ICCJ. Decizia nr. 3826/2010. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3826/2010

Dosar nr. 3784/105/2007

Şedinţa publică din 29 octombrie 2010

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 204 din 18 iunie 2009 a Tribunalului Prahova au fost condamnaţi inculpaţii:

- G.Ş.C. (fiica lui Ş. şi G., născută în mun. Ploieşti, jud. Prahova, domiciliată în comuna Gura Vadului, jud. Prahova) la 2 pedepse de câte 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi organizarea şi conducerea activităţii de trafic de droguri, prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000, fapte comise în perioada 2004 - 2007;

- 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, urmând ca, potrivit art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

- A.A.M. (fiul lui C. şi A., născut în Băicoi, jud. Prahova, cu acelaşi domiciliu, str. P.) la pedepsele de: 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru complicitate la introducerea în ţară de droguri de mare risc, prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, fapte comise în perioada decembrie 2006 - ianuarie 2007;

- 12 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, faptă comisă în ianuarie 2007 şi

- 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru constituirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, toate cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., urmând ca, în conformitate cu art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

- Ş.I.C., (fiul lui G. şi S., născut în oraşul Băicoi, jud. Prahova, cu acelaşi domiciliu, Şos. N.) la pedepsele de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru introducerea în ţară de droguri de mare risc prev. de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, faptă din noiembrie 2006;

- 12 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, faptă din noiembrie 2006 - ianuarie 2007;

- 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, faptă din ianuarie 2007 şi

- 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, urmând ca potrivit art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Faţă de inculpaţi s-a făcut şi aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., referitoare la pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi.

S-a menţinut starea de arest a celor trei inculpaţi, computându-se arestarea preventivă din pedeapsă.

Potrivit art. 17 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea cantităţii de 574,23 gr cocaină iar potrivit art. 118 lit. e) C. pen. s-a luat măsura de siguranţă a confiscării speciale a autoturismului marca B. cu nr. XXX obţinut prin infracţiunea de către inculpatul A.A.M.

Inculpaţii au fost obligaţi fiecare la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a reţinut următoarele:

La sfârşitul anului 2003 inculpata G.Ş.C. s-a stabilit în oraşul Madrid, unde a intrat în legătură cu membrii unei grupări de traficanţi de droguri nigerieni. De la această grupare lua cocaină ce era transportată pe teritoriul Spaniei, Olandei, Luxemburg, Belgia, Suedia, Norvegia, Germania şi Italia. Cetăţenii nigerieni traficau drogurile folosind mape sub forma unor atlase geografice voluminoase, ambalate în pungi de plastic. Mapele erau parfumate pentru a nu fi interceptate la controlul poliţiei.

Cărăuşii erau avertizaţi de inculpata G.Ş. că dacă vor fi capturaţi şi vor divulga activitatea derulată, vor avea de suferit consecinţe provocate de cetăţenii nigerieni.

În scopul traficării cocainei, împreună cu fratele său G.M.M., inculpata a racolat cetăţeni români care în perioada 2004 - 2005 au efectuat mai multe transporturi folosind „mapele”.

Sarcina de recrutare a fost preluată şi de coinculpaţii A.A.M. şi N.I.C.

Au mai fost identificaţi făptuitorii C.S., P.L., C.N., C.S., Ş.G., N.P., T.A., T.T., D.M.M. şi inculpatul S.I.C., printre persoanele racolate în vederea traficării organizate a drogurilor. Aceştia, pentru sume variind între 1.000 şi 2.400 euro transportau cocaină în Spania şi în alte ţări. Drogurile erau primite de inculpata G.Ş. sau de un membru al grupului de la traficanţi nigerieni în apartamente deţinute de ea în Madrid şi Amsterdam, unde erau găzduiţi şi cărăuşii.

După ce cărăuşii N.F., C.S., P.L., C.N., C.S., Ş.G. au fost arestate în Spania şi în Suedia, drogurile au fost transportate sub formă de capsule înghiţite sau introduse în vagin.

Inculpatul A.A.M. a aderat la grupare în anul 2006 când i-a racolat pe coinculpaţii Ş.I.C. şi D.M.M. şi pe martorii Ş.G. şi T.A., ultimii fiind folosiţi pentru transportarea drogurilor numai pe teritoriul Spaniei.

Inculpatul A.A.M. a primit atribuţii de racolare şi supraveghere a persoanelor ce transportau cocaina, având în vedere că era o persoană violentă şi agresivă. Inculpatul a primit de la inculpata G. câte 1.000 euro şi un procent de 15% din sumele încasate de la fiecare cărăuş la fiecare transport.

Se reţine că în activitatea de traficare, începând cu luna noiembrie 2006 persoanelor care transportau cocaina le era testată capacitatea de a înghiţi capsule de cocaină ajungându-se până la cantitatea de 600 de gr.

Coinculpaţii A.A.M. şi D.M.M. au petrecut sărbătorile de iarnă din 2006/2007 în România, unde au deconspirat activităţile de care se ocupau, martorilor V.M. şi D.G. După sărbători cei doi coinculpaţi au plecat în Olanda, locuind în apartamentul deţinut de inculpata G.Ş.C., în Amsterdam, unde şi-au exercitat atribuţiile în cadrul reţelei.

Se reţine că în această locuinţă a ajuns şi coinculpatul Ş.I.C. racolat de inculpatul A.A.M.

Inculpatul Ş.I.C. a primit atribuţii de cărăuş ce constau în transporturi de cocaină din Olanda pe teritoriul altor state.

Având capacitatea de a înghiţi multe capsule, în intervalul noiembrie - decembrie 2006, Ş.I.C. a efectuat 4 - 5 transporturi de cocaină pe rutele Olanda - Norvegia, Olanda - Germania - Italia.

Se mai reţine că inculpaţii A.A.M., Ş.I.C. şi D.M.M. şi-au însuşit parte din drogurile de risc predate de traficanţii nigerieni coinculpatei G.Ş.C. Astfel, inculpaţii Ş.I.C. şi D.M. au sustras 60 - 70 de capsule şi respectiv 24 capsule cocaină încredinţată pentru distribuire.

După ce au înghiţit capsulele coinculpaţii au intrat pe teritoriul statului român în jurul datei de 26 ianuarie 2007. Cu această ocazie inculpatul D.M.M., şi el trimis în judecată în prezenta cauză, a introdus în ţară 280 gr de cocaină, iar inculpatul Ş.I.C. 1200 gr de cocaină, drogurile urmând a fi comercializate în localităţi din judeţul Prahova.

Inculpatul A.A.M. a primit de la coinculpatul Ş.I.C. 700 gr cocaină în schimbul autoturismului marca B. cu nr. de înmatriculare XXX. Restul drogurilor deţinute de inculpatul Ş.I.C. au fost încredinţate de acesta martorului cu identitate protejată C.I.

Martorul a predat cocaina la 13 februarie 2007 Biroului teritorial Prahova al D.I.I.C.O.T.

S-a stabilit că cele 38 de capsule predate de martor aveau greutatea de 374,82 gr şi conţineau cocaină în amestec cu fenacetină.

În motivarea fondului se reţine că inculpatul D.M.M. este singurul din gruparea organizată şi condusă de inculpata G.Ş.C. care la urmărirea penală a recunoscut comiterea faptelor şi a colaborat pentru stabilirea situaţiei de fapt, conducând organele de poliţie la locul unde era ascunsă cantitatea de 274 gr cocaină deţinută.

Instanţa fondului a reţinut că inculpata G.Ş.C. a recunoscut doar în parte comiterea faptelor, în sensul că ar fi fost atrasă în traficul de droguri de o persoană de naţionalitate nigeriană ca „scut de protecţie”, fiind recompensată prin comisioane în euro sau cocaină pentru consum propriu.

S-a motivat că situaţia de fapt a fost reţinută potrivit probelor administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorilor cu identitate protejată C.I., A.R.S., D.F., F.I., ce se coroborează cu declaraţiile inculpatului D.M.M. şi ale martorilor D.G., N.E., V.M., G.M., C.Ş. şi C.M.N.

S-au avut în vedere şi scrisorile trimise familiei de făptuitoarea C.S. din Suedia, precum şi procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate şi raportatele de constatare tehnico-ştiinţifică ale specialiştilor din cadrul D.G.C.C.O.

S-a concluzionat că în perioada 2004 - 2007 în repetate rânduri şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale inculpata G.Ş.C., aflată la studii în Spania, a deţinut cocaină pe care a traficat-o pe teritoriul mai multor state din spaţiul european.

Aceasta a organizat şi condus pe teritoriul statului spaniol un grup infracţional care s-a ocupat de traficul internaţional de cocaină, activitatea fiind realizată prin intermediul coinculpaţilor Ş.I.C., D.M.M., A.A.M. şi a altor persoane.

Prin Decizia penală nr. 109 din 25 noiembrie 2009 Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, a desfiinţat în parte latura penală a Sentinţei nr. 204 din 18 iunie 2009 a Tribunalului Prahova şi în baza art. 83 din C. pen. a revocat liberarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului A.A.M. prin Sentinţa penală nr. 614 din 13 noiembrie 2003 a Judecătoriei Câmpina, definitivă, dispunând executarea acestei pedepse alături de pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare aplicată în prezenta cauză, urmând ca în final să execute 16 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Instanţa de apel a reţinut circumstanţe atenuante judiciare prev. de art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. b) C. pen.

Instanţa apelului a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii G.Ş.C., A.A.M. şi Ş.I.C.

În decizia Curţii de Apel Ploieşti se motivează că instanţa fondului a reţinut o corectă situaţie de fapt, încadrarea juridică dată faptelor fiind legală şi temeinică. A examinat în detaliu motivele de apel ale inculpaţilor pe care le-a respins motivat.

În acest sens, a apreciat că actele desfăşurate de inculpata G.Ş.C. nu pot fi caracterizate ca simple operaţiuni de intermediere a traficării drogurilor atâta vreme cât ea şi-a constituit o proprie reţea criminală, structurată pe 3 nivele (lider, locotenenţi şi cărăuşi) în care acţiunile erau coordonate, executate după un plan conceput de inculpată, toate având scop obţinerea de sume importante de bani.

S-a apreciat că modul în care a acţionat inculpata G.Ş.C. reprezintă o interfaţă a structurii traficului internaţional de droguri.

Cu privire la inculpatul A.A.M. decizia reţine că acesta nu a fost un simplu membru al grupului şi nu s-a rezumat doar la atragerea a două persoane, cetăţeni români, în activitatea infracţională aşa cum susţine acesta.

S-a motivat că probele administrate justifică concluzia potrivit căreia el a avut un rol important în funcţionarea structurii criminale, fiind recunoscut de celelalte persoane ca un apropiat al „şefei”, inculpata G.Ş.C., temut pentru agresivitatea şi atitudinea sa ameninţătoare.

Şi cu privire la inculpatul Ş.I.C., Curtea de Apel Ploieşti reţine că a fost o persoană importantă folosită pentru derularea activităţii infracţionale concepută şi condusă de inculpata G.Ş.C., el fiind recrutat cu acordul ei de către coinculpatul A.A.M.

În motivarea deciziei curţii de apel se face o amplă analiză a situaţiei de fapt cu trimitere la probele dosarului. Această analiză confirmă situaţia reţinută de instanţa fondului.

Împotriva deciziei au declarat recurs inculpaţii Ş.I.C., A.A.M. şi G.Ş.C.

Inculpaţii au criticat hotărârile pronunţate pentru individualizarea greşită a pedepselor, motiv de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Inculpatul Ş.I.C. a solicitat ca prin reţinerea de circumstanţe atenuante, respectiv conduita sinceră în cursul procesului, lipsa antecedentelor penale, faptul că a formulat un denunţ chiar dacă a rămas fără rezultat, să-i fie reduse pedepsele.

Inculpatul A.A.M. a criticat, de asemenea, hotărârile pronunţate pentru pedeapsa rezultantă pe care o consideră exagerat de severă. A solicitat ridicarea sechestrului asigurator asupra autoturismului B.

Inculpata G.Ş.C., de asemenea, a solicitat reducerea pedepsei pe care o consideră prea severă şi a invocat ca motiv de reducere a pedepsei aplicarea disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Recursurile inculpaţilor sunt fondate.

Pe de o parte, Curtea constată din examinarea dosarului că instanţa de fond şi de apel au reţinut o stare de fapt corespunzătoare probelor administrate pe care le-au analizat în detaliu, încadrarea juridică faptelor este legală şi temeinică.

Cu privire la individualizarea pedepselor aplicate inculpatei G.Ş.C., Curtea constată că la dosarul Înaltei Curţi de Casaţie Justiţie), Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Adresa nr. 265/D/P/2010 comunică faptul că urmare a denunţului inculpatei, formulat la 10 martie 2010, în baza art. 19 din Legea nr. 682/2002, au fost identificaţi inculpaţii N.G., S.C. şi I.N.D. care sunt cercetaţi în stare de arest preventiv pentru infracţiuni prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, urmând să se întocmească rechizitoriul pentru trimiterea lor în judecată.

Faţă de această împrejurare Curtea constată că, potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002 persoana care are calitate de martor în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 şi 2 şi care a comis o infracţiune gravă, iar înainte sau în timpul urmăririi penale sau al judecăţii, denunţă sau facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni, beneficiază de reducerea la jumătate a pedepsei prevăzută de lege.

Având în vedere adresa sus-menţionată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, faţă de inculpată sunt aplicabile aceste dispoziţii.

Prin urmare, în cauză se va face aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi vor fi reduse pedepsele de câte 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b C. pen. pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi pentru infracţiunea prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000, la 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi respectiv, la 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Instanţa va menţine pedeapsa de 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. aplicată inculpatei pentru infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 faţă de care nu sunt aplicabile disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Urmează ca în cauză să se facă şi aplicarea art. 33 lit. a) - 34 lit. b) şi 35 C. pen.

Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului Ş.I.C., Curtea constată că în cursul judecăţii a avut o atitudine relativ sinceră. A încercat să sprijine organele de urmărire penală în tragerea la răspundere a unor persoane care au comis infracţiuni similare, demersul său însă nefiind finalizat, astfel că în cauză nu se va face aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Instanţa apreciază că faţă de lipsa antecedentelor penale, faţă de conduita sinceră, faţă de împrejurarea că inculpatul este arestat din luna februarie 2007 până în prezent, în cauză se poate face aplicarea art. 74 lit. c) şi art. 76 C. pen., urmând ca pedepsele aplicate să fie reduse, după cum urmează:

- de la 12 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., la 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (fapta din noiembrie 2006 - ianuarie 2007);

- de la 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., la 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 (faptă din ianuarie 2007).

- de la 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., la 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru infracţiunea prev. de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000;

- de la 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., la 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

Cu privire la inculpatul A.A.M., Curtea constată că în cursul procesului penal a încercat să coopereze cu organele judiciare formulând mai multe denunţuri care încă nu s-au finalizat cu rezultate concrete.

Curtea observă că inculpatul provine dintr-o familie organizată, iar în cursul procesului penal a recunoscut faptele comise pe care le regretă, prin urmare în cauză se va face aplicarea art. 74 lit. c) şi art. 76 C. pen., urmând a fi reduse pedepsele.

Cât priveşte solicitarea de a se ridica sechestrul asigurator asupra autoturismului B., instanţa constată că această cerere este nefondată.

În mod corect autoturismul a fost confiscat în baza art. 118 C. pen., având în vedere că acesta a făcut obiectul unui contract de vânzare-cumpărare a cărui preţ a constat într-o cantitate de droguri. Prin urmare, este dobândit prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, astfel că măsura confiscării speciale este legală şi temeinică.

Instanţa va reduce pedepsele aplicate inculpatului A.A.M. de la 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.;

- de la 12 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi

- de la 6 ani şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., la câte 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru infracţiunile prev. de 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. şi prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va admite recursurile declarate de inculpaţii Ş.I.C., A.A.M. şi G.Ş.C. împotriva Deciziei penale nr. 109 din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Va casa, în parte, decizia recurată şi Sentinţa penală nr. 204 din 18 iunie 2009 a Tribunalului Prahova, secţia penală şi rejudecând:

Va înlătura aplicarea art. 33, art. 34 şi art. 35 C. pen. şi va repune pedepsele aplicate inculpaţilor în individualitatea lor.

Va face aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 faţă de inculpata G.Ş.C. şi va reduce pedepsele după cum urmează:

- de la 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., la 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

- de la 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., la 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru infracţiunea de organizare şi conducere a activităţii de trafic de droguri prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000;

- menţine pedeapsa de 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. aplicată pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. inculpata va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Va face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Va face aplicarea art. 74 lit. c) şi art. 76 C. pen. şi va reduce pedepsele aplicate inculpatului Ş.I.C. după cum urmează:

- de la 12 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., la 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (fapta din noiembrie 2006 - ianuarie 2007);

- de la 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., la 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 (fapta din ianuarie 2007);

- de la 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., la 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru infracţiunea de introducere în ţară de droguri de mare risc prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000;

- de la 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., la 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Va face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Va face aplicarea art. 74 lit. c) şi art. 76 C. pen. şi va reduce pedepsele aplicate inculpatului A.A.M. după cum urmează:

- de la 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., la 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru complicitate la infracţiunea de introducere în ţară de droguri de mare risc prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;

- de la 12 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., la 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;

- de la 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., la 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Va menţine aplicarea art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului A.A.M. prin Sentinţa penală nr. 614 din 13 noiembrie 2003 a Judecătoriei Câmpina, definitivă prin Decizia penală nr. 723 din 8 iulie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală.

Va dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare aplicată în prezenta cauză, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 11 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Va face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata reţinerii şi a arestării preventive, astfel:

- pentru inculpatul Ş.I.C. de la 14 februarie 2007, la 29 octombrie 2010;

- pentru inculpatul A.A.M. de la 15 februarie 2007, la 29 octombrie 2010;

- pentru inculpata G.Ş.C. de la 20 martie 2007, la 29 octombrie 2010.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de inculpaţii Ş.I.C., A.A.M. şi G.Ş.C. împotriva Deciziei penale nr. 109 din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează, în parte, decizia recurată şi Sentinţa penală nr. 204 din 18 iunie 2009 a Tribunalului Prahova, secţia Penală şi rejudecând:

Înlătură aplicarea art. 33, art. 34 şi art. 35 C. pen. şi repune pedepsele aplicate inculpaţilor în individualitatea lor.

Face aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 faţă de inculpata G.Ş.C. şi reduce pedepsele după cum urmează:

- de la 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., la 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

- de la 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., la 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru infracţiunea de organizare şi conducere a activităţii de trafic de droguri prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000;

- menţine pedeapsa de 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. aplicată pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. inculpata va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Face aplicarea art. 74 lit. c) şi art. 76 C. pen. şi reduce pedepsele aplicate inculpatului Ş.I.C. după cum urmează:

- de la 12 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., la 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (fapta din noiembrie 2006 - ianuarie 2007);

- de la 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., la 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 (fapta din ianuarie 2007);

- de la 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., la 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru infracţiunea de introducere în ţară de droguri de mare risc prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000;

- de la 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., la 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Face aplicarea art. 74 lit. c) şi art. 76 C. pen. şi reduce pedepsele aplicate inculpatului A.A.M. după cum urmează:

- de la 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., la 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru complicitate la infracţiunea de introducere în ţară de droguri de mare risc prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;

- de la 12 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., la 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;

- de la 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., la 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Menţine aplicarea art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului A.A.M. prin Sentinţa penală nr. 614 din 13 noiembrie 2003 a Judecătoriei Câmpina, definitivă prin Decizia penală nr. 723 din 8 iulie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală.

Dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare aplicată în prezenta cauză, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 11 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata reţinerii şi a arestării preventive, astfel:

- pentru inculpatul Ş.I.C. de la 14 februarie 2007, la 29 octombrie 2010;

- pentru inculpatul A.A.M. de la 15 februarie 2007, la 29 octombrie 2010;

- pentru inculpata G.Ş.C. de la 20 martie 2007, la 29 octombrie 2010.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 octombrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3826/2010. Penal