ICCJ. Decizia nr. 3157/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3157/2010
Dosar nr. 1169/42/2009
Şedinţa publică din 14 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Rezoluţia nr. 203/P/2009 din 23 octombrie 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C.A., avocat în cadrul Baroului Dâmboviţa, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 288, art. 291 şi art. 290 C. pen.
Pentru a dispune astfel, procurorul a reţinut că prin plângerea din 28 aprilie 2009 K.N. a solicitat efectuarea de cercetări împotriva numitului C.A., avocat în Baroul Dâmboviţa, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals prev. de art. 288 şi art. 291 C. pen., deoarece la data de 8 mai 2006 a întocmit în fals o împuternicire avocaţială pentru a-l reprezenta în Dosarul civil nr. 2044/2006 al Judecătoriei Târgovişte, având ca obiect restituirea unei cauţiuni, prin falsificarea semnăturii sale la rubrica „Client”, împuternicire pe care a depus-o în aceeaşi zi la dosarul cauzei civile şi de care s-a folosit pe tot parcursul procesului, faptă ce a produs consecinţe juridice.
Pe baza susţinerilor invocate în plângere şi a memoriilor ulterioare formulate de persoana vătămată s-a apreciat că nemulţumirea acesteia rezultă din faptul că avocatul C.A., după recuperarea pe cale judecătorească a sumei plătită de persoana vătămată cu titlu de cauţiune de 377.000 lei vechi, achitată la data de 25 ianuarie 1991, sumă reactualizată la valoarea de circulaţie a monedei naţionale astfel cum s-a stabilit prin Sentinţa civilă nr. 334 din 25 septembrie 2006 pronunţată de Judecătoria Târgovişte în Dosarul civil nr. 2044/2006 a ridicat în numele său această sumă de bani din care i-a remis doar o parte, restul fiind oprit de avocat fără acordul său.
S-a reţinut că în anul 2006 părţile au convenit ca avocatul C.A. să efectueze demersurile necesare pentru recuperarea sumei plătită cu titlu de cauţiune de către K.N., scop în care acesta din urmă şi care domicilia în Germania l-a împuternicit printr-un înscris apostilat să-l reprezinte în dosarul având acest obiect aflat pe rolul instanţelor din România.
Făptuitorul a dat curs mandatului şi a efectuat demersurile necesare, astfel încât prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă a obţinut suma de bani solicitată de persoana vătămată.
Se reţine că deşi nu a existat un contract de asistenţă juridică între părţi în forma scrisă, făptuitorul a emis o împuternicire avocaţială la data de 8 mai 2006, semnând în locul persoanei vătămate şi pe care a depus-o la dosarul cauzei, având astfel dreptul să formuleze şi concluzii orale în faţa instanţelor de judecată, drept care nu era recunoscut numai în baza mandatului dat de persoana vătămată, în acest sens, invocându-se dispoziţiile art. 68 alin. (4) C. proc. civ.
Persoana vătămată deşi nu a contestat că a fost beneficiara serviciilor juridice ale făptuitorului-avocat C.A., a susţinut că împuternicirea avocaţială a fost un fals deoarece i-a fost contrafăcută semnătura.
S-a stabilit de către procuror că persoana vătămată avea cunoştinţă de existenţa împuternicirii deoarece la data de 25 septembrie 2006 când s-a soluţionat Dosarul civil nr. 2044/2006 a fost prezent în şedinţa publică şi a constatat că în calitate de avocat făptuitorul a formulat şi concluzii orale şi prin urmare nu se poate reţine inexistenţa între avocat şi clientul său a unui acord de voinţă.
Se mai reţine că prin contrafacerea semnăturii persoanei în cauză făptuitorul ar fi săvârşit acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. şi că în mod evident respectivul înscris este apt să producă consecinţe juridice.
Consideră procurorul însă că faţă de acordul beneficiarului serviciilor juridice nu se poate reţine că făptuitorul a comis fapta cu intenţia de a comite un fals, cu atât mai mult cu cât semnătura la rubrica „Client/reprezentant” înscrisă pe formularul-tip al împuternicirii avocaţiale, astfel cum rezultă din Anexa 2 la Statul profesiei de avocat din 2004, nu este întotdeauna necesară.
În cauză a fost analizat conţinutul constitutiv al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi nu cel al infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, aşa cum a solicitat persoana vătămată, deoarece împuternicirea avocaţială nu poate fi asimilată „înscrisurilor oficiale” în accepţiunea dată de art. 150 alin. (2) C. pen.
S-a mai stabilit totodată şi faptul că actele premergătoare efectuate în cauză au evidenţiat că făptuitorul C.A. a mai fost cercetat şi în Dosarul nr. 532/P/2007 al aceleiaşi unităţi de parchet, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), soluţie definitivă întrucât persoana vătămată nu a formulat plângere precum şi în Dosarul nr. 253/P/2008 în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1) şi 3 C. pen., soluţie definitivă prin respingerea recursului împotriva Sentinţei penale nr. 6 din 12 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti conform Deciziei penale nr. 1467 din 21 aprilie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Plângerea formulată de persoana vătămată K.N. în temeiul art. 275 - 278 C. proc. pen. a fost respinsă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti prin Rezoluţia nr. 1371/II/2/2009 din 23 noiembrie 2009.
Ambele rezoluţii au fost atacate cu plângere conform art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., Curtea de Apel Ploieşti fiind legal învestită faţă de calitatea intimatului-făptuitor C.A., avocat în cadrul Baroului Dâmboviţa, raportat la art. 281 C. proc. pen. combinat cu Legea nr. 79/2007.
Prin Sentinţa penală nr. 22 din 19 februarie 2010, această instanţă a respins ca nefondată plângerea şi a menţinut rezoluţia atacată.
În esenţă, instanţa de fond a constatat că din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că la data la care a fost emisă împuternicirea avocaţială - 8 mai 2006 - pentru formularea de concluzii orale, petentul a fost prezent la proces, nesusţinând inexistenţa mandatului de reprezentare, datată şi apostilat 31 ianuarie 2006.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul K.N.
El solicită admiterea acestei căi de atac, casarea sentinţei penale atacate, iar, în principal, desfiinţarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale. În subsidiar solicită reţinerea cauzei spre rejudecare şi condamnarea inculpatului pentru infracţiunile cu care a sesizat parchetul.
Recursul declarat este nefondat şi urmează a fi respins ca atare.
În mod corect s-a reţinut atât în rezoluţiile atacate cât şi în sentinţa Curţii de Apel Ploieşti că:
- petentul l-a împuternicit pe intimat într-un înscris apostilat să-l reprezinte în instanţele din România pentru recuperarea unei sume de bani plătită cu titlu de cauţiune.
Ulterior, şi pe baza acestui înscris, a fost întocmită o împuternicire avocaţială de către intimat care l-a semnat pe petent.
În continuare intimatul a reprezentat cu succes interesele recurentului obţinând printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă suma de bani solicitată de acesta.
Neînţelegerile ulterioare între cei doi cu privire la executarea hotărârii şi cuantumul sumei reţinute eventual de intimat nu au rezultat din actele premergătoare şi au constituit obiectul unei cauze separate soluţionate definitiv.
- s-a considerat că nu a fost comisă infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată întrucât intimatul a semnat clientul în considerarea mandatului de reprezentare dat de acesta anterior, lipsind astfel latura subiectivă.
- neexistând infracţiunea primară, generatoare în mod firesc nu există nici cea de-a doua, respectiv uzul de fals.
Faţă de cele mai sus expuse, Înalta Curte constată legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, astfel că va respinge ca nefondat recursul petentului, pe care îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul K.N. împotriva Sentinţei penale nr. 22 din 19 februarie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 545/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 553/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
