ICCJ. Decizia nr. 822/2010. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 822/2010

Dosar nr. 16273/3/2006

Şedinţa publică din 03 martie 2010

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 694 din 4 august 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 99 şi următoarele, a fost condamnat inculpatul I.E., fiul lui I.A. şi M.V., la o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus durata arestării preventive de la 29 martie 2006 la 23 martie 2008.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus arestarea inculpatului.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Prin sentinţa penală nr. 435 din 23 martie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului I.E., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174 - art. 175 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen.

A respins, că neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei dată prin rechizitoriu, în art. 183 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului I.E., dacă nu este arestat în altă cauză.

A constatat că inculpatul a fost arestat în cauză de la data de 29 martie 2006 până la punerea efectivă în libertate.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

S-a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti nr. 790/P/2006 din mai 2006, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul I.E., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 - art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen.

Ca stare de fapt, s-a reţinut, în esenţă, că în seara zilei de 01 februarie 2006, în locuinţa improvizată situată la intersecţie sector 5, inculpatul I.E. (devenit major la 18 februarie 2006), l-a trântit la pământ pe tatăl său, I.A. şi apoi i-a aplicat lovituri cu pumnii şi piciorul, provocându-i astfel leziuni traumatice interne, care au determinat decesul în ziua de 03 februarie 2006.

Potrivit foii de observaţie nr. 6998 din 02 februarie 2006 a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, I.A. a fost internat cu diagnosticul „Agresiune. Ruptură traumatică de splină. Şoc hemoragie. Ciroză hepatică. Hemoperitoneu".

De asemenea, în actul medical se menţionează „ruptură de splină, constatându-se hemoperitoneu, la circa 2 ore de la intervenţie se constată pe tubul de dren cea 1 litru de sânge incoagulabil" şi „la deschidere hemoperitoneu important".

Raportul medico-legal de necropsie la examenul extern al cadavrului a constatat o singură leziune traumatică externă şi anume „frontal stânga superior excoriaţie de 1, 3/0, 2 pergamentată", iar la examenul intern s-au constatat „infiltrate sanguine toracic stânga bazal pe linia axilară posterioară de 8/7/0, 5 cm, fracturi costale infiltrate sanguine C9 şi C10 pe linia axilară posterioară cu medie cu infiltrate sanguine şi în muşchii intercostali adiacenţi-splină piesă operatorie cu ruptură la nivelul nilului de la care pornesc două rupturi de capsulă şi parenchim una transversală de 3/0, 1/0, 5 cm şi a doua în axul lung al splinei de 5/0.2/0, 5 cm cu infiltrate sanguine."

Potrivit raportului medico-legal „Moartea numitului I.A. a fost violentă. Ea s-a datorat hemoragiei interne consecinţa unui traumatism toraco-abdominal cu fracturi costale C9 şi C10 stâng şi ruptură de splină în hil. Leziunile care au dus la moartea victimei s-au putut produce prin lovire repetată cu corp dur, cu legătură de cauzalitate în tanatogeneza directă condiţionată de existenţa unei ciroze hepatice micronodulare şi nefroză, care au determinat accentuarea hemoragiei prin coagulare diseminată intravasculară. Leziunile traumatice tanatogeneratoare s-au putut produce cu 24-30 ore anterior internării. Moartea victimei datează din 03 februarie 2006."

Prin Decizia nr. 3465 din 30 octombrie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a dispus admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 361/ A din 13 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie, privind pe intimatul inculpat I.E.

A casat Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 435 din 23 martie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti pentru a fi audiaţi martorii P.M., P.M. şi M.N., precum şi pentru administrarea oricăror alte probe pe care instanţa le va considera necesare şi utile în vederea aflării adevărului.

Tot în considerentele deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se arată că este greşită reţinerea instanţei legată de audierea în prezenţa martorilor asistenţi a unor martori care au fost audiaţi în cauză, pe motiv că aceştia din urmă sunt neşcolarizaţi.

De asemenea, faţă de raportul medico-legal de necropsie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră necesar obţinerea unor date suplimentare în sensul stabilirii proporţiei în rezultatul decesului victimei, a stării de boală a acesteia, respectiv ciroză hepatică decompensată, TBC pulmonar, faţă de loviturile repetate mai mici sau mai mari primite cu un corp dur.

Totodată, se subliniază ideea că latura subiectivă a infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 - art. 175 C. pen. se săvârşeşte şi cu intenţie indirectă, în sensul că se prevede moartea victimei şi se acceptă producerea acesteia, spre deosebire de latura subiectivă a infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, care este o infracţiune praeterintenţionată, în care lovirea sau fapta de vătămare se săvârşesc cu intenţie, iar urmarea mai gravă, respectiv moartea victimei, are loc din culpă.

Procedând la rejudecarea cauzei în Dosarul nr. 16273/3/2006 instanţa de fond a procedat la administrarea următoarelor mijloace de probă:

În data de 12 mai 2009 a fost audiat inculpatul I.E., care susţine în continuare că este nevinovat şi arată că incidentul a pornit de la sora sa, ulterior intervenind tatăl său, respectiv victima, care a fost lovită de martorii M.P. şi M.N.

În şedinţa publică din data de 09 iunie 2009 a fost audiată martora T. (fosta M.) N., care a declarat că incidentul în urma căruia victima a decedat a pornit de la o ceartă între familia sa şi P.P., datorat faptului că soţia acestuia i-a adresat cuvinte urâte, iar tatăl său, adică victima, i-a sărit în ajutor.

Despre declaraţia dată la poliţie martora susţine că nu corespunde adevărului, întrucât ea nu ştie carte, iar poliţistul a consemnat respectiva declaraţie aşa cum a dorit el, fără a şti conţinutul ei.

În şedinţa publică din 4 august 2009 au fost audiaţi şi martorii P.M. şi P.M., primul dintre ei relatând că nu ştie nimic, deoarece era beat, iar martora spunând că nu-şi menţine declaraţia dată la politie, că inculpatul nu l-a bătut niciodată pe tatăl său, iar în noaptea respectivă, când a avut loc incidentul soldat cu moartea victimei, fraţii M.P. şi M.N. au sărit la bătaie, lovindu-l pe I.A. cu pumnii şi picioarele.

De asemenea, martora susţine că a doua zi, în jurul orelor 11-12, concubinele celor doi fraţi M. au ieşit înaintea lui I.A. şi l-au lovit cu o cărămidă şi o coadă de mătură.

Martora susţine că a fost obligată de poliţişti să dea declaraţia de la urmărirea penală, fiind ameninţata că i se vor pune cătuşele şi i se vor lua copiii.

Examinând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa constată următoarele:

În ceea ce priveşte mijloacele de probă administrate cu ocazia rejudecării în fond a cauzei, respectiv declaraţiile martorilor T. (fosta M.) N., P.M. şi P.M., instanţa le va înlătura ca nesincere, deoarece, în mod vădit, sunt declaraţii mincinoase, apte să inducă în eroare organele judiciare, în ideea că inculpatul, care este rudă apropiată cu ei, ar reuşi să scape de rigorile legii penale.

Scuzele acestor martori cu privire la revenirea asupra declaraţiilor date la urmărirea penală nu pot fi acceptate, deoarece sunt neverosimile. Chiar şi la nivelul unor oameni cu pregătire extrem de sumară, cum sunt cei implicaţi în prezenta cauză, nu poate fi acceptată ideea că toţi ar fi dat declaraţii la cererea organelor de politie, în sensul incriminării inculpatului I.E., doar pentru că aşa a dorit poliţistul Ş., după cum susţine martora T. (fosta M.) N., care i-a ameninţat cu bătaia sau cu cătuşele, că le ia copiii, etc.

În concluzie, instanţa consideră că declaraţiile luate la urmărirea penală, într-un moment apropiat de cel al săvârşirii faptei, când amintirile în memoria martorilor audiaţi sunt proaspete, sunt cele care corespund adevărului, cu atât mai mult cu cât se coroborează unele cu altele, precum şi cu actele medicale existente la dosar.

Astfel, instanţa îşi va fundamenta soluţia pe declaraţiile următorilor martori:

În primul rând va avea în vedere declaraţia inculpatului I.E., dată în ziua de 14 februarie 2007, în faţa procurorului, care susţine următoarele:

„Seara, în jurul orelor 18³⁰-19⁰⁰, în faţa barăcii tatălui meu, I.A., la foc mătuşa mea, P.M. făcea mâncare, respectiv mâncare de cartofi. Acolo eram eu, M., concubinul lui P.M., N., sora mea, tatăl meu, I.A., care era în baracă, în interior şi dormea. Eu mă jucam cu telefonul mobil, care avea melodii, manele. Tatăl meu, I.A., la un moment dat s-a trezit şi a început să mă înjure. Eu i-am spus lui N. să îl liniştească pe tata că mă duc la el să îl bat. N. a spus atunci că pentru tata sunt în stare, iar pentru fraţii P. (M.) nu sunt în stare. Eu am spus că îl bat pe tata, dar nu l-am bătut".

În al doilea rând, martorul M.P., fiind audiat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în data de 10 februarie 2007, a declarat următoarele:

„De la baraca noastră până la baraca lui A. e o distanta de aproximativ 100 metri. Am auzit scandal de la baraca lor şi o auzeam pe N. spunând lui E. că pentru tat-su, adică I.A., e în stare şi pentru mine nu e în stare, lăsând să se înţeleagă că de ce la mine nu a sărit la bătaie. Eu m-am dus spre baraca lui A. să vorbesc cu N. şi atunci l-am văzut pe E. venind cu o bâtă în mână spre mine. Fratele meu, M.N., a venit repede după mine şi a reuşit să prindă bâta lui E. din mână. N. a început să arunce cu pietre în noi. Eu atunci m-am dus la N., care a fost în afara barăcii şi i-am dat doi pumni, iar apoi am împins-o şi am trântit-o lângă baracă. Atunci I.A. a ieşit cu o bâtă în mână şi m-a lovit cu bâta în cap, eu am căzut şi după aceea a venit fratele meu, M.N., m-a luat şi m-a dus în baracă. După 2-3 minute a venit Poliţia de la Secţia 24 şi i-a dat o amendă de 2.000.000 lei lui E. M-am dus la Secţia 24 de Poliţie, că poliţia ne-a luat pe toţi şi am fost întrebat dacă formulez plângere, eu am spus că nu formulez şi apoi am plecat cu toţii acasă. A doua zi nu l-am văzut pe A. sau pe neamurile lui, eu nu am intrat în baraca lui A. şi nici nu l-am lovit pe acesta, nici fratele meu, concubina lui sau concubina mea".

În data de 21 februarie 2006, acelaşi martor, M.P. mai dă o declaraţie în care arată că îşi menţine declaraţia anterioară şi din care instanţa retine următorul pasaj: „Referitor la dimineaţa zilei de 02 februarie 2006, urmare a loviturii primite de mine în cap în seara zilei de 01 februarie 2006, când am fost şi la spital, a doua zi m-am deplasat din nou la Spitalul B., am plecat de la baracă în jurul orelor 9⁰⁰ dimineaţa împreună cu concubina mea F. şi mama mea, M.S. Am mers cu autobuzul până la A.P., apoi am luat autobuzul X, care ne-a dus pana la Spitalul Bagdasar până la urmă am ajuns la camera unde cu o seară înainte fusesem pansat".

Din declaraţia aceluiaşi martor, M.P., dată în ziua de 29 martie 2006, în faţa procurorului, instanţa reţine şi aspectul că, cu ocazia altercaţiei din seara de 1 februarie 2006, despre care s-a făcut vorbire mai sus, martorul a mai primit şi o lovitură de cuţit, după ce a fost lovit cu bâta în cap şi era căzut la pământ, dar nu ştie de la cine.

Martorul M.N. declara în data de 10 februarie 2006 următoarele:

„Acum o săptămâna N. a venit cu scandal. Eu am aruncat cu cafea pe ea. N. venise cu E. N. mi-a dat doua palme. Fratele meu a tras-o de păr. Mai târziu, pe seară, N. a făcut scandal. M-am dus cu fratele meu la ea. E. avea o bâtă în mână. Am prins bâta lui E. cu mâna. E. l-a lovit cu cuţitul pe fratele meu. I.A. era acolo, dar nu a participat. N. a aruncat cu cărămizi. L-am luat pe fratele meu în baracă. A venit poliţia. A doua zi nu s-a întâmplat nimic, nici eu nici fratele meu sau concubinele nu l-am lovit pe A.".

De asemenea, martorul mai arată că: „Acum aproximativ o săptămână la baraca noastră, la intersecţia străzilor Ş. cu Z., au venit N. şi E. N. a zis că concubina mea, Ş.R., a afirmat că mie îmi pare rău că nu am trăit şi cu ea. N. a început să facă scandal. N. s-a repezit cu mâinile spre faţa mea, iar eu am aruncat cafea spre ea. Am ieşit din baracă cu N. N. mi-a dat două palme. I-am spus lui E. să o ia de acolo. Fratele meu, M.P., a luat-o de păr şi a trântit-o jos. Toate acestea se întâmplau dimineaţa. N. s-a dus la baraca lui I.A. Eu, împreună cu fratele meu, am plecat să luăm saltele, am revenit la baracă, iar după aceea ne-am dus să luăm bidoane din plastic din gunoaie. Am revenit la baracă spre seară. Între baraca lui I.A. şi baraca noastră este o distanţă de aproximativ 200 metri. Eu am auzit-o pe N. spunând faţă de E. că pentru tatăl lor este în stare, iar pentru noi nu e în stare, lăsând să se înţeleagă că ar trebui să ne bată şi pe noi, apoi N. a început să adreseze iarăşi injurii la adresa noastră".

Acelaşi martor, fiind audiat în data de 29 martie 2006, declara că îşi menţine în totalitate declaraţiile date anterior la care s-a făcut referire mai sus, precizând încă o dată contextul în care a izbucnit scandalul, instanţa reţinând următorul pasaj strict referitor la altercaţie: „Eu cu fratele meu ne-am dus spre baraca lui I.A. pentru a o calma pe N., care înjura. În timp ce mergeam spre baraca lui I.A., spre noi venea E. cu o bâtă în mână. Eu i-am prins bâta cu mâna lui E., apoi am fost prins din spate de un individ. Am văzut apoi când E., având un obiect în mână, nu mi-am putut da seama ce este, l-a lovit în cap pe fratele meu, M.P. Urmare a loviturii, M.P. a căzut. I.A. era pe acolo, i-am auzit vocea, dar nu l-am văzut. L-am luat pe fratele meu de jos şi am început sa il duc spre baraca noastră. E. arunca cu cărămizi spre noi. Am ajuns cu fratele meu la baracă şi după scurt timp au venit organele de poliţie de la Secţia 24 Politie, care au aplicat o amendă lui E. După ce am revenit de la poliţie, fratele meu M.P., împreună cu concubina lui, M.F. şi cu G. de la Budeşti, au mers la Spitalul nr. 9. După ce aceştia s-au întors, în seara zilei de 1 februarie 2006 nu s-a mai întâmplat nimic".

Instanţa a mai reţinut şi depoziţia martorului P.M., concubinul martorei P.M., care, fiind audiat în ziua de 20 februarie 2007, cu privire la incidentul petrecut în seara zilei de 01 februarie 2006, declara următoarele: „Era în jurul orelor 20-21⁰⁰. E. se juca cu telefonul mobil, care cânta melodii, respectiv manele. I.A. l-a chemat pe E. să vina cu telefonul în baracă să asculte şi el manele la telefonul mobil. E. a refuzat. Atunci E. şi tatăl lui, I.A. au început să se înjure reciproc. Tatăl lui E., adică I.A., a venit spre acesta, E. l-a împins pe I.A., care a căzut. După ce I.A. a căzut, E. era foarte aproape de acesta. În acele momente eu nu am văzut daca E. l-a lovit cu palmele pe I.A. când era căzut, atunci eu am intervenit şi l-am dat la o parte pe E., care era aplecat asupra lui I.A. Cred că I.A. s-a ridicat singur de la pământ. Eu şi concubina mea am mai stat puţin şi ne-am îndreptat apoi la baraca noastră, care e în apropiere. În acest interval de timp la baraca lui I.A. au venit fraţii M.N. şi M.P. M.N. avea o bâtă în mână. Nu am văzut că M.N. să fi lovit pe cineva cu bâta. De fapt eu am intervenit foarte repede şi l-am împins pe M.N. Din momentul în care eu am început să-l împing pe M.N., acesta a început să se retragă spre baraca lor. M.P. nu avea nimic în mână. M.P. a tras-o de păr pe N. N. a luat o cărămidă şi l-a lovit cu ea în cap pe M.P. Nu am văzut că M.P. să mai fi lovit pe altcineva în afară de N. Când s-au întâmplat toate acestea I.A. se afla în interiorul barăcii şi nu a ieşit afară. I.A. nu s-a apropiat şi nu a intervenit în nici un fel. Apoi fraţii M. s-au retras spre baraca lor. La scurt timp au venit organele de poliţie. A doua ziua, pe 02 februarie 2006, la baraca lui I.A. era acesta cu fiul său B. L-am văzut pe I.A., care ieşise din baracă, iar F., concubina lui M.P., a aruncat cu o cărămida spre el. R., concubina lui M.N., avea o mătură în mână. Era în jurul orelor 10⁰⁰-11⁰⁰. Nu i-am văzut pe fraţii M.P. şi M.N. în dimineaţa zilei de 2 februarie 2006. La puţin timp după ce s-au întâmplat acestea, adică la câteva zile, B., fiul lui I.A., mi-a spus că dacă voi fi chemat să dau vreo declaraţie să spun că au venit fraţii M. şi l-au bătut pe I.A. De asemenea, N. înainte să dau prezenta declaraţie, mi-a cerut să declar că E. nu l-a lovit în nici un fel pe I.A. şi să spun că fraţii M. l-au bătut pe acesta. Totodată, N. mi-a spus că ea îşi va schimba ultima declaraţie pe care a dat-o".

Instanţa retine că probă concludentă, pertinentă şi utilă cauzei şi depoziţia martorei P.M., care, fiind audiată în ziua de 20 februarie 2006, a declarat următoarele: „Locuiesc într-o baracă improvizată la intersecţia str. Ş. cu Z. împreună cu concubinul meu, P.M., zis M. La data de 01 februarie 2006 eram în baracă împreună cu concubinul meu, P.M., I.R., o fetiţă de aproximativ 12 ani, E. şi I.A., care stătea în baracă. B., celălalt fiul al lui A., nu era acolo. Era aproximativ ora 20⁰⁰ şi stăteam la foc, unde făceam mâncare. Parcă N. făcea mâncare de cartofi. E. se juca cu telefonul mobil. Întrucât telefonul cânta, la un moment dat I.A. s-a luat la ceartă cu fiul său E. Cei doi se înjurau reciproc. La un moment dat, E. l-a împins pe I.A., care a căzut. Cu siguranţă E. l-a împins pe I.A., care a căzut. Am văzut cu ochii mei toate acestea. În timp ce I.A. era căzut la pământ, E., fiul său, s-a aplecat peste el şi l-a lovit cu palmele. După aceea E. nu l-a mai lovit pe I.A. Puţin mai târziu la baracă au venit P.(M.) P. şi P.(M.) N. Eu nu am văzut ca P.N. să fi lovit pe cineva. Am văzut doar că N. l-a lovit pe P.P. cu o cărămidă în cap. În rest nu am văzut cum s-au bătut ei între ei. Arăt că N. şi familia ei mi-au spus să declar că fraţii P., adică M.N. şi M.P., au venit peste ei în seara zilei de 01 februarie 2006 şi l-au bătut pe I.A. De asemenea, N. şi familia ei mi-au cerut sa nu spun că E. l-a trântit la pământ şi lovit pe I.A. Totodată, N. mi-a spus înainte de a veni şi declara toate acestea că îşi va schimba declaraţia şi că ar fi bine să declar şi eu că fraţii M. l-au lovit pe I.A. Eu sunt verişoară cu M.V., iar N. îmi este nepoată.

Martora M.F., în declaraţia sa din data de 10 februarie 2006, pe care instanţa o reţine că probă, arată că: „După Revelionul 2005-2006, între concubinul meu M.P. şi o vecină N., care stă într-o baracă lângă noi, au fost mai multe întâlniri. Eu m-am certat cu P. şi el mi-a promis că termină cu ea. Din acest motiv N. a venit la noi la baracă cu o săptămâna în urmă şi s-a certat cu Ş.R., concubina lui M.N. Acest lucru s-a petrecut miercuri, 1 februarie 2006 pe la orele 10-11. I-am zis lui N. să plece, că să nu iasă ceartă între bărbaţi. Pe la orele 16⁰⁰ N. a venit din nou şi a făcut scandal. Pe la orele 18⁰⁰ N. a revenit şi s-a certat cu N. şi cu P. Cei doi s-au dus spre ea, iar N. s-a retras la baraca ei. Am ieşit din baracă cu E., fratele lui N. şi I.A., zis Z.P. a fost tăiat cu cuţitul, dar nu a văzut cine a făcut asta, pentru că era întuneric. La acest scandal au participat P. şi N. pe de o parte, E., N. şi P. pe de altă parte. A venit şi un echipaj de poliţie. P. le-a spus poliţiştilor că nu depune plângere. Nu s-a mai întâmplat nimic. A doua zi dimineaţa nu a mai fost vreun scandal, iar pe la ora 14⁰⁰ l-am văzut pe I.A. când a plecat de la baracă. Pe 3 sau 4 februarie am aflat de la vecini că I.A., zis Z. a murit la spital".

Martora Ş.R., audiată fiind la parchet, a declarat în ziua de 10 februarie 2006 următoarele: „În dimineaţa zilei de 01 februarie 2006 a venit la noi la baracă N., o prietenă de a mea, făcând scandal că eu şi cumnata mea am scos vorbe că ea trăieşte cu P. Eu m-am jurat că nu este adevărat, dar ea nu ne-a crezut. În cele din urmă ea a chemat poliţia, după ce a stat de vorbă cu noi, a plecat. În seara zilei de 01 februarie 2006, eu eram în faţa barăcii şi făceam ceva de mâncare, când a venit la baraca unde stă N. fratele ei, E. zis C., care s-a luat la ceartă cu tatăl său, I.A., zis Z. La un moment dat am auzit-o pe N. strigând la C. că de ce îl bate pe tatăl lor, că la el este în stare, dar să vina peste noi nu. Atunci C. a venit la baraca noastră, având o bâtă mare în mână şi m-a lovit pe mine. Auzind că eu ţip, bărbatul meu N. şi fratele lui, P. au ieşit afară să vadă ce se întâmplă. Z. venea în fugă după fiul său, C. C. l-a lovit cu bâta pe bărbatul meu şi pe cumnatul meu. Cumnatul meu a căzut la pământ şi văzând acest lucru, am sărit în ajutorul lui. La câtva timp a venit poliţia, fiind chemată tot de ei şi i-au dus la Secţia 24 pe C., pe N. şi P. N. şi P. nu au vrut să facă plângere pentru bătaia primită, dar după ce au plecat de la Secţia 24 Politie, au văzut că P. este tăiat la umăr şi la mână şi la cap. Din acest motiv s-au dus la Spitalul B., unde a fost cusut la cap şi pansat în celelalte locuri. A doua zi, tot de dimineaţă, a venit iar la noi N. şi ne-a ameninţat că ne bagă în puşcărie. Apoi a plecat să facă bani şi a revenit mai târziu şi a luat copilul şi a plecat. Tatăl ei şi C. (n.n. inculpatul I.E.) au plecat la un ţigan, pe care ştiu că îl cheamă Ilie, să se plângă la el că noi i-am bătut. I. a venit la noi să ne întrebe de ce i-am bătut, dar când l-a văzut pe P., a spus că ei nu au nimic şi P. uite în ce hal arată. De atunci nu i-am mai văzut pe C., Z. şi N. Precizez că a doua zi nu ne-am bătut cu nimeni".

Depoziţia martorului A.C.I., din data de 13 februarie 2006, este de asemenea o proba concludentă, necesară şi utilă soluţionării cauzei, pe care instanţa o retine în ansamblul materialului probator. Acesta declara următoarele: „În ziua de 1 februarie 2006, dimineaţa, am venit la Bucureşti şi am mers la Spitalul G.A., pentru că fiul meu, P.I. de 1, 6 ani, s-a opărit în zilele precedente. Împreuna cu mine a fost şi concubina mea, N.M.E. Am terminat la spital pe la ora 18⁰⁰. Pentru că nu aveam bani şi a doua zi trebuia să mergem iar la spital, am mers să rămânem peste noapte la sora mea, I.N.A., care locuieşte în Bucureşti, într-o baracă situată în str. Ş. colţ cu str. Z., zonă în care se aflau mai multe barăci. Am ajuns aici pe la ora 20⁰⁰. Sora mea I.N.A. nu are absolut nici o legătură cu Ilie A., fiind doar o potrivire le nume. De asemenea, eu nu am nici o legătură cu fraţii M.P. şi N., ei locuind într-o baracă lângă cea a sorei mele. Când am ajuns în zonă nu era nici un scandal, doar în baraca lui I.A., pe care îl ştiu, se auzeau discuţii mai aprinse, am auzit şi înjurături între I.A., fiica lui, N. şi fiii lui, B. şi E. Aceştia vorbeau când ţigăneşte, când româneşte. La un moment dat am auzit-o pe N. spunându-i lui E.: „p-ăia doi nu eşti în stare să-i baţi, dar pe tata acum îl baţi!". La circa 30 de minute după sosirea mea aici am văzut pe fraţii M.P. şi N. mergând de la baraca lor spre cea a lui I.A., între cele doua barăci fiind circa 30-40 metri. Cam pe la jumătatea distantei fraţii M. s-au întâlnit cu I.A., care era însoţit de alte persoane, respectiv N. şi fratele ei poreclit C. (n.n. inculpatul I.E.). Pe B. nu l-am văzut în acea seară la momentul mai sus amintit. La circa 10-15 metri de baraca sorei mele, cele două grupuri s-au încăierat. Nu am văzut alte persoane care să se implice în scandal, dar din celelalte barăci au ieşit mai mulţi şi se uitau. Scandalul a durat mai puţin de 5 minute. I-am văzut pe fraţii M. ducându-se spre baraca lor, N. îl ţinea de braţ pe P., acesta având capul spart. Precizez că la cei doi nu am văzut să aibă în mână bâte, beţe sau cuţite, nici când au trecut spre baraca lui I.A. şi nici când au revenit spre baraca lor. Văzându-l pe P. cu sânge pe cap i-am sugerat să mergem la spital. Am luat un taxi şi toţi trei (eu, P. şi concubina lui) am mers la Spitalul Bagdasar, unde P. a primit îngrijiri, după care a fost îndrumat către casă, rănile nefiind prea grave. A doua zi, pe 02 februarie 2006, am plecat de la sora mea pe la ora 12⁰⁰-13⁰⁰. În acea dimineaţa nu a mai fost nici un scandal în zona barăcilor". Această declaraţie a fost dată în prezenţa martorei asistente N.M.E., de 28 de ani, domiciliată în Budeşti, judeţul Călăraşi.

Şi din conţinutul proceselor verbale de confruntare întocmite pe data de 10 februarie 2006 între I.B.B., fratele inculpatului şi M.N., între I.B.B. şi Ş.R., între I.B.B. şi M.P., între I.B.B. şi M.F., rezultă unele aspecte din declaraţiile făcute de I.B.B., care nu corespund adevărului şi pe care acesta le explică în felul următor: „Când am fost audiat mai devreme ca martor nu ştiu ce a fost cu mine. Este singura explicaţie pe care o pot da (vezi fila 145 dosar de urmărire penală)".

Din coroborarea tuturor acestor probe, care au fost prezentate mai sus, prin înlăturarea, ca nesincere, a declaraţiilor date de rudele inculpatului, respectiv Z.V., sora victimei şi mătuşa inculpatului, I.B.B., fratele inculpatului, M.N., fiica victimei şi sora inculpatului şi M.V., soţia victimei şi respectiv mama inculpatului, rezultă că în seara de 01 februarie 2006 a avut loc o ceartă în familie provocată de împrejurarea că inculpatul asculta la telefonul său mobil unele melodii, manele, iar tatăl său, respectiv victima I.A., i-a cerut telefonul că să asculte şi el acele cântece. De aici cei doi au început să se înjure reciproc, iar la un moment dat inculpatul s-a enervat şi l-a lovit pe tatăl său cu palmele şi piciorul, acesta fiind căzut la pământ.

În urma acestor lovituri, pe fundalul unei sănătăţi precare a victimei, aceasta a suferit leziuni interne, constatate prin raportul medico-legal, cu legătură directă de cauzalitate în producerea rezultatului socialmente periculos.

Astfel, prin raportul medico-legal de necropsie întocmit de I.N.M.L. M.M. s-au constatat următoarele: „Moartea numitului I.A. a fost violentă. Ea s-a datorat hemoragiei interne, consecinţa unui traumatism toraco-abdominal cu fracturi costale C9 şi C10, stâng şi ruptură de splină în hil. Leziunile care au dus la moartea victimei s-au putut produce prin lovire repetată cu corp dur, cu legătură de cauzalitate în tanatogeneză directă, condiţionată de existenţa unei ciroze hepatice micronodulare şi nefroză, care au determinat accentuarea hemoragiei prin coagulare diseminată intravasculară. Leziunile traumatice tanatogeneratoare s-au putut produce cu 12-30 ore anterior internării. Moartea victimei datează din 3 februarie 2006".

Alături de aceste probe menţionate anterior, instanţa mai are în vedere şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 23 februarie 2006 privind detecţia psihologică a comportamentului simulat, prin care au fost examinaţi M.N. şi I.E. ca suspecţi cu privire la omorul comis asupra lui I.A. Prin acest raport s-a stabilit că subiectul I.E. la data examinării este inapt pentru testare, fiind minor, iar în ceea ce o priveşte pe M.N. la întrebările relevante 8 şi 10 aceasta a minţit, dovada fiind traseele diagramelor obţinute, unde se constată modificări semnificative, caracteristice indiciilor de comportament simulat. Aceste întrebări sunt următoarele:

8 – „În seara de 1 februarie 2006 ai văzut când E. l-a lovit pe tatăl tău A.I.?" – răspuns „Nu".

10 – „Ai spus adevărul la întrebările testului?" – răspuns „Da".

La capitolul „Concluzie" se mai face precizarea de către specialistul examinator că: „subiectul afirmă în discuţia cu examinatorul că l-a văzut pe fratele ei E. cum în seara de 01 februarie 2006 l-a trântit la pământ pe I.A. şi a început sa îl lovească".

Coroborând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine ca situaţie de fapt întocmai pe aceea descrisă în rechizitoriu, relevată de depoziţiile martorilor mai sus amintiţi şi anume:

La intersecţia străzilor Ş. cu Z., sector 5, se afla o porţiune de teren viran, ce este traversată de conducte de termoficare la baza cărora sunt amenajate sub forma unor barăci, locuinţe improvizate, unde pe timpul iernii locuiesc persoane care nu au o ocupaţie stabilă şi care în general duc o viaţă nomadă.

În acest loc se afla locuinţa improvizată a victimei I.A. şi a familiei sale, constituită din concubina sa, M.V. şi copii, reprezentaţi de inculpatul I.E., M.N. şi I.B.B.

La o distanta de aproximativ 70 metri este amenajată locuinţa improvizată a fraţilor M.P. şi M.N. (martori), care locuiesc împreună cu concubinele lor, martorele M.F. şi Ş.R.

În dimineaţa zilei de 01 februarie 2006, în jurul orelor 8⁰⁰-9⁰⁰ are loc un incident constând în aceea că M.N. se deplasează, împreună cu fratele ei, inculpatul I.E., la locuinţa improvizată a fraţilor M.P. şi M.N., adresându-le injurii.

În aceste împrejurări M.N. încearcă sa îl lovească pe martorul M.N., dar acesta arunca spre ea cu cafea, iar fratele său, martorul M.P. a lovit-o cu palma, M.N. împreună cu fratele ei inculpatul I.E., care nu a intervenit, s-au retras apoi după scurt timp la locuinţa improvizată a tatălui lor, victima I.A.

În seara aceleiaşi zile, 01 februarie 2006, victima I.A. se afla în locuinţa improvizată împreună cu copiii săi, inculpatul I.E. şi M.N., cât şi împreună cu martorii P.M. şi P.M., timp în care se pregătea mâncare de cartofi la foc.

Dat fiind că inculpatul I.E. asculta melodii la un telefon mobil, victima I.A. îi solicită să se apropie şi, întrucât este refuzat, cei doi în cele din urmă îşi adresează reciproc injurii.

Victima I.A. se apropie de fiul său inculpatul I.E., care îl trânteşte la pământ şi apoi îl loveşte cu pumnii şi piciorul, agresiunea fiind întreruptă de intervenţia martorului P.M.

M.N. îi reproşează fratelui său agresiunea comisă asupra victimei I.A., cu următoarele cuvinte: „pentru tata poţi, dar pentru ăia nu ai putut", ce sunt auzite de cei prezenţi, cât şi de fraţii M.P. şi M.N. şi concubinele lor.

Prin această expresie M.N. îi reproşa fratelui său, inculpatul I.E., că a fost în stare să îl agreseze pe tatăl lor, victima I.A., lucru pe care nu l-a făcut în dimineaţa aceleiaşi zile atunci când ea a fost lovită cu palma de martorul M.P. şi nu a intervenit.

După trecerea unui timp, M.N. din locuinţa improvizată începe să adreseze din nou injurii martorilor M.P. şi M.N., care se deplasează către aceasta.

Martorii M.P. şi M.N. nu reuşesc să ajungă efectiv la locuinţa improvizată a victimei I.A., fiind întâmpinaţi de M.N., inculpatul I.E. şi martorul P.M.

Între persoanele respective (fără intervenţia victimei I.A.) are loc o „altercaţie" în timpul căreia martorul M.P. a lovit-o pe M.N. şi a trântit-o la pământ, fiind la rândul său lovit în cap şi tăiat cu un cuţit la nivelul claviculei dreapta şi la braţul stâng.

Dată fiind starea în care se afla martorul M.P., fratele acestuia, M.N., l-a luat şi împreună s-au retras către locuinţa lor improvizată.

La scurt timp sosesc organele de poliţie din cadrul Secţiei 24 Poliţie, cărora martorul M.P. le comunica că nu formulează plângere şi care încheie procesul-verbal, prin care i se aplică inculpatului I.E. o amenda de 300 RON şi în care se consemnează că acesta „în ziua de 01 februarie 2006, ora 19⁴⁵ a fost depistat în Bucureşti, str. Ş. intersecţia cu str. Z. în timp ce provoca scandal."

Martorul M.P. se deplasează la Spitalul de Urgenţă Prof. Dr. B. la ora 22²⁵, unde primeşte îngrijiri medicale şi este eliberat biletul de diagnostic cu tratament, fără a fi internat.

A doua zi, 02 februarie 2006 dimineaţa, în intervalul orar 9³⁰-11⁰⁰, martorul M.P. se deplasează din nou la unitatea spitalicească amintită împreună cu mama sa, martora M.S., unde îi este schimbat pansamentul şi apoi revine la locuinţa improvizată.

Victima I.A., în dimineaţa zilei de 02 februarie 2006, părăseşte locuinţa improvizată, iar în jurul orelor 13⁰⁰, în staţia liniei de autobuz din str. L. se întâlneşte cu sora sa, martora Z.V. care, observând faptul că acesta nu se simte bine, cu un taxi l-a dus la spital.

Referitor la aspectele esenţiale ale cauzei şi împrejurărilor în care a fost agresată victima I.A. s-a procedat la efectuarea de audieri, reaudieri şi confruntări.

M.N., audiată la data de 14 februarie 2006 în calitate de martor (după efectuarea testului poligraf, când revine asupra declaraţiilor anterioare), precizează: „Tatăl meu, I.A., a zis că E. nu are de ce să mănânce şi a început să înjure. Fratele meu E. l-a înjurat şi el pe tata. Eu am încercat sa îi calmez. Atunci E. l-a tras cu mâinile de piept pe tatăl meu, I.A., care a căzut jos. Când tatăl meu, I.A., era căzut jos la pământ, fratele meu E. i-a dat două palme. Eu, M., concubinul ei M. şi sora mea l-am oprit pe E. sa îl mai lovească pe tata. L-am ridicat pe tata de jos şi l-am pus pe pat. Eu i-am reproşat lui E. în felul următor - Pentru tata poţi, iar pentru fraţii M. nu poţi – adică i-am reproşat că pe tata l-a lovit, iar pe fraţii M., care mă loviseră în cursul dimineţii, nu i-a lovit".

Totodată martorul A.C.I. menţionează: „Când am ajuns în zonă nu era nici un scandal. Doar în baraca lui I.A., pe care îl ştiu, se auzeau discuţii mai aprinse, am auzit şi înjurături între I.A., fiica lui, N. şi fiul lui, E. La un moment dat am auzit-o pe N. spunându-i lui E. - Pe ăia doi nu eşti în stare să îi baţi, dar pe tata acum îl baţi."

Martorii M.P. şi M.N. au declarat asemănător: „Am auzit scandal de la baraca lor şi o auzeam pe N. spunându-i lui E. că pentru tatăl lui e în stare, iar pentru noi nu este în stare, lăsând să se înţeleagă că pe noi nu ne-a bătut" respectiv „am auzit-o pe N., afirmând faţă de E., că pentru tatăl lor este în stare, iar pentru noi nu este în stare, lăsând să se înţeleagă că ar trebui să ne bată şi pe noi."

Martora Ş.R. a menţionat „La un moment dat am auzit-o pe N. strigând la E., zis C., că de ce îl bate pe tatăl lor, că la el este în stare, dar sa vină peste noi nu."

Aşa cum se reţine de către procuror, problematica instrumentării cauzei presupune, date fiind declaraţiile persoanelor audiate, o analiză aprofundată a materialului probator administrat, întrucât stabilirea timpului, condiţiilor şi împrejurărilor în care victima I.A. a fost agresată impune aprecieri esenţiale referitoare la mecanismul de producere a leziunilor traumatice şi natura acestora, perioada de timp de supravieţuire şi în final în ce a constat efectiv acţiunea de agresiune.

Structurarea materialului probator constă în trei părţi referitoare la intervalele de timp în care persoanele audiate fac aprecieri la acţiuni de agresiune şi anume momentele în care, în seara zilei de 01 februarie 2006, inculpatul I.E. l-a agresat pe tatăl său, I.A., momentele ulterioare din seara aceleaşi zile, petrecute în jurul orelor 19⁴⁵ şi afirmaţiile privitoare la o eventuală agresiune ce a avut loc a doua zi, 02 februarie 2006, în intervalul orar 10⁰⁰-11⁰⁰.

Este de reţinut că, mai înainte de a se începe urmărirea penală cu privire la inculpatul I.E. (audiat iniţial ca martor), având în vedere declaraţiile date la acel moment, a fost începută urmărirea penală cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 174 C. pen. faţă de M.P. şi M.N.

Prin ordonanţa din 28 martie 2006 s-a dispus, în temeiul art. 249 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 11 pct. 1 lit. b) şi art. 10 lit. c) C. proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală cu privire la învinuiţii M.P. şi M.N. pentru infracţiunea prevăzută de art. 174 C. pen., audiaţi ulterior în calitate de martori, iar prin procesul-verbal de sesizare din oficiu din 28 martie 2006 a fost începută urmărirea penală faţă de M.N. pentru infracţiunea prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen. şi art. 261 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi faţă de I.B.B. pentru infracţiunea prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen.

În data de 10 februarie 2006, cu prilejul primei audieri, fără a arăta aspecte referitoare la agresiunea din seara zilei de 01 februarie 2006, când inculpatul I.E. l-a trântit şi lovit pe tatăl său, I.A. şi fără a face afirmaţii privitoare la agresarea aceleiaşi persoane de către fraţii M., martora M.N. declara: „În ziua de miercuri, 01 februarie 2006 în jurul orelor 21³⁰-22⁰⁰, au venit la baracă fraţii Memet. Mi-au spus că vor să întreţină relaţii sexuale cu mine. Am refuzat, cei doi m-au luat la bătaie. Eu m-am luptat cu ei şi am reuşit sa-l lovesc cu o piatră în cap pe M.P., după care au fugit din baracă şi s-au ascuns. A doua zi. în jurul orelor 15³⁰-16⁰⁰. Am aflat de la B. că fraţii P. (M.) au venit la baraca noastră şi l-au luat la bătaie pe tata. B. mi-a spus că P.P. şi P.N. (M.), însoţiţi de concubinele lor, F. şi R. Au început sa îl lovească pe tata cu pumnii şi un ciomag."

Ulterior, după efectuarea testului poligraf în data de 14 februarie 2006 (raport de constatare tehnico-ştiinţifică privind detecţia psihologică a comportamentului simulat din 23 februarie 2006, care concluzionează modificări semnificative caracteristice indicilor de comportament simulat), M.N., după ce relatează aspectele menţionate mai sus privitoare la agresarea victimei I.A. de către inculpatul I.E., face următoarele afirmaţii referitoare la momentele petrecute în data de 01 februarie 2006, în jurul orelor 19⁴⁵, când a fost aplicată sancţiunea contravenţională: „P.(M.) N. a venit la noi la baracă şi i-a spus lui E. că el nu vrea să ne certam. Apoi a venit P.(M.) P., care i-a dat un picior lui E. şi apoi l-a lovit cu bata pe spate. E. a căzut jos. Eu, văzând aceasta, am luat o piatră de pe jos. Şi l-am lovit cu ea în cap pe M.P. Îmi amintesc că şi E. avea o bâtă în mână. Cu siguranţă afirm că E. a avut o bâtă în mână. Nu am văzut ca M.N. sa îl lovească pe tata. M.P. nu a avut bâtă în mână. După ce eu l-am lovit cu cărămida sau mai degrabă piatra în cap pe M.P., acesta l-a lovit pe tata cu pumnii. Recunosc că în declaraţiile anterioare am minţit. Am spus aşa în declaraţiile anterioare pentru că aveam pică pe fraţii M."

În cuprinsul declaraţiei luată în calitate de martor la data de 10 februarie 2006, I.B.B. arată că: „În data de 02 februarie 2006 stăteam în baraca împreună cu tatăl meu I.A. În jurul orelor 10⁰⁰-11³⁰, în baracă au intrat fraţii P. (M.) însoţiţi de concubinele lor. R. şi F.; nu ştiu daca aveau un obiect în mână, nu pot preciza. P.P. s-a repezit la tatăl meu, l-a tras cu mâna de pe pat şi l-a trântit la pământ . I-am văzut pe P.P. şi P.N. cum îl loveau pe tatăl meu, I.A., cu coada de matură, iar celălalt cu făcăleţul. Din câte am văzut eu, cei doi fraţi îl loveau cu obiectele respective pe tatăl meu peste tot".

Cu prilejul efectuării confruntărilor dintre I.B.B. şi fraţii M., cât şi cu martorele M.F. şi Ş.R., aceeaşi persoană arată că aceştia l-au lovit de mai multe ori pe tatăl său cu obiectele arătate, intervenind şi cele două femei.

Martorul I.B.B., cu prilejul confruntării cu martora Ş.R., în răspunsul la întrebarea nr. 7 arată că nu îşi poate explica de ce a făcut afirmaţia în sensul că această persoana l-a lovit cu o coadă de mătură, deşi în cuprinsul declaraţiei a spus că nu poate preciza dacă cele doua femei au avut obiecte în mână.

Declaraţiile iniţiale în calitate martor ale lui M.N. şi I.B.B. tind a-l proteja pe inculpatul I.E., prin ascunderea agresiunii comisă de acesta şi prin a-i acuza ori pe martorii M.N. şi fratele său M.P. ori pe concubinele acestora, M.F. şi Ş.R., cu eventuale acte de agresiune comise în seara zilei de 01 februarie 2006 în jurul orelor 19⁴⁵ sau a doua zi dimineaţa, pe data de 02 februarie 2006, în jurul orelor 10⁰⁰-11⁰⁰.

I.E. audiat ca martor în data de 10 februarie 2006 privitor la incidentul din seara zilei de 01 februarie 2006, petrecut în jurul orelor 19⁴⁵, când s-a aplicat amendă contravenţională, a declarat: „Au venit peste noi în baracă doi băieţi. N. şi P. În ajutorul lor au venit şi femeile lor, F. şi R., care la rândul lor au sărit la bătaie, lovindu-l pe tata. L-am văzut pe P. lovindu-l pe tata cu pumnul în faţă, cât şi în abdomen. Tata s-a dezechilibrat şi au căzut cu toţii peste tata. A doua zi, pe data de 02 februarie 2006. În jurul orelor 14⁰⁰. din spusele lui B. am înţeles că P. şi N. l-au lovit pe tata cu pumnii şi picioarele şi că el s-a speriat şi a fugit."

Ulterior, audiat în calitate de inculpat, în data de 14 februarie 2006, I.E. declara în contradicţie cu cele afirmate anterior: „Seara (pe data de 01 februarie 2006), în jurul orelor 18³⁰-19⁰⁰. Cei doi fraţi au venit singuri, fără concubinele lor R. şi F. Am văzut că P.P. l-a lovit pe tata cu pumnii în zona superioară a toracelui şi mai ales în cap. P.N. l-a lovit cu bâta pe tatăl meu I.A. P.N. l-a lovit de mai multe ori cu bâta pe tatăl meu, I.A. P.N. l-a lovit pe tatăl meu I.A. cu bâta în cap, la picioare şi în zona corpului.", iar în data de 29 martie 2006 afirma: „L-am văzut pe P.N. când îl lovea cu bâta de mai multe ori pe tata. P.P. nu avea nimic în mână . Nu le-am văzut pe M.F. şi Ş.R. în acele momente. A doua zi dimineaţa, în data de 02 februarie 2006, în jurul orelor 11⁰⁰. Fratele meu B. şi mama mea mi-au povestit că în cursul acelei dimineţi . au venit doar cele doua concubine, M.F., respectiv Ş.R. şi l-au bătut pe tata. Una dintre ele îl lovea cu mătura pe tata, iar cealaltă cu o cărămidă. Nu mi s-a povestit şi de faptul că în dimineaţa zilei de 02 februarie 2006, împreună cu cele două femei, pe tata l-ar fi bătut şi fraţii P. (M.)".

În cuprinsul acestor din urmă declaraţii inculpatul I.E. menţionează despre incidentul petrecut mai devreme în seara zilei de 01 februarie 2006, avut cu tatăl său I.A., legat de telefonul mobil, fără însă a recunoaşte că l-a lovit pe tatăl său şi afirmând că a plecat un timp, după care a revenit (aspect din urmă infirmat de toate declaraţiile date în cauză, inclusiv de cele ale lui M.N. şi I.B.B.).

Declaraţiile date de inculpatul I.E., M.N. şi I.B.B. cuprind discrepanţe evidente referitoare la eventualii participanţi, timpul în care au avut loc agresiunile afirmate, desfăşurarea evenimentelor, obiectele utilizate atât în seara zilei de 01 februarie 2006, cat şi în dimineaţa zilei de 02 februarie 2006 şi sunt oscilatorii, încercându-se ascunderea adevărului şi incriminarea altor persoane cu privire la o faptă gravă, cu depăşirea sferelor moralităţii.

În contradicţie cu aceştia, referitor la seara zilei de 01 februarie 2006, în jurul orelor 19⁴⁵, când a fost aplicată sancţiunea contravenţională, martorii P.M. şi P.M. au declarat: „Puţin mai târziu la baracă au venit M.P. şi M.N. Eu nu am văzut că M.N. să fi lovit pe cineva. Am văzut doar că N. l-a lovit pe M.P. cu o cărămidă în cap. Nu am văzut bâte în mâini la fraţii M. Arăt că N. şi familia ei mi-au spus să declar că fraţii M.N. şi M.P. au venit peste ei în seara zilei de 01 februarie 2006 şi l-au bătut pe I.A. Şi să nu spun că E. l-a trântit la pământ şi lovit pe I.A." şi „Nu am văzut ca M.N. să fi lovit pe cineva. Nu am văzut ca M.P. să fi lovit pe cineva în afară de N. Când s-au întâmplat toate acestea, I.A. se afla în interiorul barăcii. I.A. nu s-a apropiat şi nu a intervenit în nici un fel. N. înainte să dau prezenta declaraţie mi-a cerut să declar că E. nu l-a lovit în nici un fel pe Ilie Anghel şi să spun că fraţii M. l-au bătut pe acesta." Cu prilejul audierilor, martorii (iniţial învinuiţi) M.P. şi M.N. au relatat în mod constant împrejurările în care a avut loc incidentul din seara zilei de 01 februarie 2006, când a fost aplicată amenda administrativă, aspectele relatate de aceştia coroborându-se cu declaraţiile martorilor P.M., P.M. şi A.C.I., cel din urmă confirmând incidentul avut de cei doi fraţi cu inculpatul I.E. şi cu M.N.

Rezultă totodată (cu excepţia declaraţiilor inculpatului I.E. şi ale lui I.B.B.) că inculpatul I.E., în seara zilei de 01 februarie 2006, l-a lovit pe tatăl său, victima I.A.

Afirmaţiile făcute în cursul urmăririi penale, referitor la o eventuală agresiune comisă de martorii M.P. şi M.N. ori concubinele acestora sunt infirmate şi prin prisma altor probe existente la dosar.

Sunt elocvente menţiunile făcute la internarea victimei în spital în foaia de observaţie potrivit cu care „din relatările familiei se infirma iniţial un traumatism cranian sau agresiune. Refăcută anamneza cu aparţinătorii, aceştia îşi schimbă declaraţia afirmând că pacientul a fost agresionat în cursul dimineţii." Aspecte reţinute şi de organele de poliţie în procesele-verbale încheiate cu prilejul deplasării la spital, unde martora Z.V. (sora lui I.A.) iniţial afirma că de circa 4 zile victima I.A. scuipa sânge, iar apoi că în cursul dimineţii de 02 februarie 2006 a fost agresat de persoane necunoscute.

De o deosebită importanţă este raportul medico-legal de necropsie, care consemnează o singura leziune traumatică externă, situată frontal stânga superior şi anume „excoriaţie de 1,3/0,2 cm pergamentată", aspect ce infirma o acţiune de violenţă exercitată prin lovituri aplicate în mod succesiv şi repetat cu obiecte de genul bâtelor, făcăleţ ori coadă de matură. Exercitarea unor acţiuni de violenţă în mod repetat (pe tot corpul, la picioare ori la cap, cum se afirmă în conţinutul unora din declaraţii) cu atare obiecte presupune, în mod evident, constatarea mai multor leziuni traumatice externe, vizibile sub forma unor mărci rezultate în urma impactului, ceea ce în cauză nu există (raportul menţionează: „fără mărci traumatice pe torace, abdomen, membre"). Excoriaţia situată frontal stânga este evident o leziune traumatică superficială, ce putea fi produsă prin cădere (trântire la pământ). De asemenea, nu există leziuni traumatice externe ori interne în zonele în care se afirmă că victima a fost lovită cu atare obiecte (la cap ori picioare).

Victima a prezentat leziuni traumatice grave interne (fracturi costale şi ruptură de splină) produse printr-un alt mecanism, ce exclude în cauză utilizarea obiectelor şi anume, cădere şi lovituri aplicate la nivelul toracelui în chiar modalitatea descrisă de martori: trântire, aplecare peste victimă, eventual cu genunchiul presând toracele şi lovitura aplicată în acea zonă cu pumnul.

Se reţine, de asemenea, că leziunile traumatice interne produse au permis supravieţuirea victimei în condiţiile unui hemoperitoneu şi prin acumularea unei cantităţi de sânge – la circa 2 ore de la intervenţie se constată pe tubul de dren circa 1 litru de sânge incoagulabil, iar la deschidere se constată un hemoperitoneu important. Se menţionează, totodată, că la deschiderea cavităţii prezintă sânge în cantitate apreciabilă.

Raportul medico-legal concluzionează că leziunile traumatice tanatogeneratoare s-au putut produce cu 24-30 ore anterior internării (data internării fiind 02 februarie 2006, ora 18⁰⁸), stabilind ca moment de producere ziua de 01 februarie 2006, înainte de incidentul petrecut seara între fraţii M. şi inculpatul I.A. şi sora lui, M.N. De asemenea, se exclude o eventuală agresiune petrecută în dimineaţa zilei de 02 februarie 2006.

Mai mult decât atât, urmare a verificărilor efectuate la Spitalul de Urgenţă Dr. B., potrivit procesului-verbal încheiat la data de 15 februarie 2006 şi declaraţiei martorei M.S., rezultă că martorul M.P., în data de 02 februarie 2006 în intervalul orar 10⁰⁰-11⁰⁰, s-a deplasat la această unitate spitalicească pentru schimbarea pansamentelor aplicate cu o seară înainte, urmare a leziunilor traumatice suferite (afirmaţiile martorului I.B.B. fiind infirmate şi sub acest aspect).

Se reţine totodată că leziunile traumatice interne au provocat decesul în condiţiile existenţei unei ciroze hepatice micronodulare şi nefroze, afecţiuni ale victimei ce erau cunoscute de membrii familiei, inclusiv de inculpatul I.E.

Prin prisma probelor administrate rezultă că leziunile traumatice interne au fost produse în ziua de 01 februarie 2006 (anterior incidentului de la ora 19⁴⁵, când a fost aplicată amendă administrativă), printr-un mecanism ce exclude utilizarea obiectelor descrise şi cu lovituri aplicate succesiv în zone ale corpului unde nu au fost constatate leziuni, ci în condiţiile arătate de martorii P.M., P.M., cât şi de M.N., în declaraţia din data de 14 februarie 2006.

Situaţia de fapt reţinută mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: procese verbale încheiate de organele de poliţie; copie proces-verbal de aplicare a sancţiunii contravenţionale; procese verbale de încunoştinţare şi proces-verbal de cercetare la faţa locului cu planşa foto anexă; acte medicale şi copia Foii de Observaţie din 02 februarie 2006; concluzii provizorii şi raportul medico-legal de necropsie cu planşa foto anexă; procese verbale de confruntare; declaraţii martor Z.V.; declaraţii martor M.N.; declaraţii martor I.B.B.; declaraţii martor P.M.; declaraţii martor P.M.; declaraţii martor Ş.R.; declaraţii martor M.F.; declaraţie martor A.C.I.; declaraţii martor M.S.; declaraţii martor M.P.; declaraţii martor M.N.; declaraţie parte responsabilă civilmente M.V.; declaraţii inculpat I.E.

Aşadar, instanţa a reţinut situaţia de fapt pe baza declaraţiilor martorilor care nu sunt rude cu inculpatul, înlăturând ipoteza prezentată de inculpat şi familia sa, conform căreia victima a decedat în urma loviturilor primite în altercaţia cu fraţii M. Este cert că s-a încercat specularea acestei situaţii conflictuale ivite între inculpat şi familia lui, pe de o parte şi cei doi fraţi şi concubinele lor, pe de altă parte, însă în acest conflict, după cum susţin martorii mai sus menţionaţi, I.A. nu s-a implicat.

II. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul I.E., solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei în art. 183 C. pen., dar şi achitarea sa şi, respectiv, reindividualizarea judiciară a pedepsei care i s-a aplicat.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea va respinge ca nefondat apelul pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a analizat în mod judicios materialul probator administrat în cauză, stabilind în mod corect atât situaţia de fapt şi încadrarea juridică, cât şi vinovăţia inculpatului.

Astfel, instanţa de control judiciar a apreciat că, în mod corect, situaţia de fapt reţinută, care a stat la baza stabilirii vinovăţiei inculpatului este dovedită cu următoarele mijloace de probă: procese verbale încheiate de organele de politie; copie proces-verbal de aplicare a sancţiunii contravenţionale; procese verbale de încunoştinţare şi proces-verbal de cercetare la faţa locului cu planşa foto anexă; acte medicale şi copia Foii de Observaţie din 02 februarie 2006; concluzii provizorii şi raportul medico-legal de necropsie cu planşa foto anexă; procese verbale de confruntare; declaraţii martor Z.V.; declaraţii martor M.N.; declaraţii martor I.B.B.; declaraţii martor P.M.; declaraţii martor P.M.; declaraţii martor Ş.R.; declaraţii martor M.F.; declaraţie martor A.C.I.; declaraţii martor M.S.; declaraţii martor M.P.; declaraţii martor M.N.; declaraţie parte responsabila civilmente M.V.; declaraţii inculpat I.E.

În mod corect au fost înlăturate de către instanţa de fond declaraţiile date de rudele inculpatului, respectiv Z.V., sora victimei şi mătuşa inculpatului, I.B.B., fratele inculpatului, M.N., fiica victimei şi sora inculpatului şi M.V., soţia victimei şi respectiv mama inculpatului iniţiale prin care se încerca protejarea inculpatului I.E., prin ascunderea agresiunii comisă de acesta şi prin acuzarea fie a martorilor M.N. şi M.P., fie pe concubinele acestora M.F. şi Ş.R.

Relevante în susţinerea acestei idei sunt menţiunile făcute la internarea victimei în spital în foaia de observaţie potrivit cu care „din relatările familiei se infirma iniţial un traumatism cranian sau agresiune. Refăcuta anamneza cu aparţinătorii, aceştia îşi schimbă declaraţia, afirmând că pacientul a fost agresionat în cursul dimineţii.", aspecte reţinute şi de organele de politie în procesele-verbale încheiate cu prilejul deplasării la spital, unde martora Z.V. (sora lui I.A.) iniţial afirma că de circa 4 zile victima I.A. scuipa sânge, iar apoi că în cursul dimineţii de 02 februarie 2006 a fost agresat de persoane necunoscute.

De asemenea, raportul medico-legal de necropsie consemnează o singura leziune traumatică externă, situată frontal stânga superior şi anume „excoriaţie de 1,3/0,2 cm pergamentată", aspect ce infirmă o acţiune de violenţă exercitată prin lovituri aplicate în mod succesiv şi repetat cu obiecte de genul bâtelor, făcăleţ ori coadă de matură. Exercitarea unor acţiuni de violenţă în mod repetat (pe tot corpul, la picioare ori la cap, cum se afirmă în conţinutul unora din declaraţii) cu atare obiecte presupune, în mod evident, constatarea mai multor leziuni traumatice externe, vizibile sub forma unor mărci rezultate în urma impactului, ceea ce în cauză nu există (raportul menţionează: „fără mărci traumatice pe torace, abdomen, membre"). Excoriaţia situată frontal stânga este evident o leziune traumatică superficială, ce putea fi produsă prin cădere (trântire la pământ). De asemenea, nu există leziuni traumatice externe ori interne în zonele în care se afirmă că victima a fost lovită cu atare obiecte (la cap ori picioare).

Victima a prezentat leziuni traumatice grave interne (fracturi costale şi ruptură de splină) produse printr-un alt mecanism, ce exclude în cauza utilizarea obiectelor, şi anume, cădere şi lovituri aplicate la nivelul toracelui în chiar modalitatea descrisă de martori: trântire, aplecare peste victimă, eventual cu genunchiul presând toracele şi lovitură aplicată în acea zonă cu pumnul.

Se reţine de asemenea că leziunile traumatice interne produse au permis supravieţuirea victimei în condiţiile unui hemoperitoneu şi prin acumularea unei cantităţi de sânge - la circa 2 ore de la intervenţie se constată pe tubul de dren circa 1 litru de sânge incoagulabil, iar la deschidere se constată un hemoperitoneu important. Se menţionează totodată că la deschiderea cavităţii prezintă sânge în cantitate apreciabilă.

Raportul medico-legal a concluzionat că leziunile traumatice tanatogeneratoare s-au putut produce cu 24-30 ore anterior internării (data internării fiind 02 februarie 2006, ora 18⁰⁸), stabilind ca moment de producere ziua de 01 februarie 2006, înainte de incidentul petrecut seara intre fraţii M. şi inculpatul I.A. şi sora lui, M.N. De asemenea, se exclude o eventuală agresiune petrecută în dimineaţa zilei de 02 februarie 2006.

Mai mult decât atât, urmare a verificărilor efectuate la Spitalul de Urgenţă Dr. B., potrivit procesului-verbal încheiat la data de 15 februarie 2006 şi declaraţiei martorei M.S., rezultă că martorul M.P., în data de 02 februarie 2006, în intervalul orar 10⁰⁰-11⁰⁰ s-a deplasat la această unitate spitalicească pentru schimbarea pansamentelor aplicate cu o seară înainte, urmare a leziunilor traumatice suferite (afirmaţiile martorului I.B.B. fiind infirmate şi sub acest aspect).

S-a reţinut totodată ca leziunile traumatice interne au provocat decesul în condiţiile existenţei unei ciroze hepatice micronodulare şi nefroze, afecţiuni ale victimei ce erau cunoscute de membrii familiei, inclusiv de inculpatul I.E.

Prin prisma probelor administrate a rezultat că leziunile traumatice interne au fost produse în ziua de 01 februarie 2006 (anterior incidentului de la ora 19⁴⁵, când a fost aplicată amendă administrativă), printr-un mecanism ce exclude utilizarea obiectelor descrise şi cu lovituri aplicate succesiv în zone ale corpului unde nu au fost constatate leziuni, ci în condiţiile arătate de martorii P.M., P.M., cât şi de M.N. în declaraţia din data de 14 februarie 2006, respectiv în urma agresiunii inculpatului I.E.

Cât priveşte calificarea juridică a faptei inculpatului, nu se poate reţine opinia apărării conform căreia fapta sa s-ar circumscrie dispoziţiilor art. 183 C. pen., respectiv infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, pentru următoarea argumentare.

Astfel, se impune a observa că pentru conturarea intenţiei de a ucide este suficient ca făptuitorul – din modul cum a acţionat – să fi avut reprezentarea morţii victimei, nefiind relevant faptul că independent de voinţa acestuia rezultatul nu s-a produs imediat. Este ceea ce şi instanţa supremă a subliniat în mod constant (T.S. se. De. Rec. 1215/1977, Dosar nr. 2204 din 2 decembrie 1977 în R.R.D.5/1978 p. 62, d.8/1994 C.S.J., C.D. p. 144).

În surprinderea poziţiei psihice pe care făptuitorul a avut-o în momentul comiterii infracţiunii trebuie pornit de la premisa că tocmai faptul că s-au aplicat loviturile repetat, cu o anumită intensitate şi la întâmplare, este de natură să conducă la ideea că făptuitorul a prevăzut şi acceptat posibilitatea lezării unor regiuni cu potenţial tanatogenerator crescut (cap, torace, abdomen). Este adevărat că orientarea expresă a loviturilor către aceste regiuni reliefează mai puternic intenţia de a ucide (care este directă), însă chiar în lipsa acestei orientări, concretizată în loviri întâmplătoare a unor atare regiuni, nu poate constitui o prezumţie de înlăturare a intenţiei (indirecte).

În ipoteza aplicării loviturilor repetate şi la întâmplare, deci riscurile de a leza anumite regiuni fiind foarte mare, apare întrebarea legitimă: pe ce elemente concret-obiective se bazează făptuitorul când afirmă că nu a acceptat producerea rezultatului letal? Simpla aparenţă că moartea nu se va produce, nesprijinită pe nicio circumstanţă reală, nu este de natură prin ea însăşi a atrage culpa subiectului activ şi, pe cale de consecinţă, nici încadrarea faptei în dispoziţiile art. 183 C. pen., ci în cele ale art. 174-175 C. pen.

În ce priveşte raportul de cauzalitate, în speţă, este esenţială constatarea că fără existenţa acţiunii ilicite a inculpatului de a lovi victima, nu s-ar fi produs rezultatul letal; sub acest aspect, deci starea patologică preexistentă a victimei nu are relevanţa cauzei unice şi determinante a rezultatului letal, deoarece moartea victimei nu a survenit pe cale naturală ca urmare a acestei stări, ci în mod violent, fiind consecinţa agresiunii inculpatului.

Cât priveşte individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, se constată că instanţa de fond a valorizat în acest proces toate elementele specifice cauzei şi făptuitorului (gravitatea faptei şi urmarea produsă, modalitatea de săvârşire, periculozitatea deosebită a inculpatului manifestată chiar cu privire la viaţa propriului părinte, atitudinea nesinceră a inculpatului şi de desconsiderare a normelor de convieţuire socială etc.).

Faţă de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dar şi de cele prevăzute de art. 52 C. pen., referitoare la scopul pedepsei, Curtea a apreciat că pedeapsa aplicată de prima instanţă este temeinică şi de natură să conducă la reeducarea inculpatului şi la realizarea scopului de prevenţie generală pe care îl are sancţiunea penală, instanţa de fond manifestând clemenţă şi stabilind-o la minimul special prevăzut de lege.

Având în vedere aceste aspecte, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge ca nefondat apelul.

Aşa fiind, prin Decizia nr. 263/ A din 17 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familia, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul inculpat I.E. împotriva sentinţei penale nr. 694 din 4 august 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.

A fost obligat apelantul la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 200 lei, a fost avansat din fondurile M.J.L.C.

III. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul I.E., criticând-o ca nelegală şi netemeinică prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 18, în principal şi pct. 14, în subsidiar C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri pronunţate în cauză, învederând instanţei faptul că din materialul probator administrat în cauză nu rezultă faptul că inculpatul a săvârşit fapta, nefiind probe suficiente care să demonstreze acest fapt, solicitând achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În subsidiar, a solicitat reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., învederând instanţei faptul că la data săvârşirii faptei era minor, fără antecedente penale, solicitând reducerea pedepsei într-un cuantum sub minimul special prevăzut de lege.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Decizia recurată, în raport de motivele de critică invocate şi de cazurile de casare indicate, Înalta Curte are în vedere, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, că recursul declarat de inculpatul I.E. se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare, în baza dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

1) Sub aspectul primului motiv de critică, prin care se tinde la achitare, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere nepertinenţa acesteia, întrucât ambele instanţe, printr-un examen complet şi convingător a mijloacelor de probă administrate în cauză, respectiv: procese verbale încheiate de organele de politie; copie proces-verbal de aplicare a sancţiunii contravenţionale; procese verbale de încunoştinţare şi proces-verbal de cercetare la faţa locului cu planşa foto anexă; acte medicale şi copia Foii de Observaţie din 02 februarie 2006; concluzii provizorii şi raportul medico-legal de necropsie cu planşa foto anexă; procese verbale de confruntare; declaraţii martor Z.V.; declaraţii martor M.N.; declaraţii martor I.B.B.; declaraţii martor P.M.; declaraţii martor P.M.; declaraţii martor Ş.R.; declaraţii martor M.F.; declaraţie martor A.C.I.; declaraţii martor M.S.; declaraţii martor M.P.; declaraţii martor M.N.; declaraţie parte responsabilă civilmente M.V.; declaraţii inculpat I.E., au stabilit corect vinovăţia inculpatului I.E. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.

Concomitent, în mod justificat, au fost înlăturate de către instanţa de fond declaraţiile date de rudele inculpatului, respectiv Z.V., sora victimei şi mătuşa inculpatului, I.B.B., fratele inculpatului, M.N., fiica victimei şi sora inculpatului şi M.V., soţia victimei şi respectiv mama inculpatului iniţiale prin care se încerca protejarea inculpatului I.E., prin ascunderea agresiunii comisă de acesta şi prin acuzarea fie a martorilor M.N. şi M.P., fie pe concubinele acestora M.F. şi Ş.R.

Aşadar, situaţia de fapt a fost reţinută pe baza declaraţiilor martorilor care nu sunt rude cu inculpatul, înlăturând apărarea prezentată de inculpat şi familia sa, conform căreia victima a decedat în urma loviturilor primite în altercaţia cu fraţii M.

Relevante în acest sens sunt menţiunile făcute la internarea victimei în spital în foaia de observaţie potrivit cu care „din relatările familiei se infirma iniţial un traumatism cranian sau agresiune. Refăcută anamneza cu aparţinătorii, aceştia îşi schimbă declaraţia, afirmând că pacientul a fost agresionat în cursul dimineţii", aspecte reţinute şi de organele de politie în procesele-verbale încheiate cu prilejul deplasării la spital, unde martora Z.V. (sora lui I.A.) iniţial afirma că de circa 4 zile victima I.A. scuipa sânge, iar apoi că în cursul dimineţii de 02 februarie 2006 a fost agresat de persoane necunoscute.

De asemenea, raportul medico-legal de necropsie consemnează o singură leziune traumatică externă, situată frontal stânga superior şi anume „excoriaţie de 1,3/0,2 cm pergamentată", aspect ce infirmă o acţiune de violenţă exercitată prin lovituri aplicate în mod succesiv şi repetat cu obiecte de genul bâtelor, făcăleţ ori coadă de matură. Exercitarea unor acţiuni de violenţă în mod repetat (pe tot corpul, la picioare ori la cap, cum se afirmă în conţinutul unora din declaraţii) cu atare obiecte presupune, în mod evident, constatarea mai multor leziuni traumatice externe, vizibile sub forma unor mărci rezultate în urma impactului, ceea ce în cauză nu există (raportul menţionează: „fără mărci traumatice pe torace, abdomen, membre"). Excoriaţia situată frontal stânga este evident o leziune traumatică superficială, ce putea fi produsă prin cădere (trântire la pământ). De asemenea, nu există leziuni traumatice externe ori interne în zonele în care se afirmă că victima a fost lovită cu atare obiecte (la cap ori picioare).

Mai mult decât atât, urmare a verificărilor efectuate la Spitalul de Urgenţă Dr. B., potrivit procesului-verbal încheiat la data de 15 februarie 2006 şi declaraţiei martorei M.S., rezultă că martorul M.P., în data de 02 februarie 2006, în intervalul orar 10⁰⁰-11⁰⁰ s-a deplasat la această unitate spitalicească pentru schimbarea pansamentelor aplicate cu o seară înainte, urmare a leziunilor traumatice suferite (afirmaţiile martorului I.B.B. fiind infirmate şi sub acest aspect).

S-a mai avut în vedere, în mod corespunzător şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 23 februarie 2006 privind detecţia psihologică a comportamentului simulat, prin care au fost examinaţi M.N. şi I.E. ca suspecţi cu privire la omorul comis asupra lui I.A. Prin acest raport s-a stabilit că subiectul I.E. la data examinării este inapt pentru testare, fiind minor, iar în ceea ce o priveşte pe M.N. la întrebările relevante 8 şi 10 aceasta a minţit, dovada fiind traseele diagramelor obţinute, unde se constată modificări semnificative, caracteristice indiciilor de comportament simulat. Aceste întrebări sunt următoarele:

8 – „În seara de 1 februarie 2006 ai văzut când E. l-a lovit pe tatăl tău A.I.?" – răspuns „Nu".

10 – „Ai spus adevărul la întrebările testului?" – răspuns „Da".

În acest loc se afla locuinţa improvizată a victimei I.A. şi a familiei sale, constituită din concubina sa, M.V. şi copii, reprezentaţi de inculpatul I.E., M.N. şi I.B.B.

La o distanţă de aproximativ 70 metri este amenajată locuinţa improvizată a fraţilor M.P. şi M.N. (martori), care locuiesc împreună cu concubinele lor, martorele M.F. şi Ş.R.

Victima I.A. se apropie de fiul său inculpatul I.E., care îl trânteşte la pământ şi apoi îl loveşte cu pumnii şi piciorul, agresiunea fiind întreruptă de intervenţia martorului P.M.

După trecerea unui timp, M.N. din locuinţa improvizată începe să adreseze din nou injurii martorilor M.P. şi M.N., care se deplasează către aceasta.

Martorii M.P. şi M.N. nu reuşesc să ajungă efectiv la locuinţa improvizată a victimei I.A., fiind întâmpinaţi de M.N., inculpatul I.E. şi martorul P.M.

Dată fiind starea în care se afla martorul M.P., fratele acestuia, M.N., l-a luat şi împreună s-au retras către locuinţa lor improvizată.

Martorul M.P. se deplasează la Spitalul de Urgenţă Prof. Dr. B. la ora 22²⁵, unde primeşte îngrijiri medicale şi este eliberat biletul de diagnostic cu tratament, fără a fi internat.

Se conchide că, instanţele de fond şi prim control judiciar au statuat în mod legal că în drept, fapta inculpatului minor I.E., constând în aceea că în ziua de 01 februarie 2006 l-a trântit pe tatăl său, victima I.A., iar apoi i-a aplicat lovituri cu pumnii şi picioarele, provocându-i astfel leziuni interne, care au determinat decesul în ziua de 03 februarie 2006, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen.

2) Nu este pertinentă nici critica prin care se tinde la reducerea pedepsei la 7,6 ani închisoare, aşadar la limita minimă a textului de lege sancţionator al infracţiunii de omor calificat comisă de inculpatul I.E., întrucât aceasta este aptă în totalitate să satisfacă scopurile şi finalităţile definite prin dispoziţiile art. 52 C. pen., respectiv să constituie o reală măsură de constrângere şi reeducare a inculpatului, cât şi să asigure prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

Concomitent, aceeaşi pedeapsă este judicios dozată prin prisma criteriilor legale de individualizare judiciară prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) raportat la pericolul social generic şi concret manifest al infracţiunii de paricid comisă, urmarea produsă a morţii victimei I.A. datorată agresiunii violente a minorului recurent, ce a generat leziuni traumatice interne, cât şi în raport de datele care circumstanţiază persoana acestuia – minor la data săvârşirii faptei, devenit major în cursul urmăririi penale în data de 18 februarie 2006, fără ocupaţie, fără antecedente penale şi fără o locuinţă stabilă.

Faţă de cele de mai sus expuse se reţine inexistenţa unor elemente care să justifice reducerea cuantumului pedepsei stabilite.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, că nefondat, recursul declarat de inculpatul I.E. împotriva Deciziei penale nr. 263/ A din 17 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 03 martie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 4312/2010. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 1180/2010. Penal. Traficul de influenţă... →

ICCJ. Decizia nr. 822/2010. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 822/2010. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs