ICCJ. Decizia nr. 4163/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4163/2010
Dosar nr. 536/35/2009
Şedinţa publică de la 22 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă constată:
Prin Sentinţa penală nr. 51/PI din 15 aprilie 2010, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta L.V., împotriva Rezoluţiei din 30 ianuarie 2009 dispusă în Dosarul nr. 155/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi menţinută prin Rezoluţia din 8 aprilie 2009, dispusă în lucrarea nr. 99/II/2/2009 de procurorul general al aceluiaşi parchet, rezoluţii pe care le-a păstrat în totul.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 9 iulie 2008, petenta L.V. a formulat plângere penală împotriva persoanelor care au participat la înşelarea sa cu prilejul încheierii contractului autentificat din 1 martie 2004 la B.N.P. M.D.S., petenta fiind victima unei înşelăciuni în convenţii, faptă prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.
În plângerea sa, petenta L.V. a susţinut că a cumpărat de la B.R. o suprafaţă de teren deţinută de acesta potrivit titlului de proprietate din 24 februarie 1994 şi situată în parcela nr. X, aşa cum rezultă din copia acestui titlu legalizată de B.N.P. D.I. la 1 martie 2004, deşi actul de proprietate era corespunzător unui amplasament pe parcela nr. Y, potrivit unei copii vizate de O.C.P.I. sub nr. 1343 din 26 iunie 2008. Petenta a mai constatat că acelaşi teren, cu acelaşi titlu de proprietate din 24 februarie 1994, a mai fost vândut şi numitei B.M. la B.N.P. P.F., la 22 septembrie 2004, dar aflat în parcela nr. Z din extravilanul Municipiului Oradea.
Cu prilejul cercetărilor efectuate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a stabilit că în Dosarul nr. 1875/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, prin ordonanţa din 1 iunie 2008 a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de inculpata L.V., pentru participaţie improprie la infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals în înscrisuri sub semnătura pârâtei şi uz de fals, reţinând în sarcina sa, faptul că a obţinut: legal dreptul de proprietate asupra unor terenuri situate pe raza administrativă a Municipiului Oradea, aflate pe amplasamente diferite şi cu o valoare de piaţă mult mai mare, fiind ajutată de învinuitul C.F. - topograf şi învinuitul S.G.F. - consilier superior la Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Bihor, care au întocmit documentaţii cadastrale false şi le-au înregistrat la Oficiul menţionat. După punerea sub inculpare, petenta a formulat plângere penală.
După efectuarea actelor premergătoare care au constat în audierea petentei, ataşarea de înscrisuri, audierea notarilor publici D.I., P.F., M.D.S., audierea martorilor B.E., B.I.R., ataşarea unor declaraţii de martori din altă cauză penală, prin Rezoluţia nr. 155/P/2008 din 30 ianuarie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarii publici M.D.S., G.C., D.I., P.F. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) art. 289, art. 291, art. 246, art. 249, toate C. pen., deoarece faptelor le lipseşte latura subiectivă a infracţiunilor.
Pentru a adopta această soluţie procurorul a avut în vedere următoarele:
a) Cu privire la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 1 martie 2004 al B.N.P. M.D.S., din actele premergătoare efectuate a rezultat că numitul B.R. nu mai avea decât un singur teren de vânzare, potrivit titlului de proprietate din 24 februarie 1994 parcela nr. Z. Cei doi, adică L.V. şi B.R., s-au adresat în ziua de 1 martie 2004 B.N.P. D.I. şi au legalizat o copie de pe titlul din 24 februarie 1994, copie care a fost înregistrată sub nr. X/2004, potrivit scriptelor notariale şi pe care apare însă, în fals, parcela nr. A.
La B.N.P. D.I. nu s-a mai găsit încheierea de legalizare a înscrisului şi nici copia acestuia, deoarece respectivele înscrisuri au fost casate, la expirarea termenului de păstrare de 3 ani, dar, din actele administrate, s-a ajuns la concluzia că notarului i s-a prezentat un duplicat falsificat al titlului de proprietate din 24 februarie 1994 în privinţa situării terenului de 18.400 mp în parcela nr. X în loc de parcela nr. Z, reală.
În aceeaşi zi, de 1 martie 2004, petenta L.V. şi B.R. s-au prezentat la B.N.P. M.D.S. şi au încheiat contractul de vânzare-cumpărare a terenului de 18.400 mp situat în parcela nr. X, contract autentificat sub nr. Y din aceiaşi zi, potrivit cu înscrisurile prezentate de părţi, între care se afla copia titlului de proprietate din 24 februarie 1994 legalizat la B.N.P. D.I., şi nu titlul original. Rolul copiei legalizate a fost acela de a induce în eroare pe notarul M.D.S. şi de a înscrie în contractul de vânzare-cumpărare, în mod fals, parcela nr. A.
b) Cu privire la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 22 septembrie 2004 la B.N.P. P.F., din aceleaşi acte premergătoare rezultă că în ziua respectivă numitul B.R. a vândut numitei B.M. un teren în suprafaţă de 18.400 mp, deţinut de vânzător în baza titlului din 24 februarie 1994, în parcela nr. B, înscris de pe care notarul a întocmit o copie. Ulterior, la data de 10 ianuarie 2005, petenta L.V. a solicitat şi obţinut de la notar o copie legalizată sub nr. 79, deşi nu a fost parte în contract.
În continuare, la data de 20 iunie 2005, soţii B. au donat terenul de 18.400 mp către SC I.A. SRL reprezentată de asociatul unic şi administrator L.V. care, la rândul ei, la data de 13 ianuarie 2006 a transmis acest teren cu titlu de schimb soţilor M.T. şi M.L.E., pentru care a primit un teren în intravilanul municipiului Oradea, potrivit contractului de schimb nr. Z din data menţionată.
c) Cu privire la contractul de vânzare-cumpărare autentificat la 1 martie 2005 la B.N.P. G.C., actele premergătoare au relevat faptul că, la data de 28 februarie 2005, la B.N.P. D.I. s-a dezbătut succesiunea după defunctul B.R., la cererea numiţilor B.I.R., B.R., B.E., L.V. şi M.A.C., iar în masa succesorală a fost inclus şi terenul de 18.400 mp menţionat în titlul de proprietate din 24 februarie 1994 pe numele defunctului, parcela nr. B şi s-a eliberat părţilor certificatul de moştenitor din 28 februarie 2005.
În ziua următoare, petenta L.V. a încheiat cu moştenitoarea B.E. şi M.A.C., la B.N.P. G.C., contractul de vânzare-cumpărare autentificat pentru terenul de 18.400 mp evidenţiat în titlul de proprietate din 24 februarie 1994 parcela nr. B.
Susţinerile petentei L.V. în sensul că a negociat cu numiţii B. vânzarea a două terenuri din titluri de proprietate diferite, că notarul D.I. a încercat încheierea unui contract de vânzare-cumpărare şi de aceea a întocmit copia legalizată a titlului de proprietate, că ar fi aflat de situaţia reală a titlului de proprietate numai după extinderea cercetărilor faţă de ea, nu au fost confirmate de actele premergătoare efectuate, din care a rezultat că, de fapt, petenta a folosit titlul de proprietate din 24 februarie 1994 al lui B.R. pentru a obţine o suprafaţă întreită de teren, fiind ajutată de persoane de la Oficiul de cadastru Bihor, cercetate în Dosarul nr. 1875/P/2008 al parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Plângerea petentei L.V. împotriva Rezoluţiei nr. 155/P/2008 din 30 ianuarie 2009 a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Rezoluţia nr. 99/II-2/2009 din 8 aprilie 2009 a procurorului general al aceluiaşi parchet.
În temeiul art. 278 alin. (1) C. proc. pen., petenta L.V. a formulat plângere împotriva Rezoluţiei nr. 155/P/2008 din 30 ianuarie 2009 dispusă în cauză, pe care a apreciat-o netemeinică şi nelegală, deoarece, faţă de notari nu s-a efectuat niciun act de cercetare prealabilă de către procuror şi la fel s-a procedat şi cu funcţionarii suspectaţi, solicitându-se astfel trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale.
Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Sentinţa penală nr. 51/PI din 15 aprilie 2010, a respins plângerea, ca nefondată, cu motivarea că susţinerile petentei nu au fundament.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petenta şi a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale.
Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petenta nu este fondat.
Din analiza actelor premergătoare efectuate în cauză de către procuror, a rezultat că notarii publici D.I., P.F., M.D.S. şi G.C. au respectat prevederile legale la întocmirea actelor notariale solicitate de petenta L.V. sau alte persoane, au acţionat potrivit cu actele de proprietate prezentate de părţi, în original, şi nu au alterat conţinutul actelor autentificate sau pentru care au eliberat copii legalizate astfel că răspunderea pentru alterarea conţinutului unor înscrisuri aparţine funcţionarilor cercetaţi în Dosarul nr. 1875/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, precum şi petentei care a folosit în aceeaşi perioadă de timp mai multe variante ale titlului de proprietate din 24 februarie 1994 al defunctului, în prezent, B.R., pentru a obţine o suprafaţă întreită de teren, deşi acest titlu privea suprafaţa de 18.400 mp aflată în parcela nr. Z din extravilanul Municipiului Oradea şi nu în parcela nr. A.
În consecinţă, soluţia primei instanţe de respingere a plângerii petentei împotriva Rezoluţiei nr. 155/P/2008 din 30 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea este legală şi temeinică.
Fată de considerentele arătate, Înalta Curte constată neîntemeiate criticile formulate de recurentă şi urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă, ca nefondat, recursul declarat de petenta L.V. împotriva sentinţei instanţei de fond.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petenta va fi obligată la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara L.V. împotriva Sentinţei penale nr. 51/PI din 15 aprilie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 790/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 8/2010. Penal. Abuz în serviciu contra... → |
|---|
