ICCJ. Decizia nr. 3523/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3523/2010
Dosar nr. 249/45/2010
Şedinţa publică din 8 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 60 din 3 iunie 2010, Curtea de Apel Iaşi, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta D.P.G., cu domiciliul în Iaşi, str. B. împotriva Rezoluţiei nr. 422/P/2009 din 20 ianuarie 2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenta a fost obligată să plătească statului suma de 100 RON cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că persoana vătămată D.P.G. a formulat plângere penală împotriva executorului judecătoresc A.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), constând în întocmirea unei adrese de poprire şi a unui proces-verbal, privind cheltuielile de executare pe numele său, deşi debitorul principal era fostul soţ al petentei, descrierea inexactă a imobilului supus executării silite, înscrierea în publicaţia de vânzare imobiliară a unor sume de bani nejustificate, nerespectarea formalităţilor organizării licitaţiei sub aspectul citării persoanelor interesate şi al comunicării actelor întocmite.
Prin rezoluţia din 20 ianuarie 2010 dată în Dosarul nr. 422/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc A.C. reţinându-se că în cauză nu poate fi angajată răspunderea penală a persoanei cercetate în condiţiile în care nu şi-a încălcat atribuţiile de serviciu şi nu a urmărit prin activitatea desfăşurată lezarea drepturilor sau intereselor numitei D.P.G., motivele invocate de aceasta constituind obiectul unei contestaţii la executare.
Temeiul juridic al soluţiei de netrimitere în judecată dată de procuror îl constituie dispoziţiile art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiţionară împotriva măsurii dispuse de procuror.
Învestită cu plângerea persoanei vătămate împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, potrivit dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., instanţa a constatat legalitatea şi temeinicia acesteia.
Din examinarea actelor premergătoare efectuate în cauză a rezultat că Dosarul de executare nr. 43/2008 aflat pe rolul Biroului executorului judecătoresc A.C., la cererea creditoarei Asociaţia de proprietari Bloc x Iaşi, a avut ca obiect recuperarea creanţei datorate de numitul D.E., în temeiul titlului executoriu - Sentinţa penală nr. 1347 din 15 martie 2005 a Judecătoriei Iaşi, prin poprirea sumei datorate acestuia de terţul poprit D.P.G. până la concurenţa sumei de 9.291,70 RON, conform Sentinţei civile nr. 2355 din 5 martie 2007. Pentru punerea în executare a titlului executoriu s-au perceput cheltuieli de executare.
Drept urmare, a fost emisă Adresa de poprire nr. 43 din 4 februarie 2008 pe numele terţului poprit, respectiv petenta, prin care se preciza că suma de 9.291,70 RON a fost poprită în sarcina acesteia potrivit Sentinţei civile nr. 2355 din 05 martie 2007 a Judecătoriei Iaşi, însă terţul poprit nu s-a conformat dispoziţiilor art. 454 alin. (2) şi art. 456 C. proc. civ., astfel încât creditorul a promovat acţiunea de validare a popririi împotriva acestuia.
Prin Sentinţa civilă nr. 11391 din 17 octombrie 2008 a Judecătoriei Iaşi, terţul poprit (petenta) a fost obligat la plata sumei de 9552 RON, titlu executor care a făcut obiectul Dosarului de executare nr. 3/2009.
La stăruinţa creditoarei, s-a început urmărirea imobilului proprietatea debitoarei D.P.G., respectiv vânzarea la licitaţie cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.
Verificările efectuate nu au condus la stabilirea unor indicii privind săvârşirea de către executorul judecătoresc a vreunei acţiuni ori inacţiuni susceptibile de a corespunde conţinutului infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor ori de neglijenţă în serviciu.
În consecinţă, instanţa a respins, ca nefondată, plângerea persoanei vătămate.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, petiţionara D.P.G., a declarat recurs, considerând-o nelegală şi netemeinică.
Petiţionara a susţinut că executorul judecătoresc a înlocuit greşit actele de executare, nu i-a prezentat desfăşurătorul cheltuielilor de executare, iar din actele efectuate de acesta rezultă unele neconcordanţe.
Totodată, petiţionara a învederat că nu a semnat niciun document referitor la licitaţie şi nu i s-a solicitat să dea explicaţii sau lămuriri suplimentare cu privire la plângerea depusă.
A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, pe fond, admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.
Verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este legală şi temeinică.
Instanţa de fond a verificat rezoluţia dată de procuror pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constatând în mod întemeiat că aceasta este conformă actelor premergătoare efectuate, precum şi dispoziţiilor legale în materie.
Din examinarea conţinutului actelor premergătoare efectuate nu rezultă indicii ale unei manifestări de voinţă intenţionate sau din culpă din partea executorului judecătoresc A.C. de a prejudicia interesele legale ale persoanei vătămate.
Procedura de executare silită s-a desfăşurat potrivit prevederilor legale, iar executorul judecătoresc şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, conform învestirii avute.
În consecinţă, în mod corect procurorul a constatat că în cauză există impedimentul de punere în mişcare a acţiunii penale prev. de art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar instanţa a menţinut soluţia dată de organul de urmărire penală.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul, dispunând obligarea recurentei la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara D.P.G. împotriva Sentinţei penale nr. 60 din 3 iunie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1317/2010. Penal. Falsul în înscrisuri sub... | ICCJ. Decizia nr. 1411/2010. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
|---|
