ICCJ. Decizia nr. 3190/2010. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3190/2010

Dosar nr. 5344/117/2007

Şedinţa publică din 16 septembrie 2010

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 589/R din 18 octombrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.A. dom. în Cluj, str. B.O., jud. Cluj împotriva Deciziei penale nr. 277/ 4. 09.2006 a Tribunalului Cluj.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii penale, inculpatul S.A. a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 20 aprilie 2010.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti, sentinţe sau decizii, după caz, nedefinitive.

În prezenta cauză, aşa cum rezultă şi din dispozitivul Deciziei penale nr. 589/R din 18 octombrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, hotărârea atacată cu recurs de inculpatul S.A. este definitivă.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecinţă, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza II C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul S.A. împotriva Deciziei penale nr. 589/R din 18 octombrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul S.A. împotriva Deciziei penale nr. 589/R din 18 octombrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 septembrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3190/2010. Penal