ICCJ. Decizia nr. 4308/2010. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4308/2010

Dosar nr. 11782/2/2010

Şedinţa publică din 30 noiembrie 2010

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I) nu este justificată cererea de amânare a pronunţării deciziei, avocatul ales având posibilitatea de a depune note scrise, potrivit art. 342 C. proc. pen., până la sfârşitul şedinţei, mai ales că aspectul de drept pus în discuţie la cererea reprezentantului Ministerului Public nu presupune ample consideraţii teoretice, doctrinare şi jurisprudenţiale, limitându-se numai la examinarea (lecturarea) unor texte de lege din Codul de procedură penală.

II) prin Decizia penală nr. 1527 din 6 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC E.C. SRL împotriva Deciziei penale nr. 15/R din 5 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 24484/3/2010.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată contestatoarea la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat. În minuta şi dispozitivul deciziei s-a menţionat, în mod expres, că hotărârea este „definitivă";.

Împotriva acestei decizii, contestatoarea a declarat prezentul recurs. La termenul de judecată, a fost pusă în discuţie contradictorie admisibilitatea recursului, concluziile fiind menţionate în partea introductivă.

Recursul va fi respins ca inadmisibil, pentru motivele ce se vor arăta.

Contestaţia în anulare are ca obiect o decizie pronunţată în recurs, ca ultima cale de atac ordinară, şi tinde la desfiinţarea respectivei hotărâri.

Împotriva deciziei prin care instanţa de recurs respinge contestaţia în anulare legiuitorul nu a mai prevăzut o altă cale de atac ordinară (cum ar fi prezentul recurs).

Conform art. 392 alin. ultim C. proc. pen., numai sentinţa dată în contestaţie este supusă apelului, iar decizia dată în apel este supusă recursului, ipoteze neregăsite în prezenta cauză.

În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. l lit. a) C. proc. pen. şi, respectiv, art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul contestatoarei şi o va obliga la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta-contestatoare SC „E.C."; SRL împotriva Deciziei penale nr. 1527 din 6 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurenta-contestatoare la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 noiembrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4308/2010. Penal