ICCJ. Decizia nr. 4107/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4107/2010

Dosar nr. 9365/1/2010

Şedinţa publică din 17 noiembrie 2010

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin încheierea de şedinţă din 03 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 7349/301/2010 s-a menţinut starea de arest preventiv a recurenţilor inculpaţi C.T.V., I.M. şi C.R.F.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, de câte 100 RON pentru fiecare recurent inculpat, a fost avansat din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Asupra stării de arest preventiv a recurenţilor inculpaţi C.T.V., I.M. şi C.R.F., s-a reţinut că:

Prin Sentinţa penală nr. 399 din 23 iunie 2010 pronunţată de Judecătoria sector 3 Bucureşti, în baza art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.R.F. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în dauna părţii vătămate SC P.F.I. SA

În baza art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată în dauna părţii vătămate SC P.F.I. SA.

În baza art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în dauna părţii vătămate SC P.F.I. SA.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 8 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a scăzut din durata pedepsei rezultante aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestului preventiv de la data de 19 noiembrie 2009 la zi.

În baza art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie în dauna părţii vătămate SC P.F.I. SA.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 864 C. pen. coroborat cu art. 83 C. pen., s-a revocat beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 163 din 5 februarie 2007 a Judecătoriei sector 2 Bucureşti, definitivă prin neapelare la 16 februarie 2007, dispunând executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa nou aplicată prin prezenta pentru infracţiunile judecate urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea integrală a pedepsei principale.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a scăzut din durata pedepsei rezultante aplicată inculpatului, durata reţinerii de 24 de ore din data de 18 februarie 2006, conform Sentinţei penale nr. 163 din 5 februarie 2007 a Judecătoriei sector 2 Bucureşti definitivă prin neapelare la 16 februarie 2007, precum şi durata reţinerii şi arestului preventiv din prezenta cauză de la data de 19 noiembrie 2009 la zi.

În fapt, s-a reţinut că în cursul lunilor iunie - august 2009, inculpaţii C.R.F., C.T.V. şi I.M., în urma unor înţelegeri prealabile, în mod repetat au pătruns în incinta SC P.F.I. SA cu autoturismul marca D. cu numărul de înmatriculare Y000 şi au sustras, la diferite intervale de timp, 20 de motoare electrice de la macaralele din halele Turnătorie Oţel şi Fontă precum şi alte materiale (inclusiv bare din cupru), accesul în societate fiindu-le permis de către agenţii de pază. Bunurile sustrase au fost transportate şi vândute la un centru de fier vechi din şos. G. sector 3, Bucureşti. Astfel, la data de 23 septembrie 2009, în jurul orelor 19, după o prealabilă înţelegere, inculpaţii au pătruns în incinta SC P.F.I. SA cu bunăvoinţa agentului de pază D.A. de unde, din hala de Turnătorie, au sustras componente şi subansambluri de la utilajele industriale, pentru ca apoi să părăsească locul faptei, fiind prinşi în flagrant de lucrătorii de poliţie. Bunurile sustrase au fost restituite în natură părţii vătămate.

La data de 4 octombrie 2009, inculpaţii I.M. şi C.T.V. împreună cu numiţii T.C. şi C.F. au intrat în incinta SC E.V. SRL, ce se afla în curs de demolare, de unde au sustras componente ale utilajelor industriale fiind depistaţi în trafic cu autoturismul marca D. cu numărul de înmatriculare X001 în timp ce transportau 60 kg de aluminiu şi 15 kg de cupru.

La data de 17 octombrie 2009, inculpaţii I.M. şi C.T.V. împreună cu numiţii E.N. şi B.V. au pătruns în incinta SC P.F.I. SA cu autoturismul D. cu numărul de înmatriculare Q001, după o prealabilă înţelegere, cu scopul de a sustrage metale.

Astfel, inculpaţii I.M., C.T.V. şi numitul E.N. au sustras cablu din aluminiu în timp ce numitul B.V. le asigura paza, pentru ca apoi să fie depistaţi de organele de poliţie. Bunurile sustrase au fost restituite părţii vătămate.

Prin Decizia penală nr. 606/A din 21 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. 7349/301/2010 au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi împotriva sentinţei de condamnare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că inculpaţii au fost arestaţi preventiv în data de 19 noiembrie 2009, apreciindu-se că sunt îndeplinite cerinţele art. 143 şi că este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Verificând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că temeiurile care au determinat arestarea iniţială a inculpaţilor se menţin, fiind îndeplinită una din condiţiile alternative prevăzute de art. 160b alin. (3) C. proc. pen.

Astfel, probele administrate până la acest moment procesual nu fac să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit fapte de natură penală, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 148 cu referire la art. 681 C. proc. pen.

De asemenea, este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele pretins a fi săvârşite de inculpaţi fiind mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

La aprecierea acestei ultime condiţii, conform art. 136 alin. (8) C. proc. pen., Curtea a avut în vedere natura şi gradul de pericol concret al infracţiunii, dar şi datele ce-i caracterizează pe inculpaţii C.T.V., care este recidivist şi C.R.F., care este cunoscut cu antecedente penale.

Constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen., în temeiul art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., având în vedere şi dispoziţiile art. 136 C. proc. pen. privind scopul măsurilor preventive, va menţine starea de arest preventiv a acestora.

Având în vedere aceste considerente, va respinge, ca neîntemeiată, cererea privind revocarea măsurii arestării preventive formulată de inculpaţii recurenţi, prin apărătorul din oficiu.

II. Împotriva acestei încheieri de şedinţă au declarat recurs inculpaţii C.T.V. şi C.R.F., criticând-o ca netemeinică, solicitând casarea acesteia şi cu ocazia rejudecării a se dispune punerea lor în libertate.

La termenul de judecată de astăzi, 17 noiembrie 2010, ambii recurenţi inculpaţi nominalizaţi au învederat că îşi retrag recursurile promovate.

Faţă de manifestarea de voinţă iterată de recurenţii inculpaţi C.T.V. şi C.R.F., Înalta Curte urmează ca în baza art. 3854 alin. (2) teza a II-a combinat cu art. 369 alin. (1) C. proc. pen., urmează să ia act de declaraţiile de retragere a recursurilor formulate de cei doi inculpaţi sus-indicaţi.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de declaraţiile de retragere a recursurilor declarate de inculpaţii C.T.V. şi C.R.F. împotriva încheierii de şedinţă din 03 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 7349/301/2010 (2605/2010).

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 noiembrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4107/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs