ICCJ. Decizia nr. 3214/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3214/2010
Dosar nr. 795/2/2010
Şedinţa publică din 17 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoare:
La 17 iunie 2009, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti plângerea 3652 numitului I.A., prin care solicita efectuarea de cercetări faţă de l.I.I. şi A.I., avocaţi în carul Baroului Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiuni de înşelăciune (prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.), evaziune fiscală (prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005) abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)), abuz în serviciu în formă calificată (prevăzută de art. 248 C. pen. ), asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni (prevăzută de art. 323 C. pen.), trafic de influenţă (prevăzut de art. 257 C. pen.) şi luare de mită (prevăzută de art. 254 C. pen.), constând în aceea că avocatul A.I. (desemnat din oficiu să îl asiste gratuit în două dosare aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală) nu şi-ar fi îndeplinit în mod corespunzător mandatul şi nici nu i-a prezentat împuternicirea avocaţială.
Prin Ordonanţa nr. 1083 /P/2009 din 9 noiembrie 2009 a Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus, în baza art. 228 alin. (1) şi alin. (4), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.:
- neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii l.I.I. şi A.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune (prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.), evaziune fiscală (prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005), abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)), abuz în serviciu în formă calificată (prevăzută de art. 248 C. pen.) şi, asocire în vederea săvârşirii de infracţiuni (prevăzută de art. 323 C. pen.);
- disjungerea şi declinarea cauzei spre competentă soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă (prevăzut de art. 257 C. pen.), luare de mită (prevăzută de art. 254 C. pen.) şi dare de mită (prevăzută de art. 255 C. pen.);
Pentru a se dispune astfel s-a reţinut că, faptele sesizate de numitul I.A. nu există, în cauză Baroul Bucureşti a dat curs cererii acestuia de asistentă juridică, iar avocatul desemnat în acest scop A.I. a pus concluziile legale în cauzele în care a fost desemnat.
Împotriva acestei rezoluţii petiţionarul a formulat plângere la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, plângere care i-a fost respinsă ca neîntemeiată prin Rezoluţia nr. 1961/11-2/2009 din 23 decembrie 2009.
Nemulţumit, petiţionarul s-a adresat instanţei, potrivit art. 278 C. proc. pen.
Prin încheierea de şedinţă din 10 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a luat act că la 15 ianuarie 2010 intimatul A.I. a decedat.
Prin Sentinţa penală nr. 118 F din 21 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul I.A. împotriva Ordonanţa nr. 1083/P/2009 din 9 noiembrie 2009, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cu obligarea petiţionarului la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 400 RON, cu motivarea că soluţia dispusă este legală şi temeinică şi că petentul nu a prezentat nici o dovadă aptă să infirme cele stabilite în mod corect de către Parchet.
Împotriva acestei sentinţe peţionarul a declarat recursul de faţă, la judecarea căruia nu s-a prezentat, solicitând, în cuprinsul motivelor de recurs scrise depuse la dosar, casarea sentinţei recurate, întrucât este netemeinică şi nelegală şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă pentru ";a mi se da posibilitatea să discutăm în contradictoriu, să confruntăm probele";; totodată, recurentul a solicitat şi scutirea de plata cheltuielilor judiciare în fond şi recurs întrucât nu realizează venituri.
Asupra excepţiei tardivităţii recursului, invocată de intimatul I.I.I., prin apărător.
La termenul de judecată din 17 septembrie 2010, apărătorul intimatului a ridicat excepţia tardivităţii recursului, susţinând că petiţionarul a exercitat calea de atac la 10 mai 2010, în condiţiile în care comunicarea sentinţei a avut loc la 29 aprilie 2010.
Excepţia nu este întemeiată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că la 21 aprilie 2010, dată la care au avut loc dezbaterile în faţa Curţii de Apel Bucureşti, petiţionarul I.A. a lipsit, iar comunicarea sentinţei a avut loc la 28 aprilie 2010, încât ultima zi a termenului de recurs (10 zile potrivit art. 3853 alin. (1) C. proc. pen.) a fost 8 mai 2010 (sâmbăta), iar petiţionarul I.A. a exercitat calea de atac a recursului la 10 mai 2010 (data poştei), în prima zi lucrătoare care a urmat zilei de 8 mai 2010, în condiţiile art. 186 alin. (4) C. proc. pen.
Pe fondul cauzei, recursul se învederează a fi nefondat.
Din examinarea dosarului şi a considerentelor sentinţei atacate rezultă în mod pregnant că soluţia - adoptată de procuror prin Ordonanţa atacată şi confirmată atât de procurorul ierarhic superior cât şi de prima instanţă - este temeinică şi legală, din moment ce nu au putut fi identificate elemente ale infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., art. 9 din Legea nr. 241/2005, art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 248 C. pen. art. 323 C. pen., infracţiuni ce ar fi fost săvârşite de intimaţii I.I.I. şi A.I.
Cererea petiţionarului de trimitere a cauzei spre rejudecare nu este întemeiată întrucât, în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., instanţa verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror alte înscrisuri noi prezentate. Aşa cum rezultă din considerentele sentinţei recurate, petiţionarul nu a depus nici o dovadă la dosar care să infirme cele stabilite de Parchet şi nici nu s-a prezentat în faţa instanţei.
Nici cererea referitoare la scutirea de la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat nu poate fi primită.
Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare sunt suportate de persoana căreia i s-a respins recursul sau cererea.
Faţă de cele expuse, în cauză nefiind motive care să justifice casarea sentinţei instanţei de fond şi desfiinţarea ordonanţei procurorului, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionarul I.A.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia tardivităţii recursului formulată de intimatul I.I.I.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul I.A. împotriva Sentinţei penale nr. 118/F din 21 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 815/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 819/2010. Penal → |
|---|
