ICCJ. Decizia nr. 3367/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3367/2010
Dosar nr. 27743/3/2009
Şedinţa publică din 28 septembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 935 din 11 noiembrie 2009, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. în infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 - 76 lit. a) C. pen.
În baza art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 - 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpata C.D.B. la o pedeapsă de 7 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.
A luat act că partea vătămată B.L. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea specială a cuţitului cu mâner din plastic, lama metalică, vârf ascuţit, cu lungimea de 25 cm, identificat în Raportul din 10 iulie 2008 al I.G.P.R. - Institutul de Criminalistică, cu nr. 3, folosit de inculpată la săvârşirea infracţiunii.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpata la 2.500 RON, cheltuieli judiciare către stat în cont IBAN X; C. fisc. Y, deschis la Trezoreria Sector 4 Bucureşti, beneficiar Tribunalul Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică din 23 iunie 2009 a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, inculpata C.D.B. pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că în data de 18 ianuarie 2008, în jurul orelor 19:00, în locuinţa inculpatei situată în Bucureşti, sector 5, pe fondul unei stări conflictuale preexistente, generată de comportamentul agresiv al victimei, inculpata C.D.B. l-a ucis pe B.D.D. (concubinul inculpatei), lovindu-l o singură dată, cu un cuţit în zona hemitoracelui stâng.
Prima instanţă a audiat inculpata, partea vătămată B.L. şi martorii I.R., M.M., C.C. şi N.A.D. şi a încuviinţat în favoarea inculpatei proba cu înscrisuri în circumstanţiere.
Inculpata a recunoscut săvârşirea faptei, cu unele nuanţe, precizând că acceptat ca victima să locuiască în domiciliul său, în urmă cu 4 ani de zile şi datorită faptului că aceasta nu a mai vrut să muncească şi nu o mai respecta, a dat-o afară din casă. Victima revenea şi spunea că îi este foame, că îi este sete, o ameninţa că se omoară, ţinând o lamă între degete şi demonstrându-i cum o să se taie pe burtă.
După 7 luni de concubinaj a fost conceput minorul C.Ş.R., născut la data de 6 mai 2007, motiv pentru care inculpata a menţinut relaţia cu victima şi a încercat să-i găsească un loc de muncă la SC K. SA şi pentru că aceasta din urmă nu a dat dovadă de seriozitate, în sensul că vorbea urât cu şefii, lipsea repetat şi pleca în timpul programului, şi-a pierdut serviciul.
Inculpata a mai menţionat că victima venea deseori beată acasă, la ore târzii, o ameninţa că o să o taie cu lama pe faţă, o bătea pentru motive neîntemeiate, motiv pentru care au fost sesizate şi organele de poliţie care au amendat-o.
În seara zilei de 18 ianuarie 2009, victima a venit acasă în stare de ebrietate, iar inculpata i-a reproşat că nu are serviciu, discuţia având loc în bucătărie, iar în timp ce aveau loc aceste discuţii, victima se uita atât la inculpată, cât şi la un cuţit ce se afla pe masă, schimbul de priviri fiind repetat. Întrucât inculpatei i s-a făcut frică, a întins mâna şi a luat cuţitul, moment în care victima s-a ridicat şi a luat-o pe inculpată în braţe, strângând-o de umeri.
Aceasta a mai declarat că nu îşi explică de ce cuţitul a intrat în pieptul victimei deoarece intenţia sa atunci când a pus mâna pe cuţit a fost de a-l lua şi de a-l pune în sertar, şi nu de a o lovi pe victimă. Consideră că, involuntar, în momentul în care victima a ţinut-o în braţe, încercând să scape de forţa acesteia, a smucit din mâini în lateral şi a lovit-o cu cuţitul. Inculpata a mai relatat că înainte de a lovi victima cu cuţitul, o singură dată în zona inimii, aceasta o întreba dacă intenţionează să o dea afară din casă în plină iarnă, prefăcându-se că o muşcă pe faţă.
Din aceeaşi declaraţie, tribunalul a mai reţinut că altercaţia dintre cei doi a fost de scurtă durată, poate o fracţiune de secundă, după lovitura primită cu cuţitul în zona inimii, victima a căzut. După acest moment, inculpata a schimbat-o pe victimă de tricou şi de pantalonii care erau plini de sânge, după care a mers la o vecină, respectiv, la martora M.M. şi speriată i-a spus că „D. s-a înţepat";. Din casa acestei martore a fost chemată Salvarea, iar medicii au constatat decesul şi au chemat Poliţia.
Inculpata a mai menţionat că nu a intenţionat să-l ucidă pe concubinul său, că în prezent are acelaşi loc de muncă, la F.C., de 22 ani, iar în îngrijirea sa are o fată de 18 ani, bolnavă, cu tumoră pe creier, minorul rezultat din relaţia de concubinaj cu victima, precum şi pe mama sa, care este bătrână şi bolnavă.
Din declaraţiile celorlalţi martori, tribunalul a reţinut că între părţi existau stări conflictuale datorită victimei care provoca scandaluri în casă, îi adresa inculpatei injurii, deranja liniştea locatarilor de pe scară, nu avea un loc de muncă, consuma băuturi alcoolice şi nu o respecta pe inculpată.
Din declaraţia martorei C.C., mama inculpatei, a rezultat că victima B.D.D. o bătea pe inculpată, nu aducea bani în casă, iar cei doi au stat despărţiţi majoritatea perioadei.
Din declaraţia martorului N.A.D. a rezultat că victima avea o atitudine necorespunzătoare faţă de inculpată, şi ori de câte ori acesta venea în vizită îl găsea pe B.D. în faţa blocului, se tăia cu lama între degetele de la mâini invocând că o iubeşte pe concubina sa.
Din concluziile Raportului medico-legal de necropsie nr. A/2008 al Institutului Naţional de Medicină Legală „Prof. Dr. Mina Minovici"; a rezultat faptul că moartea victimei B.D.D. a fost violentă şi s-a produs prin tamponadă cardiacă prin hemopericard consecutiv plăgii înjunghiate, de la nivelul hemitoracelui stâng anterior parasternal, profundă penetrantă în cavitatea pericardică şi perforată cardiac.
Chiar dacă inculpata a relatat că a acţionat involuntar, fără intenţia de a ucide victima, din analiza întregului material probator administrat, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, tribunalul a constatat că inculpata C.D.B. a săvârşit infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. cu intenţie directă deoarece a ucis-o pe victima B.D.D. printr-o activitate materială ce a constat într-o acţiune de înjunghiere ce a vizat un organ vital (a fost penetrată profund cavitatea pericardică şi perforată cardiac, ca urmare a folosirii unui corp dur, ascuţit de tip înţepător - cuţit cu lamă metalică cu vârf ascuţit şi cu o lungime de 25 cm).
Cu privire la circumstanţa atenuantă reţinută de parchet, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., s-a constatat că fapta săvârşită în prezenta cauză nu a fost urmarea unei puternice tulburări sau emoţii a inculpatei, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei acesteia sau prin altă acţiune ilicită gravă.
Împrejurările relatate de inculpată, că victima a generat în timp stări conflictuale, a consumat băuturi alcoolice, a bătut-o, nu a avut un loc de muncă sau că nu a respectat-o, nu constituie în sine un act de provocare de natură să determine inculpatei o puternică tulburare sau emoţie, care să inducă acesteia imposibilitatea de control asupra acţiunilor sale, cu atât mai mult cu cât inculpata ar fi avut posibilităţi legale de a o determina pe partea vătămată să nu mai vină în domiciliul său. Dimpotrivă, din declaraţiile inculpatei şi ale mamei acesteia a rezultat că de sărbătorile anului 2008, victima a fost primită în casă cu înţelegerea că se va linişti şi îşi va găsi un loc de muncă, ceea ce denotă inconsecvenţa inculpatei în afişarea unui comportament ferm de a întrerupe orice legătură definitivă cu victima, concubinul său.
Pentru a se reţine circumstanţa atenuată a provocării nu este suficient ca persoana vătămată să aibă o comportare injurioasă sau ameninţătoare. Pentru incidenţa art. 73 lit. b) C. pen. se cere ca victima să dovedească o agresivitate sau o altă comportare care să fie considerată foarte gravă, de natură să cauzeze făptuitorului o stare de puternică tulburare sau emoţie, încât acesta să nu fie în stare să se abţină de la o ripostă, prin săvârşirea de infracţiuni.
Legea nu cere ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui provocat, dar pentru existenţa unei puternice tulburări sau emoţii se presupune, de regulă, ca faptele celor în cauză să aibă o apropiată semnificaţie.
De asemenea, prevederile art. 73 lit. b) C. pen. impun existenţa unei legături de cauzalitate între acţiunea persoanei vătămate, realizate exclusiv prin modalităţile limitativ determinate de lege, respectiv violenţă, atingere gravă a demnităţii persoanei sau alte acţiuni ilicite grave şi reacţia inculpatei, reacţie care, în speţa de faţă nu există, inculpata nereacţionând ca urmare a unei acţiuni provocatoare a părţii vătămate.
Astfel, relaţiile conflictuale dintre inculpată şi victimă, împrejurarea că aceasta din urmă insista să reia convieţuirea, aşteptând-o pe inculpată în scara blocului etc. nu pot constitui un atac de natură a pune în pericol grav persoana sa.
De asemenea, circumstanţele generale ale comiterii infracţiunii nu pot fundamenta concluzia existenţei provocării, chiar dacă ele sugerează momente de încordare şi enervare, deoarece condiţiile scuzei provocării sunt foarte exact reglementate de lege, nefiind suficient ca inculpata să fi fost sub imperiul unei tulburări în momentele critice, cerându-se ca aceste tulburări să fie puternice şi determinate de acţiuni concrete şi clar definite prin lege, întreprinse de victimă.
În acest sens, motivaţia inculpatei şi reţinerea parchetului că aceasta ar fi săvârşit fapta datorită repetatelor conflicte ivite între cei doi nu pot duce la aprecierea că acestea au generat puternice tulburări sau emoţii, întrucât victima nu a dovedit o agresivitate sau o altă comportare de natură a-i determina pe cei din jur să nu fie în stare să se abţină de la a-i provoca decesul.
În acest sens, trebuie avută în vedere declaraţia inculpatei şi a martorilor audiaţi în cauză, din care rezultă şi împrejurarea că discuţiile purtate între părţi nu au atins un prag atât de înalt încât să nu o poată stăpâni pe inculpată, la momentul săvârşirii faptei. Dimpotrivă, din probatorii a rezultat că din bucătăria imobilului unde discutau părţile, nu s-au auzit discuţii aprinse.
Reţinerea împrejurării că victima s-a comportat de aşa natură încât inculpata a acumulat în timp tulburări şi emoţii puternice ce au determinat-o să curme viaţa unui om nu poate fi însuşită de tribunal, deoarece nu este legal, moral şi nici creştineşte ca fiecare să-şi facă dreptate, după propria sa judecată, mergând până la îndepărtarea definitivă a unei fiinţe din ambientul său.
Împotriva soluţiei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpata, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Parchetul a solicitat înlăturarea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., care nu se justifică, dată fiind conduita procesuală nesinceră, şi schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 şi 76 lit. a) C. pen. în infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 75 alin. (2) C. pen. şi art. 80 C. pen. şi condamnarea inculpatei la o pedeapsă situată la minimul special prevăzut de lege.
Prin motivele scrise s-a arătat că în raport de relaţiile preexistente dintre inculpată şi victimă, care a agresat-o atât fizic, cât şi psihic pe inculpată timp de 2 ani de zile, în cauză este incidentă circumstanţa atenuantă legală prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., aşa cum de altfel s-a motivat şi reţinut şi în rechizitoriu.
Inculpata a solicitat reducerea cuantumului pedepsei şi schimbarea modalităţii de executare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 56/A din 5 martie 2010 a respins ca nefondate ambele apeluri.
Împotriva deciziei a declarat recurs numai inculpata, care a criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie. A invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. A susţinut că, greşit prima instanţă a schimbat încadrarea juridică, câtă vreme din materialul probator administrat rezulta clar că a săvârşit fapta în condiţiile unei puternice tulburări, determinate de numeroasele provocări din partea victimei, produsă prin violenţă şi printr-o atingere gravă a demnităţii.
A cerut ca la stabilirea pedepsei să se aibă în vedere că a săvârşit fapta fiind provocată, dar în acelaşi timp şi de conduita anterioară ireproşabilă, că este în câmpul muncii de 23 de ani la F.C.K., are răspunderea unei familii cu grave probleme, o mamă cu multiple intervenţii chirurgicale pe cord, o fiică de 18 ani cu handicap motor de gradul II şi copilul în vârstă de 3 ani rezultat din relaţia cu victima.
Verificând hotărârile atacate, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat şi urmează a fi admis.
Prima instanţă a înlăturat circumstanţa atenuantă legală a provocării cu motivarea că împrejurările relatate de inculpată, că victima a generat în timp stări conflictuale, consuma băuturi alcoolice, a bătut-o, nu muncea şi nu o respecta nu constituie în sine un act de natură a produce o puternică tulburare sau emoţie care să inducă acesteia imposibilitatea de control asupra acţiunilor sale, cu atât mai mult cu cât inculpata ar fi avut posibilităţi legale de a o determina pe victimă să nu mai vină în domiciliul său. Mai mult de atât, se arată în considerentele sentinţei, din declaraţiile inculpatei şi a mamei acesteia a rezultat că de sărbătorile anului 2008 victima a fost primită în casă cu înţelegerea că se va linişti şi îşi va găsi un loc de muncă, ceea ce denotă inconsecvenţa inculpatei în a avea un comportament ferm de a întrerupe orice legătură.
Motivaţia inculpatei şi reţinerea în actul de sesizare a instanţei că fapta a fost săvârşită datorită repetatelor conflicte ivite între cei doi nu pot duce la aprecierea că acestea au generat puternice tulburări sau emoţii, întrucât victima nu a dovedit agresivitate sau o altă comportare de natură a-i determina pe cei din jur să nu fie în stare să se abţină de la a-i provoca decesul. Prima instanţă a ajuns la această concluzie invocând declaraţiile inculpatei şi a martorilor audiaţi în cauză, din care ar rezulta că discuţiile purtate între părţi nu au atins un prag atât de înalt încât să nu o poată stăpâni pe inculpată la momentul săvârşirii faptei (din bucătăria în care a avut loc omorul nu s-au auzit discuţii aprinse).
La rândul său, instanţa de control judiciar a considerat că în mod corect prima instanţă nu a reţinut săvârşirea faptei în condiţiile art. 73 lit. b) C. pen., atâta timp cât din probe rezultă că discuţia dintre inculpată şi victimă a fost de scurtă durată, iar victima nu s-a manifestat violent faţă de inculpată, căreia i-a spus că o iubeşte şi o roagă să nu o dea afară din casă, după care a luat-o în braţe strângând-o de umeri, moment în care inculpata a lovit cu cuţitul o singură dată.
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanţă atenuantă legală săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
Ceea ce justifică atenuarea răspunderii penale în cazul provocării este starea de puternică tulburare, adică de surescitare sau încordare nervoasă, de mânie ori indignare generată în psihicul infractorului de conduita victimei şi care, slăbind puterea de inhibiţie a forţelor ce intră în procesul de deteriorare a voinţei, explică luarea rezoluţiei infracţionale şi înfăptuirea ei. În aceste condiţii, infracţiunea săvârşită este într-o măsură consecinţa comportării nedrepte a victimei, deoarece infractorul, deşi vinovat, nu ar fi comis fapta dacă nu s-ar fi găsit într-o stare de puternică tulburare sufletească sau emoţie determinată de actul provocator.
Legiuitorul, enumerând limitativ acţiunile susceptibile de a genera starea de provocare, arată că aceasta poate fi produsă „prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă”. În principiu, orice asemenea acţiune, considerată sub aspectul său material, obiectiv poate constitui izvorul stării de provocare, indiferent de ce şi-a reprezentat şi voit autorul ei. Existenţa tulburării sau emoţiei şi intensitatea sa trebuie stabilite în mod concret, pe bază de probe, judecătorul trebuind să procedeze la o analiză concretă a stării sufleteşti în care s-a aflat infractorul după comiterea actului provocator, până în momentul săvârşirii infracţiunii.
În raport de datele cauzei, Înalta Curte apreciază că inculpata a săvârşit infracţiunea în condiţiile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.
Din probele administrate rezultă că inculpata şi victima s-au cunoscut în luna februarie 2006 şi după scurt timp au intrat în concubinaj, iar victima nu avea loc de muncă şi locuia în stradă.
Din relaţiile celor doi a rezultat minorul C.Ş.R., născut la 6 mai 2007.
Datorită comportamentului necorespunzător al victimei, părţile s-au despărţit în mai multe rânduri, de fiecare dată la insistenţele victimei şi ameninţărilor că se sinucide inculpata reluând convieţuirea.
Susţinerile inculpatei că în nenumărate rânduri a fost agresată de victimă sunt confirmate de martorii N.A.D. şi I.R., preşedintele Asociaţiei de locatari din blocul în care locuieşte inculpata, cum şi de certificatul medico-legal din 1 februarie 2007 eliberat de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” şi procesul-verbal de contravenţie din 7 ianuarie 2008 dresat de poliţiştii de la Poliţia Sector 5 Bucureşti.
Firea şi comportamentul violent al victimei sunt descrise cel mai convingător de tatăl acesteia, B.L., care nu a înţeles să participe în proces în calitate de parte civilă şi a fost audiat ca martor în cursul urmăririi penale şi în prima instanţă. Martorul a declarat că după anul 1989, fiul său a început să le facă probleme, fura, se droga, şi-a tăiat tendoanele, a încercat să-l omoare pe el şi pe soţia sa, a încercat să-şi violeze sora, în final fiind internat la Spitalul nr. 9 şi apoi condamnat pentru mai multe furturi din magazine.
Aşa fiind, în lipsa unor martori care să perceapă direct omorul, este credibilă declaraţia detaliată dată de inculpată în faţa tribunalului, în care a relatat viaţa împreună cu victima, comportamentul jignitor şi violent şi manifestarea acesteia în momentul imediat premergător lovirii cu cuţitul. Astfel, inculpata a arătat că în seara respectivă victima a venit acasă în stare de ebrietate şi ea i-a reproşat că nu are serviciu, iar victima a luat-o de umeri şi a întrebat-o de ce vrea să o dea afară din casă, comportându-se ca şi cum voia să o muşte de obraz. În aceste împrejurări, inculpata a luat cuţitul de pe masă, cuţit înspre care, în timpul certei, victima s-a uitat de mai multe ori, şi a lovit. Comportarea victimei a fost greşit interpretată de ambele instanţe, neputând avea semnificaţia unui gest de tandreţe sau rugăminte de a nu fi dată afară din casă. Împrejurarea că discuţiile (cearta) dintre părţi nu au atins un prag atât de înalt încât să nu se poată stăpâni de a lovi cu cuţitul, această concluzie fiind trasă de faptul că din bucătăria unde discutau părţile nu s-au auzit discuţii aprinse, este subiectivă, contrazisă de probele administrate.
Din probele administrate mai rezultă că spre deosebire de victimă, inculpata este o persoană liniştită, stimată de vecini, muncitoare, având o vechime în aceeaşi fabrică de peste 28 de ani, fiind singura care întreţinea o mamă bolnavă cu repetate intervenţii pe cord, o fiică de 18 ani cu un grav handicap locomotor, pe copilul născut din concubinajul cu victima şi, nu în ultimul rând, şi pe victimă.
Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte urmează să admită recursul în temeiul art. 38515 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., să caseze decizia în întregime şi sentinţa atacată în parte şi, rejudecând cauza, să o condamne pe inculpată pentru infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. şi reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 şi art. 76 alin. (2) C. pen., la o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare.
Înalta Curte apreciază că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privare de libertate, astfel că va dispune, în temeiul art. 861 C. pen., suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 5 ani şi 4 luni.
Potrivit art. 863 C. pen., inculpata va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării pedepsei sub supraveghere se va dispune şi suspendarea pedepsei accesorii.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpata C.D.B. împotriva Deciziei penale nr. 56/A din 5 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 935 din 11 noiembrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
În baza art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 74 - art. 76 C. pen., condamnă pe inculpata C.D.B. la o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare.
Face aplicarea dispoziţiilor art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 861 - art. 862 C. pen., suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani şi 4 luni.
Pe durata termenului de încercare inculpata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.
Conform art. 359 alin. (1) C. proc. pen., atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere se suspendă executarea pedepsei accesorii aplicată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 28 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3797/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3375/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
