rămase nedecontate pe motivul lipsei disponibilului în cont.
Astfel, inculpatul nu a acţionat în numele societăţii comerciale cu bună-credinţă, din dorinţa de a încerca achitarea creanţelor, ci, deşi a cunoscut faptul că se află în interdicţie bancară a emis CEC-urile necompletate cu datele esenţiale, pentru a crea aparenţa solvabilităţii, în realitate el urmărind şi obţinând livrarea produselor de la furnizor, pe care ulterior le-a valorificat sub preţul de achiziţie la o altă societate comercială.
Fapta săvârşită de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (3), (4) C. pen. raportat la art. 215 alin. (5) C. pen., săvârşită în formă continuată.
Din punct de vedere subiectiv fapta a fost săvârşita cu intenţie directă, întrucât inculpatul şi-a dat seama de rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea acestuia.
La individualizarea judiciară a pedepsei instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP): dispoziţiile părţii generale a C. pen., limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana inculpatului şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte şi durata sancţiunii şi natura sa pe de altă parte.
Criteriile generale de individualizare a pedepselor sunt expres prevăzute de legiuitor în dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi orice abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire şi aplicare a pedepsei presupune analizarea obiectivă a probelor de la dosar care duc la aplicarea acestora.
În cauză nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante având în vedere că inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, a avut o atitudine nesinceră de-a lungul procesului penal, este cunoscut cu antecedente penale săvârşind fapta în stare de recidivă post executorie aşa cum rezultă din fişa de cazier a inculpatului.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în baza art. art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva Sentinţei penale nr. 277 din 20 octombrie 2009 a Tribunalului Arad pronunţată în Dosarul nr. 5103/108/2008, a desfiinţat sentinţa apelată în latură penală şi, rejudecând, potrivit art. 215 alin. (3), (4) C. pen. raportat la art. 215 alin. (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.I.D. la 10 (zece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
Potrivit art. 215 alin. (5) C. pen., a aplicat pedeapsa complementară de 2 (doi) ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale, iar în baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.
La stabilirea pedepselor accesorii instanţa a aplicat jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului având în vedere faptul că într-o speţă (cauza Hirst Contra Regatului Unit nr. 2 din 6 octombrie 2005) Curtea a statuat că prin interzicerea dreptului de a alege se încalcă prevederile art. 3 al Protocolului nr. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
De asemenea nu a interzis nici dreptul prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., întrucât inculpatul nu s-a folosit la săvârşirea infracţiunii în speţă de o anumită funcţie sau profesie.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului.
Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în aşa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea săvârşirii altor fapte penale.
Curtea a apreciat că în raport de gradul de pericol social al faptei, rezultat din modalitatea şi împrejurările concrete de comitere a acesteia, cuantumului pedepsei la zece ani este justificat, raportat la dispoziţiile art. 72 şi 52 C. pen., dându-se eficienţă principiului proporţionalităţii între gravitatea faptelor comise şi profilul socio-moral al inculpatului.
Pe cale de consecinţă a menţinut în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Aşa fiind, prin Decizia penală nr. 40/A din 15 martie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva Sentinţei penale nr. 277 din 20 octombrie 2009 a Tribunalului Arad pronunţată în Dosarul nr. 5103/108/2008.
A fost desfiinţată sentinţa apelată în latură penală şi rejudecând:
În baza art. 215 alin. (3), (4) C. pen. raportat la art. 215 alin. (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.I.D. la 10 (zece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
În baza art. 215 alin. (5) C. pen., a fost aplicată pedeapsa complementară de 2 (doi) ani a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.
Au fost menţinute în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat în apelul procurorului au rămas în sarcina acestuia.
S-a dispus plata sumei de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, din contul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în contul Baroului Timiş.
III. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul M.I.D. criticând-o ca nelegală şi netemeinică prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. şi a solicitat, în esenţă, admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond, arătând că inculpatul nu a avut intenţia de induce în eroare societăţile, la acel moment avea disponibil în cont şi avea de recuperat TVA, iar interdicţia bancară a intervenit ulterior emiterii filelor CEC. S-a mai arătat că inculpatul a fost consecvent în declaraţii, şi nu a dorit să-şi înşele partenerii de afaceri şi că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii respectiv intenţia, astfel că în mod corect instanţa de fond a constatat acest fapt şi l-a achitat pe inculpat.
Examinând actele şi lucrările dosarului, decizia recurată în raport de unicul motiv de critică invocat şi de cazul de casare indicat, Înalta Curte are în vedere că recursul declarat de M.I.D. se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Aceasta întrucât printr-un examen complet şi convingător al mijloacelor de probă administrate în cauză, instanţa de prim control judiciar a reţinut corect situaţia de fapt imputată constatând în esenţă în aceea că la data de 20 februarie 2002 între SC D. SRL unde inculpatul avea calitatea de administrator şi SC S.M.R. SRL Piteşti s-a încheiat un contract pentru livrarea de produse agricole, unde printre altele se stipula că plata se va face prin CEC. În baza acestui contract SC S.M.R. SRL a livrat iniţial o cantitate de 517 tone de orz în valoare de 1.918.752.856 RON. Pentru achitarea acestei facturi SC D. SRL a emis fila CEC din 25 februarie 2002, aceasta fiind doar semnată de T.L., lăsându-se necompletate celelalte date.
Ulterior, în baza aceluiaşi contract s-a mai livrat cantitatea de 608,75 tone de produse agricole, iar pentru plată s-au emis filele CEC [în aceleaşi condiţii ca şi cel emis în 25 februarie 2003, din 28 februarie 2002 (semnat de M.I.D.) şi din 01 martie 2002 (semnat de T.L.)].
Prezentându-se ulterior cele 3 file CEC pentru plată la B.R. SA, acestea au fost refuzate la plată din lipsă totală de disponibil în contul SC D. SRL.
În urma cercetărilor s-a stabilit că pentru emiterea a mai multor CEC-uri fără acoperire în datele 25 februarie 2003 şi 26 februarie 2003 s-au trimis somaţii de către B.R., fiind încunoştiinţat M.I.D. că se află în interdicţie bancară, somaţii primite şi semnate de luare la cunoştinţă. Cu toate acestea, inculpatul M.I.D. a continuat să efectueze plăţi pentru produsele achiziţionate prin emiterea unor file CEC, deşi cunoştea că nu există disponibil în cont.
În consecinţa celor sus arătate în mod legal instanţa de apel a statuat că fapta inculpatului săvârşită sub imperiul unei singure rezoluţii delictuoase şi în stare de recidivă postexecutorie întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (3), (4) raportat la art. 215 alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Se mai reţine că pedeapsa stabilită într-un cuantum de 10 ani închisoare, aşadar la limita minimă a textului de lege sancţionator, este aptă în totalitate să satisfacă scopurile şi finalităţile definitive prin dispoziţiile art. 52 C. pen., respectiv să asigure efectiva reeducare a recurentului inculpat, cât şi să prevină săvârşirea de noi infracţiuni.
Pe de altă parte, cuantumul acesteia şi modalitatea de executare în regim de detenţie sunt subsumate tuturor criteriilor de individualizare judiciară prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind avute în vedere în mod corespunzător gradul de pericol social generic şi concret al faptelor comise, caracterul repetat al acestora, dimensiunile apreciabile ale prejudiciului cauzat părţii vătămate, cât şi datele care circumstanţiază persoana recurentului, recidivist în condiţiile recidivei postexecutorii prevăzută de art. 37 lit. b C. pen. şi cu o poziţie procesuală sinceră.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I.D. împotriva Deciziei penale nr. 40/A din 15 martie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 08 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3277/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3067/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
