ICCJ. Decizia nr. 3206/2010. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3206/2010
Dosar nr. 46075/3/2008
Şedinţa publică din 17 septembrie 2010
Asupra recursurilor penale de faţă;
Prin Sentinţa penală nr. 945 din 22 octombrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a fost condamnat inculpatul D.G. la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), b), c) C. pen.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă de la 14 noiembrie 2008 până la data punerii efective în libertate.
Prin aceeaşi sentinţă, a fost condamnat inculpatul G.D. la 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. c) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), b), c) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă începând cu 12 noiembrie 2008 şi până la data punerii efective în libertate.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că inculpaţii D.G. şi G.D., care, în calitatea lor de inspector în construcţii cu atribuţii de control, constatarea sau sancţionarea contravenţională, au pretins în mod direct de la denunţătorul S.M. bani, acceptând promisiunea acestuia de a primi suma de 1.000 RON (inculpatul D.G.) şi, respectiv, de a primi suma de 1.000 RON de la acest denunţător (inculpatul G.D.), cu scopul de a nu îndeplini acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu, respectiv de a nu încheia actele de inspecţie (note de constatare prin care ar fi trebuit să sisteze lucrările la edificarea imobilului situat în Bucureşti, str. V., sector 3 şi procesul-verbal de stabilire a contravenţiei constată conform Legii nr. 50/1991), au săvârşit infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Sentinţa a fost apelată de inculpaţi, sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei, inculpatul D.G. solicitând aplicarea art. 81 C. pen., iar coinculpatul G.D. optând fie pentru coborârea pedepsei la doi ani cu aplicarea art. 81 C. pen., fie pentru suspendarea pedepsei aplicată de instanţa de fond sub supraveghere în modalitatea prevăzută de art. 861 C. pen. ori executarea pedepsei la locul de muncă, conform dispoziţiilor art. 867 şi 8 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 55/A din 4 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţi.
Instanţa de prim-control judiciar a reţinut că probatoriul administrat în cauză este concludent, atât în ceea ce priveşte existenţa faptelor imputate inculpaţilor, cât şi a săvârşirii lor cu vinovăţie de către aceştia.
Este de observat, sub acest aspect, că deşi la judecata în fond inculpatul D.G. nu şi-a recunoscut vinovăţia, susţinând inexistenţa faptei de pretindere a vreunei sume de bani din partea sa, sens în care a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., în apel, acesta a invocat doar greşita individualizare a pedepsei sub aspectul modalităţii ei de executare, iar coinculpatul G.D. deşi a recunoscut, la fond, săvârşirea faptei în forma ";primirii"; sumei de bani a contestat-o pe cea sub forma ";pretinderii"; în apel, acesta invocând netemeinicia hotărârii atacate doar prin prisma modalităţii de executare a pedepsei.
Astfel, Curtea, în deplin acord cu prima instanţă, a considerat că apărările inculpatului D.G., potrivit cu care nu ar fi pretins nici o sumă de bani de la denunţător, nefiind premeditat controlul, sunt contrazise de probele dosarului analizate pe larg de judecătorul fondului, iar în ceea ce-l priveşte pe coinculpat modalitatea sub forma pretinderii sumei de bani a fost dovedită cu declaraţiile martorilor prezenţi la imobilul din str. V. la data de 4 noiembrie 2008.
Referitor la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor de instanţa fondului şi care constituie temeiul apelului, curtea a constatat că acestea au fost just cuantificate în raport cu criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în cauză nefiind justificată o eventuală reducere a acestora şi cu atât mai puţin schimbarea modalităţii lor de executare, fiind de acord cu prima instanţă că prin nivelul lor de instrucţie şi gradul de cultură au avut reprezentarea exactă a faptelor ce le comit, iar faptul că au ajuns să-şi ";târguiască"; atribuţiile cu denunţătorul, care tocmai datorită acestui comportament arogant şi nedemn a celor doi a hotărât să facă denunţul, arată că aceştia nu au avut nici o minimă consideraţie faţă de instituţia statului pe care o reprezentau, oripilându-l prin manifestări pe denunţător care a considerat că acest gen de funcţionari publici trebuie deferiţi justiţiei.
Împotriva Deciziei penale nr. 55/A din 4 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în termen legal au declarat recurs inculpaţii D.G. şi G.D.
Inculpatul G.D. critică hotărârile pronunţate în cauză pentru nelegalitate şi netemeinicie, considerând că faptei i s-a dat o greşită încadrarea juridică, iar pedeapsa nu a fost just individualizată.
Cu privire la primul motiv de recurs, inculpatul arată că instanţele au respins în mod nelegal apărarea sa referitoare la modalitatea săvârşirii infracţiunii sub forma de ";acceptare";, fapt ce a condus la o încadrare juridică greşită cu consecinţa înlăturării greşite a acestei circumstanţe reale la individualizarea pedepsei.
Al doilea motiv de recurs vizează netemeinicia pedepsei aplicate, inculpatul solicitând aplicarea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi art. 74 lit. c) C. pen. şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei, suspendarea executării acesteia sub supraveghere sau executarea la locul de muncă.
Inculpatul G.D. arată că a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, o bună conduită înainte de comiterea faptei, are o familie consolidată, o situaţie medicală deosebită, este încadrat în muncă.
Inculpatul D.G. critică hotărârile pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei, solicitând reducerea pedepsei aplicate şi suspendarea condiţionată a executării acesteia, întrucât nu are antecedente penale, a avut o bună conduită anterior comiterii faptei, este încadrat în muncă.
În drept, inculpaţii şi-au întemeiat recursurile pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 şi 17 C. proc. pen.
Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte reţine că ambele recursuri sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:
Instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi au încadrat corespunzător faptele inculpaţilor în dispoziţiile art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Inculpaţii, în calitate de angajaţi ai Primăriei Municipiului Bucureşti, având funcţiile de inspectori în cadrul Serviciului de Inspecţie, disciplină în Construcţie şi Respectare Reglementări, au pretins şi ulterior au primit de la martorul denunţător S.M. suma de 1.000 RON cu scopul de a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle de serviciu, respectiv de a nu încheia actele de inspecţie prin care ar fi trebuit să sisteze lucrările la edificarea imobilului situat în Bucureşti, str. V., sector 3 şi procesul-verbal de stabilire a contravenţiei conform Legii nr. 50/1991.
Ambii inculpaţi, în discuţiile purtate cu martorul denunţător la data de 4 noiembrie 2008 şi ulterior la 11 noiembrie 2008, i-au pretins o sumă de bani acestuia pentru a nu înlocui actele referitoare la controlul efectuat pe str. V., sector 3, Bucureşti, la imobilul aparţinând martorului denunţător S.M., în cursul zilei de 11 noiembrie 2008, inculpatul D.G. ";negociind"; această sumă la 1.000 RON.
La data de 12 noiembrie 2008, banii au fost remişi de către denunţător martorului P.M., conform indicaţiile date acestuia de către inculpatul G.D.
Pretinderea şi primirea banilor de către inculpaţi rezultă fără dubiu din declaraţiile constante ale martorului denunţător S.M., ce se coroborează cu declaraţiile martorilor M.R.C., S.F.I., S.M., M.C., P.M., L.E.S., A.-B.N.E. cu procesele-verbale de redare a conţinutului convorbirilor telefonice interceptate, cu declaraţiile inculpaţilor prin care aceştia au recunoscut comiterea faptelor.
Referitor la recursul declarat de inculpatul G.D., Înalta Curte constată că deşi primul motiv l-a constituit greşita încadrarea juridică a faptei, în fapt acesta tinde la o achitare, susţinând că nu a pretins şi nu a primit nicio sumă de bani de la denunţător pentru ca ulterior să arate că recunoaşte fapta şi solicită reindividualizarea pedepsei aplicate.
Săvârşirea faptei în modalitatea descrisă anterior şi reţinută pe larg de către instanţa fondului rezultă din probele administrate, ce au fost arătate şi de către instanţa de recurs, probe ce conduc fără dubiu la concluzia că ambii inculpaţi au comis infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor, Înalta Curte reţine că s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţele având în vedere gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârşite, modalitatea de comitere a acestora - inculpaţii perseverând în pretinderea banilor, ulterior negociind ";ca la piaţă"; cuantumul sumei cu martorul denunţător, calitatea pe care o aveau inculpaţii - persoane ce trebuiau să vegheze la respectarea legalităţii conform atribuţiilor de serviciu şi nu să încalce legea, pretinzând sume de bani persoanelor verificate pentru a nu le întocmi actele de control.
Instanţele au avut în vedere şi datele care circumstanţiază persoana inculpaţilor.
Astfel, aceştia nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, au familii organizate, beneficiază de caracterizări pozitive, sunt încadraţi în muncă, inculpatul G.D. are probleme de sănătate, au recunoscut infracţiunile reţinute în sarcină.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că atât la urmărirea penală, cât şi la judecarea în fond a cauzei, inculpatul D.G. a avut o atitudine nesinceră, nu a recunoscut fapta, nu a colaborat cu organele judiciare.
Pedepsele aplicate, într-un cuantum redus şi prin modalitatea de executare, sunt în măsură să asigure realizarea scopului educativ şi preventiv al pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.
În favoarea inculpatului G.D. au fost deja reţinute circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., iar pedeapsa coborâtă sub minimul special prevăzut de lege, astfel că o nouă reducere nu se mai impune.
În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., art. 861 C. pen. sau art. 867 C. pen., Înalta Curte constată că, în raport de gradul de pericol social ridicat şi modalitatea de comitere a infracţiunii de luare de mită, nu se impune suspendarea executării pedepselor, scopul pedepsei neputând fi atins în aceste condiţii.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile inculpaţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.G. şi G.D. împotriva Deciziei penale nr. 55 A din 4 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat D.G. la plata sumei de 325 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat G.D. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 810/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 811/2010. Penal → |
|---|
