ICCJ. Decizia nr. 3978/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3978/2010
Dosar nr. 152102/3/2008
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 699 din 13 iunie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia l penală, în baza art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.M.F. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani stabilit conform art. 82 C. pen.
În baza art. 71 alin. ultim C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate inculpatului.
În temeiul art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. referitoare la revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a constatat că inculpatul a fost reţinut pe o durată de 24 ore, de la 16 martie 2008 la 17 martie 2008.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În dimineaţa zilei de 16 martie 2008, în jurul orelor 7.00 - 7.30, la domiciliul martorei Ş.M.N. s-a prezentat inculpatul G.M.F., poliţist de la Postul de Poliţie Ciolpani, care i-a spus că doreşte să vorbească cu fratele său, martorul N.R.M., întrucât l-a văzut pe acesta din urmă conducând pe drumurile publice un autoturism deşi exercitarea acestui drept era suspendată şi că pentru aceasta va trebui să-i întocmească dosar penal (declaraţii martor Ş.M.N., date atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, coroborate cu declaraţiile martorului N.R.M., date în faza de urmărire penală şi menţinute în faţa instanţei şi cu declaraţiile inculpatului, date în ambele faze procesuale).
Auzind acest lucru, martora Ş.M.N. a vrut să-i dea agentului de poliţie suma de 100 RON pentru a-l determina să nu-i întocmească dosar penal fratelui ei, însă acesta nu a vrut să-i primească, lăsând-o să înţeleagă că pentru a scăpa de consecinţele unei asemenea fapte este necesară o sumă mult mai mare şi anume 500 euro (declaraţii martor Ş.M.N., date atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, coroborate cu declaraţiile martorului N.R.M., date în faza de urmărire penală şi menţinute în faţa instanţei, precum şi, în parte, cu declaraţiile inculpatului).
Martora i-a spus inculpatului că este o sumă prea mare de care nu dispune şi după discuţii s-au înţeles asupra sumei de 300 euro (declaraţii martor Ş.M.N., date atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, coroborate cu declaraţiile martorului N.R.M., date în faza de urmărire penală şi menţinute în faţa instanţei).
Întrucât nu dispunea nici de această sumă, martora, în prezenţa inculpatului, a contactat mai mulţi prieteni de la care să împrumute banii şi a stabilit cu inculpatul să-l contacteze când face rost de ei, sens în care acesta din urmă i-a lăsat martorei numărul său de telefon, luându-l pe-al martorei după care a plecat (declaraţii martor Ş.M.N., date atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, coroborate cu declaraţiile martorului N.R.M., date în faza de urmărire penală şi menţinute în faţa instanţei, precum şi, în parte, cu declaraţiile inculpatului).
După aproximativ o oră, martora a fost contactată telefonic de inculpat pentru a se interesa dacă a obţinut banii, răspunsul fiind negativ, ulterior, după mai multe convorbiri telefonice, au stabilit să îl anunţe când are banii.
Martora Ş.M.N., după ce a obţinut suma de 300 euro, nu I-a sunat pe inculpat aşa cum stabiliseră, ci a mers la organele de poliţie din cadrul D.G.A. - Biroul Anticorupţie pentru Jud. Ilfov şi I-a denunţat pe inculpat.
Pentru constatarea în flagrant a infracţiunii arătate în denunţ, martora Ş.M.N. a pus la dispoziţia organelor judiciare suma de 300 euro compusă din trei bancnote a câte 100 euro ale căror serii au fost înscrise procesele-verbale de predare-primire, asupra lor efectuându-se şi fotografii judiciare (declaraţii martor Ş.M.N. coroborate cu procesul-verbal de înseriere şi predare-primire a sumei de 300 euro).
În aceeaşi zi, martora l-a sunat pe inculpat spunându-i că a făcut rost de bani, iar acesta i-a comunicat locul în care se află pentru a se întâlni. În jurul orelor 18.10, martorii Ş.M.N. şi N.R.M. s-au întâlnit cu inculpatul G.M.F., care se afla la un restaurant situat pe malul lacului S., între martora Ş.M.N. şi inculpat a avut loc o discuţie de aproximativ 5 minute timp în care i-a înmânat şi cei 300 euro, după care martorii s-au îndepărtat şi imediat organele de urmărire penală însoţite de martorul asistent au ajuns la locul în care se afla inculpatul (declaraţii martor Ş.M.N., date atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, coroborate cu declaraţiile martorului N.R.M., date în faza de urmărire penală şi menţinute în faţa instanţei, cu procesul-verbal de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental, cu procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, precum şi, în parte, cu declaraţiile inculpatului).
La vederea acestora, inculpatul, cu un gest foarte rapid, a scos cele trei bancnote primite de la martoră, lăsându-le să-i cadă la picioare. Fiind întrebat, inculpatul G.M.F. a spus că banii aflaţi la picioarele lui îi primise „de la o doamnă"; (proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante coroborat cu declaraţiile inculpatului).
Procedându-se la compararea seriilor bancnotelor găsite lângă inculpat s-a stabilit că acestea sunt identice cu cele înmânate martorei denunţătoare în vederea realizării flagrantului.
Situaţia de fapt a fost reţinută din coroborarea declaraţiilor martorilor Ş.M.N. şi N.R.M., cu declaraţiile inculpatului G.M.F., prin care recunoaşte săvârşirea faptei, însă nuanţat, cu procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante şi planşă foto având ca obiect suma de 300 euro, cu procesul-verbal de înseriere şi predare-primire a sumei de 300 euro, şi cu procesul-verbal de transcriere a convorbirilor purtate în mediul ambiental.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul G.M.F., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia penală nr. 245 din 13 octombrie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia l penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând, în fond:
În temeiul art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii din art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
În temeiul art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul G.M.F. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.
În temeiul art. 81 C. pen., a suspendat condiţionat executarea pedepsei aplicate, pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit potrivit art. 82 C. pen.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., cu referire la art. 359 alin. (1) C. proc. pen.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În temeiul art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 2 ani, stabilită potrivit art. 66 C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A respins, ca nefondat, apelul inculpatului G.M.F. declarat împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul G.M.F., invocând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., ca urmare a omisiunii instanţei de apel de a pune în discuţie schimbarea încadrării juridice din art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Prin Decizia penală nr. 276 din 28 ianuarie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de inculpatul G.M.F. a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, secţia l penală.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că nu se poate stabili o încadrare juridică corectă a faptei săvârşite de către inculpat, în lipsa fişei postului, motiv pentru care a casat decizia recurată cu consecinţa rejudecării cauzei de către instanţa de apel.
În fond, după casare, I.G.P.R. - I.P.J. Ilfov a înaintat la data de 25 august 2009, fişa postului ce aparţine agentului de poliţie G.M.F., comunicând instanţei de apel că aceasta este clasificată - secret de serviciu.
Deşi instanţa de apel a solicitat în repetate rânduri declasificarea fişei postului, la data de 22 decembrie 2009 I.P.J. Ilfov a comunicat că această cerere nu a fost avizată favorabil, făcând trimitere la Ordinele Ministrului nr. S/66/2009 şi S/389/2003.
În schimb la dosarul cauzei, apărarea, la termenul de judecată din 28 octombrie 2009 a depus o adeverinţă eliberată în data de 26 octombrie 2009 de către I.P.J. Ilfov cu nr. X din care rezultă că în perioada 15 martie 2005 - 16 martie 2008 agentul de poliţie G.M.F. şi-a desfăşurat activitatea în cadrul postului de poliţie Ciolpani, având funcţia de ajutor şef de post.
De asemenea din adeverinţa mai sus menţionată rezultă că agentul de poliţie G.M.F. în această perioadă avea următoarele atribuţii: supraveghere, îndrumare şi control a circulaţiei pe drumurile publice şi de efectuare a cercetărilor privind accidentele rutiere uşoare, soldate numai cu pagube materiale.
Conform adeverinţei din 05 noiembrie 2009 emisă de I.P.J. Ilfov, agentul de poliţie G.M.F. s-a prezentat la postul de poliţie al oraşului Otopeni în data de 28 martie 2008, deci ulterior datei săvârşirii faptei, respectiv 16 martie 2008.
Aceste precizări au fost necesare ca urmare a inadvertenţelor existente în adresa din 29 mai 2009 a I.P.J. Ilfov cu privire la data de 16 martie 2008, când de fapt a operat reţinerea inculpatului de către organele de poliţie, data corectă a prezentării la postul de poliţie al oraşului Otopeni fiind 28 martie 2008 şi nu 16 martie 2008, cum în mod eronat s-a trecut în adresa mai sus invocată.
Cu privire la apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, procurorul de şedinţă a susţinut că îşi extinde motivele de apel privind reţinerea şi a dispoziţiilor art. 254 alin. (2) C. pen., pe lângă încadrarea juridică dată faptei, în ceea ce priveşte limitele de pedeapsă ca urmare a aplicării art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Însă în raport de dispoziţiile art. 372 C. proc. pen., ca urmare a rejudecării cauzei, prin admiterea recursului declarat numai de către inculpat, procurorul de şedinţă a solicitat instanţei de apel să constate a fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, iar pedeapsa aplicată să nu depăşească 3 ani închisoare, prin reţinerea şi a dispoziţiilor art. 81 C. pen.
De asemenea a mai solicitat instanţei de apel să aplice inculpatului pe durata executării pedepsei şi pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. c) C. pen. cât şi pedeapsa complementară înscrisă în art. 65 C. pen. rap. la art. 64 lit. c) C. pen.
În schimb, apărarea a susţinut că nu se poate dispune condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită pentru care a fost trimis în judecată, în condiţiile în care nu a fost desecretizată fişa postului, ceea ce duce la încălcarea principiului egalităţii armelor prev. de art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Apărarea a mai solicitat achitarea inculpatului în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât probele dosarului nu confirmă existenţa laturii obiective a infracţiunii de luare de mită, atâta timp cât nu rezultă acţiunea de pretindere/primire/acceptare/promisiune.
Inculpatul prin apărător, a mai susţinut că în perioada ce cuprinde şi data de 16 martie 2008 nu avea atribuţii pe linia constatării infracţiunilor privitoare la regimul circulaţiei pe drumurile publice şi că sunt aplicabile prevederile art. 68 alin. (2) C. proc. pen., care interzic determinarea unei persoane să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii de probe, făcând trimitere la martora Ş.M.N.
Un al doilea motiv de apel a vizat achitarea în raport de dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., în sensul că fapta săvârşită nu este prevăzută de legea penală, atâta timp cât inculpatul nu avea competenţa de a-i întocmi numitului N.R.M. un dosar penal.
Al treilea motiv de apel privea achitarea inculpatului în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. întrucât fapta săvârşită nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 181 C. pen.
Au fost evidenţiate de către apărare împrejurările săvârşirii faptei, respectiv insistenţa martorei Ş.M.N. de a-l contacta pe inculpatul G.M.F., după terminarea orelor de program, în timp ce se afla cu familia la un restaurant pe malul lacului S.
De asemenea s-a invocat şi conduita profesională a inculpatului care în calitatea sa agent de poliţie a fost notat profesional cu calificativul „foarte bine";, cum rezultă din înscrisurile provenite de la postul de poliţie Ciolpani şi de Biroul de Poliţie al oraşului Otopeni.
Prin Decizia penală nr. 65 din 17 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în opinie majoritară, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 699 din 13 iunie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
A desfiinţat, în parte sentinţa apelată şi rejudecând, în fond potrivit art. 345 şi urm. C. proc. pen.:
În temeiul art. 254 alin. (1) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 l-a condamnat pe inculpatul G.M.F. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.
În temeiul art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 2 ani, conform art. 66 C. pen.
În temeiul art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale aplicate, pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit potrivit art. 82 C. pen.
În temeiul art. 83 C. pen. - cu referire la art. 359 alin. (1) C. proc. pen. - a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii, a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
În temeiul art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul inculpat G.M.F. declarat împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat apelantul inculpat la 200 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Curtea, având în vedere dispoziţiile art. 372 C. proc. pen. a hotărât în opinie majoritară, că se impune în temeiul art. 81 C. pen., suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale pe durata termenului de încercare de 5 ani stabilit conform art. 82 C. pen.
În opinia minoritară în acord cu opinia majoritară s-a apreciat că se impunea admiterea apelului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, desfiinţarea în parte a hotărârii atacate şi rejudecând în fond, să se procedeze la o justă individualizare a pedepsei aplicate atât în ce priveşte cuantumul cât şi modalitatea de executare. S-a susţinut că probele administrate au stabilit fără dubiu vinovăţia inculpatului, că acesta a comis o infracţiune de pericol cu grad sporit de pericol social concret, imprimat şi de calitatea inculpatului, persoană învestită legal cu atribuţii în rezolvarea competenţei unui organ de stat pentru asigurarea respectării legii, a ordinii de drept, a ordinii publice, dar şi a securităţii cetăţeanului şi bunurilor acestuia.
Natura infracţiunii săvârşite, împrejurarea că urmările săvârşirii unei astfel de fapte produc rezonanţă socială deosebită, mai ales faptul că autorul avea calitatea de poliţist, impunea în opinia majoritară, o reacţie fermă din partea organelor judiciare, aplicarea unui regim sancţionator suficient de sever, în consecinţă se impunea condamnarea inculpatului la o pedeapsă în cuantum de 3 ani închisoare, dar cu executare în regim de detenţie cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 în concordanţă cu art. 71 C. pen.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul care a criticat hotărârile pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin motivele de recurs scrise a cerut casarea deciziei şi în rejudecare, să se dispună în principal, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen.
Reluând criticile formulate în apel a arătat în esenţă, că sunt întrunite elementele constitutive ale faptei prevăzute şi pedepsite de art. 256 C. pen. Astfel, din probe rezultă că îşi îndeplinise deja atribuţiile de poliţist de proximitate în momentul în care i s-a oferit o sumă la organizarea flagrantului. Nu a pretins, primit sau acceptat promisiunea mitei ca agent de circulaţie, deoarece în lipsa oricăror dovezi din care să rezulte că martorul N.R.M. a săvârşit o infracţiune nu avea cum să-i întocmească acestuia dosar penal. În calitate de poliţist de proximitate el a înţeles să exercite activităţi de prevenţie care îi intră în atribuţiile de serviciu.
A mai susţinut că după casare, Curtea de apel a apreciat că adeverinţele existente la dosar suplinesc lipsa fişei postului şi că soluţionarea cauzei poate fi făcută şi în lipsa acesteia, or motivul casării a fost tocmai acela al lipsei fişei postului. A invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.
În subsidiar, a cerut să se constate că faptei îi lipseşte pericolul social concret al unei infracţiuni.
Recursul este nefondat.
Din cuprinsul actelor şi lucrărilor aflate la dosarul cauzei rezultă că instanţele au reţinut o situaţie de fapt corectă, au dat faptei încadrarea juridică legală, iar pedeapsa aplicată a fost individualizată cu respectarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Potrivit adeverinţei din 26 octombrie 2009, inculpatul G.M.F. în perioada 15 martie 2005 - 16 martie 2008 şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Postului de Poliţie Ciolpani în funcţia de ajutor şef de post, iar în fişa postului au fost prevăzute atribuţii de supraveghere, îndrumare şi control a circulaţiei pe drumurile publice, în condiţiile legii şi acordă sprijin autorităţilor locale pentru buna desfăşurare a acesteia, efectuând cercetarea accidentelor rutiere uşoare, soldată numai cu pagube materiale.
Inculpatul, audiat la 17 martie 2008, a declarat că în dimineaţa de 16 martie 2008, ştiind că N.R.M. avea suspendat dreptul de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice şi pentru că aflase de la cetăţeni din zonă că acesta continua să conducă autoturismul, având competenţă atât pe linie de circulaţie cât şi de ordine publică s-a deplasat cu autoturismul pe DN.1 pentru a-l întâlni. L-a văzut venind, l-a urmărit, dar l-a pierdut însă, cunoscând unde locuieşte s-a dus la el acasă unde l-a găsit în pijama şi a realizat că nu are ce să-i facă, fiind singur. A mai susţinut că i-a solicitat documentele după care a fost invitat în curte şi la un moment dat a apărut sora lui N.R.M. care i-a propus să o rezolve cumva. A susţinut că nu a cerut nicio sumă de bani, că mai târziu a fost sunat de denunţătoare care i-a spus că urmează să vină la postul de poliţie, apoi pentru că nu putea să o mai aştepte a sunat-o şi i-a spus că iese din serviciu şi să se întâlnească în altă zi.
Din coroborarea declaraţiilor inculpatului, martorei Ş.M.N. şi a conţinutului convorbirilor purtate în mediul ambiental, a căror înregistrare a fost depusă de procuror şi confirmată prin încheierea din 18 martie 2008 a Tribunalului Bucureşti, rezultă că inculpatul a pretins şi primit de la denunţătoare suma de 300 euro pentru a nu întocmi actele de sesizare cu privire la săvârşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice - O.U.G. nr. 195/2002, săvârşită de fratele acesteia.
Aşa fiind, având în vedere dispoziţiile art. 254 C. pen., potrivit cărora constituie luare de mită, fapta funcţionarului care direct sau indirect pretinde ori primeşte bunuri sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, este corectă motivarea instanţei de apel, în sensul că scopul pretinderii celor 300 euro şi primirea lor a fost acela ca inculpatul să nu întocmească actele de sesizare cu privire la infracţiunea constatată.
Tot astfel, în mod temeinic şi legal Curtea a apreciat că nu se poate aprecia că fapta săvârşită nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, având în vedere dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 360/2002, că în calitatea sa de poliţist acesta nu a respectat dispoziţiile art. 3 din aceeaşi lege.
De altfel, în opinia minoritară s-a avut în vedere chiar schimbarea modalităţii de executare a pedepsei. Autorul acestei opinii a motivat că prin fapta sa, dar mai ales prin funcţia deţinută, în exercitarea căreia a comis infracţiunea, inculpatul a creat un sentiment de insecuritate în cadrul instituţiei în care îşi desfăşura activitatea, dar şi în general, prin aceea că a generat o temere în nerespectarea legii tocmai de persoanele cu atribuţii de a o apăra. S-a apreciat că se impune executarea pedepsei în regim de detenţie.
Având în vedere că hotărârea recurată este legală şi temeinică, Înalta Curte urmează ca în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă recursul ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M.F. împotriva Deciziei penale nr. 65 din 17 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 9 noiembrie 2010.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 37/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 38/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
