ICCJ. Decizia nr. 3365/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3365/2010
Dosar nr. 34600/3/2008
Şedinţa publică din 28 septembrie 2010
Asupra recursurilor penale de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 1125/F din data de 15 decembrie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus după cum urmează:
În baza art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 70 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.L. la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea tentativei de omor calificat.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 80 C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 4 ani închisoare.
Potrivit art. 862 C. pen., s-a stabilit termen de încercare pentru inculpat de 8 ani, iar în baza art. 863 C. pen., a fost obligat ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 86 C. pen. referitoare la cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat din pedeapsă durata măsurilor preventive inculpatului, de la 26 mai 2008 până la 19 noiembrie 2008.
Potrivit art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. combinat cu art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile N.G.I. suma de 5.000 RON, cu titlu de despăgubiri civile.
De asemenea, fost obligat inculpatul să plătească părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti suma de 14.531,31 RON, cu dobânda legală aferentă sumei calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la achitarea integrală a debitului, cu titlu de despăgubiri civile.
Conform art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească suma de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către de stat.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut, în sinteză, că în ziua de 25 mai 2008, inculpatul s-a implicat într-un conflict cu partea vătămată N.G.I., căreia i-a aplicat mai multe lovituri cu un obiect tăietor-înţepător (cutter) în zona toracelui şi a membrelor superioare, cauzându-i leziuni care au necesitat 40 zile de îngrijiri medicale, leziuni ce i-au pus în primejdie viaţa.
Instanţa de fond a înlăturat apărarea inculpatului care a susţinut că a aplicat loviturile pentru a înlătura atacul asupra fratelui său, martorul C.A.
Prima instanţă a apreciat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., cu motivarea că nu a fost probată împrejurarea „că inculpatul a săvârşit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinate de o provocare din partea victimei";.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), reţinându-se că inculpatul nu are antecedente penale, este căsătorit, îşi câştigă existenţa onest. În acest context, instanţa de fond a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţele prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi a stabilit, aşa cum s-a arătat anterior, o modalitate de executare a pedepsei neprivativă de libertate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul C.L., criticând-o pentru netemeinicie. Astfel, critica apelantului-inculpat se referă la următoarele aspecte:
- probele testimoniale au fost greşit administrate, în sensul că au fost audiate ca martori persoane implicate în conflict şi, prin urmare, declaraţiile acestora sunt subiective şi necredibile;
- nu a fost acordată relevanţă probelor favorabile inculpatului, făcând-se o evaluare superficială a probatoriului;
- instanţa nu a stabilit corect situaţia de fapt, trecând neobservat faptul că partea vătămată şi prietenii săi au atacat pe fratele inculpatului şi l-au tâlhărit sustrăgându-i o geantă;
- în mod greşit nu s-a reţinut legitima apărare, fiind criticat raţionamentul instanţei de fond;
- instanţa de fond trebuia să constate că, din probele dosarului, nu rezulta intenţia de a ucide;
- greşita condamnare în condiţiile existenţei unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv legitima apărare;
- greşita obligare a inculpatului la plata daunelor morale faţă de partea civilă N.G.I.;
- nelegalitatea actului ele sesizare a instanţei, dată fiind neelucidarea tâlhăriei reclamate de C.A.
Prin Decizia penală nr. 84/A din 7 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost admis apelul declarat de inculpatul C.L., a fost desfiinţată în parte sentinţa atacată şi, rejudecând în fond, prin reţinerea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., şi menţinerea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost redusă pedeapsa la 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară, pe o durată de 1 an, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe o durată de 5 ani, ce reprezintă termen de încercare, calculat conform art. 82 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, suspendă executarea pedepselor accesorii.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a reţinut următoarele:
1. Inculpatul a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul din 17 septembrie 2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.
Prin acelaşi rechizitoriu au fost dispuse de procuror şi soluţii de netrimitere în judecată faţă de B.L.G., N.B., N.G.I., B.C.N., sub aspectul infracţiunii de tâlhărie reclamată de inculpat.
În consecinţă, reţine instanţa de apel, obiectul judecăţii în cauză l-a constituit tentativa de omor calificat pentru care a fost trimis în judecată inculpatul şi, cum nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 335, art. 330 sau art. 337 C. proc. pen., şi nici nu există vreunul din cazurile prevăzute de art. 332 C. proc. pen., curtea de apel a constatat că au fost respectate dispoziţiile art. 317 din acelaşi cod, motiv pentru care a respins critica referitoare la nelegalitatea actului de sesizare a instanţei, precum şi critica referitoare la omisiunea instanţei de a efectua cercetarea judecătorească asupra infracţiunii de tâlhărie;
2. Potrivit art. 63 alin. (1) C. proc. pen., constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei că a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei.
Pe de altă parte, din perspectiva art. 62, art. 287 şi art. 289 C. proc. pen., în vederea formării convingerii, instanţa este obligată să administreze nemijlocit probele.
În acest context normativ, a constatat instanţa de apel că instanţa de fond a procedat corect ascultând, în calităţile date prin actul de trimitere în judecată, toate persoanele prezente în timpul şi la locul desfăşurării activităţii infracţionale. Aşa fiind, s-a concluzionat că critica apelantului referitoare la modul de administrare a probelor de către prima instanţă este neîntemeiată;
3. Din coroborarea declaraţiilor martorilor N.B., B.L.G. rezultă că, în seara de 20 mai 2008, aceştia se deplasau pe Calea Moşilor, împreună cu partea vătămată şi martora B.C.N. Văzând pe martorul C.A. aşezat pe marginea trotuarului şi înţelegând că acesta se afla în stare de ebrietate, au început să facă glume, iar martorul B.N. i-a luat geanta „în glumă"; şi i-a pus-o lângă un copac la aproximativ 20 m distantă. C.A. s-a ridicat şi a încercat să lovească cu cârja pe martorul B.L., care era mai aproape de el. După cum rezultă din declaraţiile martorilor, aceştia erau dispersaţi de o parte şi de alta a străzii şi pe punctul de a-şi termina „distracţia";, însă - în acele momente - a apărut inculpatul, ieşind din gangul şi curtea locuinţei sale şi s-a repezit la partea vătămată N.G.I., pe care a văzut-o fugind, crezând că aceasta l-a atacat pe fratele său. A urmat o îmbrânceală, cu schimb de lovituri cu pumnii între inculpat şi partea vătămată, timp în care ambii au intrat în gang, de unde a ieşit numai partea vătămată, văitându-se că a fost înjunghiată.
La rândul său, inculpatul susţine că a lovit la întâmplare, iar apoi, „observând"; un cutter pe jos, i-a venit ideea să-l ia şi să-i „sperie"; pe cei doi (pe partea vătămată şi pe unul din martori).
Cutterul respectiv nu a mai fost găsit, însă la domiciliul inculpatului au fost găsite 6 cuţite, din care 4 aveau urme de sânge, însă natura acestuia nu a putut fi stabilită din cauza cantităţii reduse de probă. Totuşi, astfel cum se concluzionează în constatarea tehnico-ştiinţifică criminalistică din 10 iunie 2009, toate cele 6 cuţite puteau crea orificiile tăiat-înţepătoare prezente pe tricoul victimei.
În acest context probator, instanţa de apel a apreciat că sunt puţin verosimile afirmaţiile referitoare la cutter şi că, cel mai probabil, inculpatul fiind în curte, plimbându-şi câinele (după cum a declarat), a auzit ţipetele fratelui său, a mers în casă, a luat unul din cuţitele ce le avea în locuinţă, a ieşit în stradă, având şi lesa câinelui, şi s-a repezit la partea vătămată, primul dintre cei prezenţi cu care s-a intersectat, fără să ştie că nu aceasta a provocat altercaţia cu fratele său şi, care în acel moment, nu mai era în primejdie.
În această conjunctură faptică, în opinia instanţei de apel, este evident că intervenţia inculpatului nu a fost de natură a înlătura un atac direct, material, imediat, injust, motiv pentru care a apreciat ca este neîntemeiată critica apelantului referitoare la nereţinerea legitimei apărări şi, în final, la achitarea pe acest temei legal.
Curtea de apel a constatat însă că este greşită aprecierea instanţei de fond cu privire la neîndeplinirea condiţiilor art. 73 lit. b) C. pen.
În acest sens, este evident în opinia curţii de apel că, deşi nu a fost prezent de la debutul conflictului şi nu a putut aprecia dimensiunile reale ale acestuia, precum şi intenţia „de glumă"; a martorilor B.N. şi B.L., inculpatul a avut percepţia clară că fratele său (cu un handicap accentuat) este victima agresiunii, alături de ceilalţi bărbaţi din grup, împrejurare care i-a produs o puternică tulburare, de natură a-i determina reacţia violentă;
4. Având în vedere zona vitală lezată, primejduirea vieţii părţii vătămate, precum şi obiectul vulnerant folosit de inculpat, intensitatea şi numărul loviturilor, s-a apreciat că încadrarea juridică dată faptei de instanţa de fond, respectiv tentativă de omor calificat, este corectă, fapta fiind săvârşită cu intenţie indirectă.
Împotriva deciziei, în termen legal, inculpatul C.L. şi partea vătămată - parte civilă N.G.I. au declarat prezentele recursuri.
I) Partea vătămată - parte civilă nu s-a prezentat pentru a preciza motivele şi cazurile de recurs astfel încât, examinând hotărârea din perspectiva cazurilor de casare prevăzute de art. 38515 C. proc. pen. care se pot lua în discuţie şi din oficiu, Înalta Curte nu a constatat aspecte de nelegalitate sau de netemeinicie în raport cu limitele recursului stabilite de dubla calitate procesuală a recurentului.
II) În motivarea recursului, astfel cum s-a menţionat şi în partea introductivă a deciziei, apărătorii aleşi ai recurentului-inculpat C.L. au susţinut următoarele:
- greşit nu s-au reţinut dispoziţiile art. 44 C. pen. referitoare la legitima apărare;
- nu toţi martorii au fost ascultaţi de instanţă;
- partea vătămată nu s-a prezentat la instanţă, ceea ce - în opinia apărării - relevă recunoaşterea vinovăţiei acesteia;
- cele 4 persoane au fost cercetate pentru tâlhărie asupra fratelui său, acesta fiind motivul ce l-a determinat să intervină;
- nu s-a decelat sânge uman, eventual al părţii vătămate, pe niciunul dintre cuţite;
- inculpatul nu a acţionat cu intenţia de omor.
Aceste motive de recurs sunt încadrabile în cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17, 18 C. proc. pen.
Prealabil examinării pe fond a recursului, Înalta Curte constată următoarele:
În primă instanţă, cu acordul său, a fost ascultat inculpatul. De asemenea, a fost obţinut avizul Comisiei de avizare şi control a Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici"; din Bucureşti, au fost ascultaţi martorii B.L.G., C.A., C.E., G.I., S.V. Deşi instanţa de fond a făcut numeroase demersuri procedurale, epuizând toate mijloacele legale, nu s-a reuşit localizarea martorilor B.N. şi B.C.N. În final, pentru declaraţiile acestora fiind făcută aplicarea dispoziţiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen. Nu au fost solicitate şi administrate alte probe noi în cursul judecării cauzei în primă instanţă;
- în apel, inculpatul şi-a exercitat „dreptul la tăcere";, nefiind de acord să dea declaraţii în faţa instanţei de apel, precizând însă că menţine declaraţiile anterioare. De asemenea, având în vedere imposibilitatea localizării numiţilor B.N. şi B.C.N., s-a renunţat la audierea acestor martori. În apel nu au fost administrate alte probe noi; în recurs nu au fost solicitate ori administrate probe noi.
Examinând pe fond recursul inculpatului, Înalta Curte constată - pentru motivele ce se vor arăta - că este nefondat.
Motivele de recurs sunt aceleaşi cu cele care au fost invocate ca motive de apel şi, totodată, au constituit apărări la instanţa de fond.
Ambele instanţe le-au examinat, după caz, fie ca apărări la fond, fie ca motive de apel şi, cu argumente corecte şi convingătoare de natură probatorie şi legală - le-au înlăturat ca neîntemeiate, situaţie juridică care, în principiu, având în vedere şi împrejurarea că în recurs nu au mai fost solicitate ori administrate probe noi, justifică concluzia inutilităţii reluării acestora în prezenta hotărâre.
Simpla împrejurare că faţă de cele 4 persoane au fost efectuate cercetări sub aspectul infracţiunii de tâlhărie, faptă presupus a fi fost comisă asupra fratelui inculpatului, nu este suficientă să confirme apărarea inculpatului privind existenţa unui „atac";, respectiv a necesităţii unei „riposte"; („apărare";) la respectivul atac. Actele de cercetare efectuate nu au relevat probe care să justifice legal declanşarea unei proceduri judiciare penale împotriva celor 4 persoane, faţă de acestea procurorul dispunând soluţii de netrimitere în judecată.
În consecinţă, sunt legale şi temeinice soluţiile instanţelor referitoare la neincidenţa dispoziţiilor art. 44 C. pen. privind legitima apărare care, în toate ipotezele, fac referire la un „atac"; şi, respectiv, la o „apărare";.
În condiţiile inexistenţei unui probatoriu care să justifice imperativul reţinerii, în mod rezonabil, a unui „atac"; asupra fratelui său (noţiunea de „atac"; fiind cea în accepţiunea art. 44 C. pen.), corect ambele instanţe nu au făcut aplicarea dispoziţiilor art. 44 C. pen. combinat cu art. 10 lit. e) C. proc. pen., astfel cum a solicitat inculpatul.
Cu toate acestea, instanţa de apel nu a ignorat împrejurarea reală şi, practic, necontestată de martori, inclusiv de partea vătămată, că a existat o activitate a celor 4 persoane asupra fratelui inculpatului (persoană cu grav handicap), activitate discutabilă cel puţin moral, care fiind surprinsă, parţial, de către inculpat, împrejurare care a fost de natură să provoace acestuia o tulburare puternică, determinându-l să acţioneze în modul arătat.
În consecinţă, în apelul inculpatului s-au menţinut, pe de o parte, circumstanţele atenuante reţinute de instanţa de fond, iar pe de altă parte, a fost corect reţinută şi circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Celelalte critici menţionate de recurent (lipsa de la proces a părţii vătămate, pretinsa subiectivitate a unor martori, lipsa sângelui pe cuţitele aflate în domiciliul său) sunt neîntemeiate deoarece:
- cantitatea foarte mică de sânge de pe cuţite şi obiectele de îmbrăcăminte ori degradarea parţială sau totală a probelor biologice au constituit obstacole obiective în stabilirea, după caz, a unor certe informaţii cu privire la grupa sanguină ori la natura urmelor de sânge;
- potrivii legii procesuale penale actuale, partea vătămată nu este obligată să se prezinte la judecarea cauzei. Se mai reţine că instanţele au epuizat mijloacele legale pentru localizarea şi aducerea părţii vătămate în vederea ascultării acesteia;
- anumite calităţi ori situaţii ale martorului (decurgând din relaţii de rudenie, prietenie, etc.) nu constituie, potrivit Codului de procedură penală, impedimente în citarea şi ascultarea acestuia, declaraţiile date urmând a fi supuse examinării şi evaluării critice a instanţei, deopotrivă inculpatul având posibilitatea punerii în discuţie a credibilităţii mărturiei şi a dovedirii netemeiniciei probelor în acuzare;
- referitor la martorii neaudiaţi, Înalta Curte constată că ambele instanţe au făcut numeroase demersuri procedurale, efective şi reale, de natură să conducă la localizarea acestora în vederea aducerii pentru audiere. Cu toate acestea, nu s-a reuşit localizarea martorilor şi, evident, nici ascultarea lor de către instanţe. Nu în ultimul rând, se constată că declaraţiile acestora, precum şi ale părţii vătămate, nu au contribuit în mod exclusiv şi determinant la adoptarea soluţiei de condamnare a inculpatului. De altfel, în declaraţiile date, inculpatul nu neagă, în esenţă, existenţa faptelor şi a împrejurărilor în care aceasta a fost comisă, apărarea dând o anumită interpretare probelor şi prezentând - aşa cum s-a menţionat anterior - o altă ipoteză referitoare la „legitimarea"; ori „justificarea"; faptei.
În final, Înalta Curte constată şi că ambele instanţe, în baza probelor administrate (forma şi modalitatea vinovăţiei fiind relevată de modul de acţiune), au concluzionat corect că inculpatul a săvârşit fapta cu intenţie indirectă, aspect care întregeşte concluzia realizării conţinutului constitutiv al tentativei de omor pentru care a fost condamnat acesta, fiind astfel neîntemeiată critica referitoare la lipsa intenţiei de omor.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile părţii vătămate - parte civilă şi inculpatului.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă N.G.I. şi de inculpatul C.L. împotriva Deciziei penale nr. 84/A din 7 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul-inculpat şi recurenta-parte civilă la plata sumei de câte 200 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 28 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3364/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3736/2010. Penal → |
|---|
