ICCJ. Decizia nr. 3966/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3966/2010
Dosar nr. 5070/1/2010
Şedinţa publică din 8 noiembrie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Prin Decizia nr. 1069 din 19 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost admisă contestaţia în anulare formulată de contestatoarea B.G., s-a desfiinţat Decizia penală nr. 653 din 22 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi s-a fixat termen de judecată a recursului la 16 aprilie 2010.
S-a dispus anularea formelor de executare ale pedepsei aplicate prin Sentinţa penală nr. 257 din 4 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi punerea de îndată în libertate a contestatoarei dacă nu este arestată în altă cauză.
În esenţă, s-a reţinut că este incident cazul de contestaţie prev. de art. 386 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., întrucât datorită stării de boală, a naturii acestei boli, cât şi a faptului că se afla internată în spital, contestatoarea a fost în imposibilitate de a se prezenta în faţa instanţei de recurs şi de a încunoştiinţa instanţa despre această împiedicare.
Prin Decizia nr. 2107 din 28 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost admis recursul inculpatei B.G., casată în parte Sentinţa penală nr. 257 din 4 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi rejudecând s-a dispus schimbarea încadrării juridice din art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), text în baza căruia inculpata a fost condamnată la 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
S-a făcut aplic. art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare petentul L.C., invocând cazurile de contestaţie prev. de art. 386 lit. a), b), c) şi e) C. proc. pen.
În motivarea contestaţiei s-a susţinut în esenţă că în noul dosar format ca urmare a desfiinţării în tot a deciziei definitive, instanţa era obligată să îl citeze pe contestator, deoarece se rejudeca întreaga cauză.
De asemenea, instanţa trebuia să procedeze la audierea contestatorului, în calitate de recurent inculpat, obligaţie impusă de disp. art. 38514 alin. (11) C. proc. pen.
Examinând contestaţia formulată, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.
Potrivit art. 387 alin. (1) C. proc. pen. contestaţia în anulare poate fi făcută de oricare dintre persoanele care au avut calitatea de părţi în cauza soluţionată de către instanţa de recurs, adică atât de către recurenţi, cât şi de către intimaţi.
În consecinţă, în măsura în care o parte nu a declarat recurs ori recursul ce face obiectul cauzei nu se referă la aceasta, ea nu este îndreptăţită să uzeze de contestaţia în anulare, întrucât nu a avut nici calitatea de recurent, nici pe aceea de intimat.
Pe de altă parte, desfiinţarea deciziei pronunţate de către instanţa de recurs, urmare a admiterii contestaţiei în anulare, se face ţinând seama de limitele învestirii, astfel încât, în măsura în care în cauză au existat mai mulţi recurenţi şi/sau intimaţi, hotărârea instanţei de recurs va fi desfiinţată doar în parte, cu referire la recurentul şi/sau intimatul care a promovat această cale extraordinară de atac.
În speţă, din actele dosarului rezultă că, deşi prin Decizia penală nr. 653 din 22 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, au fost soluţionate recursurile declarate de inculpaţii B.G. şi L.C., împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie în anulare doar recurenta inculpată B.G., astfel încât soluţia de desfiinţare a deciziei atacate, urmare a admiterii contestaţiei, nu putea privi decât situaţia acestei părţi. Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât motivul de contestaţie invocat (imposibilitatea de prezentare şi de încunoştinţare a instanţei de recurs despre această împiedicare) era unul strict personal şi nu putea avea decât efecte limitate.
Este adevărat că desfiinţarea parţială a deciziei atacate trebuia să se regăsească în mod corespunzător în dispozitivul hotărârii prin care s-a soluţionat contestaţia, însă caracterul echivoc al acestuia, consecinţă a unui mod defectuos de redactare, nu poate conduce la o altă concluzie în privinţa limitelor în care hotărârea pronunţată anterior de către instanţa de recurs putea fi desfiinţată.
În aceste condiţii, rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs trebuia să se circumscrie exclusiv căii de atac promovate de către inculpata B.G., cadru procesual în care contradictorialitatea era asigurată prin citarea părţii civile, iar nu a coinculpatului L.C.
Prin urmare, neavând vreo calitate procesuală în cauza supusă rejudecării, coinculpatul L.C. nu este îndreptăţit să uzeze de calea extraordinară a contestaţiei în anulare împotriva hotărârii pronunţate de către instanţa de recurs în urma rejudecării, situaţie în care contestaţia formulată de către acesta este inadmisibilă şi urmează a fi respinsă.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul L.C. împotriva Deciziei penale nr. 2107 din 28 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 2464/1/2010.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 noiembrie 2010.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 35/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 361/2010. Penal. Abuz în serviciu contra... → |
|---|
