ICCJ. Decizia nr. 3483/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3483/2010
Dosar nr. 561/36/2010
Şedinţa publică din 06 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 69/P din 09 iunie 2010 Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 2781 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., modif., a respins excepţia tardivităţii formulării plângerii invocată prin apărător de intimatele O.F.N. şi B.L.
În baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., modif, a respins plângerea formulată de către petentul G.V., împotriva rezoluţiilor nr. 333/P/2009 din data de 20 ianuarie 2010 şi nr. 49/11/2/2010 din data de 22 martie 2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, ca nefondată, menţinând rezoluţia atacată.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Petentul G.V. a sesizat, la 25 februarie 2009, 16 martie 2009 şi 20 martie 2009 Parlamentul României cu 3 „memorii", înregistrate la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii prin care a reclamat, pe de o parte „legalitatea raporturilor de cesiune de creanţe şi recuperare de creanţe de V.R. SA şi SC M.C. SRL Constanţa în raport cu respectarea obligaţiilor de plată la bugetul statului a impozitării sumelor rezultate din facturarea debitelor cedate" şi, pe de altă parte, reprezentanţii unei cesionare intimatele O.F.N., P.E.C. şi B.L. pentru a fi cercetate sub aspectul infracţiunii de „înşelăciune" prev. de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
Cu adresa din 06 mai 2009, Parlamentul a înaintat cele 3 plângeri Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa unde au fost înregistrat Dosarul penal nr. 333/P/2009;în completarea acestor plângeri, petentui a depus la procuror „petiţia nr. 2" din 10 iunie 2009 prin care a precizat obiectul, persoanele reclamate, încadrările juridice pentru care a solicitat efectuare cercetări penale.
Prin rezoluţia nr. 333/P/2009 din 22 ianuarie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanta a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) şi (6) raportat la lit. a), b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţa de intima O.F.N., N.C., B.L. şi P.E.C. sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (3) cod pe art. 290 C. pen., art. 291 C. pen., art. 9 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 241/2005, art. 109 din Legea nr. 58/1998, republicată şi art. 32 din Legea nr. 677/2001 motivând că „demersurile efectuate de reprezentanţii SC M.C. SRL Constanţa în recuperarea unor creanţe obţinute în mod legal, precum şi activităţile desfăşurate de către avocata acestei societăţi judecătoarea care a soluţionat cauza, având ca obiect acele creanţe, nu circumscriu în nici un mod conţinuturilor constitutive ale infracţiunilor".
Prin rezoluţia nr. 49/11/2/2010 din 22 martie 2010, s-a respins plângerea formulată de petent conform art. 278 C. proc. pen. împotriva rezoluţiei nr. 333/P/2009 din 22 ianuarie 2010 ca neîntemeiată.
Nemulţumit de soluţie, la data de 19 aprilie 2010 (data poştei), petentui G.V. s-a adresat Curţii cu plângere împotriva rezoluţiei nr. 333/P/2009 din 22 ianuarie 2010 şi a soluţiei procurorului general de respingere a plângerii sale motivând că sunt probe împotriva intimatelor O.F.N., N.C., B.L. şi P.E.C. pentru comiterea infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., art. 290 C. pen., art. 291 C. pen., art. 9 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 241/2005, art. 109 din Legea nr. 58/1998, republicată şi art. 32 din Legea nr. 677/2001.
Pentru intimatele O.F.N. şi B.L., apărarea a invocat excepţia tardivităţii introducerii plângerii de către petentui G.V., având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 277 C. proc. pen., în situaţia în care procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termen de 20 de zile, termenul pentru formularea plângerii la instanţă se calculează după expirarea termenului de 20 de zile.
În condiţiile în care Procurorul General al Curţii a respins plângerea ca neîntemeiată, neconstatând depăşirea termenului de soluţionare conform art. 277 C. proc. pen., iar rezoluţia nici nu a fost comunicată petentului (art. 278 alin. (3) C. proc. pen.), excepţia tardivităţii invocată în cauză a fost considerată nefondată, fiind respinsă. Pe fond, cu ocazia examinării actelor dosarului, Curtea a constatat netemeinicia plângerii formulate de petentui G.V. împotriva soluţiei de netrimitere în judecată a celor 4 intimate pentru considerentele expuse în continuare.
Astfel, pe parcursul cercetărilor penale, s-au administrat următoarele probe: înscrisuri privind firma cesionară M.C. SRL (extras de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (filele 48-58), ordin de plată din 5 octombrie 2006 (fila 68), ordin de plată din 30 octombrie 2006 (fila 71), contracte pentru serviciile C. prestate de M. SA (filele 73-77), contract de cesiune de creanţe (filele 90-98), ordine de plată din 02 februarie 2007 şi din 02 februarie 2007)), şi debitul petentului la V. - fostă M. (calculul penalităţilor petentului G.V. pentru perioada cuprinsă între scadenţa fiecărei facturi şi data de 15 octombrie 2006 (fila 70), fişa personală I.G.P. - Direcţia Evidenţa Populaţiei (fila 72), duplicate facturi fiscale (filele 78-87), înştiinţare privind soluţionarea litigiului pe cale amiabilă (fila 88), notificări cesiuni (filele 99-100), sentinţa penală nr. 3388 din 23 noiembrie 2006 (filele 108110), audierea intimatelor O.F.N. (fila 155), N.C. (fila 154), B.L. (filele 152-153), probe pe baza cărora s-a stabilit inexistenţa temeiurilor pentru tragere la răspundere penală a intimatelor.
Probatoriul s-a apreciat a fi complet; citat atât de către procuror (filele 162, 168) cât şi la instanţă, petentul nu a propus în susţinerea acuzaţiilor şi, din oficiu, nu a rezultat necesitatea administrării altor probe.
În fapt, pe baza actelor efectuate de procuror, au rezultat următoarele:
La data de 23 decembrie 2005 reprezentată de P.E.C., SC M.C. SRL Constanţa a încheiat un contract de cesiune de creanţe cu M. SA (în prezent V.), prin care operatorul de telefonie mobilă i-a cedat societăţii creanţele ce le avea de încasat, rezultate din serviciile de telefonie mobilă prestate către diverşi clienţi. Printre aceste creanţe figurau şi două debite ale petentului G.V., reprezentând un debit în valoare de 613,42 dolar SUA (plus penalităţile în cuantum de 6.276,17 lei, ulterior calculate până la data de 15 octombrie 2006).
Ulterior, reprezentanta SC M.C. SRL Constanţa, intimata B.L. a demarat formalităţile de executare a creanţelor petentului G.V., trimiţându-i o notificare a cesiunii creanţei la data de 26 septembrie 2006, prin executor judecătoresc, înştiinţându-l astfel cu privire la sumele pe care le are de plată. Neprimind nici un fel de răspuns, prin reprezentanta sa B.L., societatea a demarat o procedură de conciliere directă cu petentul, care însă nu a reuşit. Ca urmare, reprezentată de avocata O.F.N., societatea a formulat acţiune la Judecătoria Tulcea, prin care a solicitat obligarea petentului G.V. la plata sumelor de 213,42 dolar SUA, cu titlu de preţ al serviciilor de telefonie mobilă şi 6276,17 lei penalităţi convenţionale, contravaloarea penalităţilor convenţionale în cuantum de 1% întârziere pentru facturile emise până la data de 27 septembrie 2003 şi 0,5 % pentru fiecare zi de întârziere pentru facturile emise după 27 septembrie 2003, aferente debitului principal de 711,81 lei şi 400 U.S.D. taxa reziliere contract. Prin sentinţa civilă nr. 3388 din 23 noiembrie 2006, pronunţată de Judecătoria Tulcea - judecător N.C. la dala de 23 noiembrie 2006, cererea SC M.C. SRL Constanţa a fost admisă, petentul fiind somat să achite reclamatei în termen de 30 de zile debilele restante în continuare, s-a investit cu formulă executorie prin încheierea Judecătoriei Tulcea, dispusă în Dosarul nr. 897/327 din 20 februarie 2007 şi s-a demarat procedura de executare a debitelor. În cursul procedurii de executare SC M.C. SRL Constanţa a cerut partajarea bunurilor comune deţinute de petent împreună cu soţia sa pentru a se putea executa debitul. În acelaşi timp, petentul a formulat o contestaţie la executare, formându-se astfel Dosarul nr. 1414/327/2009, aflat pe rolul Judecătoriei Tulcea.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs petiţionarul G.V.
Prin motivele de recurs depuse în scris la dosarul cauzei petiţionarul a reiterat motivele din plângerea iniţială, solicitând tragerea la răspundere penală a intimatelor pentru infracţiunile reclamate.
Examinând recursul declarat de petiţionar sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta este nefondat.
Înalta Curte, în baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, a constatat că rezoluţia contestată este legală şi temeinică, intimatele O.F.N., N.C., B.L. şi P.E.C. nu au comis nicio faptă de natură să atragă răspunderea penală a acestora.
S-a reţinut că înscrisurile depuse de către petent şi intimate, declaraţiile intimatelor O.F.N. şi B.L. au demonstrat existenţa unei situaţii litigioase între petent şi firma cesionară a debitelor agenţiei de telefonie cu care petentul a avut un contract de furnizare de servicii telefonice mobile, dar nici susţinerile scrise ale petentului în completarea sesizărilor iniţiale nu au demonstrat reaua credinţă a vreuneia dintre intimatele ce au acţionat în numele şi pentru valorificarea pretenţiilor SC M.C. SRL Constanţa în condiţiile legii, prin investirea unor instanţe legale şi ale căror hotărâri sunt supuse controlului judiciar pe calea promovării căilor de atac sau acţiunilor prevăzute de lege şi considerate utile de către petent; nu a existat nicio probă care să indice caracterul neadevărat al documentelor ce au stat la baza sentinţei civile nr. 3388 din 23 noiembrie 2006 de somare a petentului să achite sumele datorate SC M.C. SRL Constanţa.
În ceea ce priveşte fapta prev. de art. 32 din Legea nr. 677/2001, s-a reţinut că aceasta este sancţionată ca şi contravenţie situaţie în care nu se pune problema angajării răspunderii penale a vreunei persoane şi deci nici a intimatelor pentru o asemenea faptă.Şi, în fine, referitor la infracţiunea de uz de fals" prev. de art. 291 C. pen., s-a constatat că nu există deoarece nu s-a dovedit că înscrisurile sub semnătură preivată reclamate (facturi, contracte ş.a.) ar fi false.
Totodată, nu s-a dovedit vreun fapt concret exterior şi tendenţios care să o fi determinat pe intimata C.N. ca judecător să adopte soluţiile pronunţate; de altfel, prin concluziile trimise instanţei (prin email), petentul nu a mai susţinut plângerea formulată împotriva acesteia (fila 12).
Pe de altă parte, deşi petiţionarul a arătat, în concret, în ce constă vătămarea adusă intereselor sale, trebuie precizat că nu orice nemulţumire a acestuia, angajează răspunderea penală a intimatei magistrat judecător.
De altfel, criticile recurentului petiţionar reiau în esenţă aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanţe şi au făcut obiectul analizei acestei, după cum s-a şi demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanţe.
Aşadar, pentru toate aceste considerente, apreciind că soluţia pronunţată în cauză este legală, temeinică şi corect motivată în fapt şi în drept, văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din acelaşi cod va obliga recurentul petiţionar la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, nefondat, recursul declarat de petiţionarul G.V. împotriva sentinţei penale nr. 69/P din 09 iunie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 06 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4039/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3642/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
