ICCJ. Decizia nr. 4429/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4429/2010
Dosar nr. 1033/57/2010
Şedinţa publică din 8 decembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 95 din 28 septembrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul L.P. împotriva Rezoluţiei nr. 195/P din 9 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a reţinut următoarele:
Prin Rezoluţia din 9 iunie 2010 în Dosarul nr. 195/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul O.P. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În considerente s-a reţinut că petentul L.P. a formulat plângere penală împotriva executorului judecătoresc O.P. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În plângere s-a arătat că executorul judecătoresc, ca urmare a solicitării numitului A.A. privind recuperarea unei creanţe, a dispus şi efectuat, în mod abuziv procedura de executare silită, luând măsuri excesive.
Din actele premergătoare în cauză a rezultat că prin Sentinţa penală nr. 153 din 10 martie 2009 a Judecătoriei Petroşani partea vătămată a fost obligată, în temeiul art. 193 C. proc. pen. să plătească intimatului A.A. suma de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin Decizia penală nr. 269/R din 12 mai 2009 a Tribunalului Hunedoara recursul formulat de partea vătămată împotriva sentinţei sus-menţionate a fost respins ca nefondat.
În data de 11 noiembrie 2009 executorul judecătoresc, în baza cererii formulate de creditorul A.A. şi a Sentinţei penale nr. 153/2009 a Judecătoriei Petroşani învestită cu formulă executorie a procedat la executarea silită a debitorului L.P., solicitând Casei Locale de Pensii Petroşani să înfiinţeze poprire pe sumele datorate din pensia acestuia.
Din investigaţiile efectuate nu a rezultat în sarcina executorului O.P. săvârşirea unui act de natură infracţională.
Rezoluţia a fost menţinută ca urmare respingerii plângerii pe care petentul L.P. a formulat-o împotriva Rezoluţiei din 9 iunie 2010.
Actele de executare silită realizate de intimat în calitate de executor judecătoresc nu relevă aspecte care să poată fi circumscrise infracţiunii de abuz în serviciu în forma incriminată de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Executorul judecătoresc a înfiinţat poprirea în cadrul unei proceduri de executare silită, demarată pe baza cererii creditorului A.A. şi a Sentinţei penale nr. 153/2009 a Judecătoriei Petroşani, învestită cu formulă executorie.
Susţinerile petentului sunt neîntemeiate având în vedere că deşi hotărârea judecătorească era definitivă la data de 12 mai 2009, petentul debitor nu şi-a îndeplinit de bunăvoie obligaţia. În aceste condiţii sunt aplicabile dispoziţiile art. 3711 alin. (2) C. proc. civ. în conformitate cu care, în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită.
Petentul a invocat totodată şi faptul că nu a fost somat de executorul judecătoresc să plătească suma datorată.
S-a constatat că executorul judecătoresc a procedat conform legii, dispoziţiile art. 454 alin. (1) C. proc. civ. fiind expres prevăzut faptul că poprirea se înfiinţează fără somaţie.
Împotriva Sentinţei penale nr. 95 din 28 septembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia în termen legal a declarat recurs petiţionarul L.P., solicitând casarea acesteia, admiterea plângerii şi desfiinţarea rezoluţiei procurorului.
În motivarea recursului, petiţionarul arată că intimatul - în calitate de executor judecătoresc a îndeplinit în mod defectuos procedura de executare silită, cauzându-i astfel o vătămare a intereselor sale legale.
Intimatul nu a solicitat instanţei de executare încuviinţarea executării silite, a decis abuziv cu privire la legalitatea cererii de executare silită, a procedat la executarea silită prin înfiinţarea unei popriri asupra drepturilor sale de pensie, iar onorariul avocatului ales de către intimat este într-un cuantum nejustificat de mare.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă indicii ale săvârşirii de către intimat a infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) sau a altei infracţiuni cu prilejul executării silite a Sentinţei penale nr. 153/2009 a Judecătoriei Petroşani.
Ca urmare a faptului că petiţionarul din prezenta cauză nu şi-a executat de bunăvoie obligaţia de a achita numitului A.A. sumele de bani la care a fost obligat prin Sentinţa penală nr. 153/2009 şi Decizia penală nr. 268/R din 12 mai 2009 a Tribunalului Hunedoara, la 21 octombrie 2009 creditorul A.A. s-a adresat cu o cerere de executare silită la Biroul Executorului Judecătoresc O.P., formându-se Dosarul de executare nr. 1054/2009.
Contrar susţinerilor petiţionarului, executarea silită a fost încuviinţată prin Încheierea nr. 2891 din 29 octombrie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 9133/278/2009 al Judecătoriei Petroşani.
Potrivit art. 454 alin. (1) C. proc. pen., executorul judecătoresc nu avea obligaţia să-l someze pe petiţionar anterior înfiinţării popririi.
Referitor la cuantumul onorariului avocatului ales al intimatului la care a fost obligat petiţionarul, cheltuieli judiciare ocazionate cu judecarea plângerii la fond, Înalta Curte constată că acesta nu este nepotrivit de mare faţă de natura pricinii şi munca îndeplinită de avocat pentru a se dispune reducerea acestuia conform dispoziţiilor art. 274 alin. (4) C. proc. civ.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a respins corect plângerea, rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale fiind temeinică şi legală.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, iar potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga pe petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul L.P. împotriva Sentinţei penale nr. 95 din 28 septembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 8 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 791/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4445/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
