ICCJ. Decizia nr. 3651/2010. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3651/2010
Dosar nr.4328/98/2009
Şedinţa publică din 19 octombrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 74/F din data de 12 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia penală, în baza art. 254, alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74-76 C. pen. a fost condamnat inculpatul S.S. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), b), c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
In baza art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 74-76 C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.
În baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 74 şi 76 C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.
Conform art. 33-34 C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), b), c) C. pen.
În baza art. 254, alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74-76 C. pen. a fost condamnat inculpatul B.Ş.R. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), b), c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
În baza art. 26 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 74-76 C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals intelectual.
În baza art. 33-34 C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), b), c) C. pen.
În temeiul art. 81-82 C. pen. a fost dispusă suspendarea condiţionată a executării pedepselor, pentru ambii inculpaţi, pe un termen de încercare de 4 ani.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 359 C. proc. pen. atrăgând atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor a căror nerespectare urc ca urmare revocarea suspendării.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpaţilor, pe durata executării pedepselor, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), b), c) C. pen.
În baza art. 71, alin. (5) C. pen. a fost dispusă suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.
S-a luat act că inculpaţii au fost reţinuţi 24 h la 12 ianuarie 2009.
În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 au fost obligaţi inculpaţii să restituie persoanei vătămate T.G.G. suma de 400 lei.
În baza art. 191, alin. (2) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond analizând actele şi lucrările dosarului a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 390/P din 24 noiembrie 2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, înregistrat la această instanţă sub nr. 4328/98/2009 (nr. format vechi 1042 din 30 noiembrie 2009) au fost trimişi în judecată, in stare de libertate, inculpaţii S.S., fiul lui Ş. şi E., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 254, alin. (1) C. pen. combinat cu art. 7, alin. (1) din Legea 78/2000, art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33, lit. a) C. pen. şi inculpatul B.Ş.R., fiul lui F. şi A., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 254, alin. (1) combinat cu art. 7, alin. (1) din Legea 78/2000 şi art. 26 rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 33 C. pen.
S-a reţinut în actul de sesizare că inculpaţii, poliţişti în cadrul Postului de Poliţie al comunei Bărbuleşti, au oprit pentru control autoturismul condus de persoana vătămată T.G.G. şi, sub pretextul săvârşirii de către acesta a unei contravenţii care implica aplicarea unei amenzi mari şi suspendarea dreptului de a conduce, bau determinat să le dea suma de 400 lei. Suma a fost solicitată pentru ca inculpaţii să treacă cu vederea săvârşirea pretinsei contravenţii.
Instanţa de fond a mai reţinut că, în seara zilei de 11 noiembrie 2008 cei doi poliţişti s-au deplasat în centrul comunei pentru a fluidiza circulaţia pe drumul european, deoarece în zonă era în desfăşurare o nuntă, iar participanţii ocupaseră şi partea carosabilă.
La această acţiune a fost cooptată şi martora G.D., ajutor şef de post - Postul de poliţie Armăşeşti, iar deplasarea s-a făcut cu autoturismul D.L. aflat în dotarea acestui ultim post de poliţie. Autoturismul poliţiei a fost parcat în curtea primăriei comunei Bărbuleşti. în aceeaşi zi, dinspre Urziceni se deplasau în două autoturisme numiţii T.G.G. (şofer), G.C. şi P.A. şi, respectiv, F.C.Ş. (şofer) şi M.G., care se întorceau de la pescuit din Delta Dunării. Cele două autoturisme de deplasau în coloană, primul fiind cel condus de F.C.Ş. În jurul orelor 17 cele două autoturisme au ajuns la trecerea la nivel cu calea ferată de la intrarea în comuna Bărbuleşti care era pe culoarea roşie. După ridicarea interdicţiei, coloana de maşini s-a pus în mişcare.
Autoturismul condus de T.G.G. se afla în mijlocul coloanei, fiind precedat de încă cinci autovehicule, astfel că şoferii celor două maşini arătate mai sus nu aveau control vizual direct. Când a ajuns în zona în care acţionau cei doi poliţişti, autoturismul condus de T.G.G. a fost oprit regulamentar de inculpatul S.S. care s-a prezentat şi a cerut actele la control, invitându-l în acelaşi timp pe şofer să rămână în autoturism.
După ce le-a primit a înmânat actele inculpatului B.Ş.R. şi s-a îndreptat spre un alt autoturism oprit pe acostament. La rândul său, inculpatul B.Ş.R., având actele asupra sa, s-a urcat în autoturismul poliţiei în partea dreapta faţă. La scurt timp în autoturism s-au urcat şi ceilalţi doi agenţi - inculpatul S.S. pe locul şoferului, iar G.D. pe bancheta din spate. După o vreme, din autoturism a coborât martora G.D. care, de la distanţă, i-a făcut semn lui T.G.G. să vină la maşina politiei lucru pe care acesta l-a şi făcut. Martorul s-a apropiat de portiera dreaptă fată unde, prin geamul coborât, inculpatul B.Ş.R. i-a adus la cunoştinţă, pe un ton răstit, că a trecut pe culoarea roşie la trecerea peste calea ferată, motiv pentru care va fi amendat cu suma de 1.000 lei şi i se va reţine şi permisul de conducere în vederea suspendării.
Dupâ ce s-a asigurat că martorul era destul de speriat, i-a spus acestuia să dea suma de 500 lei şi să scape de toate consecinţele.
T.G.G. a spus că nu are aceea sumă asupra sa, dar că va merge la autoturismul propriu pentru a face rost de bani. Ajuns la maşină, T. le-a relatat celor doi pasageri motivul pentru care au fost opriţi şi că i s-a solicitat de către poliţişti suma de 500 lei pentru a fi lăsaţi să-şi continue drumul.
Deşi erau conştienţi că fapta imputată nu era reală, au hotărât sâ înmâneze poliţiştilor suma cerută pentru a-şi putea continua călătoria spre localitatea de domiciliu. în acest sens, martorul G.C. i-a dat lui T.G.G. 300 lei, la care acesta din urmă a mai adăugat 100 lei clin banii proprii şi, având asupra lui suma de 400 lei, s-a întors la autoturismul poliţiei.
Odată ajuns. Ie-a comunicat celor din autoturism că nu are decât 400 lei şi modul în care a făcut rost de bani.
Inculpatul B.Ş.R. nu a comentat în nici un fel, a luat banii şi a trecut la întocmirea procesului - verbal de contravenţie în care a menţionat în mod neadevărat că a aplicat sancţiunea avertisment pentru faptul că T.G.G. nu a prezentat la control documentele prevăzute de legislaţia în vigoare.
Deşi a fost scris de către inculpatul B.Ş., în cuprinsul procesului - verbal apare numele inculpatului S.S. ca agent constatator. De asemenea, procesul - verbal a fost semnat de către inculpatul S.S.
După ce a primit actele şi un exemplar de pe procesul - verbal T.G.G. s-a întors la autoturism şi a continuat drumul către casă.
Alarmate de faptul că autoturismul condus de T.G.G. nu-i urma, cei din prima maşină l-au contactat telefonic pe martorul G.C. şi i-au cerut explicaţii. Martorul le-a relatat motivul pentru care au întârziat şi au convenit să se întâlnească într-un punct de pe traseu, unde prima maşină urma să-i aştepte pe cei întârziaţi.
Deşi declaraţiile martorilor sunt neclare cu privire la momentul în care şi-au dat seama că nu au primit chitanţă pentru banii daţi, iar în procesul - verbal era consemnată o cu totul altă situaţie de fapt decât cea comunicată verbal de agentul de poliţie, în opinia instanţei de fond este dincolo de orice dubiu că, după reunirea grupului şi la iniţiativa martorului M.G. (care este el însuşi agent de poliţie) cu toţii au hotărât să denunţe organelor în drept fapta celor doi inculpaţi. în acest sens martorul M.G., de pe telefonul propriu, a sunat la mai multe instituţii ale statului, reuşind în cele din urmă să denunţe fapta la dispeceratul Inspectoratului Judeţean de Poliţe Ialomiţa, arătând că el a fost cel care a fost obligat de poliţişti să le înmâneze o sumă de bani. Cercetările ulterioare au dovedit însă situaţia de fapt descrisă mai sus.
Reţine instanţa de fond că, audiaţi fiind, inculpaţii au negat în mod constant învinuirile aduse. Astfel, au arătat că inculpatul S.S. a oprit din trafic autoturismul condus de T.G.G. pentru că, pe de o parte, ar fi fost indicat de localnici că trecuse pe culoarea roşie de la trecerea la nivel cu calea ferată şi pe de altă parte, că forţa traficul prin claxoane şi fleşuri luminoase. Au mai arătat că, după ce a fost oprit, conducătorul auto s-a manifestat agresiv, a solicitat să fie lăsat să plece pentru că era însoţit de primarul localităţii de domiciliu şi nu a prezentat toate actele cerute de dispoziţiile legale incidente. Au aplicat sancţiunea avertisment pentru lipsa documentelor şi nu au luat măsuri în legătură cu pretinsa traversare pe roşu, pentru că nu o constataseră personal. Nu au cerut şi nu au primit nici o sumă de bani de la T.G.G.
Instanţa de fond a apreciat declaraţiile inculpaţilor ca ne sincere pentru ca nu se coroborează cu celelalte probe ale dosarului.
Astfel, în opinia instanţei de fond nici-o probei a dosarului nu dovedeşte un comportament agresiv din partea lui T.G.G., cu atât mai mult cu cât acesta se afla în prezenţa şefului său direct, martorul G.C., primarul comunei Budila, judeţul Braşov. De altfel, apreciază instanţa de fond, clacă cineva ar fi încercat să se impună în faţa agenţilor de poliţie acela nu putea fi decât acest martor. Or, pe durata evenimentului, G.C. a rămas în autoturism şi a discutat cu prietenul său, martorul F.A.
Apoi, apreciază prima instanţă că nici referirea la trecerea pe culoarea roşie nu poate fi primită pentru că, din locul unde se aflau, nici inculpaţii şi nici celelalte persoane, nu puteau sesiza modul în care se făcea trecerea la nivel cu calea ferată. Mai mult decât atât, fiind în mijlocul coloanei care se formase, este imposibil să se afirme că autoturismul condus de T.G.G. ar fi trecut pe culoarea roşie la punerea în mişcare a coloanei.
În opinia primei instanţe, chiar dacă sub unele aspecte declaraţiile martorilor G.C. şi F.A. nu sunt concordante, acestea concordă cu declaraţiile martorului T.G.G. in aspecte esenţiale şi relevante pentru cauză.
Astfel, după ce a solicitat actele, fără să facă nici un comentariu cu privire la lipsa unuia dintre acestea (ceea ce poate duce la concluzia că şoferul le-a prezenta pe toate), inculpatul S.S. i-a cerut lui T. să rămână în maşină. Apoi, martorii au confirmat că, după o vreme şoferul lor a fost invitat la maşina poliţiei aflată într-o curte şi ascunsă privirilor lor de un zid de beton. Nu au putut da infirmaţii asupra lucrurilor care s-au petrecut în acel loc, dar au susţinut că T.G.G. s-a întors, le-a spus că va fi amendat pentru un lucru pe care nu îl săvârşise şi că i s-a cerut de către agenţii de poliţie suma de 500 lei.
Martorul G.C. a susţinut în mod constant că i-a dat lui T. suma de 300 lei din banii proprii şi că nu se îndoieşte nici o clipă de faptul că şoferul a dat banii celor doi poliţişti.
Instanţa de fond a menţionat că nu poate să nu observe că, prin modalitatea de acţionare, cei doi inculpaţi au căutat să-l îndepărteze pe T. de ceilalţi martori în speranţa că discuţiile şi faptele petrecute în şi lângă autoturismul poliţiei vor rămâne necunoscute.
Astfel, în opinia instanţei de fond apare cel puţin bizar faptul că deşi zona era aglomerată şi traficul se desfăşura cu greutate toţi cei trei poliţişti şi-au părăsit posturile pentru a se îmbarca în autoturismul de serviciu în acelaşi timp. Apoi, atipică este şi modalitatea de aplicare şi sancţionare a contravenţiei pentru că, în asemenea situaţii, agentul constatator întocmeşte procesul - verbal în maşina proprie după care se deplasează la maşina şoferului contravenient căruia îi aduce la cunoştinţă sancţiunea cu motivaţia necesară şi îi restituie actele prezentate spre control. Nu s-a întâmplat acest lucru şi în cazul lui T.G.G., care - aşa cum s-a arătat mai sus - a fost invitat la maşina poliţiei şi ţinut în picioare până când inculpatul B.Ş.R. a întocmit procesul verbal.
Instanţa de fond a apreciat că, prin această modalitate, inculpaţii au făcut presiuni asupra martorului pe care au încercat, şi chiar au reuşit, să-l timoreze.
Reţine instanţa de fond că întrebaţi fiind cu privire la motivaţia pentru care împotriva lor s-a făcut denunţul penal, inculpaţii au găsit necesar să explice atitudinea lui T., şi a celor clin grupul lui, ca fiind o răzbunare pentru făptui cei au fost opriţi din drum.
Instanţa de fond a înlăturat şi aceste apărări pentru că nu sunt dovedite în nici un fel. Apoi, vârsta şi ocupaţia martorilor (primar, agent de poliţie, profesor) şi faptul că îi vedea pentru prima dată pe inculpaţi, au îndreptăţit instanţa de fond să creadă că, în acest caz, nu este vorba despre nici o răzbunare, iar martorii au relatat cu bună credinţă ceea ce au perceput cu propriile simţuri. De asemenea, T.G.G., persoană tânără, provenind dintr-o familie respectabilă şi cu o bună educaţie, nu poate fi bănuit că a acţionat pentru a se răzbuna şi aceasta numai pentru că a fost supus unui simplu control rutier. Nici martorul M.G. nu ar putea fi bănuit de rea credinţă pentru că, în cazul acestuia, ar fi funcţionat mai degrabă o solidaritate de breaslă ori, aşa cum s-a observat el a fost acela care a alertat organele statului fiind probabil mai familiarizat cu aceste proceduri.
În apărare, instanţa de fond a audiat martorii C.Z.M. şi L.V. care au susţinut în declaraţiile lor că T.G.G. a făcut un singur drum de la maşina sa la maşina poliţiei, la întoarcere având hârtii în mână. Prima instanţă a privit insă cu reticenţă aceste declaraţii pentru că, în primul rând, este foarte puţin probabil ca in contextul general (era aproape noapte, era nuntă, era aglomeraţie), cei doi să fi fost atenţi la ce se întâmplă în curtea primăriei, cine intră, cine iese si de câte ori. Apoi, aşa cum G.C. şi F.A. nu au putut reda ce se întâmplă în curtea primăriei din cauza zidului împrejmuitor, este foarte probabil ca şi cei doi martori să fi avut aceleaşi probleme de vizibilitate. De asemenea, prima instanţă a înlăturat şi apărările făcute de apărătorii celor doi inculpaţi pentru că sunt circumstanţiale şi nu privesc aspectele esenţiale ale cauzei.
La individualizarea pedepselor instanţa de fond a ţinut seama de dispoziţiile generale ale codului penal, de limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a codului, de gradul de pericol social al faptelor, de persoana infractorului, precum şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Instanţa de fond a ţinut seama de gradul ridicat de pericol social al faptei dat nu atât de valoarea sumei cerute şi remisă, ci de calitatea pe care inculpaţii o aveau atunci când au săvârşit fapta, agenţi de poliţie, cu atribuţii de poliţie judiciară, chemaţi şi plătiţi pentru a asigura respectarea legii. Apoi, s-a ţinut seama de modalitatea de săvârşire, prin înţelegerea dintre cei doi şi în condiţiile in care persoana vătămată nu era singură în autoturism, fapt ce dovedeşte o îndrăzneală deosebită din partea inculpaţilor.
Instanţa de fond a arătat câ nu contestă faptul că inculpatul nu este obligat să spună adevărul şi că este îndreptăţit la folosirea tuturor mijloacelor legal pentru a se apăra cât mai eficient. Totodată, o atitudine sinceră, de recunoaştere şi de regret dovedeşte că infractorul a înţeles că a încălcat legea, lucru care trebuie să fie evidenţiat şi în pedeapsă.
Or, a constatat instanţa de fond că, împotriva tuturor probelor administrate, inculpaţii au negat săvârşirea faptelor, aspect care a îndreptăţit concluzia că aceştia nu au înţeles gravitatea faptelor pentru care au fost cercetaţi şi trimişi în judecată. Pe de altă parte, la individualizarea pedepselor s-a ţinut seama că inculpaţii sunt tineri, infractori primari şi care au avut un loc de muncă stabil, că inculpatul S.S. este căsătorit şi are în întreţinere doi copii minori.
Aceste ultime consideraţiuni, în opinia instanţei de fond, s-au constituit circumstanţe atenuante personale care au permis coborârea pedepselor sub minimul prevăzut de lege.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii S.S. şi B.Ş.R. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul condamnării lor greşite la pedepse cu închisoarea, în condiţiile în care faptele pentru care au fost trimişi în judecată nu au corespondent în realitatea obiectivă.
În dezvoltarea motivelor de apel, avocat G.C. a susţinut câ, instanţa de fond a dat o interpretare greşită probelor dosarului, ca urmare a eficienţei acordate declaraţiei martorului T.G.G., atâta timp cât a constatat existenţa unor contradicţii cu privire la declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză, după ce în prealabil a înlăturat şi susţinerile inculpaţilor, apreciind în mod nejustificat că acestea nu au fost dovedită. Potrivit apărării, din probele dosarului nu rezultă că inculpaţii ar fi pretins şi totodată primit vreo sumă de bani de la martorul G.G., aşa încât soluţia corectă este aceea de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Şi avocatul G.F. a solicitat admiterea apelurilor, desfiinţarea sentinţei penale şi, pe fond, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. achitarea inculpaţilor S.S. sub aspectul comiterii infracţiunilor de luare de mită, fals intelectual şi uz de fals, cât şi a inculpatului B.Ş.R. pentru infracţiunile de luare de mită şi complicitate la fals intelectual, arătând că, deşi însăşi instanţa de fond a apreciat că declaraţiile martorilor nu se coroborează sub multe aspecte, a ajuns totuşi la concluzia greşită că ele concordă, în ceea ce priveşte săvârşirea faptelor. Relevant în acest sens, susţine apărarea este faptul că toţi martorii au declarat că au trecut pe culoarea verde a semnalizatorului de la nivelul de trecere peste calea ferată şi ca în zonă nu se mai afla un alt semafor, în condiţiile în care acel semnalizator nu are o lumină de culoare verde, ci lumini de culoare albă şi roşie şi că martorul G.C. este singurul care nu are permis de conducere. Mai mult decât atât, sentinţa penală se fundamentează, potrivit apărării, pe declaraţia martorului M.G., instanţa de fond considerând că, dată fiind calitatea sa de poliţist, are mai multă credibilitate, în condiţiile în care şi inculpaţii au aceeaşi calitate, şi unii martori la fel, fiind greu de crezut că un poliţist cu o activitate de 15 ani, cum însuşi a declarat acesta, nu avea reprezentarea, la momentul efectuării denunţului, că nu trebuie să afirme fapte mincinoase. Or, în denunţul iniţial, martorul a susţinut că a fost oprit de lucrătorii de poliţie, care i-au pretins suma de bani pe care însuşi a dat-o, pentru ca ulterior să afirme că martorului T.G.G. i-au fost ceruţi banii înscenându-i-se acel proces-verbal de contravenţie. Acest elemente releva nesinceritatea martorului, fie la momentul formulării denunţului, fie ulterior, aşa încât, se impune înlăturarea deopotrivă a tuturor declaraţiilor date de acest martor. în acelaşi timp, instanţa de fond a înlăturat declaraţiile date de martorii propuşi de apărare pe simpla prezumţie că dacă martorii acuzării nu au văzut maşina de poliţie nici ceilalţi nu au văzut-o. în realitate, ei au observat autoturismul poliţiei, chiar dacă se aflau la o nuntă, au remarcat că lucrătorii de poliţie au oprit o maşină, s-au uitat în acea direcţie şi aveau vizibilitate bună, de lângă magazin, aspect care ar fi fost uşor de evidenţiat printr-o cercetare la fata locului, activitate care nu a fost făcută. Totodată, la fond, au mai fost audiaţi doi martori propuşi de apărare, care la momentul comiterii faptelor imputate aveau vizibilitate spre curtea primăriei, poarta fiind deschisă, însă declaraţiile lor nu au fost reţinute de instanţă, dar nici nu au fost înlăturate. De asemenea, a fost ignorată şi declaraţia dată de martora G.D., persoana care se afla în maşină cu inculpaţii şi singura care a oferit o mărturie directă, cu excepţia denunţătorului.
Pentru toate aceste considerente, inculpaţii - prin apărător - au apreciat că nu s-a făcut dovada comiterii infracţiunilor, nu a fost răsturnată prezumţia de nevinovăţie, reiterând solicitarea de admitere a apelului, desfiinţarea sentinţei penale şi, pe fond, achitarea inculpaţilor conform art. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
În cursul judecării apelurilor au fost audiaţi inculpaţii S.S. şi B.Ş.R., precum şi martorii G.D., T.G.G., G.C., M.G., F.C.Ş., A.F., C.Z.M. şi L.V.
Din declaraţia dată de inculpatul S.S. rezultă că acesta nu a văzut dacă martorul T.G.G. a trecut pe culoarea roşie a semaforului, acest fapt fiindu-i imputat de persoanele de etnie romă care se aflau la o nuntă în ziua respectivă. întrucât atât şoferul, respectiv martorul T.G.G., cât şi pasagerul din dreapta, despre care ulterior a aflat că este primarul unei localităţi, au negat cele susţinute de romi, a întocmit procesul verbal de contravenţie, sancţiunea aplicată fiind, avertismentul.
Inculpatul B.Ş.R. a declarat că nu a constatat comiterea vreunei contravenţii de către martorul T.G.G., flind ulterior chemat de S.S., respectiv în momentul în care oamenii aflaţi in zonă îi reproşau acestuia că nu a fost oprit şoferul care nu a respectat culoarea roşie a semaforului. A mai declarat inculpatul B.Ş.R. că a întocmit procesul verbal de contravenţie în numele colegului său şi că nu s-a pretins sau primit vreo sumă de bani cu această ocazie.
Şi martora G.D., prezentă la faţa locului în calitatea sa de ajutor şef de post al Poliţiei Armăşeşti, a susţinut varianta oferită de inculpaţii S.S. şi B.Ş.R. în ceea ce priveşte inexistenţa faptelor pentru care au fost trimişi în judecată şi, ulterior, condamnaţi la pedepse cu închisoarea de către prima instanţă.
Martorul T.G.G. a declarat că, în momentul în care a semnat procesul verbal de contravenţie, „a realizat că ceva nu este în regulă" pentru că primise avertisment, şi totodată nu i-a fost înmânată chitanţa de către cei doi poliţişti, cu privire la suma de 400 lei pe care Ie-a dat-o. A mai declarat martorul că avea asupra sa numai suma de 100 lei, diferenţa de 300 lei fiind suportată de martorul G.C., primarul comunei Budila, şi că s-a speriat de atitudinea autoritară a celor doi poliţişti care i-au comunicat că pentru contravenţia săvârşită trebuie să plătească o amendă de 1000 lei. De asemenea martorul a mai susţinut „eram convins că am plătit jumătate din cuantumul amenzii, chiar dacă am plătit doar 400 lei şi nu aveam alţi bani la mine" şi că „în momentul în care am vorbit cu poliţiştii, aceştia m-au luat foarte tare, aşa încât am gândit că, chiar am comis fapta".
Martorul G.C., ocupantul locului din dreapta al autoturismului condus de şoferul T.G.G., a susţinut în faţa instanţei de apel, că au trecut peste podul de cale ferată al comunei Bărbujeşti pe culoare verde a semaforului, însă un poliţist care avea un aparat foto în mână Ie-a comunicat că au trecut pe culoarea roşie a semaforului iar pentru că fapta s-a săvârşit pe înserat nu l-ar putea recunoaşte. Martorul T.G.G. a fost chemat la poliţie şi s-a întors foarte speriat întrucât urma să fie amendat cu suma de 1000 lei. Deşi jumătate din minimul amenzii ar fi fost de 500 lei, T.G.G. a dat suma de 100 lei în timp ce suma 300 lei a fost suportată chiar de el. A mai relatat martorul că, în momentul în care a citit procesul verbal şi-a dat seama că T.G. nu fusese amendat contravenţional, motiv pentru care au sesizat D.N.A.
Martorul F.A. a declarat că se afla în aceeaşi maşină cu G.C. şi că s-au strâns 400 lei reprezentând plai a unei amenzi contravenţionale pe care şoferul T.G.G. nu a săvârşit-o, întrucât nu a trecut pe culoarea roşie a semaforului, cum au susţinut poliţiştii. A mai arătat martorul că după ce au citit procesul verbal de contravenţie şi-au dat seama că acesta nu cuprinde date reale, atâta timp cât T.G.G. fusese sancţionat contravenţional cu „avertisment" şi nu cu amendă, aşa încât M.G., în calitatea sa de agent de poliţie a luat iniţiativa de a sesiza cadrele de conducere despre cele întâmplate. În ceea ce priveşte pofilul moral al martorului T.G.G., F.A. a declarat următoarele: „nu se pune problema ca T.G.G. să nu dea banii poliţiştilor, pentru că este un băiat cinstit, pe care îl cunosc de câţiva ani şi aş băga mana in foc pentru el. Era emoţionat atunci când s~a întors de la maşina politiei. Orice om ar fi fost.".
Martorul M.G. a susţinut că a sunat la I.P.J. după ce citit procesul verbal de contravenţie, întrucât a ajuns la concluzia „că i s-a făcut o înscenare" lui T.G.G. de către poliţişti. A mai arătat martorul că I.P.J. putea să rezolve această neclaritate, deoarece poliţiştii au încheiat un proces verbal de contravenţie pentru neprezentarea actelor la control, deşi l-au acuzat pe T.G.G. de trecere pe culoarea roşie, după ce în prealabil i s-a arătat o fotografie făcută cu un aparat digital.
Aceeaşi situaţie de fapt a fost prezentată şi de martorul F.C.Ş., şoferul autoturismului care se afla în faţa celui condus de T.G.G.
Au fost audiaţi şi martorii C.Z.M. şi L.V. care au declarat că F. văzut pe şoferul autoturismului oprit de către poliţişti având un proces verbal în mână.
Prin Decizia penală nr. 130/ A din 10 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins ca nefondate apelurile inculpaţilor.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:
Potrivit ari. 254 alin. (1) C. pen. infracţiunea de luare de mită constă în fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foioase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.
Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 fapta de luare de mita, prevăzută la art. 254 C. pen., daca a fost săvârşita de o persoana care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, se sancţionează cu pedeapsa prevăzuta la art. 254 alin. (2) C. pen. privind săvârşirea infracţiunii de către un funcţionar cu atribuţii de control.
În raport de aceste dispoziţii, elementul material al infracţiunii de luare de mită se poate realiza alternativ, fie printr-o acţiune de prefindere, primire sau acceptare, fie printr-o inacţiune, respectiv prin nerespingerea promisiunii unei sume de bani sau a altor foioase, în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii sau întârzierii în îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu ale unui funcţionar ori în scopul efectuării unui act contrar acestor îndatoriri.
În atare situaţie, în mod corect a reţinut prima instanţă că activitatea infracţională desfăşurată de către cei doi inculpaţi, în calitate de agenţi de poliţie, se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii de luare de mită, în condiţiile în care au pretins martorului T.G.G. suma de 500 lei, deşi din procesul verbal din data de 6 noiembrie 2008, rezultă o altă situaţie de fapt, neconformă cu probele administrate în cauză, pentru care acesta a fost sancţionat contravenţional cu avertisment. Obiectul mitei, respectiv suma de 400 lei, a fost pe deplin dovedit, ca urmare a coroborării declaraţiei martorului T.G.G. cu declaraţiile martorilor G.C., M.G., F.C.Ş. şi A.F., date atât în faza de urmărire penală cât şi de judecată.
Potrivit art. 69 C. proc. pen., declaraţiile învinuitului sau inculpatului făcute in cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai in măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Or, reţine instanţa de apel, coroborarea declaraţiilor inculpaţilor S.S. şi B.Ş.R., cu declaraţia martorei G.D., faţă de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală de către procuror pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000, ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 181 C. pen., nu poate duce la constatarea că fapta de luare de mită nu există în materialitatea ei şi nu constituie infracţiune, cum în mod greşit a susţinut apărarea. Poliţistul are obligaţia, potrivit art. 4 din Statutul Poliţistului să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Constituţia şi legile ţării, aşa încât credibilitate în această cauză, prezintă declaraţia agentului de poliţie M.G. care a luat iniţiativa de a sesiza I.P.J. Ialomiţa în legătură cu faptele comise de colegii săi.
În ceea ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii de luare de mită instanţa de apel a reţinut că vinovăţia inculpaţilor S.S. şi B.Ş.R. îmbracă forma intenţiei directe, aşa încât - în mod corect -declaraţiile acestora au fost înlăturate de către instanţa de fond din ansamblul probator administrat în cauză.
Apcirarea inculpaţilor, în sensul că există contradicţii între sesizarea făcută de M.G. la postul de poliţie Urziceni şi declaraţiile date în faza de judecată, urmează a fi înlăturată de către instanţa de apel. împrejurarea că în data de 6 noiembrie 2008 martorul M.G., fără a-şi declina calitatea de poliţist, a susţinut în sesizarea făcută telefonic la I.P.J. Urziceni că a fost sancţionat contravenţional cu avertisment şi, totodată, că poliţiştii din comuna Bărbuleşti i-au luat în mod nejustificat suma de 400 lei, nu poate duce la constatarea incidenţei dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. Dimpotrivă ca urmare a acestei sesizări, organele de poliţie - pe baza cercetărilor efectuate - au descoperit că cel sancţionat contravenţional în data de 6 noiembrie 2008 a fost martorul T.G.G., motiv pentru care s-au administrat probe care au dus la stabilirea prezentei situaţii de fapt.
În opinia instanţei de apel nefondată este şi critica apărării referitoare la inexistenţa infracţiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 291 C. pen., în ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.S. şi art. 26 rap. la art 289 C. pen., cu privire la inculpatul B.Ş.R., în condiţiile în care nu s-a dovedit lipsa de temeinicie a probelor oferite de către acuzare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 66 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva hotărârilor, ambii inculpaţi au declarat prezentele recursuri, motivele fiind menţionate în partea introductivă a deciziei.
Prealabil examinării pe fond a recursurilor, Înalta Curte constată următoarele:
- cu acordul lor, ambii inculpaţi au ascultaţi de instanţa de fond (fii. 14-15, 17-19), aceştia fiind asistaţi de apărător ales (fii. 13). Înainte de a se declara terminată cercetarea judecătorească inculpaţii personal, precum şi apărătorii aleşi ai acestora, au declarat că nu mai au alte cereri şi nu propun alte probe noi (pag.2 - încheierea de dezbateri şi amânare a pronunţării sentinţei);
- în apel, de asemenea cu acordul lor, ambii inculpaţi au fost ascultaţi (fii. 38-39, 40), fiind asistaţi de apărători aleşi (fii. 25, 26). înainte de a dispune trecerea la dezbateri, inculpaţii şi apărătorii aleşi nu au formulat alte cereri şi nici nu au mai propus alte probe noi (pag. 2 a încheierii de dezbateri);
- atât în primă instanţă, cât şi în apel (declaraţii martori, fii. 68-69, 70-71, 72-73, 74-75, 76, 77-78, 79, 80) au fost administrate nemijlocit probe, inclusiv probe noi propuse de apărare;
- în recurs, asistaţi de apărători aleşi, ambii inculpaţi au invocat „dreptul la tăcere", nefiînd de acord să dea declaraţii. De asemenea, apărarea nu a formulat alte cereri şi nici nu a propus administrarea de probe noi.
Examinând pe fond recursurile inculpaţilor, Înalta Curte constata următoarele:
În sinteză, apărarea a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. a) din C. proc. pen. „fapta nu există", susţinând că instanţele au făcut o gravă eroare de fapt, eroare care a condus la o greşită soluţie de condamnare a inculpaţilor (caz de casare invocat - art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.).
Cazul de casare invocat de apărare nu este incident pentru următoarele motive:
a) din dezvoltarea motivelor scrise de recurs, Înalta Curte constată că, în realitate, apărarea nu sugerează existenţa unei „grave erori de fapt" (adică stabilirea eronată, gravă, a situaţiei de fapt în raport cu probatoriul administrat), ci - după caz - fie o greşită evaluare a probelor dosarului de către instanţe, fie greşita înlăturare a unor probe (mijloace de probă);
b) pe de o parte, reţinându-se împrejurarea că în recurs nu au fost propuse ori administrate probe noi, iar pe de altă parte, constatându-se multitudinea probelor administrate de organul de urmărire penală şi de către ambele instanţe, amploarea motivării în fapt şi în drept a deciziei atacate - dai, mai ales, a sentinţei instanţei de fond - apare ca justificată concluzia lipsei de utilitate a reiterării tuturor argumentelor de natură probatorie - convingător expuse în sentinţa atacată - Înalta Curte însuşindu-şi toate aceste argumente (sentinţă pag. 4-7; decizie pag. 11-12);
c) conform art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare. Eroarea gravă trebuie să fie constatată din compararea faptelor reţinute cu probele administrate.
Aşa cum s-a menţionat, apărarea nu a arătat în ce constă eroarea gravă de fapt şi ce probă este în contradicţie cu situaţia de fapt reţinută de prima instanţă şi, respectiv, confirmată de instanţa de apel. Motivarea apărării, în sensul că instanţele ar fi evaluat greşit probele administrate, nu este, prin ea însăşi, suficientă să justifice incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Prima instanţă, precum şi cea de apel, au motivat convingător situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor prin coroborarea probelor administrate în cursul procesului penal.
Este adevărat că inculpatul beneficiază de „prezumţia de nevinovăţie", nefiind obligat să-şi dovedească nevinovăţia (art. 66 alin. (1) C. proc. pen.), revenind organelor judiciare (acuzării) obligaţia să administreze probe în vederea dovedirii vinovăţiei acestuia (art. 4, art. 62 şi art. 65 alin. (1) C. proc. pen.). Este însă deopotrivă adevărat că, potrivit art. 66 C. proc. pen., inculpatul, în cazul în care există probe de vinovăţie, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.
În înţelesul legii „a proba lipsa lor de temeinicie", este un drept şi o obligaţie procesuală care nu se rezumă la negarea vinovăţiei, la negarea conţinutului informativ al unei probe ori la negarea evaluării corecte a probelor de către instanţă.
În cauză, apărarea s-a limitat doar la expunerea unor ipoteze, fără a proba lipsa de temeinicie a probelor în acuzare şi fără a arăta, chiar la minimă suficienţă, care probă este în contradicţie cu situaţia de fapt expusă în cele două hotărâri judecătoreşti.
Ambele instanţe au examinat toate apărările de fond ale inculpaţilor, precum şi criticile aduse în apel sentinţei (pretinsa „răzbunare" a martorilor ascultaţi, pretinsul „comportament agresiv" al martorului denunţător, dar şi aparentele „contradicţii" între unele aspecte relevate de anumiţi martori) şi au argumentat convingător imperativul înlăturării, totale ori parţiale, a unor mijloace de probă (inclusiv declaraţiile inculpaţilor de nerecunoaştere a acelor împrejurări de fapt cu valenţă infracţională), prin aceea că anumite aspecte din relatările unor martori sunt vădit neconforme realităţii, necoroborându-se cu celelalte probe administrate.
Or, în măsura în care inculpatul nu reuşeşte să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumţia de nevinovăţie este răsturnată, această prezumţie având caracter relaţii», iar nu absolut.
Recursurile inculpaţilor urmează însă a fi admise pentru motivul ce se va arăta (caz de casare - art. 38515 pct. 14 C. proc. pen.).
În lipsa altor elemente probatorii, natura infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, şi condamnaţi în sensul celor arătate, inclusiv prin dispunerea modalităţii neprivative de executare a pedepselor, nu justifică interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C. pen. nici ca pedeapsă complementară, şi nici ca pedeapsă accesorie.
În consecinţă, Înalta Curte - în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. - va admite ambele recursuri, numai sub aspectul şi în limitele arătate, va casa, în parte, ambele hotărâri, dispunând înlăturarea interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., atât ca pedeapsă complementară, cât şi ca pedeapsă accesorie.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate. Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursurilor vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpaţii S.S. şi B.Ş.R. împotriva Deciziei penale nr. 130/ A din 10 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează în parte Decizia sus-menţionată şi sentinţa penală nr. 74/ F din 12 martie 2010 a Tribunalului Ialomiţa, numai sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 64 lit. a) teza I C. pen. ca pedeapsă complementară şi accesorie, dispoziţie pe care o înlătură pentru ambii inculpaţi.
Menţine restul dispoziţiilor hotărârilor.
Onorariile apărătorului desemnat clin oficiu, în sumă de câte 75 lei, se vor plăti din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 19 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3509/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3678/2010. Penal → |
|---|
