ICCJ. Decizia nr. 3354/2010. Penal. Revocarea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3354/2010
Dosar nr. 7666/1/2010
Şedinţa publică din 27 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, având pe rol soluţionarea cauzei penale nr. 602/64/2008 privind pe inculpaţii: M.A. (cercetat şi trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen., raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare şi instigare la infracţiune de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 189 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.), D.R. (cercetat şi trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu completările şi modificările ulterioare şi lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.), F.A. (cercetat şi trimis în judecată pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare şi lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.), A.M.A. (cercetat şi trimis în judecată pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare), D.G.M. - cercetat şi trimis în judecată pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare şi lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.), A.G.D. (cercetat şi trimis în judecată pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare şi lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; T.V. (cercetat şi trimis în judecată pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de şantaj), prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare), M.A. (cercetată şi trimisă în judecată pentru comiterea infracţiunilor de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare raportat la art. 264 C. pen. şi mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., (dosar restituit la data de 11 august 2009 de la Curtea Constituţională, urmare respingerii prin Decizia nr. 1492 din 10 noiembrie 2009 a excepţiei invocate de inculpatul M.A. privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie), la termenul din 13 septembrie 2010, printre altele, a fost investită de către apărătorii aleşi ai inculpaţilor M.A., D.R., F.A., A.M.A., D.G.M. şi A.G.D., cu cereri de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi ţara.
Inculpaţii mai sus menţionaţi, prin apărătorii aleşi, au susţinut, în esenţă, că scopul măsurilor preventive luate faţă de fiecare dintre aceştia poate fi atins şi prin revocarea lor de către prima instanţă, consideră că astfel nu s-ar aduce atingere bunei desfăşurări a procesului penal.
Prima instanţă, reţinând concluziile părţilor referitoare la cererile formulate, a amânat pronunţarea cu privire la acest aspect, pentru a doua zi, respectiv pentru termenul din 14 septembrie 2010.
Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin încheierea din 14 septembrie 2010, în baza în baza art. 139 alin. (2) C. proc. pen., a admis cererile formulate de inculpaţii M.A., D.R., F.A., A.M.A., D.G.M. şi A.G.D., prin apărători, de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara ce a fost dispusă faţă de aceştia prin încheierea nr. 7/ F din 19 iunie 2008 a Curţii de Apel Braşov.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că sunt întemeiate cererile formulate de inculpaţi, prin apărătorii aleşi, având ca obiect revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, ce a fost dispusă faţă de aceştia prin încheierea nr. 7/ F din 9 iunie 2008 a Curţii de Apel Braşov, reţinând că, în conformitate cu art. 139 alin. (2) teza a ll-a C. proc. pen., atunci când nu mai există vreun temei legal care să justifice menţinerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată, din oficiu sau la cerere.
A mai constatat că, în cazul măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, revocarea acesteia se examinează în raport cu dispoziţiile art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cât şi cu cele ale art. 2 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care prevede, în paragr. 2 şi 3, că orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv pe a sa, iar exercitarea acestui drept nu poate face obiectul altor restrângeri, decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
În continuarea aceleiaşi idei, prima instanţă a mai menţionat, în considerentele încheierii atacate, că jurisprudenţa a statuat, în mod constant, că măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara este revocată, dacă, în urma acestei examinări, se constată că măsura preventivă nu mai poate fi considerată necesară într-o societate democratică şi proporţională cu scopul urmărit prin aplicarea acesteia.
A mai considerat că inexistenţa vreunui temei care să justifice menţinerea în continuare a măsurii preventive este supusă aprecierii instanţei, care are îndatorirea de a constata dispariţia temeiului ori temeiurilor pentru care a fost luată măsura preventivă şi faţă de aceste repere, instanţa a reţinut că prin încheierea nr. 7/ F din 19 iunie 2008, Curtea de Apel Braşov a luat faţă de inculpaţi măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, prevăzută în art. 1451 C. proc. pen., dispunând totodată ca, aceştia să respecte obligaţiile prevăzute în art. 1451 alin. (2) raportat la art. 145 alin. (11) lit. a), b), c) şi d) şi alin. 12 lit. c) şi e) C. proc. pen.
În acest sens, au fost avute în vedere împrejurările concrete şi specificul cauzei deduse judecăţii, care impunea un contact permanent şi sigur al instanţei cu inculpaţii, apreciindu-se, la acel moment al desfăşurării procesului penal, că este oportun a se crea garanţia celerităţii judecăţii în fond a cauzei, prin prezenţa în instanţă a inculpaţilor la fiecare termen de judecată.
Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a constatat că la acel moment al procesului penal, temeiurile avute în vedere la instituirea măsurii preventive a obligării inculpaţilor M.A., D.R., F.A., A.M.A., D.G.M. şi A.G.D. de a nu părăsi ţara nu mai subzistă, având în vedere că, pe de o parte, în perioada scursă de la 19 iunie 2008 inculpaţii au respectat şi îndeplinit toate obligaţiile ce le-au fost impuse de instanţă, prezentându-se la fiecare termen de judecată, iar pe de altă parte, că măsura preventivă, în cazul în care va fi menţinută, va conduce la depăşirea limitelor rezonabile, nemaifiind proporţională cu scopul urmărit.
S-a mai relevat de către prima instanţă, în încheierea atacată că, în sistemul european de protecţie a drepturilor omului, conceptul de libertate are două componente: prima este cea prevăzută în art. 5 din Convenţie care garantează libertatea şi siguranţa persoanei, acestea privind libertatea sa fizică, şi anume dreptul oricărei persoane de a nu fi reţinută sau arestată în mod abuziv; cea de-a doua priveşte restricţiile la libertatea de circulaţie, care intră în domeniul de aplicare al art. 2 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţie şi că dreptul la liberă circulaţie, atât în interiorul unui stat, cât şi între state nu este absolut, exercitarea acestuia putând face obiectul unor restrângeri, astfel cum sunt prevăzute în art. 2 paragr. 3 din Protocolul nr. 4.
Prima instanţă, având în vedere că inculpaţii au respectat dispoziţiile instanţei, fiind prezenţi la fiecare termen de judecată, că aceştia au fost audiaţi, neprevalându-se de dreptul la tăcere cu privire la infracţiunile reţinute prin rechizitoriu, că au mai fost audiaţi partea vătămată şi martorii propuşi prin rechizitoriu (cu excepţia unuia, din cauza stării sale de sănătate), a conchis că menţinerea în continuare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara faţă de inculpaţi nu mai poate fi privită ca fiind necesară într-o societate democratică şi proporţională cu scopul urmărit prin aplicarea acesteia.
Împotriva încheierii pronunţată la 14 septembrie 2010 de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Braşov, care a susţinut, în esenţă, că soluţia primei instanţe este nejustificată, că probele administrate în cauză până în prezent nu au schimbat starea de fapt reţinută în actul de inculpare şi că nici temeiurile reţinute în momentul luării acestei măsuri preventive faţă de fiecare dintre inculpaţii vizaţi nu s-au modificat.
Pe rolul Secţie Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat Dosarul nr. 7666/1/2010, fixându-se prim termen pentru soluţionarea recursului formulat la 27 septembrie 2010.
La termenul fixat, reprezentantul parchetului a solicitat, în esenţă, admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi, pe fond, în rejudecare, respingerea cererii de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi ţara a inculpaţilor M.A., D.R., F.A., A.M.A., D.G.M. şi A.G.D.
Recursul declarat de parchet este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta.
În conformitate cu dispoziţiile art. 136 alin. (1) şi (8) C. proc. pen. în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare, pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua faţă de acesta una dintre măsurile preventive prevăzute la alin. (1) lit. a), b), c) sau d), iar la alegerea măsurii se ţine seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracţiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura.
Atunci când legiuitorul foloseşte noţiunea de scop, în general, accepţiunea dată acestei noţiuni este în două sensuri:
- scopul ca destinaţie respectiv scopul care trebuie doar urmărit nu şi realizat;
- scopul ca finalitate, respectiv scopul care trebuie urmărit, dar şi realizat (atins).
În speţă, „scopul" la care face referire textul legal mai sus menţionat este scopul ca finalitate, scopul care trebuie urmărit, dar şi realizat/atins, prin luarea şi respectiv menţinerea unei măsuri preventive faţă de fiecare dintre inculpaţi, astfel încât, să se asigure buna desfăşurare, în continuare, a procesului penal.
Potrivit art. 139 alin. (2) C. proc. pen., când nu mai există temei care să justifice menţinerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere.
Or, din examinarea actelor dosarului se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara faţă de fiecare dintre inculpaţi, prevăzută de art. 136 alin. (1) lit. c) raportat la art. 1451 C. proc. pen., nu au dispărut şi nici nu s-au modificat, astfel că, pentru buna şi normala desfăşurare a procesului penal, se impune menţinerea acestei măsuri apreciată, în continuare, ca oportună.
În speţa supusă analizei, Înalta Curte mai reţine că prin rechizitoriul nr. 51/P/2007 emis la data de 29 mai 2008, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., Serviciul Teritorial Braşov a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: M.A., D.R., F.A., A.M.A., D.G.M. şi A.G.D. pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi complicitate la şantaj prevăzute de art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000 şi de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000 şi lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen.
S-a reţinut, în fapt că, la data de 12 martie 2007, inculpaţii D.R., F.A., A.M.A., D.G. şi A.G.D., la îndemnul inculpatului M.A. şi împreună cu acesta, au exercitat violenţe asupra părţii vătămate B.H.I., după care au lipsit-o de libertate timp de aproximativ 2 ore, pentru a o determina să renunţe la manifestarea expresă de voinţă exprimată la 8 martie 2007 în faţa unui notar public, prin care a revocat în întregime un mandat dat anterior inculpatului M.A., printr-o procură autentică, cu scopul ca acesta din urmă să devină proprietarul unui teren şi să dobândească, în mod injust, un folos material, în valoare de minim 255.000 euro.
Prin acelaşi rechizitoriu s-a solicitat şi arestarea preventivă a inculpaţilor.
Curtea de Apel Braşov, a cărei competenţă a fost atrasă de calitatea de notar public a inculpatului T.V., prin încheierea nr. 7/ F din 19 iunie 2008 a respins propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor anterior menţionaţi şi a dispus faţă de inculpaţii M.A., D.R., F.A., A.M.A., D.G.M. şi A.G.D. măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, prevăzută de art. 1451 C. proc. pen., apreciind că această măsură restrictivă de libertate este suficientă în scopul asigurării bunei derulări a procesului penal şi al împiedicării inculpaţilor de a întreprinde activităţi perturbatorii.
Ulterior, prin încheierea din 14 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 602/64/2008, instanţa de fond a admis cererile inculpaţilor şi a dispus revocarea măsurii preventive de a nu părăsi ţara, cu motivarea că aceasta nu mai este necesară, însă hotărârea primei instanţe a fost infirmată prin Decizia penală nr. 2459 din 21 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost admis recursul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., Serviciul Teritorial Braşov şi, în rejudecare, s-au respins cererile de revocare a măsurii preventive de a nu părăsi ţara formulate de inculpaţi prin apărători.
Ulterior, aceiaşi inculpaţi, prin intermediul apărătorilor aleşi, la termenul din 13 septembrie au formulat în faţa primei instanţe o cerere similară, solicitând, din nou, revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţându-se cu privire la cererile formulate a doua zi, prin încheierea din 14 septembrie 2010, împotriva căreia parchetul a formulat prezentul recurs.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, în speţă, există indicii temeinice pentru a se desprinde concluzia presupunerii rezonabile că inculpaţii au săvârşit în concurs infracţiunile de şantaj şi lipsire de libertate prevăzute de art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000 şi de art. 189 alin. (1) C. pen., constând în aceea că la 12 martie 2007, într-un loc public, la biroul unui notar, în plină zi, au exercitat acte de violenţă asupra victimei, pe care au lipsit-o de libertate aproximativ 2 ore, scopul urmărit fiind de a o determina pe partea vătămată să revină asupra revocării unui mandat şi astfel, inculpatul M.A. să îşi asigure proprietatea unui teren în valoare de 225.000 euro.
Privitor la inculpatul M.A. se constată că, în cursul urmăririi penale, astfel cum a subliniat şi reprezentantul parchetului, a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea inculpaţilor B.A. şi T.V.
De altfel, contrar opiniei primei instanţe, Înalta Curte reţine că în cadrul cercetării judecătoreşti care este încă în curs de desfăşurare, au fost administrate o serie de probe din care, însă, nu s-a desprins elemente care să conducă la concluzia schimbării situaţiei de fapt descrisă în actul de inculpare ori a modificării sau încetării temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara.
Cât priveşte necesitatea menţinerii măsurii preventive într-o societate democratică, instanţa europeană a statuat constant că prevederile aplicabile pe teritoriul statului naţional trebuie să respecte, pe cât posibil, valorile unei societăţi democratice, în special preeminenţa dreptului, însă autorităţile judiciare naţionale pot dispune restrângerea libertăţii de mişcare a unei persoane, cu respectarea necesităţii proporţionalităţii măsurii şi a scopului pentru care aceasta a fost aplicată.
Or, în speţa supusă examinării, restrângerea libertăţii de circulaţie în afara ţării apare ca o măsură necesară şi în continuare, urmând a fi menţinută faţă de fiecare dintre inculpaţii M.A., D.R., F.A., A.M.A., D.G.M. şi A.G.D. pentru atingerea scopului desfăşurării cu celeritate şi în bune condiţii a procesului penal, în raport cu dispoziţiile legale evocate, dar şi cu cele ale art. 2 din Protocolul 4 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Totodată, Înalta Curte mai constată că revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de fiecare dintre intimaţii inculpaţi la acest moment procesual şi lăsarea lor în libertate nerestricţionată, exclude atingerea dezideratelor impuse de legea penală chemată să ocrotească adevăratele valori ale statului de drept, creându-se un climat de insecuritate socială şi de neîncredere al cetăţenilor oneşti în cei chemaţi să înfăptuiască actul de justiţie şi să vegheze la respectarea şi aplicarea legii.
Fată de considerentele mai sus menţionate, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 385 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., constatând întemeiat recursul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Braşov împotriva încheierii din 14 septembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 602/64/2008, privind pe inculpaţii M.A., D.R., F.A., A.M.A., D.G.M. şi A.G.D., urmează a-l admite ca atare.
Pe cale de consecinţă, va casa încheierea atacată şi, în rejudecare, va respinge, ca nefondate, cererile formulate de inculpaţii M.A., D.R., F.A., A.M.A., D.G.M. şi A.G.D. privind revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, măsură pe care o va menţine, stabilind totodată, să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare efectuate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Braşov împotriva încheierii din 14 septembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 602/64/2008, privind pe inculpaţii M.A., D.R., F.A., A.M.A., D.G.M. şi A.G.D.
Casează încheierea atacată şi, rejudecând:
Respinge, ca nefondate, cererile formulate de inculpaţii M.A., D.R., F.A., A.M.A., D.G.M. şi A.G.D. privind revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, măsură pe care o menţine.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3346/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3421/2010. Penal → |
|---|
