ICCJ. Decizia nr. 3133/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3133/2010
Dosar nr. 1487/100/2010
Şedinţa publică din 13 septembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă constatat
Prin Sentinţa penală nr. 184 din 13 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Maramureş a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul C.G. împotriva Sentinţei penale nr. 291 din 28 mai 2009 a Tribunalului Mureş.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa penală sus-menţionată, rămasă definitivă prin Decizia nr. 3361 din 21 septembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, revizuentul a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen.
Prin cererea de revizuire formulată, revizuentul a susţinut că nu se face vinovat de săvârşirea faptei pentru care a fost condamnat şi că instanţele anterioare au comis o gravă eroare în stabilirea situaţiei de fapt.
S-a arătat că vinovat de uciderea victimei P.G. era numitul R.D. şi că în cursul urmăririi penale şi al judecăţii a recunoscut comiterea infracţiunii ca urmare a faptului că ar fi fost ameninţat cu moartea de adevăratul autor.
În raport de motivele invocate, prima instanţă a constatat că acestea nu se încadrează în cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., pe temeiul căruia se solicitase revizuirea sentinţei de condamnare.
S-a arătat în acest sens că revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen. poate fi admisă numai dacă se invocă fapte sau împrejurări care, dacă ar fi fost cunoscute de instanţe, ar fi condus la o soluţie diametral opusă celei pronunţate.
Or, în speţă, din actele şi lucrările dosarului rezulta că subsecvent recunoaşterii iniţiale, revizuentul îl indicase ca autor al faptei pe numitul R.D., iar această apărare fusese examinată de instanţele de condamnare şi înlăturată motivat.
Ca urmare, s-a constatat că nefiind vorba de o împrejurare nouă în sensul art. 394 lit. a) C. proc. pen., condamnatul nu se putea prevala de cazul de revizuire invocat.
Hotărârea pronunţată în cauză a fost atacată cu apel de către revizuentul-condamnat.
Prin Decizia penală nr. 59/A/2010 din 12 mai 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, apelul declarat în cauză a fost respins, ca nefondat.
În considerentele deciziei din apel s-a arătat că pe calea revizuirii nu se poate ajunge la o prelungire a probaţiunii, nefiind posibilă reexaminarea hotărârii de condamnare pentru fapte cunoscute instanţelor învestite cu soluţionarea fondului acuzaţiilor.
În termen legal, împotriva ambelor hotărâri, a declarat recurs revizuentul C.G.
Prin memoriul depus la dosar, revizuentul a reluat motivele invocate în cererea iniţială, susţinând în esenţă că adevăratul autor al faptei este R.D. şi că declaraţiile sale din cursul procesului penal au fost în mod hotărâtor influenţate de actele de intimidare şi constrângere exercitate asupra sa de autorul infracţiunii.
De asemenea, a fost reiterată solicitarea din apel privind reaudierea martorilor cauzei şi a numitului R.D. în vederea corectei stabiliri a situaţiei de fapt.
Examinând cauza în raport de susţinerile invocate şi dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul nu este fondat.
Aşa cum corect au arătat instanţele anterioare, revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive poate fi cerută numai pentru cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) - e) C. proc. pen.
În niciun caz, pe calea revizuirii nu se poate obţine reexaminarea unei hotărâri judecătoreşti pentru cauze cunoscute şi analizate de instanţele de condamnare ori pentru motive ce pun în discuţie corecta interpretare şi aplicare a legii.
Potrivit art. 394 lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, se descoperă fapte sau împrejurări noi, susceptibile de a servi ca probă în justiţie şi de natură a demonstra fie că faptul constatat nu a existat, fie că cel condamnat nu a luat parte la comiterea lui.
În cauză, recurentul a susţinut că nu se face vinovat de săvârşirea faptei pentru care a fost condamnat, fără a indica acele fapte sau împrejurări necunoscute instanţelor de condamnare, motivele invocate constituind în fapt critici de nelegalitate împotriva modului în care a fost soluţionat procesul penal finalizat prin pronunţarea hotărârii de condamnare.
În procedura revizuirii nu se poate însă reexamina probatoriul pe baza căruia a fost judecată cauza iniţial.
Susţinerile privitoare la nevinovăţie au format obiect de analiză la judecata în primă instanţă, cât şi în căile ordinare de atac promovate împotriva hotărârii de condamnare pronunţată în primă instanţă şi au fost înlăturate motivat.
Toate aceste aspecte au fost corect reţinute şi evaluate de instanţele anterioare, cererea de revizuire formulată în cauză fiind inadmisibilă.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul C.G. şi va dispune obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul revizuent condamnat C.G. împotriva Deciziei penale nr. 59/A/2010 din 12 mai 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 538/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 542/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
