ICCJ. Decizia nr. 4312/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4312/2010
Dosar nr. 633/44/2010
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 108 F din 22 iunie 2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, a dispus următoarele:
A respins ca nefondată plângerea formulată de petentul G.G. împotriva Rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din 16 martie 2010 şi a Rezoluţiei de respingere a plângerii din 19 aprilie 2010, ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin plângerea înregistrată sub nr. 633/44/2010, petentul G.G. a contestat Rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale din 16 martie 2010 şi Rezoluţia de respingere a plângerii din 19 iunie 2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, considerând că aceste rezoluţii sunt nelegale. În motivarea plângerii, petentul a susţinut că procurorul B.A. şi-a exercitat în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu cu prilejul soluţionării unui dosar în care petentul a avut calitatea de parte vătămată, întrucât nu s-a administrat proba cu martori pe care a solicitat-o.
Petentul a mai precizat că a fost privat de dreptul de a administra probe, respectiv, de a-l audia pe martorul A.D., fiind încălcate dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Faţă de această situaţie, petentul a solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiilor atacate şi retrimiterea cauzei la procuror în vederea suplimentării probatoriilor. În subsidiar, s-a solicitat ca în situaţia în care se consideră că probele sunt complete, să se constate că plângerea formulată împotriva procurorului B.A. este fondată, sens în care instanţa urmează să dispună.
Examinând plângerea adresată instanţei, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, judecătorul primei instanţe a reţinut următoarele:
Prin Rezoluţia din 16 martie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a dispus, în baza art. 228 alin. (4) în referire la art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul B.A. pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), şi favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen. Pentru a dispune această soluţie, procurorul a reţinut următoarele:
Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, numitul G.G. a solicitat să se efectueze cercetări faţă de procurorul B.A., de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci, pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen.
În fapt, petentul a susţinut că procurorul B.A. şi-a exercitat în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu cu prilejul soluţionării Dosarului nr. 1563/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, în care a avut calitatea de persoană vătămată; nu a admis proba cu un martor, probă solicitată de petent, şi l-a favorizat astfel pe făptuitorul din dosar. După efectuarea actelor premergătoare, au rezultat următoarele:
Dosarul nr. 1563/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci a avut ca obiect plângerea formulată de petentul G.G. împotriva numitului N.G., pentru infracţiunea de denunţare calomnioasă, prevăzută de art. 259 alin. (1) C. pen. Prin Rezoluţia nr. 1563/P/2007, dată în dosar de procurorul B.A., s-a confirmat propunerea organelor de cercetare ale poliţiei de a nu se începe urmărirea penală faţă de N.G., pentru infracţiunea prevăzută de art. 259 alin. (1) C. pen., reţinându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni. La adoptarea soluţiei, procurorul a analizat probele administrate de organele de cercetare penală ale poliţiei şi a apreciat că cercetările au fost complete.
S-a mai constatat că plângerile formulate de petent împotriva Rezoluţiei nr. 1563/P/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, în baza dispoziţiilor art. 278 - 2781 C. proc. pen., au fost respinse de procurorul ierarhic superior, respectiv de instanţa de judecată.
În faţa instanţei de judecată, petentul a invocat aceleaşi aspecte ca şi în plângerea penală formulată împotriva procurorului B.A., respectiv că acesta i-a respins cererea de audiere a martorului A.D., care ar fi lămurit situaţia de fapt în cauză. Instanţa a reţinut că această probă solicitată de petent nu are nicio legătură cu infracţiunea de denunţare calomnioasă şi că, mai mult, chiar numitul A.D. se află în litigiu cu N.G. (copia Sentinţei penale nr. 183 din 9 aprilie 2008 a Judecătoriei Tecuci - definitivă prin Decizia penală nr. 253 din 10 iunie 2008 a Tribunalului Galaţi). Prin urmare, s-a reţinut, printr-o hotărâre definitivă, că nu se impunea audierea martorului A.D. în Dosarul nr. 1563/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, de către procuror.
În final, s-a apreciat că în sarcina procurorului B.A. nu se poate reţine săvârşirea vreunei fapte prevăzute de legea penală, faptă săvârşită cu prilejul soluţionării Dosarului nr. 1563/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, întrucât procurorul a analizat probele administrate în cauza respectivă şi a constatat că au fost respectate dispoziţiile legale ce garantează aflarea adevărului.
Împotriva acestei soluţii, petentul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, susţinând că este nelegală şi netemeinică. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, prin Rezoluţia din 19 aprilie 2010, a respins ca nefondată plângerea formulată de petent.
Verificând atât plângerea petentului, cât şi rezoluţiile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, judecătorul curţii de apel a apreciat că soluţiile dispuse au fost date în urma unor cercetări complete şi sunt legale şi temeinice. În mod just s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul B.A., reţinându-se că faptele sesizate nu sunt prevăzute de legea penală. Procurorul putea să facă aprecieri asupra cercetărilor penale efectuate în dosarul pe care îl instrumenta -1563/P/2007, iar soluţia dispusă de către procuror poate fi atacată cu plângere la primul procuror potrivit disp. art. 275 - 278 C. proc. pen. Totodată, s-a avut în vedere că prin Sentinţa penală nr. 183 din 9 aprilie 2008 a Judecătoriei Tecuci, definitivă prin Decizia penală nr. 253 din 10 iunie 2008 a Tribunalului Galaţi, instanţa a apreciat că nu se impune audierea martorului A.D. în Dosarul nr. 1563/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci.
În consecinţă, judecătorul curţii de apel a constatat că aspectele invocate de petent în plângere nu sunt fapte penale care pot fi reţinute în sarcina procurorului B.A., ci motive pe care se puteau întemeia plângerile împotriva rezoluţiei date de procurorul B.A., plângeri pe care petentul le-a şi formulat.
Împotriva sentinţei, petentul a declarat prezentul recurs.
Legal citat, recurentul-petent nu s-a prezentat la judecarea recursului, cauza fiind la al doilea termen de judecată întrucât la termenul anterior, din 5 octombrie 2010, judecarea acesteia a fost amânată la cererea petentului, justificată prin starea de boală.
Pentru acest termen, prin fax, recurentul a transmis o cerere prin care, după ce a reiterat acuzaţiile aduse intimatului, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Recursul va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Este de principiu că părţile unei cauze, civile sau penale, au dreptul să propună probele pe care le consideră necesare (în cauzele penale fiind incident art. 67 alin. (1) C. proc. pen.).
Acest drept procesual al părţilor nu impune, corelativ, obligaţia organelor judiciare de a încuviinţa şi administra probele propuse de către părţi.
Potrivit art. 67 alin. (2) C. proc. pen., cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsă dacă proba este concludentă şi utilă. În consecinţă, „per a contrario";, cererea pentru administrarea unei probe poate fi respinsă dacă proba nu este concludentă ori nu este utilă.
De altfel, doctrina şi jurisprudenţa au configurat o interpretare stabilă a dispoziţiilor art. 67 C. proc. pen., din care se degajă următoarele principii:
- părţile au dreptul să propună probe şi să ceară administrarea lor;
- sarcina administrării probelor revine organului de urmărire penală sau instanţei, după caz;
- încuviinţarea probelor propuse de părţi este supusă unor condiţii stricte: a) pertinenţa; b) concludenţa; c) utilitatea.
Or, în raport cu cele arătate, Înalta Curte constată că activitatea procesual-penală desfăşurată de intimatul-procuror (în sensul celor reclamate de petent) a fost în acord cu dispoziţiile legale, doctrina şi jurisprudenţa în materia probelor şi mijloacelor de probă, această activitate necaracterizând infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi, respectiv, favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen.
De asemenea, Înalta Curte mai constată că petentul şi-a exercitat drepturile procesuale, atacând rezoluţia confirmată de procurorul-intimat, atât în faţa procurorului ierarhic superior, cât şi în faţa instanţei de judecată, iar faptul că nu i s-a dat satisfacţie sub aspect judiciar, privit singular, nu justifică declanşarea unei proceduri judiciare penale împotriva procurorului care a confirmat soluţia propusă de organele de cercetare penală.
În consecinţă, potrivit art. 38515 pct. l lit. b) din C. proc. pen. şi, respectiv, art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul petentului care va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul G.G. împotriva Sentinţei penale nr. 108/F din 22 iunie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Obligă recurentul-petent la plata sumei de 200 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4308/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 822/2010. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
