ICCJ. Decizia nr. 3359/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3359/2010
Dosar nr. 6088/86/2008
Şedinţa publică din 28 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 278 din 30 octombrie 2009 a Tribunalului Suceava s-a dispus achitarea inculpatului R.C. (fiul lui M. şi al E.) în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru infracţiunile prevăzute de art. 288 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 33 lit. a) C. pen., art. 289 alin. (1) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 31 alin. (2) raportat la art. 289 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 33 lit. a) C. pen.
A fost respinsă acţiunea formulată de A.D.S. şi s-a dispus anularea copiilor falsificate ale sentinţelor civile nr. 6875 din 13 noiembrie 1996, nr. 3063 din 29 aprilie 1996, nr. 3555 din 21 aprilie 1994, nr. 4348 din 13 mai 1993, nr. 2139 din 20 aprilie 1999, nr. 1933 din 30 mai 2001 şi nr. 8241 din 2 decembrie 1997 toate ale Judecătoriei Suceava.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, inculpatul R.C. a fost trimis în judecată pentru infracţiunile arătate, constând în aceea că, în calitate de primar al comunei Moara, judeţul Suceava şi preşedinte al Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991, a falsificat un număr de 7 hotărâri judecătoreşti în care a menţionat suprafeţe mai mari decât cele la care erau îndreptăţite persoanele cărora le-au fost reconstituite drepturile, că a conceput o ciornă în care preciza aceleaşi persoane cu suprafeţe mai mari decât cele amintite, că a dat dispoziţii de întocmire a tabelului cu aceste persoane conţinând date nereale, că i-a determinat pe numiţii B.E., B.C. şi C.E. să semneze acest tabel, că a folosit actele cunoscând că sunt false în vederea producerii de consecinţe juridice şi anume transmiterea către Primăria comunei Moara a unor suprafeţe de teren mai mari şi că a depus documentaţia falsă la autorităţile abilitate de lege, respectiv la Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din cadrul Prefecturii judeţului Suceava, care a avizat actele. Ca urmare a inducerii în eroare, A.D.S. a scos din patrimoniul Staţiunii de Cercetare Agricole Suceava suprafaţa de 22,55 ha teren agricol în valoare totală de 929.117 euro echivalentul a 3.099.534 lei.
În baza probelor administrate în cadrul cercetării judecătoreşti, respectiv a declaraţiilor inculpatului R.C., a declaraţiilor martorilor C.E., B.E., B.C., Z.M., N.V., B.T.G., A.E., R.V., T.V. - martori din lucrări, G.M., H.C., G.M. şi B.Z. şi a actelor aflate în dosar, instanţa de fond a constatat că faptele imputate inculpatului prevăzute de art. 288 alin. (1), art. 289 alin. (1) şi art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. nu au fost săvârşite de către acesta şi că faptele prevăzute de art. 291 şi art. 31 alin. (2) raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), nu întrunesc elementele constitutive ale acestor infracţiuni.
Astfel, s-a reţinut că, în anul 2001 Prefectura Judeţului Suceava, ca autoritate judeţeană cu atribuţiuni în aplicarea Legii nr. 18/1991 a convocat conducerile primăriilor comunelor Moara, Şcheia, Mitocul Dragomirnei şi Ipoteşti şi conducerile A.D.S. şi a Staţiunii de Cercetări Agricole Suceava, ocazie cu care le-a adus la cunoştinţă, faptul că s-au produs erori cu ocazia inventarierii terenurilor din domeniul public, întrucât în acest domeniu au fost incluse şi unele suprafeţe de teren ale cetăţenilor şi le-a cerut întocmirea unor situaţii cu terenurile deţinute de cetăţeni şi care se regăsesc în perimetrul S.C.A. Suceava.
Inculpatul R.C., care a participat la acea şedinţă în calitatea sa de primar al comunei Moara şi de preşedinte al Comisiei locale de aplicare a Legii fondului funciar, a solicitat funcţionarilor publici B.E. şi B.V. să totalizeze titlurile de proprietate şi sentinţele civile ale cetăţenilor care deţin teren în perimetrul S.C.A. Suceava, pentru întocmirea situaţiilor solicitate.
Ca urmare a dispoziţiilor inculpatului, în calitate de primar şi preşedinte al Comisiei de aplicare a Legii fondului funciar, C.E., pe baza ciornei primite, a întocmit totalul solicitat pe care l-a înmânat odată cu ciorna, şefului său ierarhic R.C.
În tabelul respectiv erau menţionaţi martorii C.P., cu suprafaţa de 2,90 ha, R.I. cu suprafaţa de 4,75 ha, B.E. cu suprafaţa de 5,17 hectare, T.V. cu suprafaţa de 6,26 ha, A.T. cu suprafaţă de 4,00 ha, Z.M. cu suprafaţa de 3,85 ha şi N.V. cu suprafaţă de 1,14 ha, totalizând o suprafaţă de 28,07 ha.
Inculpatul a înaintat acest tabel Prefecturii judeţului Suceava, respectiv Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenului în Suceava şi în baza tabelului s-a încheiat un protocol de delimitare a suprafeţei de 28,07 ha între A.D.S. reprezentată de ing. M.I. asistată de O.J.C.G.S. Suceava şi D.G.A.I.A. Suceava şi de inculpatul R.C. primarul comunei Moara.
Martorii C.P. şi R.I. au relatat că au obţinut prin hotărâre judecătorească, în contradictoriu cu Staţiunea de cercetare Suceava dreptul de proprietate pentru suprafeţele de 0,25 ha şi, respectiv, 0,76 ha teren, cu care au fost puşi în posesie, că ei nu stăpânesc în plus nici o altă suprafaţă şi nu au cunoştinţă dacă s-au luat terenuri în plus.
Privitor la martorul C.P., deşi acesta a relatat că inculpatul R.C. ar fi cumpărat terenul de la el, contractul de vânzare - cumpărare din 28 septembrie 2004, demonstrează că imobilul a fost achiziţionat de numita B.E., care, la rândul său, l-a înstrăinat ulterior.
La fel, martorii T.V., A.T., Z.M. şi N.V. au precizat că le-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru terenuri cu suprafeţe de 0,26 ha, 1 ha, 1,85 ha şi 0,65 ha, că ei deţin în prezent acele terenuri şi nu au alte suprafeţe în plus faţă de cele cuvenite prin acte.
Privitor la martora A.E. (fiica martorei A.E.) s-a considerat că depoziţia ei este subiectivă, aceasta relatând că mamei sale i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru un teren de 0,75 ha pe care la vândut în 1995 şi că în anul 2002 inculpatul R.C. i-ar fi spus că actele pe care le deţine în legătură cu terenul nu ar fi în regulă.
Martorul G.D. a afirmat că modificarea suprafeţelor de teren ce reveneau persoanelor de mai sus, a fost efectuată cu ajutorul maşinii de scris de la primărie, fără a prezenta dovezi.
La rândul său martorul B.V. a nominalizat persoane aflate în grad de rudenie, cu martora B.E. şi cu numitul B.C., ca fiind printre cetăţenii care ar fi beneficiat de terenuri scoase din domeniul public al statului.
Nici unul din martorii ascultaţi la urmărirea penală şi în faţa instanţei nu au confirmat că ar fi predat hotărârile judecătoreşti către inculpat. Mai mult aceşti martori au relatat că inculpatul nu se deplasa niciodată în teren pentru a participa la punerile în posesie şi că inginerul agricol era cel care deţinea întreaga documentaţie de fond funciar şi tot el participa efectiv la punerile în posesie.
Potrivit raportului tehnico - ştiinţific efectuat în faza de urmărire penală cifrele care reprezintă suprafeţele de teren de pe exemplarele xeroxate ale hotărârilor ale hotărârilor judecătoreşti menţionate au fost dactilografiate cu maşina de scris O.R. din biroul secretarului şi secretariat al Primăriei comunei Moara, judeţul Suceava.
Această expertiză a confirmat că hotărârile judecătoreşti au fost falsificate, dar nu a dovedit că inculpatul este autorul falsului.
S-a mai probat că maşinile de scris ale Primăriei comunei Moara nu se aflau sub cheie şi ele erau accesibile tuturor salariaţilor.
Instanţa a mai avut în vedere că prin dispoziţia nr. 11 din 18 aprilie 2002 inculpatul şi-a delegat atribuţiile specifice comisiei de fond funciar numitului B.C., viceprimar al comunei, specificându-se că acesta răspunde de funcţionarea în condiţii corespunzătoare a instituţiei amintite, de modul de atribuire a titlurilor de proprietate şi de punerea în posesie a persoanelor îndreptăţite, actul fiind vizat pentru legalitate.
În prezenţa acestui act, s-a apreciat ca fiind subiectivă declaraţia martorului B.C. care a arătat că ar fi avut alte atribuţii, că nu a cunoscut de actul delegării şi de atribuţii şi că nu a intocmit nici o documentaţie de fond funciar.
Întrucât s-a constatat existenţa dubiilor privind persoana care a comis falsurile, instanţa a considerat că nu a fost răsturnată prezumţia de nevinovăţie şi că astfel nu s-a demonstrat că inculpatul a comis infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale.
Referitor la infracţiunea de fals intelectual, instanţa a reţinut că martora C.E. nu-şi aminteşte cui îi aparţine scrisul de pe ciornă.
În condiţiile în care nu s-a demonstrat că inculpatul este autorul falsului material în înscrisuri oficiale respectiv, dincele 7 hotărâri judecătoreşti a rezultat presupunerea rezonabilă că inculpatul nu avea cunoştinţă de faptul că datele furnizate de el ar fi fost nereale.
Pe de altă parte, dacă s-ar reţine că inculpatul ar fi întocmit respectiva ciornă aceasta nu poate fi considerată un înscris oficial în sensul C. pen.
Martorii din cauză au menţionat că tabelul semnat de inculpat, în calitate de primar, de B.C., în calitate de viceprimar şi de B.E. în calitate de inginer agricol şi membru al Comisiei de fond funciar, a fost prezentat împreună cu documentaţia aferentă, la Comisia judeţeană, fiind avizat de organele abilitate, respectiv de A.D.S., de Oficiul de cadastru şi de D.G.A.I.A.
S-a concluzionat că această faptă nu a fost comisă de inculpat.
În legătură cu infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. s-a reţinut că nu există probe care să ateste că inculpatul ştia de faptul că hotărârile judecătoreşti au fost falsificate, în legătură cu suprafeţele ce au fost reconstituite persoanelor menţionate în titlu.
Toate actele întocmite au fost verificate şi avizate de organele abilitate iar inculpatul nu a urmărit producerea unor consecinţe juridice.
S-a apreciat că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals.
Relativ la infracţiunea de participaţie improprie la fals intelectual, instanţa a reţinut că în cauză nu s-a demonstrat că inculpatul ar fi determinat, cu ştiinţă, pe vreunul din funcţionarii să întocmească în fals documentaţia cu tabelul.
S-a apreciat că nu s-a demonstrat că inculpatul ar fi determinat cu ştiinţă, întocmirea în fals, din culpă a tabelului, cu cele 7 nume de cetăţeni sau că a determinat pe vreunul din membrii comisiei să efectueze falsuri pe hotărârile judecătoreşti.
Aşa fiind, s-a considerat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, lipsind latura subiectivă.
În privinţa infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, instanţa a considerat că nu sunt întrunite elementele constitutive al acestei infracţiuni.
Cum inculpatul nu s-a dovedit că a comis infracţiunile de fals material şi fals în înscrisuri oficiale, iar el nu a urmărit obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust s-a considerat că lui R.C. nu i se poate imputa infracţiunea de înşelăciune.
Privitor la evaluarea terenului de 2807 ari, făcută de SC E. s-a apreciat că aceasta nu este de natură să demonstreze prejudiciul efectiv suferit de A.D.S.
S-a reţinut că în baza documentelor transmise de la Primăria Comunei Moara şi a protocolului încheiat s-a făcut doar o operaţiune de delimitare a suprafeţei arătate, care nu a fost predată efectiv.
Aşa fiind, s-a considerat că nu s-a produs un prejudiciu cert şi că astfel nu este cazul admiterii acţiunii civile formulată de A.D.S.
Curtea de Apel Suceava, secţia penală, prin Decizia penală nr. 9 din 8 februarie 2010 a admis apelul declarat de procuror, a desfiinţat sentinţa primei instanţe şi, rejudecând, a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpatului R.C. pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.
Totodată, a decis anularea tabelului nominal întocmit de Comisia comunală de aplicare a Legii fondului funciar Moara în care sunt menţionate cele 7 persoane cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate prin hotărârile judecătoreşti modificate pentru suprafaţa totală de 28,07 ha teren.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ales hotărârii atacate.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar, primind criticile din apelul procurorului, a reţinut că inculpatul R.C. nu avea cunoştinţă că datele inserate în tabelul dactilografiat de martora C.E., nu corespund realităţii şi că aşa fiind lipseşte intenţia de săvârşire a infracţiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), impunându-se schimbarea temeiului de achitare din cel prevăzut în art. 10 lit. c) în cel prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Referitor la celelalte critici de apelul declarat de parchet în sensul că faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul R.C. sunt dovedite şi că s-ar impune tragerea lui la răspundere penală, s-au apreciat nefondate.
Astfel s-a considerat că în absenţa probelor de vinovăţie ori al lipsei elementelor constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată soluţia de achitare este legală şi temeinică.
Împotriva acestei decizii ca şi a sentinţei primei instanţe a declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care invocând dispoziţiile din art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. a susţinut că soluţia de achitare a inculpatului este urmarea unei erori grave de fapt, că infracţiunile au fost pe deplin dovedite şi că se impune casarea hotărârilor atacate şi condamnarea inculpatului R.C.
Ascultat de către instanţa de recurs inculpatul R.C. şi-a menţinut toate declaraţiile date în cauză la urmărirea penală şi în faţa Tribunalului Suceava, menţionând că nu se consideră vinovat de faptele imputate prin rechizitoriu.
Examinând hotărârile atacate în baza criticilor formulate de parchet, dar şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., Curtea consideră întemeiat recursul declarat, aşa cum se va arăta în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 287 alin. (1) şi (2) raportat la art. 4 C. proc. pen. instanţa este obligată să îşi exercite atribuţiile în mod activ şi să îşi formeze convingerea cu privire la existenţa faptei şi a vinovăţiei făptuitorului pe baza tuturor probelor administrate atât în cursul urmăririi penale cât şi cadrul cercetării judecătoreşti.
În realizarea acestui scop prima instanţă are obligaţia de a asculta prilejul efectuării cercetării judecătoreşti, pe toţi martorii audiaţi în faza urmăririi penale în condiţiile oralităţii, nemijlocirii şi contradictorialităţii şedinţei de judecată, potrivit cu dispoziţiile art. 289 C. proc. pen.
Din analiza actelor dosarului se constată că prima instanţă a procedat la audierea unei părţi din martorii ascultaţi la urmărirea penală şi a ascultat martorii propuşi de inculpat.
Aşa fiind concluzia instanţei de fond, preluată de instanţa de apel în sensul că nu s-a stabilit fără dubiu vinovăţia inculpatului nu este întemeiată.
Astfel era necesar ca instanţa să dispună audierea martorilor din lucrări G.D., B.V., Ş.A., M.I., C.G., Ş.G., N.A., M.I., T.P., D.L. şi A.C., declaraţii care au fost avute în vedere de organele de urmărire penală.
Totodată, în condiţiile în care inculpatul a contestat existenţa prejudiciului era necesar ca instanţele să solicite relaţii de la A.D.S. cu privire la valoarea terenului scos din patrimoniul acesteia şi chiar să dispună efectuarea unei expertize tehnice.
De asemenea, se impunea efectuarea şi a unei expertize topografice pentru identificarea terenurilor care au trecut din proprietate publică în proprietate privată, proba cerută de inculpat şi respinsă de instanţă (fila 109 dosar tribunal).
După administrarea probei testimoniale şi a probei cu acte privind întinderea prejudiciului era necesar ca instanţa să lămurească dacă inculpatul în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu în calitatea lui de primar şi funcţionar public, conform art. 147 alin. (1) C. pen., prezentând adeverinţele falsificate la organele competente judeţene a avut o conduită abuzivă în sensul art. 248 C. pen. cu referire la art. 2481 din acelaşi cod în raport cu valoarea prejudiciului, ori dacă a manifestat neglijenţă în sensul art. 249 alin. (1) C. pen. şi în raport cu elementele care urmau a se desprinde să pună în discuţie schimbarea încadrării din infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen.
De altfel, inculpatul, prin apărător a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) (fila 145 dosar tribunal), cerere asupra căreia instanţa nu s-a pronunţat.
Întrucât nu a procedat în modul arătat instanţele au pronunţat hotărâri nelegale şi netemeinice impunându-se casarea acestora şi reluarea judecăţii.
Faţă de considerentele ce preced, Curtea, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Curtea urmează a admite recursul declarat de procuror, a casa Decizia atacată şi sentinţa primei instanţe şi a trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Suceava.
Cu prilejul rejudecării instanţa de fond urmează, potrivit îndrumărilor din prezenta decizie, a proceda la administrarea probatoriului menţionat necesar aflării adevărului şi justei soluţionări a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava împotriva Deciziei penale nr. 9 din 8 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală, privind pe inculpatul R.C.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 278 din 30 octombrie 2009 a Tribunalului Suceava şi în consecinţă:
Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Suceava.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 28 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1531/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 35/2010. Penal → |
|---|
