ICCJ. Decizia nr. 3292/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3292/2010
Dosar nr.486/119/2008
Şedinţa publică din 23 septembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 41 din 19 iunie 2009, Tribunalul Covasna au condamnat inculpaţii:
- V.A. (fiul lui G. şi M.) la pedepsele de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b), d), e) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. a), alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.; de 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b), d), e) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. a), alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen., art. 35 alin. (3) din acelaşi cod, a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b), d), e) C. pen.
- A.D. (fiul lui N. şi al I.) la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. a), alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a art. 99 şi urm. şi a art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.;
- P.A.I. (fiul lui I. şi V.) la pedepsele de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. a), alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 şi urm. şi a art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. şi de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. a), alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 99 şi urm. şi a art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
În baza art. 71 alin. (1), (2), (3) C. pen., au fost interzise inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b), d), e) C. pen., ca pedepse accesorii.
În baza art. 14 alin. (1), (2), (3) lit. b), alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 346 alin. (1) din acelaşi cod, cu aplicarea art. 998, 1003 şi 1000 alin. (2) C. civ., au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii V.A., A.D. şi P.A.I., pe inculpatul minor A.D. în solidar cu partea responsabilă civilmente A.I. şi pe inculpatul minor P.A.I. în solidar şi cu părţile responsabile civilmente P.I. şi P.V., să plătească părţii civile S.A.I., prin reprezentanta legală P.M., suma de 30.000 lei despăgubiri civile, reprezentând daune morale.
În baza art. 14 alin. (1), (2), (3) lit. b), alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 346 alin. (1) din acelaşi cod, cu aplicarea art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul V.A. să plătească părţii civile S.A.I., prin reprezentanta legală P.M., suma de 5000 lei despăgubiri civile, reprezentând daune morale.
Totodată, au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare, aşa cum rezultă din dispozitivul sentinţei.
În esenţă, s-au reţinut următoarele:
Partea vătămată S. (fost P.) A.I., minor, suferind de afecţiuni psihice, care îi afectau dicernământul a fost crescut de bunica maternă, martora P.M., căreia i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească.
În vara anului 2005, partea vătămată s-a întâlnit în faţa blocului în care locuia cu vecinii de bloc, respectiv cei trei inculpaţi, şi, profitând de starea psihică a acesteia, inculpatul V.A. a tras-o în subsolul blocului, unde a ameninţat-o cu bătaia şi cu moartea, iar cu o brichetă i-a ars părul, în vederea supunerii părţii vătămate la perversiuni sexuale, respectiv sex oral. În acest timp, inculpatul P.A.l. ştia ce se întâmplă în subsolul blocului, fiind instruit de către V.A. să stea de pază la intrarea în bloc.
Supusă presiunilor psihice şi violenţelor fizice exercitate asupra sa, partea vătămată a întreţinut sex oral cu inculpatul V., după care acesta I-a trimis şi pe inculpatul P.A.I., care la rândul său a întreţinut relaţii sexuale orale cu partea vătămată.
Ulterior, cei doi inculpaţi şi-au făcut un obicei din aceste practici, cooptându-l şi pe inculpatul A.D., căruia i-au povestit cele întâmplate în vara anului 2005.
Astfel, în tot cursul anului 2006, cei trei inculpaţi au întreţinut raporturi sexuale orale cu partea vătămată, prin ameninţare şi violenţă, atât în subsolul blocului, cât şi pe malul râului Olt.
Partea vătămată a fost forţată de mai multe ori de către inculpatul A.D. să întreţină raporturi sexuale orale şi la locuinţa sa, când părinţii săi nu erau acasă.
Aceste practici au durat până la data de 10 februarie 2007, când cei trei inculpaţi s-au întâlnit în parcul de joacă din faţa blocului unde locuiau, iar inculpatul V.A., cu o bucată de sârmă găsită pe jos, a legat-o pe partea vătămată de cadrul metalic al unui bătător de covoare, după care au abandonat-o în acel loc, fiind găsită ulterior de o persoană alertată de strigătele de ajutor.
Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 88/AP din 20 noiembrie 2009, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi împotriva sentinţei.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs inculpaţii.
Prin recursurile declarate, inculpaţii au pus concluzii de admitere a recursurilor şi casare a hotărârilor atacate, solicitând următoarele:
- inculpatul V.A., prin apărător, a solicitat achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., motivând că lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv intenţia; schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), (2), (3) C. pen. în cea prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., deoarece nu există dovezi concludente referitoare la constrângerea părţii vătămate, care i-a urmat pe inculpaţi, aşa cum se menţionează chiar în rechizitoriu; referitor la al treilea motiv de recurs, a solicitat reducerea pedepsei aplicate, având în vedere conduita bună anterior şi ulterior săvârşirii faptei, lipsa antecedentelor penale, atitudinea sinceră şi de cooperare, în condiţiile bolii psihice de care suferă inculpatul, oligofrenie, referitor la care s-ar fi impus o expertiză psihiatrică, pentru determinarea capacităţii de discernământ. În concluzie, a solicitat casarea hotărârilor cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond, pentru administrarea unor probe noi, iar, în al doilea rând, casarea cu reţinerea spre rejduecare şi aplicarea unei pedpse spre minimul legal, cu aplicarea art. 861 C. pen.
- inculpatul A.D., prin apărător, a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., motivând că materialul probator nu dovedeşte vinovăţia sa; în subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei, prin acordarea unei eficiente maxime circumstanţelor personale, în raport de care poate fi reeducat fără privare de libertate, în condiţiile art. 81 C. pen.
- inculpatul P.A.I., prin apărător, a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., motivând că nu sunt probe certe pentru dovedirea vinovăţiei, nu există martori direcţi, iar inculpatul şi partea vătămată au intelect redus, cu posibilităţi reduse de înţelegere şi reprezentare; schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), (2), (3) C. pen. în cea prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., deoarece nu există dovezi concrete referitoare la constrângerea părţii vătămate şi profitarea de imposibilitatea acesteia de a se apăra; în subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei, cu aplicarea art. 81 C. pen., prin acordarea unei eficiente maxime circumstanţelor personale.
Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că recursul inculpatului V.A. este fondat, iar recursurile inculpaţilor A.D. şi P.A.I. nu sunt fondate.
În ce priveşte recursul declarat de inculpatul V.A., se constată că acesta este fondat, prioritar, pentru un alt motiv decât cele susţinute de apărător, însă invocat în scris şi menţionat tangenţial de către acesta în concluziile orale.
Potrivit dispoziţiilor art. 117 alin. (1) C. proc. pen., efectuarea unei expertize psihiatrice este obligatorie în cazul infracţiunii de omor deosebit de grav, precum şi atunci când organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are îndoială asupra stării psihice a învinuitului sau inculpatului.
Or, din actele depuse la dosarul instanţei de fond de către apărătorul inculpatului la termenul din 23 februarie 2009 (certificat de expertiză şi orientare şcolară şi profesională şi procesul-verbal al comisiei de diagnostic şi triaj pentru categoria de handicapaţi, jud. Covasna care atestă diagnosticul de oligofrenie), din conţinutul rechizitoriului în care se arată că inculpatul urmează o şcoală ajutătoare, precum şi din susţinerile apărării referitoare la gradul de handicap al inculpatului şi boala psihică de care suferă acesta, respectiv oligofrenie, rezulta necesitatea de a se stabili dacă inculpatul suferă în realitate de o boală psihică şi dacă aceasta se poate constata şi încadra din punct de vedere medical într-unui din gradele de handicap care alterează facultăţile mintale, înlăturând aptitudinea acestuia de a înţelege şi de a-şi manifesta conştient voinţa.
În raport de aceste acte şi date, instanţele aveau obligaţia de a dispune efectuarea unei expertize psihiatrice în cauză.
Neprocedând în acest mod, hotărârile atacate sunt nelegale şi netemeinice, urmând a se casa Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 41 din 19 iunie 2009 a Tribunalului Covasna, numai cu privire la inculpatul V.A. şi a se trimite cauza pentru rejudecare la prima instanţă, Tribunalul Covasna, în vederea efectuării expertizei psihiatrice cu privire la acest inculpat.
În ce priveşte recursurile celorlalţi doi inculpaţi, ale căror critici sunt comune, acestea sunt nefondate şi urmează a fi respinse, pentru următoarele motive:
Referitor la susţinerea că nu sunt probe certe pentru dovedirea vinovăţiei, întrucât nu există martori direcţi, partea vătămată având un intelect redus, cu posibilităţi reduse de înţelegere şi reprezentare, motiv pentru care se impune achitarea inculpaţilor, se constată că nu este întemeiată.
Din coroborarea declaraţiilor constante ale părţii vătămate S. (fost P.) A.I. cu declaraţiile bunicii care îl avea spre creştere, martora P.M., precum şi cu declaraţiile inculpaţilor de recunoaştere a faptei, din cursul urmăririi penale, rezultă în mod cert vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea faptei. Astfel, bunica părţii vătămate a relatat că în vara anului 2005, partea vătămată a venit cu părul ars, semne pe mână şi pe faţă, geaca arsă şi murdară de noroi şi i-a spus că a fost forţat de către inculpatul V.A. şi l. (inculpatul P.A.I.) să întreţină relaţii sexuale orale cu ei în subsolul blocului. Ulterior, observând atent comportamentul minorului, a surprins-o pe aceasta ieşind din subsolul blocului împreună cu inculpatul V.A., iar la sfârşitul verii anului 2006, partea vătămată a menţionat că inculpatul V.A. şi l. l-au forţat să întreţină relaţii sexuale orale pe malul râului Olt.
Edificatoare sub acelaşi aspect sunt şi precizările psihologului, audiat ca martor, care a efectuat expertiza medico-legală psihiatrică dispusă în cursul urmăririi penale asupra părţii vătămate şi a concluzionat că în plan psihologic, comportamentul părţii vătămate este tipic persoanelor abuzate sexual.
În ce priveşte revenirile inculpaţilor asupra declaraţiilor de recunoaştere a comiterii faptei, date în cursul urmăririi penale, se constată că, în mod corect, acestea nu au fost înlăturate din suportul probator avut în vedere de instanţe la soluţionarea cauzei, întrucât au fost luate în condiţiile respectării tuturor garanţiilor procesuale pentru valabilitatea lor, inculpaţii minori fiind ascultaţi în prezenţa apărătorilor şi a părinţilor sau reprezentanţilor legali.
Nici critica privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), (2), (3) C. pen. în cea prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., deoarece nu există dovezi concrete referitoare la constrângerea părţii vătămate şi profitarea de imposibilitatea acesteia de a se apăra nu este întemeiată.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţele au dat faptei o încadrare juridică corespunzătoare dispoziţiilor legale.
Deosebirea dintre infracţiunea de viol şi cea de raport sexual cu un minor constă, sub aspectul elementului material al laturii obiective, în întreţinerea unui raport sexual prin constrângere sau profitându-se de imposibilitatea persoanei de a-şi exprima voinţa sau de a se apăra în cazul violului şi, respectiv, într-un raport sexual fără contrângere şi fără să se fi profitat de starea de neputinţă a victimei, în cazul celei de a doua infracţiuni.
În cauză, din actele dosarului, rezultă că întreţinerea raportului sexual cu partea vătămată minoră a avut loc prin folosirea conştientă de către inculpaţi a stării psihofiziologice în care se afla aceasta (fiind vecini de bloc cunoşteau că minorul S.A.I. suferă de afecţiuni psihice şi că urmează o şcoală ajutătoare) şi care se manifesta prin incapacitatea sa de autoapărare.
Această contrângere mijlocită realizată de inculpaţi asupra părţii vătămate, prin abuzul exercitat profitând de starea sa, care făcea imposibilă opunerea acesteia, este de esenţa infracţiunii de viol, reprezentând un element constitutiv întrunit în cauză şi care distinge infracţiunea de viol de raportul sexual cu un minor.
Aşa fiind, încadrarea juridică dată faptei este corectă, neimpunându-se casarea hotărârilor sub acest aspect.
Nici critica referitoare la individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor nu este fondată.
În raport de gradul ridicat de pericol social al faptei săvârşite, reflectat de modul în care inculpaţii au conceput şi realizat infracţiunea de viol (au condus-o pe partea vătămată minoră, în subsolul blocului şi, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, prin diverse ameninţări, au întreţinut mai multe raporturi sexuale orale), precum şi de datele ce caracterizează persoana inculpaţilor (cu o atitudine oscilantă în faţa organelor judiciare), rezultă că instanţele au individualizat în mod just cuantumul pedepselor aplicate, acordând eficienţă criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi le-au aplicat pedepse al căror cuantum a fost corect stabilit.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţele au avut în vedere circumstanţele personale ale inculpaţilor, pe care, în mod justificat, le-au valorificat în favoarea acestora, prin reţinerea circumstanţelor atenuante.
Sub aspectul modalităţii de executare a pedepselor aplicate, se constată că, în mod corect, în raport de gravitatea faptei săvârşite, instanţele au apreciat că scopul pedepsei poate fi realizat doar prin executarea în regim de detenţie.
Neexistând nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursurile declarate de recurenţii inculpaţi A.D. şi P.A.I. să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru motivele mai sus arătate, urmează a se admite recursul declarat de recurentul inculpat V.A., să fie casată Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 41 din 19 iunie 2009 a Tribunalului Covasna, numai cu privire la acest inculpat şi să fie trimisă cauza pentru rejudecare la prima instanţă, Tribunalul Covasna.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul inculpat V.A. împotriva Deciziei penale nr. 88/AP din 20 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 41 din 19 iunie 2009 a Tribunalului Covasna, numai cu privire la inculpatul V.A. şi trimite cauza pentru rejudecare la prima instanţă, Tribunalul Covasna.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi A.D. şi P.A.I. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Obligă recurenţii inculpaţi A.D. şi P.A.I. la plata sumei de câte 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Onorariul interpretului de limba maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3279/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1528/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
