ICCJ. Decizia nr. 1411/2010. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1411/2010
Dosar nr. 8592/1/2009
Şedinţa publică din 14 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 11 din 18 martie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 3445/2002 s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului C.V. (fiul lui G.B. şi L.) pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) cu referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe acelaşi inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 242 alin. (1) şi (3) C. pen.
S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv de la 2 august 2002 şi până la data punerii efective în libertate.
În baza art. 350 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza art. 257 C. pen. raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000 prin schimbarea încadrării juridice din art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus condamnarea inculpatului P.R.F. (fiul lui V. şi V.) pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
S-a constatat că suma de 200 DOLARI SUA a fost restituită cetăţeanului chinez R.R.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost computată durata arestului preventiv de la 23 iulie 2002 până la punerea efectivă în libertate.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului M.N.C. (fiul lui C. şi E.) pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 242 alin. (1) şi (3) C. pen. şi art. 243 alin. (1) C. pen.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul P.R.F. la plata sumei de 8.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
La data de 17 iunie 2002, comisar G.R. şeful Serviciului Poliţiei economico-financiare din cadrul Poliţiei Sectorului 2 Bucureşti a primit o sesizare din care rezulta că în două apartamente situate în apropierea Secţiei 7 Poliţie Bucureşti s-ar afla depozitate documente financiar-contabile ale unor societăţi comerciale, având ca asociaţi cetăţeni chinezi.
Pentru verificarea celor sesizate, a doua zi, 18 iunie 2002, şeful serviciului a constituit două echipe operative formate din ofiţerii de poliţie M.T. şi C.V., respectiv N.M. şi S.C., toţi din cadrul compartimentului nr. 4 al serviciului, care s-au deplasat la adresele respective. În urma verificărilor s-a stabilit că în cele două apartamente şi într-o uscătorie aferentă se aflau acte financiar-contabile ale unor societăţi comerciale, având ca asociaţi sau administratori cetăţeni străini, în special cetăţeni chinezi. Apartamentele respective erau închiriate de către R.N., pentru a desfăşura activităţi de contabilitate, iar pentru verificarea ulterioară a actelor financiar-contabile ofiţerii au procedat la sigilarea încăperilor în care se aflau documentele.
Ulterior cele două procese verbale de sigilare au fost înregistrate în evidenţele pentru lucrări cu caracter divers ale unităţii de poliţie, sub numărul 760798 din 21 iunie 2002, iar la aceeaşi dată,conform procedurilor administrative din cadrul serviciului, şeful acestuia a repartizat lucrarea spre soluţionare compartimentului 4 al serviciului, fiind înscrisă în evidenţe ca repartizată, sub semnătură inspectorului principal S.C.
Datorită complexităţii lucrării şi volumului mare de activităţi care urmau a fi efectuate, şeful serviciului, a stabilit ca verificările să fie continuate de către toţi cei patru ofiţeri de poliţie menţionaţi anterior.
Astfel, în perioada care a urmat au fost desfăşurate activităţi de inventariere (triere) a actelor financiar-contabile şi a altor acte existente în apartamente, acte care au fost aşezate în funcţie de societăţile comerciale de la care proveneau. În cursul acestor activităţi subcomisarul N.M. a fost înlocuit de către inculpat inspector M.N.C., din cadrul aceluiaşi compartiment, care s-a întors din concediul de odihnă.
Începând cu data de 10 iulie 2002, când s-a întors din concediu şi inculpatul inspector principal C.V., au fost desfăşurate activităţi de ridicare în vederea cercetărilor a actelor financiar - contabile depozitate în cele două apartamente şi în dependinţele acestora. Aşa cum rezultă din analiza actelor de cercetare existente în lucrarea nr. 760798 din 21 iunie 2002 (copiile xerox ale acestor acte constituie volumul 2 al dosarului care face obiectul prezentului dosar), în perioada de la10 iulie 2002 până la 19 iulie 2002, inculpaţii inspector principal C.V. şi inspector M.N.C., împreună cu colegii acestora subcomisar M.T. (şef compartiment) şi inspector principal S.C. au ridicat, în vederea cercetărilor, circa 125 saci conţinând documente, financiar-contabile ale unui număr de peste 200 societăţi, comerciale, având în majoritate, asociaţi sau administratori de cetăţenie chineză.
Inventarierea şi preluarea documentelor au fost făcute de către ofiţerii de poliţie cu încălcarea gravă a dispoziţiilor procesual şi procedural penale, în sensul că procesele verbale de ridicare a actelor financiar-contabile au fost întocmite într-un singur exemplar, iar contabilei R.N. nu i-au fost îmmânate copii ale acestor procese verbale aflate la dosarul cauzei, numai unul dintre acestea are înscris în cuprinsul său numărul de saci (7 saci) conţinând acte financiar-contabile ridicate în vederea cercetărilor.
Cât priveşte celelalte cinci, procese verbale întocmite şi semnate de către cei patru ofiţeri de poliţie amintiţi, acestea prezintă în fraza unde ar trebui să fie indicat numărul de saci ridicaţi, spaţii libere (necompletate), astfel încât din aceste acte procedurale nu rezultă în nici un mod cantităţile exacte de documente ridicate în vederea cercetărilor.
Ca modalitate practică de lucru, documentele respective au fost introduse în saci de polietilenă sau material textil, în funcţie de societatea comercială de la care proveneau, după care sacii au fost legaţi şi sigilaţi prin aplicarea sigiliului de plastilină, ataşându-se de fiecare sac o bucată de hârtie pe care erau înscrise denumirile societăţilor comerciale ale căror acte se aflau în sacul respectiv.
Fiecărui proces verbal i-a fost ataşată câte o anexă constând într-o listă cuprinzând documentele societăţilor comerciale ale căror acte au fost ridicate prin procesul verbal respectiv.
Ulterior, cei 125 saci conţinând documente, au fost transportaţi şi depozitaţi într-o încăpere (magazie) situată în curtea Secţiei 8 Poliţie; încăperea respectivă era folosită în mod curent ca depozit de către administraţia unităţii de poliţie,iar un rând al cheilor de acces în magazie a fost înmânat şefului de compartiment, subcomisar M.T.
Din împrejurările descrise mai sus, rezultă cu claritate faptul, că, prin modul în care au acţionat inculpaţii şi ceilalţi doi ofiţeri de poliţie, nu exista o evidenţă,chiar şi generică, a tipului provenienţei sau volumului documentelor ridicate, fiind imposibilă verificarea corespondenţei dintre actele ridicate din cele două apartamente şi dependinţe şi actele depozitate în magazia din incinta sediului Secţiei 8 Poliţie Bucureşti.
În condiţiile arătate, mai mulţi cetăţeni chinez asociaţi sau administratori ai unor societăţi comerciale al căror acte financiar-contabile au fost ridicate de către organele de poliţie, s-au adresat contabilei R.N. care, pentru recuperarea actelor respective, i-a îndrumat să se adreseze Serviciului Poliţiei Economico-Financiare al Poliţiei Sectorului 2, indicându-le camera unde îşi desfăşurau activitatea ofiţerii din cadrul compartimentului.
Printre solicitanţi s-a aflat şi cetăţeanul chinez C.J., unic asociat şi administrator al societăţii comerciale R.N.I. SRL, societate ale cărei acte financiar-contabile se găseau printre cele ridicate de către organele de poliţie.
Deoarece cunoştea limba română, acesta a fost rugat şi de către alţi cetăţeni chinezi, rude sau prieteni, care erau originari din aceeaşi localitate din China, să se intereseze despre modalitatea de recuperare a actelor care fuseseră deja sau urmau să fie ridicate de către organele de poliţie.
Aşa fiind, la data de 11 iulie 2002, C.J. s-a prezentat la sediul Serviciului Economico-Financiar al Poliţiei Sectorului 2 Bucureşti, unde a luat legătura cu inculpatul inspector principal C.V., interesându-se ce s-a întâmplat cu actele financiar-contabile şi despre modalitatea de restituire a acestora.
În cursul discuţiei, inculpatul C.V. i-a pretins cetăţeanului chinez suma de 2000 DOLARI SUA pentru fiecare societate comercială ale cărei acte urmau să fie restituite, cunoscând faptul că C.J. era reprezentantul mai multor cetăţeni chinezi şi că actele financiar-contabile le erau deosebit de necesare pentru prelungirea vizei de şedere în România.
Cu privire, la acest aspect, din cuprinsul adresei din 6 septembrie 2002 a Direcţiei Generale de Evidenţă Informatizată a Persoanei - Direcţia pentru Străini şi Probleme pentru Migrări, rezulta că potrivit prevederilor art. 28 alin. (1) lit. e) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 123/2001, străinului venit în România pentru a conduce şi a gestiona o investiţie i se solicită, la prelungirea ulterioară a vizei, printre altele, următoarele documente:
- certificatul de înmatriculare a societăţii comerciale;
- certificatul emis de M.F.P. care va cuprinde indicatori referitori la: venituri totale, investiţii, profit şi pierderi, dividente încasate de asociaţi şi situaţia privind debitele faţă de bugetul de stat;
- ultimul bilanţ financiar-contabil depps la administraţia financiară;
- dovadă mijloacelor de întreţinere, care trebuie să rezulte din activitatea economică derulată sau să fie un rezultat direct al acestei activităţi.
Pentru obţinerea documentelor menţionate, este necesar ca cetăţeanul străin să se afle în posesia actelor de constituire şi financiar-contabile ale societăţii comerciale unde este asociat sau administrator, iar în lipsa documentelor necesare prelungirii vizei, după expirarea duratei acesteia, care este de maximum 6 luni, cetăţeanul străin riscă să fie depistat şi să fie scos din România, cu instituirea consemnului nominal de nepermitere a reintrării în ţară.
Având în vedere gravele consecinţe care ar fi putut rezulta pentru cetăţenii chinezi dacă aceştia nu intrau în timp util în posesia actelor ridicate de către organele de poliţie, C.J. a fost de acord, în principiu, cu plata unei sume de bani pentru fiecare societate comercială, obiectând însă, că preţul cerut este prea mare şi solicitând un preţ mai mic, lucru cu care inculpatul C.V. nu a fost de acord.
Deşi cei doi au stabilit să mai discute ulterior asupra preţului, în aceeaşi zi, C.J. l-a contactat pe inculpatul inspector P.R.F., pe care îl cunoştea din Complexul comercial E., căruia i-a adus la cunoştinţă faptul că inculpatul C.V. i-a pretins câte 2000 DOLARI SUA pentru restituirea actelor fiecărei societăţi comerciale, solicitându-i să îl ajute pentru recuperarea actelor.
La rândul său, inculpatul P.R.F., care era prieten cu inculpatul C.V., l-a asigurat pe cetăţeanul chinez că îi va transmite acestuia faptul că, cetăţenii chinezi sunt de acord să plătească o sumă de bani mai mică – sub 1000 DOLARI SUA – pentru fiecare societate comercială şi că, va încerca să-l convingă pe ofiţer să accepte scăderea preţului.
Cei doi au stabilit să se întâlnească din nou a doua zi pentru ca P.R.F. să-i comunice rezultatul demersurilor sale pe lângă C.V. (cei doi fiind colegi în cadrul Serviciului Poliţiei Economico-Financiare (în compartimente diferite).
În dimineaţa zilei următoare 12 iulie 2002, C.J. a mers din nou la sediul unităţii de poliţie, unde P.R.F. i-a comunicat că inculpatul C.V. nu este de acord cu suma oferită de către cetăţenii chinezi, că pretinde minimum 1500 DOLARI SUA pentru fiecare societate comercială.
La insistenţele cetăţeanului chinez, inc. P.R.F. a încercat din nou să-l convingă pe colegul său să scadă preţul, sens în care l-a contactat pe inc. C.V. în biroul său, iar acesta a fost de acord cu suma de 1200 DOLARI SUA pentru restituirea actelor fiecărei societăţi comerciale, lucru pe care inc. P.R.F. l-a transmis lui C.J., care îl aştepta pe holul unităţii de poliţie.
La rândul său, cetăţeanul chinez a luat legătura cu conaţionalii săi aflaţi în aceeaşi situaţie şi le-a transmis noua sumă pretinsă de către ofiţer, întocmind o listă cu denumirile a 13 societăţi comerciale ai căror asociaţi sau administratori erau de acord să plătească suma de 1000 DOLARI SUA pentru restituirea actelor financiar-contabile.
A doua zi, sâmbătă, 13 iulie 2002, C.J. s-a întâlnit la restaurantul I.B. situat la intersecţia Bucur-Obor din Bucureşti cu inc. P.R.F., căruia i-a transmis lista sus menţionată, acesta urmând ca, la rândul său, să o predea lui C.V., iar acesta să înmâneze actele societăţilor respective, pe măsură ce le identifica printre cele ridicate în vederea cercetărilor, lui P.R.F.
Cât îi priveşte pe cetăţenii chinezi, aceştia urmau ca, prin intermediul lui C.J., să plăteasacă sumele respective, care ar fi fost înmânate la primirea actelor, lui P.R.F., iar prin intermediul acestuia inculpatului C.V., urmând ca ulterior C.J. să predea actele cetăţenilor chinezi care plătiseră în acest scop sumele respective. Exceptându-l pe C.J. dintre cetăţenii chinezi care au fost de acord să plătească sume de bani pentru a le fi restituite actele financiar-contabile, au fost identificaţi şi audiaţi următorii R.R., P.J., R.X., T.G.P.J., M.X. şi L.S.L.
Luni, 15 iulie 2002, C.J. s-a prezentat la sediul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial unde a denunţat faptele săvârşite de cei doi ofiţeri de poliţie.
Întrucât din declaraţiile cetăţeanului chinez rezulta că este posibil ca o parte a actelor financiar-contabile să-i fie înmânată de către inc. P.R.F. chiar în aceeaşi zi, s-a constituit o echipă operativă condusă de către procurorii militari, care să constate săvârşirea infracţiunii flagrante de către ofiţerul de poliţie. S-a luat măsura supravegherii operative a activităţii persoanelor implicate şi a înregistrării audio şi video a convorbirilor directe sau telefonice purtate de către - aceştia (actele rezultate, note de redare a unor convorbiri, note de supraveghere operativă şi planşe fotografice).
Deoarece preţul oferit de către cetăţenii chinezi în momentul respectiv pentru restituirea actelor fiecărei societăţi comerciale era de 1000 DOLARI SUA s-a procedat la consemnarea seriilor şi tratarea chimică a sumei de 1000 DOLARI SUA (10 bancnote de câte 100 DOLARI SUA) pusă la dispoziţia echipei operative de către denunţătorul C.J.
Întâlnirea dintre denunţător şi ofiţer nu a mai avut loc la data respectivă, deoarece acesta din urmă nu obţinuse încă de la inc. C.V. actele financiar-contabile ale vreunei societăţi comerciale.
Ziua următoare, în cursul unor convorbiri telefonice, C.J. a avansat suma de 1200 DOLARI SUA pentru fiecare societate comercială (1000 DOLARI SUA plătibili imediat, iar restul de 200 DOLARI SUA în zilele următoare urmand ca atunci când inc. P.R.F. îi va confirma că a intrat în posesia actelor unor societăţi, să ia legătura cu cetăţenii chinezi respectivi şi să colecteze sumele de bani corespunzătoare.
Pe de altă parte, de fiecare dată cetăţenii chinezi, prin S.J. erau dispuşi să ofere o sumă mai mare, inc. P.R.F. îi transmitea acest lucru lui C.V. care le transmitea cetăţenilor chinezi, în acelaşi mod, răspunsul său negativ, mărind suma succesiv la 1500 DOLARI SUA şi apoi la suma iniţială de 2.000 DOLARI SUA pentru actele fiecărei societăţi comerciale.
Mărirea succesivă a preţului a avut ca pretext faptul că alţi chinezi au oferit suma de 2000 DOLARI SUA şi că, datorită cantităţii mari de acte ridicate, găsirea actelor anumitor societăţi este dificilă, dar posibilitatea măririi preţului a avut în mod cert ca bază faptul că actele respective le erau absolut necesare cetăţenilor chinezi pentru ca aceştia să şi poată prelungi vizele de şedere în România.
Aşa fiind, în intervalul de timp cuprins între 15 iulie 2002 şi 22 iulie 2002, între C.J. şi inc. P.R.F. au avut loc numeroase convorbiri telefonice în cursul cărora, cetăţeanul chinez a acceptat să plătească succesiv sume de bani tot mai mari pentru ca, în cele din urmă, la data de 18 iulie 002, să fie de acord să plătească chiar suma maximă pretinsă de către inculpatul C.V., respectiv 2000 DOLARI SUA.
Mai mult, la aceeaşi dată, în jurul orelor 16,00, cei doi s-au întâlnit la acelaşi restaurant I.B., ocazie cu care denunţătorul i-a înmânat ofiţerului o nouă listă cuprinzând denumirile a 8 societăţi comerciale (din cele 13 aflate pe prima listă) ai căror asociaţi sau administratori erau de acord să plătească fiecare câte 1500 DOLARI SUA.
La scurt timp ofiţerul s-a întâlnit cu ceilalţi colegi de serviciu C.V., S.C., M.T. şi M.N.C. - la restaurantul B., situat în Bucureşti, unde inc. P.R.F. i-a înmânat inc. C.V. şi cea de-a doua listă conţinând denumirile a numai 8 societăţi comerciale (odată cu creşterea preţului s-a micşorat numărul celor dispuşi să plătească o sumă mai mare).
De menţionat că cei doi inculpaţi au ţinut permanent legătura, punându-se reciproc la curent cu stadiul ofertelor făcute de către cetăţenii chinezi şi, respectiv, cu posibilităţile de identificare, preluare şi restituire a actelor financiar-contabile.
Ilustartive pentru modul în care inc. C.V. a coordonat întreaga acţiune de restituire a documentelor contra unor sume de bani sunt notele de redare a convorbirilor telefonice purtate de către acesta cu celălalt inculpat căruia îi comunica de fiecare dată, răspunsul său negativ la ofertele succesive mai mici de 2000 DOLARI SUA făcute de către C.J. în numele său şi al celorlalţi cetăţeni chinezi.
Cum s-a arătat, în cele din urmă, la data de 18 iulie 2002, când s-a şi încheiat operaţiunea de ridicare şi depozitare în magazia secţiei de poliţie, a tuturor actelor financiar contabile, unii dintre cetăţenii chinezi, au acceptat să plătească suma pretinsă,respectiv 2000 DOLARI SUA pentru actele fiecărei societăţi.
Fiind intrunite condiţiile necesare, inc. C.V. a hotărât ca schimbul documentelor contra unor sume de bani să aibă loc în ziua de luni, 22 iulie 2002.
În acest scop, în cursul întregii zile, inculpatul a ţinut telefonic legătura cu inc. P.R.F., iar după amiaza a purtat cu acesta mai multe convorbiri în localul unităţii de poliţie, asigurându-se despre făptul că va încerca să-i coopteze în operaţiunea de restituire a documentelor contra unor sume de bani şi pe ceilalţi colegi de compartiment.
Ulterior, inc. C.V. împreună, cu inc. M.N.C., M.T. şi S.C., aflaţi cu toţii în biroul lor din sediul unităţii de poliţie, au coborât în curtea secţiei, pătrunzând în magazia unde se aflau depozitaţi sacii care conţineau actele financiar-contabile ridicate în vederea cercetărilor, în condiţiile expuse anterior.
La scurt timp, la indicaţiile inc. C.V., în încăperea respectivă a sosit şi inc. P.R.F. căruia, în prezenţa inc. C.V., inc. M.N.C. i-a înmânat actele financiar-contabile ale societăţii comerciale R.C. SRL.
Actele respective au fost căutate şi predate inculpatului P.R.F. la indicaţiile, inc. C.V., care avea asupra sa cele două liste transmise anterior de eticheta ataşată unui sac, denumirea uneia dintre societăţile comerciale aflate pe ambele liste (R.C. SRL), inc. M.N.C. a înlăturat sigiliul legal aplicat sacului respectiv, l-a desfăcut şi a înmânat actele societăţii respective lui P.R.F.
După ce a părăsit magazia, inculpatul a introdus actele respective într-o pungă de polietilenă şi l-a contactat telefonic pe C.J., cu care s-a întâlnit in jurul orelor 19,35 în apropierea Băncii Turco-Române, situată în intersecţia Bucur-Obor.
De aici, cei doi s-au deplasat, cu autoturismul ofiţerului, la cafeneaua N.B. situată în apropiere, unde inc. P.R.F. i-a arătat cetăţeanului chinez actele pe care le avea asupra sa şi i-a solicitat să ia legătura cu patronul chinez al societăţii comerciale R.C. SRL, pentru ca acesta să-i plătească,în schimbul actelor, suma de 2000 DOLARI SUA.
Cei doi au stabilit ca, în zilele următoare, pe măsură ce inculpatul va intra în posesia documentelor altor societăţi dintre cele aflate pe cele două liste, să-l contacteze pe C.J., care să ia legătura cu patronii respectivilor societăţi comerciale pentru a efectua, în aceleaşi condiţii, plata corespunzătoare.
În jurul orelor 19,55, inc. P.R.F. l-a adus cu autoturismul pe cetăţeanul chinez la locul de unde îl luase, după care, la orele 19,58, l-a contactat telefonic pe inc. C.V. şi s-a deplasat la domiciliul acestuia unde a ajuns în jurul orelor 20,00. Cei doi au avut o scurtă convorbire în cursul căreia inc. P.R.F. l-a informat pe celălalt inculpat cu privire la cele stabilite cu cetăţeanul chinez, îndeosebi asupra faptului că acesta nu avusese banii asupra sa, că urma să-i obţină şi să-i înmâneze în seara respectivă, la primirea documentelor.
Singurele instrucţiuni primite de către inc. P.R.F. de la inc. C.V. cu privire la suma de 2000 DOLARI SUA au fost de a prelua de la cetăţeanul chinez şi a-i înmâna a doua zi la birou, urmând ca inc. C.V. să dispună asupra destinaţiei banilor.
În acest răstimp, C.J. l-a contactat telefonic pe R.R., asociat şi administrator la SC R.C. SRL, cu care era prieten, cu care s-a întâlnit tot în zona intersecţiei Bucur-Obor şi care i-a înmânat suma de 2000 DOLARI SUA lui C.J., pentru ca acesta la rândul său să-i dea ofiţerului în schimbul actelor financiar-contabile.
Urmare altor convorbiri telefonice,în jurul orelor 21,40, C.J. şi inc. P.R.F. s-au întâlnit în zona staţiei RATB, ocazie cu care inculpatul, aflat în autoturism, i-a înmânat punga conţinând actele societăţii comerciale sus-menţionate, iar cetăţeanul chinez i-a înmânat ofiţerului suma de 2000 DOLARI SUA, pe care a pus-o, la indicaţiile acestuia, pe bancheta din dreapta faţă a autoturismului.
Acţunile celor doi au fost supravegheate def către membrii echipei operative, fiind efectuată înregistrarea, audio şi video a convorbirii purtate cu acest prilej.
La percheziţia efectuată autoturismului marca H.E., condus de către inc. P.R.F., pe bordul acestuia, s-a găsit suma de 2000 DOLARI SUA, pe care între timp inculpatul o ambalase într-o hârtie destinată reclamei pentru produsele M.
Precizăm că suma găsită era formată din 20 bancnote a câte 100 DOLARI SUA, iar 10 dintre acestea, prezentau seriile şi caracteristicile de inscripţionare şi tratare chimică ale celor 10 bancnote a câte 100 DOLARI SUA puse la data de15 iulie 2002 la dispoziţia echipei operative de către C.J. Acest fapt se explică prin aceea că ulterior înmânării de către R.R. a sumei de 2000 DOLARI SUA, C.J. a înlocuit mai multe bancnote de, diverse valori, în sumă totală de 1000 DOLARI SUA, cu cele 10 bancnote a câte 100 DOLARI SUA, în scopul individualizării sumei ce urma să fie dată lui P.R.F. şi păstrării conspirativităţii faţă de R.R., care pe durata efectuării tranzacţiei a aşteptat în apropierea autoturismului ofiţerului.
Ulterior, documentele din punga care a fost înmânată de către inculpat cetăţeanului chinez au fost inventariate, constatându-se existenţa mai multor acte financiar-contabile şi altor acte ale societăţii comerciale R.C. SRL, copii xerox ale actelor de constituire, facturi fiscale deconturi TVA, chitanţe fiscale, declaraţii vamale, chitante vânzări, ordine de încasare, chitanţe de plată a taxelor vamale, situaţii financiare, balanţe de verificare şi rezultate financiare.
La percheziţia efectuată autoturismului inc. P.R.F., în habitaclul acestuia au fost găsite cele două liste cu denumirea societăţilor comerciale, liste înmânate acestuia de martorul C.J.
Se mai reţine că la cercetarea la faţalocului, efectuată în magazia unde erau păstrate actele financiar-contabile ridicate de organele de poliţie, a fost identificat sacul din care inculpatul M.N.C. a sustras documentele pe care le-a înmânat inc. P.R.F., iar în sacul respectiv au fost identificate acte ale SC R.C. SRL (carnete cu chitanţe fiscale) care susţine procuroru, la o analiză comparativă prezintă elemente de continuitate cu actele sustrase şi găsite asupra cetăţenilor chinezi, pe sigiliu se găsesc şi două urme digitale lăsate de mâna stângă a acestuia.
Se mai susţine că poziţiile procesuale ale inculpaţilor C.V. şi M.N. de nerecunoaştere a faptelor sunt vehement combătute de declaraţiile denunţătorului C.J. şi ale inculpatului P.R.F. şi a notelor de supraveghere operativă şi a celor de redare a convorbirilor telefonice, constatându-se că foloseau diverse coduri de comunicare (nu au fost indicate în rechizitor) şi vorbeau după mai multe telefoane mobile (de fapt s-a dovedit că inculpatul P.R.F., cu ocazia depistării în flagrant a infracţiunii avea asupra sa, deşi se afla în concediu legal de odihnă, trei telefoane mobile, peste 10.000.000 lei, aprox.500-600 DOLARI SUA) ulterior stabilindu-se că acesta vorbea sistematic de pe telefoanele respective cu denunţătorul C.J.
Analizând mijloacele de probă administrate în cauză, în ambele faze ale procesului penal, instanţa de fond a reţinut că situaţia de fapt expusă în rechizitoriul parchetului corespunde parţial probelor, impunându-se a se face anumite precizări cu privire la modalitatea de lucru a echipei şi răspunderile pe care le avea fiecare poliţist în legătură cu lucrarea respectivă.
Astfel, în urma unei sesizări, făcută de o persoană necunoscută şefului Serviciului – Financiar - martorul G.R. - despre activitatea numitei R.N., care ţinea evidenţa contabilă a aproximativ 200 societăţi comerciale, ai căror patroni erau anumiţi cetăţeni chinezi, precum şi a SC R.D. (administrator V.C.), despre care s-a dovedit ulterior că avea o activitate comercială suspectă (fil. 41 dos. fond), în sensul că actele comerciale aparţineau unor societăţi ce îşi încheiaseră activitatea cu 3-4 ani în urmă, întocmindu-se documente contabile, care reflectau o cifră de afaceri ce le asigura cetăţenilor străini o prelungire de viză şi, în final, o şedere în România, s-a procedat la formarea unei echipe, constituită din patru membri şi anume: martorul M.T. – desemnat de şeful echipei de control, martorii S.C., N.M. şi inculpatul C.V. Inculpatul M.N.C. a venit mai târziu în echipă, cu acordul şefului de echipă şi a şefului Serviciului – Economico – Financiar, urmare a plecării în concediul de odihnă a inculpatului C.V. şi a rămas ca urmare a plecării din echipă a martorului N.M., motivat de faptul că lucrarea era foarte mare şi impunea menţinerea constantă a numărului de 4 membri.
Modalitatea de lucru a fost stabilită de şeful echipei martorul M.T., care este şi şeful compartimentului.
Pentru actele societăţii comerciale, ridicate în maniera descrisă în rechizitoriu, s-au încheiat procese – verbale în două exemplare (unul a se preda contabilei R.N.), în care erau trecute numai numele societăţilor, nu şi denumirea actelor corespunzătoare fiecăreia, urmând ca acest aspect să fie verificat la sediul Poliţiei, unde de altfel, au şi fost depozitaţi cei peste 125 de saci.
Important de cunoscut este şi faptul că sacii erau din plastic (polietilenă), care urmare greutăţii dată de conţinutul lor, a căldurii din timpul transportului (făcut de poliţiştii din echipă cu mijloacele personale şi ale Secţiei) s-au mai deteriorat, chiar şi rupt, iar cu ocazia depozitării, aceştia erau puşi în alţi saci tot „legaţi la gură" cu sfoară.
Când, la anumiţi saci, se deteriora sigiliul – ca urmare a manipulării – astfel cum rezultă din declaraţiile inculpaţilor şi martorilor, în unele situaţii, acesta era chiar presat cu mâinile, omiţându-se a se apela la sigiliul vreunui coleg, astfel explicându-se şi faptul că la expertiza efectuată în faza de urmărire penală, s-au evidenţiat impresiuni digitale, fie ale inculpatului M.N.C., fie ale martorului S.C. şi chiar ale cpt. maj. C.N. (fil.177 vol. I dos.urm.pen.).
S-a mai motivat acest lucru şi prin faptul că se impune o sporită operativitate în desfăşurarea acestei acţiuni, iar modul impropriu în care erau depozitaţi sacii cu acte comerciale – chiar unii peste alţii – sigur că era un motiv în plus ce contribuia la deteriorarea sigiliului, ce era pus pe o bucată de plastilină şi nu pe ceară, încăperea era insalubră, fiind o magazie de unelte a Secţiei 8 Poliţie, deoarece Camera de Corpuri Delicte a Secţiei era ocupată.
Din declaraţiile şefului de echipă, rezultă chiar şi faptul că, în unele situaţii nici nu se mai proceda la resigilarea sacilor, în raport de măsura pe care acesta a dispus-o, în sensul de a se intra şi a se ieşi din magazie, în echipă completă, respectiv toţi cei patru ofiţeri, atunci când activitatea era precisă. Activitatea consta în faptul că trebuiau identificaţi şi scoşi din magazie numai saci cu actele contabile ale firmelor ce aveau ca administratori cetăţeni chinezi care se prezentau la sediul poliţiei, cu avocat şi translator, prezentând o cerere prin care făceau dovada că sunt patronii firmei înscrisă în cerere, astfel încât urma a li se restitui actele necesare prelungirii vizei de şedere în România şi anume documentele contabile ale firmei, întrucât acestea s-au ridicat şi nu certificatul de înmatriculare.
De menţionat că în magazia respectivă nu intrau decât cei patru membri – în echipă – cheia aflându-se la şeful acestei echipe – martorul M.T.
Se identifica sacul sau saci, după hârtia – tip A4 – în care erau arătate denumirile societăţilor comerciale, se ridica sacul – tot de către cei patru ofiţeri – era transportat la camera şi acolo, în prezenţa administratorului societăţii, care era asistat de translator, se proceda la identificarea actelor societăţii şi se numerotau. Spre exemplificare, cazul societăţii F.
Din probele dosarului nu rezultă că ar fi intrat vreunul pe rând, adică separat sau în număr de câte doi. În acest sens, declaraţiile date la urmărire penală şi cercetarea judecătorească de către inculpaţi şi martori – se coroborează între ele, sunt copleşitoare. Chiar şi inculpatul P.R.F. susţine acest lucru, că deşi aflat în concediu de odihnă, în ziua de 17 iulie 2002, a trecut pe la magazie, pentru că era uşa deschisă şi i-a văzut pe cei patru, i-a salutat, s-a mirat de numărul mare de saci, nu a vorbit cu nimeni separat şi a plecat (fila 89 – dosar fond Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală).
Între membrii echipei nu exista vreo suspiciune şi aşa cum îi caracterizează şeful Serviciului – Economico – Financiar R.G., aceştia erau buni profesionişti şi serioşi şi de fiecare dată când am avut vreo problemă delicată am apelat la ei şi au rezolvat-o corect şi legal.
„Ei îşi desfăşurau activitatea numai în cadrul biroului Economico – Financiar, vizând instituţii de stat bugetare, în timp ce inculpatul P.R.F. şi-a desfăşurat activitatea şi în cadrul Biroului Economico – Financiar al Secţiei 7 Poliţie, care avea în raza de activitate şi Complexul E., iar în cadrul compartimentului 2, verifica serviciul economico – financiar casele de schimb valutar, asigurări, reasigurări şi bănci".
Lucrarea a fost înregistrată sub nr. 760798/2002 şi repartizată spre soluţionare, sub semnătură, inspectorului principal S.C.
Potrivit art. 1 alin. (1) C. proc. pen. procesul penal are ca scop constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel că orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar conform art. 3 din acelaşi cod, în desfăşurarea procesului penal, trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului.
De asemenea, potrivit art. 62 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi cercetarea judecătorească sunt obligate să lămurească pricina sub toate aspectele, pe bază de probe.
Conform art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de către organul de urmărire penală şi instanţa de judecată, potrivit convingerii lor, formată în urma examinării tuturor probelor administrate.
Curtea de apel, analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma textelor de lege menţionate mai sus, care constituie atât principiile de bază în desfăşurarea procesului penal, cât şi garanţii de natură a înlătura orice fel de discriminare, constatată că, deşi organul de urmărire penală, în virtutea rolului său activ, a depus eforturi pentru aflarea adevărului, nu s-a putut dovedi cu certitudine vinovăţia inculpatului C.V. şi M.N.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
Cu privire la inculpatul C.V., instanţa de fond reţine că, potrivit rechizitoriului, fapta inculpatului inspector principal C.V. constă în aceea că, în perioada 11 iulie 2002 – 22 iulie 2002, în calitate de ofiţer de poliţie cu atribuţii de cercetare penală, i-a pretins direct, iar ulterior prin intermediul inculpatului P.R.F., cetăţeanului chinez C.J. şi altor cetăţeni chinezi, suma de câte 2000 DOLARI SUA, ori alte sume, pentru restituirea actelor fiecărei societăţi comerciale, ce fuseseră ridicate de către Poliţia Sectorului 2 Bucureşti, iar la data de 22 iulie 2002 a sustras actele societăţii comerciale R.C. SRL, care, prin intermediul inculpatului P.R.F., au fost înmânate cetăţeanului chinez C.J., contra sumei de 2000 DOLARI SUA.
Inculpatul a fost arestat la data de 2 august 2002, pe o durată de 30 de zile, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, şi pentru art. 242 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 se reţine că, din declaraţiile denunţătorului C.J., cât şi a denunţului oral făcut şi pentru care s-au încheiat mai multe procese – verbale (f. 1-7 dos.urm.pen.), din care unele fără a se respecta dispoziţiile procedurale în amterie, în sensul că nu a fost audiat în prezenţa unui translator de limbă chineză, poate şi motivat de faptul că, iniţial, acesta a spus că înţelege 70% din convorbirile purtate în limba română, ulterior, a solicitat translator pentru că înţelege doar 10% din limba română, a susţinut că, inculpatul C.V., pe care l-a cunoscut pentru prima dată la sediul Secţiei 8 Poliţie, în biroul său, când a fost să întrebe pe ce motiv i s-au ridicat actele societăţi şi care este procedura pentru a i se restitui actele contabile, întrucât îi sunt necesare prelungirii vizei de şedere în România, care, de altfel, îi expirase din data de 4 iunie 2002, i-a solicitat suma de 2000 DOLARI SUA. Mai precizează denunţătorul în declaraţiile sale că:
În birou, de faţă mai erau şi ceilalţi doi colegi mai în vârstă, dar care nu au spus nimic (fila 18 vol. I dos. urm. pen.) „i-am spus că preţul este prea mare şi nu cred că ceilalţi patroni chinezi o să fie de acord cu suma’’ (fila 18 vol. I).
Aceste aspecte sunt neconfirmate de declaraţiile martorilor M.T. şi S.C., colegii de birou ai inculpatului C.
„V. mi-a cerut numărul de telefon mobil şi mi-a zic să mă sună m el în aceeaşi zi, orele 16,00 i l-am dat".
„Eu am plecat în Complexul E. să le zic şi celorlalţi conaţionali care este situaţia şi că trebuie să plătească suma de câte 2000 DOLARI SUA pentru fiecare societate comercială, pentru a li se restitui actele contabile"
„I-am dat 2000 de dolari şi mi-am luat actele societăţii mele R.N.I. SRL’’.
Din declaraţiile denunţătorului mai rezultă cp acesta a luat legătura cu ofiţerul P.R.F., pe care îl cunoştea anterior şi pe care l-a rugat să negocieze cu inculpatul C. suma, în sensul reducerii acesteia.
Inculpatul P.R., deşi se afla în concediu de odihnă, - se reţine din declaraţia sa de la urmărire penală şi cercetare judecătorească – i-a promis cetăţeanului chinez că va rezolva problema şi va interveni pe lângă acesta pentru a restitui actele contabile ale societăţilor comerciale, pentru o sumă mai mică, asigurându-l că se va folosi de orice mijloace pentru a-l ajuta.
Din probele administrate, mai rezultă că denunţătorul C.J. se cunoştea foarte bine cu inculpatul P.R.F., întrucât acesta în anul 2000 a lucrat la Secţia 7 de Poliţie şi avea în sarcina sa şi verificarea modului de desfăşurare a activităţii comerciale în Complexul en-gross E., astfel explicându-se şi faptul că, deşi se afla în concediul legal de odihnă, totuşi, având numărul de telefon al poliţistului, martorul C.J. l-a găsit foarte uşor.
Că erau prieteni vechi, se deduce şi din faptul că martorul C.J. şi-a permis să-i ceară acestuia să intervină pe lângă V. pentru a-i restituit actele contabile a 13 societăţi comercială, să negocieze sub preţul de 2000 DOLARI SUA; să vorbească la telefon de nenumărate ori pe zi şi săptămână.
În conţinutul aceloraşi declaraţii, martorul C.J. precizează: „am aflat de la contabila R.N. că s-au ridicat de către poliţişti actele contabile ale tuturor societăţilor comerciale unde patroni erau cetăţeni chinezi, aceasta mi-a spus că poliţiştii i-au comunicat că cei care vor dori actele înapoi trebuie să se adreseze Secţiei de Poliţie 8."
A apelat, după cum rezultă din probe, la ajutorul inculpatului P.R. care i-a spus că este coleg cu V. şi va vorbi cu acesta şi cu ceilalţi, să le restituie actele celor 13 societăţi comerciale pentru sume mai mici, întrucât martorul a arătat că ceilalţi nu erau de acord să plătească o sumă atât de mare.
Este de subliniat faptul că autodenunţul şi celelalte declaraţii, deşi au fost date succesiv, între ele există numeroase contradicţii, aspect de natură să provoace serioase dubii cu privire la veridicitatea acestora. Astfel, iniţial, în autodenunţul din 15 iulie 2002, acesta se refer numai la poliţistul R. (fila 1 vol. I), apoi, revine şi declară, tot la data de 15 iulie 2002 de poliţistul V. care i-a solicitat 2.000 DOLARI SUA, pentru restituirea actelor firmei sale, apoi în declaraţia dată în faţa instanţei, precizează că atunci când i s-a pretins suma, în birou se afla un singur coleg, apoi a zis că pe poliţistul V. l-a întrebat numai despre procedura de restituire a actelor contabile şi nu a enunţat numele vreunei societăţi comerciale. În al patrulea proces-verbal din aceeaşi dată 15 iulie 2002 –denunţătorul afirmă că a aflat de V. la prietenul lui P.R. că ar fi persoana ce se ocupă de lucrare. Şi tot C.J. afirmă că s-a dus la poliţie pentru a se interesa de situaţia firmelor şi nu intenţionat la V., pentru că nu îl cunoştea (fila 89 vol. I d.u.p.).
Tot martorul C.J., în declaraţia dată în faţa instanţei, revine şi spune că nu i s-au restituit actele contabile ale societăţii sale.
Poziţia denunţătorului nu este de natură a crea instanţei convingerea că inculpatul a pretins vreo sumă de bani de la acesta, de altfel nu există nici o discuţie telefonică cu inculpatul, iar din declaraţiile martorilor colegi ai inculpatului, versiunea prezentată de denunţător nu are suport material, în ceea ce-l priveşte pe acesta.
Faptul că în convorbirile telefonice dintre denunţător şi inculpatul P. a apărut prenumele V., nu poate conduce la ideea că acesta ar avea vreun amestec, din următoarele considerente: nu era responsabilul lucrării; nu avea acces în magazie decât împreună cu ceilalţi trei martori din care unul era şeful lucrării; niciodată nu a fost stabilită vreo întâlnire în 3 (cei doi inculpaţi şi denunţătorul C.), ci inculpatul P. s-a mulţumit doar să uzeze de numele acestuia şi, din când în când să-l sune la telefon, probabil, când de faţă era C. şi apoi îi transmitea „mi-a spus că nu se poate, V. a refuzat, spunând că sunt mari probleme".
Mai mult, din declaraţiile inculpatului P.R., care ca şi cele ale denunţătorului sunt contradictorii, rezultă: „eu nu i-am înmânat niciodată aceste liste lui V. şi nici nu i-am spus despre conţinutul lor datorită faptului că el nu-mi dăduse garanţii concrete pentru faptul că în schimbul sumelor de bani oferite de către chinezi, el le va restitui actele", după care revine şi spune că după ce au fost la restaurantul B., unde s-au discutat diverse, s-a întâlnit separat cu V. şi i-a dat totuşi lista. Această afirmaţie din declaraţia inculpatului P. trebuie înlăturată, faţă de faptul că în procesul verbal de prindere în flagrant a acestuia, cu ocazia percheziţiei autoturismului, au fost găsite două liste.
De asemenea, martorii M.T., S.C. şi inculpatul M.N.C., au relatat în declaraţiile lor, că niciodată inculpatul C.V. nu le-a spus de vreo rugăminte care i-ar fi fost adresată de inculpatul P.R. De asemenea, tot în declaraţiile lor, se mai precizează că, P.R. deşi se afla în concediul legal de odihnă, a trecut destul de des pe la serviciu, a intrat în biroul lor, i-a salutat, altă dată i-a întrebat cum merge cu lucrarea, pentru ca totul să culmineze cu data de 22 iulie 2003, când a intrat în magazie, unde se aflau toţi 4, i-a salutat, nu a vorbit cu nimeni, s-a mirat de numărul sacilor şi a plecat fără ca cei patru să observe că ar fi ceva în neregulă în comportamentul său.
Pentru realizarea conţinutului infracţiunii de luare de mită, trebuie să preexiste anumite condiţii şi anume ca actul solicitat să intre în sfera îndatoririlor de serviciu a inculpatului.
În sarcina inculpatului C.V. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în modalitatea pretinderii sumei de bani, faptă ce se consumă în momentul perfectării înţelegerii dintre mituit şi mituitor, însă primul trebuie să aibă, în baza îndatoririlor sale de serviciu, posibilitatea satisfacerii promisiunii mituitorului.
Or, din probele administrate în cauză în cele două faze procesuale, din declaraţiile constante ale inculpatului C. coroborate cu cele ale martorilor din acte, în speţă a celor ce au făcut parte din echipă, acesta avea o activitate strictă cu privire la trierea şi transportul documentelor, activitatea desfăşurându-se sub controlul celui căruia şeful serviciului i-a repartizat lucrarea.
Din conţinutul notelor de redare a convorbirilor telefonice indicate în rechizitoriu, nu rezultă concret că inculpatul P. i-a făcut vreo ofertă inculpatului C.V., din partea cetăţenilor chinezi şi nici că acesta ar fi pretins vreo sumă de bani. Relatarea telefonică dintre P. şi C. a fost impusă de propriile lor interese, inculpatul P. din dorinţa de a-şi justifica prestaţia.
Eventualele neclarităţi sunt înlăturate de aceştia, întrucât la cercetarea judecătorească au arătat prin declaraţiile luate că erau de acord cu suma pe care le-a zis-o C., de 2.000 DOLARI SUA, rezultă deci, că nu a existat nici o negociere, aşa cum susţine inculpatul P. în declaraţiile sale şi în discuţiile purtate cu martorul C.
Aceste note, prin conţinutul lor nu sunt verosimile, în raport şi cu încadrările juridice reţinute în sarcina acestuia.
De altfel, singurele declaraţii incriminatoare sunt ale martorului C.J. (denunţătorul) şi a inculpatului P.F., declaraţii contradictorii care nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă, urmând ca, în parte, să fie înlăturate întrucât nu corespund adevărului.
Se observă de asemenea că în declaraţiile martorului C. apar elemente susţinute de inculpatul P.R., deci nu este o probă directă, nemijlocită, deci nu are valoare probantă, aspect care se coroborează cu conţinutul procesului verbal de confruntare din 6 august 2002 (fila 8 vol.III d.u.p.). „am ţinut legătura numai cu R."; luni 20 iulie 2002 R. mi-a zis că a vorbit cu V. care a fost de acord să dea actele unei singure firme pentru 2.000 de DOLARI SUA, am fost de acord şi, în seara prinderii în flagrant, am luat actele firmei R.R. şi cu declaraţia inculpatului P.R. – filele 56-57 vol. I dată la 23 iulie 2002, care precizează: „văzând că acesta nu acceptă, îmi spune că nu se poate, am luat hotărârea de a-i preda documentele firmei R.R., ale cărui acte se aflau într-adevăr la mine, întrucât am efectuat prin ianuarie 2002 un control la această societate, iar cetăţeanul chinez nu a mai venit după acte"; „în cursul zilei de 22 iulie 2002, deoarece mă săturasem, i-am spus lui C. că pot rezolva numai pentru o firmă care se numeşte R.R.".
Examinând însă declaraţiile martorului C. şi ale celorlalţi cetăţeni chinezi sub aspectul concludenţei acestora, Curtea constată că între acestea fie că există contradicţie, fie că faptele nu sunt relatate din propriile percepţii.
Declaraţiile care îl incriminează pe inculpatul C.V. ale denunţătorului şi inculpatului P.R. datorită oscilării conţinutului denotă subiectivism şi neseriozitate, nici una dintre acestea nu este confirmată de celelalte probe.
În acest context, rezultă că nu se poate stabili cu certitudine că s-a comis vreo faptă de luare de mită în vreuna din modalităţile prevăzute de lege, aceasta nefiind dovedită în materialitatea ei.
În cauză, în raport de materialul probator administrat, nu s-a dovedit fără echivoc că inculpatul ar fi săvârşit infracţiunea de luare de mită, astfel că prezumţia de nevinovăţie prev.de art. 66 C. proc. pen. nu a fost răsturnată, iar potrivit principiului „in dubio pro reo" îndoielile existente se interpretează în favoarea inculpatului.
Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 242 alin. (1) şi (3) C. pen. se reţine că, din probele administrate în cauză a rezultat că şeful echipei de control a luat măsuri ferme în ceea ce priveşte asigurarea cu încuietori (lacăt şi chei yale) a magaziei, iar un rând de chei rămânând la şeful compartimentului, respectiv M.T., iar al doilea la gospodarul unităţii de poliţie. O altă măsură strictă de siguranţă este aceea potrivit căreia, în depozitul respectiv se intra împreună, adică toţi cei 4 poliţişti, cu scopul de a se înlătura orice suspiciune sau neîncredere. Prin aceasta nu era posibilă sustragerea de acte din sacii depozitaţi.
În sprijinul celor relatate sunt declaraţiile concordante şi constate date de inculpaţii C.V. şi M.N., precum şi ale martorilor M.T., S.C., D.I., R.G., N.M., B.G. precum şi procesele-verbale încheiate la 23 iulie 2002 şi 25 iulie 2002 în prezenţa procurorului şi a şefului Serviciului Economico-Financiar, după prinderea în flagrant a inculpatului P.R.F. şi care a statuat că sacii erau legaţi „la gură", astfel cum arată şi planşele foto efectuate (fil. 75 vol. I şi 79 vol. I). Aceste procese verbales-au întocmit în perioada în care accesul în magazie a fost interzis, urmare faptului că aceasta a fost sigilată de Parchetul Militar.
Din declaraţia martorului G.R. şi din planşele foto efectuate cu ocazia întocmirii procesului verbal din 25 iulie 2002, rezultă că sacul care conţinea documentele firmei R.R. era plin, la acea dată era legal „la gură", sigilat, în el nu ar mai fi încăput alte documente, cu atât mai puţin cantitatea mare de acte care a fost predată de inculpatul P.R. denunţătorului C. (acte care au fost restituire apoi şefului de serviciu).
De asemenea, urmează a fi înlăturată afirmaţia din rechizitoriu conform căreia sacul în care se aflau acte ale SC R.R. a fost deteriorat de inculpaţii C. şi M., cu scopul de a sustrage acte, întrucât, aşa cum am precizat, probele administrate dovedesc contrariul.
De asemenea, tot din probe mai rezultă că din cauza transportului, dar mai ales a manipulării sacilor, unii s-au deteriorat, sens în care a fost necesară înlocuirea lor sau reambalarea.
Se mai reţine că, în cazul necesităţii resigilării sacilor, această activitate se făcea superficial, în sensul că era legat sacul la gură, pe sfoară se punea plastelină, însă nu se mai aplica sigiliul vreunui inspector şi aceasta era predată cu degetul. Astfel se explică şi faptul că pe unele sigilii au apărut presiunile digitale ale unora dintre poliţişti.
Constatând că în cadrul acestei infracţiuni reţinute, nu există actul material, în rechizitoriu pe această încadrare juridică se strecoară chiar şi îndoiala în sensul că la modul impersonal, se precizează că „actele au fost căutate şi predate inculpatului P.R.F.", se constată că probele administrate nu sunt suficiente şi concludente în demonstrarea existenţei faptei, motiv pentru care se va dispune achitarea inculpatului.
Pe cale de consecinţă, Curtea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap.la art. 10 lit. a) C. proc. pen. va achita pe inculpatul C.V. pentru infracţiunea prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) C. pen. şi pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 alin. (1) cu ref. la art. 7 din Legea nr. 78/2000. Urmează a constatat că a fost arestat preventiv de la 2 august 2002.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, solicitând casarea acesteia şi în cadrul rejudecării, condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunile reţinute în actul de sesizare al instanţei.
Prin Decizia penală nr. 3418 din 18 iunie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 4981/2003, s-a respins excepţia invocată de inculpaţi privind inadmisibilitatea recursului parchetului şi s-a dispus admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a casat sentinţa, cu excepţia dispoziţiei de achitare a inculpatului M.N.C. pentru infracţiunea prevăzută de art. 243 alin. (1) C. pen., dispoziţie pe care a menţinut-o.
În baza art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 s-a dispus condamnarea inculpatului C.V. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64lit. a), b), c) C. pen.
În baza art. 242 alin. (1) şi (3) C. pen., s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, dispunându-se executarea de către inculpat a pedeapsei celei mai grele de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.
I-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 2 august 2002 – 18 august 2003.
În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 74 lit. a) şi c) C. pen. cu referire la art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpatul P.R.F. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.
I-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71C. pen.
S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv de la 23 iulie 2002 până la punerea sa efectivă în libertate.
În baza art. 242 alin. (1) şi (3) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului M.N.C. la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 4 luni.
I-au fost impuse obligaţiile prevăzute de art. 863 lit. a) – d) C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
Au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului C.V. este pe deplin dovedită, fundamentată pe procesul-verbal de consemnare a denunţului oral, pe declaraţiile denunţătorului dar şi a declaraţiilor inculpatului P.R. cu care denunţătorul a încercat să renegocieze suma stabilită de inculpatul C.V.
Stabilirea unui preţ discutat de denunţător, cu inculpaţii C. şi P.R. rezultă din redarea convorbirii din 17 iulie 2002.
Din aceleaşi probe a rezultat calitatea de intermediar a inculpatului P.R.F. care a acţionat în modul descris, ajutând efectiv la pretinderea şi primirea unei sume de bani pentru restituirea actelor societăţilor comerciale.
Pe de altă parte, declaraţiile martorilor şi analiza comparativă a documentelor găsite asupra denunţătorului cu cele aflate în sacul desigilat, confirmă cert sustragerea documentelor financiar-contabile ridicate cu ocazia verificării a două apartamente aparţinând unor ctăţeni chinezi şi depozitate, după verificare, într-o cameră din sediul organului de poliţie.
Ca atare, Înalta Curte, a reţinut că soluţiile de achitare a inculpaţilor pentru infracţiunile de luare de mită, complicitate la luare de mită şi sustragerea de înscrisuri este nelegală.
Ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, prin hotărârea C.E.D.O. din 1 iulie 2008 în cauza C. împotriva României s-a stabilit ca fiind încălcate următoarele dispoziţii din convenţie:
- art. 5 paragr. 1 lit. c) cu privire la luarea măsurii arestării reclamantului prin nerespectarea dispoziţiilor legii;
- art. 5 paragr. 1, având în vedere inexistenţa pentru perioada 21 septembrie – 19 noiembrie 2002 a unei hotărâri judecătoreşti care să constituie temeiul legal al detenţiei;
- art. 5 paragr. 1, prin aceea că durata detenţiei reclamantului din data de 27 septembrie 2005, ulterior rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus liberarea condiţionată a reclamantului nu respectă cerinţa termenului minim inevitabil în executarea unei sentinţe definitive ce dispune eliberarea reclamantului;
- art. 5 paragr. 3 pentru inexistenţa unor motive concrete pentru motivarea stării de arest şi lipsa unei analize privind adoptarea unei alte măsuri privative reglementate de dreptul intern;
- art. 6 paragr. 1, prin omisiunea instanţei de recurs de a proceda la audierea reclamantului, în condiţiile în care acesta nu a renunţat la acest drept şi condamnarea sa ulterioară de aceeaşi instanţă;
- art. 8, prin autorizarea interceptărilor telefonice de procuror în lipsa controlului judecătoresc;
- art. 3 din Protocolul la convenţie, prin interzicerea exercitării dreptului la vot.
Ulterior, condamnatul C.V. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 4081 C. proc. pen., aceasta fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 9 judecători – sub nr. 5574/1/2009.
Prin Decizia penală nr. 781 din 19 octombrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 9 judecători în Dosarul nr. 5574/1/2009, s-a dispus admiterea cererii de revizuire formulată de revizuientul condamnat C.V., a fost desfiinţată Decizia penală nr. 3418 din 18 iunie 2004, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispunându-se trimiterea cauzei pentru rejudecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Fiind investită, urmare procedurii instituite prin art. 4081 C. proc. pen., Înalta Curte examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin prisma motivelor de recurs invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti – excepţie însuşită şi de intimatul inculpat C.V., Înalta Curte constată că, în raport de dispoziţiile legale aplicabile, aceasta este neîntemeiată.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă nr. 43/2002, moficiată şi completată prin Legea nr. 503 din 11 iulie 2002, Parchetul Naţional Anticorupţie era organizat ca structură autonomă, cu personalitate juridică în cadrul M.P., condusă de un procuror general, fiind coordonată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Cât priveşte competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie, astfel cum rezultă din art. 3 alin. (1), aceasta era circumscrisă exclusiv efectuării urmăririi penale în cauzele limitativ prevăzute de legea specială, astfel că, exercitarea căii de atac a recursului de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, este justificată.
Pe fondul recursului, Înalta Curte constată că inculpatul C.V. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000 şi art. 242 alin. (1) şi (3) C. pen., reţinându-se că, în calitate de ofiţer de poliţie cu atribuţii de cercetare penală, i-a pretins direct, iar ulterior prin intermediul inculpatului P.R.F., cetăţeanului chinez C.J. şi altor cetăţeni chinezi, suma de câte 2000 DOLARI SUA, ori alte sume, pentru restituirea actelor fiecărei societăţi comerciale care fuseseră ridicate de către Poliţia sectorului 2 Bucureşti, iar la data de 22 iulie 2002, a sustras actele SC R.I. SRL care, prin intermediul inculpatului P.R.F. au fost înmânate cetăţeanului chinez C.J. contra sumei de 2000 DOLARI SUA.
La data de 15 iulie 2002, cetăţeanul chinez C.J. s-a prezentat la sediul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial unde a denunţat faptele săvârşite de inculpaţii C.V. şi P.R.F.
Procedându-se la administrarea directă şi nemijlocită a probelor, instanţa de fond a constatat - astfel cum rezultă din expozitivul sentinţei recurate - existenţa unor multiple contradicţii între declaraţiile inculpatului C.V. pe de o parte şi declaraţiile inculpatului P.R.F., respectiv denunţătorul C.J.
În aceste împrejurări, instanţa de fond, în virtutea rolului activ şi pentru stabilirea adevărului, avea obligaţia să procedeze la confruntarea inculpaţilor şi a denunţătorului, în condiţiile prevăzute de art. 88 alin. (2) C. proc. pen.
Confruntarea este un procedeu probatoriu complementar care poate fi folosit de instanţă în cazul în care constată că există contraziceri între declaraţiile persoanelor ascultate în aceeaşi cauză.
Potrivit textului de lege evocat, confruntarea se face între persoanele ale căror declaraţii se contrazic, astfel încât, pe lângă lămurirea contrazicerilor existente între declaraţiile persoanelor ascultate în aceeaşi cauză, se pot obţine noi date utile pentru cauza dedusă judecăţii.
Cum efectuarea acestor confruntări este necesară şi utilă cauzei – inculpatul C.V. audiat fiind de către instanţa de recurs precizând faptul că denunţătorul se află în România, fiind cercetat pentru săvârşirea unor infracţiuni - şi pentru a nu-l prejudicia pe inculpat de un grad de jurisdicţie, Înalta Curte urmează a casa sentinţa instanţei de fond şi a dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
După efectuarea confruntărilor instanţa de fond va proceda la administrarea oricărei alte probe care poate conduce la stabilirea unei situaţii de fapt clare.
Această soluţie se impune şi prin prisma hotărârii pronunţate de instanţa europeană dat şi a jurisprudenţei acesteia care obligă autorităţile judiciare naţionale la administrarea tuturor probelor în condiţiile stabilite de legea internă.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1), pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va casa sentinţa atacată şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împotriva sentinţei penale nr. 11 din 18 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, privind pe intimatul inculpat C.V.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, respectiv Curtea de Apel Bucureşti.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 300 lei, până la prezentarea apărătorului ales, pentru intimatul inculpat C.V., se va suporta din fondul M.J.L.C.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3523/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3530/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
