ICCJ. Decizia nr. 3077/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3077/2010
Dosar nr. 7102/1/2010
Şedinţa publică din 08 septembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin încheierea de şedinţă din 25 august 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 3347/30/2010, în temeiul art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160h C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului minor F.I., legalitatea şi temeinicia acesteia fiind verificate în termenul legal de 30 zile.
S-a reţinut cu privire la starea de arest a inculpatului F.I., în temeiul art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160h C. proc. pen., instanţa a menţinut starea de arest a inculpatului minor F.I., constatând ca temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă, ca şi pericolul social concret pentru ordinea publică pe care-l prezintă lăsarea inculpatului în libertate. În acest sens se reţine că pedeapsa închisorii prevăzută de lege pentru infracţiunea de care inculpatul este acuzat şi pentru care există presupunerea rezonabilă că ar fi fost comisă de acesta, este mai mare de 4 ani.
În ceea ce priveşte menţinerea temeiurilor, se reţine şi faptul că împotriva inculpatului, prima instanţă a pronunţat o hotărâre de condamnare prin sentinţa penală nr. 316 din 17 iunie 2010 a Tribunalului Timiş, iar potrivit dispoziţiilor art. 681, art. 139 şi art. 160b C. proc. pen., măsurile preventive necesită existenţa presupunerii rezonabile privind săvârşirea faptelor imputate inculpatului. Totodată, s-au menţinut probele că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la natura infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, circumstanţele reale reţinute drept cadrul al comiterii faptei în actul de sesizare al instanţei, împrejurarea că fapta este din categoria celor care atrag obligaţia statului de a lua măsurile necesare pentru protecţia cetăţenilor împotriva comiterii de infracţiuni grave.
Faţă de cele reţinute, se consideră că lăsarea inculpatului în libertate ar încuraja săvârşirea unor fapte similare celor imputate prin actul de sesizare a instanţei atât de către inculpat, cât şi de către alte persoane ce ar percepe lăsarea în libertate a făptuitorului ca pe o lipsă de reacţie corespunzătoare a autorităţilor.
Pentru aceleaşi considerente care vizează menţinerea arestării preventive, se apreciază că această măsură procesuală nu poate fi revocată sau înlocuită cu altă măsura preventivă.
II. Împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat recurs inculpatul F.I. criticând-o ca netemeinică solicitând casarea încheierii recurate, revocarea măsurii arestării preventive şi judecarea inculpatului în stare de libertate, considerând că acesta nu poate influenţa cursul judecării cauzei, solicitând ca instanţa să aibă în vedere faptul că până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, inculpatul poate fi judecat în stare de libertate.
Examinând actele şi lucrările dosarului, încheierea recurată în raport de motivele de critică invocate cât şi din oficiu sub toate aspectele, aşa cum prevâd dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, are în vedere că recursul de faţă de priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Aceasta întrucât instanţa de apel investită cu soluţionarea apelului declarat de inculpatul F.I. împotriva sentinţei penale nr. 316/PI din 17 iunie 2010 a Tribunalului Timiş prin care pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. (1), alin. (2), lit. b), alin. (21) lit. a) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) i-a fost aplicată pedeapsa de 8 ani închisoare în mod corespunzător a făcut o judicioasă aplicaţie a dispoziţiilor art. 3002 raportat la art. 160h C. proc. pen. dispunând prin încheierea atacată menţinerea stării de arest a acestuia.
În mod justificat s-a constatat menţinerea temeiurilor de fapt datorat gravităţii faptei imputate constând în esenţă în aceea că în seara zilei de 15/6 octombrie 2009, cei trei inculpaţi au hotărât, fără a se putea stabili exact cui a aparţinut iniţiativa, să sustragă bunuri dintr-un bar situat în localitatea Alioş, pe partea stângă, în sensul de mers MaŞIoc-Zăbranim, într-un imobil în care se mai găseşte un magazin mixt şi are, drept anexe, o terasă şi o grădină.
Se mai arată că, în scopul anterior arătat, pe timp de noapte cei trei s-au deplasat la locaţia indicată unde, prin imobilizarea paznicului M.C., care a fost lovit, târât în grădina imobilului şi legat de mâini şi de picioare, au sustras mai multe bunuri din incinta barului pe care ulterior le-au împărţit între ei şi comercializat, respectiv, consumat în interes personal.
Se mai arată în cuprinsul actului de inculpare că urmare loviturilor primite şi a faptului că a fost imobilizat M.C. a decedat, fiind descoperit în grădină în dimineaţa zilei următoare.
Concomitent, se menţin în cauză şi temeiurile de drept ale aceleiaşi măsuri a arestării preventive relative la cazul de arestare preventivă prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen. existând probe că lăsarea în libertate a recurentului inculpat F.I. prezintă pericol concret pentru ordinea publică manifestat prin aceea că ar genera un acut sentiment de insecuritate în comunitatea locală ce ar percepe aceasta ca o lipsă de reacţie a autorităţilor judiciare competente.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.I. împotriva încheierii de şedinţă din 25 august 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 3347/30/2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 08 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2380/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3078/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
