ICCJ. Decizia nr. 3364/2010. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3364/2010
Dosar nr. 2129/118/2008
Şedinţa publică din 28 septembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă:
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 435 din 17 noiembrie 2009, Tribunalul Constanţa în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a unei fapte reţinute în sarcina inculpatului R.Ş.I., din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. - art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul R.Ş.I. (fiul lui I. şi E.) la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
În baza art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul R.Ş.I. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare.
În baza art. 83 C. pen. a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 1103 din 10 noiembrie 1999 a Judecătoriei Giurgiu şi a dispus executarea acesteia alăturat de pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, urmând ca inculpatul R.Ş.I. să execute în total pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi exerciţiul dreptului de a fi administrator al unei societăţi comerciale, prev. de art. 64 lit. c) C. pen.
A luat act că părţile vătămate Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, SC A.I. SRL Constanţa, SC M. SRL Constanţa şi SC M. SRL Constanţa nu s-au constituit părţi civile în cauză.
În baza art. 348 C. proc. pen. a dispus desfiinţarea următoarelor înscrisuri:
- contractul de asociere în participaţiune şi gestiune financiară şi administrativă de plasament G. SM O. - profit, încheiat între Grup S.S.M. O. şi SC M. SRL Constanţa, încheiat la 26 octombrie 2003, în toate exemplarele originale sau copii certificate;
- contractul de împrumut credal încheiat la 26 octombrie 2003 între Grup S.S.M. O. şi SC M. SRL Constanţa în toate exemplarele originale sau copii certificate;
- înscrisul denumit ";C."; emis la 27 octombrie 2003 de Grup S.S.M. O. către SC M. SRL Constanţa în toate exemplarele originale sau copii certificate;
- înscrisul denumit ";C."; emis la 15 septembrie 2003 de Grup S.S.M. O. către SC M. SRL Constanţa în toate exemplarele originale sau copii certificate;
- convenţie de colaborare încheiată la 05 iunie 2003 între Grup S.S.M. O. şi SC M. SRL Constanţa în toate exemplarele originale sau copii certificate;
- contractul de asociere în participaţiune şi gestiune financiară şi administrativă de plasament G. SM O. - profit, încheiat între Grup S.S.M. O. şi SC A.I. SRL Constanţa, încheiat la 26 octombrie 2003 în toate exemplarele originale sau copii certificate;
- contractul de împrumut credal încheiat la 26 octombrie 2003 între Grup S.S.M. O. şi SC A.I. SRL Constanţa în toate exemplarele originale sau copii certificate;
- înscrisul denumit ";C."; emis la 27 octombrie 2003 de Grup S.S.M. O. către SC A.I. SRL Constanţa în toate exemplarele originale sau copii certificate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
SC M. SRL Constanţa a fost înfiinţată la data de 28 iunie 1999, fiind înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa, având ca obiect principal de activitate ";Hoteluri şi moteluri cu restaurant";.
Din adresa nr. 20253 din 13 februarie 2008 a O.N.R.C. rezultă că asociaţi în cadrul societăţii sunt numiţii N.S.L. şi N.E.S., ambii având şi calitatea de administratori, însă la data de 4 iunie 2003 a fost numită administrator numita S.E.
În cursul verii anului 2003, la sediul hotelului s-au prezentat două persoane, care s-au recomandat a reprezenta GRUP S.S.M. LTD, care şi-au exprimat disponibilitatea achiziţionării activului, prin stabilirea unui parteneriat cu societatea ce îl exploata. Potrivit declaraţiilor martorilor S.E., N.S.L. şi N.E.S., precum şi a declaraţiilor inculpatului, inclusiv a celei date în faţa instanţei, prin care confirmă implicit modul în care s-a implicat în încheierea contractelor cu SC M. SRL şi emiterea cambiei, una din persoanele reprezentante ale GRUP S.S.M. LTD era inculpatul R.Ş.I.
La sfârşitul sezonului estival, întrucât nu fusese identificată nicio soluţie financiară care să acopere costurile achiziţiei, s-a procedat la contactarea celor doi reprezentanţi ai firmei GRUP S.S.M. LTD care aveau sediul în Agigea, jud. Constanţa, de către N.S.L. şi S.E..
În timpul discuţiilor cu inculpatul R.Ş.I., care s-a recomandat a deţine funcţia de preşedinte al grupului, martora N.S.L. şi-a expus intenţiile de afaceri. Inculpatul i-a dat asigurări că poate accesa un fond de investiţii internaţional, fără a depune garanţii sau a îndeplini alte formalităţi, fond de care el dispune.
La finalul acestei întâlniri cu R.Ş.I., asociaţii SC M. SRL Constanţa au primit asigurări că, în urma încheierii unui contract de asociere, va fi asigurată finanţarea pentru cumpărarea Hotelului M., din Staţiunea M.
Cu privire la sursa de finanţare, li s-a precizat că provine dintr-un program Cod P. ";subprogram Gânditorul de la H.";, în valoare de 5.000.000 euro.
În acest sens, la data de 26 octombrie 2003, între GRUP S.S.M. LTD - reprezentată de R.Ş.I. în calitate de preşedinte, cu rezidenţa socială ";MIGA-UE/RO, comuna A., A.P., jud.Constanţa"; şi SC M. SRL Constanţa - reprezentată de numita S.E., în calitate de administrator, şi de asociaţii C.T.D., N.S.E. şi N.L.S., a fost încheiat contractul de asociere „în participaţiune şi gestiune financiară şi administrativă de plasament G. SM O. - profit centrala la Agigea, jud. Constanţa la asociaţi persoane juridice";.
Obiectul asocierii îl constituia extinderea cooperării în program economic - profit Cod P. subprogram ";Gânditorul de la H."; şi cu privire la SC M. SRL Constanţa, şi repartizarea din bugetul consolidat al Filialei lui G. SM LTD O. a contravalorii de 5.000.000 euro, în recapitalizarea noului asociat; se mai stabilea ca profitul rezultat din asociere să fie împărţit astfel:
- GRUP S.S.M. LTD avea un procent de 51%;
- SC M. SRL Constanţa un procent de 49%.
La aceeaşi dată a fost încheiat şi un contract de împrumut credal, având ca obiect ";recapitalizarea SC M. SRL Constanţa prin credit cambial, acordat pe perioada lungă 2003 - 2018";. Se face referire şi la emiterea în acest sens a cambiei emisă la 27 octombrie 2003, pentru suma de 194.290.000.000,00 lei, echivalentul a 5.000.000 euro, la un curs de 38.858 lei/1 euro.
În cuprinsul înscrisului intitulat ";C.";, exemplarul nr. 1 - 3, menţionat a fi scadent la data de 3 noiembrie 2003, se precizează că se dispune plata sumei de 5.000.000 euro, din contul trezorier al emitentului B.-L. - Biroul de la Bucureşti, prin cont corespondent de la B.-DT prin Bucureşti, IFM la banca de corespondent deschis la B. SA - Constanţa - în contul SC M. SRL Constanţa, cont bancar de corespondent trezorier -comercial nr. x ROL (în concret, virarea din conturile Ministerului Finanţelor Publice a sumei de 5.000.000 euro, în contul agentului economic partener, deschis la B. S.A. - Sucursala Constanţa).
Existenţa şi conţinutul înscrisurilor arătate mai sus, aflate la dosar, declaraţiile martorilor precum şi ale inculpatului, confirmă faptul că inculpatul R.Ş.I. s-a prezentat ca fiind reprezentantul legal al GRUP S.S.M. LTD, a încheiat acte juridice în numele acestei entităţi juridice, a emis în numele aceleiaşi entităţi un instrument de credit şi plată, denumit ";C.";, care aparent producea efecte juridice.
După semnarea tuturor documentelor şi primirea cambiei, atât inculpatul R.Ş.I., cât şi S.E. au trimis câte un exemplar mai multor instituţii ale statului, pentru luare la cunoştinţă şi ";executare de îndată";. Întrucât nu a primit nici un răspuns, martora S.E. a luat hotărârea să procedeze la executarea silită după ce, în prealabil, i s-a comunicat verbal, de către angajaţii B., că nu îi va fi onorată cambia.
În luna decembrie 2003, numita S.E., în calitate de administrator al SC M. SRL Constanţa, a solicitat Judecătoriei Constanţa învestirea cu formulă executorie a cambiei, pentru suma de 5.000.000 de euro.
Prin Încheierea nr. 104 din 06 ianuarie 2004 a Judecătoriei Constanţa, pronunţată în Dosarul nr. 13694/2003, a fost admisă cererea formulată de SC M. SRL CONSTANŢA, de învestire cu formulă executorie a cambiei, pentru suma de 5.000.000 de euro, emisă la dat de 27 octombrie 2003 şi scadentă la data de 3 noiembrie 2003.
În paralel, la data de 19 decembrie 2003, martora S.E. a notificat MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, B.N.R. Bucureşti, B. - Sucursala Constanţa, MINISTERUL JUSTIŢIEI - OFICIUL REGISTRULUI COMERŢULUI (primind încheiere de dată certă la BIROUL NOTARULUI PUBLIC - C.P.), pentru ca, în baza documentelor anexate (contract de asociere, cambie, convenţie) să se reţină asocierea cu GRUP S.S.M. LTD şi mărirea de capital.
Pentru a verifica bonitatea GRUP S.S.M. LTD, martora a solicitat băncii la care avea deschis contul societăţii interogarea Centralei de incidente bancare, punând la dispoziţia operatorului datele de identificare ale grupului. Răspunsul a fost negativ, în sensul că în perioada 1996 - 2003 acest grup nu figura în evidenţa acestui birou cu instrumente de plată neonorate, ceea ce a convins-o, o dată în plus, că partenerul de asociere este de bună-credinţă. Tribunalul a reţinut însă că Centrala incidentelor bancare nu deţine baza de date a existenţei tuturor persoanelor juridice care deţin conturi bancare, ci doar baza de date a acelor persoane juridice care au emis instrumente de plată care au făcut obiectul unor refuzuri de plată din diferite motive. În realitate, GRUP S.S.M. LTD nu a figurat în evidenţa Centralei de incidente bancare pentru că pur şi simplu nu exista ca persoană juridică înregistrată legal, şi deci nu putea emite instrumente de plată bancare.
Conform Borderoului de încasare din data de 5 februarie 2004, SC M. SRL Constanţa a depus la D.G.F.P. Constanţa cambia, în original, învestită cu formulă executorie, în vederea virării sumei în contul societăţii deschis la B. SA - Sucursala Constanţa.
La data de 16 ianuarie 2004 s-a formulat de către Biroul executor Judecătoresc - V.D.G. cerere de executare silită împotriva trasului Direcţia de Trezorerie şi contabilitate Publică - MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE (DT-MFP conform cambiei) pentru suma de 5.000.000 euro.
Cu adresa din 23 februarie 2004, D.G.F.P. Constanţa a comunicat Biroului Executor Judecătoresc -V.D.G. că la nivelul Direcţiei Trezoreriei nu exista nici un cont pe numele entităţii GRUP S.S.M. LTD, şi că înscrisul cambial nu este acceptat la plată, fiind remisă întreaga documentaţie depusă.
În temeiul art. 3731 C. proc. civ. şi art. 61 şi urm. din Legea 58/1934, executorul judecătoresc a solicitat Judecătoriei Constanţa încuviinţarea executării titlului executoriu - cambia emisă de trăgătorul GRUP S.S.M. LTD în favoarea beneficiarului SC M. SRL Constanţa la data de 27 octombrie 2003 cu termen scadent la 3 noiembrie 2003, anexând titlul executoriu, încheierea nr. l 04/2004 a Judecătoriei Constanţa pronunţată în Dosarul civil nr. l3694/2003, indicând că trasul (debitorul) este Direcţia de Trezorerie şi contabilitate Publică - MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE.
Această cerere a fost înregistrată sub nr. G2/83/2004 pe rolul Judecătoriei Constanţa, iar prin Încheierea nr. 698 din 10 martie 2004 s-a încuviinţat cererea de începere a procedurii de executare silită şi înregistrată la Biroul Executor Judecătoresc - V.D.G.
În baza acesteia, la data de 15 martie 2004, a fost emisă somaţie către D.G.F.P. Constanţa, ca în termen de 5 zile de la primirea acesteia să se procedeze la virarea sumei de 5.000.000 euro, fiind încunoştinţat şi MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE cu privire la aceste demersuri.
Având în vedere acestea, la data de 19 martie 2004, D.G.F.P. Constanţa a formulat opoziţie la executare împotriva executării silite pornite de către SC M. SRL Constanţa, în baza cambiei, ce fusese învestită cu formulă executorie, făcând obiectul Dosarului nr. 2535/2004 al Judecătoriei Constanţa; prin Sentinţa civilă nr. 4959 din 10 mai 2004 a fost admisă opoziţia, anulându-se executarea silită în Dosarul nr. 2/2004 al Biroului Executor Judecătoresc - V.D.G.
Prin Decizia civilă nr. 98/COM din 21 aprilie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în Dosarul nr. 205/COM/2005, a fost admis apelul declarat de D.G.F.P. Constanţa împotriva Încheierii nr. 698 din 10 martie 2004 pronunţată de Judecătoria Constanţa în Dosarul nr. 83/2004, schimbând în tot această încheiere, în sensul respingerii cererii de încuviinţare a executării silite formulată de executorul judecătoresc în numele GRUP S.S.M. LTD.
Din modul de desfăşurare al evenimentelor tribunalul a reţinut că reprezentanţii SC M. SRL Constanţa au avut convingerea că asocierea cu GRUP S.S.M. LTD este reală, legală şi generatoare de venituri importante, prin care să poată fi dus la îndeplinire obiectivul, respectiv obţinerea unor sume mari de bani, în valută, de la organisme internaţionale, care să permită cumpărarea activului - hotel din Staţiunea M.; rezultă astfel, că nu au avut nici un moment vreun dubiu cu privire la natura juridică a documentelor încheiate, şi a instrumentului de plată primit, fapt ce i-a determinat să întreprindă demersuri în vederea încasării celor 5.000.000 de euro.
La data de 5 august 1993, numitul N.S.E. a înfiinţat SC A.I. SRL Constanţa, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului, având ca principal obiect de activitate comerţul cu amănuntul. Prin Încheierea nr. 21769 din 4 decembrie 2003, activitatea principală a fost schimbată în ";hoteluri";.
Din declaraţia numitei N.S.L. (mama numitului N.S.E.) rezultă că în vara anului 2003, în timp ce se afla la Hotelul M. din Staţiunea M., jud. Constanţa, a fost contactată de două persoane ce s-au arătat interesate de cumpărarea hotelului, precizând că sunt beneficiarii unei finanţări, banii urmând să intre în conturi; arătându-şi interesul pentru o eventuală colaborare, a aflat identitatea uneia dintre ele, în persoana numitului R.Ş.I., care i-a precizat că are posibilitatea de a finanţa mai multe proiecte pe teritoriul României.
Martora a hotărât, împreună cu S.E. (administrator al SC M. SRL Constanţa) să îl caute în localitatea A., identificându-i domiciliul la Vila C. din această comună.
În timpul întâlnirii, martora N.S.L. i-a relatat proiectele sale de viitor, experienţa sa în domeniul turistic şi hotelier, dar care nu puteau fi îndeplinite din lipsa banilor (în cursul aceleiaşi întâlniri referitoare la SC M. SRL).
Inculpatul R.Ş.I. i-a dat asigurări că această situaţie se poate schimba, întrucât are posibilitatea de a finanţa proiecte de acest gen. În acest sens i-a cerut să întocmească un plan de afaceri, pentru a-l analiza şi stabili condiţiile de finanţare, ceea ce martora a şi făcut.
După studierea planului, inculpatul R.Ş.I. s-a plâns de greutăţile pe care le-a întâmpinat în aplicarea unui proiect denumit ";P.";, în sensul că MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE nu deblochează conturile în care sunt sumele ce fac obiectul finanţărilor, dar că, urmând legislaţia în vigoare, beneficiarii asociaţi pot obţine fondurile. Împrejurarea că inculpatul s-a referit la un anumit program de finanţare numit ";P.";, şi la anumite subprograme din cadrul acestuia, rezultă din cuprinsul contractelor de asociere în participaţiune încheiate, în care se face referire la acest program/subprograme, iar împrejurarea că inculpatul a indicat faptul că Ministerul Finanţelor Publice se opune derulării programului rezultă din declaraţiile martorelor, din cea a martorului F.S. (în care precizează că inculpatul i-a relatat o situaţie conform căreia Guvernatorul Băncii Naţionale se opune deblocării banilor), din declaraţiile inculpatului, precum şi din modul în care reprezentanţii SC A.I. SRL au încercat să intre în posesia banilor, prin executarea silită a Ministerului Finanţelor Publice - prin unităţile teritoriale.
În declaraţia sa, martora N.S.L. mai precizează că a fost convinsă de R.Ş.I. că asocierea este legală, că fondurile există şi că are posibilitatea să le acceseze, doar în baza unui plan de afaceri, fără alte ";atenţii şi garanţii imobiliare";. Această declaraţie este confirmată şi de martorul F.S.
Martora N.S.L. a insistat pe lângă fiul său, care era asociat unic şi administrator al SC A.I. SRL Constanţa, să încheie un contract de asociere cu GRUP S.S.M. LTD.
Astfel, la data de 26 octombrie 2003, între cele două entităţi s-a încheiat contractul de asociere înregistrat la GRUP S.S.M. LTD, în care se prevedea că se extind efectele în gestiunea financiară, administrativă de participare pe termen lung 26 octombrie 2003 - 26 octombrie 2018 în subprogram ";Cu-n bănuţ în ospeţie, un săcuţ cu bucurie"; - buget consolidat multianual de 5.000.000,00 UF.LAD DST/ROL/1,5391 EUR, şi asupra SC A.I. SRL Constanţa, pe baza Programului economic - profit Cod ";P.";.
În urma utilizării celor 5.000.000 euro, cota de participare la profit urma să fie de 51% GRUP S.S.M. LTD şi 49% SC A.I. SRL Constanţa.
Sub nr. y din 26 octombrie 2003 a fost încheiat contractul de împrumut credal, având ca obiect suma de 194.290.000.000,00 lei, adică 5.000.000 euro, data de rambursare fiind 2018.
La data de 27 octombrie 2003, GRUP S.S.M. LTD - reprezentată de preşedinte R.Ş.I., a emis cambia, scadentă la 3 noiembrie 2003, prin care solicita transferul din contul trezorier de corespondenţă B.-Londra 50.69/3/22.936-45.78.148, prin cont corespondent DT-MFP Bucureşti, plata sumei de 5.000.000 euro în contul de corespondent al SC A.I. SRL Constanţa, deschis la R.B. SA Constanţa.
Toate aceste documente inculpatul le-a trimis, în copie, în prezenţa martorilor, mai multor instituţii, indicate ca fiind M.A.I., I.F.C., I.F.M., MINISTERUL FINANŢELOR, Banca R. Bucureşti şi Cabinetul Primului Ministru de la acea dată - A.N. Acelaşi set de documente, în xerocopie, au fost ulterior transmise prin P., şi de către martori, la indicaţia învinuitului.
Pentru a se convinge de legalitatea demersurilor, martora N.S.L. a consultat mai mulţi avocaţi (conform declaraţiei sale) care au sfătuit-o să învestească cu formulă executorie cambia pe care o deţinea, iar ulterior să o depună la bancă.
Conform borderoului de încasare a cambiei din data de 20 februarie 2004, documentul de plată a fost depus la R.B. SA - Sucursala Constanţa în vederea onorării.
Întrucât solicitarea nu a fost avizată favorabil, martora a fost informată, verbal, de către angajaţii băncii, că B.N.R. a refuzat plata.
Din lipsa resurselor financiare, N.S.L. (sau fiul său, pe care din 2005 îl reprezenta) nu a continuat procedurile de executare silită a cambiei sus-menţionate, astfel că la data de 29 ianuarie 2004 (conform procurii speciale autentificate sub nr. l127 la Biroul Notarului Public - C.B.) i-a împuternicit pe numiţii B.(R.) L., F.A. şi F.S. să o reprezinte în faţa tuturor organelor abilitate pentru încasarea cambiei.
În acest sens s-a formulat o cerere de învestire, ce a format obiectul Dosarului nr. 914/2004 al Judecătoriei Constanţa, şi în care, prin Încheierea nr. 1481 din 10 februarie 2004, a fost admisă, dispunându-se învestirea cu formulă executorie a cambiei, emisă de GRUP S.S.M. LTD în favoarea SC A.I. SRL Constanţa, la data de 27 octombrie 2003, scadentă la data de 3 noiembrie 2018, pentru suma de 5.000.000 euro.
Conform procurii speciale la Biroul Notarului Public - S.D., martora N.L. l-a împuternicit pe numitul T.V. să o reprezinte în faţa tuturor organelor abilitate pentru încasarea cambiei emise de G. SM LTD.
Cu adresa din 7 iulie 2007 reprezentantul SC A.I. SRL Constanţa a solicitat Ministerului Finanţelor Publice deblocarea contravalorii cambiei, în sumă de 5 milioane euro.
Direcţia Generală Juridică din cadrul M.F.P. i-a răspuns, cu adresa din 12 iulie 2006, că instrumentul de plată denumit ";cambie"; este emis în numele şi cu titulatura unei societăţi care nu există în realitate, instanţele de judecată stabilind că G. SM LTD nu este înscrisă în baza de date a Registrului Comerţului, o instituţie cu acest nume fiind desfiinţată; s-a mai comunicat că emitentul nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi considerată persoană juridică, şi pe cale de consecinţă nu este în măsură să emită acte cu efecte faţă de terţi. De altfel, înscrisul în cauză nu reprezenta o cambie în sensul actelor normative în vigoare, iar din copiile documentelor ce au remise acestei instituţii nu rezulta existenţa vreunei obligaţii în sarcina M.F.P., întrucât între aceasta din urmă şi G. SM LTD nu au existat şi nu există raporturi juridice generatoare de obligaţii cambiale.
Întrucât în urma acestei corespondenţe s-a luat act de existenţa cambiei învestită cu formulă executorie, şi pentru a se evita un alt lung şir de acţiuni judiciare viitoare având ca obiect anularea formelor de executare silită a statului, prin D.G.F.P. Constanţa, în baza acestui instrument de plată, la data de 12 iulie 2006 M.F.P. a formulat, la Tribunalul Constanţa, recurs împotriva Încheierii nr. 1481 din 10 februarie 2004 pronunţată de Judecătoria Constanţa în Dosarul nr. 914/2004.
Prin Decizia civilă nr. 323 din 25 octombrie 2006, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 4799/COM/2006, a fost admis recursul, în sensul respingerii cererii de învestire cu formulă executorie a cambiei, ca nefondată.
Din declaraţia numitului O.G. rezultă că în anul 1994 a înfiinţat SC M. SRL Constanţa, înregistrată la O.R.C., având ca principal obiect de activitate comerţul cu produse nealimentare, sus-numitul având calitatea de unic asociat şi administrator al societăţii.
În cursul anului 2003, în timp ce se afla în Bucureşti, într-un cerc de cunoştinţe, O.G. a aflat că există o persoană care poate facilita obţinerea de credite cu finanţare externă, pentru dezvoltarea afacerilor; în aceste circumstanţe l-a cunoscut pe învinuitul R.Ş.I., care i-a precizat că reprezintă o societate ce gestionează fonduri internaţionale şi îl poate ajuta să le acceseze.
Discuţiile au avut loc atât la Bucureşti, cât şi în comuna A., judeţul Constanţa (unde îşi avea reşedinţa învinuitul), ajungându-se, în final, la încheierea unui contract de asociere, prin care Grup S.S.M. Ltd urma să obţină 51% din viitoarele profituri, un contract de împrumut credal - având ca obiect remiterea sumei de 3.152.430.458 lei până în anul 2018, învinuitul remiţând reprezentantului SC M. SRL şi o cambie, pentru această sumă. Contul din care urma să se facă plata contravalorii înscrise în această cambie, în contul societăţii deschis la A.B. - Sucursala Constanţa, era indicat a fi la B.N.R. Bucureşti.
Numitul O.G. a declarat că a depus cambia la banca unde avea deschis contul, dar că plata nu a fost onorată întrucât după analizarea acesteia de către funcţionarii băncii, i s-a spus că nu există pe piaţă un astfel de instrument de plată, în forma ce a fost prezentată.
În atare situaţie, sus-numitul s-a întâlnit cu învinuitul, şi i-a returnat cambia, spunându-i că nu poate să facă nimic cu ea, şi că dorea încetarea oricăror alte relaţii comerciale.
În ce priveşte existenţa şi funcţionarea persoanei juridice GRUP S.S.M. LTD, tribunalul a reţinut din probele dosarului că până în anul 2002 învinuitul R.Ş.I. a avut calitatea de asociat unic şi administrator la SC S.M. SRL Giurgiu, societate care, potrivit adresei din 20 februarie 2008 a O.N.R.C. a fost radiată (conform art. 2 din Legea nr. 314/2001).
În raporturile sale cu reprezentanţii SC M. SRL, SC A.I. SRL şi SC M. SRL, inculpatul s-a recomandat ca fiind reprezentantul Grup S.S.M. Ltd, entitate juridică ce nu se regăseşte în evidenţele O.N.R.C. dar, sub aspectul denumirii se apropie de M., (A.M.G.I.) denumire ce se regăseşte atât în antetul, cât şi pe ştampila folosită de inculpat pentru GRUP S.S.M. LTD.
Tribunalul a reţinut, astfel cum au constatat şi instituţiile bancare, că instrumentele de plată - intitulate ";cambii"; - emise şi semnate de inculpatul R.Ş.I., în numele Grup S.S.M. Ltd, nu îndeplinesc toate condiţiile ad validitatem, potrivit normei speciale, respectiv Legea nr. 58/1934, modificată; de altfel, caracterul fals al acestora este determinat şi de nerespectarea dispoziţiilor prevăzute în mod expres prin Normele nr. 10 din 20 aprilie 1994, emise de B.N.R., cu privire la condiţiile de formă.
Potrivit art. 290 C. pen., falsificarea unui înscris sub semnătură privată constă în contrafacerea scrierii sau a subscrierii ori alterarea în orice mod a unui astfel de înscris. Falsificarea unui înscris poate consta şi în plăsmuirea în totalitate a acestuia, respectiv în confecţionarea unui înscris cu aparenţă de realitate, dar care nu ar fi trebuit să existe. Este cazul înscrisurilor denumite cambii emise de inculpat, care nu ar fi trebuit să existe şi să fie introduse în circuitul civil, atât pentru că persoana juridică pretins emitentă nu exista, cât şi pentru că nu existau raporturi obligaţionale între aceasta şi Ministerul Finanţelor Publice, nu existau fondurile care să acopere instrumentele de credit emise.
Faţă de aceste considerente a reţinut că inculpatul a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen.
În ce priveşte scopul urmărit de inculpat prin întocmirea contractelor de asociere în participaţiune, a contractelor de împrumut credal şi prin emiterea înscrisurilor denumite cambii, tribunalul a reţinut că acesta este specific, în funcţie de persoana juridică căreia îi erau adresate şi în patrimoniul căreia urmau a se produce efectele.
Astfel, instrumentele de credit denumite ";cambii"; urmau a fi decontate de Ministerul Finanţelor Publice, eventualul prejudiciu urmând a se produce în bugetul de stat.
Cu adresa din 19 martie 2008 a Ministerului Economiei şi Finanţelor Publice - D.G.F.P. Constanţa a comunicat că, urmare soluţiilor date de instanţele de judecată, plata sumelor prevăzute în cele două cambii emise în favoarea SC M. SRL CONSTANŢA şi SC A.I. SRL CONSTANŢA nu a fost efectuată.
Astfel, nu s-a produs nici un prejudiciu bugetului de stat ca urmare a emiterii celor două cambii.
Din acest punct de vedere, faptele inculpatului de a beneficia de aceste sume prin intermediul contractelor de asociere cu cele trei societăţi comerciale precizate mai sus, au rămas în faza tentativei.
Potrivit art. 20 alin. (3) C. pen., nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a infracţiunii este datorită modului cum a fost concepută executarea.
Tribunalul a reţinut că modalitatea imaginată de inculpat, prin intermediul căreia urmărea obţinerea unui beneficiu material personal şi prejudicierea bugetului public, nu putea conduce la un astfel de rezultat.
Pe de o parte, faţă de inexistenţa unor fonduri care să aibă destinaţia celor pretinse în ";cambii";, nu exista posibilitatea ca Ministerul de Finanţe, prin unităţile teritoriale sau prin intermediul B.N.R., să onoreze la plată astfel de înscrisuri.
Pe de altă parte, modul în care au fost redactate înscrisurile, şi conţinutul lor neconform cu Normele nr. 10 din 20 aprilie 1994, emise de B.N.R., cu privire la condiţiile de formă ale cambiilor, au fost de natură a atrage atenţia funcţionarilor bancari şi ai Ministerului Finanţelor Publice, astfel încât să se dispună măsurile necesare pentru evitarea fraudării bugetului de stat.
Nu în ultimul rând, dispoziţiile legale în materie nu permiteau plata sumelor înscrise în ";cambii"; de către reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice.
În consecinţă, tribunalul a apreciat că faptele inculpatului, săvârşite în mod repetat, de emitere a unor înscrisuri cu denumirea ";C.";, în scopul inducerii în eroare a funcţionarilor bancari şi ai Ministerului Finanţelor Publice, prin prezentarea ca adevărată a faptului că Ministerul Finanţelor Publice ar avea obligaţii cambiale către GRUP S.S.M. LTD, pentru a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust, nu pot constitui infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, pentru că existenţa infracţiunii de înşelăciune este condiţionată de producerea - sau posibilitatea reală a producerii - unui prejudiciu material, aspect care în cauză nu se putea îndeplini, ca urmare a modului absolut impropriu în care a fost concepută fapta.
Referitor însă la faptele inculpatului prin care a indus în eroare reprezentanţii SC M. SRL, SC A.I. SRL şi SC M. SRL, prezentându-le ca adevărat faptul că este reprezentantul unei entităţi juridice care are posibilitatea de a acorda împrumuturi de valori mari (5.000.000 euro) societăţilor respective, şi determinându-i să încheie contracte de asociere în participaţiune, contracte de împrumut credal, şi să facă demersuri la diferite instituţii publice pentru punerea în executare a înscrisurilor denumite cambii, tribunalul a reţinut că acestea întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., în formă continuată şi consumată.
În consecinţă, în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a unei fapte reţinute în sarcina inculpatului R.Ş.I., din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. - art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen.
La stabilirea şi aplicarea pedepselor pentru cele două infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului, tribunalul a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
A avut în vedere fişa de cazier judiciar a inculpatului din care rezultă că acesta se află în stare de recidivă postcondamnatorie, întrucât prin Sentinţa penală nr. 1103 din 10 noiembrie 1999 a Judecătoriei Giurgiu a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare condiţionată, pe durata unui termen de încercare care nu s-a împlinit până la începerea săvârşirii infracţiunilor judecate în prezentul dosar şi a constatat că se impune aplicarea dispoziţiilor art. 83 C. pen.
Ţinând seama că inculpatul este judecat şi în cadrul altor procese penale, a motivat că nu se justifică reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. De asemenea, inculpatul a avut o atitudine procesuală nesinceră, sens în care nu se pot reţine dispoziţiile art. 74 lit. c) C. pen.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanţa şi inculpatul R.Ş.I.
În dezvoltarea motivelor de apel ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanţa s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei pronunţată de Tribunalul Constanţa şi pe fond, să se dispună înlăturarea dispoziţiilor privind schimbarea încadrării juridice şi să se aplice inculpatului o pedeapsă pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, respectiv tentativă la înşelăciune în formă agravată şi contopirea pedepselor aplicate acestuia anterior.
S-a învederat instanţei că inculpatul a fost trimis în judecată pentru că în perioada septembrie - octombrie 2003, în baza unei rezoluţii infracţionale unice a indus în eroare pe reprezentanţii societăţii M. S.R.L. Constanţa, S.C. A.I. S.R.L. Constanţa şi S.C. M. S.R.L. Constanţa prin prezentarea ca adevărate a aspectelor legate de activitatea sa ca gestionar de credite şi de alocator al acestora, precum şi de finanţator al Grup S.S.M. LTD - societate care nu există în evidenţele O.N.R.C., dar şi prin prezentarea de înscrisuri false privind situaţia financiară a acestui grup, cu ocazia încheierii contractelor de asociere cu reprezentanţii agenţilor economici sus-menţionaţi şi a contractelor de împrumut credal, în scopul de a obţine pentru sine 51% din valoarea totală de 10.080.000 euro ce ar fi trebuit obţinută din executarea silită a Ministerului Economiei şi Finanţelor.
La pronunţarea hotărârii, instanţa de fond a reţinut că, prin manoperele dolosive ale inculpatului R.Ş.I., S.C. M. S.R.L. şi S.C. A.I. S.R.L. au suferit prejudicii materiale constând în sumele de bani alocate plăţii taxelor de timbru pentru învestirea cu formulă executorie a cambiilor, pentru încuviinţarea executării silite a acestora, onorariul executorului judecătoresc, plata onorariilor avocaţilor consultaţi de reprezentanţii părţilor vătămate, precum şi cheltuielile efectuate pentru deplasarea împuterniciţilor S.C. A.I. S.R.L. Suceava. Suma este inferioară limitei de 200.000 lei care ar fi atras reţinerea consecinţelor deosebit de grave ce s-ar fi putut produce prin comiterea infracţiunii cu consecinţa înlăturării dispoziţiilor alin. (5) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
S-a solicitat a se observa că paguba s-a produs în patrimoniile celor două societăţi comerciale, precizându-se că în situaţia în care, hotărârea primei instanţe ar fi fost corectă s-ar fi impus schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpat din tentativă la infracţiunea de înşelăciune în formă continuată în fapt consumat, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen.
S-a considerat că o atare schimbare de încadrare juridică nu ar fi corectă, având în vedere scopul urmărit de inculpat, respectiv obţinerea pentru sine a importante sume de bani din conturile Ministerului Economiei şi Finanţelor, iar urmarea care s-ar fi produs ar fi fost prejudicierea acesteia cu suma de 10.080.000 euro înscrisă în instrumentele de plată intitulate ";cambii";, care au fost învestite cu formulă executorie şi pentru care s-a solicitat încuviinţarea executării silite a instituţiei publice.
Art. 215 alin. (1) C. pen., incriminează fapta constând în inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase (sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate), în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a cauzat o pagubă, fără a impune producerea rezultatului în patrimoniul persoanei faţă de care s-au exercitat manoperele dolosive.
S-a solicitat a se observa din fişa de cazier a inculpatului că acesta a fost condamnat pentru fapte similare şi concurente, constând în aceea că, în perioada august 2003 - martie 2004 a indus în eroare pe reprezentanţii altor agenţi economici cărora le-a încredinţat spre folosire instrumente de plată false intitulate cambii, în scopul obţinerii pentru sine şi pentru alţii a sumei de 29,5 milioane euro din conturile Ministerului Finanţelor Publice, activitatea infracţională neputându-şi produce rezultatul datorită contestaţiilor la executare formulate de această instituţie.
Încadrarea juridică dată faptelor reţinută anterior în sarcina acestuia este cea de tentativă la infracţiunea de înşelăciune în formă agravată şi continuată.
Un al doilea motiv de apel l-a constituit omisiunea instanţei de fond de a face aplicarea art. 36 alin. (1) raportat la art. 34 şi art. 35 C. pen., având în vedere că inculpatul a fost condamnat anterior, definitiv pentru infracţiuni concurente prin Sentinţele penale nr. 456 din data de 21 decembrie 2005 a Tribunalului Suceava şi nr. 217 din 23 iulie 2007 a Tribunalului Suceava şi rămasă definitivă prin Decizia nr. 1402 din 15 aprilie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În dezvoltarea motivelor de apel ale inculpatului R.Ş.I., în temeiul dispoziţiilor art. 379 pct. (2) lit. a) C. proc. pen. s-a solicitat admiterea apelului declarat de inculpat, desfiinţarea sentinţei şi pe fond achitarea acestuia în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. (2) lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. - faptele nu există.
Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că acţiunile inculpatului de inducere în eroare a societăţilor comerciale şi instrumentele folosite, respectiv cambiile, au fost redactate într-o modalitate facilă, de natură a ridica suspiciuni oricărei persoane cu care ar fi intrat în contact. Instrumentele de plată nu aveau nici forma şi nici conţinutul cerut expres de lege pentru a fi luate în considerare şi mai mult la o simplă cercetare a datelor societăţii reprezentată de inculpat se poate observa că nici codul CAIE nu avea numărul de cifre corect. Consideră în aceste condiţii, că ar fi fost imposibilă consumarea infracţiunilor, astfel încât, consideră că sunt incidente dispoziţiile art. 20 alin. (3) C. pen. şi solicită achitarea în baza temeiului arătat.
La acelaşi termen, inculpatul R.Ş.I. a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, în raport de deciziile pronunţate şi care se află la dosar, şi că potrivit art. 712 C. pen. - prin autoritate de lucru judecat comercial, administrativ fiscal şi civil, o firmă a fost declarată dizolvată inclusiv pe motivul că nu are codul CAE sau codul fiscal, Curtea urmând a analiza acest aspect tot ca un motiv de apel invocat de către inculpat.
La termenul din data de 08 aprilie 2010 inculpatul R.Ş.I. a precizat că nu doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei de apel.
În apel nu s-au administrat mijloace de probă noi.
Examinând sentinţa apelată în raport de motivele de apel invocate de către apelanţi şi având în vedere actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că este fondat doar apelul formulat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanţa, sub aspectul dezvoltat în primul motiv de apel.
Apărările inculpatului, în sensul că el a fost desemnat printr-un protocol semnat cu Guvernul României pentru a efectua demersurile de finanţare a întreprinderilor mici şi mijlocii şi în această calitate a încheiat contracte pentru SC M. SRL, SC A.I. SRL şi SC M. SRL (alături de alte IMM care fac obiectul altor dosare), precum şi că Grup S.S.M. Ltd a fost înregistrată oficial la Tribunalul Giurgiu, nu se confirmă prin mijloace de probă, inculpatul neindicând nici un element concret pe care instanţa să-l poată verifica, şi neexistând alte informaţii, date care să facă credibile susţinerile inculpatului.
De asemenea, apărarea inculpatului potrivit căreia cambiile emise nu au fost atacate potrivit Legii nr. 58/1934, rezultând din aceasta pe cale de consecinţă că au rămas în forma iniţială, urmând a-şi produce efectele, este nefondată, întrucât eventuala lipsă de diligenţă a instituţiilor statului în ce priveşte înlăturarea din circuitul civil a ";cambiilor"; emise de inculpat nu înlătură existenţa faptei ilicite şi nici vinovăţia acestuia.
Instrumentele de plată intitulate ";cambii” emise şi semnate de inculpat, în numele Grup S.S.M. Ltd, nu îndeplinesc toate condiţiile ";ad validitatem"; potrivit măsurii speciale, Legea nr. 58/1934, modificată, caracterul fals al acestora este determinat şi de nerespectarea dispoziţiilor prevăzute în mod expres prin Normele nr. 10 din 20 aprilie 1998 emise de B.N.R., cu privire la condiţiile de formă.
Deşi în toate înscrisurile denumite cambii, entitatea juridică Grup S.S.M. Ltd, apare ca titular de cont deschis la B.N.R., această situaţie nu a fost confirmată de instituţia în cauză, motivat de faptul că nu se regăseşte printre entităţile juridice care pot deţine cont deschis la banca centrală.
Instrumentele de plată nu se încadrează în standardul impus de normele mai sus-menţionate nici în ceea ce priveşte desenul şi redactarea lor; mai mult, în cuprinsul lor nu se regăsesc nici denumirile de ";trăgător"; şi de ";tras";, iar cele 7 zone obligatorii prezentate în norme nu sunt respectate.
Prin urmare, Curtea a constatat că în mod temeinic instanţa de fond a reţinut că înscrisurile intitulate unilateral ";cambii";, cu numerele menţionate şi emise de către inculpatul R.Ş.I., în numele Grup S.S.M. Ltd, sunt false, atât sub aspectul existenţei acestei persoane juridice care să aibă dreptul de a emite cambii, sub aspectul existenţei la dispoziţia sa a sumelor în valută precizate în cambii, cât şi sub aspectul obligaţiei Ministerului Finanţelor Publice ori Băncii Naţionale de a plăti aceste sume de bani, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), falsificarea unui înscris putând consta şi în plăsmuirea în totalitate a acestuia, respectiv în confecţionarea unui înscris cu aparenţă de realitate, dar care nu ar fi trebuit să existe: este cazul înscrisurilor denumite cambii emise de inculpat, care nu ar fi trebuit să existe şi să fie introduse în circuitul civil, atât pentru că persoana juridică pretins emitentă nu exista, cât şi pentru că nu existau raporturi obligaţionale între aceasta şi Ministerul Finanţelor Publice, nu existau fondurile care să acopere instrumentele de credit emise.
În ce priveşte forma de vinovăţie cu care a acţionat inculpatul, Curtea constată că aceasta este intenţia, în raport de conţinutul celor 2 rapoarte de expertiză medico-legală psihiatrică dispuse de organele judiciare, din care rezultă că inculpatul a avut discernământul păstrat atunci când a săvârşit fapte similare celor judecate în prezentul dosar, în aceeaşi perioadă de timp.
În ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune, Curtea a constatat că în mod netemeinic instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei de înşelăciune reţinută în sarcina inculpatului, din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. - art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen.
Scopul demersurilor inculpatului nu a fost acela de a înşela SC M. SRL şi SC A.I. SRL, în sensul cauzării unor prejudicii acestor firme prin plata taxelor de timbru pentru învestirea cu formulă executorie a cambiilor, pentru încuviinţarea executării silite a acestora, onorariul executorului judecătoresc, plata onorariilor avocaţilor consultaţi de reprezentanţii părţilor vătămate, precum şi cheltuielile efectuate pentru deplasarea împuterniciţilor SC A.I. SRL la Suceava.
Din starea de fapt reţinută, reiese în mod evident că scopul urmărit de inculpat a constat în obţinerea pentru sine a importante sume de bani din conturile Ministerului Economiei şi Finanţelor, iar urmarea care s-ar fi produs ar fi fost prejudicierea acesteia cu suma de 10.080.000 euro înscrisă în instrumentele de plată intitulate ";cambii";, care au fost învestite cu formulă executorie şi pentru care s-a solicitat încuviinţarea executării silite a instituţiei publice, iar pentru atingerea acestui scop (datorită modalităţii de concepere a faptei) inculpatul avea nevoie de acele contractelor de asociere în participaţiune încheiate cu diferite societăţi comerciale, pentru a putea accesa diferite sume de bani la dispoziţia Ministerului de Finanţe acordate pentru dezvoltarea regională a IMM-rilor.
Curtea a apreciat că raportat la modalitatea elaborată de concepere a săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, demersurile multiple efectuate atât de către inculpat cât şi de către reprezentanţii societăţilor comerciale care au solicitat învestirea cu formulă executorie a cambiilor şi începerea executării silite a acestora, nu se poate reţine în cauză incidenţa prevederilor art. 20 alin. (3) C. pen., în sensul că nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a infracţiunii este datorită modului cum a fost concepută executarea.
Nu se poate reţine un mod absolut impropriu în care a fost concepută săvârşirea faptei de către inculpat, folosind cambiile ca instrumente de plată (cambiile fiind instrumente de plată folosite foarte rar în prezent şi fiind astfel puţin cunoscute cerinţele de formă şi conţinut pentru valabilitatea unei cambii), având în vedere şi faptul că prin Încheierea nr. 1481 din 10 februarie 2004 a Judecătoriei Constanţa, pronunţată în Dosarul nr. 914/2004 a fost admisă cererea de învestire cu formulă executorie a cambiei, emisă de GRUP S.S.M. LTD în favoarea SC A.I. SRL Constanţa, la data de 27 octombrie 2003, scadentă la data de 3 noiembrie 2018, pentru suma de 5.000.000 euro şi că prin Încheierea nr. 104 din 6 ianuarie 2004 a Judecătoriei Constanţa, pronunţată în Dosarul nr. 13694/2003, a fost admisă cererea formulată de SC M. SRL CONSTANŢA, de învestire cu formulă executorie a cambiei, pentru suma de 5.000.000 de euro, emisă la dat de 27 octombrie 2003 şi scadentă la data de 3 noiembrie 2003.
În acelaşi sens, Curtea a avut în vedere şi faptul că inculpatul a desfăşurat o amplă activitate infracţională cu privire la fapte identice, inculpatul fiind condamnat pentru fapte similare şi concurente, constând în aceea că, în perioada august 2003 - martie 2004 a indus în eroare pe reprezentanţii altor agenţi economici cărora le-a încredinţat spre folosire instrumente de plată false intitulate cambii, în scopul obţinerii pentru sine şi pentru alţii a sumei de 29,5 milioane euro din conturile Ministerului Finanţelor Publice, activitatea infracţională neputându-şi produce rezultatul datorită contestaţiilor la executare formulate de această instituţie (a se vedea Sentinţa penală nr. 456 din 21 decembrie 2005 a Tribunalului Suceava, Sentinţa penală nr. 217 din 23 iulie 2007 a Tribunalului Suceava, încadrarea juridică dată faptelor identice reţinute anterior în sarcina inculpatului fiind cea de tentativă la infracţiunea de înşelăciune în formă agravată şi continuată).
Având în vedere considerentele expuse, Curtea a constatat că în ceea ce priveşte faptele inculpatului comise în perioada septembrie - octombrie 2003, constând în încheierea contractelor de asociere cu reprezentanţii SC M. SRL Constanţa, SC A.I. SRL Constanţa şi SC M. SRL Constanţa (prin prezentarea inculpatului în mod fals în calitate de gestionar şi alocator de credite, precum şi de administrator al Group S.S.M. LTD) şi a unor contracte de împrumut credal, contracte prin care dobândea un procent de 51% din finanţările pe care aceste firme trebuiau să le obţină în baza unor instrumente de plată intitulate cambii, întocmite în fals de către inculpat, încredinţarea şi prezentarea acestor cambii notarilor publici (în vederea obţinerii datei certe), instanţelor de judecată (în vederea învestirii cu formulă executorie) şi executorilor judecătoreşti (în vederea declanşării procedurilor de executare silită a Ministerului Economiei şi Finanţelor Publice), scopul urmărit de inculpat fiind acela al obţinerii pentru sine a 51% din valoarea totală de 10.800.000 euro ce ar fi trebuit să fie obţinută prin executarea silită a Ministerului Economiei şi Finanţelor Publice, activitatea infracţională neputându-şi produce rezultatul datorită demersurilor efectuate de această instituţie, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în forma tentativei prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen.
În ce priveşte motivele de apel formulate de inculpat, Curtea având în vedere considerentele în baza cărora a reţinut că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în forma tentativei, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen. a constatat că nu sunt întemeiate susţinerile inculpatului în sensul că faptele nu există.
În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, în raport de deciziile pronunţate şi care se află la dosar, şi că potrivit art. 712 C. pen. - prin autoritate de lucru judecat comercial, administrativ fiscal şi civil, o firmă a fost declarată dizolvată inclusiv pe motivul că nu are codul CAE sau codul fiscal, excepţie invocată de către inculpatul R.Ş.I. la termenul din 8 aprilie 2010 Curtea a constatat că aceasta nu este întemeiată având în vedere că potrivit art. 44 alin. (3) C. proc. pen. autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri civile se poate invoca în faţa instanţei penale doar când priveşte o ";împrejurare ce constituie o chestiune prealabilă în procesul penal";, deci o chestiune de care depinde soluţionarea cauzei, inclusiv în ceea ce priveşte stabilirea stării de fapt.
Faptul că firma Group S.S.M. LTD, al cărei reprezentant se prezenta ca fiind inculpatul, nu mai exista în evidenţele O.R.C. a constituit tocmai una din manoperele dolosive folosite de către inculpat pentru a câştiga încrederea reprezentanţilor SC M. SRL Constanţa, SC A.I. SRL Constanţa şi SC M. SRL Constanţa pentru încheierea contractelor de împrumut credal şi a contractelor prin care dobândea un procent de 51% din finanţările pe care aceste firme trebuiau să le obţină în baza unor instrumente de plată intitulate cambii, întocmite în fals de către inculpat, scopul urmărit de inculpat fiind acela al obţinerii pentru sine a 51% din valoarea totală de 10.800.000 euro ce ar fi trebuit să fie obţinută prin executarea silită a Ministerului Economiei şi Finanţelor Publice.
Cu privire la faptul că prin Încheierea nr. 1481 din 10 februarie 2004 a Judecătoriei Constanţa, pronunţată în Dosarul nr. 914/2004 a fost admisă cererea de învestire cu formulă executorie a cambiei, emisă de GRUP S.S.M. LTD în favoarea SC A.I. SRL Constanţa, la data de 27 octombrie 2003, scadentă la data de 3 noiembrie 2018, pentru suma de 5.000.000 euro şi că prin Încheierea nr. 104 din 6 ianuarie 2004 a Judecătoriei Constanţa, pronunţată în Dosarul nr. 13694/2003, a fost admisă cererea formulată de SC M. SRL CONSTANŢA, de învestire cu formulă executorie a cambiei, pentru suma de 5.000.000 de euro, emisă la dat de 27 octombrie 2003 şi scadentă la data de 3 noiembrie 2003, nu se poate reţine că acestea au intrat în puterea lucrului judecat, atâta timp cât ulterior aceste încheieri au fost desfiinţate în recurs (Decizia civilă nr. 323 din 25 octombrie 2006, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 4799/COM/2006, prin care a fost admis recursul, în sensul respingerii cererii de învestire cu formulă executorie a cambiei, ca nefondată).
Aşa fiind, Curtea a constatat că se impune admiterea apelului parchetului numai în ce priveşte greşita încadrare juridică a faptei de înşelăciune şi că apelul inculpatului fiind nefondat urmează a fi respins ca atare.
Rejudecând cauza în baza art. 334 C. proc. pen., Curtea a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. - art. 215 alin. (1), (2) şi (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei pentru această infracţiune, Curtea a avut în vedere criteriile generale de individualizarea judiciară a pedepsei prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) raportat şi la prev. art. 20 alin. (2) C. pen. privind pedepsirea tentativei, modalitatea concretă de săvârşire a faptei, rapoartele de expertiză psihologică a inculpatului (din care reiese că inculpatul prezintă tulburare de personalitate de tip paranoic - dosar apel), orientându-se spre minimul special al pedepsei.
În consecinţă, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul R.Ş. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) (administrator al unei societăţi comerciale) C. pen., după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de ";înşelăciune";.
În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b), art. 35 C. pen., a contopit pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, b), c) (administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. aplicată în rejudecare cu pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ";fals în înscrisuri sub semnătură privată"; prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen. şi a dispus executarea pedepsei celei mai grele de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) (administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. după executarea pedepsei principale.
În baza art. 83 C. pen. a menţinut revocarea suspendării condiţionate a executării pentru pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1103 din 10 noiembrie 1999 a Judecătoriei Giurgiu şi a dispus executarea acesteia alăturat de pedeapsa rezultantă de 5 ani, inculpatul R.Ş.I. urmând să execute pedeapsa de 7 ani închisoare.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Conform art. 192 alin. (2), (3) C. proc. pen. l-a obligat pe inculpatul R.Ş. la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva deciziei a declarat recurs, în termen legal, inculpatul.
Prin apărător desemnat din oficiu, a criticat decizia şi sentinţa ca fiind nelegale şi netemeinice, susţinând că instrumentele de plată erau improprii, neavând forma şi conţinutul prevăzut de lege, chiar de la bancă s-a comunica că, instrumentul de plată ";cambie"; prezentat este inform. Inculpatul personal a susţinut că este nevinovat şi că a fost arestat prima dată în 1996, moment în care avea în cont un disponibil de 50 milioane lei şi că în anul 2008 a fost achitat.
A mai susţinut că toate cambiile redactate au fost trimise la fondul monetar şi că pe CNP-ul său au fost înfiinţate peste 200 de firme căpuşe.
Verificând hotărârile atacate prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că instanţele au reţinut o situaţie de fapt corectă, iar instanţa de apel a dat încadrarea juridică legală activităţii infracţionale întreprinsă de inculpat.
Din probele administrate rezultă că inculpatul s-a prezentat şi recomandat ca preşedinte a Group S.S.M. LTD şi a dat asigurări acţionarilor SC M. SRL Constanţa, SC A.I. SRL Constanţa şi SC M. SRL Constanţa, că poate accesa un fond de investiţii internaţional fără a depune garanţii sau a îndeplini alte formalităţi, fond de care el ar dispune.
În urma celor discutate s-au încheiat contracte de asociere. Astfel, cu SC M. SRL a fost încheiat la 26 octombrie 2003, contractul de asociere în participaţiune şi gestiune financiară şi administrativă de plasament, obiectul asocierii constituindu-l extinderea cooperării în program economic în care GRUP S.S.M. LTD avea un procent de 51%, iar SC M. SRL Constanţa un procent de 49%. Tot atunci a fost încheiat un contract de împrumut credal, având ca obiect recapitalizarea SC M. SRL Constanţa prin credit cambial, acordat pe perioadă lungă 2003 - 2018 făcând referire la emiterea în acest sens a cambiei emisă la 27 octombrie 2003, pentru suma de 194,29 miliarde lei, echivalentul a 5 milioane euro.
La data de 26 octombrie 2003 în aceleaşi condiţii inculpatul în numele GRUP S.S.M. LTD a încheiat cu administratorul firmei A.I. SRL Constanţa contractul de asociere, în care se prevedea că se extind efectele în gestiunea financiară administrativă în participaţie pe termen lung 26 octombrie 2003 - 26 octombrie 2018 în subprogramul ";Cu-n bănuţ în ospeţie, un săcuţ cu bucurie"; - buget consolidat multianual de 5.000.000 euro, cota de participare fiind de 51/% GRUP S.S.M. LTD şi 49% SC A.I. SRL Constanţa.
La fel ca şi în primul caz s-a încheiat un contract de împrumut credal, având obiect suma de 194,29 miliarde lei adică 5 milioane euro, data de rambursare fiind 2018 şi inculpatul a emis cambia scadentă la 3 noiembrie 2003, prin care solicita transferul din contul trezorier de corespondenţă B.-Londra prin cont corespondent DT-MFP Bucureşti, plata sumei de 5 milioane euro în contul de corespondent al SC A.I. SRL Constanţa, deschis la R.B. SA Constanţa.
În fine, după discuţii purtate în Bucureşti şi Agigea, cu O.G. unic asociat şi administrator al SC M. SRL Constanţa inculpatul a încheiat în cursul aceluiaşi an 2003 un contract de asociere în participaţiune cu 51% pentru GRUP S.S.M. LTD şi 49% din profiturile .. pentru SC M. SRL şi un contract de împrumut credal - având obiect remiterea sumei de 3,15 milioane lei până în anul 2018.
În cambia emisă de inculpat s-a prevăzut să se facă plata sumei înscrise la banca A.B. - Sucursala Constanţa din contul B.N.R.
Potrivit probelor, până în anul 2002 inculpatul R.Ş.I., a avut calitatea de asociat unic şi administrator la SC S.M. SRL Group, care potrivit adresei din 1 august 2006 a O.R.C. de pe lângă Tribunalul Suceava a fost radiată.
Începând cu anul 2003, inculpatul se recomanda ca fiind reprezentantul GRUP S.S.M. LTD, entitate juridică care nu se regăseşte în evidenţele O.R.C. din România şi deşi nu are personalitate juridică dar sub aspectul denumirii se apropie de M., deoarece se regăseşte atât în antetul, cât şi ştampila folosită de inculpat pentru GRUP S.S.M. LTD.
În ceea ce priveşte denumirea M. (A.M.G.I.) aceasta este un organism internaţional interguvernamental cu personalitate juridică, înfiinţat prin Convenţia de constituire din data de 11 octombrie 1985, convenţie la care România a aderat prin Legea nr. 43/1992.
Conform acestor acte normative M., ca organism internaţional, poate avea ca membri numai state, iar operaţiunile desfăşurate de către această instituţie se limitează la activităţi de garantare, asigurare şi reasigurare ale entităţilor naţionale, şi nicidecum de finanţare.
Ca atare, GRUP S.S.M. LTD nu putea avea calitatea de membră M., şi nici nu putea avea fonduri de finanţare a unor proiecte de dezvoltare a unor activităţi comerciale, susţinerile inculpatului neavând o bază legală şi reală.
Mai mult, codul CAEN folosit de inculpat pentru Grup S.S.M. Ltd, nu există, toate codurile din clasificarea Activităţilor Economiei Naţionale conţinând numai patru cifre.
În ceea ce priveşte C.U.I., acesta a fost atribuit, în anul 1992, SC S.M. SRL Giurgiu, şi folosit până în anul 2002, când societatea a fost radiată, acesta nemaiputând fi ";transferat"; altei societăţi.
În aceste condiţii în mod corect a reţinut instanţa de apel că înscrisurile intitulate unilateral cambii emise de inculpat în numele GRUP S.S.M. LTD sunt false, atât sub aspectul existenţei acestei persoane juridice care să aibă dreptul de a emite cambii, cât şi sub aspectul obligaţiei Ministerului Finanţelor Publice şi a Băncii Naţionale de a plăti aceste sume de bani.
Din actele şi probele aflate la dosar rezultă că prin activităţile întreprinse, inculpatul a urmărit obţinerea pentru sine a importante sume de bani din conturile Ministerului Economiei şi Finanţelor.
Pentru a duce la bun sfârşit planul infracţional inculpatul a avut nevoie de contractele de asociere în participaţiune cu cele trei societăţi arătate pentru a putea accesa diferite sume de bani la dispoziţia Ministerului de Finanţe, acordate pentru dezvoltarea regională a IMM-urilor.
Prin învestirea cambiilor false cu formulă executorie şi solicitarea executării silite inculpatul ar fi produs - folosindu-se în acest scop de administratorii societăţilor mai sus arătate, persoane de bună-credinţă prejudicierea cu 10.080.000 euro a părţii civile Ministerului Finanţelor Publice, lucru care nu s-a întâmplat însă.
Aşa fiind, este legală schimbarea încadrării juridice din infracţiune, fapt consumat de înşelăciune în tentativă la înşelăciune fapta prev. de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. proc. pen.
Având în vedere persoana inculpatului, recidivist, condamnat anterior pentru fapte de acelaşi fel şi pericolul deosebit al faptelor săvârşite rezultând din modalitatea de concepere şi prejudiciul pe care urma să-l producă pedeapsa de 5 ani închisoare reprezentând minimul special prevăzut de art. 215 alin. (5) C. pen. în condiţiile art. 21 alin. (2) C. pen. este o pedeapsă just individualizată.
Faţă de cele expuse Înalta Curte urmează ca în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă recursul ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.Ş.I. împotriva Deciziei penale nr. 54/P din 21 aprilie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 28 septembrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 3681/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3365/2010. Penal → |
---|