ICCJ. Decizia nr. 3736/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3736/2010
Dosar nr. 7431/32/2008
Şedinţa publica din 25 octombrie 2010
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 577/ D din 16 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bacău, în Dosarul nr. 4581/110/2007, în temeiul art. 11 pct. 2, lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpaţilor G.K.V., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 282 lit. a) din Legea 31/1990 şi T.F. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), instanţa reţinând că faptele nu există.
În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen., au fost respinse pretenţiile civile formulate în cauză.
Pentru a pronunţa hotărârea sus arătată, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
Astfel, s-a reţinut prin actul de sesizare a instanţei, că SC E. SRL, al cărui administrator era inculpatul G.K.V., a acumulat datorii foarte mari la bugetul de stat, astfel că, pentru recuperarea debitului de 1.829.281.994 lei (constatat prin procesul verbal din data de 19 noiembrie 1998 încheiat de reprezentanţii A.F.P. jud. Buzău) s-a aplicat sechestru pe bunurile imobile ale SC E. SRL (respectiv o hală de producţie şi un teren).
Prin somaţia din data de 10 iulie 2000 A.F.P. Rm. Sărat i-a cerut debitoarei să achite debitul, în caz contrar urmând a se proceda la transferul bunurilor sechestrate către I.P.J. Buzău, care la acea dată era interesat de achiziţionarea acestora
Pentru a scoate de sub sechestru bunurile imobile indisponibilizate, inculpatul a adoptat o strategie constând în vânzarea succesivă a unui alt bun imobil deţinut de SC E. SRL.
Astfel, acesta a vândut ghilotina cu centrală hidraulică, achiziţionată iniţial la preţul de 14.000.000 lei, contra sumei de 2.100.000.000 lei, către SC P.C. SRL Balta Albă (al cărei administrator era tot inculpatul) şi ulterior către SC C. SRL Cârligu Mare. Această din urmă societate a revândut bunul cumpărat către SC P.C. SRL Balta Albă cu suma de 2.499.000.000 lei.
Prin aceste vânzări succesive inculpatul a reuşit să crească în mod artificial valoarea ghilotinei de la suma de14.000.000 lei la suma de 2. 499.000.000 lei.
Ulterior acestei activităţi, la iniţiativa inculpatului s-a schimbat structura capitalului social al societăţii prin retragerea întregului aport în natură în valoare de 2.072.100.000 lei (constând în hală de producţie şi terenuri) şi majorarea la 2.500.000.000 lei (2.499.000.000 lei contravaloarea ghilotinei şi 1.000.000 lei aport în natură).
La această schimbare a structurii capitalului social, inculpatul a ignorat faptul că în cauză erau aplicate sechestre asupra bunurilor imobile ale societăţii.
Cât priveşte pe inculpatul T.F., s-a susţinut, prin acelaşi act de sesizare, ca acesta, cu ştiinţă, în calitate de funcţionar public, şi-a încălcat atribuţiile, în sensul că a ridicat sechestrele asigurătorii asupra unor bunuri mobile şi imobile aparţinând SC E. SRL Rm. Sărat, sechestre instituite în mod legal, vederea acoperirii unor creanţe; precum şi instituirea unor sechestre asupra unor bunuri supraevaluate, producând astfel instituţiei de stat o pagubă de peste 2 miliarde lei.
Cauza a fost înregistrată iniţial la Judecătoria Rm. Sărat, fiind strămutată ulterior Judecătoria Bacău, conform încheierii nr. 3895 din data de 11 iulie 2006.
Prin sentinţa penală nr. 1482 din 20 iunie 2007, în temeiul art. 27 alin. (1) pct. 1, lit. e) şi art. 42 C. proc. pen., Judecătoria Bacău a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bacău.
Analizând conţinutul actului de sesizare, instanţa de fond, Tribunalul Bacău, a reţinut, în esenţă că, cercetările efectuate în cauză sunt extrem de deficitare, reprezentanţii parchetului nestabilind prejudiciul în mod cert, clar şi neechivoc, reţinând succint cuantumul acestuia, şi apreciindu-l la valoarea de 2 miliarde de lei.
Totodată, prin expertiza de specialitate efectuată în cauză, s-a constatat că, prin vânzările efectuate de inculpatul G.K.V., a fost mărită valoarea bunului vândut (în speţă a „ghilotinei cu centrală hidraulică") şi implicit a fost majorată valoarea activelor societăţii, şi nu micşorată sau diminuată, aşa cum s-a reţinut în actul de sesizare.
Sub aspectul laturii obiective a infracţiunii reţinute în sarcina inculpaţilor instanţa de fond a constatat ca, în cauză, nu se regăsesc nici una din acţiunile pentru care s-a pretins a fi fost comisă infracţiunea, mai mult nu există nici scopul cu privire la care se pretinde a fi comisă infracţiunea, respectiv a diminuării aparente a valorii bunului vândut.
Analiza actelor dosarului a relevat instanţei de fond inexistenta faptei reţinute în sarcina inculpaţilor, iar cercetările efectuate în cauză au arătat faptul că inculpatul T.F. nu a activat cu rea credinţă pentru a-i crea avantaje inculpatului G.K.V., măsurile de executare întreprinse la SC E. SRL Rm. Sărat, de către A.F.P.M. RM. Sărat (director fiind inculpatul T.F.) fiind verificate de Compartimentul audit Public Intern din cadrul D.G.F.P. Buzău, şi fiind în deplină concordanţă cu prevederile OG nr. 11/1996.
Deficienţa actului de sesizare a rezultat, în opinia instanţei de fond, şi din aceea ca acesta a reţinut, fără nici un temei, o legătură de cauzalitate între acţiunile celor doi inculpaţi. Astfel, faptul că inculpatul G.K.V., a achiziţionat utilajul pe care l-a vândut în mod repetat, mărindu-i valoarea, nu are nici o legătură cu acţiunile coinculpatului T.F.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi M.F.P. - A.N.A.F. - Directia Finanţelor Publice Judeţ Bacău, care au criticat sentinţa instanţei de fond pentru netemeinicie şi nelegalitate, arătând că, în cauză, se impunea schimbarea încadrării juridice a infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului G.K.V., în infracţiunea prevăzută de art. 143 alin. (2), lit. a) din Legea nr. 85/2006 şi condamnarea acestuia, fiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
Hotărârea a fost criticată şi sub aspectul greşitei achitări a inculpatului T.F., arătându-se că, fapta reţinută în sarcina sa întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 2481 C. pen.
Curtea de Apel Bacău, secţia penală, prin Decizia penala nr. 69 din 22 aprilie 2008, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi de M.F.P. - A.N.A.F. - D.F.P. Judeţ Bacău, a desfiinţat sentinţa penala apelată şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe de fond, spre rejudecare.
Astfel, instanţa de apel apreciat ca fiind fondate criticile formulate, reţinând că: sunt incidente prevederile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., pentru că nu au fost respectate dispoziţiile legale referitoare la competenţa după materie se impune a fi avute în vedere criticile apelanţilor, şi să se verifice în raport de probele care urmează a fi administrate în cauză care este încadrarea juridică corectă a faptelor reţinute în sarcina celor doi inculpaţi se impune a fi pusă în discuţie necesitatea efectuării unei expertize tehnice al cărei obiectiv să constea în stabilirea valorii ghilotinei şi a majorării capitalului social, a fi administrate noi probe prin care să se stabilească prejudiciul efectiv cauzat bugetului de stat.
Împotriva deciziei penale sus arătate au declarat recurs inculpaţii G.K.V. şi T.F., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, sectia penală, prin Decizia penală nr. 2859 din 18 septembrie 2008 a admis recursurile declarate de inculpaţi, a casat Decizia atacată şi a trimis cauza instanţei de apel, pentru judecarea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi de M.F.P. - A.N.A.F. - D.F.P. judeţ Bacău.
În urma examinării lucrărilor dosarului, instanţa de recurs a constatat că, în mod greşit instanţa de apel a reţinut că au fost încălcate dispoziţiile referitoare la competenţa după materie, cu consecinţa nulităţii absolute prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. şi că, deci se impune refacerea probelor. S-a apreciat ca, la data sesizării Judecătoriei Rm. Sărat, competenţa de a soluţiona infracţiunea prevăzută de art. 282 lit. a) din Legea 31/1990 modificată, reţinută în sarcina inculpatului G.K.V., îi revenea acesteia.
Prin urmare, această instanţă care a efectuat cercetarea judecătorească şi a administrat probe până la data desesizării ca urmare a admiterii cererii de strămutare (19 iulie 2006), a avut competenţa materială de a judeca în această perioadă, întrucât Legea nr. 85/2006, care stabilea competenţa de soluţionare a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului G.K.V. în favoarea Tribunalului, ca instanţă de fond a intrat ulterior în vigoare, respectiv la data de 20 iulie 2006.
Aşa fiind, a reţinut instanţa de recurs că în cauză nu se impunea desfiinţarea sentinţei sub aspectul nulităţii absolute reţinute prin Decizia curţii de apel şi nici trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond pentru considerentele arătate în considerente.
Procedând la rejudecarea cauzei, instanţa de apel, prin Decizia nr. 9 din 13 ianuarie 2009, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori si familie, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi de partea civilă M.F.P. - A.N.A.F. - D.F.P. Judeţ Bacău.
În baza art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea 85/2006, prin schimbarea încadrării juridice din art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) s-a dispus condamnarea inculpatului G.K.V., la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul T.F. la pedeapsa de 1 an închisoare.
Astfel, s-a reţinut că inculpatul G.K.V. a înlocuit activul real al SC E. SRL Rm. Sărat, cu unul supraevaluat, ca urmare a unor vânzări formale succesive, în scopul diminuării patrimoniului societăţii. Inculpatul a urmărit majorarea preţului ghilotinei de la 1400 lei la 210.000 lei, pentru a o înlocui pe aceasta cu bunurile ce au constituit capital iniţial al societăţii, pentru ca acestea să fie scoase de sub sechestru şi a le însuşi ulterior în interes personal.
Activitatea infracţională a inculpatului a fost facilitată de coinculpatul T.F., care a solicitat subordonaţilor săi aplicarea sechestrelor asigurătorii numai pentru anumite bunuri şi scoaterea altora de sub sechestrele aplicate ulterior, fără ca debitele să fie achitate, ignorând astfel prevederile art. 68 din OG nr. 11/1996.
Individualizând pedepsele aplicate celor doi inculpaţi instanţa a avut în vedere gravitatea infracţiunilor săvârşite, prejudiciul creat, dar şi persoana fiecărui inculpat în parte, aceştia nefiind cunoscuţi cu antecedente penale.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Bacău şi de inculpaţii G.K.V. şi T.F.
Prin Decizia penală nr. 2040 din 1 iunie 2009, Înalta Curte de Casaţie si Justitie, sectia penală, a admis recursurile declarate în cauză, a casat Decizia penală recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, respectiv la Curtea de Apel Bacău.
Hotărârea instanţei de apel a fost criticată pentru netemeinicie şi nelegalitate, fiind invocate cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 10, 14 C. proc. pen (de către reprezentantul Parchetului), art. art. 3859 pct. 12, 17 şi 18 C. proc. pen (de către inculpaţi), precum şi dispoziţiile art. 346 alin. (4) C. proc. pen. (de către partea civilă).
Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa de recurs a apreciat că instanţa de apel, în mod greşit a lăsat nesoluţionată latura civilă a cauzei. Se reţine că, în urma constituirii de parte civilă, instanţa are obligaţia de a rezolva o data cu acţiunea penală şi aspectele laturii civile, omisiunea instanţei de a proceda ca atare constituind motiv de atacare a hotărârii penale, fiind supusă casării în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 40 din 7 aprilie 2010 Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi de partea civilă D.G.F.P. Bacău pentru A.N.A.F. Bucureşti. A fost desfiinţată sentinţa (penală atacată 577/ D din 16 noiembrie 2007), cauza fiind reţinută spre rejudecare.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) cu art. 10 lit. g) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului G.K.V., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006 prin schimbarea încadrării juridice din art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), fapta fiind prescrisă.
În baza art. 2481 C. pen., cu referire la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul T.F. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) (teza a II-a), b) şi c) C. pen. pe o perioadă de 1 an.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998 C. civ. au fost obligaţi inculpaţii în solidar să achite părţii civile A.N.A.F. Bucureşti suma de 1.503.122 lei despăgubiri civile.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs inculpaţii G.K.V. şi T.F., care au criticat hotărârea pentru netemeinici şi nelegalitate, fiind invocat în principal cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 3 C. proc. pen., iar în subsidiar cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct 18 C. proc. pen.
Concluziile reprezentantului M.P. şi poziţia adoptată de recurenţii inculpaţi, susţinerile apărătorilor acestora, precum şi ultimul cuvânt al inculpaţilor au fost consemnate detaliat în încheierea de şedinţă din data de 12 octombrie 2010, când au avut loc dezbaterile, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.
Examinând hotărârea prin prisma criticilor recurenţilor, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Astfel, Înalta Curte a reţinut, cu privire la critica privind incalcarea principiului necontinuităţii completului de judecată, că aceasta este neîntemeiata, urmând a fi respinsă ca atare.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă împrejurarea că înlocuirea judecătorului V.M., din completul de judecată, s-a datorat exclusiv unor chestiuni administrativ - organizatorice care ţin de buna funcţionare a Curţii de Apel Bacău, fiind în deplină concordanţă cu prevederile Hotărârii nr. 7 din 5 februarie 2009 şi nr. 26 din 16 februarie 2010 ale Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bacău, precum şi cu Nota de informare nr. 616/28A din 15 februarie 2010 emisa de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, şi respectând întrutotul dispoziţiile art. 292 alin. (2) teza a ll-a C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că, în virtutea principiului continuităţii completului de judecată recunoscut în dreptul românesc, judecătorul care a participat la dezbateri trebuie să fie acelaşi cu cel care pronunţă hotărârea. Această soluţie este justificată prin faptul că toate chestiunile şi excepţiile ridicate în faţa instanţei, în şedinţele publice, sunt notate în încheierea de şedinţă, sub sancţiunea nulităţii, astfel că este imposibilă consemnarea fără nici o omisiune a conţinutului dezbaterilor, motiv pentru care principiul administrării directe a justiţiei trebuie respectat.
Potrivit art. 292 alin. (2) C. proc. pen., completul de judecată trebuie să rămână acelaşi în tot cursul judecăţii. Când aceasta nu este posibil, completul se poate schimba până la începerea dezbaterilor.
Înalta Curte constata împrejurarea că judecătorii care au pronunţat hotărârea criticată au fost aceiaşi cu cei care au participat la dezbateri. Mai mult încă, schimbarea completului de judecată nu a făcut procesul inechitabil şi nu a afectat capacitatea judecătorilor de a cunoaşte litigiul deoarece, cu ocazia dezbaterilor inculpaţii au avut ocazia să îşi exercite drepturile de apărare şi de a-şi face auzite argumentele, iar judecătorii au avut posibilitatea de a lua la cunoştinţă informaţiile din dosar (în acest sens Hotărârea Pitkanen împotriva Finlandei 9 martie 2004).
Înalta Curte consideră totodată că, în cauză, instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilind cu exactitate situaţia de fapt, şi reţinând că întreaga activitate desfăşurată de inculpatul G.K.V., descrisă mai sus, de înlocuire a capitalului societăţii al cărui administrator era, a fost efectuată pentru a retrage bunurile care puteau fi valorificate cu uşurinţă, în vederea acoperirii debitului.
În cauză se constată existenta laturii obiective a infracţiunii de bancruta frauduloasa, reţinută în ceea ce îl priveşte pe inculpatul G.K.V. deoarece, prin retragerea din capitalul social a bunurilor imobile care aveau o valoare cert stabilită şi înlocuirea cu un bun supraevaluat s-a realizat ascunderea unei părţi din activul averii debitorului. Activităţile ilicite ale inculpatului au putut fi realizate şi datorită modului defectuos în care şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu coinculpatul T.F., din ordinul şi cu aprobarea căruia au fost elaborate documentele ce i-au permis cesionarea părţilor sociale ale SC E. SRL numitului S.V.
Latura subiectivă a infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului G.K.V., a fost dovedită prin activităţile multiple pe care inculpatul Ie-a desfăşurat pentru a evalua artificial ghilotina, a scoate de sub sechestu hala şi terenurile şi a le înlocui material cu ghilotina, urmată de cesionarea acţiunilor societăţii către numitul S.V.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul T.F., Înalta Curte retine că activitatea infracţională a acestuia realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 2481 C. pen.
Astfel, acesta, în calitate de director al A.F.P. Rm. Sărat, a dispus ridicarea sechestrelor existente asupra halei şi terenului SC E. SRL, solicitând radierea sechestrelor deşi cunoştea că SC E. SRL este debitoare, iar sechestrele instituite asupra unor bunuri mobile nu erau în măsură să acopere debitul, fiind de o valoare mult inferioară. Situaţia de fapt expusă a fost probată cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, cu declaraţiile martorilor C.F., T.L., S.V., T.M., G.G., B.V., coroborate cu declaraţiile inculpaţilor.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că probatoriile administrate în cauză au fost corect percepute şi temeinic analizate de către instanţa de apel, neexistând nicio contradicţie evidentă, esenţială şi necontroversată între ceea ce a reţinut instanţa, ca stare de fapt, şi conţinutul mijloacelor de probă la care a făcut referire. Cu atât mai puţin nu poate fi reţinută o nemotivare a hotărârii, aceasta fiind amplă şi detaliată, după cum nu poate fi primită nici critica referitoare la nepronunţarea asupra unor mijloace de probă, acestea fiind analizate din perspectiva art. 356 lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 63 C. proc. pen. Potrivit jurisprudenţei constante a C.E.D.O., hotărârile judecătoreşti trebuie motivate astfel încât să indice de o manieră suficientă motivele pe care se fondează. întinderea acestei obligaţii poate varia în funcţie de natura deciziei în cauză şi trebuie analizată în lumina ansamblului circumstanţelor cauzei. Astfel, Curtea Europeana a considerat că, respingând o cale de atac, instanţa sesizată poate, în principiu, să îşi însuşească motivele reţinute în Decizia atacată.
Cu referire la prejudiciu produs prin faptele celor doi inculpaţi, Înalta Curte apreciază că acesta a fost corect reţinut, estimat la suma de 1.829.281.994 lei, reprezentând impozite, taxe, amenzi, majorări şi penalităţi acumulate de SC E. SRL. Contrar susţinerilor recurenţilor Înalta Curte reţine că prejudiciul a fost apreciat in mod clar, cert şi neechivoc în baza înscrisurilor emise de A.F.P. a municipiului Rm. Sărat, respectiv procesele-verbale de sechestru, titlurile executorii, fişa debitelor şi declaraţiile de inventar.
Prin urmare, apreciind criticile formulate de recurenţii inculpaţi ca fiind nefondate, faţă de considerentele enunţate, apreciind hotărârea atacată ca fiind temeinică şi legală, Înalta Curte va respinge ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii G.K.V. şi T.F. împotriva Deciziei penale nr. 40 din 7 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat inculpat G.K.V. la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J., iar pe recurentul inculpat T.F. la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii G.K.V. şi T.F. împotriva Deciziei penale nr. 40 din 7 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Obligă recurentul inculpat G.K.V. la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Obligă recurentul inculpat T.F. la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 25 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3365/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3797/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
