ICCJ. Decizia nr. 3681/2010. Penal

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3681/2010

Dosar nr.8648/99/2009

Şedinţa publică din 20 octombrie 2010

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Prin sentinţa penală nr. 242 din 30 aprilie 2010 a Tribunalului Iaşi s-a respins cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 - 176 lit. a) C. pen.

S-a dispus condamnarea inculpatului P.C. la pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen.

S-a interzis inculpatului P.C. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani.

S-a aplicat inculpatului P.C. pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 alin. (1), (2) C. pen.

S-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 08 octombrie 2009 la zi.

Inculpatul P.I. a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen.

S-a interzis inculpatului P.I. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 74 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani.

S-a aplicat inculpatului P.I. pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 alin. (1), (2) C. pen.

S-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 18 noiembrie 2009 la zi.

A fost respinsă ca nefondată acţiunea civilă a părţii civile V.E.

A fost confiscat biciul - corpul delict folosit la săvârşirea faptei. S-au restituit către inculpatul P.C. obiectele ridicate cu ocazia cercetărilor.

Inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Între victima V.P. şi mama inculpaţilor, P.E., exista o relaţie amoroasă clandestină, de o perioada îndelungată de timp. Relaţia celor doi a condus de-a lungul timpului la numeroase conflicte în comunitate, în condiţiile în care V.P. era căsătorit iar P.E. avea copii mari, care apreciau relaţia ca fiind dezonorantă pentru mamă (în acest sens fiind cvasi totalitatea declaraţiilor luate în cauză).

În după amiaza zilei de 7 octombrie 2009, V.P. i-a cerut martorei P.E. să se întâlnească, cei doi mergând într-o cultură de viţă de vie, sub un nuc, unde s-au aşezat şi au început să consume vin. Profitând de aparentul moment de singurătate, V.P. s-a aşezat cu capul în poala martorei P.E., punându-şi totodată mâna între picioarele acesteia.

La trecerea dinspre drum înspre plantaţia de viţă-de-vie, P.E. a fost observată de inculpatul P.C., care se întorcea în sat de la câmp. Bănuind că mama sa se întâlneşte cu V.P., P.C. s-a hotărât să aplice celor doi o corecţie, solicitând în acest sens ajutorul fratelui său, P.I., pe care l-a sunat. P.C. a lăsat căruţa pe marginea drumului şi a plecat pe jos pentru a se întâlni cu fratele său şi a merge împreună în căutarea celor doi. În acest sens, martorele H.A.G., C.A.M. şi G.V. au declarat că, întorcându-se de la şcoală, l-au observat pe P.C. în dreptul magazinului, oprind căruţa şi mergând pe stradă, vorbind în acest timp la telefon. Acesta a mers în spatele lor câteva minute, până în dreptul unui bar. Când P.C. a ajuns în dreptul barului, P.I. a ieşit de după un stâlp şi amândoi au început să alerge înainte, au sărit un canal şi au luat-o înspre vie. Martora C.A.M. a indicat că l-a întrebat pe C. pe cine vrea să bată, întrucât acesta avea biciul în mana, iar el i-a răspuns că vrea să bată un om. În acelaşi sens, conform căruia ambii inculpaţi s-au deplasat înspre vie, în aceleaşi împrejurări, este şi declaraţia martorei P.E. din cursul urmăririi penale (f. 54), martora indicând că „în momentul în care P.C. a venit în locul unde mă aflam cu V.P., l-am văzut pe fiul meu P.I. apropriindu-se".

Indignat de poziţia în care i-a surprins pe P.E. şi V.P., P.C. s-a deplasat direct spre aceştia şi a început să îl lovească pe V.P. cu biciul. Întrucât P.E. a încercat să intervină, P.C. a îmbrâncit-o pe aceasta, martora dezechilibrându-se şi lovindu-se în zona sprâncenei într-un spalier de vie. Fiind lovită şi sângerândă, P.E. a părăsit zona culturii de vie, iar cei doi inculpaţi P.C. şi P.I. au continuat să-l lovească pe V.P. Astfel, P.C. l-a lovit de mai multe ori cu coada biciului şi apoi cu piciorul, punându-l totodată la pământ, iar inculpatul P.I. l-a lovit de mai multe ori cu picioarele în zona, lombara, fesieră şi în zona abdominala. Ulterior inculpaţii au plecat, P.I. îndreptându-se spre fântâna din apropriere, unde se oprise mama sa pentru a se spăla. Inculpatul P.C. s-a îndreptat spre căruţa, spunându-i fratelui său să aibă grija de mama sa.

P.I. a luat-o pe mama sa şi bicicleta pe care şi-o abandonase pe marginea drumului şi a pornit spre casă. Între timp, din vie a ieşit şi victima V.P. care a început să se deplaseze spre casă, în spatele celor doi, P.E. şi P.I. Martora S.R. a atestat că, în data de 07 octombrie 2009, a văzut-o pe P.E. căreia îi curgea sânge pe faţa din zona capului, iar lângă ea se afla băiatul cel mic P.I., pe bicicleta, iar din spatele lor venea V.P. Băiatul i-a spus mamei "vezi că îţi curge sânge" iar aceasta i-a răspuns "nu am nimic". V.P. mergea pe picioarele lui, în spatele celor doi. Martorul V.P.D. a indicat că l-a văzut pe bunicul său, V.P. ce părea cam băut şi a văzut şi sânge în fântână, lucruri pe care le-a relatat învăţătoarei. Martora D.G., învăţătoare, confirmă cele atestate de martor, dar indică că ea personal nu a văzut nimic, dar a aflat ulterior de la M.R. că inculpatul P.C. l-ar fi bătut pe V.P.

La domiciliul familiei P. a fost chemată salvarea pentru P.E., iar ulterior inculpaţii P.C. şi P.I. au relatat martorului C.I. cele întâmplate. Martorul C.I. a arătat că după plecarea ambulanţei S. care a luat-o pe P.E. a vorbit în fata porţii cu P.I. şi C., care i-au spus că au prins-o pe mama lor cu nea P. în vie şi i-ar fi bătut pe amândoi. Ulterior, a arătat martorul că a mers împreună cu P.C. până la poarta casei lui V.E., unde se aflau V.T., V.D. şi V.A.M. Inculpaţi au recunoscut şi faţă de alte persoane că l-au bătut pe V.P. Mai mult, s-a glumit, inculpaţii spunând că V.P. nu o să mai poată sta pe fund o săptămână de zile întrucât a fost bătut cu biciul. Inculpatul P.C. a povestit că el l-a lovit pe V.P. cu biciul, iar I. a spus că i-a dat lovituri cu picioarele. Mai mult, martorul C.I. a arătat că P.I. i-a dat o oglindă mică de buzunar şi i-a spus că i-a căzut lui V.P.

Martora V.T. a indicat că, în data de 07 octombrie 2009, a văzut ambulanţa S. la vale, la familia P., iar după ce ambulanţa a trecut la deal, la fântână, s-a întâlnit cu fraţii P.C. şi P.I. I-a întrebat ce s-a întâmplat şi aceştia i-au relatat că au luat-o pe mama lor cu ambulanţa şi că l-au bătut pe V.P., iar acestuia „nu o să îi mai trebuiască femei".

La rândul său, partea vătămată V.P., ajungând acasă, s-a întins în pat, adormind. Spre seara s-a trezit şi a întrebat de soţia sa, care era plecata la muncă. La momentul sosirii părţii civile V.E. acasă, V.P. i-a cerut iertare acesteia, spunându-i că „l-au omorât ţiganii". Partea civilă a arătat că ea nu şi-a dat seama la acel moment de cât de rău era lovit soţul său, însă la rugămintea acestuia i-a dat o pastila de k. contra durerii, iar când a dorit să-l maseze cu oţet, a observat că acesta avea în toată zona lombară urme mari de bici, vinete, fiind de asemenea vânăt pe fese. Partea civilă a arătat că, în timpul nopţii, partea vătămată a rugat-o să-l dea cu spirt şi atunci a descoperit nişte deformaţii puternice pe partea dreaptă, sub braţ.

A doua zi, întrucât V.E. i-a relatat inculpatului P.C. că soţul ei se simte rău, P.I. a fost trimis la casa familiei V. Acesta a intrat în camera părţii vătămate şi i-a cerut să meargă la spital, indicând că familia lor îl va ajuta cu banii, dar partea vătămată a refuzat. Ulterior, la casa părţii vătămate a venit şi agentul de poliţie din Bivolari care i-a spus lui V.P. să meargă la spital, însă acesta a arătat că nu doreşte să meargă la nici o unitate spitalicească. Deşi în după-amiaza zilei de 08 octombrie 2009 a fost chemată ambulanţa, personalul medical nu a făcut decât să constate intervenţia decesului numitului V.P.

Prin raportul de constatare medico - legal din 4 noiembrie 2009 emis de I.M.L. Iaşi s-au concluzionat următoarele:

1. Moartea numitului V.P. a fost violentă.

2. Ea s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecutivă hemoperitoneului masiv produs în cadrul unui traumatism toraco - abdominal cu multiple fracturi costale bilaterale, fractură de stern, ruptură renală stângă şi ruptură de splină.

3. Aspectul şi topografia leziunilor pledează pentru producerea lor prin loviri active cu obiecte contondente şi comprimare toraco - abdominală.

4. În momentul decesului, sângele victimei nu conţinea alcool.

5. Sângele victimei aparţine grupei sangvine A.

6. Decesul poate data din 08 octombrie 2009.

Prin avizul Comisiei de Avizare şi Control al actelor medico-legale s-au realiza următoarele precizări la concluziile raportului medico-legal din 04 noiembrie 2009 efectuat de I.M.L.:

„Pacientul a suferit un politraumatism prin agresiune, cu leziuni interne grave, care au generat decesul acestuia, prin hemoperitoneu masiv secundar rupturilor splenice. Dacă s-ar fi intervenit chirurgical în timp util, prognosticul vital postoperator ar fi fost afectat major (risc mare de complicaţii) prin afectarea traumatică toraco-pulmonară care ar fi complicat semnificativ evoluţia postoperatorie din punct de vedere al funcţiei respiratorii. Acordarea de îngrijiri medicale competente în perioada imediat următoare agresiunii ar fi putut crea şanse de supravieţuire, fără însă a exista certitudinea unei evoluţii favorabile."

Inculpaţii P.C. şi P.I. au avut pe parcursul procesului penal o atitudine oscilantă. În faţa instanţei, P.C. a indicat că în data de 07 octombrie 2009 se întorcea cu căruţa încărcată şi i-am zărit pe V.P. şi pe mama sa, P.E. intrând în vie. A oprit căruţa şi a coborât, luându-se după aceştia în vie. Când a ajuns în vie, în dreptul lor, a văzut-o pe mama sa că stătea în şezut, iar V.P. stătea culcat, cu capul în poala ei şi cu o mână între picioarele acesteia. Întrebându-i dacă nu le este ruşine pentru că sunt numai vorbe în sat, V.P. s-a ridicat şi a început să îl înjure şi să îl insulte, întrebându-l de ce îi urmăreşte şi nu îi lasă în pace. Întrucât avea biciul în mână, l-a lovit de 2-3 ori cu biciul în zona lombară pe V.P., iar pe mama sa a împins-o, spunându-i "să-i dea drumul acasă şi să-i fie ruşine". P.E. s-a dezechilibrat şi a căzut cu capul într-un spalier de vie, curgându-i sânge în zona feţei. Inculpatul a arătat că pe V.P. doar l-a mai împins în partea cealaltă, a luat-o pe mama sa şi a ieşit din vie mergând împreună până în stradă unde l-a văzut pe fratele său P.I. care mergea pe uliţă şi i-a cerut să o ducă acasă pe mama, iar el s-a urcat în căruţă şi a dus strujenii la un consătean în centru. Inculpatul a precizat că nu l-a lovit pe V.P. cu nimic altceva, decât cu biciul, de 2-3 ori în zona lombară, iar P.I. nu era în vie.

Inculpatul P.I., la rândul său, a arătat în faţa instanţei că în data de 07 octombrie 2009 era pe uliţă şi l-a văzut pe fratele său P.C. împreună cu mama sa. Căruţa fratelui său era oprită iar acesta i-a strigat să vină să o ia pe mama. P.C. s-a urcat în căruţă şi a plecat, iar el a luat-o pe mama sa şi a dus-o la o fântână unde a început să o spele pe faţă întrucât era murdară de sânge. In timp ce o spăla, l-a văzut pe V.P., depăşind canalul dinspre vie înspre uliţă. S-a îndreptat spre acesta şi ajungând lângă el, l-a întrebat dacă "nu mai termină cu panarama". El a început să îl înjure, moment în care inculpatul a început să-l lovească cu picioarele o dată în stomac şi de două ori la coaste. V.P. a căzut dar, ulterior, s-a ridicat şi a venit în urma lor spre casă.

S-a apreciat că poziţiile procesuale ale inculpaţilor din faza de cercetare judecătorească, distincte de cele avute în cursul urmăririi penale, sunt contradictorii cu probele administrate în cauză.

Astfel, dacă iniţial, în cursul urmăririi penale inculpatul P.C. a susţinut că l-a lovit singur pe V.P. cu biciul şi apoi cu piciorul, recunoscând şi regretând comiterea faptei (f. 60 dosar urmărire penala), inculpatul P.I. negând orice implicare a sa în agresarea victimei (f. 47-48), ulterior P.C. a susţinut că l-a lovit exclusiv de câteva ori cu biciul pe V.P., pentru ca P.I. să susţină că el a fost cel ce a aplicat multiple lovituri victimei, însă în alte împrejurări faptice.

Deşi martora P.E. a încercat prin atestările realizate în faţa instanţei să susţină teza inculpaţilor, indicând, contrar celor relatate la urmărirea penală, că nu l-a văzut pe P.I. în vie, în fapt declaraţia sa este în contradicţie flagranta cu depoziţia inculpatului P.I. Astfel, martora a relatat că după ce s-a dezechilibrat şi s-a lovit în zona ochiului stâng într-un spalier şi a început să sângereze, P.C. a scos-o din vie. Nepotul său, I., l-a sunat pe fiul său, P.I. să vina sa o ajute, iar la sosirea acestuia au mers împreună la fântână pentru a se spăla şi apoi au plecat împreună spre casă. Martora a subliniat faptul că, în tot acest timp, P.I. a stat cu ea la fântâna, nici un moment acesta nu a lăsat-o singură şi au plecat împreună acasă. Or, potrivit tezei inculpatului P.I., acesta şi-ar fi lăsat mama la fântână, a trecut drumul şi a început să-l lovească pe V.P.

Din cele indicate reiese că nici o altă probă nu susţine atestarea inculpatului P.I., conform căreia acesta l-ar fi lovit pe V.P., ulterior conflictului iniţial din vie, susţinere realizată exclusiv în scopul diminuării răspunderii penale a fratelui său, P.C. Instanţa de fond a reţinut că declaraţiile inculpaţilor pot valora mijloc de probă doar în condiţiile art. 69 C. proc. pen., în măsura în care se coroborează cu date şi împrejurări ce rezultă din ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză; cum în cauză atestările inculpaţilor nu se coroborează cu celelalte probe administrate, acestea nu au fost reţinute decât parţial de instanţă.

În sensul coparticipării ambilor inculpaţi la agresarea victimei V.P., în aceeaşi împrejurare, în plantaţia de vie, converg majoritatea probelor administrate. Astfel, martorele H.A.G., C.A.M. şi G.V., precum şi martora P.E. (declaraţia din cursul urmării penale) îi plasează pe ambii inculpaţi la locul şi momentul săvârşirii faptei. Martorii C.I. şi V.T. indică faptul că ambii inculpaţi au recunoscut că l-au agresat pe V.P. Partea civilă V.E. a indicat că însăşi victima i-a relatat că s-a dus în vie cu P.E., având cu ei o pătură, o sticlă de vin, pahare. Soţul ei i-a spus că în timp ce se aflau în vie a venit atât P.C., cât si P.I., P.C. fiind primul care l-a lovit cu biciul, iar apoi C. s-a suit călare peste el şi P.I. îl lovea cu picioarele. I-a mai spus că întrucât nu a mai putut din cauza durerii, a strigat la P.E. „I., nu mai pot" şi atunci a intervenit aceasta pentru a-i îndepărta, P.E. fiind împinsă de fii săi, moment în care s-a lovit cu capul de spalier.

Încercarea inculpaţilor de denaturare a adevărului reiese şi din declaraţia martorul C.I.I., care a arătat că după ce a fost arestat C., a fost chemat acasă la familia P. de către P.I. şi sora acestuia M.R., care l-au servit cu o cafea si o ţigara şi i-au spus că dacă îl cheamă la poliţie să spună că nu ştie nimic şi să nu facă declaraţii.

În consecinţa, faţă de ansamblul probatoriilor administrate, instanţa de fond a înlăturat, în parte, declaraţiile inculpaţilor din faţa instanţei de judecată ca fiind nesincere, apreciind că prin toate probele administrate în cauza s-a făcut dovada contribuţiei ambilor inculpaţi la lovirea violentă a victimei, în împrejurările reţinute.

Inculpatul P.C. a încercat să acrediteze ideea unei provocări din partea victimei, declarând pe de o parte că a fost profund indignat de poziţia în care i-a găsit pe cei doi, pe de altă parte că V.P. a început să îl înjure. Pentru a fi incidentă circumstanţa atenuanta a provocării este necesar întrunirea cumulativa a condiţiilor prevăzute de lege: infracţiunea să fie săvârşita sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii; această stare de tulburare sufletească să fie determinată de o provocare din partea victimei; provocarea să se fi produs prin violenţă ori printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă; or, pe de o parte, chiar inculpatul recunoaşte că relaţia amoroasă dintre mama sa şi V.P. era de lungă durată, fiind cunoscută de aproape toată lumea din sat, astfel încât nu se poate reţine că reacţia inculpatului a fost exclusiv ca urmare a indignării produse de surprinderea celor doi. Pe de altă parte, din declaraţiile martorelor H.A.G., G.V. şi C.A.M. reiese că inculpaţii au plecat în mod special pentru a-i surprinde pe cei doi, inculpatul P.C. chiar atestând în faţa instanţei „având în vedere vorbele care erau în sat despre V.P. şi mama mele, m-am enervat când i-am văzut că pleacă împreună în vie. I-am spus de nenumărate ori mamei mele să se liniştească şi lui V. i-am spus să se liniştească, să o lase în pace pe mama mea". Chiar dacă s-ar porni de la premisa conform căreia vederea celor doi împreună i-a determinat inculpatului P.C. o stare de enervare, reacţia inculpaţilor - lovirea concomitentă, multiplă şi îndelungată a victimei - nu îşi poate găsi explicaţia în pretinsa tulburare resimţită, fiind o disproporţie exagerată între actul pretins provocator şi ripostă.

Faţă de situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută, reprezentantul M.P. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din dispoziţiile art. 174 alin. (1) în dispoziţiile art. 174 - 176 lit. a) C. pen., cerere respinsă de instanţa de fond cu motivarea că, în cauză, s-a probat că acţiunile inculpaţilor s-au limitat la lovirea victimei cu obiecte contondente şi cu picioarele în diverse zone ale corpului, pe o perioada relativ scurtă de timp (ulterior victima s-a deplasat singură spre casă şi a supravieţuit încă o zi, refuzând ajutor medical specializat). În concret, acţiunea de ucidere a constat în multiple acţiuni comisive mecanico - fizice exercitate asupra corpului părţii vătămate V.P. Însă, deşi efectele fiziologice ale actelor materiale au fost multiple (fracturi costale bilaterale, fracturi stern, ruptură renala stângă şi ruptură splină), actele materiale nu pot fi calificate ca fiind de o violentă crudă, feroce sau sadică. Este firesc că orice acţiune de lovire produce victimei o durere fizică, iar în cazul infracţiunii de omor actele materiale presupun ab initio o anumită gravitate de natură a conduce la rezultatul socialmente periculos impus de norma incriminatoare.

S-a mai reţinut că pentru reţinerea agravantei speciale prevăzute de art. 176 lit. a) C. pen. este necesar ca actele materiale să depăşească sfera actelor materiale apte de a produce acest rezultat, intrând în sfera violenţelor specifice cruzimii maladive; or, o astfel de caracterizare nu poate fi dată actelor materiale ale cauzei, acte limitate la lovirea directă a victimei cu picioarele şi un bici. Mai mult, nu se poate reţine că actele inculpaţilor au fost de natură să inspire oroare sau groază celor din jur prin modul nemilos în care a fost concepută activitatea infracţională.

În consecinţă, instanţa de fond a reţinut că fapta inculpaţilor P.C. şi P.I. care, în seara zilei de 07 octombrie 2009, au lovit victima V.P. cu un bici şi picioarele, cauzându-i acestuia un politraumatism cu multiple fracturi costale bilaterale, fractură stern, ruptură renala stângă şi ruptură splină, cu hemoperitoneul masiv produs, provocându-i insuficienţa cardio-respiratorie acută ce a condus la decesul acesteia, întruneşte elementele constitutive ale laturii obiective ale infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (10 C. pen., fapta fiind comisă în coautorat, ambii inculpaţi săvârşind acţiunile de lovire a victimei.

Apărările inculpatului P.C., conform căror loviturile de bici nu erau de natură a produce rezultatul prevăzut de art. 174 C. pen., nu au putut reţinute, probele cauzei relevând colaborarea dintre cei doi inculpaţi în punerea în executare a rezoluţiei infracţionale, ambii exercitând acţiuni de violenţa asupra victimei. Raportul de necropsie a concluzionat că decesul victimei V.P. a intervenit ca urmare a unui politraumatism toraco-abdominal, astfel că instanţa de fond a reţinut că actele materiale ale ambilor inculpaţi (lovirea cu piciorul, compresiunea mecanică prin urcarea pe victimă) au condus la producerea rezultatului cerut de norma încriminatorie, neexistând date de natură a exclude responsabilitatea vreunuia din inculpaţi în realizarea acestui rezultat.

Sub aspectul laturii subiective, inculpaţii au acţionat cu intenţie indirectă, prevăzând şi acceptând producerea rezultatului socialmente periculos - moartea victimei. Modul de săvârşire a faptei, disproporţia de forţe dintre cei doi inculpaţi şi victimă, lovirea activă a părţii vătămate cu biciul şi picioarele, în mod repetat, multitudinea leziunilor descoperite pe cadavru, sunt elemente de natură a exterioriza atitudinea subiectivă a inculpaţilor care, deşi nu au urmărit în mod voit decesul victimei, au acceptat producerea acestuia. Potrivit art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen. fapta este săvârşită cu intenţie indirectă când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale si, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui. Din punct de vedere subiectiv, intenţie indirectă se caracterizează prin aceea că făptuitorul are capacitatea psihică de percepţie şi voinţă de a înţelege că prin fapta sa poate produce rezultatul socialmente periculos, rezultat care nu este urmărit, dar acceptat. Or, raportat la vârsta inculpaţilor şi pregătirea acestora, instanţa de fond a apreciat că inculpaţii puteau prevedea că în urma aplicării unor multiple lovituri părţii vătămate, aceasta putea suferi leziuni grave care să conducă la decesul acesteia. Deşi inculpaţii au susţinut că au încercat să ajute victima când şi-au dat seama de starea grava în care se găsea, însă acesta a refuzat ajutorul medical specializat, fapt ce reiese şi din probatoriile administrate, totuşi se reţine că însăşi fapta inculpaţilor - lovirea repetata a victimei - are rol cauzal în producerea decesului, refuzul asistenţei medicale nefiind de natură a conduce la modificarea încadrării juridice a faptei. Mai mult, regretul arătat de inculpaţi şi dorinţa de ajutorare a victimei sunt elemente posterioare faptei, elemente ce pot fi avute în vedere la individualizarea judiciara a pedepsei.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă, instanţa de fond a reţinut că în cauză s-a constituit parte civilă V.E., solicitând obligarea inculpaţilor la plata sumei de 24.000 lei dată de fiul ei pentru cheltuieli de înmormântare. Deşi i s-a pus în vedere părţii civile prin încheierea din 02 februarie 2010 să propună probe în susţinerea acţiunii civile, aceasta a refuzat expres administrarea de dovezi sub acest aspect, susţinând că „despre banii cheltuiţi are cunoştinţă tot satul". Or, în condiţiile în care nu a fost administrată nici o probă sub aspectul întinderii prejudiciului suferit de partea civila, acţiunea civilă a fost respinsă ca nefondată.

B. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termenul prevăzut de art. 363 C. proc. pen. Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi inculpaţii P.C. şi P.I., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

În motivarea apelului, procurorul a arătat că pedepsele aplicate inculpaţilor sunt prea blânde în raport de faptele comise şi acestea ar trebui să fie exemplare pentru a determina atingerea scopului de prevenire a săvârşirii de noi infracţiunii.

În motivarea apelurilor, inculpaţii P.C. şi P.I. au arătat că în mod greşit instanţa de fond nu a schimbat încadrarea juridică a faptelor în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., faţă de modalitatea concretă în care a fost săvârşită fapta, ei neavând intenţia de a omorî victima, ci doar de a-i aplica o corecţie. De asemenea, inculpaţii au arătat că victima a refuzat să se deplaseze la spital pentru îngrijiri medicale.

Prin Decizia penală nr. 122 din 6 iulie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins ca nefondate apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi de inculpaţii P.C. şi P.I. împotriva sentinţei penale sus menţionate, menţinându-se starea de arest a acestora.

C. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, criticând ambele hotărâri pentru netemeinicie, sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor ce au fost aplicate inculpaţilor, solicitând majorarea cuantumului acestora, în raport de gravitatea faptei comise, poziţia procesuală oscilantă a ambilor inculpaţi şi agresivitatea deosebită a acestora - care şi-au lovit chiar şi propria mamă.

Examinând Decizia recurată prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Astfel, Înalta Curte apreciază că scopul preventiv şi educativ al pedepsei, cerut de art. 52 C. pen., poate fi atins şi fără majorarea cuantumului pedepselor ce au fost aplicate inculpaţilor de către instanţa de fond, acestea fiind just individualizate în raport de pericolul social concret ce rezultă din modul de săvârşire a faptelor, dar şi faţă de circumstanţele şi datele ce caracterizează persoana inculpaţilor - lipsa antecedentelor penale şi buna conduită anterioară săvârşirii faptei - toate acestea pledând pentru clemenţă din partea instanţei. Instanţa de fond a avut în vedere, în mod just, circumstanţele reale ale faptei - aceasta fiind comisă pe fondul unor neînţelegeri familiale amplificate de rezonanţa negativă pe care o avea în comunitate relaţia extraconjugală a victimei cu mama inculpaţilor - precum şi circumstanţele personale ale inculpaţilor care, deşi au avut o poziţie oscilantă în cadrul procesului, au regretat sincer evenimentele din 7 octombrie 2009 şi au încercat să ajute victima, însă aceasta a refuzat orice ajutor; totodată, inculpaţii sunt cunoscuţi în sat ca oameni muncitori, liniştiţi şi la primul contact cu legea penală, inculpatul P.C. este căsătorit, având un copil minor - toate acestea pledând pentru reţinea în favoarea inculpaţilor a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., cu consecinţa coborârii pedepselor sub minimul special.

Pentru considerentele deja arătate, Înalta Curte apreciază că nu se justifică înlăturarea circumstanţei atenuante reţinută în favoarea inculpaţilor şi nici majorarea pedepselor spre minimul special prevăzut de lege (10 ani).

Ca atare, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de parchet.

Conform dispoziţiilor art. 38516 alin. (2) C. proc. pen. se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de parchet, avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva Deciziei penale nr. 122 din 06 iulie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimaţii inculpaţi P.C. şi P.I.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului P.C., durata reţinerii şi arestării preventive de la 08 octombrie 2009 la 20 octombrie 2010 şi din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului P.I., durata reţinerii şi arestării preventive de la 18 noiembrie 2009 la 20 octombrie 2010

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu inculpaţilor în sume de câte 300 lei, se vor suporta din fondul M.J.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 octombrie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 3649/2010. Penal. Omorul (art. 174 C.p.)....  ICCJ. Decizia nr. 3364/2010. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3681/2010. Penal