ICCJ. Decizia nr. 3381/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3381/2010
Dosar nr. 2036/36/2008
Şedinţa publică din 29 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 299 din 20 iunie 2008, Tribunalul Constanţa, în baza art. 174 cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), c) şi alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice din art. 174 - 175 lit. i) C. pen.) a condamnat pe inculpatul S.I., fiul lui I. şi M., născut în Tuzla, CNP (...), fără antecedente penale, la 8 ani închisoare în condiţiile pedepsei accesorii prev. de art. 71 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., precum şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
S-a luat act că partea vătămată A.V. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Pentru a pronunţa această soluţie, pe baza probelor administrate, prima instanţă a reţinut următoarea stare de fapt:
Inculpatul S.I. este crescător de animale şi deţine o stână situată în extravilanul localităţii Tuzla, amenajată într-un imobil care a aparţinut unei foste ferme. Acesta angajase doi ciobani pentru a avea grijă de ferma sa de capre, respectiv, pe numiţii A.M. şi D.S. Acesta din urmă a plecat de la stână în ziua de 20 martie 2007 şi nu s-a mai întors. Ciobanii locuiau în stână şi aveau grijă de animalele inculpatului care îi plătea şi le asigura zilnic mâncarea. Inculpatul sau soţia acestuia, martora S.L., reveneau de două ori pe zi la stână pentru a mulge caprele şi a lua laptele.
În ziua de 26 martie 2007, după prânz, soţia inculpatului a mers la stână şi a constatat că acolo nu se mai află numitul A.M., caprele se aflau libere pe câmp în apropierea stânei, iar în baraca în care locuia ciobanul A.M. se aflau mai mulţi iezi tăiaţi şi aranjaţi într-un sac. Aceasta a mers acasă şi a revenit la stână, însoţită de inculpat.
Când au ajuns aici, l-au găsit pe ciobanul A.M. care a răspuns evaziv cu privire la dispariţia mieilor. După numărarea iezilor şi constatarea lipsei a 15 bucăţi, inculpatul, supărat de lipsa mieilor şi de atitudinea necuviincioasă a ciobanului, i-a aplicat acestuia mai multe lovituri cu un băţ peste tot corpul.
Incidentul a avut loc pe terenul din faţa stânei, aspect evidenţiat şi de martorul cu identitate protejată care a observat incidentul de la o distanţă considerabilă, dar care i-a permis să-l identifice pe inculpat în persoana numitului S.I.
După acest incident, victima a fugit peste câmp, s-a întâlnit cu martorul I.S. căruia i-a spus că a fost lovit de inculpat, solicitându-i nişte haine de îmbrăcat, pentru că era într-o ţinută lejeră pentru acel timp. Martorul s-a dezbrăcat de două hanorace subţiri pe care victima le-a îmbrăcat doar pe o mână, deoarece a apărut inculpatul care a încercat să treacă cu calul peste victimă.
Mai târziu, victima a fost găsită decedată iar la locul unde se află au fost descoperite urme de potcoave similare cu cele ale calului cu care venise inculpatul în seara de 26 martie 2007, precum şi de roţi de cauciuc care duceau de la marginea lacului spre stâna inculpatului.
Din concluziile medicului legist, care a efectuat necropsia cadavrului, la 2 aprilie 2007, a rezultat că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat şocului traumatic, urmare a unui politraumatism (echimoze, excoriaţii şi hematoame pe cap, trunchi şi membre).
Leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri dure.
S-a mai reţinut că unele din leziunile de la nivelul membrelor au caracter de autoapărare, altele de târâre. Actul medico-legal a stabilit că leziunile traumatice puteau data cu câteva ore înainte de deces şi au legătură directă şi necondiţionată cu mecanismul de producere a morţii.
Pe de altă parte, din adresa din 5 aprilie 2007 a S.M.L. Constanţa a rezultat că moartea victimei A.M. putea surveni în noaptea de 26/27 martie 2007, având în vedere locul în care a stat, precum şi temperatura aerului în zilele care au urmat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul care şi-a susţinut nevinovăţia, solicitând achitarea şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa care a criticat-o sub aspectul greşitei încadrări juridice reţinute şi a reţinerii disp. art. 73 lit. b) C. pen., tot astfel, precum şi la individualizarea greşită a pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 25 din 2 martie 2010, Curtea de Apel Constanţa, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de parchet, a desfiinţat în parte hotărârea atacată şi în rejudecare a dispus, după cum urmează:
- conform art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică din art. 174 C. pen. în art. 174 - 175 lit. i) C. pen., text în baza căruia a condamnat pe inculpat la 15 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. ca şi pedeapsă complementară:
- au fost înlăturate disp. art. 73 lit. b) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.;
- au fost menţinute în rest dispoziţiile hotărârii apelate şi a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I.
În considerentele deciziei s-a reţinut de instanţa de apel că, fapta a fost comisă în izlazul comunal şi în înţelesul legii penale acesta este un loc public, deoarece prin natura şi destinaţia lui este accesibil publicului, respectiv locuitorilor comunităţii şi deci, inculpatul trebuie să răspundă pentru comiterea infracţiunii de omor calificat.
S-a mai arătat că nu se justifică reţinerea disp. art. 73 lit. b) C. pen., deoarece acţiunea victimei de a sacrifica şi vinde 15 iezi nu poate constitui un act de provocare, în sensul legii, aceasta cu atât mai mult cu cât, din probele administrate nu a rezultat implicarea victimei în prejudiciul cauzat inculpatului.
În termen legal, împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul care, prin motivele scrise cât şi oral, a susţinut, în esenţă, următoarele critici:
- nelegala sesizare a instanţei prin încălcarea disp. art. 264 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că, rechizitoriul nu a fost verificat pentru legalitate şi netemeinicie de procurorul ierarhic, nerespectare care atrage o nulitate absolută a sesizării şi impune trimiterea cauzei la parchet pentru refacerea rechizitoriului;
- încadrarea juridică greşită a faptei de omor în disp. art. 174 - 175 lit. i) C. pen., precum şi înlăturarea art. 73 lit. b) C. pen. nu corespunde probelor administrate şi dispoziţiilor legale care se referă nu la loc public, ci la săvârşirea faptei de omor în public, situaţii total diferite; pe de altă parte, instanţa referindu-se la inexistenţa provocării se referă la „neimplicarea victimei în vreun prejudiciu suferit de inculpat”, aspect care, însă, nu a fost în niciun fel verificat în cauză;
- încălcarea dispoziţiilor legale privind competenţa materială sau după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, prevăzute sub sancţiunea nulităţii, prin aceea că, majoritatea actelor de cercetare au fost efectuate de organul de cercetare, deşi în cazul infracţiunii de omor, urmărirea penală trebuia făcută obligatoriu de procuror, potrivit art. 209 alin. (3) C. proc. pen.;
- hotărârile au fost date cu încălcarea legii şi a probelor administrate în sensul că fapta nu a fost comisă de inculpat ci de ciobanii de la stânele învecinate, impunându-se în cauză o soluţie de achitare.
În susţinerea acestor critici au fost invocate cazurile de casare înscrise în art. 3859 alin. (1) pct. 1, 2, 17 şi 18 C. proc. pen.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârilor atacate, în raport de aceste critici, de cazurile de casare invocate, cât şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. se constată - pentru considerentele ce urmează - că recursul declarat de inculpat este fondat.
Instanţele au făcut o apreciere corespunzătoare a materialului probator administrat, stabilind o stare de fapt corectă, după cum şi vinovăţia inculpatului în comiterea faptei de omor.
Reţinând că fapta s-a săvârşit în public, instanţa de apel a făcut şi o încadrare juridică corespunzătoare stării de fapt, rezultată din probele administrate.
Dar, instanţa de apel a înlăturat greşit aplicarea disp. art. 73 lit. b) C. pen., apreciind nejustificat că atitudinea victimei de a sacrifica şi vinde 15 iezi nu poate avea semnificaţia unui act provocator în sensul legii, mai ales că, nu a rezultat implicarea victimei într-un prejudiciu cauzat inculpatului.
Ori, victima a fost surprinsă de soţia inculpatului cu cei 5 iezi tăiaţi, motiv pentru care l-a chemat pe inculpat care a constatat în urma numărătorii dispariţia a încă 10 iezi.
Desigur, în contextul în care victima era plătită să îngrijească corespunzător animalele inculpatului, acţiunea sa de a sacrifica şi a face dispăruţi 15 iezi, urmată de o atitudine evazivă şi nesinceră ce putea fi interpretată drept o sfidare la adresa inculpatului, se poate constitui într-un act de provocare, căci aceasta este o acţiune ilicită, de o anumită gravitate care poate justifica o puternică emoţie şi tulburare sub imperiul căreia inculpatul să fi desfăşurat activitatea de agresionare a victimei care a condus la decesul acesteia.
În raport de această stare de fapt, se impunea ca instanţa de apel să constate că fapta victimei are semnificaţia necesară actului de provocare şi sub acest aspect, să menţină soluţia primei instanţe, ca legală şi temeinică.
Desigur, acesta este şi motivul pentru care în cauză instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii prin hotărârea recurată, supusă casării prin prisma dispoziţiilor art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen. a căror abrogare a fost declarată neconstituţională.
Ca atare, pentru acelaşi motiv, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. d) C. proc. pen. se va admite recursul declarat de inculpat, decizia penală fiind casată numai cu privire la greşita nereţinere a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. în favoarea inculpatului.
Procedând la rejudecare, în limitele casării, prin aplicarea disp. art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen. se va coborî pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea de omor calificat sub limita minimă legală, ca efect al circumstanţei legale atenuantă reţinută în favoarea acestuia.
În rest criticile formulate de inculpat sunt nefondate.
În cauză au fost respectate dispoziţiile art. 264 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că, rechizitoriul a fost verificat de persoana competentă, respectiv, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, iar examinarea nu se putea efectua decât sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, viza fiind conformă acestor dispoziţii procesual penale a căror încălcare poate atrage o nulitate relativă, care însă, poate fi invocată numai la primul termen de judecată, în faţa primei instanţe.
Tot astfel şi în privinţa nerespectării dispoziţiilor art. 209 alin. (3) C. proc. pen., critica inculpatului nu are suport probator, deoarece urmărirea penală a fost efectuată de procurorul de caz competent material din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
Chiar şi în aceste cauze, în care urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror sunt situaţii care reclamă urgenţă şi sunt acte a căror efectuare nu suportă amânare, astfel încât, potrivit art. 213 C. pen. acestea pot fi efectuate de organul de cercetare penală şi nu atrag nulitatea.
Respectând aceste prevederi legale, în speţă, organul de cercetare penală a efectuat procese verbale de cercetare a locului faptei precum şi cele de identificare a victimei al cărui cadavru a fost descoperit de un pescar pe malul lacului Zarcuzon şi care în temeiul legii nu pot fi afectate de nulitate.
Şi critica vizând încadrarea juridică a faptei nu este conformă nici probelor administrate în cauză şi nici dispoziţiile art. 152 C. pen. care lămuresc înţelesul noţiunii de faptă săvârşită în public.
Cum fapta dedusă judecăţii a fost comisă pe un izlaz, în înţelesul art. 152 lit. a) C. pen. aceasta se consideră a fi săvârşită în public, deoarece locul, respectiv, izlazul prin natura şi destinaţia lui este totdeauna accesibilă publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană.
De altfel, martorii I.S., C.B., B.I. şi S.G. au văzut nu numai deplasarea victimei şi a inculpatului pe izlaz, dar au perceput şi agresionarea ei de către inculpat în ziua de 26 martie 2007.
În aceste condiţii, în mod corect instanţa de apel a încadrat fapta în omor calificat.
Şi desigur nu există motiv de casare nici în privinţa soluţiei de condamnare pe care inculpatul o consideră consecinţa unei grave erori de fapt.
Din examinarea întregului material probator se poate afirma că soluţia de condamnare a inculpatului sub aspectul comiterii infracţiunii de omor calificat este legală şi temeinică, fiind, fără echivoc, susţinută de probele administrate.
Deşi inculpatul nu recunoaşte comiterea omorului, acceptă că în ziua de 26 martie 2007 a lovit victima cu un băţ peste tot corpul, dar a susţinut că acesta a fost singurul incident ce a intervenit, iar după plecarea victimei nu l-a mai văzut.
Dar susţinerea inculpatului este infirmată de declaraţia martorului I.S. care a perceput lovirea victimei de inculpat mai spre seară, în cursul aceleiaşi zile. Din descrierea martorului rezultă că victima purta aceiaşi îmbrăcăminte sumară ca şi cea găsită pe cadavrul descoperit pe malul lacului Zarcuzon.
În ordinea probelor care atestă lovirea victimei doar de inculpat se poate menţiona şi declaraţia martorului S.G. care a văzut când inculpatul lovea victima când se aflau pe terenul de lângă stână.
La locul unde a fost descoperită victima, au fost găsite urme de potcoavă similare cu cele ale calului cu care venise în seara zilei de 26 martie 2007 inculpatul la stână, precum şi urme de roţi de cauciuc care duceau de la marginea lacului spre stâna inculpatului.
Şi în fine, din actul medico-legal de necropsie a rezultat că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat şocului traumatic (echimoze, excoriaţii, hematoame pe cap, trunchi şi membre).
S-a mai concluzionat că între leziunile traumatice ce s-au produs cu puţin timp înaintea decesului există o legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată cu mecanisme de producere a morţii.
Şi în fine, s-a mai reţinut că la 2 aprilie 2007 când s-a efectuat necropsia nu se cunoştea identitatea cadavrului şi nici împrejurările în care s-a produs decesul care s-a apreciat a fi intervenit cu 3 zile înaintea necropsiei.
În contextul împrejurărilor de fapt rezultate din întreg materialul probator administrat - atât în faza urmăririi penale cât şi a judecăţii - este fără echivoc stabilit că inculpatul este cel care a produs moartea victimei A.M., în condiţiile cunoscute şi nu o altă persoană, aşa cum a susţinut inculpatul.
Pentru aceste considerente, soluţia de condamnare este legală şi temeinică, după cum şi încadrarea juridică a faptei - de omor calificat - aşa cum a reţinut instanţa de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul S.I. împotriva Deciziei penale nr. 25/P din 2 martie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Casează decizia penală atacată numai cu privire la omisiunea reţinerii dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen.
Face aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen. şi reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174, 175 lit. i) C. pen. de la 15 ani închisoare la 12 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 699/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 71/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
