ICCJ. Decizia nr. 3078/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3078/2010
Dosar nr. 7194/1/2010
Şedinţa publică din 08 septembrie 2010
Asupra recursurilor penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 24 august 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 4597/108/2009 s-a dispus, printre altele, menţinerea stării de arest a inculpaţilor D.D.G. şi R.U.C.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut, în fapt, următoarele:
Pentru a se putea menţine starea de detenţie provizorie, legea cere existenţa presupunerii rezonabile privind săvârşirea faptelor imputate inculpaţilor, iar din probatoriul administrat nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpaţii R.U.C. şi D.D.G. ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menţinerea acesteia. În acest context, instanţa de apel a constatat că presupunerea rezonabilă privind comiterea faptelor imputate inculpaţilor este susţinută şi de împrejurarea că prima instanţă a pronunţat o hotărâre de condamnare.
În cazul inculpatului R.U.C. au fost reţinute şi infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei şi anume, infracţiunea de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen.
În fine, reţine instanţa de apel numărul mare al faptelor, natura infracţiunilor impune menţinerea în continuare a stării de arest.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpaţii D.D.G. şi R.U.C. solicitând revocarea măsurii arestării preventive, întrucât nu mai sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., temei avut în vedere la luarea, respectiv menţinerea detenţiei provizorii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa penală nr. 111 din 12 aprilie 2010, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 4597/108/2009 s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului R.U.C. la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 1, 4 şi 6 din Legea nr. 39/2003; şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen., tăinuire a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen., tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (1) lit. a), i) C. pen., lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
Prin aceeaşi hotărâre, s-a dispus condamnarea inculpatului D.D.G. la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare.
În fapt, s-a reţinut că inculpatul R.U.C. a fost iniţiatorul unui grup infracţional organizat, sens în care a desfăşurat o activitate de coordonare a activităţii infracţionale a acestui grup pentru comiterea mai multor infracţiuni de şantaj, de loviri sau alte violenţe, de instigare la omor.
Din acest grup infracţional făceau parte alţi 28 de inculpaţi, printre care şi inculpatul D.D.G., scopul acestui grup fiind acela de obţinere a unor beneficii materiale prin întrebuinţarea violenţei, ameninţărilor şi şantajului.
Activitatea infracţională s-a desfăşurat pe o perioadă mare de timp, inculpaţii acţionând în mod repetat, în baza unor rezoluţii infracţionale distincte.
Astfel cum rezultă din mandatele de arestare, dar şi din încheierea recurată, temeiul arestării preventive l-a constituit art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Cu privire la pericolul pentru ordinea publică, Înalta Curte reţine că acesta se menţine şi în prezent şi implicit justifică menţinerea stării de arest în condiţiile în care există probe suficiente care demonstrează implicarea celor doi inculpaţi la săvârşirea unor fapte deosebit de grave.
Sub acest aspect, nu poate fi ignorat numărul mare de infracţiuni, natura acestora, modalitatea concretă de organizare a grupului infracţional, dar şi scopul urmărit, acela de a obţine prin folosirea violenţei, a ameninţătorilor, a şantajului, beneficii materiale substanţiale.
Menţinerea detenţiei provizorii se justifică şi prin acea că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre de condamnare, care, chiar nedefinitivă, constituie un argument puternic în adoptarea soluţiei dispuse de instanţa de apel.
Toate aceste elemente justifică menţinerea stării de arest a inculpaţilor D.D.G. şi R.U.C.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.D.G. şi R.U.C. împotriva încheierii din 24 august 2010, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în Dosarul nr. 4597/108/2009.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.D.G. şi R.U.C. împotriva încheierii de şedinţă din 24 august 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 4597/108/2009.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 08 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3077/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2382/2010. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
